
Domnule presedinte,
Doamnelor si domnilor senatori,
Este surprinzãtor sã vezi cã oameni ai legii, în Parlament, abandoneazã respectul legilor, ca sã pledeze pentru privilegii. Legalmente, Ordonanta Guvernului prin care imobilul din Calea Victoriei nr. 122 trebuie sã treacã de la o Fundatie de tineret în folosinta Grupului pentru Dialog Social nu poate fi sustinutã. Încercarea guvernului de a dãrui acestei Organizatii nonguvernamentale, cu mîna Parlamentului, un imobil, este potrivnicã legilor existente. Potrivnicã adevãrului este si încercarea unor sustinãtori din Parlament de a stabili un profil extrem de avantajos acestei Organizatii nonguvernamentale. Declaratia mea politicã de astãzi îsi propune sã aducã la cunostinta celor care au votat împotriva acestei ordonante, ca si a celor care i-au dat un vot de sustinere, care este opinia realã despre Grupul pentru Dialog Social venitã din chiar rîndurile celor care cunosc activitatea acestei Organizatii nonguvernamentale din interior, de la figuri respectate acolo, dar care sînt complet nemultumite de ceea ce a pretins cã face aceastã Organizatie nonguvernamentalã si mai ales de ceea ce n-a fãcut.
Un exemplu elocvent ni-l dã Gabriel Tamas, figurã proeminentã a dizidentei maghiare din România si Ungaria, care scrie o Scrisoare cãtre prietenii mei români, tocmai pentru a le atrage atentia cã sînt extrem de inactivi atît în plan teoretic, cît si în plan practic. Acest prieten, cînd este vorba de rolul mediator al structurilor de societate civilã vizate, este si mai concret: „A sprijinit vreodatã tabãra democratilor români revendicãrile salariale ale vreunui – indiferent care – grup de muncitori? S-a solidarizat vreodatã cu grevistii? A avut argumente fatã de criticile referitoare la strategia politicã practicatã de FMI si Banca Mondialã, strategie consideratã de multi absurdã, care a dus la faliment Rusia? A propus vreodatã si altceva decît adaptarea si modelarea exterioarã la Occident?†Practic, G. Tamas aratã aici ceea ce urmau sã facã pretentioasele grupãri de „societate civilãâ€, dar care n-au fãcut nimic în acest sens. La întrebãrile lui Tamas, adãugãm si noi una: s-a implicat vreodatã Grupul pentru Dialog Social, în cei 18 ani trecuti, în problemele uneia din cele mai dezavantajate categorii profesionale din România–minerii? La aceastã Scrisoare cãtre prietenii sãi români, GDS-isti, Tamas a primit rãspunsuri care ocoleau, însã, tocmai aceste întrebãri. Cei care au introdus în expunerile de motive trimise la Parlament – Guvernul si Presedintia – laudele nemãsurate aduse Grupului pentru Dialog Social, cunosc astfel de reactii?
Si mai expresivã este replica profesorului francez Claude Karnoouh, care a predat la Universitatea din Cluj multã vreme si-i cunoaste bine pe „eroii†fundatiilor de societate civilã din România. Reprosurile lui Claude Karnoouh sînt la fel de severe, ele vizînd insuficienta doctrinarã, analiticã si incapacitatea de a întelege realitãtile nevralgice ale României: „În România nu a existat nici o initiativã intelectualã care sã creeze vreo legãturã între miscarea muncitoreascã si intelighentie, asa cum a fost, de exemplu, Solidaritatea din Polonia.†Mimetismul fatã de Vestul Europei si fatã de SUA caracterizeazã, dupã profesorul francez, acest tip de intelectuali declarativi. „Ei se declarã dizidenti, zice Claude Karnoouh, dar am stat multi ani în România, pe timpul lui Ceausescu (1971-1982) si, cu exceptia lui Paul Goma, n-am auzit, vãzut sau cunoscut dizidenti. Si dacã ei au existat, s-au manifestat probabil atît de discret, încît nimeni nu i-a auzit… Altfel decît revolta minerilor din Valea Jiului (1977) care, la vremea aceea, în Occidentul anticomunist, erau rãsfãtati pe toate canalele mediatice…â€
Claude Karnoouh criticã si ploaia de analisti politici improvizati, produsi de asa-zisa societate civilã din România, strãini de suflul intelectual superior al vietii moderne din lume. „România este o tarã fãrã dezbateri serioase sau, ca în melodramele proaste, totul se terminã cu înjurãturi si denunturiâ€. O sãgeatã nemiloasã este trimisã si la adresa lui Gabriel Liiceanu, ca filosof. Gravã i se pare aceluiasi sustinãtor al lui Tamas cã nu a existat si nu existã o reflexie veritabilã asupra comunismului la intelighentia românã, dupã cum nici un examen al propriei ei conduite, înainte si dupã 1989. Profesorul francez constatã cã acesti intelectuali au fost „grãbiti ca si activistii fostului aparat de partid sã caute imediat avantaje si privilegii.†Se potriveste oare aceastã conduitã oportunistã a GDS-istilor cu aceea a pãrintelui lor spiritual, cel de la care se revendicã, Constantin Noica, acela care denunta pe vremuri si masinile de calcul si banii, mai ales banii? „Totul a fost un simulacru. Grupul pentru Dialog Social este, de fapt, Grupul pentru Monolog Socialâ€.
Continue reading







