Odata cu „consumarea” (departe, vai!, de a fi un festin) aderarii noastre la Uniunea Europeana, masina de propaganda care fabrica sondaje aratand cote ale increderii in UE de-a dreptul halucinante a mai luat o pauza. Insa si acum e la fel de greu, ca si inainte de 1 ianuarie 2007, de spus cati romani inteleg cu adevarat ce inseamna Uniunea Europeana si mai ales cati stiu ca exista si alternative la aceasta, ori macar ca sunt structuri care se opun constructiei “europene”, asa cum o intelegem post-Maastricht.

Prin alte parti ale continentului – pe unde cetateanul isi trage sufletul dupa urcusul pe piramida lui Maslow si isi poate concentra atentia la mai mult decat hrana si factura la gaze – critica la adresa UE este fireasca, bine inchegata si cat se poate de diversa. Una dintre formele cele mai interesante este etnoregionalismul promovat de Noua Dreapta* care, fara a fi un concept strict indreptat impotriva Uniunii Europene, este totusi incompatibil cu aceasta prin ideea sa centrala: “Europa popoarelor”, antagonica cu proiectul federal european care se “coace” la Bruxelles. (* Simpla coincidenta de nume cu miscarea patriotica activa din 2000 in Romania; desi unele aspiratii sunt comune, „nou-dreptacii” romani sunt o miscare nationalista traditionala, pan-romaneasca si unionista. Deci, in continuare ne vom referi prin Noua Dreapta la curentul de gandire etno-regionalist.)

Nouvelle Droite – ce este si de unde vine

Nouvelle Droite (Noua Dreapta, ND) este un grup intelectual (think-tank) care isi propune sa adapteze mostenirea dreptei nationale, traditionale, la realitatile post-industriale europene si sa realizeze cadrul teoretic pentru constructia unei Noi Europe, alternativa la actuala structura comunitara.

ND este adversara implacabila a stangii marxiste, a dreptei burgheze si reactionare si in special a modernismului industrialo-liberalo-rationalist, vazut ca radacina a decadentei si crizei in care se zbate civilizatia vestica dupa Razboi. Nouvelle Droite propune [re]intoarcerea la valorile stravechi, la identitatea dinainte de metisajele spirituale si filosofice caracteristice epocilor moderna si post-moderna.

Respingand acuzele de „extremism de dreapta” ale unor critici, Nouvelle Droite afirma ca ideile lor transcend, de fapt, traditionala diviziune „stanga/dreapta” si incurajeaza dezbaterea libera de opinii printr-o „dubla critica – critica ideologica a stangii si critica metodologica a dreptei”. [1]

Scoala de gandire Nouvelle Droite a fost intemeiata in Franta, in 1968, odata cu fondarea Groupement de Recherche et d’Etude pour la Civilization Europeenne (Gruparea de Cercetare si Studiu pentru Civilizatia Europeana, GRECE) de catre Alain de Benoist, Jacques Bruyas si Jean Jacques Mourreau.

Inca de la aparitie, GRECE s-a afirmat ca “o scoala de gandire deschisa, fecunda si coerenta”. Temele abordate variau de la istorie, filozofie, sociologie, la stiinte politice, geopolitica si chiar arta. [2] GRECE se dorea, pentru tinerii nationalisti francezi, o alternativa viabila la esecul Jeune Nation [3] din 1958 si la infrangerea in alegerile din 1967 a Rassemblement Europeen de la Liberte (REL) [4].

ND s-a raspandit in anii ’80 in Europa, in special in Germania, Belgia si Italia, fiind imbratisata de un important numar de intelectuali de dreapta si de organizatii precum Armin Mohler si Thule Seminar in Germania, Pino Rauti si Movimento Sociale Italiano in Italia, Robert Steuckers, editorul Vouloir in Belgia, Michael Walker si publicatia The Scorpion in Anglia.

Liderul indiscutabil al Nouvelle Droite a fost si ramane filosoful si scriitorul Alain de Benoist, un critic acerb al liberalismului, al pietei libere dar si al egalitarismului.

De la identitatea civica la identitatea etnoregionala

„Pivotul” ideologic al ND este regionalismul etnic si cultural. Regiunea este inteleasa ca entitatea (unitatea) de baza pe care trebuie re-definita cetatenia.

Daca in secolul al XIX-lea regionalismul in politica era condamnat de cei mai multi contemporani ca fiind un concept regresiv, lucrurile s-au schimbat in ultimii 50-60 de ani. Regionalizarea este subiect de actualitate azi, mai ales dupa ce organismele UE au adoptat Carta Europeana a Autonomiei Locale şi Carta Comunitara a Regionalizarii, incurajand identitatile regionale in interiorul statelor nationale [5]. Regionalizarea este “rebeliunea” moderna fata de ideea natiunii unificate, ce a dominat a doua jumatate a secolului al XIX-lea si prima jumatate a veacului trecut.

Benoist si grupul sau incearca desprinderea de ideea natiunii-stat, vazuta ca perimata si in declin. Astfel, spun adeptii Noii Drepte, este deschisa calea criticarii Statului unitar, ca factor de limitare a democratiei, dezvoltarii si pluralismului. Ideologia etno-regionala inseamna “un raspuns total” la colonialismul cultural anglo-american si la republicanismul integrist.

“Europa preferabila” este pentru Nouvelle Droite o federatie de regiuni etno-culturale (asa-numita “Europa a popoarelor”), anti-liberala, conservatoare, laica, o alternativa la Europa maastrichtiana – organism ce serveste interesele imperialismului cultural si economic avand centrul nervos la Washington. “In timp ce Europa liberala se pleaca Statelor Unite, interesele unei Europe etno-regionale contrasteaza si diverg fata de cele ale SUA,” spune de Benoist. [6]

Spre exemplu, intentiile grupului Nouvelle Droite in legatura cu Franta fac desuet “Hexagonul” celei de A Cincea Republici; ba, mai mult, nu se potrivesc nici cu “natiunea-stat” a lui Jean-Marie Le Pen, seful nationalistilor traditionali. Asa incat, “Republica, una si indivizibila, va fi inlocuita cu o republica federala a francezilor, care va fi absorbita in federatia popoarelor europene” [7]. Federalizarea – in mod paradoxal – va servi chiar la conservarea identitatii franceze si – la nivel superior – a celei europene, cred de Benoist si sustinatorii sai.

Roberto Dainotto, profesor de cultura si civilizatie italiana la Universitatea Duke (SUA) sintetizeaza astfel demersul identitarilor europeni: “Noul regionalism reprezinta o metafora pentru vechea dorinta a unei identitati autentice, pe care nationalismul nu o mai poate reprezenta.” [8]

Noua Dreapta apreciaza ca doar o Europa etno-culturala poate pune bazele pentru o participare populara, depasind constrangerile liberale pe taram politic si economic, intrucat ea dezvolta, ca un anticorp, o “ideologie productivista alternativa impotriva individualismului burghez si a globalizarii liberale”. In ce priveste diversitatea etnica, aceasta poate exista doar in interiorul unei federatii de entitati europene, fara accesul non-europenilor si chiar al celor considerati a fi “europeni non-productivi” (vezi Lega Nord si etno-exclusivismul, mai jos).

Scheletul “Europei Popoarelor” este asigurat de multitudinea de grupuri etnice autentic europene. Regiunile Alsacia, Normandia, Catalunia, Bretania, Flandra, Padania, Tara Basca etc. vor alcatui cadrul identitar in care conceptele de cetatenie si democratie vor fi de- si re-construite.

„Nu” terorismului – de orice fel!

Noua Dreapta doreste Europa in afara dualismului “esti cu mine sau cu teroristii” in care neoconservatorismul american incearca sa imparta contemporaneitatea, avertizand ca violenta ascensiune a terorismului este o consecinta directa a politicii unor state. “Poporul american sufera in acest moment, fizic si fara sa inteleaga, consecintele politicii internationale detestabile dusa de zeci de ani de liderii sai”, avertiza Alain de Benoist intr-un interviu acordat imediat dupa 11 Septembrie 2001, cerand europenilor sa nu scoata ad manum propriam din foc castanele fierbinti ale altora:

“Nici o tara nu este ferita de terorism, […] dar fiecare tara a inteles foarte bine nevoia de a a sigura securitatea cetatenilor sai. Cel mai bun mod de a face aceasta este sa decida propriile politici in mod independent, sa-si conduca, daca e necesar, propriile razboaie, dar sa nu se implice in razboaiele altora. Pentru Europa, cel mai mare risc pe viitor este sa fie constransa, din cauza solidaritatii cu America, sa ia parte intr-o politica fragila de represalii care numai vor agrava situatia, iar Europa va suferi. Europenii trebuie evident sa fie fermi in lupta contra terorismului. Dar ei trebuie de asemenea sa aiba curajul sa spuna Statelor Unite, o natiune care a practicat constant, de zeci de ani, terorismul de stat, ca acum isi culeg fructele propriilor politici.” [9]

Un club “destul” de exclusivist…

Am vazut cine intra in aceasta „altfel de Europa”. Sa vedem cine NU are loc in ea.

Unul din adversarii vizati de Noua Dreapta este imigratia, in calea careia ridica bariere – insa nu birocratice ori manieriste, ci culturale. Cetatenia regionala va fi una de tip organic, nefortat, iar criteriul regionalist este utilizat ca o “poarta de intrare” in comunitate. Strainul nu ajunge sa fie expulzat in mod brutal, caci nu poate patrunde: pur si simplu, piedica din calea sa este de netrecut.

Noua Dreapta nu dezavueaza alte culturi si nu le respinge. Pur si simplu se impotriveste amestecului lor si asimilarii, “integrarii” fortate. Aceasta intrucat prima victima a imigratiei, ne explica de Benoist, ar fi imigrantul insusi, care isi vede identitatea distrusa si este asimilat intr-o cultura straina.

Spre exemplu, violentele revolte care au avut loc in 2005 in suburbiile franceze au fost nu atat spectaculoase cat predictibile, pentru Alain de Benoist. “Uimitor nu este ca aceste tulburari au loc, ci ca ele nu au avut loc mai demult”, spune filozoful francez intr-un interviu acordat in acele zile publicatiei Le Figaro. El nu se sfieste sa acuze toate guvernele Frantei, indiferent de culoare politica, pentru aceasta situatie:

“Si totusi, acest eveniment previzibil nu a fost prevazut de clasa politica, fie ea de stanga sau de dreapta, care a pus la cale o urbanizare salbatica si a tolerat timp de 20 de ani constituirea a peste 600 de ‘zone in afara legii’, cartiere-ghetto, populate aproape in intregime de imigranti, in care posta nu este distribuita, serviciile de urgenta, medicii si pompierii nu patrund, unde politia nu se aventureaza decit inarmata pina in dinti, cartiere transformate in tot atatea ‘contra-societati’ care nu mai cunosc decat legea junglei, economia subterana si traficul de toate felurile”.

Continue reading →