IMPOSTURA si falsa disidenta a alesilor GDS

Domnule presedinte,

Doamnelor si domnilor senatori,

Este surprinzãtor sã vezi cã oameni ai legii, în Parlament, abandoneazã respectul legilor, ca sã pledeze pentru privilegii. Legalmente, Ordonanta Guvernului prin care imobilul din Calea Victoriei nr. 122 trebuie sã treacã de la o Fundatie de tineret în folosinta Grupului pentru Dialog Social nu poate fi sustinutã. Încercarea guvernului de a dãrui acestei Organizatii nonguvernamentale, cu mîna Parlamentului, un imobil, este potrivnicã legilor existente. Potrivnicã adevãrului este si încercarea unor sustinãtori din Parlament de a stabili un profil extrem de avantajos acestei Organizatii nonguvernamentale. Declaratia mea politicã de astãzi îsi propune sã aducã la cunostinta celor care au votat împotriva acestei ordonante, ca si a celor care i-au dat un vot de sustinere, care este opinia realã despre Grupul pentru Dialog Social venitã din chiar rîndurile celor care cunosc activitatea acestei Organizatii nonguvernamentale din interior, de la figuri respectate acolo, dar care sînt complet nemultumite de ceea ce a pretins cã face aceastã Organizatie nonguvernamentalã si mai ales de ceea ce n-a fãcut.

Un exemplu elocvent ni-l dã Gabriel Tamas, figurã proeminentã a dizidentei maghiare din România si Ungaria, care scrie o Scrisoare cãtre prietenii mei români, tocmai pentru a le atrage atentia cã sînt extrem de inactivi atît în plan teoretic, cît si în plan practic. Acest prieten, cînd este vorba de rolul mediator al structurilor de societate civilã vizate, este si mai concret: „A sprijinit vreodatã tabãra democratilor români revendicãrile salariale ale vreunui – indiferent care – grup de muncitori? S-a solidarizat vreodatã cu grevistii? A avut argumente fatã de criticile referitoare la strategia politicã practicatã de FMI si Banca Mondialã, strategie consideratã de multi absurdã, care a dus la faliment Rusia? A propus vreodatã si altceva decît adaptarea si modelarea exterioarã la Occident?” Practic, G. Tamas aratã aici ceea ce urmau sã facã pretentioasele grupãri de „societate civilã”, dar care n-au fãcut nimic în acest sens. La întrebãrile lui Tamas, adãugãm si noi una: s-a implicat vreodatã Grupul pentru Dialog Social, în cei 18 ani trecuti, în problemele uneia din cele mai dezavantajate categorii profesionale din România–minerii? La aceastã Scrisoare cãtre prietenii sãi români, GDS-isti, Tamas a primit rãspunsuri care ocoleau, însã, tocmai aceste întrebãri. Cei care au introdus în expunerile de motive trimise la Parlament – Guvernul si Presedintia – laudele nemãsurate aduse Grupului pentru Dialog Social, cunosc astfel de reactii?

Si mai expresivã este replica profesorului francez Claude Karnoouh, care a predat la Universitatea din Cluj multã vreme si-i cunoaste bine pe „eroii” fundatiilor de societate civilã din România. Reprosurile lui Claude Karnoouh sînt la fel de severe, ele vizînd insuficienta doctrinarã, analiticã si incapacitatea de a întelege realitãtile nevralgice ale României: „În România nu a existat nici o initiativã intelectualã care sã creeze vreo legãturã între miscarea muncitoreascã si intelighentie, asa cum a fost, de exemplu, Solidaritatea din Polonia.” Mimetismul fatã de Vestul Europei si fatã de SUA caracterizeazã, dupã profesorul francez, acest tip de intelectuali declarativi. „Ei se declarã dizidenti, zice Claude Karnoouh, dar am stat multi ani în România, pe timpul lui Ceausescu (1971-1982) si, cu exceptia lui Paul Goma, n-am auzit, vãzut sau cunoscut dizidenti. Si dacã ei au existat, s-au manifestat probabil atît de discret, încît nimeni nu i-a auzit… Altfel decît revolta minerilor din Valea Jiului (1977) care, la vremea aceea, în Occidentul anticomunist, erau rãsfãtati pe toate canalele mediatice…”

Claude Karnoouh criticã si ploaia de analisti politici improvizati, produsi de asa-zisa societate civilã din România, strãini de suflul intelectual superior al vietii moderne din lume. „România este o tarã fãrã dezbateri serioase sau, ca în melodramele proaste, totul se terminã cu înjurãturi si denunturi”. O sãgeatã nemiloasã este trimisã si la adresa lui Gabriel Liiceanu, ca filosof. Gravã i se pare aceluiasi sustinãtor al lui Tamas cã nu a existat si nu existã o reflexie veritabilã asupra comunismului la intelighentia românã, dupã cum nici un examen al propriei ei conduite, înainte si dupã 1989. Profesorul francez constatã cã acesti intelectuali au fost „grãbiti ca si activistii fostului aparat de partid sã caute imediat avantaje si privilegii.” Se potriveste oare aceastã conduitã oportunistã a GDS-istilor cu aceea a pãrintelui lor spiritual, cel de la care se revendicã, Constantin Noica, acela care denunta pe vremuri si masinile de calcul si banii, mai ales banii? „Totul a fost un simulacru. Grupul pentru Dialog Social este, de fapt, Grupul pentru Monolog Social”.

Cã profesorul francez avea dreptate, se vede si în stãruinta asa-zisilor discipoli ai lui Noica de a pune mîna pe un imobil central în Bucuresti, în chip de chilipir, eludînd legea. Iatã de ce, zice acelasi comentator francez, lumea, tinerii, si-au pierdut încrederea într-o „intelighentie” reprezentatã de entitãti ca Grupul pentru Dialog Social, interesate de comert si bunuri si nu de legalitate si de justitie, de slujirea societãtii civile. Incapacitatea de analizã socialã a acestor formatii este marea ei carentã. Membrii ei vor sã confiste, din motive de capital politic, anticomunismul, în loc de a-l analiza cu adevãrat pentru a-i pricepe Istoria si sensul: „Pentru a sesiza sensul comunismului trebuie pãrãsit provincialismul dîmbovitean sau somesean si trebuie gînditã într-adevãr fiinta-lume a modernitãtii tardive (Dialectica ratiunii, Adorno si Horkzeimar)”. Simptomaticã mi se pare izolarea acestor asa-zisi dizidenti români de produsele, contributiile, reflectiile dizidentei consacrate din Cehoslovacia, Polonia si Ungaria. Nici o încercare de comunicare în scris, oricît de tardivã, cu mesajele celebre ale acestei autentice dizidente. Cîtã dreptate avea Claude Karnoouh în 2001, ne-a arãtat-o în 2006 un asa-zis „Raport final” de condamnare a comunismului în România, amplu esec în planul cercetãrii stiintifice, ca si al capacitãtii de meditatie asupra tragicei experiente dintre anii 1944 si 1989.

Citatele din Gabriel Tamas si Claude Karnoouh provin dintr-o polemicã de idei desfãsuratã în „Dilema” si introdusã într-un volum cu titlul Intelectualul român fatã cu inactiunea, apãrutã în 2002 la Editura Curtea Veche. Ea ne aratã cît de incapabil de analiza realitãtilor românesti este Grupul pentru Dialog Social. Ea ne aratã si cît de izolatã si neinformatã poate fi motivatia legislativã guvernamentalã si prezidentialã înaintatã Parlamentului.

Cine vrea sã înnoiascã viata politicã din România n-o poate face încurajînd, material si nelegal, grupuri ale pretinsei „intelighentii” românesti, drapate în hainele societãtii civile. În Europa, deci si în România, existã o viatã vie a ideilor, a spiritului critic, de care viata politicã si parlamentarã a României poate profita din plin. (Aplauze)

Prof. univ. dr. Mihai Ungheanu

Declaratie rostita in plenul Senatului Romaniei

luni, 3 martie 2008

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.