IVANESCU: Dinescu a fost complice la moartea lui Preda

IVANESCU: DINESCU A FOST COMPLICE LA MOARTEA LUI PREDA

Directorul Editurii Junimea pune decizia de colaborare pe care a primit-o de la CNSAS pe seama razbunarii lui Mircea Dinescu.

Cezar Ivanescu sustine ca nu a colaborat cu Securitatea

„Motivul pentru care s-a dat aceasta decizie este ca l-am acuzat pe Mircea Dinescu ca a fost complice la moartea lui Marin Preda.“ Cu aceasta acuzatie, pe care a lansat-o de altfel inca din 1980, la moartea marelui prozator, se apara poetul Cezar Ivanescu de decizia CNSAS privind colaborarea cu Securitatea, data marti. Desi Mircea Dinescu, membru al Colegiului, fiind plecat in Franta, nu a participat la sedinta de marti a CNSAS, in care s-a votat verdictul pentru Ivanescu, acesta din urma este convins ca la mijloc este vorba de o razbunare, cu atit mai mult cu cit, spune el, nu a fost chemat la audieri. Surse din cadrul Colegiului sustin insa ca acesta a declinat invitatia de a se prezenta la sediul CNSAS.

„Eram considerat un individ periculos. Am facut de mai multe ori greva foamei si am atacat deschis PCR si Securitatea. Dupa debutul din 1968 am fost sapte ani interzis de cenzura si doar dupa interventia maestrului Preda la Burtica am putut publica din nou“, justifica Cezar Ivanescu de ce este „falsa“ decizia CNSAS. Poetul iesean sustine ca Securitatea a incercat sa-l racoleze insa pe cind era student la Facultatea de Filologie din Iasi, in anii ’60, dar a refuzat si a fost lasat in pace. „Am fost chemat la sediul lor de pe Sararie. Voiau sa-mi dea o misiune clara: sa le obtin cursul de estetica al profesorului Alexandru Husar. Am refuzat, iar a doua oara cind m-au mai cautat le-am zis ca am de invatat si nu am vreme de asa ceva. M-au lasat in pace“, sustine Cezar Ivanescu. Surse din CNSAS spun insa ca tocmai din perioada studentiei dateaza angajamentul si notele pe baza carora s-a luat decizia de colaborare.

Poetul sustine ca nu a scris niciodata nimic pentru Securitate si, ca urmare, decizia CNSAS nu poate avea la baza decit influenta lui Dinescu. „L-am acuzat ca, dupa ce Preda bause o zi intreaga la Cartea Romaneasca (n.r. – editura la care era director), l-a luat citeva ore si a venit cu el mai beat. Iar Dinescu niciodata nu mi-a raspuns unde a fost in acele ore cu Preda si ce a facut“, ataca Cezar Ivanescu. Dinescu a fost in viziunea acestuia complicele altor scriitori, care, in aceeasi zi de 15 mai 1980, i-ar fi dat lui Marin Preda sa mai bea citeva bauturi, in cadrul unei aniversari la celebra Casa de Creatie de la Mogosoaia. Marin Preda a murit apoi noaptea, oficial din cauza unei asfixii mecanice, speculindu-se insa ca a fost ucis de Securitate. „Le-am zis atunci: «Daca l-a omorit Securitatea, voi ati fost securistii»“, spune Ivanescu.

Mircea Dinescu considera puerile acuzatiile lui Ivanescu. „Sint lucruri care se pot verifica. Am fost la Marin Preda la editura in acea zi, dar nu am baut cu el“, spune poetul. Istoria conflictului intre cei doi a mai avut doua episoade efervescente. Unul inainte de 1989, cind Cezar Ivanescu a intervenit intr-o altercatie fizica intre scriitorul Iulian Neacsu, pe de o parte, si Mircea Dinescu cu Dorin Tudoran, de cealalta parte. „Ivanescu a fost martorul acuzarii in acel proces si a spus in instanta ca eu l-am injurat pe Ceausescu. Am primit o amenda de 3.000 de lei si o pedeapsa cu suspendare“, povesteste Dinescu. Celalalt episod s-a produs in 1990, cind Ivanescu si Neacsu au fost concediati de la Uniunea Scriitorilor, la conducerea careia tocmai ajunsese Dinescu.

Soc in scriitorime

Decizia CNSAS i-a surprins pe scriitori, dat fiind profilul lui Cezar Ivanescu, insa parerile sint impartite. „El are un stil justitiar, spune inechivoc lucrurile si nici nu cred ca este o fire santajabila. Nu pot sa cred ca a colaborat“, spune criticul iesean Valentin Ciuca, directorul Societatii Junimea. „Ma surprinde decizia CNSAS si cred ca ea poate afecta imaginea Uniunii, insa nu cred ca CNSAS ar putea fabrica probe“, spune scriitorul Nichita Danilov, unul dintre scriitorii cu care Ivanescu a fost in conflict. (Mirela CORLATAN – Cotidianul
– Aparut in editia din 31 Ianuarie 2008)

Cititi mai jos un interviu cu fratele lui Marin Preda si

NOTA INFORMATIVA a lui Ion Caraion data la SECURITATE privind interogarea lui Marin Preda de catre un consilier sovietic dupa aparitia romanului DELIRUL

“Cele ce urmeaza mi-au fost povestite în seara zilei de 7 iunie crt., la el acasa, de Ov. S. Crohmalniceanu. La rîndul sau, el cunostea cele povestite de la Titus Popovici. ÃŽntruna din saptamînile de pe la sfîrsitul lui aprilie sau începutul lunii mai, Marin Preda se afla pe strada, catre ora prînzului, împreuna cu Titus Popovici. Discutau. Cînd, deodata, Preda, facînduse ca deabia în clipa aceea îsi aduce aminte de un lucru pe care tocmai era sal dea uitarii, îi spune însotitorului sau ca peste vreo ora, în chiar aceeasi zi, urmeaza ca în biroul directorial al Editurii Cartea Româneasca sal aiba musafir pe consilierul cultural sovietic în România. Acesta îi solicitase în mod expres o audienta si ziua fixata primirii consilierului se întîmpla sa fie chiar ziua aceea.

Pe scurt, Preda îl invita pe Titus Popovici, daca vroia, sa fie de fata, sa fie martor la discutia care urma sa aiba loc. Invitatie facuta din simpla întîmplare poate sau dintrun foarte abil calcul (cine stie!…), data fiind calitatea lui Titus Popovici, de membru al Comitetului Central al PCR. ÃŽn orice caz, la întîlnirea cu consilierul cultural sovietic, întîlnire întîmplata cu oarecare timp înaintea aparitiei în “Literaturnaia Gazeta” a articolului semnat K. Savel, parese si îndreptat împotriva autorului “Delirului”, sa aflat si Titus Popovici. El povesteste ca, exact la ora anuntata, consilierul cultural sovietic a sosit si ca, dupa o introducere vag amabila privind romanul “Delirul” si personalitatea literara a autorului, deci dupa cîteva formale cuvinte de politete, ia spus lui Marin Preda ca în URSS cartea lui a stîrnit un justificat interes, deoarece în ea este vorba de Antonescu si de razboiul purtat împotriva Uniunii Sovietice, asa încît ar vrea sai puna, cu îngaduinta lui, unele întrebari legate de acest aspect al romanului. ÃŽntrebarile, ierarhic notate pe o hîrtie scoasa din buzunar de catre consilierul cultural sovietic, erau vreo 4045 la numar si chiar daca ele nu sau putut imprima exact în memoria lui Titus Popovici, totusi acesta ia relatat lui Crohmalniceanu ca întreg “rechizitoriul” era astfel gîndit, încît sa se poata stabili pe de o parte în ce masura “Delirul”, în amanuntele structurii sale, a fost o comanda sociala, adica un roman scris la recomandarea si cu sugestiile ideologice ale conducerii românesti de partid, iar pe de alta parte cum are de gînd sal continue autorul, cam ce vor deveni în volumul al doilea eroii primului volum, ce se va întîmpla cu ei, cu fiecare, în rezumat continutul epic si ideologic al finalului cartii. Titus Popovici pretinde ca Preda, în fata avalansei de întrebari, “facuse pe el”. Ferinduse ca sa relateze continutul întrevederii cu consilierul cultural sovietic, dar spunînd ca ea a avut loc întradevar, la rîndul sau Marin Preda ia spus lui Crohmalniceanu ca “dobitocul ala de Titus, care asista cu gura cascata, facuse pe el”.

Continue reading

Cazul Ungureanu-Cioroianu: adevaruri ascunse

Cazul mortii tragice a tanarului Daniel Claudiu Crulic, care a decis sa recurga pentru dreptate la protestul maximal, greva foamei, releva din nou pericolul criminal in care arunca tara si pe cetatenii ei cooperativa antiromanesca producatoare a cadrelor de paie plasate la Putere. Mihai Adrian Cioroianu este, ca si Mihai Razvan Ungureanu, un produs al “scolii” GDS/22 – Dilema/Colegiul Noua Europa, ambii creatii ale cuplului de profitori comunisti Zoe Petre – Andrei Plesu.

Cazul demisiei fortate a lui Cioroianu aminteste de cazul demisiei silite a lui Ungureanu, ambele fara nici un fel de onoarea. Daca in cazul Cioroianu- Polonia, cotidianul Adevarul reuseste sa dovedeasca menirea presei, prin noi si noi dezvaluiri tulburatoare, despre cazul Ungureanu –SUA-Irak nu se cunosc inca, la nivelul opiniei publice, toate consecintele, inclusiv asupra libertatatii presei. Actualul sef al SIE, Mihai Razvan Ungureanu – care trebuie investigat, neintarziat, si in cazul Crulic – este suspectat ca s-a aflat in spatele reprimarii unui ziarist conducator al saptamanalului de investigatii “Confruntarea”, primul care a furnizat stirea privind romanii lasati sa zaca intr-o inchisoare din Irak. Aflati adevarul tinut ascuns si azi mai jos:

ï‚· Europa Libera:
“Ministrul român de externe demisionează în urma scandalului muncitorilor din Irak. Cei doi au fost arestati din 31 octombrie pentru că au facut fotografii fără să aibă permisiune si au fost eliberati după ce autoritati ale coalitiei din Irak au stabilit că acestia nu erau rău intentionati.”

 BBC NEWS: “Ministrul român, fortat să demisioneze. Premierul Tăriceanu i-a cerut demisia lui Mihai-Răzvan Ungureanu. “Prim-ministrul consideră că guvernul trebuie să apere interesele cetatenilor români, oriunde s-ar afla acestia”, se arată într-un comunicat de presă al guvernului”.

 INTERNATIONAL HERALD TRIBUNE: “Ministrul român de externe Mihai-Răzvan Ungureanu a demisionat vineri la cererea prim-ministrului Tăriceanu, care i-a reprosat că nu a informat guvernul despre cei doi muncitori români arestati în Irak. Liberalul Mihai-Răzvan Ungureanu este considerat mai apropiat de presedintele Traian Băsescu, care a spus că a fost informat în legătură cu situatia muncitorilor arestati.”

Punctele slabe: Cazul celor doi cetăteni români arestati în Irak a scos în evidentă o serie întreagă de erori ale autoritătilor si a arătat că, pănă la aparitia în “Evenimentul zilei” a faptului că Nelu Ilie si Adrian Gâncean stăteau de trei luni în detentie, într-o bază militară americană, demersurile pentru eliberarea lor au fost nule. NEGLIJENTĂ. Familiile celor doi români au precizat în mai multe rânduri că nimeni nu le-a informat despre arestarea muncitorilor si au facut eforturi pe cont propriu pentru a descoperi ce se întâmplase cu Ilie si Gâncean. Ministerul Afacerilor Externe se scuză spunând că “a fost dorinta celor doi muncitori” ca familiile să nu fie informate.

Români-prizonierii americanilor în Irak!

31 Ianuarie 2007 Liviu Iolu – Ev.Zilei „Arestati de către americani acum trei luni, un tâmplar si un electrician români sunt captivi într-o bază SUA, acuzatia fiind “culegere de informatii”. Doi muncitori români din Irak care au filmat si fotografiat fără autorizatie o bază americană se află, de trei luni, în custodia US Army. Ei au fost arestati, pe 31 octombrie, la Al Ramadi (lângă Bagdad), de soldatii Fortei Multinationale a Coalitiei si apoi transferati într-o bază a Statelor Unite. Tâmplarul Adrian Gâncean (39 de ani), din Toplita, si electricianul Nelu Ilie (41 de ani), din Galati, sunt acuzati de spionaj, spun surse apropiate captivilor. Ei lucrau, pentru o firma americană, subcontractor al US Army, într-o fabrică aflată într-o bază militară americană. Românii au fost angajati pentru a asigura “hidratarea” trupelor în zona de conflict si munceau la întretinerea instalatiilor de îmbuteliere a apei plate destinate soldatilor SUA. Serviciul de presă al Coalitiei din Irak a confirmat pentru “Evenimentul zilei” că autoritătile române au fost informate în legătură cu acest caz. Ministerul român de Externe nu a anuntat si familiile celor doi muncitori, care au început, cu propriile resurse, investigatiile si demersurile pentru a afla în ce stare se află captivii. De altfel, autoritătile române au tinut secret acest caz, procedând diferit fată de alte evenimente asemănătoare.”

Scenarita nu se trateaza cu fapte bune

4 Februarie 2007 Liviu Iolu “Au primit-o de la SIE sau de la MAE?”, îl intrebă Stelian Tanase pe Mircea Dinescu. Cei doi discutau exact despre cum a ajuns în presă “pontul” că doi români sunt arestati în Irak, cărui politician îi foloseste de fapt si încropeau scenarii imposibile. O făceau si altii, pe la diverse posturi de televiziune, o făcuse si Ion Cristoiu în scris. Am urmărit cu atentie aceste discutii pentru că, în definitiv, mă vizau atât pe mine, cât si “Evenimentul zilei”, locul unde dezvăluirea a apărut prima dată în România. Concluzia amară pe care am tras-o este că niste oameni care fac si desfac de peste un deceniu scenarii politice sunt incapabili să mai creadă într-un demers jurnalistic onest, lipsit de vreo eventuală finalitate politică programată malefic. Tratati-vă, oameni buni, si apoi reîncepeti dezbaterile! “Pontul”, oricât de ciudat v-ar părea, l-am “găsit” la Vaslui, în timp ce lucram la un alt subiect. O să detaliez în zilele următoare dacă o să mai intereseze pe cineva si în cazul în care alti oameni bolnavi de scenarită continuă discutiile. “Muncitorii români retinuti timp de trei luni în Irak urmează să revină în tară în următoarele trei zile”, anuntă un comunicat dat sâmbătă si preluat de agentiile de presă. Aceasta este stirea pe care o vizam ca jurnalist în momentul în care am decis ca povestea celor doi – Adrian Gâncean si Nelu Ilie – trebuie publicată. Erau de trei luni “aruncati” într-o puscărie militară americană, iar vestile către familii erau din ce în ce mai îngrijoratoare.

Doi oameni au fost eliberati din detentia Armatei SUA datorita dezvaluirilor mele

Niciodată nu mi-as fi putut imagina că băiatul slabut, care a intrat cu o privire timidă în biroul meu din Vaslui va determina atât de multe evenimente grave în viata mea. Mi-a fost simpatic si, în mod paradoxal, înainte de a rosti un cuvânt mi-a castigat încrederea. Am discutat cu el despre muncitorii români pe care îi trimite agentia mea în străinătate. Era împreună cu Stephan, un ziarist francez de la „Le Tegraphe” un regional din Sudul Frantei. Simpatici si profesionisti amândoi.

După o numai o săptămană, la sediul companiei mele din Bucuresti am avut o întâlnire de afaceri cu unul din managerii HR ai Al Morrell Development SUA, companie americană al cărei partener sunt. La sfârsitul întâlnirii Mr. Anisia îmi spune: „M-ati intrebat acum trei zile pe cand eram în Kuwait ce stiu despre Gâncean si Ilie Nelu. Întelegeti că nu puteam să vă spun prin telefon că sunt în detentia Armatei americane.”Apoi ne-am strâns mâinile si ne-am despărtit.

In urmă cu numai trei zile fusesem sunat de sotia lui Ilie Nelu. Femeia era disperată. De peste 3 luni nu mai stia nimic de sotul ei. M-a rugat sa mă informez direct la angajator. Atunci mi s-a spus oficial din Kuwait să iau legătura cu Ambasada României din Bagdad pentru relatii. Mi s-a parut suspect si de-a dreptul ciudat tonul oficial si grav al celor de la Al Morrell SUA. Mi-am imaginat ca Ilie Nelu a facut vre-o poznă sau a furat ceva prin bază.
După ce m-am despărtit de Mr. Anisia am realizat că mă aflam în fata unui subiect de presă. Nu mi-am pierdut niciodată simturile de ziarist. Am lucrat ani de zile pentru Evenimentul Zilei.

Apoi a urmat întreg scandalul national soldat cu demisia ministrului de externe Răzvan Mihai Ungureanu. In plină evolutie am fost abordat în direct de postul TV „Realitatea”. Am făcut fără să clipesc declaratia de rigoare: „ Eu sunt sursa. Nu sunt angajat SIE, doar un fost ziarist al Evenimentului Zilei”.

A doua zi comisarii Garzii Financiare Vaslui erau prezenti la firmă. Control la sânge. 10 milioane amendă. In următoarele zile inspectorii ITM Vaslui au apărut ca prin farmec. Sunt verificat la pâna la globulele albe. Noptile târziu sunt sunat de pe numere ascunse si amenintat. Pe moment nu-mi pasă. „Te vom distruge mai devreme sau mai târziu!”. Aud si acum în urechi amenintările telefonice.

După căteva săptămâni apele s-au linistit. Până la urmă făcusem un lucru bun: doi oameni au fost eliberati dintr-o detentie abuzivă datorită dezvăluirilor mele. Am sperat că toată afacerea a murit si este dată uitării, dar eram undeva trecut pe o lista neagră.

In 21 septembrie 2007 cei care răspund de executii au ajuns la mine. Un procuror primeste ordinul. Firmele mele: agentie, editură sunt luate cu asalt. Pechezitii dure acasă si la sedii. Simt forta obscură a statului român pe propria-mi piele. Îmi dau seama ca împotriva mea s-a declansat teroarea penală bine orchestrată. Mă pregătesc să lupt cu ei. Le stiu armele si le voi întoarce împotriva lor. Luati de valul protectiei oferită de la nivel înalt procurii nu s-au mai sinchisit să scoată mandate pentru toate sediile. Perchezitionează fără mandat una din companii si încarcă în dube tot, în speranta că mă vor înfunda cu ceva. Orice. Ordinele se execută, nu se discută!

PERCHEZITIE ILEGALA LA SEDIUL CENTRAL AL CONFRUNTARII

Sub directa coordonare a procurorilor D.I.I.C.O.T, Politia Vaslui a executat abuziv o
PERCHEZITIE ILEGALA ÃŽN SEDIUL CENTRAL AL CONFRUNTARII
ï‚· Aparitia primului numar a saptamanalului de investigatii a fost oprita

ï‚· Ex-ministrul de externe Razvan Ungureanu poate fi in spatele descinderilor

21 Septembie, ora 6,45: conduc relaxat cu 130 spre Constanta. Sunt pe autostradă, după ce am ratacit putin prin Bucuresti în căutarea iesirii. S-a luminat binisor, iar Meganul diesel torcea frumos. Las în urmă una după alta dacii sau limuzine conduse de soferi ceva mai prudenti. Deodată habitaclul este spart de soneria mobilului. Sunt surprins ! Este cam devreme să înceapă să sune telefoanele. Este sotia mea: „Gabriel, Politia a venit la tata acasă si au mandat de perchezitie ! „Blocat ! Continui să rulez cu 130 fără să îmi dau seama ce fac. „Au spus ce vor ? ce naiba cauta ? „Sotia mea nu stie nimic. Se gândeste doar sa nu se sperie copiii cand va descinde politia si acasă. O linistesc si îi spun ca îl voi suna pe tata. Sun. Imi răspunde cu glasul gâtuit. ÃŽl intreb ce se întâmplă si îmi spune acelasi lucru ca apartamentul este plin de politie. Il rog să-mi dea un ofiter la telefon. Un glas se recomandă: „Inspector principal Moraru Florin”! ÃŽi întreb ce vor de la mine. Un glas mieros: „Nu putem vorbi prin telefon.De ce nu veniti să bem o cafea si să discutăm Domnu’Huides”.

Rămân perplex. La mine în casă sunt zece perechi de bocanci MAI si asta vrea să bea cafea cu mine! „Îmi pare rau dar sunt în drum spre Constanta si îmi este imposibil să ajung mai devreme de 3-4 ore”. Nu mă crede. E convins că deja m-am ascuns prin boscheti în zona industrială si tremur de frica lor. Îl cer din nou pe tata si îl întreb de unde vin astia , cine îi coordonează. Îmi spune ceva despre unul Bulgaru de la Droguri, Arme si Munitii. Sunt în ceată. Ce arme, ce munitii? Ultima oară când am văzut o puscă a fost în armată in ‘82. Iar munitii? Doamne iarta-mă, cred că la Revelionul trecut n-am aprins toate petardele.

Ex-ministrul de externe in spatele descinderilor


Continue reading

REVOLUTIA SPAGII

Sute de revolutionari din orasele-martir ale Romaniei acuza conducerea Asociatiei “21 Decembrie 1989” de “luare de mita, falsuri si nepotisme”, ei invinuindu-l pe Doru Maries (foto) – omul impus de procurorul Dan Voinea la carma asociatiei revolutionarilor – ca “a trecut de la o sticla de bere, cat cerea initial ca sa dea drumul dosarelor de revolutionar, la 5.000 de euro din suma de 7.000, cat trebuie sa primeasca de la stat fiecare revolutionar autentic”.

Participarea la Revolutia din decembrie ‘89 a fost rasplatita de acolitii cuplului Voinea-Iliescu intr-un mod specific lor: “luptatorii”, adica cei care n-au patit nimic, dar s-au inscris in FSN – etc, au fost cadorisiti de stat cu locuinte, spatii comerciale in centrul oraselor, mii de metri patrati de teren, facilitati la imprumuturile de la banci; “ranitii” au primit loc de veci, gratuitate pe transportul in comun si medicamente, iar urmasii celor care au murit impuscati au primit calatorii gratuite cu trenul si au fost scutiti de impozitele pe casa si pe teren, in cazul in care aveau.

Privilegii pentru “luptatori”

In 1996, odata cu schimbarea legislatiei – care a inclus printre beneficiari si “luptatorii”, au aparut 18.000 de revolutionari noi. Pe lista apar si membri ai completului de judecata instituit la procesul sotilor Ceausescu. Dan Voinea, procurorul de casa al lui Iliescu, apare pe mai multe liste de “revolutionari”, pentru un teren la Snagov, dar si pentru alte terenuri, aflate pe raza judetului Gorj. Tot el spune, insa, “ca nu a avut niciodata certificat de Revolutionar”. De manaria cu terenuri, spatii comerciale si alte beneficii date unora ca Voinea, se ocupa tocmai cel impus de acelasi personaj in fruntea Asociatiei “21 decembrie 1989”. Pe lista, alaturi de Voinea, mai apar si alte persoane implicate in proces: Mugurel Florescu – membru in completul de judecata, si Gelu Voican Voiculescu, si ei “improprietariti” cu terenuri, iar Vladimir Belis – medic legist, s-a ales, drept recunostinta pentru o Revolutie la care nu si-a dat niciodata obolul, cu scutiri de impozite. Si asta in timp ce adevaratii revolutionari fac anticamera la un oarecare Doru Maries, transformat de Voinea in revolutionar-sef!

Schema profitului

Se pare asadar ca Revolutia din 1989 genereaza profit Ð si nu pentru cei care au luptat cu regimul comunist, ci pentru acolitii lui Ion Iliescu si ai procurorului Dan Voinea. Schema aplicata de Doru Maries, “revolutionarul” impus la conducerea Asociatiei 21 Decembrie de insusi “anchetatorul” lui Iliescu, este pe cat de simpla, pe atat de penala, fostul tortionar transformat in presedinte de liga revolutionara milogind – spun revolutionarii autentici – “de la o bere, pana la 5.000 de euro – spaga pentru a trimite dosarele la SSPR”. Cine nu da mita, nu-si mai primeste drepturile legale, generate de Legea nr. 341/2004. Se pare ca ranitii revolutiei au dreptate pentru ca o incursiune in arhivele publice arata cum numeroase personalitati, mai ales din lumea politica, au primit sau se afla pe lista de asteptare pentru a primi terenuri, spatii comerciale ori locuinte, ca recompensa “pentru participarea la evenimentele din decembrie ‘89”. La care, de fapt, nu au fost niciodata prezenti. Dintre cei aproximativ 23.000 de revolutionari care au depus dosarele pentru preschimbarea certificatelor de revolutionar, cativa au avut curajul de a-l acuza public pe Maries de faptul ca “cere spaga pentru a trimite dosarele catre Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR)”.

Doru Maries, “revolutionarul” spagii


Bebe Istode este resitean, ziarist profesionist si unul dintre victimele revolutiei din 1989, data la care avea varsta de 30 de ani. Jurnalistul a fost ranit grav, dupa ce a fost batut cu bestialitate. Dupa 19 ani de la evenimentele din decembrie, jurnalistul a ajuns bataia de joc a lui Maries, care nici acum nu i-a trimis lui Istode dosarul la SSPR, dintr-un motiv penal: vrea spaga! Si nu orice fel de spaga, ci fix 5.000 de euro din cei 7.000 pe care omul ar trebui sa ii primeasca, ca urmare a legii recunostintei pentru victimele revolutiei. “Ma amana de nu mai stiu cand, am facut nu zeci, ci sute de drumuri pana la Bucuresti, la inceput nu voia nici macar sa ma primeasca, apoi, cand am reusit sa dau de el, mi-a spus, hodoronc-tronc, ca daca nu semnez cu el un acord prin care ma oblig sa donez Asociatiei 5.000 de euro, n-o sa pup nimic, nu trimite dosarul meu!”. Pe de alta parte, ZIARUL a intrat in posesia actelor prin care acelasi Maries – omul de casa al cuplului Voinea-Ileiscu – isi umfla lunar conturile cu 6.000 de euro. Cum? Tot pe la marginea legii, “inchiriind” locatia Asociatiei 21 Decembrie, ilegal, Baroului Bucuresti.

2008-03-29 / Simona Fica / Roxana Orcea / Ziarul

Comentarii:

Vlad – Bucuresti (29-03-2008, 13:41):

“Revolutionarii” au fost si sunt acoperirea lui Iliescu. Daca ar recunoaste ca a fost lovitura de stat s-ar trezi automat vinovat pentru cele peste 1000 de victime. Asa ca a inventat “clasa revolutionarilor” – un fel de ilegalisti de pe vremuri. Ce mare chestie costurile din partea statului pentru suportarea privilegiilor a 30 000 de “luptatori” etc? daca miza e scaparea lui Iliescu nici un cost nu e prea mare. Omul este infatigabil si intagibil. Nu vedeti ca tot el conduce in continuare si PSD si PNL si PRM si UDMR. Ati observat vreodata ca acesta patru partide sa-i iasa din vorba in chestiuni care il intereseaza pe el – in ultimii 15 ani?

Un revolutionar – autentic (29-03-2008, 13:46):


Da, sunt unul dintre revolutionarii autentici, unul dintre cei care au luptat în zilele de 21-25 decembrie 1989 pentru libertatea cuvantului, libertatea presei, pentru libera circulatie, pentru retrocedarea averilor confiscate de comunisti, pentru pluripartitism si alegeri democratice, pentu pentru o noua constitutie, pentru modernizarea sistemului de invatamant si al celui de asistenta sociala, pentru o economie de piata, pentru o Romanie moderna si prospera, pentru adevar si dreptate – ca sã mã limitez doar la cateva din nazuintele noastre de atunci. Ceea ce a urmat acelor zile de glorie ale poporului roman, incheiate in mod rusinos si nedemn, a fost o lupta continua pentru putere, pentru “ciolan”, pentru imbogatirea rapida indiferent de mijloace, pentru binele personal al celor alesi sa ne reprezinte interesele. Totul a inceput, se pare, inainte de Revolutie, pe vremea in care unele grupari purtau discutii mai mult sa mai putin organizate pentru pregatirea unei lovituri de stat sau a unei miscari populare care sa provoace schimbarea regimului comunist. Singurul element pe care nu l-au putut anticipa cu precizie a fost reactia multimii, capacitatea ei de a se organiza in momente de criza. Momentul declansarii Revolutiei a fost pur si simplu o intamplare, o conjunctura de evenimente de care au profitat apoi anumite grupari si care au facut tot posibilul pentru a manipula si a dirija miscarea revolutionara in directia dorita de ele. Este evident ca membrii acestor grupari au fost coplesiti la inceput de numarul revolutionarilor autentici printre care s-au amestecat oportunisti si profitori de ocazie, insa, avand experienta politica, studii de specialitate, oameni in posturi cheie, un sistem invizibil dar foarte eficient de relatii, au pus mana, incet-incet, cu rabdare si meticulozitate, pe putere.
Continue reading

IMPOSTURA si falsa disidenta a alesilor GDS

Domnule presedinte,

Doamnelor si domnilor senatori,

Este surprinzãtor sã vezi cã oameni ai legii, în Parlament, abandoneazã respectul legilor, ca sã pledeze pentru privilegii. Legalmente, Ordonanta Guvernului prin care imobilul din Calea Victoriei nr. 122 trebuie sã treacã de la o Fundatie de tineret în folosinta Grupului pentru Dialog Social nu poate fi sustinutã. Încercarea guvernului de a dãrui acestei Organizatii nonguvernamentale, cu mîna Parlamentului, un imobil, este potrivnicã legilor existente. Potrivnicã adevãrului este si încercarea unor sustinãtori din Parlament de a stabili un profil extrem de avantajos acestei Organizatii nonguvernamentale. Declaratia mea politicã de astãzi îsi propune sã aducã la cunostinta celor care au votat împotriva acestei ordonante, ca si a celor care i-au dat un vot de sustinere, care este opinia realã despre Grupul pentru Dialog Social venitã din chiar rîndurile celor care cunosc activitatea acestei Organizatii nonguvernamentale din interior, de la figuri respectate acolo, dar care sînt complet nemultumite de ceea ce a pretins cã face aceastã Organizatie nonguvernamentalã si mai ales de ceea ce n-a fãcut.

Un exemplu elocvent ni-l dã Gabriel Tamas, figurã proeminentã a dizidentei maghiare din România si Ungaria, care scrie o Scrisoare cãtre prietenii mei români, tocmai pentru a le atrage atentia cã sînt extrem de inactivi atît în plan teoretic, cît si în plan practic. Acest prieten, cînd este vorba de rolul mediator al structurilor de societate civilã vizate, este si mai concret: „A sprijinit vreodatã tabãra democratilor români revendicãrile salariale ale vreunui – indiferent care – grup de muncitori? S-a solidarizat vreodatã cu grevistii? A avut argumente fatã de criticile referitoare la strategia politicã practicatã de FMI si Banca Mondialã, strategie consideratã de multi absurdã, care a dus la faliment Rusia? A propus vreodatã si altceva decît adaptarea si modelarea exterioarã la Occident?” Practic, G. Tamas aratã aici ceea ce urmau sã facã pretentioasele grupãri de „societate civilã”, dar care n-au fãcut nimic în acest sens. La întrebãrile lui Tamas, adãugãm si noi una: s-a implicat vreodatã Grupul pentru Dialog Social, în cei 18 ani trecuti, în problemele uneia din cele mai dezavantajate categorii profesionale din România–minerii? La aceastã Scrisoare cãtre prietenii sãi români, GDS-isti, Tamas a primit rãspunsuri care ocoleau, însã, tocmai aceste întrebãri. Cei care au introdus în expunerile de motive trimise la Parlament – Guvernul si Presedintia – laudele nemãsurate aduse Grupului pentru Dialog Social, cunosc astfel de reactii?

Si mai expresivã este replica profesorului francez Claude Karnoouh, care a predat la Universitatea din Cluj multã vreme si-i cunoaste bine pe „eroii” fundatiilor de societate civilã din România. Reprosurile lui Claude Karnoouh sînt la fel de severe, ele vizînd insuficienta doctrinarã, analiticã si incapacitatea de a întelege realitãtile nevralgice ale României: „În România nu a existat nici o initiativã intelectualã care sã creeze vreo legãturã între miscarea muncitoreascã si intelighentie, asa cum a fost, de exemplu, Solidaritatea din Polonia.” Mimetismul fatã de Vestul Europei si fatã de SUA caracterizeazã, dupã profesorul francez, acest tip de intelectuali declarativi. „Ei se declarã dizidenti, zice Claude Karnoouh, dar am stat multi ani în România, pe timpul lui Ceausescu (1971-1982) si, cu exceptia lui Paul Goma, n-am auzit, vãzut sau cunoscut dizidenti. Si dacã ei au existat, s-au manifestat probabil atît de discret, încît nimeni nu i-a auzit… Altfel decît revolta minerilor din Valea Jiului (1977) care, la vremea aceea, în Occidentul anticomunist, erau rãsfãtati pe toate canalele mediatice…”

Claude Karnoouh criticã si ploaia de analisti politici improvizati, produsi de asa-zisa societate civilã din România, strãini de suflul intelectual superior al vietii moderne din lume. „România este o tarã fãrã dezbateri serioase sau, ca în melodramele proaste, totul se terminã cu înjurãturi si denunturi”. O sãgeatã nemiloasã este trimisã si la adresa lui Gabriel Liiceanu, ca filosof. Gravã i se pare aceluiasi sustinãtor al lui Tamas cã nu a existat si nu existã o reflexie veritabilã asupra comunismului la intelighentia românã, dupã cum nici un examen al propriei ei conduite, înainte si dupã 1989. Profesorul francez constatã cã acesti intelectuali au fost „grãbiti ca si activistii fostului aparat de partid sã caute imediat avantaje si privilegii.” Se potriveste oare aceastã conduitã oportunistã a GDS-istilor cu aceea a pãrintelui lor spiritual, cel de la care se revendicã, Constantin Noica, acela care denunta pe vremuri si masinile de calcul si banii, mai ales banii? „Totul a fost un simulacru. Grupul pentru Dialog Social este, de fapt, Grupul pentru Monolog Social”.
Continue reading

432, unu… Zero!, de Adrian Halpert

Una e să creezi un şoc artistic şi altceva să stârneşti greaţă.

Lume, lumeee!!! SăriÅ£i! Nenorocireee!!! Scandal naÅ£ional… Da’, ce zic eu naÅ£ional!? InternaÅ£ional! “Capo­dopera” lui Mungiu – 4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile – nu a fost selectată pe lista filmelor străine nominalizate la Oscar. Åži-au prins peniÅ£ele a se tângui, comentatorii a boci ÅŸi poporu’ a sudui…

Unii vorbesc de americanii antieuropeni, alÅ£ii de un complot. Dar, mă întreb, oare câţi dintre aceia care-ÅŸi strigă sfânta indignare la “nedreptatea” fă­cută unui mare regizor chiar au văzut filmul? Sunt convins că foarte puÅ£ini. Eu, unul, am făcut-o. Åži pot să spun că e o peliculă slăbuţă spre mediocră. Nu vă lăsaÅ£i amăgiÅ£i de premiul de la Cannes.

De ani buni, juriul de pe Croazetă premiază stilul studiat antihollywoodian, anticomer­cialismul – dacă vreÅ£i. Dar asta nu este, nicidecum, o garanÅ£ie a calităţii. Jocul actorilor este, cu îngăduinţă, de nota ÅŸapte. Montajul pare a fi făcut de un amator, cu forfecuÅ£a de unghii.

Sunetul e de-a dreptul execrabil (văzând filmul pe DVD, am avut privilegiul – spre deosebire de spectatorul din sala de cinema – să pot da înapoi pentru a reasculta unele replici). Filmul n-are ritm ÅŸi e plin de scene lungite aiurea, ca să umple cele 113 minute, deÅŸi probabil că în 90 de minute povestea putea fi spusă mai cursiv. E mult întuneric în film. La propriu.

Åži semiîntuneric. Mă rog, epoca! Dar parcă prea mult. Plus că regizorul pleacă de la două premise cel puÅ£in îndoielnice: felcerul care, în schimbul avortului, nu solicită bani, ci favorurile sexuale ale gravidei (Laura Vasiliu) ÅŸi ale prietenei sale (Anamaria Marinca) ÅŸi prietena, care acceptă acest lucru fără prea multe întrebări…

Ce viziune regizorală de geniu o fi în scena în care Anamaria Marinca se aÅŸază pe un scaun ÅŸi tace? GândeÅŸte. Aproape un minut! Apoi, se mută pe celălalt scaun ÅŸi tace. GândeÅŸte. ÃŽncă un minut! Ce valoare artistică are o scenă cu un pod, în întuneric, pe sub care trece un autobuz? Vreo cincizeci de secunde… Ce subtilitate se poate ascunde sub exhibarea bogatei pilozităţi pubiene a celor două actriÅ£e?

Ce valoare artistică o avea expunerea prelungită a foetusului înfăşurat într-o cârpă însângerată? A căutat regizorul să şocheze? Sigur că da. Şi a şi reuşit! Numai că una e să creezi un şoc artistic şi alta e să stârneşti pur şi simplu greaţă.

“432” e un film grotesc. Respingător. Nu vă lăsaÅ£i păcăliÅ£i de cronicile entuziaste! Să vă spun un secret: mulÅ£i dintre autorii lor n-au văzut filmul. Unii l-au văzut, dar se tem să fie contra curentului… Când un subiect stârneÅŸte unanimitate, e cazul să vă puneÅ£i întrebări. Societatea modernă este un incubator perfect pentru spiritul de turmă. Vizionare plăcută!

Adevarul / Vineri, 18 ianuarie 2008

MUNGIU a primit ce merita: 1 Glob minus, 0 Oscar

Juriul Academiei Americane de Film (Academy of Motion Pictures Arts and Sciences) a facut chiar de ziua lui Eminescu, 15 ianuarie, o selectie preliminara a celor 63 de pelicule propuse pentru categoria “ Cel mai bun film strain”. Au fost alese noua filme printre care NU se numara “ 4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, transmite HotNews. Oamenii de bun simt, cineastii si scenaristii romani au salutat zilele trecute faptul ca filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, al lui Cristian Mungiu, nu a primit Globul de Aur pentru cel mai bun film strain, ce a revenit productiei “The Diving Bell and the Butterfly”, de Julian Schnabel, favoritul principal al Festivalului de Film de la Cannes. Premiul “Globul de Aur” a fost anuntat duminica, 13 ianuarie, la Los Angeles, de Asociatia Presei Straine de la Hollywood, transmite CNN. Tot pe 13 ianuarie s-a hotarat ca pretentiile cuplului Vladimir Tismaneanu-Sorin Iliesiu de a primi finantare de la Centrul National al Cinematografiei, pentru transpunerea “celebrei” carti a lui Tismaneanu “Stalinism pentru eternitate”, au fost respinse. Iliesiu este cunoscut pentru numeroase productii de propaganda comunista.

Filmul lui Mungiu nu a fost inclus nici printre filmele nominalizate la editia de anul acesta a premiilor BAFTA, ale Academiei Britanice de Film si Televiziune, pentru film in alta limba decat engleza. Potrivit BBC, pe lista filmelor nominalizate pentru premiul BAFTA la categoria “cel mai bun film intr-o alta limba decat engleza” au fost incluse: “Lust, Caution”, de Ang Lee, “La vie en rose”, de Olivier Dahan, “The Diving Bell and the Butterfly”, de Julian Schnabel, “The Kite Runner”, de Marc Forster, si “Viata altora” de Florian Henckel von Donnersmarck, castigator al premiului Oscar pentru film strain in 2007. Ceremonia de decernare a premiilor BAFTA va avea loc pe 10 februarie, la Royal Opera House, Londra. Filmul lui Mungiu nu a fost luat in seama nici la Festivalul de Film de la Venetia, cel mai vechi festival din lume, considerat de unii critici ca fiind si cel mai bun. Prestigiosul festival atribuie celui mai apreciat film trofeul Golden Lion. De mentionat ca la Cannes, Mungiu a tinut sa multumeasca public “celor care au facut posibil ca fimul sa castige in competitie”.

Cristian Mungiu este fratele Alinei Mungiu-Pippidi si fiul lui Ostin C Mungiu, fost responsabil cu studentii straini la UMF Iasi in timpul regimului comunist. Familia Mungiu, originara din Balti, de unde a venit bunica, Tatiana, intra in astfel in cartea recordurilor proaste ca fiind prima familie din lume excomunicata cultural atat de Biserica Catolica cat si de cea Ortodoxa pentru afronturile la adresa vietii din “432” si a crestinatii din piesa “Evanghelistii”.

Considerat “un film sordid si plin de vorbarie”, “432” a fost desfiintat de cotidianul oficial al Vaticanului “Osservatore Romano” si de organizatia franceza Choisir la Vie. Cronicile originale, mesajele scriitorului Dan Mihu, autor dupa care Mungiu a copiat la greu in scenariul sau – cu toate cenzurate in presa de Dambovita – ca si alte detalii despre actiunile “culturale” ale familiei Mungiu, mai jos.

Motto: Experta in cinematografie Ada Rosetti considera ca presa romaneasca ar trebui sa boicoteze materialul aparut in “Osservatore Romano” nescriind nimic despre el. – “Cotidianul”, in campanie pentru Mungiu

“Nu sunt critic de film, nu am studii de critică de film, nu sunt nimic altceva decât un om căruia îi plac filmele”. – Ada Rosetti, intr-un interviu din “Adevarul”

L’OSSERVATORE ROMANO


n. 192 del 25 august 2007 p. 3

Lanterna magica

“4 luni, 3 saptamani si 2 zile”

Si avortul devine spectacol intr-un film sordid si plin de vorbarie

Filmul, sordid si plin de vorbarie, este construit pentru a aduce pe ecran, la finele a aproape doua ore de monotonie, un fetus, sau un copil de cinci luni, aratat cu ostentatie pe pavimentul unei bai. Acum, dupa ce supra utilizatele scene de sex au epuizat potentialul de atractie, o noua ‘lovitura sub centura’ i-a fost administrata demnitatii spectatorului, o data cu acest film premiat cu Palmes d’Or la ultimul festival de la Cannes: semn dramatic al salbaticiei actuale, personale sau colective, a constiintelor, mai mult decait o alegere estetica fictiva.

Se vorbeste si se scrie cu dezinvoltura de fetusi (si de astazi se pot vedea) ca si cum ar fi lucruri, obiecte, si nu fiinte umane, chemati la viata pentru ca apoi sa fi martirizati, ucisi si aruncati la gunoi. In filmul in cauza, practicantul masacrului (care, in locul banilor pretinde sa fie platit in natura) ajunge ca, inainte de a face interventia, sa ii predea studentei Gabita o minutioasa si dezgustatoare lectie asupra diferitelor metode de debarasare de “resturile umane”.

Nu poate fi insa inteles de ce cuvinte de genul oroare, dispret sau altele similare sunt utilizate pentru crime banale, in vreme ce genocidul zilnic al inocentilor (doar in statele Uniunii Europene, arata cele mai recente statistici, are loc un avort la fiecare 25 de secunde) gaseste avocati influenti si condescendenti capabili sa schimbe realitatea faptelor. Astfel, autorii acestor acte, lipsiti de mila, devin persoane demne de compasiune pentru “drama interioara” care ii determina sa faca aceste executii barbare.

Cand a fost lansat filmul “Patimile lui Hristos”, al lui Mel Gibson, multi critici si-au exprimat perpelxitatea in fata cruzimii scenelor. Ei bine, in mare masura, ei sunt aceiasi care, in mai 2007, dupa proiectarea de la Croazeta, au ridicat in slavi opera regizorului roman (cu exceptia lui Valerio Caprara, Mariarosa Mancuso, Paolo Mereghetti este surprinzator ca nu s-a gasit nici macar o semnatura a “Revistei Cinematografului”).

Mungiu a afirmat ca opera sa a prins contur in urma unei “experiente personale”: “Aveam 20 de ani. Nu am considerat niciodata avortul drept o problema morala” – a subliniat, cu cinism. “Era o forma de protest impotriva regimului comunist, care dorea forte de munca noi”.

Redand pe ecran povestea din 1987, ultima perioada a epocii Ceausescu, atunci cand intreruperea sarcinii era ilegala, regizorul s-a invai]rtit in jurul “povestii dureroase” a Gabitei, “constrainsa” sa suprime rodul relatiei sale. Astfel, in camerele sordide ale hotelului – morga se desfasoara macabrele ritualuri ale nebuniei umane.

Scena finala este demna de film: studenta si prietena sa, Otilia, aflate la un restaurant, dupa comiterea delictului, se consoleaza in fata unei farfurii cu creier la gratar, ficatei si maruntaie de porc…

Gian Filippo Belardo


Să iubeşti şi să tragi apa

Cîştigător lung metraj HBO

Motivaţia juriului:
Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.

Autor, Dan Mihu, membru al Uniunii Scriitorilor din 1997

Buna ziua,

Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le
spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru
al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am
publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de
film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o
simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele.

Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa
sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu,
premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de
scenarii originale HBO 2006.

Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:

– anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul “Sa
iubesti si sa tragi apa”, drama unei femei simple, care face un avort
ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva
de avortonul ei, expus in mod brutal si socant

– in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu

– in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu

– in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia
juriului: “Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul
ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în
care-şi conţine tensiunea interioară.”

– in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d’Or cu “4
luni…”; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi
tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton
in baie

– in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca “acum un
an nici nu visam la acest proiect.” Mai exact, intr-un interviu
acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in
luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a
scenariului a durat sub doua luni

Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi
descarcat liber de la adresa
http://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html
, impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al jurului, dl
Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa
rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in
ultimii 10 ani?

Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:

– dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu
pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia
sa

– sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care
a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat,
l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes

– mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea
propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom
confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor –
atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala

Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei
si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio
originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi
selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv.

Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei
sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa
a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba
drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte
jurii viitoare.

Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat
sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce
si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind
prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li
se iarta totul.

Al dumneavoastra,

Dan Mihu

PS: Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii
la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori
sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu
parte.

Iată şi mailul trimis de Dan Mihu lui Cristian Mungiu:


Continue reading

In memoriam Mihai Pelin: adevarata fata a “societatii civile”

Ne-a parasit
Mihai Pelin, un Cavaler al Adevarului

Asociatia Civic Media anunta cu durere un an de la trecerea la cele vesnice a bunului nostru colaborator si prieten, scriitorul, publicistul si neobositul cercetator al istoriei comunismului, Mihai Pelin, un model al luptatorilor pentru Adevar.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Va prezentam mai jos, In memoriam, cateva file din publicistica sa energica prin care reusea remarcabil sa demaste impostura, minciuna si ticalosia ocupantilor Romaniei.

Mihai Pelin a murit in reculegere, în seara zilei de vineri 14 decembrie, la Spitalul Fundeni, după ce la patul de suferinţă un cor de tineri, condus de preotul Clinicii, i-a cântat colinde. Sufletul lui a însoţit aripile de înger ale cântărilor sfinte. Prietenii şi cititorii săi i-au prezentat un ultim omagiu în Capela Cimitirului Străuleşti 2, unde a fost corpul neînsufleţit al celui ce-a fost, până în ultimele sale zile de viaţă, un neobosit căutător de adevăr. Funeraliile au avut loc marti, 18 decembrie, la orele 12.00. Au fost prezenti putini sai colaboratori de incredere si prieteni jurnalisti, scritori, istorici, fosti si actuali ofiteri de informatii.

Istoricul Mihai Pelin s-a născut în vara lui 1940, la Cernăuţi, de unde familia sa a fugit de hoardele bolsevice dupa invadarea Romaniei Mari. Absolvent al Facultăţii de Filozofie din Bucureşti a fost jurnalist la „Scânteia tineretului”, „Tribuna României”, „Ramuri” şi „Flacăra”. Membru al Uniunii Scriitorilor, a debut editorial cu volumul „Redactori şi pianişti” (1967), urmat de „Inaderenta” (1968), „Miorita nu s-a nascut langa stele” (1973), „Caderea Plevnei” (1977), „Sa pierduta pe mare” (1983), „Speranta” (1984), s.a.

Pasiunea pentru necunoscutele istoriei şi gustul pentru risc al căutătorilor de adevăruri ascunse i-au favorizat şansa, rară pentru acele vremuri, de a edita la Veneţia trei volume masive de reconstituiri, documente civile şi militare din anii participării României la cel de-al doilea război mondial. Acolo, a fost alaturi de miscarea romanilor anticomunisti din Italia. Ultima sa lucrare, al carui manuscris l-a definitivat cu putin inainte de spitalizare, privea misterele celor doua Legatii italiene la Bucuresti in perioada celui de-al doilea Razboi Mondial. A colaborat, de asemenea, cu serviciul specializat al Crucii Roşii din Munchen (Suchdienst) la lămurirea dispariţiilor unor militari germani în toamna anului 1944 în România.

Aceste ÅŸi alte asemenea merite si contribuÅ£ii la intarirea relatiilor dintre Italia si Romania au fost răsplătite cu demnitatea de Comandor al Ordinului Solidarităţii Italiene (Stella della Solidarieta’ Italiana)(foto).

După 1990, a fost angajat al revistelor româneÅŸti pentru străinătate ÅŸi al publicaÅ£iilor „Baricada”, „Expres Magazin” ÅŸi „Independent”, în ultimii doi ani fiind colaborator permanent al ziarelor „Jurnalul NaÅ£ional” si “Cronica Romana” si consultant special al Asociatiei Civic Media, in vederea deconspirarii cartitelor anti-Romania din serviciile secrete, presa si societatea civila.

Dorinţei exprimate în chiar lozincile purtate şi strigate de demonstranţii din decembrie 1989 de a avea acces la adevărul asupra istoriei recente, Mihai Pelin i-a răspuns cu întreagă putere şi fidelitate. În cele aproape două decenii ce s-au scurs de-atunci, şi-a consacrat întreg efortul şi timpul de care un pasionat de cercetare poate dispune, investigaţiei şi studiilor în arhivele comunismului românesc. Printre scormonitorii în arhivele speciale, Mihai Pelin a fost cercetătorul şi publicistul de excepţie care a făcut publice documente esenţiale din zonele puterii şi influenţei, cu modestie si fără a urmări şi plănui şantaje ori avantaje personale. În paradoxurile „democraţiei originale”, prin „curăţarea” din arhive a multora din informaţiile consemnate de Mihai Pelin, înseşi cărţile sale s-au metamorfozat acum în documente valoroase.

Faptul că a fost primul cercetător care a intrat în Arhivele fostei Securităţii în scopul publicării documentelor studiate, i-a adus popularitate ÅŸi prestigiu, numeroÅŸi colaboratori dar ÅŸi puternici ÅŸi nemeritaÅ£i duÅŸmani. Rezultat al acestor documentări a coordonat editarea primelor patru volume ale CărÅ£ii Albe a Securităţii (1996-1997). Mai cu seamă, dintre acestea, volumul „Istorii literare ÅŸi artistice (1969-1989)” a generat dezbateri, conflicte ÅŸi patimi. Alte volume, având la bază documente inedite din arhivele speciale, îngrijit prefaÅ£ate, redactate ÅŸi adnotate de Mihai Pelin, au fost adevărate best-seler-uri ale istoriografiei ÅŸi publicisticii post-comuniste. „Epistolarul Infernului” (1993), „SioniÅŸti sub anchetă” (1993), „Legenda si Adevar” (1994), „Culisele spionajului românesc” (1997), „OperaÅ£iunile MeliÅ£a ÅŸi Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate” (1999), „Artur – Dosarul Ion Caraion” (2001), „Iluziile lui Iuliu Maniu” (2001 ÅŸi 2002), „Opisul emigraÅ£iei politice. Destine in 1222 de fise alcatuite pe baza dosarelor din arhivele Securitatii” (2002), „Genii si analfabeti” (2002), „Un veac de spionaj, contraspionaj ÅŸi poliÅ£ie politică” (2003), „Italieni, va ordon, treceti Prutul!” (2003), „SIE & SRI – Trecutul nu se prescrie” (2004), „VieÅ£ile pictorilor, sculptorilor ÅŸi arhitecÅ£ilor români între legionari ÅŸi staliniÅŸti” (2005), „Diplomatie de razboi” (2005), sunt câteva dintre cărÅ£ile semnate de Mihai Pelin, din raftul ce-i este consacrat în biblioteca personală a specialiÅŸtilor ÅŸi iubitorilor de istorie si adevar.

Plecat prea devreme dintre noi, odihneşte-te, în pace, Mihai Pelin. Rămânem cu cărţile tale.

Nu o sa-ti uitam niciodata ideiile sclipitoare, zambetul strengaresc si privirea scaparatoare!


Din publicistica sa de front:

Remember: Aici Radio Securitatea Libera

Disidenta in cultura, intre mit si adevar

Un serial de Mihai Pelin

Despre o asa-zisa elita culturala romaneasca, autodeclarata ca atare, fireste, a inceput sa se vorbeasca pe la sfarsitul anilor ’70. Principalii ei protagonisti au fost Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu, care, la data aceea, culmea ridicolului!, nici nu aveau opera. Jurnalul de la Paltinis de Gabriel Liiceanu va vedea lumina tiparului in 1983, iar Minima moralia (cu un titlu furat) de Andrei Plesu va putea fi citita abia in 1988. Pana atunci, baietii mai publicasera o prefata la un album, un epistolar, ceea ce presupune numai un efort de transcriere, introduceri de cateva pagini la opera altora si niste studii subtiri ca lama de ras si cu titluri pretentioase, incapabile sa te invite la lectura si meditatie. Era in ele ceva crispat si parca imprumutat si din alte parti. In timp, la aceasta operatiune nelegitima, de enclavizare a culturii romane, prin delimitarea din corpul ei a unei asa-zise elite, au aderat si alte persoane, nu din cale de afara de numeroase, pe care nu le mai indicam, deoarece se cunosc. Si ele pe sine, si noi pe ele. Interesant este faptul ca procesul in cauza s-a insotit si cu o schimbare vizibila de comportament: nimeni nu le mai putea ajunge la nas si aroganta din ei transpira prin toti porii, le curgea din urechi si supura pe la nari.

Cu toate acestea, notiunea de disidenta a suras elitei in curs de formare la Bucuresti, a ademenit-o si i-a avansat promisiunea de a se constitui intr-un modus vivendi, inaccesibil pentru vulg si intelectualii de rand. Adica pentru acei intelectuali care nu meritau sa fie incorporati in elita.

In 1982, elita noastra a traversat si primul moment dificil din istoria sa. Unii din membri ei s-au inscris in miscarea intitulata Meditatia Transcendentala – transcendental suna frumos, nu-i asa?, si parca te ridica deasupra a toti si a toate – si au rupt cuiul. De altfel, numai niste oameni cu mintea beteaga, imprudenti pana la prostie si cu ratiune de moftangii se puteau implica in cacealmaua intitulata Meditatia Transcendentala. Niste oameni seriosi, cu scaun la cap, nu s-ar fi dat in mana unui individ dubios, despre care se soptea pe la colturi ca insasi Securitatea l-ar fi scos cu mai multi ani in urma din tara, spre a-l utiliza in atingerea unor obiective absonse. Si dupa un timp petrecut in Marea Britanie, Nicolae Stoian fusese rechemat in viteza la Bucuresti, spre a servi drept navod. Cine se prindea in navod se prindea, cine nu, nu.

Intr-adevar, Meditatia Transcendentala primise toate aprobarile de rigoare pentru a functiona, inclusiv de la institutul specializat si de la Ministerul Invatamantului. Deocamdata, partidul se dezinteresa de afacere, iar Securitatea o monitoriza molcom, fara intentii malefice. Insa, la un moment dat, s-a intamplat ceva la care nu se astepta nimeni:

cineva i-a soptit Elenei Ceausescu, numarul doi din partid, ca la Meditatia Transcendentala se petrec niste lucruri nu prea curate si ea a decis ca de chestiunea in speta sa nu se mai ocupe Securitatea, care dormea nesimtita in cizme, ci organele partidului comunist. Urmand ca toti participantii la meditatie sa fie exclusi din randurile acestuia, fiecare in sedinte organizate ad-hoc in institutia de unde primea o leafa. Securitatea nu a mai avut ce sa faca si, de ochii partidului, i-a sanctionat pe toti cei sase ofiteri care monitorizasera cacealmaua, insa l-a desemnat pe maiorul Vasile Malureanu sa se ocupe in continuare de cacealma, in deplina discretie. Si acesta l-a agatat pe Andrei Plesu, care i-a relatat cam tot ceea ce se petrecuse acolo. Ceea ce rezulta dintr-o scrisoare disperata adresata de Andrei Plesu lui Nicolae Ceausescu si dintr-o declaratia aparte, despre care nu se intelege prea bine in ce context s-a prestat. In ciuda acestui fapt, Securitatea nu l-a putu salva nici pe Andrei Plesu, si nici pe altii ce-i relatasera ce se intampla sub bagheta lui Nicolae Stoian.

Noi nu afirmam ca Andrei Plesu ar fi fost informator al Securitatii, dar ceva este neclar in toata povestea si lucrurile s-ar lamuri pe deplin numai in cazul cand dosarul ce i-a fost alcatuit de famigerata institutie ar fi scos la lumina. Ceea ce nu se intampla. Cu certitudine, in acest dosar se afla si rapoartele redactate de maiorul Vasile Malureanu dupa convorbirile cu Andrei Plesu, precum si altfel de documente relative la disidenta falsului filosof si a falsului istoric al artei. Pentru ca, spre ultimii ani ’80, furati de moda care bantuia pe alte meleaguri, incitati de gesticulatiile lui Paul Goma, nucleul dur al asa-zisei elite, alcatuit din Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Mircea Dinescu, mai in sinea lui, mai pe langa cine era dispus sa-l asculte, s-a autodeclarat disident. Curand se va dovedi ca a fost o disidenta de mucava: nici nu a apucat bine sa treaca in uitare afacerea Meditatiei Transcendentale, ca atat lui Andrei Plesu, cat si lui Gabriel Liiceanu li s-a permis sa plece la Heidelberg. Frumos supliment de pedeapsa, dupa o excludere din partid!

Chestiunea nu poate avea decat o singura explicatie: Gogu Radulescu. Si cei ce au trait epoca stiu despre ce este vorba. Insa avizul pentru iesirea din tara a lui Andrei Plesu trebuia sa fie dat de Securitate si aceasta era prudenta. In cazul ca Plesu nu mai revenea din cele strainatati, ponoasele in capul ei s-ar fi spart. Prudenta fiind cu atat mai mare cu cat Securitatea pescuise din anturajele Europei Libere o informatie interesanta: Monica Lovinescu dorea sa-l retina pe Andrei Plesu in Occident, pentru a fi propulsat in functia de director al postului de la München. In cele din urma, retinerile s-au spulberat. Exista un document in arhivele Securitatii in care s-a rezumat o discutie purtata de mai multi ofiteri pe tema: sa-i dam sau sa nu-i dam voie sa plece? Un singur ofiter a fost de acord cu iesirea lui Plesu din tara si argumentele lui au sfarsit prin a prevala. Neted spus, acesta a apreciat ca Andrei Plesu nu va ramane in Occident si nici nu erau sanse sa fie numit director la Europa Libera din trei motive: 1) e comod, mai bine zis lenes; 2) nu-i place sa mearga la slujba; 3) in nici o tara din lumea occidentala nu poti deveni cineva exclusiv prin aplauzele unei gasti pe care ai adunat-o in jurul tau. Si asa cum s-a dus, Andrei Plesu s-a si intors. In alta ordine a lucrurilor, pluteste in aer o banuiala justificata: de fapt, Plesu si Liiceanu, si nu numai ei, reprezentau o interfata anume a regimului comunist cu lumea occidentala. Cand Occidentul acuza autoritatile de la Bucuresti ca nu permite oamenilor de carte sa se miste liberi pe mapamond, rapunsul era univoc: se poate? Cum adica nu au voie sa circule peste hotare? Priviti, domnii Plesu si Liiceanu studiaza la Heidelberg, Ana Blandiana strabate America de la un capat la altul etc. etc. Ce vreti mai mult?
Pana in decembrie 1989, si Andrei Plesu, si Gabriel Liiceanu nu au facut altceva decat sa-si ingroase anturajele cu cat mai multi aplaudaci. Faima lor de disidenti era intarita in mod sistematic si de emisiunile postului de radio din München. Pe cai subterane, Monica Lovinescu primea liste ticluite la Bucuresti, cu cine trebuia elogiat si cu cine trebuia detestat. Si asa mai departe. Totusi, cand incercam sa aflam in ce a constat disidenta teribila a cuplului la care ne referim, intelegem ca a fost vorba despre o disidenta intretinuta cu banii regimului comunist. Si pentru asta nu avem nevoie de nici un document de Securitate, sunt suficiente biografiile celor doi, asa cum ni le comunica un dictionar al scriitorilor romani aparut sub egida Editurii Albastros. Vreme de 15 ani, cand e vorba de Gabriel Liiceanu, si mult mai multi ani, daca-l avem in vedere pe Andrei Plesu, acestia au fost salarizati de Institutul de istoria artei fara sa faca nimic, dar nimic, nimic, exceptand sforile trase in vederea edificarii unei asa-zise elite si in rindurile artistilor plastici. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca la Institutul de istoria artei nimeni nu cerea vreunui cercetator sa-l laude pe Nicolae Ceausescu. Daca ar fi pus cat de cat osul la munca, baietii nu si-ar fi compromis disidenta.

Mai ramane sa comentam si afirmatiile lui Andrei Plesu, conform carora, in saptamanile premergatoare evenimentelor din decembrie 1989, ar fi fost transportat pe sus la Tescani. In primul rand, Tescanii nu sunt o puscarie, ci o casa eleganta de oaspeti, cu frigiderele pline in permanenta. In al doila rand, la Tescani, Plesu nu a stat pe ghimpi, ci pe leafa. Este ridicol sa ne imaginam ca Securitatea s-ar fi temut ca nu cumva Plesu sa sara pe baricada de la Intercontinental si, dintr-o singura rotire de sabie, asemeni unui arhanghel, sa spulbere structurile regimului comunist. Mai degraba, o grupare a viitoarei puteri, care stia ce urma sa se intample la Bucuresti, s-a gandit sa-l puna la adapost. Deoarece mai era nevoie de el. Dintre toti cei la care ne-am referit, numai Mircea Dinescu a schitat un gest de veritabila disidenta, prin interviul acordat cotidianului francez Liberation, in primavara lui 1989. Din pacate, dupa cum a evoluat ulterior, atat va mai ramane din el si din disidenta lui.

Idolii de mucava

(continuarea mai jos)

Cititi si: Plesu si Patapievici sponsorizeaza iredentismul si antiromanismul maghiar din banii Romaniei * ICR si Plesu: 10.000 de euro pentru un ungur, 4000 pentru un roman


Continue reading

S-au dat in fapt!

Societatea in civil – manevrata de membri onerosi ai unor servicii secrete care actioneaza in Romania – il acuza pe presedintele Traian Basescu ca este “securist”.

Ce a spus Basescu de s-a ridicat “societatea civila” la atac, in haita? Iata:
“Pentru mine, in atitudine politica, atitudinea premierului Tariceanu nu reprezinta nici o noutate, are ca mod de a lucra cu romanii minciuna, dar marea surpriza pentru mine este domnul Parvulescu”. Proiectul prezentat de Guvern si Pro Democratia “a fost o minciuna promovata de guvern si de dl Parvulescu”. “Din acest moment, personal, o sa-l mai cred pe dl Parvulescu si in analizele dansului, cand sotia domniei sale nu va mai fi salariata la guvern. Cat timp ramane in Palatul Victoria, sa nu mai vanda analize politice nimanui”.

Sotia lui Cristian Pirvulescu (inca presedinte APD?) sta in Guvern de 14 ani, depasindu-l in vechime pana si pe vestitul Miki Spaga si concurandu-l pe la fel de celebrul Ion Columbeanu. Domeniul de activitate al Danielei Pirvulescu este “relatia cu ONG-urile”, adica cu sotul ei. Uniunea Europeana si Statele Unite considera conflictul de interese si traficul de influenta drept factorii de coruptie cei mai distructivi ai unei societati cu adevarat pro-democratice.

Mai jos COMUNICATUL tovarasilor neo-nomeklaturisti strans uniti in jurul Partidului “SOCIETATII IN CIVIL” * Vezi si Parvulescu si coalitiile murdare ale “societatii in civil”

“Atacul la persoana administrat presedintelui APD nu este decat un instrument propagandistic inspirat de practicile vechii securitati”

Atacul Presedintelui Traian Basescu la adresa uneia dintre cele reprezentative organizatii ale societatii civile din Romania si dispretul fata de statul de drept

Organizatiile semnatare isi exprima dezacordul total fata de declaratiile de ieri ale presedintelui Romaniei, referitoare la decizia Curtii Constitutionale (CC) de a respinge doua articole din proiectul Codului Electoral, declaratii jignitoare atat la adresa presedintelui Asociatiei Pro Democratia, cat si la adresa presedintelui Camerei Deputatilor. Acest tip de declaratii, din pacate, nu au fost singulare in viata publica a domnului Basescu.

Continue reading

Prin desertul de idei al dlui Pirvulescu la vanatoare de minciuni


VEZI SI: “Universitati curate” cu vocile si mainile murdare


de Mihai Damian

Vi s-a intamplat vreodata sa va pierdeti intr-un timp relativ scurt toata consideratia fata de o persoana ? Este un sentiment neplacut pe care il am in ultima vreme fata de dl. Pirvulescu. Asociatia APD pe care a condus-o are un merit incontestabil in promovarea sistemului de vot uninominal. A redactat un proiect cat se poate de amanuntit, l-a negociat cu partidele si a denuntat reticenta acestora fata de orice fel de schimbare. A fost deci un model de ONG care militeaza activ pentru democratizarea unui sistem politic deficient. In ultima vreme insa interventiile publice ale actualului ex-presedinte APD se carcterizeaza printr-o doza de rea-credinta similiara celei a politicienilor pe care doreste sa-i reformeze. Orice argument a devenit bun in favoarea sistemului APD au contra tuturor celorlalte. Inclusiv cele mincinoase. Iata o enumerare a celor din ultimul sau editorial din Cotidianul.


Continue reading

Un activist Pro Democratia baga un batran in puscarie

Un bătrân surd va înfunda puşcăria după ce a votat şi pentru soţia invalidă

Din neştiinţă, Augustin Boeru a anulat atât votul său, cât şi pe cel al soţiei, deoarece i-a ştampilat pe toţi candidaţii de pe prima pagină

Un bătrân surd va înfunda puşcăria după ce a votat şi pentru soţia invalidă
Surd şi abia pus pe pi­cioare în urma unei pa­­ra­lizii, Augustin Boeru (78 de ani) din satul Copăceni, comuna Sănduleşti (Cluj), a ajuns ca, la 78 de ani, să aibă probleme cu poliţia.Ca să-şi facă datoria de cetăţean, bătrânul s-a prezentat la vot, duminică, la secţiile 535 şi 535 RUV. După ce a cerut să voteze şi pentru soţie la re­­fe­rendum – comisia l-a lăsat, deoarece toată lumea ştia că femeia este imobilizată la pat de ani de zile – , bătrânul s-a dus la secţia vecină.

Aici, membrii biroului s-au codit să-i înmâneze două buletine de vot, ştiind că Boeru va săvârşi, astfel, o infracţiune şi vor fi luaţi şi ei la întrebări pentru că i-au permis să introducă două buletine în urnă. Nu s-au putut înţelege cu el, iar bătrânul a început să strige – caracteristică a celor cu deficienţe de auz.

Preşedintele comisiei, Ileana Chiorean, a încercat să-i spună că dacă face o cerere, vor veni acasă la el doi reprezentanţi ai biroului cu urna volantă. „Degeaba veniţi, că eu plec la biserică şi nu mă găsiţi acasă. Oricum, tot eu votez şi pentru ea, că nu se poate mişca. Aşa am făcut de fiecare dată”, a strigat bătrânul. Nereuşind să-l convingă, comisia i-a înmânat două buletine de vot, omul le-a ştampilat, a votat şi a plecat.

„Înainte să plece am ieşit cu el şi mi-a spus că i-a votat pe toţi de pe prima pagină. Patru partide. Am şi descoperit voturile nule când am făcut numărătoarea”, ne-a relatat Chioreanu.Observatorul Asociaţiei Pro Democraţia a semnalat ilegalitatea. Ieri, poliţia a deschis dosar penal pe numele bătrânului, pentru vot multiplu la referendum şi euroalegeri, şi le-a luat declaraţii tuturor celor implicaţi. Dacă procurorul va considera că Augustin Boeru trebuie trimis în judecată, bătrânul riscă între şase luni şi cinci ani de închisoare.

de Călina BERCEANU | 27 NOIEMBRIE 2007 | Gandul