Sorin Dumitrescu despre “RECENTUL PATAPIE(VICI)” si gasca “22”-GDS


“Terorism” axiologic si evlavie ioachimista

Primul jihad pornit de Islam Impotriva crestinatatii a debutat acum mai bine de 500 de ani, In 1453, o data cu capturarea Constantinopolului, adica prin surparea unui simbol notoriu; In cazul luarii Constantinopolului, prin aneantizarea celui mai impunator simbol al unitatii si axialitatii lumii crestine. Mai departe, proiectul islamic a urmarit “deconstructia” rapida a structurilor ecumenismului bizantin si a recompunerii lor potrivit planurilor celui mai grandios bastion cosmopolit visat vreodata de imaginatia islamica. Iata de ce, o buna bucata de vreme si deloc islamizat, NeoConstantinopolul sultanului Mahomed a reprezentat New York-ul lumii medievale. El a putut fi pus pe picioare gratie costisitoarelor tehnici de Impresurare , a fabuloasei artilerii pusa In miscare si a montarii unei extrem de luxoase si cosmopolite logistici cultural – administrative.

Cel de-al doilea jihad, petrecut sub ochii nostrii si chiar In cuprinsul anului care se pregateste sa treaca, a fost declansat simbolic cu prilejul miseliei din 11 septembrie. Privit “stiintific”, fara patima confesionala, se poate observa ca Intocmai precedentului jihad si acesta si-a propus In mod deliberat sa debuteze la fel de masiv tot In sfera simbolului; de aceasta data prin organizarea unei uriase ofense simbolice, de proportie planetara. Asa cum s-a putut vedea, este vorba de ofensa pe care o poate aduce celui mai opulent si mai cosmopolit centru al modernismului recent, distrugerea subita a Insemnelor infailibilitatii sale: emfaticele arhitecturei newyorkeze ale puterii financiare si militare, ridicate de SUA – cea mai robusta natiune a lumii contemporane.

In pofida sutelor de ani care le separa, ambele evenimente probeaza faptul ca una din tacticele predilecte ale razboiului sfant islamic consta In ruinarea sarpantelor spirituale ale inamicului, prin actiuni fulger, desfasurate Intotdeauna In registrul simbolic, actiuni menite sa demonstreze labilitatea factuala, pragmatica si operanta a principalelor simboluri constitutive ale spiritualitatii adversarului confesional. In acest sens, Rasaritul crestin, a carui istorie a avut de furca sute de ani cu jihadul otoman, detine o experienta redutabila In materie de mentalitate islamica. Cu atat mai surprinzator apare faptul, ca Inainte de a stabili reactia oportuna la sangeroasa provocare simbolica din 11 septembrie, nimanui din administratia statului american nu i-a trecut prin cap sa convoace si sa consulte vasta competenta dobandita de neamurile crestine, ocupate atata amar de vreme de abuziva putere islamica. Si daca totusi acest lucru s-ar fi Intamplat, n-ar fi fost deloc exclus, ca In numele lumii crestine, americanii sa fi facut alegerea celei mai nimerite si mai eficiente replici: sub grozava amenintare a bombardarii orasului Meca, de catre supersofisticatele escadrile electronice, pregatite de lupta, americanii ar fi putut redobandi Constantinopolul, cu Sfanta Sofia cu tot si astfel ar fi putut reface peste noapte ravnitul ax al unitatii crestine. O astfel de Intorsatura neprevazuta a situatiei, ar fi calmat, ca prin minune, pe de o parte, vehementa pretentiilor islamice, descurajand definitiv Intreaga canava a retelelor sale teroriste, iar pe de alta parte ar fi transformat Intregul popor ucis la World Trade Center Intr-un slavit popor de mucenici. Din pacate, Insa, mania americana a fost repede de tot anesteziata de irezistibilele arome ale pamanturilor afgane si asiatice, Imbibate pana la refuz cu petrol!

De cealalta parte, terorismul islamic a reusit o performanta mediatica fara egal In istoria lumii moderne: a reusit sa actualizeze la scara planetara o prabusire simbolica recenta, la cotele aceleeasi anverguri cu arhetipala cadere a Constantinopolului – Caderea New York-lui, adica dezagregarea simbolicii infailibilitatii americane. Dinaintea simbolurilor proaspat rapuse si Inca fumegande ale cosmopolitismului newyorkez, toata suflarea idolatra s-a cutremurat ca dinaintea ireversibilei disparitii a singurei si celei mai scumpe certitudini umane! Un tanar istoric roman, s-a grabit sa preia imediat suspinul acestor plangeri en vogue: “dupa atentatele din 11 septembrie nimic nu va mai fi ca Inainte!”. Incontestabil , devotul sacrosantei axiologii americane simtise bine, fiindca , Intr-adevar, pentru cei a caror credinta a pivotat nestramutat In jurul celor doua “minarete” worldtradecentriste, lumea Isi pierduse mai nou noima; noima ei zacea zdrobita, facuta praf si Ingropata undeva In densitatea sinistra a celor doua uriase gramezi de fiare si beton.

Sinceritatea buna a acestei teribile constatari a fost Insa repede bruiata de o vociferare noua, triumfalista, care a blocat adevarata comuniune pe cale sa se nasca, printr-o stupida solidaritate heirupista care a substituit utilei contemplari a mortii si a nimicniciei civilizatiei seculare, o fervoare razboinic – puerila, centrata de urgenta razbunarii, a spalarii prin sange a ofensei Indurate. Evenimentul tragic care, In mod normal, ar fi putut sa recalibreze axiologic Insasi modernitatea New York-ului, ca dispecer autoritar si recunoscut al valorilor contemporane, a fost folosit, din pacate , drept motiv al unei ofensive militare fara precedent, Indreptata ridicol Impotriva celei mai primitive si mai slab dotate asezari statale. Devotata aceluiasi proiect, rumoarea incontinent – pisaloaga a CNN-ului n-a facut altceva decat sa preamareasca tonica defilare de forte militare, a caror spectacol era menit, chipurile, sa refaca Increderea fidelilor In infailibila atotputernicie americana si, mai ales, ca miracolul american nu este un simplu basm fiindca, iata, In faptul ca totul a revenit la loc si absolut la fel ca Inainte!

Pe fundalul acestei caznite Increderi, Incropita la repezeala, din goana avioanelor si la nici 4 luni de la somptuoasa cadere simbolica a New York-ului, cartea “Omul recent” a d-lui Patapie(vici) izbeste qua din senin – aparent la fel de sinucigas, dar Intr-o insolita versiune jertfelnic crestina – Insasi stalpii de sustinere a mandrului sistem de valori a aceleeasi infaibilitati rapuse. Golemii, facuti iar nu nascuti, ai trufasei axiologii, socotindu-se ea insesi inexpugnabila, corespunzatoare unei tipologii antropologice la fel de infailibila si ea, au fost inspirat botezati de tanarul autor roman cu numele generic de om recent.

Mai mult de trei sferturi din carte denunta prima data In lume si absolut memorabil gravele devieri axiologice, cu certe consecinte care ating insasi confiniile programului genetic al fapturii! pe care le Inregistreaza iresponsabila manevrare a conceptului de modernitate, qua principal instrument si forma de expresie existentiala a omului recent. (dupa cum se poate vedea, oroarea cacofonica a autorului ne-a molipsit si pe noi!)

Din capul locului, credem oportun sa semnalam ca termenul adecvat ar fi trebuit sa fie forma degradata entropic a modernitatii, adica binecunoscutul si mizerabilul nostru modernism contextual, cel de toate zilele! E bine qua d-lui Patapie(vici) sa observe retrospectiv ca, exceptand civilizatia crestina, tuturor civilizatiilor “eternei reIntoarceri” le lipseste cu desavarsire din biografia milenara, orice urma de vector modern, de epoca moderna. Ori modernul irumpe exact In momentul In care irumpe persoana umana afirmata In lume prin Intruparea Celei de a Doua Persoane a Sfintei Treimi. Odata cu modernitatea cristica, insul antic dispare definitiv din istoria curenta, Incat Insusi insul recent al dl Patapie(vici) nu reprezinta altceva decat un ins produs de lumea secularizata de astazi, profund revolut si defazat ontologic, qua o momaie antica resuscitata de imaginatia nostalgic – tembela a unei umanitati lipsita de credinta. Iata de ce avea dreptate Parintele Staniloaie, cand rostea cu glas mare si temeinic autorizat, ca nimeni si nimic nu este si nu va putea fi vreodata mai modern decat Hristos . Recomandam deci qua peste tot In cuprinsul impresionantei lucrari critice a dl Patapie(vici), termenul modernitate sa fie Inlocuit prin cel de modernism.

Randurile de fata nu si-au propus catusi de putin sa ofere cititorilor si fanilor tanarului autor, de curand mai razvratit metafizic ca niciodata, o exegeza detailata a lucrarii sale recente. Cartea d-lui Patapie(vici) este folosita doar ca ocazie majuscula de a observa noile repere de-a lungul carora se desfasoara pasionantul itinerariu duhovnicesc al unui autor, pe cat de rasfatat public, pe atat de dornic sa evite orice ruptura de identitatea culturala pe care i-a acordat-o galeria sustinatorilor sai conjuncturali. Fiindca trebuie spus ca d-l Patapie(vici) cunoaste, ca nimeni In generatia sa, tainele navigarii periculoase pe crestele notorietatii culturale. Ne vom rezuma deci sa mentionam qua cartea domniei sale foloseste distribuirea recentului sau stoc de sesizari “reactionare” prin traditionala formula a “capetelor de Intelepciune” specifice scrierilor patristice. Descrierea omului recent este facuta de-a lungul unei devastatoare critici a principalelor sale obisnuinte formative.
Continue reading