GEN ROGOJAN: Doua sau mai multe Romanii?

Hotararea Sfatului Tarii din 27 martie 1918 a insemnat o sfidare a velico-rusismului in haina comunista, si, drept consecinta, Lenin – tocmai el, adept al doctrinei wilsoniene a autodeterminarii popoarelor – va gira doctrinar obiectivul fundamental al politicii Rusiei Sovietelor fata de Romania: “Distrugerea fiintei statului national unitar roman” * Pe cale de consecinta, comunismul de sorginte leninist-stalinista a fost, de la inceputurile experimentarii sale in practica social-politica, un instrument antiromanesc; iar Partidul Comunist din Romania, afiliat Cominternului, a fost esentialmente un partid politic antistatal si antinational Anul 1924, cand Stalin a pus in opera diversiunea Tatar-Bunar, a fost anul Basarabiei. Atat cel de-al V-lea Congres al Cominternului, cat si conferintele Federatiei Comuniste Balcanice (din 1923 si 1924) au animat tezele antiromanesti si nostalgia moscovita dupa Austro-Ungaria. Viena a gazduit, in anul 1924, nu mai putin de patru reuniuni internationale esuate, in care problema Basarabiei a fost abordata in conexiune cu cea a Transilvaniei. Esecurile au facut ca cele doua probleme nerezolvate sa fie transferate Cominternului, care – prin adoptarea rezolutiei privind autodeterminarea nationala a minoritatilor din Romania pana la disparitia statului roman – a fixat in canoane formale si in documente programatice obiectivul fundamental al politicii Rusiei sovietice in raporturile sale cu Romania. Aliatul de nadejde: Coloana a V-a a Internationalei Comuniste.

Dupa 90 de ani, agitatiile minoritatilor revoltate, paradoxal, tocmai impotriva statelor care le-au garantat prezervarea identitatii in vremuri mult mai tulburi si fara orizont, au revenit in actualitate.

Pacate grele apasa asupra memoriei multor “mari prieteni” ai Romaniei pentru duplicitarismul politic de care au dat dovada in chestiunea basarabeana. Napoleon, imparatul Frantei, cu aureola de liberator de popoare, care a dat multe si mari sperante natiunilor din rasaritul Europei, a aprobat stari de fapt care exprimau, fara echivoc, scopul Rusiei tariste: anexarea integrala a tarilor Romanesti.

Tilsit (1807) si Erfurt (1808) au fost precedentele Teheranului (1943), Ialtei (1945) si Maltei (1989). Iar victimele colaterale au fost mereu aceleasi: Romania, Serbia, Albania sau Bosnia.

Ce voia, in 1773, Curtea din Viena in Bucovina? – se intreba Eminescu si tot el isi raspundea, in 1878, in “Timpul”: sa-si asigure o parte slaba granitelor si sa castige cateva pozitii fata de Rusia. Un an mai tarziu, in 1774, trupele imperiale au pus piciorul in Moldova si, in primele trei zile ale lui septembrie, “cordonul a fost intins de la Nistru pana in Valea Moldovei, ca un baraj contra ciumei.
Tarile mici nu au prieteni

Continue reading