Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini a sustinut, vineri, 23 mai, conferinta-avertizare publica “Pericolele homosexualitatii – agresiunea asupra familiei, moralei si ordinii publice”.
Conferinta s-a desfasurat la sediului revistei “Actualitatea romaneasca”, din str Justitiei nr 54, etj 3, cladirea Ascensorul, langa Sfanta Manastire Antim, si a fost organizata impreuna cu Asociatia Provita, Asociatia Christiana, Alianta Familiilor din Romania si Grupul de Reflexie pentru Protectia Familiei, cu binecuvantarea Bisericii.
Prof Dr Pavel Chirila din partea Asociatiei Christiana si a Grupului de Reflexie pentru Protectia Familiei a prezentat lucrarea “Bolile homosexualilor” – Aspecte medicale si teologice.
Asociatia Provita a prezentat stadiul contestatiei depuse in instanta in vederea suspendarii Marsului homosexualilor, programat pentru sambata aceasta si prin care este sfidata ordinea publica si morala romaneasca.
Reprezentanti ai Asociatiei Ziaristilor si Editorilor Crestini (AZEC) au prezentat formele de manipulare media si agresiunile publice de tip homosexual in special la adresa copiilor.
Alianta Familiilor a prezentat un punct de vedere despre necesitatea intaririi Codului Familiei.
Reprezentanti ai celor trei mari religii monoteiste si-au prezentat punctele de vedere.
A fost emis un avertisment public la adresa autoritatilor locale si ale statului.
www.homosexualitate.ro/
www.editurachristiana.ro/
www.paliativecare.ro/
www.provitabucuresti.ro/
www.protejarea-familiei.com/
www.rostonline.org/blog/claudiu/2008/03/azec-i-ales-noua-conducere.html
PROBLEMA HOMOSEXUALITÄ‚Å¢II
ASPECTE MEDICALE ÅžI TEOLOGICE
I
Volumul Bolile homosexualilor. Un documentar medical la zi (2005), deÅŸi se prezintă ca un excurs riguros ÅŸtiinÅ£ific, poate fi considerat un pandant al seriei intitulate „Teologia sexualităţiiâ€*, prin care Editura Christiana din BucureÅŸti ÅŸi-a propus să răspundă, din punct de vedere creÅŸtin, tot mai numeroaselor provocări insidioase ale unei contemporaneităţi „ieÅŸite din fire†şi fascinate luciferic de propria-i perversitate. Sexualitatea joacă un rol aparte în criza generală a umanului, tinzând să devină marea obsesie a mentalităţii post-moderne, atât ca exces hedonic pe linia unui „firesc†rău valorizat, cât ÅŸi ca aventură deviantă sau tentaÅ£ie a „nefiresculuiâ€, legitimată formal prin sofismele unei libertăţi confundate ideologic cu „descreierisirea  sans frontières.
Triplului „S.O.S. teologic†din ultimii ani, însumând perspectiva unui credincios laic (subsemnatul), cea a unui preot de mir (Părintele Marc-Antoine) ÅŸi cea a unui monah ortodox (Fratele Daniel de la Tarcău), i se adaugă acum un „S.O.S. medicalâ€, închegat prin strădania D-nei Dr. Genoveva Tudor ÅŸi axat pe cea mai ofensivă formă de deviaÅ£ie sexuală a momentului, în jurul căreia s-au purtat dezbateri aprinse în ultimii ani, de la cele legate de legiferarea dezincriminatorie ÅŸi până la cele suscitate de un recent marÅŸ al respectivei „minorităţi†pe străzile BucureÅŸtiului (premieră absolută la meridian românesc, de un disperat exibiÅ£ionism compensatoriu). Dacă din punct de vedere juridic s-a ajuns, mai ales sub presiunea unor factori externi, la o formă de compromis tolerant, ba chiar la o senină indiferenţă, punctul de vedere teologic ÅŸi cel medical converg – cum se vede ÅŸi din această carte – într-un avertisment plin de îngrijorare cu privire la multiplele ÅŸi gravele consecinÅ£e de ordin psiho-moral ÅŸi bio-social ale practicilor homosexuale.
După ce s-au străduit îndelung să obÅ£ină toleranÅ£a noastră, a heterosexualilor „retrograziâ€, homosexualii din România, îndeosebi prin liderii lor, par să ne pretindă acum ÅŸi complicitatea efectivă. Ei nu par deloc mulÅ£umiÅ£i doar cu drepturile protectoare, ci ambiÅ£ionează ca perversiunea lor să fie asimilată normalităţii – ÅŸi nu numai de către „societatea civilăâ€, ci chiar ÅŸi de către comunitatea… eclezială!** Or, această pretenÅ£ie reprezintă un fel de „perversiune a perversiuniiâ€, în faÅ£a căreia, dincolo de morala curentă, nici teologia ÅŸi nici medicina nu pot răspunde decât cu (re)afirmarea pură ÅŸi simplă a propriilor lor temeiuri: lupta împotriva păcatului ÅŸi lupta împotriva bolii.
Documentarul medical „la ziâ€, cuprins selectiv în acest mic volum, arată cu prisosinţă, obiectiv ÅŸi statistic, că homosexualitatea nu este doar o boală în sine, de natură psiho-socio-educaÅ£ională***, ci atrage în mod fatal după ea numeroase alte boli ÅŸi perversiuni, ce primejduiesc pe termen lung nu doar sănătatea unor indivizi izolaÅ£i, ci ÅŸi pe aceea a întregului corp social. AÅŸa cum sunt mai permeabili la anumite boli ÅŸi se fac transmiţători predilecÅ£i ai acestora, tot aÅŸa devin mai receptivi ÅŸi la alte forme de perversiune, pe care le asociază homosexualităţii ÅŸi le propagă pe fondul ei. O dată abolită norma, orice anormalitate devine posibilă ÅŸi pasabilă, aÅŸa că nu este nicidecum de mirare că din rândul homosexualilor (fie bărbaÅ£i – gay, fie femei – lesbi) se ivesc, proporÅ£ional, cele mai multe cazuri de pedofilie sau incest, aÅŸa cum rezultă din anchetele citate. Iar dincolo ÅŸi mai presus de toate acestea, homosexualitatea minează de la sine bazele vieÅ£ii de familie, zăgăzuieÅŸte natalitatea, relativizează ansamblul principiilor morale ÅŸi neagă, în ultimă consecinţă, însăşi ordinea firească a lumii create, vădindu-se astfel nu doar ca o formă vicioasă de disoluÅ£ie a umanului, ci ÅŸi ca o formă indirectă de „luptă împotriva lui Dumnezeuâ€.
Asupra cadrelor medicale ale problemei, pe lângă documentarul propriu-zis, se pronunţă în Introducerea cărÅ£ii D-na Dr. Genoveva Tudor, cu economia „rece†a limbajului ÅŸtiinÅ£ific (îndărătul căruia se simte însă căldura unei inimi compătimitoare ÅŸi răspunderea vie a cuiva căruia „îi pasăâ€). Eu voi încerca să răspund pe scurt, în cele ce urmează, necesităţii de a contura ÅŸi cadrul teologic al problemei. Nu mă voi referi la binecunoscutele locuri scripturistice invocate îndeobÅŸte când vine vorba despre homosexualitate (distrugerea Sodomei ÅŸi Gomorei, ca pedeapsă dumnezeiască pentru păcatul sodomiei ÅŸi al desfrânării în genere – cf. Facerea, cap. 19; osândirea radicală a homosexualităţii în Legea veche, cu porunca „stârpirii din poporul său†– cf. Leviticul, cap. 18; celebra diatribă a Sf. Apostol Pavel împotriva homosexualităţii, în contextul mai larg al osândirii perversiunilor idolatre – cf. Romani, cap. 1), ci voi mă voi rezuma la fundamentarea teologică a heterosexualităţii, pe care stă întreaga antropologie creÅŸtină, cu toate implicaÅ£iile ei mistice ÅŸi morale. Firea creată exclude de la sine ne-firescul, care e „partea diavolului†(Denis de Rougemont).
II
Din perspectivă biblică ÅŸi creÅŸtină, heterosexualitatea („Şi a făcut Dumnezeu pe om… bărbat ÅŸi femeie†– Facerea 1, 27) nu numai că face parte din rânduiala creaÅ£iei divine, din acele realităţi originare pe care ÃŽnÅ£elepciunea (SophÃa) dumnezeiască le-a consfinÅ£it ca „bune†şi „frumoase†(cf. Facerea, cap. 1, passim), dar ea Å£ine de însăşi esenÅ£a ontologică a omului creat „după chipul ÅŸi asemănarea†lui Dumnezeu (Facerea 1, 26).
SfinÅ£ii PărinÅ£i sunt de acord că noÅ£iuÂnea de “chip†(eikón) trimite la o realitate obiectivă, dată ca atare prin creaÅ£ie, iar noÅ£iunea de “asemănare†(homoÂÃosis) trimite la o realitate subiectivă, de doÂbândit prin exerciÅ£iul iubirii. Finalitate ultiÂmă a “chiÂpuÂluiâ€, “asemănarea†este ceva de ordin potenÅ£ial, în care este implicată direct libertatea fiinÅ£ei omeneÅŸti: având “chiÂpulâ€, depinde de noi a ne învrednici să devenim întru “asemănareâ€.
Dumnezeu fiind nematerial, orice conotaÅ£ie corporal-antropomorÂfică este din capul locului exclusă: “chipul†constituie o realitate tainică de naÂtură spiÂriÂtuală, în virtutea căreia omul este, ca ÅŸi CreÂatorul său, fiinţă raÂÅ£ională, liberă, personală, capabilă de coÂmunicare (cuÂmiÂÂnecare dialoÂgală), iubire ÅŸi creatiÂviÂtate, ceea ce-l ÅŸi deoÂÂsebeÅŸte esenÅ£ial de toate celelalte făpturi trupeÅŸti. CondiÅ£ia sa originară îl apropie mai degrabă de firea îngerească, dar cu o comÂplexitate exisÂÂtenÅ£ială specifică, pe care i-o conferă unitatea lui noo-psiho-Âsomatică, singulară în reÂgistrul creaÅ£iei divine. ÃŽn om Dumnezeu nu-Åži creează o jucăÂrie, nici un sclav, nici o alteritate concurenÅ£ială, ci – dincolo de orice necesitate, din preaplinul iubirii Sale – un prieten liber, un partener de dialog spiritual, cheÂmat la contemplaÅ£ie ÅŸi comuniune misÂtică, la înfiÂere harică ÅŸi îndumnezeire (théosis). Omul este în acelaÅŸi timp la fel ÅŸi în alt fel decât Dumnezeu, zice Sf. Grigorie de Nyssa, nefiind nici străin de dumÂneÂzeÂire, dar nici copie infeÂrioară a ei.
Ceea ce se poate afirma cu toată certitudinea este că fără această legătură a sa cu Dumnezeu omul nu poate fi gândit ca atare, că raportarea la absolut este conÅ£inută în esenÅ£a fiinÅ£ei lui. “Omul este înfipt ÅŸi fixat fiinÅ£ial în absolut†(B. VîşeslavÅ£ev). Dar – precizează Părintele Stăniloae – “omul tinde spre DumÂÂnezeu întrucât Dumnezeu e absolut ÅŸi tinde spre absolut întrucât absolutul e DumÂnezeu personal. Un absolut impersonal [ca în concepÅ£ia indiană] nici nu e absolut cu adevărat. Iar un Dumnezeu personal care n-ar fi absolut, n-ar putea fi sursa deplin ÅŸi etern satisfăcătoare a omului, n-ar asigura existenÅ£a lui eterÂnă ÅŸi plenară într-o comuniune desăvârÅŸită†(Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 1, Editura Institutului Biblic…, BucureÅŸti, 1978, p. 394).
Caracterul personal al divinităţii, care conferă prin “chip†şi caracterul personal al omenităţii, ne ajută să înÅ£elegem adecvat fundamentalul verset 27 din primul capitol al Facerii****. Nu este vorba că Dumnezeu ar fi o pluralitate divină în sens politeist, nici că el ar fi androgin sau în orice alt fel deterÂmiÂnabil sexual, ci că este o fiinţă personală care dă “chiÂpul†ei altei fiinÅ£e personale. MulÅ£i teologi (inclusiv Dumitru Stăniloae) se încumetă să vorbească despre o “de-o-fiinÅ£ime a umaÂnuÂlui†în care se răsfrânge, mutatis mutandis, ceva din de-o-fiinÅ£imea divinului. AÅŸa cum Dumnezeu nu este uniÂpersonal, ci în-treit, nici omul creat “după chipul†Său nu este unipersonal, ci în-doit: “după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărÂÂÂbat ÅŸi femeie i-a făcutâ€. Nu diferenÅ£ierea sexuală se vrea subliniată aici, ci diferenÅ£ierea personală, care conÂÂÂÂÅ£ine in nuce (primul eu ÅŸi primul tu în unitatea fiinÅ£ială a lui noi), încă din zorii creaÅ£iei, diversitatea indefinită a persoanelor în cadrul omenităţii.
Comentând chiar versetul care ne preÂÂÂocupă aici, Vladimir Lossky scrie: “Astfel, misterul singuÂlarului ÅŸi pluralului în om reflectă misterul singuÂlaÂrului ÅŸi pluralului în Dumnezeu; aÅŸa cum principiul personal în Dumnezeu cere ca natura cea una să se exprime în diversitatea persoanelor, la fel în omul creat după chipul lui Dumnezeu. Natura umană nu poate exista în posesiunea unei monade; ea cere nu singurătatea, ci comuniunea, sau diversitatea cea buÂnă a iubirii†(apud D. Stăniloae, op. cit., vol. 1, p. 403).
AÅŸaÂÂdar, acest “mister al singularului ÅŸi al pluralului†dă cheia de înÅ£elegere a locului de la care am pornit: Sfatul Treimic i-a hotărât ÅŸi i-a făcut pe ei bărbat ÅŸi femeie ca pluralitate a umaÂnului – după modeÂlul arhetipal al pluÂralităţii personale sau ipostatice a lui Dumnezeu ÃŽnsuÅŸi.
Cineva ar putea obiecta, însă, că pluralitatea ar fi putut primi o altă expresie decât cea sexuală. Aici, pe lângă observaÅ£ia că teologia n-are ca obiect de stuÂdiu eventualităţile ipotetice, ci datele consemnate prin RevelaÅ£ie, intervine, cu suficientă plauzibilitate, expliÂcaÅ£ia celebră a Sf. Grigorie de Nyssa (împărtăşită ÅŸi de mulÅ£i alÅ£i Sf. PărinÅ£i: Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Simeon Noul Teolog etc.): în preÅŸtiinÅ£a Lui, preÂvăÂzând căderea adusă de păcat, Dumnezeu a creat sexele, ca antidot relativ împotriva morÅ£ii, asigurând perpeÂtuarea pe această cale a neamului omenesc după păcat, la rând cu celelalte organisme biologice sau animale. DiÂfeÂÂrenÅ£ierea sexuală (fără legătură cu arhetipul divin ÅŸi Å£inând de ordinea creaÅ£iei văzute) apare astfel ca fiind supraÂpusă prevenitor peste pluralitatea de tip personal (“chip†al arhetipului ÅŸi temei al ordinii spirituale) – ÅŸi deci secundară în plan ontologic faţă de aceasta.
Bărbatul (Adam) a fost făcut întâi, ca rădăÂcină a întregii umanităţi viitoare. Orice difeÂrenÅ£iere ulÂteÂÂrioară – sexuală, personală, etnică – se afla poÂtenÂÅ£ial în el, ca pădurea într-o sămânţă, urmând să se desfăşoare la vremea potrivită, în liniile de forţă ale “planului divin†(sophÃa necreată), dar ÅŸi cu aportul liberÂÂtăţii perÂsonale (“liÂberul arbitruâ€). ÃŽn virtutea anaÂlogiei cu “chipul†fiinÅ£ial al Creatorului, ca ÅŸi în virÂtutea acestei indefinite potenÂÅ£iaÂlităţi multiplicator-diversificatoare, fiinÅ£a umană a fost complinită din sine însăşi (Eva “dedusă†din “coasta†lui Adam), căci “nu este bine să fie omul singurâ€, adică lipsit de o alteritate “pe potriva lui†(Facerea 2, 18), iar laoÂlaltă bărbatul ÅŸi femeia (ipostasul patern ÅŸi ipostasul matern al uneia ÅŸi aceleiaÅŸi umanităţi), încă dintru înÂceput, au primit de la Dumnezeu binecuvântarea (nu “poruncaâ€, cum greÅŸit se învaţă îndeobÅŸte, sub sugesÂtia imperativului gramatical!) de a creÅŸte ÅŸi de a se înmulÅ£i, înstăpâÂnindu-se caliÂtativ asupra pământului (ceea ce va să zică: nu la concurenţă în sens numeric cu “dobiÂtoaceleâ€, deÅŸi primiseră ÅŸi acesÂtea, mai înainte, aparent aceeaÅŸi binecuvântare, ÅŸi nici în felul celor necugetătoare, ci prin asuÂmarea responsabilă a unei demnităţi existenÅ£iale de tip regal, în mod expres ÅŸi mai dinainte conferite în Sfatul de TaiÂnă al Sfintei Treimi – cf. Facerea 1, 26).
Cred că ar trebui evitată o confuzie care se faÂce în mod curent, prin deducÅ£ie automată: cea între sex ÅŸi sexualitate. Sexul Å£ine de structura ontologică a oÂmuÂÂlui (“bărbat ÅŸi femeie i-a făcut pe eiâ€), având deÂsigur nu numai implicaÅ£ii materiale, ci ÅŸi profund spirituale, în vreme ce sexualitatea, în înÅ£elesul biologic care i se dă după cădere ÅŸi după îmbrăcarea “hainelor de piele†(cf. Facerea 3, 21), este doar o întrebuinÅ£are derivată ÅŸi conÂjucturală a sexului, necesară în prezenÅ£a păcatului, dar ne-necesară în absenÅ£a lui.
Sexul există înaintea sexuÂalităţii ÅŸi subzistă aboÂlirii ei, marcând umanul în toată devenirea lui. Istoria sexualităţii nu este decât intervalul indefinit dinÂtre sexul fără sexualitate al condiÅ£iei originare (caracterizate prin castitatea “înÂgeÂÂreascăâ€, prin goliciunea cea fără de ruÅŸine) ÅŸi sexul fără sexualitate al ÃŽmpărăţiei finale (“Că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer†– Matei 22, 30). Rezultă limpede că moartea ÅŸi seÂxuÂaÂlitatea reprezintă “toÂvarăşii de drum†ai păcatului. Unde nu mai este păcat, nu mai este nici moarte (“Moarte, unde-Å£i este bolÂdul?†– I Corinteni 15, 55), nu mai este nici sexualiÂtate (“…nici nu se însoară, nici nu se mărită…â€). Moartea ne este vrăjmaÅŸul cel mare, ce va fi ultimul nimicit (cf. I CoÂrinteni 15, 26), temeiul acestei nimiciri fiind pus de Hristos, Cel ce „cu moartea pre moarte a călcatâ€. SeÂxualitatea este un vrăjmaÅŸ mai puÅ£in redutabil, ce poate fi înÂfrânt “din mersâ€. Castitatea desăvârÅŸită a vieÅ£ii lui Iisus (“Noul Adamâ€) ÅŸi a Mariei (“Noua Evăâ€) stă pildă ÅŸi chezăşie pentru această putinţă, experimentată din plin în asceza de tip monahal ÅŸi în realitatea lumesc-nelumească a sfinÅ£eniei. Se aboleÅŸte însă sexualitatea ca funcÅ£ie biologică, nu condiÅ£ia sexuată în sine. Nici înălÅ£at la cer, Iisus, în omenitatea Lui, nu înÂcetează de a fi bărÂbat, după cum, nici luată la cer, Maica FecioaÂră nu încetează să fie femeie – ÅŸi ca atare vor rămâne în veci. ÃŽn starea monahală, fiecare persoană trăieÅŸte castitatea în condiÅ£ia internă a sexului său. Iar la înviere, când tot sufletul îşi va recăÂpăta trupul aferent, fără de care omenitatea nu este deplină, trupurile acelea transfiÂgurate nu vor înceta să fie structural ceea ce au fost, chiar dacă modificărilor calitative (cf. I Corinteni 15, 42-52) li s-ar putea adăÂuga, cum cred mulÅ£i dintre PărinÅ£i, ÅŸi anumite modificări morÂfoÂlogice (cf. D. Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, ed. cit., vol. 3, p. 403 ÅŸi urm.). De la Adam ÅŸi Eva până la sfârÅŸitul veaÂcurilor, ba ÅŸi în vecii vecilor, trăÂim, ne mântuim ÅŸi veÅŸnicim fiecare ca bărbat sau ca femeie. Cuvântul apostolic de la Galateni 3, 28, că în Hristos “nu mai este parte bărbătească ÅŸi parte feÂmeiascăâ€, nu trebuie înÅ£eles ca anulare sau desfiinÅ£are a împărÅ£irii în sexe (aceasta nu rezultă ca atare din nici o spusă a lui Hristos ÅŸi din nici un alt loc biblic), ci ca transÂcendere a acestei împărÂÅ£iri, adică – urmând celor spuse de DomÂnul la Matei 22, 30 – ca abolire a regimului sexual impliÂcat de cădere (“însuratulâ€, “măritiÅŸulâ€, “cunoaÅŸterea†trupească ÅŸi procreaÅ£ia biologică, “războiul sexelorâ€), redobândindu-se prin har “viaÅ£a îngereascㆺi unitatea ipoÂstatică a firii noastre dintâi. Omul este chemat “să învingă†diviziÂunile creaÅ£iei (Sf. Maxim Mărturisitorul), în sensul totaÂlizării lor mistice, a acelei unificări în principiul suprem a tot ce există ÅŸi care este Logos-ul creator, “căÂci în El [în Hristos] a binevoit [Dumnezeu] să sălăşluiască toată plinătatea, ÅŸi prin El pe toate întru El să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri…†(Coloseni 1, 19-20; cf. ÅŸi Efeseni 1, 10).
Aşadar, din perspectivă eschatologică, sexualitatea trece, sexele rămân. Masculinul şi femininul sunt mărci eterne ale umanului, într-o complementaritate care depăşeşte conjuncturalul, „intervalul†condiţiei actuale, regăsindu-se pure în absolut, în comuniunea harică a veşnicei Împărăţii, anticipată ritual în Sfânta Taină a Cununiei, prin în-cununarea Mirelui şi Miresei – paradigmă solemnă a omenităţii îndumnezeite. În strălumina acestei paradigme, statornicite şi binecuvântate de Dumnezeu, homosexualul, în animalitatea lui netranscendentă şi goală de sens, refuzînd plinătatea ontologică şi mistică a Nunţii eikonice, îşi asumă condiţia unui avorton al firii omeneşti, aşa cum diavolul şi-a asumat, prin patosul discordanţei, condiţia de avorton al firii îngereşti.
Spre deosebire însă de îngerul căzut, omul, oricât de păcătoÅŸit, mai păstrează – din mila lui Dumnezeu – o ÅŸansă de mântuire. CreÅŸtineÅŸte vorbind, homosexualul este „fratele nostru bolnavâ€. Åži noi, ceilalÅ£i, bolim cu toÅ£ii de păcate mai mari sau mai mici, ca niÅŸte biete fiinÅ£e muritoare ce suntem, căci numai Fiul Omului „cel fără de moarte†a fost ÅŸi „singurul fără de păcatâ€. Oare păcătoÅŸi fiind, nu vom înÅ£elege păcătosului? Sau nu vom ierta celui greÅŸit, ca ÅŸi noi să năzuim iertarea Tatălui ceresc? Păcatul se cade să-l urâm, dar pe păcătos să-l iubim cu frăţească milă ÅŸi compasiune, desigur în nădejdea izbăvirii lui. Iar dacă nu răzbim cu sfatul, nici cu fapta binevoitoare, atunci să stăruim a ne ruga pentru „fratele nostru bolnavâ€, căci ce nu e cu putinţă oamenilor, e cu putinţă lui Dumnezeu, Cel ce „nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea luiâ€.
V-aţi rugat vreodată pentru un homosexual?
Răzvan CODRESCU
* Serie în care au apărut până acum: Răzvan Codrescu, Teologia sexelor şi Taina Nunţii. O introducere ortodoxă în antropologia conjugală (2002), Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, Teologia sexualităţii. Heterosexualitatea şi homosexualitatea din perspectivă creştină (2004) şi Daniel Cornea, Sexualitatea. O privire din tinda Bisericii (2004).
** D-l Florin Buhuceanu bunăoară, liderul „Acceptâ€-ului, intelectual altminteri nu lipsit de calităţi, a fost student teolog ÅŸi Å£ine, în frondă deschisă cu Biserica, să convingă la orice ocazie, prin mass-media sau prin conferinÅ£e publice, că homosexualitatea este nu doar îngăduită, ci chiar plăcută lui Dumnezeu! ÃŽn faÅ£a unei astfel de atitudini, impasibile de ani întregi la toate evidenÅ£ele credinÅ£ei, îţi vine până la urmă să-i răspunzi – neelegant – cu acel proverb românesc care spune că nu poÅ£i fi ÅŸi cu ceva undeva, ÅŸi cu sufletul în rai…
*** Homosexualilor le place – contravenind ÅŸi în această privinţă concepÅ£iei creÅŸtine despre om ca făptură liberă ÅŸi responsabilă – să invoce o pretinsă „fatalitate geneticăâ€. Dar o „genă a homosexualităţii†nu s-a descoperit încă, iar argumentul fatalist cade, dincolo de orice alte considerente, în faÅ£a numeroaselor cazuri de homosexuali vindecaÅ£i. Ca să nu mai spunem că, invocând astfel determinarea genetică, în chip de scuză universală, orice aberaÅ£ie comportamentală (inclusiv pornirile criminale) ar putea să pretindă legitimitate „naturalăâ€!
**** “Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chiÂpul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărÂbat ÅŸi femeie i-a făcutâ€.
CINE PE CINE DISCRIMINEAZÄ‚?
Către Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
Stimate Domnule PreÅŸedinte Asztalos Csaba,
Continue reading →