Cazul Horia Roman Patapievici, presedinte al Institutului Cultural Roman

Dnei Laura Codruta Kovesi, Procuror General

Ministerul Public

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

Bd. Libertatii nr.12-14, sector 5

Bucuresti, Fax: 021 / 311-3939

Dlui Alexandru Macovei, Presedinte

Agentia Nationala de Integritate

Bd. Lascar Catargiu nr. 15, sector 1,

Bucuresti, Fax : 021 / 212-0702

Avand in vedere urmatoarele Actele normative cu modificarile si completarile ulterioare publicate in Monitorul Oficial, respectiv:

РLegea nr. 144/2007 privind ̨nfiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, cu modificarile si completarile ulterioare

– Legea nr.115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare

Va solicitam sa cercetati incalcarea Legii de catre Patapievici Roman Horia (Horea), in prezent presedinte al Institutului Cultural Roman, luand in considerare, in special, urmatoarele prevederi legale:

1) Potrivit dispozitiilor art. 292 Cod Penal, Falsul în declaratii, „Declararea necorespunzatoare adevarului, facuta unui organ sau institutii de stat ori unei alte unitatea dintre cele la care se refera art. 145, în vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurarilor, declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.”

2) Notiunea de conflict de interese este definita în Titlul IV, capitolul 2, sectiunea 1, art.70 din Legea nr.161/2003, modificata si completata ca fiind situatia în care persoana ce exercita o demnitate publica sau o functie publica are un interes personal de natura patrimoniala, care ar putea influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care îi revin potrivit Constitutiei si altor acte normative.

Astfel, va semnalam faptul ca in Declaratia sa de Avere dispusa pe portalul institutiei www.icr.ro, la rubrica referitoare la Bunuri Mobile, numitul Patapievici a trecut doar un autoturim Matiz-Daewoo si un altul, Renault – Clio iar rubrica VI este ignorata.

Potrivit propriilor sale declaratii, reproduse in ziarul Cotidianul din 24 Mai 2007, sub titlul “Masinile-surpriza ale intelectualilor de elita”, realitatea este alta. Citam: “Horia-Roman Patapievici a primit in dar o manusa luxoasa, desi “din piele mai groasa”, cu care i-a luat citeva luni sa se obisnuiasca: “Am primit telefon de la dna Huidan, de la Volvo, care mi-a propus sa-mi puna la dispozitie, fara nici o obligatie, un Volvo S60. Cind am trecut de la Espero la Megane era ca si cind as fi trecut la o naveta spatiala. Dar de la Megane la Volvo! Volvo e din alta lume! E ca diferenta dintre un costum de in vara, foarte placut si practic, si un costum de tip Hemingway, care si el e foarte comod, dar e cu totul altceva! Incerc sa transform Volvo-ul intr-o manusa, dar luni intregi m-am simtit ca o pata de murdarie pe tapiseria ei. Ma simteam sub standardele ei!”. Sofer tomnatic, Patapievici si-a luat carnetul la 43 de ani, nu e consumator de adrenalina si totusi pe soselele nemtesti n-a rezistat sa nu-si faca de cap, cu 190 km/h. Viteza atinsa in Romania e confidentiala: “Oficial, respect regulile de circulatie!””.

Facem asadar aceasta Plangere tinand cont de prevederea Capitolului VI din Declaratia de Avere pe care trebuie sa o completeze obligatoriu un functionar de stat cum e presedintele ICR, indiferent ce proptele are sau isi aroga, respectiv in ce priveste:

“Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subventionate fata de valoarea de piata, din partea unor persoane, organizatii, societati comerciale, regii autonome, companii/societati nationale sau institutii publice românesti sau straine, inclusiv burse, credite, garantii, decontari de cheltuieli sau alte asemenea, a caror valoare individuala depaseste 300 EURO”

Cum au primit Plesu si Patapievici cate un Volvo de caciula – Part II
Vezi mai multe video din Incredibil »

Interesandu-ne asupra aspectului invocat de Patapievici privind folosirea unui automobil de lux marca Volvo S60, am inteles ca doamna la care face referire acesta este Lavinia Huidan, presedinte fondator al unei Fundatii, “Life for live”, a carei activitate pare sa fi incetat candva in 2007. De pe portalul de internet al acestei organizatii “non-profit” aflam ca “Printre principalii sponsori se regaseste Grupul Euro Inter Trade si din cadrul sau, sucursala Forum Auto, importator Volvo in Romania, care aloca un procent din vanzarea fiecarei masini pentru sprijinirea Fundatiei Life for Life”. Presedintele Fundatiei este, insa, acelasi cu presedintele Grupul Euro Inter Trade care-si aloca siesi acel procent din vanzarea fiecarei masini Volvo, respectiv Lavinia Huidan. Atat Andrei Plesu, membru al Consiliului de Conducere al Institutului Cultural Roman (care sofeaza un Volvo S80), cat si Horia Roman Patapievici, presedinte al ICR, ca detinator al acestui “cadou, serviciu, avantaj primit gratuit”, au fost protagonistii speciali ai reuniuniilor despre “Afaceri si Cultura” desfasurate sub egida firmelor Volvo si a revistei Dilema (noua sau veche) dar prezentate, curios, pe protalul Fundatiei non-profit Life for Life.

Omiterea mentionarii folosintei unui astfel de bun echivalat la aproximativ 30.000 de EURO, in cazul unui functionar de stat care oricum are la dispozitie si automobilele institutiei, da nastere unor supozitii si fapte care trebuie sanctionate conform legii, public, pentru a ne alinia la mult ravnitele standarde europene la care tanjim ca cetateni ai Uniunii Europene, chiar fara pretentie de moralisti, cu sau fara blana.

In ceea ce priveste punctul 2), Conflictul de Interese, Patapievici Roman Horia (Horea) omite in Declaratia sa de Interese sa mentioneze, conform legii, ca este membru si al unor asociatii si grupuri de interese, respectiv Grupul pentru Dialog Social.

Atat unii directori ai ICR cat si multi dintre autorii unor carti precum si publicatiile lor sponsorizate de ICR din banul public apartin de acest Grup, infiintat, potrivit informatiilor noastre, de agentul NKVD-KGB Silviu Brucan si care beneficiaza, de la Guvernul Iliescu-Nastase, si de statutul de organizatie “de utilitate publica”.

Amintim aici ART. 45 din Legea ANI: (1) In cazul unui conflict de interese, toate actele juridice sau administrative incheiate direct sau prin persoane interpuse, cu incalcarea dispozitiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absoluta.

Pe site-ul organizatiei noastre, www.civicmedia.ro, veti gasi in cadrul prezentarii acestui demers public, documente scrise, foto si video in completarea acestei Plangeri.

Va reamintim totodata ca Parchetul Public a mai declansat o investigatie asupra numitului Patapievici Roman Horia (Horea), in urma unei alte infractiuni facute pe vremea cand acesta ocupa o alta functie publica, respectiv cea de membru al Colegiului CNSAS.

Atasam mai jos Plangerea formulata cu acea ocazia si va rugam sa ne tineti la curent cu desfasurarea anchetei, in interesul cetateanului pe care il serviti si aparati, a contribuabilului si Statului Roman.

Cu multumiri,

Asociatia Civic Media

22.10.2008

Cum au primit Patapievici si Plesu un Volvo de caciula
Vezi mai multe video din Incredibil »

“Catre:

Ministerul Public

Parchetul de pe langa

Inalta Curte de Casatie si Justitie

Bd.Libertatii nr.12-14, sector 5

Bucuresti

P L A N G E R E P E N A L A

Continue reading →

“Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de când ma stiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata si nimeni cu exceptia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (…) Tata era dintr-un sat de lânga Cernauti si toata regiunea în care erau el si familia lui – cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) – au ramas în Uniunea Sovietica. Un timp, au încercat sa se acomodeze. Tata e nascut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, varul lui primar, era în aceeasi situatie. Si s-a facut un consiliu de familie în urma caruia s-a hotarât ca baietii, baietii tineri, sa se refugieze. Nu în România, pentru ca ei erau convinsi atunci ca Uniunea Sovietica va invada România, ci în Polonia. ÃŽn Polonia ocupata de nemti. Pentru ca Polonia fusese cu un an înainte împartita între rusi si nemti.”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “Evenimentul Zilei”, 11 ianuarie 2007:

“Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici.

Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.Restul patapievicilor au fost rasi – care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.(…)

Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(…)”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “TANGO – Revista femeilor care stiu sa se miste”, 1 aprilie 2007

“Tatăl meu a fost un om de o modestie ÅŸi de o discreÅ£ie cu totul ÅŸi cu totul excepÅ£ionale. (…) Aveam să aflu cît suport existenÅ£ial avea prudenÅ£a lui cînd, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(…) După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruÅŸi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuÅŸcat de o patrulă sovietică la puÅ£in timp după ce au părăsit CernăuÅ£iul.”

Monica LOVINESCU:

“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”.

“Jurnal, 1990-1993”, pagina 291

Petitia pentru demiterea lui Patapievici – Romania

Petitia pentru demiterea lui Patapievici – International

ADEVARUL:

“Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:

1.(…) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(…)

Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (…) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (…)

2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..)
Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (…) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. – Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (…)

TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE

Bucuresti, 16 oct. 1960″

COMPLETARI:

“In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca “am conceptii bolsevice” si ca locul meu ar fi “dincolo de Nistru”.”

“Plecarea din tara a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic inca in anul 1939).”

PATAPIEVICI, “victima” “ucigasilor neamului lui” este complicele ucigasilor neamului nostru:

Continue reading →

Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin explicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă.

Avem, din păcate, ÅŸi o tradiÅ£ie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este ÅŸi cazul familiei Patapievici, Dionis ÅŸi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de N.K.V.D. la începutul anilor ’40 în CernăuÅ£i ÅŸi infiltrat apoi în SecÅ£ia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, a avut loc marÅŸrutizarea în România.

Nu am fi adus în atenÅ£ie acest caz dacă nu am fi fost, în zilele din urmă, martorii unui eveniment notabil pentru lumea informaÅ£iilor secrete. Protestul, cu voie de la Serviciul Federal de InformaÅ£ii german (B.N.D.), al scriitoarei Herta MŸller, faţă de protecÅ£ia pe care preÅŸedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, o acordă mai multor foÅŸti ÅŸi actuali agenÅ£i secreÅ£i. Ai Securităţii ÅŸi ai altor servicii secrete – de aici sau de aiurea.

De ce apare Herta MŸller în disputa agenÅ£ilor secreÅ£i protejaÅ£i de Horia-Roman Patapievici? De ce o campanie amplă anti-Patapievici în media externă de mare tiraj ÅŸi circulaÅ£ie, vizibil supervizată de anumite servicii secrete străine? Răspunsul cel mai la îndemână este acela că scriitoarea disidentă, protejată a B.N.D.-lui, până ÅŸi după plecarea din România, nu ÅŸi-a mai putut reÅ£ine indignarea faţă de nerecunoÅŸtinÅ£a ÅŸi lipsa de loialitate, adică trădarea la care “noul caporal” s-a pretat, în cea mai bună tradiÅ£ie a familiei.
ÃŽn anii 1993-1995, Horia Roman Patapievici a fost dirijat de noii săi protectori să întreÅ£ină legături, informative, printre rămăşiÅ£ele emigraÅ£iei legionare din FranÅ£a ÅŸi R. F. Germania, unde se afla ca bursier. Ca ultimi reprezentanÅ£i ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaÅ£i ÅŸi anihilaÅ£i, la fel ca, în Å£ară, foÅŸtii deÅ£inuÅ£i politici, singurele foruri morale româneÅŸti din Å£ară, respectiv din afara ţării. Locul lor trebuia ocupat de falÅŸi disidenÅ£i anticomuniÅŸti, ceea ce s-a ÅŸi întâmplat. Ca atare, diverÅŸi băgători de seamă au fost direcÅ£ionaÅ£i către emigraÅ£ia anticomunistă legionară. Patapievici junior, printre ei. Astfel a fost luat automat în studiu, documentare ÅŸi cultivare de “instituÅ£iile culturale” ale Oficiului Federal pentru Apărarea ConstituÅ£iei (n.n. – omologul Serviciului Român de InformaÅ£ii). Contactele ÅŸi, mai ales, contactările pe care le-a avut în Germania l-au făcut să ajungă, la întoarcerea din Å£ară, nici mai mult, nici mai putin decât director al “Centrului de Studii Germane” al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea BucureÅŸti.

Pe acest fond, s-a creat împrejurarea scandalului “căpitanului Soare”. Un superior de-al “căpitanului Soare”, care a supervizat operaÅ£iunea, nu a ezitat să-l dea în primire pe ofiÅ£erul SRI trimis pentru o banală cercetare ÅŸi să se folosească de acest prilej pentru a-l lansa pe Patapievici pe orbita-i deja desenată. Scandalul mediatic brodat sub pretextul inabilităţii “capitanului Soare” avea să-l scoată pe Horia Roman Patapievici din anonimat, propulsându-l în atenÅ£ia opiniei publice. Platforma ÅŸi notorietatea pe care Virgil Măgureanu i-a creat-o, prin orchestrarea scandalului mediatic, sunt interpretate de cunoscătorii intimi ai resorturilor ascunse ale gestului lui “dom’ Profesor”, drept “o recompensă pentru marile merite ce nu pot fi specificate”, pe care Dionis Patapievici, tatăl lui Horia-Roman, le-a adus, în secret, N.K.V.D.-ului, Gestapo-ului ÅŸi altor servicii, iar oficial Comandamentului Militar din Austria al Armatei RoÅŸii. Dar nu numai acestora.

“Fiul lupului”, cum l-au numit jurnaliÅŸtii O. Zară ÅŸi Cătălin Antohe pe H.R. Patapievici (“Curentul”, 1 octombrie 2002), avea nevoie de crearea împrejurărilor care să-i permită preluarea ÅŸi continuarea tradiÅ£iei familiei, a serviciilor ce nu pot fi specificate, începute de bunicul ÅŸi tatăl său, în favoarea “mamei Rusia”, a MăreÅ£iei Sovietelor ÅŸi împotriva fiinÅ£ei naÅ£ional-statale a României.

Cu abilitatea-i caracteristică, Virgil Măgureanu l-a ajutat cu prisosinţă, exploatând un fapt profesional banal, o investigaÅ£ie comună a “căpitanului Soare”, pe care presa însetată de sângele serviciilor secrete a supradimensionat-o, creând un fals persecutat, chipurile pentru atitudinea sa “anti-Iliescu”. De notorietate era, deja, că ÅŸi directorul S.R.I., Virgil Măgureanu, devenise un “anti-Iliescu”, căruia îi căuta înlocuitori. Ceea ce-i poate justifica gestul de “a scoate la rampă” încă un opozant cu oarecare lustru, adoptat de frăţia “Humanitas”, chiar dacă acesta, pe fond, avea ce avea cu România, nu cu Iliescu în special.

Nu este lipsit de interes, în acest context, după cum menÅ£iona fostul său prim-adjunct, generalul Victor Marcu, în raportul adresat fostului preÅŸedinte al României, Ion Iliescu, că V. Măgureanu i-a ascuns preÅŸedintelui datele reale ale scandalului “Soare-Patapievici”, adevărul fiindu-i adus la cunoÅŸtinţă de generalul Marcu, la solicitarea lui Iliescu, de faţă fiind ÅŸi consilierul prezidenÅ£ial pentru securitate, care ÅŸtie mult mai multe decât vrea să spună.

Ascensiunea ulterioară, de rang ministerial, a lui H.R.P. în Colegiul Consiliului NaÅ£ional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, examinată de specialiÅŸti în “intelligence”, apare ca o reuÅŸită infiltrare a unei cârtiÅ£e într-o instituÅ£ie în care miza dosarelor Securităţii, referitoare la agenÅ£ii ÅŸi acÅ£iunile serviciilor străine, a mobilizat ample resurse din partea acestora din urmă.

Patapievici junior nu a moÅŸtenit, însă, calităţile intrinseci pe care ascendenÅ£ii săi le-au avut pentru operaÅ£iuni speciale sub acoperire. El, împreună cu alÅ£i camarazi au fost “prinÅŸi cu mâţa în sac”, adică executând tematici de scotocire ÅŸi extragere de informaÅ£ii ÅŸi documente din arhivele Securităţii, solicitate de servicii străine interesate în recuperarea memoriei acÅ£iunilor lor trecute în România, dar ÅŸi în proiectarea altora. Este cunoscut că, în misiunea sa de la CNSAS, s-a aflat ÅŸi acoperirea, sau mai precis reconspirarea agenÅ£ilor dubli ÅŸi a informatorilor din rândul “societăţii civile” creată de serviciile sovietice pentru a ocupa terenul public după lovitura de stat din 1989. Inabilitatea sa l-a făcut de altfel să ÅŸi recunoască faptul că a avut cunoÅŸtinţă de cazul agentului-informator Antohi (ÅŸi nu numai a lui), faptă ce are consecinÅ£e penale.

Pedeapsa pentru fapta sa ignobilă a fost “o rotire”, respectiv promovarea ca preÅŸedinte al Institutului Cultural Român, o înaltă demnitate ce i-a venit “mănuşă” individului chitit pe continuarea lucrărilor antinaÅ£ionale ale înaintaÅŸilor săi kominterniÅŸti, care au distrus programatic intelectualitatea ÅŸi valorile de identitate ale culturii ÅŸi spiritualităţii româneÅŸti din toate timpurile.

Ascensiunea lui H.R. Patapievici, de la un mărunt ziarist la un aÅŸa-zis protejat ÅŸi om de-al preÅŸedintelui Traian Băsescu, are toate dimensiunile unei “afaceri de familie”, de sânge, ÅŸi devoalează întreaga reÅ£ea, întinsă ca o pânză de păianjen asupra României. Pe lângă majoritatea agenÅ£ilor sovietici din România, grupaÅ£i după 1990 de Silviu Brucan în diverse grupuri, s-au consolidat, pe criterii de apartenenţă la vechea reÅ£ea a Kominternului ÅŸi Kominformului, noi agenÅ£i de influenţă. Cercetarea trecutului de familie al multora dintre vocile sonore “anticomuniste” de azi ne vor releva o viaţă de huzur în nomenclatura comunistă a cadrelor bolÅŸevice venite din URSS, chiar dacă unele au fost “marginalizate” după deconspirarea legăturilor lor cu spionajul sovietic. Nici Patapievici junior nu face excepÅ£ie. Conform biografiei oficiale romanÅ£ate, tânărul Patapievici a fost descoperit ÅŸi apreciat de un fost troÅ£kist, convertit la Europa Liberă, Virgil Ierunca, pe când scria la săptămânalul Uniunii Scriitorilor a lui Mircea Dinescu, “Contrapunct”. Nimeni nu ne lămureÅŸte însă cum a ajuns, din cercetător la unul din institutele controlate de Securitate – Institutul pentru Studierea Semiconductorilor, din cadrul ÃŽntreprinderii de Cercetare ÅŸi ProducÅ£ie Materiale Semiconductoare din BucureÅŸti – să scrie la “Contrapunct” ÅŸi la revista “22”, a Grupului pentru Dialog Social, al cărui membru a devenit rapid, ÅŸi să devină ditamai “cercetătorul privat în istoria ideilor”, după cum se autodescrie. Trecutul tatălui său, acelaÅŸi cu al majorităţii membrilor GDS, spune tot. DeÅŸi Vladimir Tismăneanu se scăpase că în copilărie se jucase cu micul Romi Patapievici pe străzile “cartierului roÅŸu” – pe care azi vor să-l vopsească (tot) împreună, schimbându-i numele – în 1992, ajuns la Virgil Ierunca ÅŸi Monica Lovinescu, tânărul fizician nu ezita să-ÅŸi cosmetizeze trecutul pe placul celor doi. Dacă Tismăneanu se prezentase celor două “voci” ale Europei Libere drept “regalist”, Patapievici alege – cu profesionalism, am putea spune – o altă biografie, care dă bine: fiu de deÅ£inut politic. Monica Lovinescu, în Jurnal, 1990-1993, la pagina 291, îl prezintă astfel pe fizicianul ajuns la Paris cu o bursă de două luni (?!): “Descoperim un tânar (are 35 de ani ÅŸi pare cu vreo zece mai puÅ£in) simplu, emoÅ£ionant ÅŸi emoÅ£ionat, aproape patetic, care ne vorbeÅŸte de tatăl lui ieÅŸind din închisoare ÅŸi nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticlă de Murfatlar s-o bem împreună în amintirea acestui tată mort fără să-i fi spus fiului suferinÅ£ele prin care a trecut”. Cum Patapievici fiul s-a născut în 1957, se poate presupune că îşi aducea aminte de momentul ieÅŸirii tatălui din puÅŸcărie pe când era copil, în anii 1964-65, când, după plecarea consilierilor URSS, regimul comunist a eliberat toÅ£i deÅ£inuÅ£ii politici închiÅŸi în perioada ocupaÅ£iei sovietice, elitele intelectualităţii, ale preoÅ£imii ortodoxe sau ţărănimii anticomuniste. Dramatic.
Peste ani, Patapievici îşi mai aminteÅŸte niÅŸte detalii, într-un editorial din “Evenimentul Zilei”: “Tatăl meu a fost un refugiat din CernăuÅ£i”. Fugea de sovietici, explica Patapievici, împreună cu un văr, din familia bunicii sale, Rozalia Smercianski. A ales Polonia, mai spune fiul, pentru că ÅŸtia că România va fi ÅŸi ea invadată. Patapievici junior ne dă de înÅ£eles că este vorba de invadarea Bucovinei de nord de către trupele Armatei RoÅŸii, în urma ultimatumului din 1940. ExperienÅ£a aceasta groaznică, dublată de anii de închisoare politică se pare că l-au afectat teribil pe Patapievici senior: “Toată viaÅ£a lui, tata a rămas îngrozit de ruÅŸi”, spune fiul. A fost atât de oripilat încât a refuzat să meargă într-o vizită la CAER, mai spune “fiul lupului paznic la oi”.

Adevărul este însă cu totul altul. Oricât de ciudat ar părea, omul care astăzi conduce Institutul Cultural Român, membru al Comisiei Tismăneanu pentru condamnarea regimului comunist, membru al Colegiului Noua Europă condus de Andrei Pleşu, al GDS, SAR, USR, Pen Club etc., considerat de o înaltă morală, este un mincinos profesionist. Atunci, cum mai poate avea încredere în el lumea academică, opinia publică sau preşedintele de onoare al ICR, Traian Băsescu? Pentru că, în realitate, tatăl său nu a fost nici refugiat din calea trupelor sovietice, nici fost deţinut politic al vreunui regim comunist. Ci un agent patentat al N.K.V.D., care a beneficiat de avantaje necinstite toată viaţa sa.
Pentru a nu rămâne doar pe tărâmul afirmaţiilor, în cele ce urmează vom prezenta câteva dintre reperele operaţiunii de infiltrare-exfiltrare şi valorificare a agentului Dionis Patapievici, realizată, în principal, de serviciile secrete sovietice.

Spunem în principal de cele sovietice fiindcă, ulterior, în operaţiune s-au interpus şi integrat şi alte servicii de spionaj, îndeosebi pentru perioada în care Dionis Patapievici a acţionat în România, sub acoperirea de înalt funcţionar în aparatul central al Băncii Naţionale.

“Lead”-ul informaÅ£iilor cândva secrete (au trecut cei 40 de ani!), sec exprimat, conchide: “Dionis Patapievici a fost exfiltrat din Austria, în anul l948, pentru a fi reinfiltrat în centrala Băncii NaÅ£ionale a României”.

Ca în orice istorie de spionaj cu agenţi acoperiţi, numele, naţionalitatea şi cetăţenia acestora sunt învăluite în nebuloasele actelor de stare civilă, confecţionate pentru susţinerea legendelor prin care le este atribuită o nouă identitate.

Astfel, Patapievici senior apare când Patapievici Dionisie sau Dionis, când Patapiewicz Denys, când Patapicovici. Naţionalitatea este incertă. Cea declarată era cea polonă, alţii spun că ucraineană, şi-i credem, dacă în familiile ucrainene din Basarabia copiii deveneau poligloţi, învăţând patru limbi străine, cu oarece greutăţi vorbind doar una, cea română.
Diferenţele si inexactităţile de nume sunt foarte importante în materie de acte de stare civilă, fiind premeditat introduse în documente, atât pentru facilitarea acoperirii , cât şi în vederea derutei şi a îngreunării identificării certe a agenţilor ilegali.

Din l948 ÅŸi până în l961, timp în care consilierii sovietici controlau toate miÅŸcările ÅŸi acÅ£iunile AdministraÅ£iei, Armatei, Internelor ÅŸi Securităţii, cazul Dionis Patapievici, criptonim “D. PătraÅŸcu”, fost membru al Gestapo-ului ÅŸi suspect de spionaj economic, nu a existat.

Odată cu declinul controlului consilierilor sovietici, D.P. devine subiectul unei acţiuni contrainformative, cu un dublu scop: clarificarea trecutului său în Secţia Gestapo-ului din Viena (dacă nu era cumva un urmărit internaţional cu identitate falsă) şi a unor suspiciuni de spionaj şi sabotaj economic (în Banca Naţională au fost şi victime politice, care au avut de suferit pe nedrept, fiindu-le atribuite vinovăţii grave ale altora).

Cariera în diversiune ÅŸi spionaj a lui D.P. a început la CernăuÅ£i, în anii liceului, când a fost remarcat de profesorii români ca “agent al provocărilor bolÅŸevice, al cărui loc este dincolo de Nistru”.

ÃŽntr-o biografie, aflată în Arhiva Cadrelor fostei Bănci de Stat a Republicii Populare Române, Dionis P. menÅ£ionează că a fost “suspectat ÅŸi persecutat de organele statului fascist (n.n. român) pentru comportarea avută sub regimul sovietic”, fiind nevoit să se refugieze, în 1941, în Polonia (n.n. în GaliÅ£ia, regiune a Poloniei alipită Ucrainei, deci în U.R.S.S.). AÅŸadar, nesuportând regimul românesc antisovietic, a fugit din Basarabia în U.R.S.S. Nu din calea ruÅŸilor, ci în braÅ£ele lor! Ulterior, e adevărat, drumurile aveau să-l poarte ÅŸi pe pământuri stăpânite de cel de-al Treilea Reich.

Perioada ÅŸederii în Å¢ara Sovietelor a fost, după cum se va vedea, una de pregătiri speciale intense, în vederea infiltrării în PoliÅ£ia Politică Secretă de Stat a Reich-ului german (Gestapo). Dar despre voltele agentului sovietic ÅŸi ale “fiului lupului”, în episodul de mâine: TradiÅ£ia trădării în familia Patapievici.

Tradiţia trădării

Continue reading →

Domnule Presedinte Traian Basescu,

Noi, semnatarii de mai jos, profund revoltati de modul in care actuala conducere a Institutului Cultural Roman dezonoreaza statul roman, batjocoreste valorile nationale si stirbeste imaginea Romaniei in lume, subminand menirea ICR, va solicitam sa va exercitati prerogativele si sa dispuneti demiterea urmatorilor:

Horia Roman Patapievici, presedinte

Mircea Mihaies, vicepresedinte

Tania Radu, vicepresedinte

“Misiunea Institutului Cultural Roman este promovarea culturii si civilizatiei nationale in tara si in afara ei”, este primul punct inscris pe frontispiciul ICR.

Inainte de a trece la fondul problemei, scandalul international declansat de decizia conducerii ICR de a sprijini financiar, imoral si arogant, doi informatori ai Securitatii dintre care unul este un impostor total pe linie stiintifica, amintim incalcarea flagranta a Misiunii Institutului intr-un alt scandal cu puternice reverberatii, generat de ICR-New York.

Comunitatea romaneasca din New York a fost la fel de ultragiata ca si noi de modul in care conducerea ICR a inteles sa “promoveze cultura si civilizatia nationala” prin reprezentari de falusuri scrijelite pe peretii Galeriei romanesti din New York, afisari de zvastici, profanari ale menorei evreiesti si imaginii Sfintei Fecioare Maria, grave jigniri aduse in mediul american poporului roman, catalogat in Galeria ICR drept “paranoic”.

In singura explicatie pe care a dat-o Horia Roman Patapievici, polemizand insa din postura de editorialist al “Senatului EvZ” si nu din cea de presedinte al ICR oferind un raspuns firesc si obligatoriu ca functionar al statului, retinem ca ICR ar practica o “neutralitate morala” deci o amoralitate din care se exclude sustinerea “artei nationale”. Afirmatiile sale vin in contradictie cu insasi Misiunea ICR si nobilele intentii ale Fundatiei Culturale Regale dupa modelul careia a fost infiintat acest Institut sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei. Acest fapt deosebit de grav este insa eclipsat pe planul onoarei statului roman in lume de operatiunea de reciclare a “intelectualilor publici” turnatori, infractori si impostori, declansata sub auspiciile ICR in capitala Germaniei, Berlin, prin sustinerea informatorului Securitatii si falsului “doctor” Sorin Antohi si a altui informator care si-a ascuns trectul 18 ani, dezonorand si dimplomatia romana, Andrei Corbea-Hoisie.

Sponsorizarea de catre ICR a unei asa-zise “Academii de vara” la care co-director este informatorul-impostor Sorin Antohi, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, fost director al Fundatiei Soros, fost membru al Comisiei Tismaneanu, fost profesor-“doctor” la Universitatea Soros CEU din Budapesta, propus de ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu sa conduca falsa “Fundatie publica romano-maghiara Gojdu”, este mai mult decat revoltatoare. Iar reactia de aparare a acestora pana in panzele albe de catre o intreaga pleiada de beneficiari ai fondurilor contribuabilului roman ajunse la ICR, incepand cu presedintele si vicepresedinte ICR, Horia Roman Patapievici si Mircea Mihaies si continuand cu alti “intelectuali publici” ca Mircea Cartarescu si Vladimir Tismaneanu, sfideaza bunul simt comun si normalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, invocate in protestul intelectualilor germani ultragiati de acest gest.

In cazul in care nu ati fost informat, domnule presedinte Traian Basescu, va transmitem noi ca atat presa germana de mare tiraj cat si postul de stat al Germaniei Federale, Radio Deutsche Welle, a prezentat si continua sa o faca, prin contrast strident cu “omerta” vizibile in mass media din Romania, protestul Hertei Muller, singura scriitoare din Romania propusa la premiul Nobel pentru literatura, si al scriitorilor si traducatorilor emeriti Richard Wagner si Ernest Wichner, la adresa conducerii ICR si a imoralitatii acesteia.

La intrebarea “care ar fi relatia dintre moralitate si profesionalism stiintific sau intelectual, se pot ele exclude uneori?”, raspunsul lui Ernest Wichner a fost cel aşteptat, comenteaza Deutsche Welle: ”Nu sunt niciodată separabile”.

“In cazul turnatorilor “actionand in taină”, (in beneficiu propriu) si “in serviciul aparatului represiv”, activitatea lor “n-a fost una politica. Ci, o fapta criminala”, afirma sec, dar clar ÅŸi la obiect, Richard Wagner, in presa germana, citata de DW. Scriitorul german ii reproseaza si lui Mircea Cartarescu imixtiunea penibila in dezbaterea privindu-i pe Corbea si Antohi printr-un articol tinzand spre impaciuitorism, care “contine suma tuturor confuziilor marcand spatiul public romanesc”.

Herta Muller apreciaza cu ingrijorare in ZIUA ca “Pentru Romania este o normalitate situatia in care se afla. Nici nu-si da seama ca nu este cum trebuie. Ca romanul s-a obisnuit iarasi sa se fereasca. Nu va dura mult si iarasi vor trai cu frica-n san! Ca astia se orienteaza. Nu stau unde sunt, merg mai departe.”

In prima scrisoare deschisa catre conducerea ICR aparuta in presa germana, Herta Muller intreba: “ICR-ul crede ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta?”.

Ca ICR are enorme carente nu ar trebui sa fie o noutate pentru presedintele Romaniei, totodata presedinte de onoare al ICR. Incompetenta manageriala ce domneste in „noul ICR“ a fost evidentiata inca din decembrie 2006 de catre cunoscutul scriitor si disident anticomunist Radu Portocala, fost director al filialei din Paris a ICR. Acesta si-a anuntat demisia (tot) printr-o scrisoare deschisa, in care mentiona toate „hibele functionale” ale ICR-ului generate de „inmultirea si agravarea blocajelor“ institutionale, etc. Domnia sa era de parere ca problemele intampinate in realizarea proiectelor ICR Paris se datorau in mare parte „carentelor de comunicare si de gestionare de la Bucuresti“.

La fel, pentru presedintele Romaniei, totodata presedinte de onoare al ICR, nu ar trebui sa fie un secret continutul Rapoartelor Curtii de Conturi a Romaniei privind jaful care domneste in Institutul Cultural Roman, bazat pe trafic de influenta, conflict de interese si hotie pura.

Horia Roman Patapievici este si recidivist in raporturile sale cu turnatorul Sorin Antohi, pe care l-a promovat in societate prin acoperirea colaborarii sale cu Securitate, pe vremea cand era membru al Colegiului CNSAS. Fapta sa este cercetata (de doi ani!) de Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti si Politia Sectorului 1 Bucuresti – Serviciul de Investigare a Fraudelor sub supravegherea parchetului, fiind inregistrata in registrul cauzelor penale sub nr. 13861/P/2006.

Asadar, recenta atitudine a presedintelui ICR submineaza inclusiv procesul de condamnare a regimului comunist si crimelor bolsevice declansat de Dvs.

Presedintele Romaniei ar fi trebuit sa stie atunci cand l-a chemat la Cotroceni la cererea lui Andrei Plesu pe Horia Roman Patapievici, ca sa preia cheile fostei Fundatii Culturale Romane, ca fizicianul sustinut operativ si de fostul director al SRI, Virgil Magureanu, este, printre altele, autorul urmatorelor “maxime” despre Romania:

Din volumul “Politice”, publicat si raspublicat de Editura Humanitas, inclusiv anul trecut, deci asumat si azi de HR Patapievici:

1) Despre Romania, la pagina 63: “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii”.

2) Despre populatia Romaniei, la pagina 53: “23 de milioane de omuleti patibulari” (buni de spinzuratoare), iar la pagina 34 scrie: “un popor cu substanta tarata. Oriunde te uiti, vezi fete patibulare… guri vulgare, trasaturi rudimentare”. Sau la pagina 64 scrie: “Romanii nu pot alcatui un popor fiindca valoreaza cit o turma”.

3) Despre limba romana, la pagina 64 scrie: “Romana este limba in care trebuie sa incetam sa mai vorbim sau sa o folosim numai pentru injuraturi’.

4) Despre istoria romanilor, la pagina 63, scrie: “Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cind i-au lasat romanii pe daci in forma hibrida, stramoseasca, ne-au luat la urinat slavii: se cheama ca ne-au plamadit din aceasta clisa daco-romano-slava, ma rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sa ne inecam, asa de temeinic au facut-o. Demnitatea nostra consta in a ridica mereu gura svintata, iar ei reincepeau: ne zvintam gura la Calugareni, ne-o umpleau iar la Razboieni, si asa mai departe, la nesfirsit. Apoi ne-au luat la urinat rusii, care timp de un secol si-au incrucisat jetul cu turcii, pe care, in cele din urma, avind basica udului mai mare, i-au dovedit”.

5) Despre cultura si spiritualitatea romanilor presedintele Institutului Cultural Roman scrie: “Puturosenia abisala a stătutului suflet romanesc…, spirocheta romaneasca isi urmeaza cursul pina la eruptia tertiara, tropaind vesela intr-un trup inconstient, pina ce mintea va fi in sfirsit scopita, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”, iar la pagina 56 scrie: “cu o educatie pur romaneasca nu poti face nimic”.

Daca pentru aceste “opere” nu a avut timp, Presedintele Romaniei ar fi putut totusi, ca indatorire, sa rasfoiasca Dosarul lui Horia Roman Patapievici si sa constientizeze ca fiul unui agent dublu al Gestapo si al NKVD, crescut in pepiniera nomenklaturistilor deveniti “intelectualii rosii” ai Romaniei, nu poate oferi garantii pentru reprezentarea Romaniei la standardele UE si NATO – inclusiv cele de securitate – pe care ni le dorim si pentru care cetatenii Romaniei, institutiile statului si slujitorii lor loiali au intreprins eforturi considerabile.

Domnule Presedinte, cele de mai sus sunt doar cateva motive care va indreptatesc sa-i cereti demisia actualului presedinte al ICR.

Domnule Presedinte, mentinerea lui Horia Roman Patapievici si a cercului lui de interese la conducerea si in jurul Institutului Cultural Roman, este o dezonoare pe obrazul statului roman si al Dumneavoastra personal.

Aveti sansa sa spalati aceasta dezonoare prelungita mult prea mult si sa va scuturati de “resturile” si “stafiile” regimului comunist-blosevic, dupa cum v-ati exprimat chiar Dvs.

Pana nu e va fi prea tarziu si, dupa cum spune doamna Herta Muller, o sa vorbim din nou in soapta pe strada.

Pentru conformitate

Asociatia Civic Media

Petitia este disponibila pentru semnaturi la linkul de mai sus