“Intelectualii” si spagile lor zburatoare: PATAPIEVICI nu si-a declarat la ICR Volvo-ul cadou

PLANGERE PENALA

Cazul Horia Roman Patapievici, presedinte al Institutului Cultural Roman

Dnei Laura Codruta Kovesi, Procuror General

Ministerul Public

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

Bd. Libertatii nr.12-14, sector 5

Bucuresti, Fax: 021 / 311-3939

Dlui Alexandru Macovei, Presedinte

Agentia Nationala de Integritate

Bd. Lascar Catargiu nr. 15, sector 1,

Bucuresti, Fax : 021 / 212-0702

Avand in vedere urmatoarele Actele normative cu modificarile si completarile ulterioare publicate in Monitorul Oficial, respectiv:

РLegea nr. 144/2007 privind ̨nfiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, cu modificarile si completarile ulterioare

– Legea nr.115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare

РLegea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei ̨n exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si ̨n mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei

РO.U.G. nr. 24/2004 privind cretterea transparentei ̨n exercitarea demnitatilor publice si a functiilor publice, precum si intensificarea masurilor de prevenire si combatere a coruptiei

– O.U.G. nr. 14/2005 privind modificarea formularelor pentru declaratia de avere si pentru declaratia de interese

– H.G. nr.175/2008 privind stabilirea modelelor Registrului declaratiilor de avere si Registrului declaratiilor de interese


Va solicitam sa cercetati incalcarea Legii de catre Patapievici Roman Horia (Horea), in prezent presedinte al Institutului Cultural Roman, luand in considerare, in special, urmatoarele prevederi legale:

1) Potrivit dispozitiilor art. 292 Cod Penal, Falsul în declaratii, „Declararea necorespunzatoare adevarului, facuta unui organ sau institutii de stat ori unei alte unitatea dintre cele la care se refera art. 145, în vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurarilor, declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.”

2) Notiunea de conflict de interese este definita în Titlul IV, capitolul 2, sectiunea 1, art.70 din Legea nr.161/2003, modificata si completata ca fiind situatia în care persoana ce exercita o demnitate publica sau o functie publica are un interes personal de natura patrimoniala, care ar putea influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care îi revin potrivit Constitutiei si altor acte normative.

Astfel, va semnalam faptul ca in Declaratia sa de Avere dispusa pe portalul institutiei www.icr.ro, la rubrica referitoare la Bunuri Mobile, numitul Patapievici a trecut doar un autoturim Matiz-Daewoo si un altul, Renault – Clio iar rubrica VI este ignorata.

Potrivit propriilor sale declaratii, reproduse in ziarul Cotidianul din 24 Mai 2007, sub titlul “Masinile-surpriza ale intelectualilor de elita”, realitatea este alta. Citam: “Horia-Roman Patapievici a primit in dar o manusa luxoasa, desi “din piele mai groasa”, cu care i-a luat citeva luni sa se obisnuiasca: “Am primit telefon de la dna Huidan, de la Volvo, care mi-a propus sa-mi puna la dispozitie, fara nici o obligatie, un Volvo S60. Cind am trecut de la Espero la Megane era ca si cind as fi trecut la o naveta spatiala. Dar de la Megane la Volvo! Volvo e din alta lume! E ca diferenta dintre un costum de in vara, foarte placut si practic, si un costum de tip Hemingway, care si el e foarte comod, dar e cu totul altceva! Incerc sa transform Volvo-ul intr-o manusa, dar luni intregi m-am simtit ca o pata de murdarie pe tapiseria ei. Ma simteam sub standardele ei!”. Sofer tomnatic, Patapievici si-a luat carnetul la 43 de ani, nu e consumator de adrenalina si totusi pe soselele nemtesti n-a rezistat sa nu-si faca de cap, cu 190 km/h. Viteza atinsa in Romania e confidentiala: “Oficial, respect regulile de circulatie!””.

Facem asadar aceasta Plangere tinand cont de prevederea Capitolului VI din Declaratia de Avere pe care trebuie sa o completeze obligatoriu un functionar de stat cum e presedintele ICR, indiferent ce proptele are sau isi aroga, respectiv in ce priveste:


“Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subventionate fata de valoarea de piata, din partea unor persoane, organizatii, societati comerciale, regii autonome, companii/societati nationale sau institutii publice românesti sau straine, inclusiv burse, credite, garantii, decontari de cheltuieli sau alte asemenea, a caror valoare individuala depaseste 300 EURO”

Cum au primit Plesu si Patapievici cate un Volvo de caciula – Part II
Vezi mai multe video din Incredibil »

Interesandu-ne asupra aspectului invocat de Patapievici privind folosirea unui automobil de lux marca Volvo S60, am inteles ca doamna la care face referire acesta este Lavinia Huidan, presedinte fondator al unei Fundatii, “Life for live”, a carei activitate pare sa fi incetat candva in 2007. De pe portalul de internet al acestei organizatii “non-profit” aflam ca “Printre principalii sponsori se regaseste Grupul Euro Inter Trade si din cadrul sau, sucursala Forum Auto, importator Volvo in Romania, care aloca un procent din vanzarea fiecarei masini pentru sprijinirea Fundatiei Life for Life”. Presedintele Fundatiei este, insa, acelasi cu presedintele Grupul Euro Inter Trade care-si aloca siesi acel procent din vanzarea fiecarei masini Volvo, respectiv Lavinia Huidan. Atat Andrei Plesu, membru al Consiliului de Conducere al Institutului Cultural Roman (care sofeaza un Volvo S80), cat si Horia Roman Patapievici, presedinte al ICR, ca detinator al acestui “cadou, serviciu, avantaj primit gratuit”, au fost protagonistii speciali ai reuniuniilor despre “Afaceri si Cultura” desfasurate sub egida firmelor Volvo si a revistei Dilema (noua sau veche) dar prezentate, curios, pe protalul Fundatiei non-profit Life for Life.

Omiterea mentionarii folosintei unui astfel de bun echivalat la aproximativ 30.000 de EURO, in cazul unui functionar de stat care oricum are la dispozitie si automobilele institutiei, da nastere unor supozitii si fapte care trebuie sanctionate conform legii, public, pentru a ne alinia la mult ravnitele standarde europene la care tanjim ca cetateni ai Uniunii Europene, chiar fara pretentie de moralisti, cu sau fara blana.

In ceea ce priveste punctul 2), Conflictul de Interese, Patapievici Roman Horia (Horea) omite in Declaratia sa de Interese sa mentioneze, conform legii, ca este membru si al unor asociatii si grupuri de interese, respectiv Grupul pentru Dialog Social.

Atat unii directori ai ICR cat si multi dintre autorii unor carti precum si publicatiile lor sponsorizate de ICR din banul public apartin de acest Grup, infiintat, potrivit informatiilor noastre, de agentul NKVD-KGB Silviu Brucan si care beneficiaza, de la Guvernul Iliescu-Nastase, si de statutul de organizatie “de utilitate publica”.

Amintim aici ART. 45 din Legea ANI: (1) In cazul unui conflict de interese, toate actele juridice sau administrative incheiate direct sau prin persoane interpuse, cu incalcarea dispozitiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absoluta.

Pe site-ul organizatiei noastre, www.civicmedia.ro, veti gasi in cadrul prezentarii acestui demers public, documente scrise, foto si video in completarea acestei Plangeri.

Va reamintim totodata ca Parchetul Public a mai declansat o investigatie asupra numitului Patapievici Roman Horia (Horea), in urma unei alte infractiuni facute pe vremea cand acesta ocupa o alta functie publica, respectiv cea de membru al Colegiului CNSAS.

Atasam mai jos Plangerea formulata cu acea ocazia si va rugam sa ne tineti la curent cu desfasurarea anchetei, in interesul cetateanului pe care il serviti si aparati, a contribuabilului si Statului Roman.

Cu multumiri,

Asociatia Civic Media

22.10.2008

Cum au primit Patapievici si Plesu un Volvo de caciula
Vezi mai multe video din Incredibil »

“Catre:

Ministerul Public

Parchetul de pe langa

Inalta Curte de Casatie si Justitie

Bd.Libertatii nr.12-14, sector 5

Bucuresti

P L A N G E R E P E N A L A


Continue reading

PATAPIEVICI, falsificatorul trecutului. 13 FILE DINTR-UN DOSAR DE COLABORATOR AL REGIMULUI BOLSEVIC



Horia Roman PATAPIEVICI, TVR Cultural, 16 aprilie 2007:

“Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de când ma stiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata si nimeni cu exceptia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (…) Tata era dintr-un sat de lânga Cernauti si toata regiunea în care erau el si familia lui – cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) – au ramas în Uniunea Sovietica. Un timp, au încercat sa se acomodeze. Tata e nascut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, varul lui primar, era în aceeasi situatie. Si s-a facut un consiliu de familie în urma caruia s-a hotarât ca baietii, baietii tineri, sa se refugieze. Nu în România, pentru ca ei erau convinsi atunci ca Uniunea Sovietica va invada România, ci în Polonia. ÃŽn Polonia ocupata de nemti. Pentru ca Polonia fusese cu un an înainte împartita între rusi si nemti.”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “Evenimentul Zilei”, 11 ianuarie 2007:

“Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici.

Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.Restul patapievicilor au fost rasi – care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.(…)

Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(…)”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “TANGO – Revista femeilor care stiu sa se miste”, 1 aprilie 2007

“Tatăl meu a fost un om de o modestie ÅŸi de o discreÅ£ie cu totul ÅŸi cu totul excepÅ£ionale. (…) Aveam să aflu cît suport existenÅ£ial avea prudenÅ£a lui cînd, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(…) După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruÅŸi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuÅŸcat de o patrulă sovietică la puÅ£in timp după ce au părăsit CernăuÅ£iul.”

Monica LOVINESCU:

“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”.

“Jurnal, 1990-1993”, pagina 291


Petitia pentru demiterea lui Patapievici – Romania


Petitia pentru demiterea lui Patapievici – International

ADEVARUL:

“Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:

1.(…) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(…)

Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (…) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (…)

2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..)
Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (…) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. – Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (…)

TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE

Bucuresti, 16 oct. 1960″

COMPLETARI:

“In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca “am conceptii bolsevice” si ca locul meu ar fi “dincolo de Nistru”.”

“Plecarea din tara a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic inca in anul 1939).”

PATAPIEVICI, “victima” “ucigasilor neamului lui” este complicele ucigasilor neamului nostru:


Continue reading

CAZUL PATAPIEVICI: Razboiul agentilor secreti. Traditia Tradarii

Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin explicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă.

Avem, din păcate, ÅŸi o tradiÅ£ie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este ÅŸi cazul familiei Patapievici, Dionis ÅŸi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de N.K.V.D. la începutul anilor ’40 în CernăuÅ£i ÅŸi infiltrat apoi în SecÅ£ia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, a avut loc marÅŸrutizarea în România.

Nu am fi adus în atenÅ£ie acest caz dacă nu am fi fost, în zilele din urmă, martorii unui eveniment notabil pentru lumea informaÅ£iilor secrete. Protestul, cu voie de la Serviciul Federal de InformaÅ£ii german (B.N.D.), al scriitoarei Herta MŸller, faţă de protecÅ£ia pe care preÅŸedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, o acordă mai multor foÅŸti ÅŸi actuali agenÅ£i secreÅ£i. Ai Securităţii ÅŸi ai altor servicii secrete – de aici sau de aiurea.

De ce apare Herta MŸller în disputa agenÅ£ilor secreÅ£i protejaÅ£i de Horia-Roman Patapievici? De ce o campanie amplă anti-Patapievici în media externă de mare tiraj ÅŸi circulaÅ£ie, vizibil supervizată de anumite servicii secrete străine? Răspunsul cel mai la îndemână este acela că scriitoarea disidentă, protejată a B.N.D.-lui, până ÅŸi după plecarea din România, nu ÅŸi-a mai putut reÅ£ine indignarea faţă de nerecunoÅŸtinÅ£a ÅŸi lipsa de loialitate, adică trădarea la care “noul caporal” s-a pretat, în cea mai bună tradiÅ£ie a familiei.
ÃŽn anii 1993-1995, Horia Roman Patapievici a fost dirijat de noii săi protectori să întreÅ£ină legături, informative, printre rămăşiÅ£ele emigraÅ£iei legionare din FranÅ£a ÅŸi R. F. Germania, unde se afla ca bursier. Ca ultimi reprezentanÅ£i ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaÅ£i ÅŸi anihilaÅ£i, la fel ca, în Å£ară, foÅŸtii deÅ£inuÅ£i politici, singurele foruri morale româneÅŸti din Å£ară, respectiv din afara ţării. Locul lor trebuia ocupat de falÅŸi disidenÅ£i anticomuniÅŸti, ceea ce s-a ÅŸi întâmplat. Ca atare, diverÅŸi băgători de seamă au fost direcÅ£ionaÅ£i către emigraÅ£ia anticomunistă legionară. Patapievici junior, printre ei. Astfel a fost luat automat în studiu, documentare ÅŸi cultivare de “instituÅ£iile culturale” ale Oficiului Federal pentru Apărarea ConstituÅ£iei (n.n. – omologul Serviciului Român de InformaÅ£ii). Contactele ÅŸi, mai ales, contactările pe care le-a avut în Germania l-au făcut să ajungă, la întoarcerea din Å£ară, nici mai mult, nici mai putin decât director al “Centrului de Studii Germane” al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea BucureÅŸti.

Pe acest fond, s-a creat împrejurarea scandalului “căpitanului Soare”. Un superior de-al “căpitanului Soare”, care a supervizat operaÅ£iunea, nu a ezitat să-l dea în primire pe ofiÅ£erul SRI trimis pentru o banală cercetare ÅŸi să se folosească de acest prilej pentru a-l lansa pe Patapievici pe orbita-i deja desenată. Scandalul mediatic brodat sub pretextul inabilităţii “capitanului Soare” avea să-l scoată pe Horia Roman Patapievici din anonimat, propulsându-l în atenÅ£ia opiniei publice. Platforma ÅŸi notorietatea pe care Virgil Măgureanu i-a creat-o, prin orchestrarea scandalului mediatic, sunt interpretate de cunoscătorii intimi ai resorturilor ascunse ale gestului lui “dom’ Profesor”, drept “o recompensă pentru marile merite ce nu pot fi specificate”, pe care Dionis Patapievici, tatăl lui Horia-Roman, le-a adus, în secret, N.K.V.D.-ului, Gestapo-ului ÅŸi altor servicii, iar oficial Comandamentului Militar din Austria al Armatei RoÅŸii. Dar nu numai acestora.

“Fiul lupului”, cum l-au numit jurnaliÅŸtii O. Zară ÅŸi Cătălin Antohe pe H.R. Patapievici (“Curentul”, 1 octombrie 2002), avea nevoie de crearea împrejurărilor care să-i permită preluarea ÅŸi continuarea tradiÅ£iei familiei, a serviciilor ce nu pot fi specificate, începute de bunicul ÅŸi tatăl său, în favoarea “mamei Rusia”, a MăreÅ£iei Sovietelor ÅŸi împotriva fiinÅ£ei naÅ£ional-statale a României.

Cu abilitatea-i caracteristică, Virgil Măgureanu l-a ajutat cu prisosinţă, exploatând un fapt profesional banal, o investigaÅ£ie comună a “căpitanului Soare”, pe care presa însetată de sângele serviciilor secrete a supradimensionat-o, creând un fals persecutat, chipurile pentru atitudinea sa “anti-Iliescu”. De notorietate era, deja, că ÅŸi directorul S.R.I., Virgil Măgureanu, devenise un “anti-Iliescu”, căruia îi căuta înlocuitori. Ceea ce-i poate justifica gestul de “a scoate la rampă” încă un opozant cu oarecare lustru, adoptat de frăţia “Humanitas”, chiar dacă acesta, pe fond, avea ce avea cu România, nu cu Iliescu în special.

Nu este lipsit de interes, în acest context, după cum menÅ£iona fostul său prim-adjunct, generalul Victor Marcu, în raportul adresat fostului preÅŸedinte al României, Ion Iliescu, că V. Măgureanu i-a ascuns preÅŸedintelui datele reale ale scandalului “Soare-Patapievici”, adevărul fiindu-i adus la cunoÅŸtinţă de generalul Marcu, la solicitarea lui Iliescu, de faţă fiind ÅŸi consilierul prezidenÅ£ial pentru securitate, care ÅŸtie mult mai multe decât vrea să spună.

Ascensiunea ulterioară, de rang ministerial, a lui H.R.P. în Colegiul Consiliului NaÅ£ional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, examinată de specialiÅŸti în “intelligence”, apare ca o reuÅŸită infiltrare a unei cârtiÅ£e într-o instituÅ£ie în care miza dosarelor Securităţii, referitoare la agenÅ£ii ÅŸi acÅ£iunile serviciilor străine, a mobilizat ample resurse din partea acestora din urmă.

Patapievici junior nu a moÅŸtenit, însă, calităţile intrinseci pe care ascendenÅ£ii săi le-au avut pentru operaÅ£iuni speciale sub acoperire. El, împreună cu alÅ£i camarazi au fost “prinÅŸi cu mâţa în sac”, adică executând tematici de scotocire ÅŸi extragere de informaÅ£ii ÅŸi documente din arhivele Securităţii, solicitate de servicii străine interesate în recuperarea memoriei acÅ£iunilor lor trecute în România, dar ÅŸi în proiectarea altora. Este cunoscut că, în misiunea sa de la CNSAS, s-a aflat ÅŸi acoperirea, sau mai precis reconspirarea agenÅ£ilor dubli ÅŸi a informatorilor din rândul “societăţii civile” creată de serviciile sovietice pentru a ocupa terenul public după lovitura de stat din 1989. Inabilitatea sa l-a făcut de altfel să ÅŸi recunoască faptul că a avut cunoÅŸtinţă de cazul agentului-informator Antohi (ÅŸi nu numai a lui), faptă ce are consecinÅ£e penale.

Pedeapsa pentru fapta sa ignobilă a fost “o rotire”, respectiv promovarea ca preÅŸedinte al Institutului Cultural Român, o înaltă demnitate ce i-a venit “mănuşă” individului chitit pe continuarea lucrărilor antinaÅ£ionale ale înaintaÅŸilor săi kominterniÅŸti, care au distrus programatic intelectualitatea ÅŸi valorile de identitate ale culturii ÅŸi spiritualităţii româneÅŸti din toate timpurile.

Ascensiunea lui H.R. Patapievici, de la un mărunt ziarist la un aÅŸa-zis protejat ÅŸi om de-al preÅŸedintelui Traian Băsescu, are toate dimensiunile unei “afaceri de familie”, de sânge, ÅŸi devoalează întreaga reÅ£ea, întinsă ca o pânză de păianjen asupra României. Pe lângă majoritatea agenÅ£ilor sovietici din România, grupaÅ£i după 1990 de Silviu Brucan în diverse grupuri, s-au consolidat, pe criterii de apartenenţă la vechea reÅ£ea a Kominternului ÅŸi Kominformului, noi agenÅ£i de influenţă. Cercetarea trecutului de familie al multora dintre vocile sonore “anticomuniste” de azi ne vor releva o viaţă de huzur în nomenclatura comunistă a cadrelor bolÅŸevice venite din URSS, chiar dacă unele au fost “marginalizate” după deconspirarea legăturilor lor cu spionajul sovietic. Nici Patapievici junior nu face excepÅ£ie. Conform biografiei oficiale romanÅ£ate, tânărul Patapievici a fost descoperit ÅŸi apreciat de un fost troÅ£kist, convertit la Europa Liberă, Virgil Ierunca, pe când scria la săptămânalul Uniunii Scriitorilor a lui Mircea Dinescu, “Contrapunct”. Nimeni nu ne lămureÅŸte însă cum a ajuns, din cercetător la unul din institutele controlate de Securitate – Institutul pentru Studierea Semiconductorilor, din cadrul ÃŽntreprinderii de Cercetare ÅŸi ProducÅ£ie Materiale Semiconductoare din BucureÅŸti – să scrie la “Contrapunct” ÅŸi la revista “22”, a Grupului pentru Dialog Social, al cărui membru a devenit rapid, ÅŸi să devină ditamai “cercetătorul privat în istoria ideilor”, după cum se autodescrie. Trecutul tatălui său, acelaÅŸi cu al majorităţii membrilor GDS, spune tot. DeÅŸi Vladimir Tismăneanu se scăpase că în copilărie se jucase cu micul Romi Patapievici pe străzile “cartierului roÅŸu” – pe care azi vor să-l vopsească (tot) împreună, schimbându-i numele – în 1992, ajuns la Virgil Ierunca ÅŸi Monica Lovinescu, tânărul fizician nu ezita să-ÅŸi cosmetizeze trecutul pe placul celor doi. Dacă Tismăneanu se prezentase celor două “voci” ale Europei Libere drept “regalist”, Patapievici alege – cu profesionalism, am putea spune – o altă biografie, care dă bine: fiu de deÅ£inut politic. Monica Lovinescu, în Jurnal, 1990-1993, la pagina 291, îl prezintă astfel pe fizicianul ajuns la Paris cu o bursă de două luni (?!): “Descoperim un tânar (are 35 de ani ÅŸi pare cu vreo zece mai puÅ£in) simplu, emoÅ£ionant ÅŸi emoÅ£ionat, aproape patetic, care ne vorbeÅŸte de tatăl lui ieÅŸind din închisoare ÅŸi nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticlă de Murfatlar s-o bem împreună în amintirea acestui tată mort fără să-i fi spus fiului suferinÅ£ele prin care a trecut”. Cum Patapievici fiul s-a născut în 1957, se poate presupune că îşi aducea aminte de momentul ieÅŸirii tatălui din puÅŸcărie pe când era copil, în anii 1964-65, când, după plecarea consilierilor URSS, regimul comunist a eliberat toÅ£i deÅ£inuÅ£ii politici închiÅŸi în perioada ocupaÅ£iei sovietice, elitele intelectualităţii, ale preoÅ£imii ortodoxe sau ţărănimii anticomuniste. Dramatic.
Peste ani, Patapievici îşi mai aminteÅŸte niÅŸte detalii, într-un editorial din “Evenimentul Zilei”: “Tatăl meu a fost un refugiat din CernăuÅ£i”. Fugea de sovietici, explica Patapievici, împreună cu un văr, din familia bunicii sale, Rozalia Smercianski. A ales Polonia, mai spune fiul, pentru că ÅŸtia că România va fi ÅŸi ea invadată. Patapievici junior ne dă de înÅ£eles că este vorba de invadarea Bucovinei de nord de către trupele Armatei RoÅŸii, în urma ultimatumului din 1940. ExperienÅ£a aceasta groaznică, dublată de anii de închisoare politică se pare că l-au afectat teribil pe Patapievici senior: “Toată viaÅ£a lui, tata a rămas îngrozit de ruÅŸi”, spune fiul. A fost atât de oripilat încât a refuzat să meargă într-o vizită la CAER, mai spune “fiul lupului paznic la oi”.

Adevărul este însă cu totul altul. Oricât de ciudat ar părea, omul care astăzi conduce Institutul Cultural Român, membru al Comisiei Tismăneanu pentru condamnarea regimului comunist, membru al Colegiului Noua Europă condus de Andrei Pleşu, al GDS, SAR, USR, Pen Club etc., considerat de o înaltă morală, este un mincinos profesionist. Atunci, cum mai poate avea încredere în el lumea academică, opinia publică sau preşedintele de onoare al ICR, Traian Băsescu? Pentru că, în realitate, tatăl său nu a fost nici refugiat din calea trupelor sovietice, nici fost deţinut politic al vreunui regim comunist. Ci un agent patentat al N.K.V.D., care a beneficiat de avantaje necinstite toată viaţa sa.
Pentru a nu rămâne doar pe tărâmul afirmaţiilor, în cele ce urmează vom prezenta câteva dintre reperele operaţiunii de infiltrare-exfiltrare şi valorificare a agentului Dionis Patapievici, realizată, în principal, de serviciile secrete sovietice.

Spunem în principal de cele sovietice fiindcă, ulterior, în operaţiune s-au interpus şi integrat şi alte servicii de spionaj, îndeosebi pentru perioada în care Dionis Patapievici a acţionat în România, sub acoperirea de înalt funcţionar în aparatul central al Băncii Naţionale.

“Lead”-ul informaÅ£iilor cândva secrete (au trecut cei 40 de ani!), sec exprimat, conchide: “Dionis Patapievici a fost exfiltrat din Austria, în anul l948, pentru a fi reinfiltrat în centrala Băncii NaÅ£ionale a României”.

Ca în orice istorie de spionaj cu agenţi acoperiţi, numele, naţionalitatea şi cetăţenia acestora sunt învăluite în nebuloasele actelor de stare civilă, confecţionate pentru susţinerea legendelor prin care le este atribuită o nouă identitate.

Astfel, Patapievici senior apare când Patapievici Dionisie sau Dionis, când Patapiewicz Denys, când Patapicovici. Naţionalitatea este incertă. Cea declarată era cea polonă, alţii spun că ucraineană, şi-i credem, dacă în familiile ucrainene din Basarabia copiii deveneau poligloţi, învăţând patru limbi străine, cu oarece greutăţi vorbind doar una, cea română.
Diferenţele si inexactităţile de nume sunt foarte importante în materie de acte de stare civilă, fiind premeditat introduse în documente, atât pentru facilitarea acoperirii , cât şi în vederea derutei şi a îngreunării identificării certe a agenţilor ilegali.

Din l948 ÅŸi până în l961, timp în care consilierii sovietici controlau toate miÅŸcările ÅŸi acÅ£iunile AdministraÅ£iei, Armatei, Internelor ÅŸi Securităţii, cazul Dionis Patapievici, criptonim “D. PătraÅŸcu”, fost membru al Gestapo-ului ÅŸi suspect de spionaj economic, nu a existat.

Odată cu declinul controlului consilierilor sovietici, D.P. devine subiectul unei acţiuni contrainformative, cu un dublu scop: clarificarea trecutului său în Secţia Gestapo-ului din Viena (dacă nu era cumva un urmărit internaţional cu identitate falsă) şi a unor suspiciuni de spionaj şi sabotaj economic (în Banca Naţională au fost şi victime politice, care au avut de suferit pe nedrept, fiindu-le atribuite vinovăţii grave ale altora).

Cariera în diversiune ÅŸi spionaj a lui D.P. a început la CernăuÅ£i, în anii liceului, când a fost remarcat de profesorii români ca “agent al provocărilor bolÅŸevice, al cărui loc este dincolo de Nistru”.

ÃŽntr-o biografie, aflată în Arhiva Cadrelor fostei Bănci de Stat a Republicii Populare Române, Dionis P. menÅ£ionează că a fost “suspectat ÅŸi persecutat de organele statului fascist (n.n. român) pentru comportarea avută sub regimul sovietic”, fiind nevoit să se refugieze, în 1941, în Polonia (n.n. în GaliÅ£ia, regiune a Poloniei alipită Ucrainei, deci în U.R.S.S.). AÅŸadar, nesuportând regimul românesc antisovietic, a fugit din Basarabia în U.R.S.S. Nu din calea ruÅŸilor, ci în braÅ£ele lor! Ulterior, e adevărat, drumurile aveau să-l poarte ÅŸi pe pământuri stăpânite de cel de-al Treilea Reich.

Perioada ÅŸederii în Å¢ara Sovietelor a fost, după cum se va vedea, una de pregătiri speciale intense, în vederea infiltrării în PoliÅ£ia Politică Secretă de Stat a Reich-ului german (Gestapo). Dar despre voltele agentului sovietic ÅŸi ale “fiului lupului”, în episodul de mâine: TradiÅ£ia trădării în familia Patapievici.

Tradiţia trădării

Continue reading

PETITIE pentru demiterea lui HR Patapievici de la conducerea ICR

Domnule Presedinte Traian Basescu,

Noi, semnatarii de mai jos, profund revoltati de modul in care actuala conducere a Institutului Cultural Roman dezonoreaza statul roman, batjocoreste valorile nationale si stirbeste imaginea Romaniei in lume, subminand menirea ICR, va solicitam sa va exercitati prerogativele si sa dispuneti demiterea urmatorilor:

Horia Roman Patapievici, presedinte

Mircea Mihaies, vicepresedinte

Tania Radu, vicepresedinte

“Misiunea Institutului Cultural Roman este promovarea culturii si civilizatiei nationale in tara si in afara ei”, este primul punct inscris pe frontispiciul ICR.

Inainte de a trece la fondul problemei, scandalul international declansat de decizia conducerii ICR de a sprijini financiar, imoral si arogant, doi informatori ai Securitatii dintre care unul este un impostor total pe linie stiintifica, amintim incalcarea flagranta a Misiunii Institutului intr-un alt scandal cu puternice reverberatii, generat de ICR-New York.

Comunitatea romaneasca din New York a fost la fel de ultragiata ca si noi de modul in care conducerea ICR a inteles sa “promoveze cultura si civilizatia nationala” prin reprezentari de falusuri scrijelite pe peretii Galeriei romanesti din New York, afisari de zvastici, profanari ale menorei evreiesti si imaginii Sfintei Fecioare Maria, grave jigniri aduse in mediul american poporului roman, catalogat in Galeria ICR drept “paranoic”.

In singura explicatie pe care a dat-o Horia Roman Patapievici, polemizand insa din postura de editorialist al “Senatului EvZ” si nu din cea de presedinte al ICR oferind un raspuns firesc si obligatoriu ca functionar al statului, retinem ca ICR ar practica o “neutralitate morala” deci o amoralitate din care se exclude sustinerea “artei nationale”. Afirmatiile sale vin in contradictie cu insasi Misiunea ICR si nobilele intentii ale Fundatiei Culturale Regale dupa modelul careia a fost infiintat acest Institut sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei. Acest fapt deosebit de grav este insa eclipsat pe planul onoarei statului roman in lume de operatiunea de reciclare a “intelectualilor publici” turnatori, infractori si impostori, declansata sub auspiciile ICR in capitala Germaniei, Berlin, prin sustinerea informatorului Securitatii si falsului “doctor” Sorin Antohi si a altui informator care si-a ascuns trectul 18 ani, dezonorand si dimplomatia romana, Andrei Corbea-Hoisie.

Sponsorizarea de catre ICR a unei asa-zise “Academii de vara” la care co-director este informatorul-impostor Sorin Antohi, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, fost director al Fundatiei Soros, fost membru al Comisiei Tismaneanu, fost profesor-“doctor” la Universitatea Soros CEU din Budapesta, propus de ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu sa conduca falsa “Fundatie publica romano-maghiara Gojdu”, este mai mult decat revoltatoare. Iar reactia de aparare a acestora pana in panzele albe de catre o intreaga pleiada de beneficiari ai fondurilor contribuabilului roman ajunse la ICR, incepand cu presedintele si vicepresedinte ICR, Horia Roman Patapievici si Mircea Mihaies si continuand cu alti “intelectuali publici” ca Mircea Cartarescu si Vladimir Tismaneanu, sfideaza bunul simt comun si normalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, invocate in protestul intelectualilor germani ultragiati de acest gest.

In cazul in care nu ati fost informat, domnule presedinte Traian Basescu, va transmitem noi ca atat presa germana de mare tiraj cat si postul de stat al Germaniei Federale, Radio Deutsche Welle, a prezentat si continua sa o faca, prin contrast strident cu “omerta” vizibile in mass media din Romania, protestul Hertei Muller, singura scriitoare din Romania propusa la premiul Nobel pentru literatura, si al scriitorilor si traducatorilor emeriti Richard Wagner si Ernest Wichner, la adresa conducerii ICR si a imoralitatii acesteia.

La intrebarea “care ar fi relatia dintre moralitate si profesionalism stiintific sau intelectual, se pot ele exclude uneori?”, raspunsul lui Ernest Wichner a fost cel aşteptat, comenteaza Deutsche Welle: ”Nu sunt niciodată separabile”.

“In cazul turnatorilor “actionand in taină”, (in beneficiu propriu) si “in serviciul aparatului represiv”, activitatea lor “n-a fost una politica. Ci, o fapta criminala”, afirma sec, dar clar ÅŸi la obiect, Richard Wagner, in presa germana, citata de DW. Scriitorul german ii reproseaza si lui Mircea Cartarescu imixtiunea penibila in dezbaterea privindu-i pe Corbea si Antohi printr-un articol tinzand spre impaciuitorism, care “contine suma tuturor confuziilor marcand spatiul public romanesc”.

Herta Muller apreciaza cu ingrijorare in ZIUA ca “Pentru Romania este o normalitate situatia in care se afla. Nici nu-si da seama ca nu este cum trebuie. Ca romanul s-a obisnuit iarasi sa se fereasca. Nu va dura mult si iarasi vor trai cu frica-n san! Ca astia se orienteaza. Nu stau unde sunt, merg mai departe.”

In prima scrisoare deschisa catre conducerea ICR aparuta in presa germana, Herta Muller intreba: “ICR-ul crede ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta?”.

Ca ICR are enorme carente nu ar trebui sa fie o noutate pentru presedintele Romaniei, totodata presedinte de onoare al ICR. Incompetenta manageriala ce domneste in „noul ICR“ a fost evidentiata inca din decembrie 2006 de catre cunoscutul scriitor si disident anticomunist Radu Portocala, fost director al filialei din Paris a ICR. Acesta si-a anuntat demisia (tot) printr-o scrisoare deschisa, in care mentiona toate „hibele functionale” ale ICR-ului generate de „inmultirea si agravarea blocajelor“ institutionale, etc. Domnia sa era de parere ca problemele intampinate in realizarea proiectelor ICR Paris se datorau in mare parte „carentelor de comunicare si de gestionare de la Bucuresti“.

La fel, pentru presedintele Romaniei, totodata presedinte de onoare al ICR, nu ar trebui sa fie un secret continutul Rapoartelor Curtii de Conturi a Romaniei privind jaful care domneste in Institutul Cultural Roman, bazat pe trafic de influenta, conflict de interese si hotie pura.

Horia Roman Patapievici este si recidivist in raporturile sale cu turnatorul Sorin Antohi, pe care l-a promovat in societate prin acoperirea colaborarii sale cu Securitate, pe vremea cand era membru al Colegiului CNSAS. Fapta sa este cercetata (de doi ani!) de Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti si Politia Sectorului 1 Bucuresti – Serviciul de Investigare a Fraudelor sub supravegherea parchetului, fiind inregistrata in registrul cauzelor penale sub nr. 13861/P/2006.

Asadar, recenta atitudine a presedintelui ICR submineaza inclusiv procesul de condamnare a regimului comunist si crimelor bolsevice declansat de Dvs.

Presedintele Romaniei ar fi trebuit sa stie atunci cand l-a chemat la Cotroceni la cererea lui Andrei Plesu pe Horia Roman Patapievici, ca sa preia cheile fostei Fundatii Culturale Romane, ca fizicianul sustinut operativ si de fostul director al SRI, Virgil Magureanu, este, printre altele, autorul urmatorelor “maxime” despre Romania:

Din volumul “Politice”, publicat si raspublicat de Editura Humanitas, inclusiv anul trecut, deci asumat si azi de HR Patapievici:

1) Despre Romania, la pagina 63: “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii”.

2) Despre populatia Romaniei, la pagina 53: “23 de milioane de omuleti patibulari” (buni de spinzuratoare), iar la pagina 34 scrie: “un popor cu substanta tarata. Oriunde te uiti, vezi fete patibulare… guri vulgare, trasaturi rudimentare”. Sau la pagina 64 scrie: “Romanii nu pot alcatui un popor fiindca valoreaza cit o turma”.

3) Despre limba romana, la pagina 64 scrie: “Romana este limba in care trebuie sa incetam sa mai vorbim sau sa o folosim numai pentru injuraturi’.

4) Despre istoria romanilor, la pagina 63, scrie: “Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cind i-au lasat romanii pe daci in forma hibrida, stramoseasca, ne-au luat la urinat slavii: se cheama ca ne-au plamadit din aceasta clisa daco-romano-slava, ma rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sa ne inecam, asa de temeinic au facut-o. Demnitatea nostra consta in a ridica mereu gura svintata, iar ei reincepeau: ne zvintam gura la Calugareni, ne-o umpleau iar la Razboieni, si asa mai departe, la nesfirsit. Apoi ne-au luat la urinat rusii, care timp de un secol si-au incrucisat jetul cu turcii, pe care, in cele din urma, avind basica udului mai mare, i-au dovedit”.

5) Despre cultura si spiritualitatea romanilor presedintele Institutului Cultural Roman scrie: “Puturosenia abisala a stătutului suflet romanesc…, spirocheta romaneasca isi urmeaza cursul pina la eruptia tertiara, tropaind vesela intr-un trup inconstient, pina ce mintea va fi in sfirsit scopita, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”, iar la pagina 56 scrie: “cu o educatie pur romaneasca nu poti face nimic”.

Daca pentru aceste “opere” nu a avut timp, Presedintele Romaniei ar fi putut totusi, ca indatorire, sa rasfoiasca Dosarul lui Horia Roman Patapievici si sa constientizeze ca fiul unui agent dublu al Gestapo si al NKVD, crescut in pepiniera nomenklaturistilor deveniti “intelectualii rosii” ai Romaniei, nu poate oferi garantii pentru reprezentarea Romaniei la standardele UE si NATO – inclusiv cele de securitate – pe care ni le dorim si pentru care cetatenii Romaniei, institutiile statului si slujitorii lor loiali au intreprins eforturi considerabile.

Domnule Presedinte, cele de mai sus sunt doar cateva motive care va indreptatesc sa-i cereti demisia actualului presedinte al ICR.

Domnule Presedinte, mentinerea lui Horia Roman Patapievici si a cercului lui de interese la conducerea si in jurul Institutului Cultural Roman, este o dezonoare pe obrazul statului roman si al Dumneavoastra personal.

Aveti sansa sa spalati aceasta dezonoare prelungita mult prea mult si sa va scuturati de “resturile” si “stafiile” regimului comunist-blosevic, dupa cum v-ati exprimat chiar Dvs.

Pana nu e va fi prea tarziu si, dupa cum spune doamna Herta Muller, o sa vorbim din nou in soapta pe strada.

Pentru conformitate

Asociatia Civic Media

Petitia este disponibila pentru semnaturi la linkul de mai sus

Sorin Dumitrescu despre “RECENTUL PATAPIE(VICI)” si gasca “22”-GDS


“Terorism” axiologic si evlavie ioachimista

Primul jihad pornit de Islam Impotriva crestinatatii a debutat acum mai bine de 500 de ani, In 1453, o data cu capturarea Constantinopolului, adica prin surparea unui simbol notoriu; In cazul luarii Constantinopolului, prin aneantizarea celui mai impunator simbol al unitatii si axialitatii lumii crestine. Mai departe, proiectul islamic a urmarit “deconstructia” rapida a structurilor ecumenismului bizantin si a recompunerii lor potrivit planurilor celui mai grandios bastion cosmopolit visat vreodata de imaginatia islamica. Iata de ce, o buna bucata de vreme si deloc islamizat, NeoConstantinopolul sultanului Mahomed a reprezentat New York-ul lumii medievale. El a putut fi pus pe picioare gratie costisitoarelor tehnici de Impresurare , a fabuloasei artilerii pusa In miscare si a montarii unei extrem de luxoase si cosmopolite logistici cultural – administrative.

Cel de-al doilea jihad, petrecut sub ochii nostrii si chiar In cuprinsul anului care se pregateste sa treaca, a fost declansat simbolic cu prilejul miseliei din 11 septembrie. Privit “stiintific”, fara patima confesionala, se poate observa ca Intocmai precedentului jihad si acesta si-a propus In mod deliberat sa debuteze la fel de masiv tot In sfera simbolului; de aceasta data prin organizarea unei uriase ofense simbolice, de proportie planetara. Asa cum s-a putut vedea, este vorba de ofensa pe care o poate aduce celui mai opulent si mai cosmopolit centru al modernismului recent, distrugerea subita a Insemnelor infailibilitatii sale: emfaticele arhitecturei newyorkeze ale puterii financiare si militare, ridicate de SUA – cea mai robusta natiune a lumii contemporane.

In pofida sutelor de ani care le separa, ambele evenimente probeaza faptul ca una din tacticele predilecte ale razboiului sfant islamic consta In ruinarea sarpantelor spirituale ale inamicului, prin actiuni fulger, desfasurate Intotdeauna In registrul simbolic, actiuni menite sa demonstreze labilitatea factuala, pragmatica si operanta a principalelor simboluri constitutive ale spiritualitatii adversarului confesional. In acest sens, Rasaritul crestin, a carui istorie a avut de furca sute de ani cu jihadul otoman, detine o experienta redutabila In materie de mentalitate islamica. Cu atat mai surprinzator apare faptul, ca Inainte de a stabili reactia oportuna la sangeroasa provocare simbolica din 11 septembrie, nimanui din administratia statului american nu i-a trecut prin cap sa convoace si sa consulte vasta competenta dobandita de neamurile crestine, ocupate atata amar de vreme de abuziva putere islamica. Si daca totusi acest lucru s-ar fi Intamplat, n-ar fi fost deloc exclus, ca In numele lumii crestine, americanii sa fi facut alegerea celei mai nimerite si mai eficiente replici: sub grozava amenintare a bombardarii orasului Meca, de catre supersofisticatele escadrile electronice, pregatite de lupta, americanii ar fi putut redobandi Constantinopolul, cu Sfanta Sofia cu tot si astfel ar fi putut reface peste noapte ravnitul ax al unitatii crestine. O astfel de Intorsatura neprevazuta a situatiei, ar fi calmat, ca prin minune, pe de o parte, vehementa pretentiilor islamice, descurajand definitiv Intreaga canava a retelelor sale teroriste, iar pe de alta parte ar fi transformat Intregul popor ucis la World Trade Center Intr-un slavit popor de mucenici. Din pacate, Insa, mania americana a fost repede de tot anesteziata de irezistibilele arome ale pamanturilor afgane si asiatice, Imbibate pana la refuz cu petrol!

De cealalta parte, terorismul islamic a reusit o performanta mediatica fara egal In istoria lumii moderne: a reusit sa actualizeze la scara planetara o prabusire simbolica recenta, la cotele aceleeasi anverguri cu arhetipala cadere a Constantinopolului – Caderea New York-lui, adica dezagregarea simbolicii infailibilitatii americane. Dinaintea simbolurilor proaspat rapuse si Inca fumegande ale cosmopolitismului newyorkez, toata suflarea idolatra s-a cutremurat ca dinaintea ireversibilei disparitii a singurei si celei mai scumpe certitudini umane! Un tanar istoric roman, s-a grabit sa preia imediat suspinul acestor plangeri en vogue: “dupa atentatele din 11 septembrie nimic nu va mai fi ca Inainte!”. Incontestabil , devotul sacrosantei axiologii americane simtise bine, fiindca , Intr-adevar, pentru cei a caror credinta a pivotat nestramutat In jurul celor doua “minarete” worldtradecentriste, lumea Isi pierduse mai nou noima; noima ei zacea zdrobita, facuta praf si Ingropata undeva In densitatea sinistra a celor doua uriase gramezi de fiare si beton.

Sinceritatea buna a acestei teribile constatari a fost Insa repede bruiata de o vociferare noua, triumfalista, care a blocat adevarata comuniune pe cale sa se nasca, printr-o stupida solidaritate heirupista care a substituit utilei contemplari a mortii si a nimicniciei civilizatiei seculare, o fervoare razboinic – puerila, centrata de urgenta razbunarii, a spalarii prin sange a ofensei Indurate. Evenimentul tragic care, In mod normal, ar fi putut sa recalibreze axiologic Insasi modernitatea New York-ului, ca dispecer autoritar si recunoscut al valorilor contemporane, a fost folosit, din pacate , drept motiv al unei ofensive militare fara precedent, Indreptata ridicol Impotriva celei mai primitive si mai slab dotate asezari statale. Devotata aceluiasi proiect, rumoarea incontinent – pisaloaga a CNN-ului n-a facut altceva decat sa preamareasca tonica defilare de forte militare, a caror spectacol era menit, chipurile, sa refaca Increderea fidelilor In infailibila atotputernicie americana si, mai ales, ca miracolul american nu este un simplu basm fiindca, iata, In faptul ca totul a revenit la loc si absolut la fel ca Inainte!

Pe fundalul acestei caznite Increderi, Incropita la repezeala, din goana avioanelor si la nici 4 luni de la somptuoasa cadere simbolica a New York-ului, cartea “Omul recent” a d-lui Patapie(vici) izbeste qua din senin – aparent la fel de sinucigas, dar Intr-o insolita versiune jertfelnic crestina – Insasi stalpii de sustinere a mandrului sistem de valori a aceleeasi infaibilitati rapuse. Golemii, facuti iar nu nascuti, ai trufasei axiologii, socotindu-se ea insesi inexpugnabila, corespunzatoare unei tipologii antropologice la fel de infailibila si ea, au fost inspirat botezati de tanarul autor roman cu numele generic de om recent.

Mai mult de trei sferturi din carte denunta prima data In lume si absolut memorabil gravele devieri axiologice, cu certe consecinte care ating insasi confiniile programului genetic al fapturii! pe care le Inregistreaza iresponsabila manevrare a conceptului de modernitate, qua principal instrument si forma de expresie existentiala a omului recent. (dupa cum se poate vedea, oroarea cacofonica a autorului ne-a molipsit si pe noi!)

Din capul locului, credem oportun sa semnalam ca termenul adecvat ar fi trebuit sa fie forma degradata entropic a modernitatii, adica binecunoscutul si mizerabilul nostru modernism contextual, cel de toate zilele! E bine qua d-lui Patapie(vici) sa observe retrospectiv ca, exceptand civilizatia crestina, tuturor civilizatiilor “eternei reIntoarceri” le lipseste cu desavarsire din biografia milenara, orice urma de vector modern, de epoca moderna. Ori modernul irumpe exact In momentul In care irumpe persoana umana afirmata In lume prin Intruparea Celei de a Doua Persoane a Sfintei Treimi. Odata cu modernitatea cristica, insul antic dispare definitiv din istoria curenta, Incat Insusi insul recent al dl Patapie(vici) nu reprezinta altceva decat un ins produs de lumea secularizata de astazi, profund revolut si defazat ontologic, qua o momaie antica resuscitata de imaginatia nostalgic – tembela a unei umanitati lipsita de credinta. Iata de ce avea dreptate Parintele Staniloaie, cand rostea cu glas mare si temeinic autorizat, ca nimeni si nimic nu este si nu va putea fi vreodata mai modern decat Hristos . Recomandam deci qua peste tot In cuprinsul impresionantei lucrari critice a dl Patapie(vici), termenul modernitate sa fie Inlocuit prin cel de modernism.

Randurile de fata nu si-au propus catusi de putin sa ofere cititorilor si fanilor tanarului autor, de curand mai razvratit metafizic ca niciodata, o exegeza detailata a lucrarii sale recente. Cartea d-lui Patapie(vici) este folosita doar ca ocazie majuscula de a observa noile repere de-a lungul carora se desfasoara pasionantul itinerariu duhovnicesc al unui autor, pe cat de rasfatat public, pe atat de dornic sa evite orice ruptura de identitatea culturala pe care i-a acordat-o galeria sustinatorilor sai conjuncturali. Fiindca trebuie spus ca d-l Patapie(vici) cunoaste, ca nimeni In generatia sa, tainele navigarii periculoase pe crestele notorietatii culturale. Ne vom rezuma deci sa mentionam qua cartea domniei sale foloseste distribuirea recentului sau stoc de sesizari “reactionare” prin traditionala formula a “capetelor de Intelepciune” specifice scrierilor patristice. Descrierea omului recent este facuta de-a lungul unei devastatoare critici a principalelor sale obisnuinte formative.
Continue reading

DEMITEREA sefilor ICR Patapievici si Mihaies – alte motive

Dupa cum ati observat, zilele acestea sefii ICR-GDS, Horia Roman Patapievici si Mircea Mihaies, nu mai prididesc cu apararea turnatorilor impostori Sorin Antohi si Andrei Corbea Hoisie. Va oferim aici si alte motive pentru care cei doi, insotiti de Tania Radu, trebuie sa-si prezinte demisiile de urgenta. Sau sa fie demisi. Comandante Basescu, ai cuvantul… pana nu e prea tarziu.

I.C.R – intre etica si libertatea opiniei

Ca fiinţă raţională, parte a societăţii ale cărei domenii sunt reglate de existenţa unor instituţii, omul trăieşte într-un spaţiu etic; acesta se conturează la nivelul instituţiilor, al vieţii publice, şi merge până la intersecţia dintre planul instituţiilor, al idealurilor cărora instituţiile le sunt destinate şi planul indivizilor, organizaţi în grupuri profesionale care interacţionează atât între ei cât şi cu idealurile instituţiilor în cadrul cărora activează şi pe care le reprezintă.

De fapt, putem spune că un individ reprezintă o instituţie în măsura în care deţine o funcţie, atunci când comportamentul său urmează reguli adecvate scopurilor acesteia, conform însăşi definirii obiectului de studiu al eticii: „etica studiază relaţia dintre mijloacele utilizate într-o instituţie (organizaţie asociaţie) şi scopurile pe care şi le propune această instituţie (organizaţie asociaţie)”conform definiţiei date de Mihaela Miroiu în ”( M.Miroiu, curs Etică, Facultatea de Stiinţe Politice , capitol I, pag 3).

Aparent, conform definiţiei s-ar putea crede că etica, situată cumva la un etaj superior individului, este complet izolată de scopurile, îndoielile, dorinţele şi aşteptările individului. La fel, individul ar părea şi el izolat în zona vieţii private unde-şi reglează conduita, conform concepţiilor sale despre bine şi rău. În realitate lucrurile nu sunt atât de simple; cele două planuri glisează, de multe ori, etica ajungând de la nivelul vieţii publice, al instituţiilor şi asociaţiilor, organizaţiilor profesionale până în zona sensibilă a vieţii private unde este tangentă cu morala.

Se poate afirma aceasta deoarece, grupurile şi asociaţiile profesionale sunt formate din indivizi ce au scopuri şi idealuri proprii; tocmai de aceea aceştia pot intra adesea în conflict cu scopurile şi idealurile instituţiei pe care o deservesc. Astfel că, etica, specifică vieţii publice din politică şi administrare publică, afaceri, media, educaţie,medicină, ş.a.m.d, poate intersecta cu morala (specifică vieţii private), morala desemnând „ansamblul principiilor de dimensiune universal-normativă (adeseori dogmatică), bazat pe distincţia dintre bine şi rău”. (J.J.Wunderberger, Questions d’Ethique, Presses Universitaires de France, 1993, p XIV).

Or, în contexte individualo-afective concrete, binele şi răul sunt de multe ori percepute distorsionat căci, aşa cum reiese din cursul de etică deja citat:”Morala, spre deosebire de etică, are o semnificativă componentă emoţională”.
Conflictul dintre etică şi morală care se poate ivi la intersecţia dintre viaţa privată/ viaţa publică/instituţii, este însa unul artificial, putând fi uşor depăşit într-o societate modernă, deoarece ”Acceptarea unei etici nu cere abandonarea unei morale private, ci acceptarea celorlalte principii şi norme morale ca alternative posibile în diferite contexte” (Mihaela Miroiu, Curs Etica, pag 5). Ceea ce nu forţează invidul să renunţe la morala privată pentru adoptarea unei etici instituţionale.

Deşi artificiale, asemenea coliziuni există şi se întâlnesc în situaţii denumite „conflicte de roluri”. Sursa lor este fără de îndoială elementul emoţional prezent la nivelul vieţii private căci aşa cum bine spune Timo Airaksinen ”Moralitatea exprimă ceea ce ar trebui să facem şi ceea ce nu ar trebui să facem dacă am fi raţionali, binevoitori, imparţiali, bine intenţionaţi”. Unele dintre aceste „conflicte de roluri” se întâlnesc la un nivel superior şi tocmai de aceea sunt greu discernabile.Este şi cazul disputei apărute în spaţiul cultural românesc cunoscută sub numele de „cearta intelectualilor”.

Disputa vicepreşedintelui Institutului Cultural Român cu un grup de universitari din Diaspora

Disputa apărută în spaţiul cultural românesc, „cearta intelectualilor”, a început încă din cursul anului 2004, fiind declanşată de polemica dintre Adrian Marino şi Andrei Pleşu ca şi de susţinătorii lor în prelungirea acordării premiului A.S.P.L.O pentru cartea lui Andrei Pleşu „Despre Îngeri”.”

În 2005, tensiunile au reînviat într-o formă „căzută” din zona literar-estetic-filozofică, manifestîndu-se sub forma unui adevărat război polemico-epistolar desfăşurat în mass-media între vicepreşedintele ICR (cel care a declanşat această turnură a tensiunilor), Mircea Mihăieş şi un grup de universitari de origine română „stabiliţi în Canada şi S.U.A”.

Asupra acestei dispute doresc să insist, având in vedere implicaţiile ei etice atât în ceea ce priveşte poziţia vicepreşedintelui ICR care pare a se afla vădit într-un „conflict de roluri”, cât şi în ceea ce priveşte gestul universitarilor din diaspora de a trimite o scrisoare Preşedintelui României, Traian Băsescu, spre a semnala faptul că Mircea Mihăieş este „cu totul nepotrivit pentru funcţia de vicepreşedinte al ICR”.

Dar, pentru a pune în evidenţă coliziunea dintre etica solicitată de activitatea în spaţiul public al unei instituţii şi opiniile, deciziile, morala venite din direcţia spaţiului vieţii private, voi face mai întâi o prezentare a istoricului acestei dispute.

În anul 2004, apare în editura „Compania 2004” cartea „Boierii Minţii” a lui Sorin Adam Matei (profesor la Universitatea Purdue din S.U.A.). Această carte care acuză existenţa unor grupuri de prestigiu ale intelectualilor publici din câmpul cultural românesc, grupuri ce instituie o stare de fapt „paramodernă”, frenatoare, a fost folosită ca un adevărat punct de referinţă în polemica intelectualilor găzduită în presa culturală ( „Dilema”, „Observator Cultural”, ca şi în desfiinţata publicaţie „Cultura”).

În 2005, Mircea Mihăieş, vicepreşedintele ICR, scrie un articol extrem de dur „Oierii minţii” în care atacă atât pe Sorin Adam Matei cât şi pe alţi intelectuali români din diaspora reuşind să creeze în acest articol cât şi în altele care au urmat (exemplu:”Oieri, boieri, vieri”, sau „Nu trageţi în patrupede”), o imagine ostilă unei întregi categorii de intelectuali stabiliţi în străinătate, în special aparţinând tinerei generaţii.

Astfel în „Oierii minţii” unii tineri intelectuali români din diaspora sunt reprezentaţi ca fiind „nesemnificativi în America sau Canada unde s-au pripăşit pe la Universităţi cam de faima celor de la Muscel sau Slobozia” nefiind toţi laolaltă decât un „conglomerat de resentimentari; rataţi, mediocrii, sau doar nerăbdători să ocupe fotoliile de orchestră mai devreme decât ar merita”. Alte fraze ale articolului dau o tentă de compasiune umilitoare”vai de sufletul lor cotropit de nostalgii, vai de singurătatea lor cu adevărat dureroasă, o singurătate pe care n-o poate şti decât cineva care a petrecut câtva timp în state gen Milwakee, Colorado, Iowa, Nebraska, şi celelalte, unde numărul oilor îl covârşeşte pe cel al oamenilor şi unde distanţa până la primul oraş de Doamne Ajută nu se socoteşte în mile ci în anotimpul în care poţi ajunge până acolo”. Socotind că prin cartea „Boierii minţii”, Sorin Adam Matei a pervertit sensul noţiunii de boier care reprezintă de fapt „axa culturală românească” prezentă până la generaţia lui „Alexandru Paleologu, Neagu Djuvara sau Bălăceanu Stolnici”, Mihăieş îi numeşte pe intelectualii din diaspora „oieri ai minţii” urmând ca în articolul intitulat „Oieri,boieri,vieri” să dea o definiţie clară „oierilor minţii”.
Citez „Oierii minţii, o spuneam cât se poate de clar, sunt acei comisari ai corectitudinii lumii politice care ne-ar vrea cât mai repede cu botniţele puse”.

De fapt M. Mihăieş foloseşte conceptul de corectitudine politică aruncându-l ca pe anatemă asupra cărţii lui Sorin Adam Matei într-un context care pune semnul egalităţii între colectivism şi corectitudine politică. Citez:”Evident că există o clară trimitere ideologică în sintagma „Boierii minţii”. Evident că urlă în ea colectivismul şi nostalgia gloatei”(M.Mihăieş, „Oieri, boieri şi vieri”, Cotidianul, 9 mai 2005).

De remarcat faptul ca Mircea Mihăieş aşa cum singur recunoaşte nu a citit cartea „Boierii minţii” carte asupra căreia s-a pronunţat calificând-o drept colectivistă şi pe ai cărei susţinători i-a numit „activişti ideologici şi comisari ai corectitudinii politice”.

Conflictul de roluri

Scrisoarea deschisă către domnul Traian Băsescu, Preşedintele României

Continue reading

PLESU – Completari ilustre la “lista rusinii”

Citam din Angajamentul solemn, semnat de tovarasul Andrei Plesu:

“Ma angajez solemn, in fata tovarasilor mei, a partidului si intregului popor sa servesc cu credinta cauza partidului.

Ma oblig sa indeplinesc fara sovaire insarcinarile date de partid, sa respect in toate imprejurarile programul si statutul Partidului, linia politica generala.

Ma angajez sa nu intreprind nimic care sa dauneze Partidului – patriei, poporului, sa fac totul pentru intarirea unitatii partidului, pentru cresterea rolului sau conducator.”

Domnule Andrei Plesu! O intrebare din partea unuia care l-a avut profesor pe Ludwig Grunberg: se poate spune ca filozofia traseaza un cerc de creta al moralitatii? In sensul metafizic, in care un cerc de creta nu reprezinta decat o acceptare benevola a unui spatiu de miscare, in interiorul caruia poti face ceea ce vrei. Si pe care, daca nu il accepti, top, faci un pas mai larg si gata. O poti porni in orice directie poftesti, fara sa ai nicio piedica propriu-zisa, un cerc de creta nu este o celula si nici un tarc. Este mai degraba o sugestie, sa-i spunem, in cadrul lamentabilei mele constructii (profesor de logica mi-a fost domnul Biltz), morala.

Domnul Gabriel Andrei Plesu a publicat in data de 27 februarie, intr-un cotidian central, un articol in care a povestit ceea ce i se intampla atunci cand, la invitatia lui Tudor Vornicu, facea emisiuni in direct la Televiziunea Romana a anilor ’70. (In final se simte parfumul unei “nostalgii” declarate a cenzurii de atunci, fata de harmalaia, debandada si isteria emisiunilor de azi, libere de orice fel de rigoare. Sesizata in mod direct si absolut corect, daca mi se permite o parere alaturi de cea a domniei sale.) Lucrul la care vreau sa ma refer cuprinde insa alta sfera de interes. Cea a moralitatii, respectiv a persoanelor indrituite sa o promoveze. Domnul Plesu, il stie toata lumea, e privit ca un dizident. Asa cel putin il acrediteaza alti autointitulati, ca Liiceanu si Dinescu.

Domnul Plesu ironizeaza fin, filozofic, o perioada in care numai de ironii fine nu-i ardea. Inghesuit in “minima moralia”, pe vremea lui Ceausescu, domnul Plesu se dezmorteste acum, in plinatatea adevaratei sale staturi morale. Adica: vorbeste liber. Gandeste liber si ne insinueaza, in mintile noastre nelucrate, un personaj nascut, in varsta si intelept, alaltaieri. Tanarul din anii ’70 este doar o holograma. Ce-ar fi facut domnia-sa daca ar fi putut! O exclamatie pe care si-o rezerva in exclusivitate. Nu este valabila pentru nimeni altcineva. (Ba nu, cred ca i-o poate imprumuta, din cand in cand, si lui Gabriel Liiceanu, dar atat, si numai cu garantie editoriala serioasa.)

Domnul Andrei Plesu ne povesteste in presa cotidiana scrisa cum, invitat fiind la una dintre emisiunile lui Todor Vornicu – in direct! – era pus, inainte, sa povesteasca ce vrea sa zica, dupa care i se prindeau pletele rebele (revoltate!) intr-o clema si i se desena, la propriu, de catre regizorul de emisie un cerc de creta din care nu avea voie sa iasa, pentru ca sa nu i se intrezareasca vreo suvita scapata din incorsetarea comunista. Dupa care vorbea “live”. Pe vremea aceea nu aveam decat vreo cativa ani, insa mai tarziu, ’84-’87 cand eram in liceu, cred ca as fi aflat daca domnul Plesu ar fi spus ca nu e bine ce face Ceausescu. Poate o fi facut vreo critica subtila a sistemului comunist, pe care viitorii mei profesori sa n-o fi inteles?

Indiferent de ceea ce s-a intamplat atunci, un lucru este clar: odata cu trecerea vremii, domnul Plesu a castigat in subtilitate! Acum,
Continue reading

PROCESUL LIICEANU – filosofia imposturii

Cotidianul „Ziarul“ se afla in posesia unor date care aduc noi perspective asupra „filozofului“ si omului de afaceri Gabriel Liiceanu. Acesta a chemat in instanta si a cerut cate 100.000 de euro ziaristilor care au scris despre afacerea plagiatului din teza de doctorat a lui Gabriel Liiceanu.

Lucrarea sa a facut insa obiectul unei expertize de specialitate, care a pus in discutie impostura sa intelectuala. Numai interventia personala a membrului CPEx. Gogu Radulescu, unul dintre personajele-cheie ale retelei sovietice din fruntea PCR, l-a salvat pe „disidentul“ Liiceanu.

De o buna bucata de timp, filosoful si omul de afaceri Gabriel Liiceanu se tot chinuie sa demonstreze ca teza sa de doctorat „Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii“ nu ar fi un jenant plagiat. Plagiatul lui Liiceanu a fost insa dovedit inca de cand teza sa a vazut lumina tiparului.

Cercetatorul principal al Academiei Romane, Lucian Radu Stanciu (foto medalion), pe atunci cercetator la Institutul National de Filosofie, a condus comisia care a analizat lucrarea lui Liiceanu. Iata ce ne-a declarat Lucian Stanciu: „Imediat dupa aparitia editoriala a tezei de doctorat a lui Gabriel Liiceanu, la Consiliul Stiintific al Institutului National de Filosofie s-au primit numeroase reclamatii din partea cititorilor, care acuzau ca multe pasaje din respectiva lucrare, inclusiv simbolurile si miturile filosofice invocate, precum si unele teze cu pretentii de noutate erau preluate din lucrari mai vechi si mai putin cunoscute ale lui Constantin Noica. Ca urmare, a fost desemnat un colectiv, al carui sef responsabil am fost numit, ca sa examineze in paralel teza lui Gabriel Liiceanu si lucrarile lui Constantin Noica.

„MIMETISMUL INTELECTUAL“ – FURT PE FATA

In final, grupul de investigatii a inaintat Consiliului Stiintific un raport in care s-a evitat cuvantul „plagiat“, folosind un termen ce permitea o sanctiune mai blanda, respectiv „mimetism intelectual“. Liiceanu s-a aparat cu un argument absolut bizar, acela ca el a scris lucrarea dupa Biblie… Ca urmare, Consiliul Stiintific al INF a sesizat Comisia de Doctorat a Ministerului Invatamantului privind aspectul de plagiat al tezei lui Gabriel Liiceanu. Era de asteptat sa se procedeze dupa precedentul cazului doctorandului N. Maris, caruia i s-a retras titlul de doctor. Ei bine, nu a fost asa. Acest pasaj al „carierei“ lui Liiceanu este confirmat de scriitorul Constantin Barbu, unul dintre cei mai mari eminescologi romani de astazi, despre care Noica scria in revista „Transilvania“: „Constantin Barbu – exceptional de inzestrat pentru lucrari de eruditie si istorie literara“. Barbu a frecventat Scoala de la Paltinis si a relatat in presa ca „Noica mi-a povestit cum a reusit sa-l salveze pe Liiceanu de prima acuzatie de plagiat in teza sa de doctorat despre «Tragic», convingandu-l sa paraseasca Institutul de Filosofie. Liiceanu pare a suferi de o boala secreta si grea, care se numeste plagiocefalie“.

SALVATORUL GOGU RADULESCU

La interventia directa a marelui sau protector din CC al PCR, Gogu Radulescu, introdus de Moscova in fruntea PCR, lui Liiceanu i s-a lasat titlul, iar la dosar s-a anexat declaratia lui Noica. Acesta, desi a recunoscut ca in lucrarea incriminata se regasesc idei si din cartile sale, s-a declarat multumit ca ideile sale circula si sunt facute publice. In mod evident, Constantin Noica aprecia filosofia un bun al tuturor, asa cam in spiritul lui Socrate. Din comisia care a confirmat „mimetismul intelectual“ al lui Liiceanu au mai facut parte Alexandru Tanase, dr. Radu Pantazi si cercetatorul N. Maris… In curand, veti putea citi in ZIARUL cum a fost oprit de la publicare raportul de plagiat in Saptamana lui Eugen Barbu, cat de marxist era antimarxistul Liiceanu de azi si cum Securitatea a cerut ca filosoful sa fie lasat in pace.

ZIARUL / 17.01.2008 / Catalin Dumitrescu / Bogdan Borcea

PROCESUL PLAGIATULUI

“In Romania exista doar doi, trei oameni, de top, care sunt capabili sa judece activitatea mea in filozofie”, s-a impaunat Liiceanu la procesul in care cere daune morale ziarului ZIUA * Raspunsurile plagiatorului certifica: in Liiceanu s-a instalat frica

La Judecatoria Sectorului 1, din Bucuresti, s-a desfasurat ieri un nou termen al procesului in care Gabriel Liiceanu a dat in judecata civila ZIUA, dupa ce ziarul nostru a publicat mai multe articole in care filozoful-om de afaceri era acuzat de plagiat de catre scriitorul Ion Spanu si filozoful Constantin Barbu. Gabriel Liiceanu s-a aratat ofensat de dezvaluirile din ZIUA, dar si de unele comentarii si editoriale construite pe problema plagiatului, si a cerut daune morale de cate 100.000 RON, de la scriitorul Ion Spanu, directorul ZIUA Sorin Rosca Stanescu si Victor Roncea.

Liiceanu s-a considerat “batjocorit”, “murdarit” si “improscat” de articolele din ZIUA. El a sustinut in mai multe randuri: “Ma aflu in situatia penibila de a fi judecat de oameni care nu au competenta sa judece activitatea mea”. Curios, Liiceanu nu l-a actionat in judecata si pe Constantin Barbu, care este considerat un nume greu in domeniul filozofiei. Amintim ca ZIUA a publicat anul trecut o serie de articole in care semnala opiniei publice faptul ca mai multe lucrari apartinand lui Gabriel Liiceanu contineau pasaje reproduse din operele unor filozofi celebri, fara ca publicul sa fie incunonstintat ca acestea nu apartin autorului respectivelor lucrari. Ziaristii de la ZIUA au publicat si cateva articole de opinie (editoriale) pe marginea dezvaluirilor, argumentate cu probe, facute de scriitorul Spanu si filozoful Barbu.

Amploarea pe care a luat-o plagiatul in Romania a facut ca aceasta practica necinstita sa devina un adevarat fenomen, mai ales in mediile universitare. Mass-media au dezvaluit in ultimii ani zeci de cazuri de plagiat a unor functionari de prim rang, din diverse domenii de activitate, de la medicina si pana la agronomie. S-a aratat ca exista nenumarate teze de doctorat si alte lucrari de specialitate sau publicatii atinse de acesta tara. In unele cazuri de reproduceri de texte, fara avizarea explicita a cititorului asupra autorului real, s-a invocat de catre cei acuzati ca judecarea lor ar fi apanajul unor cercuri avizate, foarte restranse, de specialisti. Ca jurnalistii ar face mai bine sa se abtina de la asemenea subiecte pentru ca ei nu s-ar pricepe la asemenea lucruri. Iata de ce cazul Liiceanu devine cu atat mai interesant, cu cat ziarul ZIUA a luat decizia sa demonstreze in instanta, cu probe stiintifice, modul in care au fost reproduse in lucrarile sale texte ale unor ganditori de marca ai omenirii. Azi, prezentam felul in care ganditorul Liiceanu a inteles sa raspunda in instanta unor intrebari la obiect.

Prorogarea expertizei plagiatului

La termenul de ieri de la Judecatoria Sectorului 1, au fost prezenti la instanta directorului ZIUA Sorin Rosca Stanescu si reclamantul Gabriel Liiceanu, care a venit insotit de avocatul sau ales, Valeriu Stoica. Judecatoarea cauzei a administrat proba cu interogatoriul directorului ZIUA, dar si filozofului Liiceanu. La tirul de intrebari excesiv de repetitive, adresate de aparatorii lui Liiceanu, Sorin Rosca Stanescu a explicat modul in care se iau deciziile in ziar cu privire la aprobarea publicarii unui materiale, dar mai ales faptul ca Liiceanu, atunci cand a inteles sa faca politica si sa sustina la scena deschisa pe Monica Macovei si Traian Basescu, si-a asumat in mod automat si constient riscul de a deveni subiectul unor dezvaluiri publice in mass-media, la fel ca orice om politic care se infatiseaza in prim plan.

Apararea ziarului ZIUA a ales calea cea mai grea de sustinere a procesului, intrucat in cazul Liiceanu nu se vor invoca doar libertatea de exprimare si dreptul jurnalistilor de a face comentarii si a emite opinii/judecati de valoare ce nu pot fi cenzurate, ci se va face dovada faptului ca Liiceanu a publicat in lucrari proprii texte apartinand unor filozofi straini, fara ca publicul sa fie avertizat explicit ca respectivele texte nu-i apartin. De altfel, jurnalisti de la ZIUA au solicitat judecatorului cauzei, ca pe langa proba cu inscrisuri, sa se incuviinteze si proba cu o expertiza de specialitate, efectuata cu experti de top, care sa ateste asemanarea de texte. Instanta a prorogat deocamdata administrarea acestei probe, dupa administrarea probei cu inscrisuri.

Liiceanu: “Nu am folosit nici un plagiat!”

De partea cealalta a baricadei, Gabriel Liiceanu a ales calea negarii vehemente a acuzatiilor de plagiat, repetand de zeci de ori, fara ca instanta sau intrebarile sa i-o ceara, faptul ca se considera “batjocorit”, “improscat” etc prin articolele publicate. Modul in care a raspuns Liiceanu la intrebari, la obiect sau nu, sincer sau nu, va lasam pe dvs. sa judecati dupa cum acesta a replicat la intrebarile puse
de aparatorii ZIUA.

La intrebarea “Recunoasteti ca in 1975, cand ati publicat varianta initiala din < > , l-ati citat masiv pe Marx, in special in chestiuni delicate referitoare la proprietatea privata, iar in varianta republicata in 1993, sectiunea cu citatele respective nu se mai regaseste?”

Gabriel Liiceanu a oferit urmatorul raspuns: “Nu retractez nici un cuvant
Continue reading

“Exilatii” din Moldova si complotistii KGB

Multe semne de intrebare au starnit disidentele lui Virgil Magureanu, Andrei Plesu si Mircea Dinescu. Personalitati care au avut si au un cuvant de spus in arhitectura Puterii.Printre feluritele scenarii despre preluarea puterii in decembrie 1989, cel propus de poetul Liviu Ioan Stoiciu isi are si logica si argumente. “Va rog sa va intoarceti in anul 1989 si sa va intrebati de ce a aparut un triunghi de “exilati” in Moldova: Andrei Plesu la Tescani, Virgil Magureanu la Focsani si Mircea Dinescu la Tecuci (nu conteaza ca Mircea Dinescu “a actionat” de la Bucuresti). Sa nu uitam, totodata, ca televiziunea de la Chisinau, strict controlata de “KGB-ul reformator” al lui Mihail Gorbaciov, entuziasma moldovenii din Romania cu manifestarile ei de eliberare, transmitand mesajul “ca se poate” (de la recastigarea limbii romane si a grafiei latine, la recitarea “Doinei” integratoare a lui Eminescu, imposibil de recitat public in Romania ceausista, cu scriitorii basarabeni inflacarati). In conditiile in care Revolutia (de fapt, lovitura de stat, de inlaturare a dictatorului Ceausescu) trebuia sa se declanseze la Iasi, pe 14 decembrie, cand securistii lui Nicolae Ceausescu au dejucat scenariul KGB-ului! Pentru mine e clar, azi, ca Virgil Magureanu a facut parte dintre “complotistii” KGB ai lui Ion Iliescu (fost prim-secretar in judetul Iasi). Faptul ca a fost “rezident al Securitatii” nu face decat sa intareasca supozitia ca securistii KGB de tipul lui Virgil Magureanu (“de incredere”) au avut parte si de complicitatea securistilor lui Ceausescu (anti-KGB, stiind ca un Mihail Gorbaciov vrea sa-l inlature de la putere; dar si ca sfarsitul dictaturii ceausiste e inevitabil) – de aceea el a putut sa se miste in voie. Atunci cand a disparut de la Focsani, Virgil Magureanu scria, te pomenesti, la casa natala, in Salaj, Proclamatia Revolutiei – e drept, a trebuit sa se grabeasca, fiindca lovitura de stat era programata pentru ianuarie 1990, conform documentelor KGB. De aceea, Virgil Magureanu ma tot soma in 1989 sa am rabdare!”, a concluzionat Liviu Ioan Stoiciu.

Oamenii Puterii

Cei mai multi dintre autorii “Puterii politice” coordonata de Virgil Magureanu in 1985 au lucrat pana la caderea comunismului la Academia “Stefan Gheorghiu” si la Institutul de Stiinte Politice si de Studiere a Problemei Nationale. Astfel, s-au perfectionat politic si social in mecanismele puterii Iosif Boda, Virgil Magureanu, Dorel Sandor (principalul consilier al premierului Calin Popescu Tariceanu), Vasile Secares, Ioan Mircea Pascu, Rodica Culcer (care activeaza actualmente la TVR si Evenimentul Zilei), Silviu Brucan, Dan Mircea Popescu, Mihaela Vlasceanu (rectorul SNSPA), Pavel Campeanu, Radu Florian, Petru Datculescu (directorul IRSOP) si Adrian Nastase.

Conjuratia Sarpelui


Continue reading

Conjuratii de la Tescani


23 august 1989: conspiratorii KGB Iliescu si Magureanu la “exilatul” Plesu sub protectia Militiei

In emisiunea Realitatea TV moderata de Razvan Dumitrescu “Realitatea Zilei” din 23 august 2007, scriitorul Tudor Octavian a dezvaluit ca se afla la Tescani atunci cand “exilatul” Andrei Plesu a fost vizitat, sub protectia “organelor”, de Ion Iliescu si Virgil Magureanu, la randul sau “exilat” la Focsani. Reproducem in randurile ce urmeaza dialogul dintre Razvan Dumitrescu si Tudor Octavian:

“D-le Tudor Octavian, ultimul 23 august – a fost diferit de celelalte?

Pe 23 august ma aflam la Tescani, casa lui Enescu din Moldova era casa de oaspeti pentru artisti plastici si muzicieni si ne pregateam sa sarbatorim 23 august, adica sa ne imbatam si sa mancam niste mici. Asta era viata intr-o casa de oaspeti. Pe la 6 seara am fost anuntati sa nu iesim din camerele noastre pentru ca vor veni niste oaspeti de seama. Noi eram oaspeti, dar existau si oaspeti mai oaspeti decat noi acolo. Am ramas in camera si dupa 22 decembrie 1989, in timp ce ne uitam la televizor cu sotia mea si se tragea pe-afara, sotia mea imi spune: “Puiu, dar astia nu erau la Tescani?”

Stati putin…

Prin urmare, la Tescani in 23 august seara s-a umplut vidul de putere, s-a facut un fel de pregatire pentru vidul de putere ce avea sa vina dupa 22 decembrie…

…Stati putin, repetati va rog, sa inteleaga lumea: cine era la Tescani pe 23 august 1989?

Eram noi, oaspetii bagati in camera ca sa nu iesim afara, si deodata au inceput sa vina pe aleile parcului, paziti de militia din judetul Bacau…

Da…

…Pe de o parte niste oficialitati locale, pe de alta parte niste oameni care au facut revolutia. Acolo la Tescani se mai gasea si Plesu, ca exilat. Dar cei care au venit pe alei, din cate imi amintesc eu, au fost figurile de seama, nucleul care in 1989 au…

Era Ion Iliescu acolo?

Eu asa imi amintesc. Acum precis o sa am niste… tin minte de domnul Magureanu ca i-am recunoscut figura. Intelegeti, imi este foarte greu sa dau nume, dar exista oameni care s-au ocupat, au ramas acolo, au administrat. Noi vedeam pe fereastra, asa…

Deci ei de fapt sarbatoreau in acel 23 august un 22 decembrie?
Continue reading