ROMANIA se zbate doar pentru resursele energetice din Marea Neagra, nu si pentru INSULA SERPILOR


Cu privire la articolul “Ucraina face campanie agresiva, Romania asteapta decizia de la Haga”, publicat de cotidianul “Romania libera” pe data de 20 iunie 2008, semnat de dna Cristina Dobreanu, MAE face urmatoarele precizari:

1. Fata de mentiunea conform careia “Romania este din ce in ce mai discreta, iar oficialii autohtoni evita sa vorbeasca despre Insula serpilor de frica “sa nu afecteze mersul procesului””, subliniem ca MAE a raspuns intotdeauna prompt solicitarilor presei cu privire la procesul de la Haga. In acelasi timp, in conformitate cu regulile CIJ, in cadrul fazei scrise a procesului in care se afla in prezent procedurile, partile trebuie sa respecte cerinta de confidentialitate a oricaror elemente de argumentatie care au legatura cu procesul, inclusiv in ceea ce priveste argumentatia legata de eventualul rol pe care Insula serpilor il poate sau nu avea in realizarea de catre CIJ a delimitarii spatiilor maritime. Astfel, conform art. 53, alin. (2) al Regulamentului de procedura al CIJ, continutul actelor si documentelor depuse de parti are caracter confidential, pana la initierea fazei orale a procedurilor, cand Curtea poate decide sa le faca accesibile publicului. Potrivit practicii CIJ, cerinta confidentialitatii presupune ca partile trebuie sa dea dovada de retinere in conduita lor publica in faza scrisa a procedurilor cu privire la toate aspectele care tin de aceasta perioada procesuala.

Totusi, in cursul fazei scrise a procesului, mai ales in ultima parte a acesteia, partea romana a fost nevoita sa reactioneze public fata de mediatizarea excesiva de catre Ucraina a asa-ziselor masuri de “amenajare si dezvoltare” adoptate de statul vecin in legatura cu Insula serpilor. In mod legitim, presa romana a solicitat reactii si explicatii publice ale MAE fata de masurile anuntate public de Ucraina.

MAE roman a aratat intotdeauna, inclusiv public, ca masurile anuntate de Ucraina nu pot produce efecte juridice in contextul procesului de la Haga si a informat direct si constant Ucraina asupra acestei pozitii. In conformitate cu dreptul international, protestul fata de astfel de masuri este suficient pentru a bloca din punct de vedere juridic orice opozabilitate a efectelor acestora. Partea romana nu este in masura sa indice public argumentele care sustin pozitia conform careia masurile respective nu pot produce efecte juridice, tocmai datorita regulilor care stipuleaza caracterul confidential al fazei scrise. Expunerea publica de catre oficialii romani a acestor argumente (care demonstreaza solid, logic si clar absenta oricaror efecte juridice ale masurilor mentionate si care sunt dezvoltate in documentele scrise prezentate deja CIJ) ar echivala cu incalcarea de catre Romania a Regulamentului CIJ in acest sens si, in consecinta, cu afectarea intereselor Romaniei.

MAE roman considera ca fata de miza procesului de la Haga si obiectivele urmarite de Romania, sansele Romaniei pentru a obtine o solutionare corecta, in interesul sau, a diferendului cu Ucraina, au prioritate absoluta in acest stadiu al procedurilor. Ele necesita o conduita responsabila, in stricta conformitate cu regulile aplicabile. Orice conduita contrara – care ar putea incalca normele de solutionare dupa care actioneaza CIJ, inclusiv cele privind confidentialitatea – ar fi de natura sa afecteze interesele partii romane in fata CIJ. Argumentele juridice ale Romaniei vor fi insa facute publice in timpul pledoariilor din faza orala, din a doua parte a anului.

MAE subliniaza ca solutionarea definitiva a problemei delimitarii spatiilor marine va fi realizata de catre CIJ prin hotararea sa definitiva, obligatorie si executorie, ce va fi pronuntata in mai putin de un an. Modalitatea prin care Romania isi apara activ interesele si isi va realiza obiectivele sale legitime in diferendul cu Ucraina este in cadrul procedurii din fata CIJ. Aplicarea de catre CIJ a dreptului international este singura care ofera garantia respectarii intereselor Romaniei in acest litigiu, prin solutia echitabila pe care o va da CIJ.

2. Afirmatia conform careia “potrivit documentelor istorice existente, insula a fost mereu locuita, fiind folosita ca garnizoana, pe rand, de turci, rusi si chiar de romani in perioada interbelica” reprezinta preluarea unei teze ucrainene, care este eronata si nu corespunde realitatii istorice si nici caracteristicilor sale naturale. Pozitia constanta a Romaniei a�� bazata pe argumente incontestabile a�� a fost dintotdeauna aceea ca trasaturile naturale ale Insulei serpilor, unde nu a existat niciodata locuire umana propriu-zisa (prezenta temporara a unui numar mic de militari neputand echivala cu locuirea), o incadreaza in definitia prevazuta de alin. (3) al articolului 121 din Conventia privind dreptul marii din 1982, conform careia stancile care nu pot sustine locuirea umana sau viata economica proprie nu pot avea platou continental si zona economica exclusiva. Argumentele concrete ale Romaniei au fost transmise CIJ, ele avand in prezent statutul confidential men-tionat mai sus.

3. Afirmatia conform careia “Romania si Ucraina continua insa tratativele, in ciuda existentei pe rol a procesului si in ciuda campaniilor reciproce de defaimare” este, de asemenea, eronata. Nu se desfasoara in prezent nici un fel de negocieri pentru delimitarea spatiilor maritime intre Romania si Ucraina. Tocmai esecul celor 34 de runde de negocieri desfasurate intre 1998 si 2004, care (din cauza inflexibilitatii partii ucrainene) nu au dus la vreo apropiere a pozitiilor partilor, a determinat Romania sa sesizeze CIJ. CIJ, care este organul judiciar principal al ONU, reprezinta modalitatea cea mai avansata de solutionare a diferendelor internationale, care ofera perspectiva finalizarii intr-un interval de timp rezonabil si cert (ceea ce nu este cazul in ipoteza negocierilor), beneficiind totodata de garantia aplicarii corecte si echitabile a dreptului international de catre un corp de judecatori profesionisti si impartiali, cu o expertiza recunoscuta si de necontestat, bine consolidata in materie de delimitari maritime. In prezent, Romania considera ca CIJ este singura modalitate de rezolvare in interesul Romaniei a acestui diferend.

4. Nu in ultimul rand, afirmatia conform careia “specialistii ne-au explicat ca, in conditiile in care Insula serpilor este considerata habitat locuibil, ea intra in proprietatea Ucrainei” este, de asemenea, eronata. Asa-zisul caracter locuibil – pe care insa Insula serpilor nu il poseda si nu l-a avut niciodata – nu are nici o legatura cu apartenenta acestei formatiuni stancoase la un stat sau altul. In acelasi timp, Acordul Conex la Tratatul politic din 1997, incheiat prin schimb de scrisori ale ministrilor Afacerilor Externe din cele doua tari, a stabilit la art. 4 competenta CIJ doar pentru delimitarea spatiilor maritime mentionate, iar la art. 3 mentioneaza ca Insula serpilor apartine Ucrainei. Prin urmare, procesul de la Haga vizeaza exclusiv delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive ale celor doua state in Marea Neagra, si nu apartenenta Insulei serpilor (aspect subliniat, de altfel, in mod corect de articolul “Petrolul din Marea Neagra, miza reala a Insulei serpilor”, publicat de “Romania libera” pe data de 19 iunie 2008).

Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei

TRAIAN BASESCU: Nu voi ingenunchea in fata Rusiei

“Nu o sa stau in genunchi in fata rasaritului oricati analisti ar plange pe la toate posturile de televiziune din Romania”

Preşedintele acuză dur politicienii-preş care au semnat Tratatul cu Ucraina pentru abandonarea teritoriilor romanesti ocupate de URSS

ÃŽn interviul acordat luni, 31 martie, TVR1, referitor la Tratatul politic de bază cu Ucraina, Traian Băsescu a acuzat politicienii români că au negociat cu slăbiciune ÅŸi că nu au fost în stare să apere intresul naÅ£ional. “Nu să te repezi la Kiev să scrii după dictare”, a declarat Traian Băsescu.

ÃŽn opinia sa, Tratatul politic de bază între România ÅŸi Ucraina trebuia să fie negociat altfel în anumite puncte. “Nu ni se cerea să cedăm lucruri ci să negociem un tratat de bună vecinătate.”

“Rabd de prea mulÅ£i ani obrăznicia unora care ÅŸi-au dat Å£ara pe nerăsuflate, au lăsat interesul naÅ£ional după uşă când au semnat Tratatul cu Ucraina”, a spus Băsescu.

ÃŽn problematica extinderii NATO, preÅŸedintele Băsescu a declarat că obiectivul României este să aibă în jurul său numai tări aliate, prietene, “nu ca Rusia pentru care Å£ara noastră era subordonată”. Åžeful statului apreciază că Bosnia ÅŸi Muntenegru vor primi, în cadrul acestui summit, statutul de Å£ari care au un dialog intensificat cu NATO. Deasemenea, preÅŸedintele a spus ca România susÅ£ine ca, ÅŸi Serbia să înceapă dialogul cu NATO.

Traian Băsescu a reiterat si faptul că autorităţile de la Bucureşti susţin acordarea statutului de MAP-ul pentru Ucraina.
Referitor la relaÅ£ia NATO – Rusia, preÅŸedintele a spus că Rusia trebuie să iasă din logica războiului rece ÅŸi să intre în cea a parteneriatului, în condiÅ£iile în care Tratatul de la VarÅŸovia nu mai există. Băsescu a declarat că Rusia, la fel ca orice stat NATO, poate fi afectată de un atac terorist ÅŸi că poate avea de câştigat în urma unei relaÅ£ii de parteneriat cu NATO.

Potrivit preşedintelui Băsescu, problematica eliminării obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români se va afla pe agenda întrevederii, de miercuri, pe care o va avea la Neptun cu liderul de la Casa Albă, George W. Bush.
Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca isi va mentine verticalitatea in fata Rusiei, la summit-ul NATO care va incepe la Bucuresti pe 2 aprilie.

“Nu o sa stau in genunchi in fata rasaritului oricati analisti ar plange pe la toate posturile de televiziune din Romania”, a afirmat seful statului, invitat la o emisiune a postului national de televiziune, precizand ca Rusia nu a iesit inca din logica Razboiului Rece.

“De la Moscova vin astfel de semnale care, parca, arata ca la Moscova NATO este privit in acelasi context al Razboiului Rece, ori Pactul de la Varsovia nu mai exista”, a spus contrariat presedintele.

“Rusia trebuie sa intre in logica parteneriatelor cu NATO”, a afirmat hotarat Basescu, adaugand ca el va fi un sustinator fara rezerve al acestui fapt.

“Secolul 21 nu mai e secolul amenintarilor asa cum a fost secolul 20”, a mai aratat seful statului, precizand ca amenintarile pe care Rusia le face la adresa Ucrainei nu au niciun rost.

“Nimeni nu poate obliga pe vecin sa aiba aceleasi optiuni ca el. La ce folosesc declaratiile cu rachetele cand Ucraina are toate drepturile sa candideze la NATO?”, a intrebat, retoric, seful statului.
Continue reading

NOUA Ordine Mondiala in chinurile facerii. Azi, Kosovo, maine, Voivodina. Urmeaza Harghita-Covasna?

Traian Basescu s-a duelat cu extremismul maghiar la Bruxelles *
Vartejul Kosovo absoarbe Romania

Un articol scris de analistul de politica internationala Corneliu Vlad, la vremea respectiva, este de extrema actualitate astazi. Il prezentam integral mai jos.

Prin bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei, „legitimate” de reuniunea NATO de la Washington, Noua Ordine Mondiala incepe sa devina dintr-un concept mai degraba vag formulat o realitate care, treptat, prinde contur. Kosovo pare sa aiba tristul privilegiu de a marca precis momentul intrarii omenirii intr-o noua etapa a istoriei sale.

Principii ale relatiilor dintre state considerate pana mai ieri de catre toti ca fiind intangibile, imuabile si prioritare (integritatea teritoriala, nerecurgerea la forta, neamestecul in treburile interne, dreptul fiecarui popor de a decide asupra propriei dezvoltari etc) sunt acum privite drept caduce, anacronice, ori numai subordonate altor principii (respectarea drepturilor omului, dreptul la ingerinta in treburile altor state etc).

Soarta ONU incepe sa semene tot mai mult cu cea a Ligii Natiunilor din perioada agoniei sale, rolul si atributiile ei tinzand sa fie asumate, din proprie initiativa, de NATO.

NATO insasi nu mai este organizatia defensiva a carei ratiune de a fi consta in apararea mutuala a intereselor statelor membre pe teritoriul insumat al acestor state.

Daca nici principii unanim acceptate, nici institutii cu vocatie universala unanim respectate nu mai pot fi ceea ce au fost, nici relatiile dintre state nu vor mai putea ramane ca pana acum. Clivajul dintre etnii, religii, ideologii ia forme brutale, sangeroase. Morala este exclusa cu dezinvoltura din conduita pe plan extern a statelor, iar aliante traditionale solide incep sa dea semne de disfunctionalitate. Incepand cu insasi Alianta Atlantica. „In Iugoslavia, NATO bombardeaza de fapt edificiul integrarii europene, moneda euro” – consemneaza saptamanalul francez L’Express opinia (cinica?) a unui fost agent KGB.

Perspectivele luminoase ale Noii Ordini Mondiale, evocate de summitul de la Washington, sunt, din pacate, mai putin vizibile. Asa cum era nucleara a debutat cu bombardamentele de la Hiroshima si Nagasaki, si nu cu o performanta binefacatoare a atomului pasnic, asa cum tranzitia de la comunism la capitalism a inceput prin efectele palpabile ale somajului, inflatiei, inegalitatilor sociale, pauperizarii in masa, nasterea Noii Ordini Mondiale este harazita parca sa se produca in sange, lacrimi, neincredere si nesiguranta generala.

Sa speram ca aceasta prima pagina a noului capitol din istoria lumii va fi intoarsa cat mai repede sau inlocuita printr-o erata, pentru ca inceputul secolului si mileniului sa fie si primul, adevaratul capitol initial al noii deveniri benefice a societatii omenesti.

Azi, Kosovo. Maine, Voivodina?

Va avea fosta provincie autonoma Voivodina soarta fostei provincii autonome Kosovo, ambele componente teritoriale ale Republicii Serbia din cadrul Republicii Federale Iugoslavia? Cate asemanari indreptatesc, cate deosebiri dezmint un destin kosovar la indigo pentru Voivodina?

Ambele, deci, au beneficiat de un statut autonom in cadrul RS Serbia, parte a RSFI, de pe vremea si din partea lui Tito. Ambele au fost decazute din acest statut, care le-a fost conferit pentru ca au minoritati etnice semnificative, de catre Slobodan Milosevici, dupa adoptarea noii Constitutii a Iugoslaviei, in 1991. Si in ambele cazuri, minoritatile si-au pierdut drepturi la care ajunsesera cu greu. In ambele situatii, minoritati importante traiesc in vecinatatea unor state in care conationalii lor isi au propriul stat national. Albanezii din Kosovo dincoace de frontiera iugoslava cu Albania, in Voivodina, ungurii dincoace de cea cu Ungaria. Nici kosovarii albanezi, nici voivodinii maghiari nu sunt multumiti de privarea brutala de drepturile lor de catre actualul regim federal de la Belgrad. Dar sunt nemultumiti in grade diferite, caci au fost afectati in mod diferit si au reactionat/ reactioneaza in mod diferit.

Si acum, sa intram pe taramul diferentelor. In Kosovo, albanezii reprezinta 90% din totalul populatiei. Sunt majoritari. In Voivodina, maghiarii sunt circa 20% din totalul locuitorilor. Nu au nici majoritate simpla. In Kosovo, celelalte minoritati, inclusiv cea vlaha/romana reprezinta un procent minim. In Voivodina, celelalte minoritati decat cea maghiara (slovaca, romana, ruteana etc) nu sunt chiar neglijabile, ca procentaj din totalul populatiei.

Voivodina este situata pe harta in partea exact opusa locului geografic in care se afla Kosovo. Dar raidurile de bombardament asupra Voivodinei par sensibil egale ca intensitate. Si ca distrugeri provocate. Poduri peste Dunare, artere de comunicatie, cladiri, rafinarii, intreprinderi petrochimice – toate, tinte ochite, lovite, distruse. Nopti iluminate apocaliptic de incendii, zile invaluite intr-un fum greu, inecacios, toxic.

Un simbol bombardat
Continue reading

PRIORITATILE de politica externa ale Romaniei in 2008

INTELECTUALII SI UNIREA: Rememorand asemenea evenimente, in minte ne vine versul lui Eminescu: „Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa cer?“. De aici se poate deschide o ampla discutie privind rolul intelectualilor romani la inceputul secolului al XXI-lea. Au ei un ideal national? Promoveaza ei interesele statului roman? Reprezinta astazi intelectualitatea romaneasca o valoare de care sa tina seama liderii politici ai Europei?

Avem o obligaţie fermă pentru a crea condiţiile necesare dezvoltării identităţii culturale şi politice a membrilor comunităţilor româneşti din vecinătatea imediată a României. Mi-am asumat personal acest obiectiv şi îl voi urmări pe toată durata anului 2008. Respectarea drepturilor de care dispun membrii comunităţii româneşti de către statele pe teritoriul cărora se află trebuie să fie atent urmărite, inclusiv prin aplicarea instrumentelor de drept internaţional.

Presedintele Romaniei, Traian Basescu

“Domnule decan al corpului diplomatic, domnule ministru de externe, Excelenţele voastre,
Doamnelor si domnilor,

În primul rând, ţin să vă mulţumesc, domnule decan al corpului diplomatic, pentru urările şi pentru aprecierile pe care le-aţi formulat în legătură cu România în anul 2007.

Permiteţi-mi, totodată, să folosesc acest prilej pentru a adresa, cu ocazia Anului Nou, cele mai calde urări şefilor de stat şi de guvern ai statelor pe care le reprezentaţi, dumneavoastră personal, familiilor şi compatrioţilor dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru acceptarea invitaţiei de a fi prezenţi astăzi, aici.

Înainte de a mă referi la priorităţile de politică externă ale României în anul 2008, doresc să vă spun câteva cuvinte despre semnificaţia acestui an pentru naţiunea română. Se împlinesc 90 de ani de la actul unirii celor trei provincii istorice româneşti, Transilvania, Ţara Românească şi Moldova. În urmă cu 90 de ani, s-a realizat acest act esenţial pentru dezvoltarea unitară şi înscrierea pe cursul unui destin comun al tuturor românilor. Aderarea noastră la Uniunea Europeană reflectă o solidaritate de destin pe care am căutat-o ca popor de mai bine de 200 de ani. Ne dorim ca această solidaritate să-şi găsească expresia şi cu prilejul aniversării de la 1 decembrie 2008, pe care dorim s-o marcăm împreună cu partenerii noştri şi reprezentanţii tuturor comunităţilor româneşti, în special ai comunităţilor istorice.

Doamnelor ÅŸi domnilor,

Nu ezit să afirm că anul 2007 a fost un an al încercărilor şi al confirmărilor. Am devenit membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Avem primii membri aleşi ai Parlamentul European. Ne-am consolidat statutul de partener credibil în cadrul organismelor şi alianţelor internaţionale. Am avut şansa excepţională ca, prin Sibiu – capitală culturală europeană – să facem cunoscute valorile patrimoniului şi destinului european al României, încă de la aderarea ei.

În anul 2008 avem o agendă ambiţioasă ce reflectă atât statutul României de stat membru al Uniunii Europene şi NATO, cât şi o înţelegere aprofundată a faptului că atingerea multora dintre obiectivele noastre se poate face doar împreună cu dumneavoastră şi cu ţările pe care le reprezentaţi cu profesionalism aici, la Bucureşti.

Ancorată în realitatea pe care caracteristicile geopolitice ne-o impun – de unde şi interesul prioritar pentru extinderea spaţiului de stabilitate şi securitate din jurul propriului teritoriu – ţara mea rămâne un membru de încredere al comunităţii internaţionale, preocupat de problemele aflate în atenţia acestei comunităţi şi angajată în rezolvarea lor.

Doamnelor ÅŸi domnilor,

A trecut un an de când România a devenit membră a Uniunii Europene. A fost o perioadă firească de adaptare instituţională în care am încercat să ne onorăm cât mai bine obligaţiile pe care ni le-am asumat şi să ne implicăm cât mai responsabil în dezbaterile şi deciziile europene. Aşa cum ne-am aşteptat, nu a fost întotdeauna uşor.

Poate am fi putut face şi mai mult pentru a valorifica pe deplin avantajele integrării noastre. Nu am fost cei mai eficienţi în utilizarea fondurile comunitare de care avem atâta nevoie şi nu am definitivat toate reformele pe care le aveam în vedere. Ceea ce este important, însă, este că agenda europeană este acum parte a agendei noastre cotidiene.

O concluzie importantă după primul an este că modul în care vedem interesul european şi maniera în care înţelegem să ne exercităm calitatea de membru al Uniunii sunt la fel de importante ca şi aderarea însăşi.

Am pornit de la convingerea că o Uniune puternică, capabilă să facă faţă provocărilor cu care ne confruntăm astăzi este în interesul nostru, al tuturor statelor membre care o compun şi al tuturor cetăţenilor ei.

Acesta a fost spiritul în care am participat la elaborarea Tratatului de la Lisabona, document de referinţă în istoria construcţiei comunitare şi, deopotrivă, una dintre cele mai importante acţiuni politico-juridice ale României din ultimii 18 ani. România îşi propune în 2008 să fie printre primele ţări care vor ratifica acest tratat, astfel încât alegerile pentru Parlamentul European din 2009 să aibă loc într-un cadru instituţional reformat.

Tratatul de la Lisabona este o realizare importantă, dar ar fi greşit să credem că depăşirea acestui impas instituţional ar rezolva toate dilemele Uniunii. Trăim în plin proces de globalizarea. Mă gândesc în primul rând la impactul pe care globalizarea îl are asupra unor fenomene precum: dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, securitatea energetică, migraţia, terorismul, lupta împotriva sărăciei. Este momentul ca Europa să demonstreze că este un veritabil actor global care doreşte şi are capacitatea de a influenţa procesul de globalizare în favoarea cetăţenilor ei.

Suntem conştienţi că viabilitatea Uniunii extinse este demonstrată de impactul direct pe care deciziile pe care le luăm la Bruxelles le au în ameliorarea calităţii vieţii cetăţenilor noştri. De aceea, vedem 2008 ca un an în care va trebui să obţinem rezultate pe câteva domenii concrete. Vom lucra alături de celelalte state membre şi de instituţiile comunitare pentru continuarea creşterii economice şi creării de locuri de muncă prin implementarea reformelor Lisabona. Vom insista pentru asigurarea accesului la energie sigură, ieftină şi cât mai puţin poluantă pentru consumatorii europeni. Vom urmări un control ameliorat al fluxurilor de imigraţie. Vom lucra pentru asigurarea menţinerii unui model european de agricultură durabil, în beneficiul consumatorilor şi producătorilor din Uniunea Europeană. Şi, nu în ultimul rând, vom insista pentru consolidarea rolului Uniunii pe scena internaţională, începând cu rolul de stabilizator şi partener pentru democraţie şi prosperitate în vecinătatea sa.

2008 este un an care ar putea impulsiona relaţia transatlantică. Chiar dacă în ultimii ani au existat anumite tensiuni, cred că acestea ţin, în parte, de domeniul trecutului. Realitatea ne ghidează pe toţi, de o parte şi de alta a Atlanticului, să punem grade diferite de prioritate la problemele noastre. Avem în faţă provocările globale la care m-am referit anterior – la toate acestea, cetăţenii noştri şi nu numai aşteaptă un anumit leadership din partea Europei şi a SUA în abordarea acestor probleme.

În ce ne priveşte, Parteneriatul nostru strategic cu SUA continuă să fie un element esenţial pentru orientarea politicii noastre externe, pe care îl dorim dezvoltat şi diversificat.

Doamnelor ÅŸi domnilor,

România îşi va respecta toate angajamentele ei de asigurare a securităţii internaţionale, fie că ne referim la prezenţa noastră militară în Balcanii de vest, fie în Afganistan, Irak sau Africa.

În 2008, Bucureştiul va fi gazda Summit-ului NATO – eveniment de referinţă pentru viitorul solid al Alianţei, dar şi pentru profilul României în cadrul NATO.

Întrucât tematica principală a Summit-ului va fi lărgirea Alianţei, suntem pentru o extindere cuprinzătoare, cu toate cele trei state candidate din Balcani – Croaţia, Macedonia, Albania. Consider că, în afară de performanţele lor individuale, decizia privind extinderea NATO va trebui să ia în considerare şi contextul regional actual.

De asemenea, România consideră că Georgia poate să treacă la etapa Membership Action Plan şi apreciem că, în acest sens, trebuie luată în considerare şi solicitarea Ucrainei.

Ne dorim ca, la Bucureşti, să fie reconfirmată unitatea de abordare şi acţiune a aliaţilor faţă de Afganistan, însoţită de un semnal privind necesitatea unei solidarităţi sporite din partea întregii comunităţi internaţionale.

Plecând de la principiul indivizibilităţii securităţii aliaţilor din NATO, suntem în favoarea unei decizii privind dezvoltarea unui sistem NATO de apărare anti-rachetă complementar şi integrat cu cel al Statelor Unite.

Parteneriatul Euro-Atlantic prezintă o importanţă strategică pentru NATO, ca instrument de promovare a reformelor democratice şi de angajare a statelor în spaţiul euro-atlantic. Sperăm ca, în cadrul Summit-ului de la Bucureşti, să putem adopta un document al Parteneriatului Euro-Atlantic care să pună accentul pe stabilirea unor relaţii individualizate de cooperare între Alianţă şi statele partenere.

De asemenea, poziţia unitară a Alianţei trebuie menţinută în gestionarea problematicii legate de regimul armamentelor convenţionale în Europa. Ratificarea Tratatului Adaptat al Forţelor Convenţionale din Europa de către statele semnatare se află în impas, iar acesta va putea fi depăşit doar atunci când toate statele părţi îşi vor respecta angajamentele asumate în faţa partenerilor la Tratat.

Doamnelor ÅŸi domnilor,


Continue reading

THE BLACK SEA Security Agenda


Cititi in baza acestui text: Interviu exclusiv cu analistul american al Centrului pentru Studii Strategice si Internationale, Janusz Bugajski: “ESTE NEVOIE DE TRUPE NATO IN MOLDOVA”

Presentation by Janusz Bugajski


I will lay out five challenges in the Black Sea area that make this region an important
factor in trans-Atlantic relations and for the future of both the EU and NATO. And of
course, as a member of both NATO and the EU, Romania plays a pivotal role in securing
this region in terms of democratic, economic, regional, and integrative development.

1. Strategic Location

The Black Sea region connects the EU and NATO with the Middle East, the Caspian
zone, and Central Asia – three areas that will be critical for U.S. and EU security interests
over the coming decade. A multitude of security threats challenge the region, including
international jihadist terrorism, weapons proliferation, international organized crime, and
potential natural disasters such as epidemics, climatic changes, and environmental
disasters. As a result, a coherent strategy for durable stability and sustainable security
needs to be devised and implemented by the EU and U.S. working in tandem with the
countries of the region, especially with those capitals that are members of either the EU
or NATO or are seeking entry.

2. Strategic Competition

The Black Sea region has become a battleground between Atlanticism and Eurasianism,
in essence between the West and Russia, as both sides seek to project and defend their
influences and strategic interests. Russia has developed into a neo-imperialist power
seeking to restore its spheres of dominance, to undermine the emergence of a Wider
Europe that includes Ukraine, Moldova, and Georgia, and to prevent the development of
an expanded and coherent trans-Atlantic community. Under the Vladimir Putin
presidency, the Russian Federation has set itself an ambitious foreign policy target by
developing as a “strategic pole” that will counter-balance U.S. influence. The key
component of this strategy is to raise Russia’s global stature and to diminish America’s
role by undermining the NATO alliance and neutralizing the EU along its peripheries.
The political transition in Russia from a Putin presidency to a successor to be elected in
March 2008 will further enhance the process of assertion and expansion.

3. Energy Security

Major energy supplies to Europe from the Caspian Basin will increasingly traverse the
Caucasus and Black Sea regions and their transit needs to be secured from potential
disruption, whether as a result of deliberate blockages by suppliers or transit countries or
sabotage by sub-state actors and international terrorist networks.

Continue reading

TENSIONS mount by the shores of the Black Sea

The struggle between East and West is set to envelop the entire region during the coming year
*
By DOUG SAUNDERS / The Globe and Mail *
January 2, 2008


If, in the coming year, you find yourself relaxing on the beach in the Bulgarian resort of Bourgas on Europe’s little-noticed east coast, you may soon realize that you are in the centre of one of the world’s most lavish and portentous conflicts, one that involves a dozen countries and the nuclear powers of the Cold War and is likely to produce explosions in 2008.

Look up the coast, just to the north, and you will see U.S. bombers and surveillance planes taking off in increasing numbers from Bulgarian and Romanian seaside bases as the U.S. and NATO militaries shift their major installations from Germany to locations along the formerly communist Black Sea coast.

In 2008, a year after the European Union added Bulgaria and Romania, two former Warsaw Pact nations, to its membership, NATO will make its most aggressive bids to win over the rest of the region. The North Atlantic Treaty Organization’s annual conference will be held near the sea in Romania, and the most explosive item on the agenda will be the proposed membership of Georgia – a Black Sea country that, if it joins, will expand the territory of this Cold War military alliance to the deep interior of the former Soviet Union.

Moscow is already reacting with anger to the expanding presence of NATO on these shores, which had previously been entirely within Russia’s sphere of influence (only Turkey has traditionally been a NATO member). Half a dozen “frozen conflicts” in Georgia, Ukraine, Azerbaijan and Moldova appear ready to erupt into full-scale secession wars in the coming year; in every case, the militant movements appear to have Russian backing.

For the 100 million people who live around the shores of the Black Sea, 2008 may well feel like a return to the Cold War. This time, though, it’s not clear which side any nation, any region or any people are on: Like South America or Southeast Asia during that previous Washington-Moscow standoff, the Black Sea region has become an endlessly contested ground, subject to shifting influences as money and weapons are dumped into unsuspecting populations.
In recent years, that conflict has played itself out most visibly in Ukraine, whose elections have been dramatic showdowns between Russian-supported forces and Western-backed democracy movements. This year ended with pro-Western Prime Minister Yulia Tymoshenko, who took office on Dec. 18, accusing Moscow of actively funding the opposition’s parties.

The struggle between East and West is about to envelop the entire Black Sea region during the coming year, often with military implications.

The sparring is likely to begin as early as Saturday, when Georgia’s five million citizens go to the polls in a presidential election and a referendum on the country’s proposed NATO membership. The vote was called after weeks of violent mass demonstrations in November against pro-American president Mikheil Saakashvili. The demonstrations, which Mr. Saakashvili and a number of outside organizations say were backed by Russia, were met with brutal police repression. Georgia, like Ukraine, appears to be divided in half between voters who support the European Union and NATO and those who prefer a return to Moscow’s influence.

But there are even deeper divisions in Georgia, and in a number of its Black Sea neighbours. Breakaway regions, which hope to form their own nations – usually because their people are more loyal to Russia – have seen low-level conflicts fraught with occasional bombings and acts of violence for years. In 2008, any one of them could become full-scale war.


Continue reading

Ce vor SUA de la Ucraina – David J. Kramer la Harvard Ukrainian Research Inst

FOCUS on U.S. FOREIGN POLICY and INTERNATIONAL SECURITY ISSUES

State’s Kramer on U.S.–Ukrainian Relations

Ukraine on track to succeed in political, economic development

A Key Moment in Ukraine-American Relations

David J. Kramer, Deputy Assistant Secretary for European and Eurasian Affairs

Lecture on U.S.-Ukrainian Relations, Harvard Ukrainian Research Institute

Cambridge, Massachusetts

December 7, 2007

[As prepared]

Thank you for that kind introduction. And thanks to all you for turning out as well. We have a visitor who made it from another city whom I’d like to recognize, and that is Archbishop Sulyk of Philadelphia.

It’s good to be back at Harvard, where I studied a country, the Soviet Union, that, I’m pleased to say, no longer exists. Conversely, I’m here to speak to you today about a country that was at the time I was a student a republic only on paper.

Today’s date should remind us that events are difficult to forecast. Today is known as the day that will live in infamy, and for those of you who are younger and may not immediately recognize the quote, no, I’m not warning you about my speech. Today of course is the 66th anniversary of Pearl Harbor.

Closer to my line of work, today is the 20th anniversary of Mikhail Gorbachev’s arrival in Washington for a key summit with President Reagan, in what became a historic visit many of us remember vividly. Coming after a long line of gray, truculent leaders going back decades, Gorbachev was clearly a new face and, for at least that reason, a breath of fresh air. He wowed Washington publics during the summit, giving his security detail nightmares by bursting out of his limousine to dive into street crowds. It was a seminal event in U.S.-Soviet relations.

I will leave aside for the moment the debate over whether Gorbachev succeeded in freeing Russians, Ukrainians, and others from Stalinism or failed in his plan to reform communism and make the Soviet system permanent by giving it a human face. For us what matters at the moment is what happened.

The result of his years in power is that the Soviet Union broke up, freeing the 15 so-called republics to go their own way. The 15 were all over the map, quite literally, but also in terms of their history, internal cohesiveness and economic development. Not surprisingly, they have met with varying levels of success in terms of economic development, political liberty and the overall happiness of their people.

None of the countries that finally separated themselves from Russia is as populated or as important to regional history — and to Russianness, from the clouded Russian perspective — than Ukraine. Before Russia and Belarus there was Rus, and we all know where that was. It was the princes and princesses of Kyivan Rus who first adopted Orthodox Christianity. Another country and civilization developed later in the back-woods Duchy of Muscovy, but Ukraine was first — but no less important — work of reforming Ukraine’s polity, economy, and society.– she wants to eliminate RosUkrEnergo; I have also on occasion heard Viktor Yanukovych say the same thing. The key is not to replace RosUkrEnergo with another middleman company, but to eliminate that kind of role entirely.— ensuring energy security, fighting corruption and building institutions, and enhancing open markets—Ukraine can achieve many if not most of its domestic and international goals.

Today Ukraine can be first again. It has enormous potential, it has all it needs to succeed, to be at the forefront that emerged from the break-up of the Soviet Union in economic and political development. To do so, it must overcome the past and forge headlong into the future, a future Ukraine’s nearly 47 million people deserve.
Continue reading

Razboiul pentru Kosovo asa cum a fost

Noua Ordine Mondiala in chinurile facerii. Azi, Kosovo. Maine? *
Ce vor SUA de la Ucraina

AlterMedia: Official Report – DESTRUCTION AND DAMAGES
CAUSED BY THE NATO AGGRESSION

* BBC: Efectele cancerigene ale bombelor cu uraniu in Balcani

Kosovo si Metohia: Istorie si Atrocitati

* Kosovo – cutia Pandorei

Romania si consecintele geopolitice ale interventiei militare din 1999 @ Razboiul: executie – costuri – consecinte @ Efecte ale razboiului suportate de tarilor dunarene @ Esecul “pasnicei convietuirii multietnice” in Kosovo @ Factor de destabilizare a regiunii sud–est europene @ „KFOR a distrus granitele dintre Albania si Kosovo” @ Iugoslavia, strategia de dezvoltare si Geopolitica Balcanilor adriatici @ Axele si subzonele geopolitice ale Balcanilor @ Stabilitatea regionala si integrarea economica @ Serbia – elementul vital al balantei regionale @ Deschiderea pietei resurselor @ “Butoiul cu pulbere” – butoiul cu miere @ Lichidarea patrimoniului fostei Iugoslavii

target1.jpgRomania in fata provocarii Kosovo este din nou intr-un moment de rascruce, intre marile puteri. Materialul de mai jos, care face parte din volumul in curs de editare “Kosovo si razboiul sfarsitului Iugoslaviei”, isi propune sa clarifice cateva aspecte geopolitice. Reproducerea este permisa si incurajata cu conditia citarii lucrarii, autorului si a sursei.

O buna parte din datele si informatiile cuprinse au fost prezentate de catre autor, in calitate de corespondent de razboi al unui cotidian central din Bucuresti si de reprezentant al unor organizatii preocupate de stabilitatea regionala si de dezvoltarea durabila in cursul unor conferinte internationale, desfasurate in perioada razboiului si dupa razboi, in Romania, Grecia, Ungaria, Croatia, Slovacia si Serbia. Punctele de vedere ale autorului, prezentate in cadrul conferintelor incepand cu 1999 sunt in mare parte confirmate abia acum, la trecerea a opt ani de la incheierea razboiului pentru Kosovo, cand “comunitatea internationala” a intrat din nou in criza. Notele, bibliografia si alte date suplimentare vor putea fi consultate odata cu aparitia volumului.

George Roncea

Decembrie 2007

Consecinte geopolitice ale interventiei militare din 1999

Analiza razboiului, a felului in care a fost dus si a rezultatelor obtinute constituie un sector important al acestei lucrari dar si evaluarea orizontului regiunii sud-est europene dupa interventia trupelor NATO in Kosovo.

Este greu de stabilit cu precizie care a fost punctul de plecare real de la care a pornit razboiul si probabil ca nici nu a fost un motiv singular. Cel putin la suprafata au fost vizibile mai multe feluri de interese care au fost jucate in conflictul din Kosovo: de la incercarea disperata a NATO de a juca un rol dupa Razboiul Rece pana la dorinta lui Clinton de a gasi un dusman concret in perioada post-Lewinsky, pentru a arata – urbi et orbi – ca este un om de stat moral responsabil. De la dorinta SUA de a-si reafirma pozitia in relatiile transatlantice in contextul Tratatului de la Amsterdam si a aplicarii uniunii monetare europene la dorinta statelor UE de a preveni afluxul de milioane de refugiati kosovari. De la autoprezentarea fortei militare ca un fel de elita transnationala la interese industriale si tehnologice.

Un rol covarsitor in declansarea razboiului impotriva Serbiei il poarta si un anumit discurs despre putere, de sorginte americana in cea mai mare parte, discursul moral al “Occidentului” (de exemplu, NATO ca o “comunitate de valori”) in perioada de dupa Razboiul Rece. Incercand sa se autoimpuna ca o norma de comportament globala, discursul moral pretinde ca sprijina uneori suveranitatea (Kuweit), alteori drepturile omului (Kosovo) ba chiar recent, brusc, ii invoca pana si pe kurzii turci de care nu a pasat nimanui in ultimii zece ani. Noutatea povestirilor, ca sa nu spunem basmelor, despre “axa Raului” cu care s-ar confrunta aprig cavalerii americani ai justitiei universale, istorisite la gura sobei de inteleptul Obi One Kenobi din Texas este structura narativa specifica superproductiilor de gang Hollywoodiene. Poleiala si paietele acestui nou discurs “etic” – in realitate unul despre putere si expansiune, nu pot ascunde tenebrele din fundal unde se ghiceste instrumentalizarea in propriu avantaj a conflictelor specifice, actualele afirmatii – povestiri – cum le-am zis cu ingaduinta – urmand o veche traditie, de secole, ce aminteste retorica Omului Alb, discursul care a insotit colonizarea occidentala in ultimii 500 de ani.

NATO a devenit dintr-o forta defensiva de protectie a Europei in fata amenintarii rusesti o forta de interventie americana, un instrument de impunere – manu militari – a intereselor economice, politice si geostrategice americane, in principal. Aceasta transformare care a remodelat NATO pe liniile de forta ale conceptelor geo-strategice americane este una dintre semnificatiile importante ale razboiului pentru Kosovo. Ca urmare a schimbarii vadite a rolului si functionarii Aliantei pe durata razboiului dar mai ales incheierea bombardamentelor au aparut la suprafata profunde discordante dintre partenerii NATO asupra rolului si rostului aliantei. Dezbaterea asupra utilitatii reale a NATO are deja un istoric.

Astfel, in noiembrie 1991, la conferinta de la Roma, presedintele Frantei, Francois Mitterrand a lansat propunerea dezvoltarii unei organizatii de aparare europene care formal ar fi urmat sa fie asociata cu NATO dar in acelasi timp ar fi avut calitatea de a actiona independent de Statele Unite. Argumentul era faptul ca, odata cu disolutia Pactului de la Varsovia, in iulie 1991, necesitatea protectiei Europei de catre americani disparea (in prezent in Europa se afla 62 000 de militari americani). Ceilalti membri europeni au respins ideea constructiei unei aliante militare independente care ar fi putut duce la disolutia NATO, iar de atunci incercarile europene de creare a unui sistem de aparare distinct nu au mers mai departe de gesturi si declaratii simbolice.

Intre timp, odata cu transformarea NATO intr-o forta de interventie globala, Statelor Unite revenindu-le rolul dominant, Franta a tras concluzia ca este necesara o mai puternica integrare militara alaturi de NATO. Ca atare in timpul interventiei militare impotriva Yugoslaviei, dintre toate natiunile europene Franta a contribuit cu cel mai important contigent de soldati. Cu toate acestea, sistematic, Franta a fost evitata sau chiar exclusa din procesul deciziilor militare in timpul ostilitatilor.

Situatia Frantei nu a fost singulara, iar dupa razboi s-au facut auzite din ce in ce mai multe plangeri ale aliatilor europeni deranjati de stilul de conducere american. Divergentele au fost mult mai multe dar datorita masurilor de cenzura miltara au razbatut la suprafata doar cateva semnificative, printre altele cu privire la selectia tintelor, de exemplu. In esenta era clar ca americanii vad in alb si negru, sau mai exact in rosu si negru fie si daca avem in vedere ca pilotii americani ii numeau pe sarbi “rosii”, asa cum fusesera invatati sa denumeasca dusmanul in timpul razboiului rece (este interesanta schematizarea dincolo de orice limita a perceptiilor americane despre sarbi – in acest context. Se pare ca nimeni nu le-a spus pilotilor americani ca Iugoslavia a fost liderul miscarii tarilor nealiniate, nici despre ostilitatea cvasirecunoscuta dintre sovietici si sarbi, de dupa al doilea razboi mondial, aceeasi perioada in care Statele Unite sprijineau logistic Uniunea Sovietica. Ca atare “rosii”, ar fi putut fi desemnati sarbii, admitand existenta unui tipar logic, doar, poate, in urma americanilor).

Razboiul impotriva Iugoslaviei a readus la suprafata tensiunile dintre Lumea Veche si Lumea Noua iar hegemonia americana a reinceput sa fie pusa in discutie in plan european, cu atat mai mult cu cat imediat dupa razboi, dolarul american a surclasat proaspata moneda europeana, care a ajuns in raport de subordonare fata de dolarul american.

Razboiul: executie – costuri – consecinte

Continue reading

Efectele cancerigene ale bombelor cu uraniu in Balcani


Kosovo Imagery –
1999 – Operation Allied Force – FAS Intelligence Resource Program


KOSOVO – YUGOSLAVIA

BBC:
Depleted uranium ‘threatens
Balkan cancer epidemic’

By Environment Correspondent Alex Kirby

A British scientist says the Americans’ use of depleted
uranium weapons in the war with Serbia is likely to
cause 10,000 extra deaths from cancer.

A British biologist, Roger Coghill, says he expects the
depleted uranium (DU) weapons used by US aircraft
over Kosovo will cause more than 10,000 fatal cancer
cases.

Mr Coghill, who runs his own research laboratory in
south Wales, was speaking at a London conference
called to discuss the use by American and British forces
of DU in Iraq in the 1991 Gulf war.

High radiation levels

He said there had been evidence in other parts of the
Balkans of elevated radiatio
In mid-June scientists at
Kozani in northern Greece
were reporting that radiation
levels were 25% above
normal whenever the wind
blew from the direction of
Kosovo.
And Bulgarian researchers
reported finding levels eight
times higher than usual
within Bulgaria itself, and up
to 30 times higher
DU is a by-product of the enrichment of uranium for
making nuclear weapons and reactor fuel. It is 1.7
times heavier than lead, and is used for making
armour-piercing rounds.

Safety controversy

Both the Pentagon and the Ministry of Defence insist
that it poses no significant danger. But Mr Coghill says
that, while DU in its inert form is safe enough, when it
strikes a target it does become a real danger.
“In an impact DU catches fire, and much of the round is
turned into burning dust. The particles are extremely
small, they can travel up to 300 kilometres. They are
also beta-emitters, which are dangerous if inhaled.”
The particles can then lodge in the lungs, resisting the
body’s attempts to flush them out, and can wreak havoc
with the immune system. They can migrate to any
tissue, though they often make for the kidneys.
Using calculations based on the Pentagon’s statement
that one in five of the rounds fired by its A-10 aircraft
over Kosovo were DU munitions, Mr Coghill estimates
that more than 500,000 DU rounds were fired, of which
half detonated.

He says that would have resulted in the release of
about one thirty-thousandth of the amount of radiation
released at Chernobyl in 1986. “But that was in the
form of caesium on the ground. This is free-floating
particulate matter.”

Delayed effect

Mr Coghill says the maximum effect will be reached
about six months after the war, and he thinks the first
cancers – probably leukaemias – will start to show up
about a year after that.

“Throughout the Balkan region, I calculate that there
will be an extra 10,150 deaths from cancer because of
the use of DU. That will include local people, K-FOR
personnel, aid workers, everyone.”

He accepts that doubts remain over the effects of DU,
and says it is vital to listen to critics who suggest that
the higher cancer rates seen in parts of Iraq may have
been caused by chemical weapons instead.

However, Mr Coghill notes that Bosnia, where DU
weapons were used in 1995, was not attacked with
chemical munitions, unlike Iraq.

“No epidemiological study can ever prove causality – all
it can do is show an association. For proof, you need
human, animal and cellular studies. All of those have
been carried out on DU, and they support the
association,” says Mr Coghill.

“The total evidence is strong that DU is behind Gulf
War Syndrome, and the
“The birth deformities seen in the Gulf are identical to
those seen in Bosnia, and in the children of some US
service personnel who were exposed to DU.”

He says there is telling confirmation of his distrust of
DU. It comes in the form of evidence submitted by
radiation physicists at the University of Maryland to the
US Department of Energy in April on the long-term use
of DU.

“They concluded that DU should never be used in a
battlefield scenario, because of its hazards to health.”