Deşi datoria externă creşte fulminant, autorităţile de la Bucureşti se arată cu totul şi cu totul liniştite, pentru că datoria publică externă rămâne mică, sporirea având loc pe seama datoriei externe private. Nici o treime din datoria externă pe termen lung şi mediu nu reprezintă datorie publică, situându-se la un cuantum faţă de PIB care se supraînscrie în parametrii ceruţi de Uniunea Europeană. Dar faptul că datoria publică externă este mică atunci când datoria externă este mare pe ansamblu, din cauza componentei private, nu constituie cumva vreun avantaj, ci, dimpotrivă, datoria externă devine greu controlabilă şi gestionabilă, pentru că, în timp ce posibilităţile de defecţiuni de plată cresc, răspunderea cade, până la urmă, în fiecare caz, asupra ţării. 2007 nu numai a amplificat fabulos datoria externă (cu peste 20% în numai nouă luni), dar a şi accentuat ponderea componentei private (de la 63% la sfârşitul lui 2006 la 70% în prezent).

Încă spre sfârşitul celui de al treilea trimestru, datoria externă pe ansamblu bătea spre 50 miliarde euro, din care 34 miliarde euro datoria pe termen mediu şi lung şi vreo 15 miliarde euro cea pe teren scurt (sub un an). Pe mai departe, importurile au debordat, în timp ce exporturile au încetinit vizibil până la stagnare. Până în toamnă, cele două tendinţe – atât frenezia importurilor, cât şi gâtuirea exporturilor – au avut condiţii superprielnice în a se produce prin aprecierea absolut artificială a leului. Devalorizarea monedei naţionale intervenită în ultimele două luni a relaxat tensiunile pentru exportatori, a temperat într-o anumită măsură creşterea deficitului comercial prin efectele asupra importurilor, dar dacă vor fi consecinţe pasagere sau de durată abia urmează a se vedea.
Continue reading →

Fronturile provocarilor anti-Romania

Ce se intampla dupa ce se intampla

de Corneliu Vlad

Rusia intereseaza in acest moment marile cancelarii politice ale lumii mult mai mult decat lasa a se intelege declaratiile publice sau articolele de presa. Transferul – anuntat si constitutional – al puterii supreme face din Kremlin un loc hipersensibil. Seismografe, ultrasensibile si ele, inregistreaza si prelucreaza orice unda starnita in nepatrunsele sfere ale puterii de la Moscova. Orice miscare, orice nuanta capata interpretari spectaculoase, hiperbolice. Daca unul (din multii) demnitari din echipa de fosti ofiteri ai serviciilor secrete, apropiati ai lui Putin, este arestat, se tese imediat scenariul unei lupte atroce pentru succesiune la Kremlin. Daca iese zvonul unui posibil atentat vizandu-l pe Putin, apar proiectii monstruoase despre dezastrul imediat al Rusiei. Si chiar daca acelasi Putin, in ultima sa conferinta de presa televizata, isi compune un discurs sigur si ponderat, evitand abil subiectele incomode, se emite concluzia ca lucrurile in Rusia stau mult mai rau decat s-ar parea, iar Vladimir Putin incearca sa ascunda apropiata catastrofa.
Ciudata si paguboasa optica. Ciudata, pentru ca o evaluare corecta a situatiei este si in interesul adversarilor externi ai Rusiei. Paguboasa, pentru ca, mizand pe o prabusire a Rusiei in haos, partizanii acestei variante ii ignora consecintele. O Rusie instabila ar duce la o lume mai instabila. O Rusie in haos ar spori haosul, deja instalat, in viata internationala. O Rusie imprevizibila ar face relatiile dintre marile centre mondiale de putere mai imprevizibile. Sporirea coeficientului de nesiguranta si incertitudine, la scara globala, nu serveste nimanui.

De aceasta situatie stranie este responsabil si presedintele Putin. Ambiguitatile fac adesea casa buna cu politica si diplomatia, dar suspansul pe care liderul de la Kremlin il intretine in legatura cu succesiunea sa si, mai ales, cu viitorul sau politic poate functiona ca un bumerang.

Intr-un fel sau altul, toata lumea este convinsa ca Putin va ramane, in continuare, conducatorul de fapt al Rusiei, indiferent de formula pe care o va alege. Rusii il vor in continuare tar, incoronat sau nu, in proportie de 70-80 la suta. Si atunci, de ce se plaseaza Putin in acest decor enigmatic, generator a tot felul de fantezii? O explicatie, una dintre cele posibile, ar fi ca liderul de la Kremlin doreste sa-si mentina suprematia absoluta pana in ziua expirarii mandatului, iar pana atunci sa-si asigure temeinic succesiunea, in sensul dorit de el, si viitorul post de comanda, tot suprema. Viitorul lider de la Kremlin nu trebuie consacrat inainte de vreme, nu trebuie sa intre in constiinte drept „cel ales” (mai intai de Putin, abia dupa aceea si de alegatori). Preferatul lui Putin s-ar expune acum unor posibile actiuni de torpilare din partea celorlalti pretendenti la presedintia Rusiei, iar competitia pentru succesiune s-ar declansa inainte de termen.
Iar Vladimir Putin are acum nevoie de liniste si stabilitate in tara, pentru ca mai are multe de facut in mai putin de o jumatate de an de mandat. El vrea sa-si incheie cei opt ani de guvernare cu o Rusie mai bogata, mai disciplinata, cu o “democratie suverana” consolidata, fara tendinte autonomiste centrifuge, cu un capitalism de stat atotputernic, un program de inarmare bine pus la punct, o incredere sporita a populatiei in forta si maretia Rusiei si o pozitie autoritara, de superputere mondiala decazuta temporar din acest statut, dar pe care si-l recupereaza de la o zi la alta.

Acest demers al lui Putin este clar si coerent. In schimb, nici Statele Unite, nici marile state vesteuropene, si cu atat mai putin Uniunea Europeana, nu au o viziune si o politica la fel de clare si coerente fata de Rusia. Vor o Rusie mai stabila sau una mai nesigura? Sa o considere un (potential) adversar periculos, ori doar un redutabil competitor mondial? Sa trateze cu ea de o maniera dura, ori sa incerce sa-si armonizeze interesele? A miza pe asasinarea lui Putin, cum s-au iluzionat unii cu prilejul ipoteticului atentat din saptamanile trecute, tine – vorba ziaristei Mary Dejevsky, de la “The Guardian” – de “vechea paranoia”. Ziarista explica: “Cei ce cred, chiar in treacat, ca o Rusie fara Putin ar fi mai sigura sau mai buna, trebuie sa priveasca cu mai multa grija la ceea ce-si doresc”. In mod paradoxal, Occidentul are nevoie de o Rusie stabila si de un Putin puternic in fruntea ei.

Corneliu Vlad

Comentator Cronica Romana

29.10.2007

Cititi mai jos despre ultimele provocari ale Rusiei si Moldovei la adresa Europei si Romaniei:

Vorbind despre Kosovo la summitul Rusia-UE de la Lisabona, liderul de la Kremlin a facut aluzie la posibilitatea revendicarii Transilvaniei si Dobrogei de catre etnicii maghiari si bulgari

La numai o zi dupa ce Romania a fost mentionata de presedintele SUA, George W. Bush, drept unul din statele aflate in tinta Iranului, competitorul rus al Americii, Vladimir Putin, a mentionat tara noastra pe lista tarilor europene care se confrunta cu provocari de natura separatista. Reiterand pozitia Moscovei in cazul Kosovo, liderul rus le-a sugerat omologilor europeni o abordare mai flexibila, in spiritul dreptului international, facand trimitere la problema basca din Spania, respectiv la cea flamanda din Belgia si, nu in ultimul rand, la “potentiala problema” a maghiarilor si bulgarilor din Romania…

Continue reading →

Situatia Romaniei nu s-a schimbat cu mult de atunci. Negura razboiului s-a prelungit pentru Romania 50 de ani, timp in care comunismul ateist impus de trupele de ocupatie sovietice a provocat crime in masa si distrugeri adanci in firescul omenesc.

A fi roman in Europa reunita ar insemna sa fim iarasi ce-am fost si mai mult decat atat, ca sa amintim vorbele domnitorului Petru Rares, de care abuzeaza din pacate grupari partizane, partinice. Spre deosebire de acestea noi nu putem tine doar cu o parte, noi credem in summum, in natiune. De aceea, cea mai scurta si profunda descriere a romanului este, dupa parerea noastra, definirea lui prin esenta sa milenara, de crestin ortodox. Romanul aduce in Europa occidentala un nou suflu, specific si unic in lume: combinatia dintre darzenia spiritului latin si toleranta luminata a ortodoxei. Aceasta l-a facut sa reziste atatia ani aparand portile Europei cu radacinile sale crestine, dupa cum si-ar fi dorit sa se afle stipulat si in Constitutia Europei regretatul Papa Ioan Paul al II-lea sustinut si de Prea Fericitul Parinte Teoctist. Daca n-ar fi fost Mircea, Mihai sau {tefan – atletul lui Hristos, poate Semiluna s-ar fi ridicat azi mandra pe cerul Parisului, muezinul ar fi cantat la Berlin iar la sediul Comisiei Europene de la Istanbul s-ar fi vorbit despre integrarea Frantei in Europa musulmana. N-a fost sa fie asa.

Ca o buturuga mica si tare in drumul carului mare, prezenta romanilor la frontiere a permis ca minuni ale lumii sa se inalte azi in capitalele Europei occidentale. Istoria a ajutat Europa de vest si secolul trecut. Turlele domului din Koln sau Milano ar fi devenit postamente pentru infipt stele rosii in varful lor iar frumusetea discreta a Catedralei Notre Dame ar fi fost eclipsata de mizeria depozitului de sticle si borcane refolosite in care ar fi fost transformata. Daca sovieticii-ateisti ar fi ocupat Europa occidentala produsele lor expirate ca extremistii Alina Mungiu Pippidi si Renate Weber – aceste Ana Pauker si cu Dej la un loc – s-ar fi luptat acum cu raderea frescelor Capelei Sixtine pentru a nu fi afectate privirile si sentimentele ”agnosticilor, indiferentilor si ateilor”, dupa cum pretexteaza azi pentru a atenta la sufletul si fiinta copilului prin eliminarea icoanelor din viata lor.
Continue reading →

În fapt, putem crede că tot scandalul energiei, care macină scena noastră politică de doi ani, stă pe acelaşi Dinu Patriciu, duşmanul suprem al lui Traian Băsescu, pentru că, într-un fel, “Alro” a subvenţionat, prin “Energy Holding”, energia electrică cumpărată mai ieftin de “Rompetrol”. Ce-i spune lui Tăriceanu numele companiei “Energy Holding”? O analiza de Daniel Bojin pentru BURSA, completata cu sinteza “Politica energetică: vulnerabilitatea Europei” realizata de experti si politicieni ai Parlamentului European: UE depinde de importuri din Rusia si Orientul Mijlociu pentru 50% din nevoile sale energetice şi este probabil ca în următorii ani această dependenţă să crească. Parlamentul European a organizat o audiere publică în care deputaţi europeni şi naţionali, reprezentanţi ai Comisiei şi ai Consiliului şi experţi în domeniu au discutat despre politica energetică externă, concentrându-se asupra Rusiei, Mării Caspice şi regiunilor mediteraneene.