Ce se intampla dupa ce se intampla

de Corneliu Vlad

Rusia intereseaza in acest moment marile cancelarii politice ale lumii mult mai mult decat lasa a se intelege declaratiile publice sau articolele de presa. Transferul – anuntat si constitutional – al puterii supreme face din Kremlin un loc hipersensibil. Seismografe, ultrasensibile si ele, inregistreaza si prelucreaza orice unda starnita in nepatrunsele sfere ale puterii de la Moscova. Orice miscare, orice nuanta capata interpretari spectaculoase, hiperbolice. Daca unul (din multii) demnitari din echipa de fosti ofiteri ai serviciilor secrete, apropiati ai lui Putin, este arestat, se tese imediat scenariul unei lupte atroce pentru succesiune la Kremlin. Daca iese zvonul unui posibil atentat vizandu-l pe Putin, apar proiectii monstruoase despre dezastrul imediat al Rusiei. Si chiar daca acelasi Putin, in ultima sa conferinta de presa televizata, isi compune un discurs sigur si ponderat, evitand abil subiectele incomode, se emite concluzia ca lucrurile in Rusia stau mult mai rau decat s-ar parea, iar Vladimir Putin incearca sa ascunda apropiata catastrofa.
Ciudata si paguboasa optica. Ciudata, pentru ca o evaluare corecta a situatiei este si in interesul adversarilor externi ai Rusiei. Paguboasa, pentru ca, mizand pe o prabusire a Rusiei in haos, partizanii acestei variante ii ignora consecintele. O Rusie instabila ar duce la o lume mai instabila. O Rusie in haos ar spori haosul, deja instalat, in viata internationala. O Rusie imprevizibila ar face relatiile dintre marile centre mondiale de putere mai imprevizibile. Sporirea coeficientului de nesiguranta si incertitudine, la scara globala, nu serveste nimanui.

De aceasta situatie stranie este responsabil si presedintele Putin. Ambiguitatile fac adesea casa buna cu politica si diplomatia, dar suspansul pe care liderul de la Kremlin il intretine in legatura cu succesiunea sa si, mai ales, cu viitorul sau politic poate functiona ca un bumerang.

Intr-un fel sau altul, toata lumea este convinsa ca Putin va ramane, in continuare, conducatorul de fapt al Rusiei, indiferent de formula pe care o va alege. Rusii il vor in continuare tar, incoronat sau nu, in proportie de 70-80 la suta. Si atunci, de ce se plaseaza Putin in acest decor enigmatic, generator a tot felul de fantezii? O explicatie, una dintre cele posibile, ar fi ca liderul de la Kremlin doreste sa-si mentina suprematia absoluta pana in ziua expirarii mandatului, iar pana atunci sa-si asigure temeinic succesiunea, in sensul dorit de el, si viitorul post de comanda, tot suprema. Viitorul lider de la Kremlin nu trebuie consacrat inainte de vreme, nu trebuie sa intre in constiinte drept „cel ales” (mai intai de Putin, abia dupa aceea si de alegatori). Preferatul lui Putin s-ar expune acum unor posibile actiuni de torpilare din partea celorlalti pretendenti la presedintia Rusiei, iar competitia pentru succesiune s-ar declansa inainte de termen.
Iar Vladimir Putin are acum nevoie de liniste si stabilitate in tara, pentru ca mai are multe de facut in mai putin de o jumatate de an de mandat. El vrea sa-si incheie cei opt ani de guvernare cu o Rusie mai bogata, mai disciplinata, cu o “democratie suverana” consolidata, fara tendinte autonomiste centrifuge, cu un capitalism de stat atotputernic, un program de inarmare bine pus la punct, o incredere sporita a populatiei in forta si maretia Rusiei si o pozitie autoritara, de superputere mondiala decazuta temporar din acest statut, dar pe care si-l recupereaza de la o zi la alta.

Acest demers al lui Putin este clar si coerent. In schimb, nici Statele Unite, nici marile state vesteuropene, si cu atat mai putin Uniunea Europeana, nu au o viziune si o politica la fel de clare si coerente fata de Rusia. Vor o Rusie mai stabila sau una mai nesigura? Sa o considere un (potential) adversar periculos, ori doar un redutabil competitor mondial? Sa trateze cu ea de o maniera dura, ori sa incerce sa-si armonizeze interesele? A miza pe asasinarea lui Putin, cum s-au iluzionat unii cu prilejul ipoteticului atentat din saptamanile trecute, tine – vorba ziaristei Mary Dejevsky, de la “The Guardian” – de “vechea paranoia”. Ziarista explica: “Cei ce cred, chiar in treacat, ca o Rusie fara Putin ar fi mai sigura sau mai buna, trebuie sa priveasca cu mai multa grija la ceea ce-si doresc”. In mod paradoxal, Occidentul are nevoie de o Rusie stabila si de un Putin puternic in fruntea ei.

Corneliu Vlad

Comentator Cronica Romana

29.10.2007

Cititi mai jos despre ultimele provocari ale Rusiei si Moldovei la adresa Europei si Romaniei:

Vorbind despre Kosovo la summitul Rusia-UE de la Lisabona, liderul de la Kremlin a facut aluzie la posibilitatea revendicarii Transilvaniei si Dobrogei de catre etnicii maghiari si bulgari

La numai o zi dupa ce Romania a fost mentionata de presedintele SUA, George W. Bush, drept unul din statele aflate in tinta Iranului, competitorul rus al Americii, Vladimir Putin, a mentionat tara noastra pe lista tarilor europene care se confrunta cu provocari de natura separatista. Reiterand pozitia Moscovei in cazul Kosovo, liderul rus le-a sugerat omologilor europeni o abordare mai flexibila, in spiritul dreptului international, facand trimitere la problema basca din Spania, respectiv la cea flamanda din Belgia si, nu in ultimul rand, la “potentiala problema” a maghiarilor si bulgarilor din Romania…

Practic, Putin a facut o aluzie directa la posibilitatea fragmentarii Romaniei prin eventualele revendicari ale Transilvaniei si Dobrogei. Remarcile liderului de la Kremlin s-au produs in contextul participarii sale la cel de-al 20-lea summit UE-Rusia, in Portugalia, la Mafra.

“Priviti ce se intampla in Europa! Nu va sunt de ajuns problemele din Spania? Nu sunt suficiente problemele care pot sa apara in Romania, putine sunt problemele cu care se confrunta la ora actuala Belgia?”, a intrebat retoric liderul de la Kremlin, avertizand ca o eventuala recunoastere a independentei Kosovo impotriva vointei Serbiei ar putea constitui “scanteia” care sa alimenteze si alte miscari de secesiune si in alte zone de pe Continent. Interventia lui Putin a fost urmata de explicatii din partea anturajului sau, unul dintre membrii delegatiei ruse la summit-ul de la Mafra precizand, pentru Novai Reghion, ca, in cazul Spaniei, liderul de la Kremlin a facut aluzie la separatismul basc, iar in cazul Romaniei, la ungurii din Transilvania si la minoritatea bulgara.

“Nebunii cu sabia in mana”

Putin nu a ezitat sa se refere, totodata, si la dosarul nuclear iranian, taxandu-si omologii pentru atitudinea adoptata in acest caz. “De ce sa agravam o situatie si sa o aducem intr-un punct mort recurgand la amenintarea cu sanctiuni sau cu o interventie militara? Nu cred ca a alerga de colo-colo ca un nebun cu o sabie in mana este cea mai potrivita metoda de a rezolva o astfel de problema”, a declarat, joi, Putin, la doar cateva ore dupa ce SUA au anuntat ca au impus noi sanctiuni in cazul Iranului, vizand unitatea de elita a Gardienilor Revolutiei, Al Qods. “Nu cu mult timp in urma parea imposibila rezolvarea dosarului nuclear nord-coreean, care insa s-a solutionat in cele din urma pe cale pasnica”, a adaugat liderul moscovit. Criticile presedintelui rus nu s-au oprit insa aici, liderul de la Moscova reluandu-si ofensiva la adresa omologilor europeni chiar in deschiderea summit-ului UE-Rusia, organizat ieri la Mafra. Astfel, Vladimir Putin a respins cu fermitate planul Uniunii Europene de a limita investitiile straine in infrastructura de distributie a energiei, sustinand ca investitiile europene in tara sa sunt cu mult mai mari decat cele facute de Rusia in Europa.

Antecedentele Kosovo

Un Kosovo independent ar putea reprezenta un precedent pentru conflictele inghetate din spatiul ex-sovietic, aprecia in februarie 2006 presedintele rus Vladimir Putin, cu ocazia intrevederii anuale cu presa.

In conditiile in care statutul provinciei Kosovo se regaseste printre prioritatile agendei SUA-UE, acordarea indepedentei ar putea tulbura apele in Abhazia si Osetia de Sud, regiuni independente de facto fata de Georgia inca din 1990. Desi presedintele Putin nu a pronuntat cuvantul “Transnistria” in discursul sau, regiunea separatista din Republica Moldova a fost inclusa de analistii rusi in cercul conflictelor inghetate a caror soarta Moscova incearca sa o lege de reglementarea problemei Kosovo. “In cazul in care cineva ar considera acordarea independentei depline pentru Kosovo, atunci de ce ar trebui sa refuzam aceasta abhazilor sau osetinilor?”, a debutat retoric presedintele rus. “Nu vreau sa spun ca Rusia va recunoaste imediat Abhazia sau Osetia de Sud, insa precedente de acest gen exista”, a explicat Putin, pledand pentru o aplicare uniforma a principiilor de solutionare a conflictelor. Reglementarea statutului provinciei Kosovo “reprezinta un subiect de o importanta deosebita pentru noi, nu numai in termenii respectarii principiilor de drept international, ci si in ceea ce priveste interesele de ordin practic din teritoriile post-sovietice”, declara Putin in cadrul unei reuniuni cu membrii Executivului de la Moscova. Pe de alta parte, aderarea Romaniei la UE a iritat in mod vizibil Moscova: in noiembrie 2006 Serghei Lavrov a reprosat Bruxelles-ului faptul ca Rusia nu a fost consultata cu privire la aderarea Romaniei si Bulgariei la blocul comunitar. (A.M.L., G.D.)

ZIUA / 27.10.2007

Premise pentru dezmembrarea Romaniei

Detonatorul Kosovo in “Tinutul secuiesc”

Putin Magnificul si mica Romanie

Voronin vrea sa stapaneasca peste Moldova lui Stefan cel Mare

***

Mai marii lumii sperie Romania

de Corneliu Vlad

De cateva zile, romanii au aflat ca tarii lor i se pregatesc doua lovituri ucigatoare: un atac cu rachete din partea Iranului si dezmembrarea teritoriului national. Bizar este ca nu romanii sau liderii lor au presimtit aceste pericole; le-au aflat si le-au facut cunoscute conducatorii statelor cele mai puternice din punct de vedere militar ale lumii si, probabil, cei mai informati lideri mondiali: presedintele Americii si presedintele Rusiei. Au vorbit public, pentru ca sa o stie toata lumea. Au vorbit direct, pentru ca lucrurile sa fie cat se poate de clare. Au vorbit solemn, in fata unor audiente respectabile: Universitatea Nationala pentru Aparare din Washington si reuniunea de varf Rusia-UE de la Lisabona.

George W. Bush: “Oficiali iranieni au declarat ca au dezvoltat rachete cu o raza de 1.200 mile, care le-ar da posibilitatea sa loveasca multi dintre aliatii nostri din NATO, intre care Grecia, Romania, Bulgaria si, posibil, Polonia, Ungaria, Slovacia”.

Vladimir Putin: “Priviti ce se intampla in Europa! Nu va sunt de ajuns problemele din Spania? Nu sunt suficiente problemele care pot sa apara in Romania, putine sunt problemele cu care se confrunta la ora actuala Belgia?”

De retinut este ca fiecare dintre cei doi vestitori de stiri macabre a tinut parca sa ne consoleze cumva. Consolarea – daca se poate vorbi de asa ceva – ar fi ca, si intr-un caz, si in celalalt, ei au tinut sa observe ca nu suntem singura tara confruntata cu respectivele riscuri existentiale. Este oare momentul sa ne alarmam, sa raspundem chemarii istorice “La arme!” (a cui chemare? care arme?), sa sunam mobilizarea generala si sa ne pregatim de “razboiul sfant”?

Sa fim, totusi, seriosi si lucizi. Teoretic, cel putin, Romania este stat membru al NATO, iar in Tratatul Atlanticului de Nord exista un faimos articol care prevede, potrivit principiului “toti pentru unul si unul pentru toti”, ca in caz de agresiune vom fi aparati de Alianta. Apoi, Romania este stat membru al Uniunii Europene, institutie care se opune nu numai secesiunii, dar si autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Numai ca, in privinta primei ipoteze, Romania, care nu are o aparare antiracheta inexpugnabila, nu se afla sub acoperirea unui scut spatial (inca inexistent de altfel, al SUA in Europa), iar Uniunea Europeana nu are nici ea, deocamdata, un scut spatial si nici macar o politica externa si de aparare comuna. In ce priveste aluzia (caci aluzie a fost) presedintelui Putin la eventualitatea dezmembrarii Romaniei, chiar daca ziare americane influente ca New York Times sau diverse institutii europene au temperat, in diverse ocazii, pornirile iredentiste din Ungaria (caci cele din Bulgaria nu sunt sau nu sunt de luat in seama), exista si mai pe aproape decat in Occident forte care cocheteaza ori sprijina miscari secesioniste, si chiar o fac cu succes, in tinerele state ex-sovietice.

Preocupant, daca nu chiar alarmant, este faptul ca insusi presedintele Bush, insusi presedintele Putin, au avertizat Romania de pericolele care ar ameninta-o. Vor fi fiind ei puternici si bine informati, dar aceste pericole se afla, cel putin deocamdata, la granita dintre real si imaginar. Caci nici Iranul nu ne-a amenintat, nici liderii de azi de la Budapesta sau UDMR-ul nu agita arme, nici Sofia sau cei 8092 de etnici bulgari din Romania inregistrati de recensamantul din 2002.

Si atunci, cum se face ca acesti cei mai puternici lideri ai lumii ne poarta de grija? De fapt, ei parca ar vrea sa ne sperie, nu sa ne tina partea, caci nu spun ceva de genul: „Romanie, ai o problema (de fapt mai multe), iata ce putem face pentru tine”. De fapt, cei doi par sa vrea mai degraba sa ne sensibilizeze si sa ne capaciteze, prin asemenea declaratii, la propriile lor probleme. America are probleme, si inca mari, cu Iranul, Rusia are si ea, inclusiv cu Kosovo. Si fiecare dintre cei doi vrea sa ne aiba de partea sa. Nu ca ar fi Romania buricul pamantului, dar uite ca, macar in situatii punctuale ca acestea, mai marii lumii au nevoie si de noi. Si procedeaza ca atare.

Comparatiile sunt de obicei hazardate, daca nu chiar periculoase, cand e vorba de geopolitica Tentatia de a recurge la o analogie cu situatia Romaniei din nefastul an 1940 este mare. Atunci, tara era prinsa intr-un cleste inrosit care se strangea si de partea Germaniei naziste, si a Rusiei sovietice. Rezultatul acestei mecanici a fost, atunci, dezastruos.

Sa interpretam, si de aceasta data, postura in care se afla Romania ca pe una de victima a confruntarii intre doi giganti? Am fi inclinati sa raspundem ca nu. In declaratiile celor doi supermari este si multa retorica, si exercitiu de imagine. Putin s-a referit doar la „problemele care pot sa apara in Romania”, dar nu a explicitat. Dar iata ca vine, dupa aceea, un membru – anonim – al delegatiei ruse, care talmacese el ce-ar fi vrut de fapt Putin sa se inteleaga: ca e vorba de ungurii din Transilvania si de minoritatea bulgara din Romania.

Mai grav, mult mai grav, e altceva. Doi lideri importanti ai lumii, „monstrii reci ai politici mondiale”, cum le-ar fi spus generalul de Gaulle, vorbesc , o zi dupa alta, despre Romania si o fac asa cum o fac, in termeni duri, factorii de cea mai inalta raspundere nu reactioneaza public corespunzator cu gravitatea afirmatiilor facute de cei doi. In sferele de sus ale puterii de la Bucuresti, lumea pare fascinata mai degraba de uninominale si europarlamentare, de Ministerul Justitiei si DNA, de caltabosi si altele. Oare ei nu-si dau seama ca Romania ramane in continuare un teren disputat intre statele membre NATO si Rusia, chiar daca tara a intrat in NATO si UE? Si ca ne trebuie o politica externa inteleapta si responsabila, mai presus de interesele meschine si incaierarile coteriilor politice si de afaceri? Servilismul fata de Washington si aroganta fata de Moscova nu sunt cei mai buni parametri ai politicii externe a Bucurestiului.
Cu niste ani in urma, un politolog slovac, Aleksander Duleba, prevedea ca Romania va fi sub raport politic si militar in sfera de influenta americana, iar in domeniul economic, in cea a Rusiei. Daca se va fi perfectat un asemenea aranjament intre Moscova si Washington, de ce ne mai sperie, prin declaratii publice, ba unii, ba altii?

In urma cu aproape 100 de ani, Petre Carp reflecta, patriotic si euforic: „Romania are atata noroc, incat n-are nevoie de barbati de stat”. Barbati de stat, e drept, nu prea avem astazi, dar noroc in istoria ultimului secol stim cu totii cat am avut.

Cronica Romana

30.10.2007