de Radu PORTOCALA
In august 2005, cand ne-am intalnit pentru a discuta despre iminenta mea numire ca director al Institutului Cultural Roman de la Paris, deci viitor subordonat al sau, prima intrebare pe care mi-a pus-o dl Horia-Roman Patapievici a fost: “Mentineti ceea ce ati scris despre intrevederea dintre Iliescu si Plesu, la Tescani, in vara lui ’89?”
Recunosc ca modul in care fusese formulata intrebarea mi-a starnit amintiri neplacute. Dar si mai neplacuta mi-era brusca certitudine ca pe aceasta transparenta invitatie la dezicere urmau, inainte de toate, sa se construiasca relatiile noastre de lucru. Eu, intrusul, indraznisem sa intinez cu atingerea mea pe un membru al sacrei confrerii a piedestalelor.Am raspuns: “Prin ‘bunavointa’ dlui Plesu, ceea ce am scris in 1990 ma costa foarte scump si astazi. Dar, din moment ce n-am dat niciodata vreo dezmintire, inseamna ca mentin ce am scris”.