BUCOVINA vs Tismaneanu: “COMINTERNISTII au apărut iarăşi la suprafaţă, cu antiromânismul lor”

Atitudini

Trăim bine şi istoria?

„Unii au suferit mai rău, alÅ£ii mai bine” – Alexandru George

Sîntem o ţară non-lustrată. Alustrată, dacă vreţi. Avem varii comisii (concurente) pentru condamnarea comunismului (cerute de Băsescu, de Parlament, de Guvern etc.), varii Institute şi Centre de Cercetare a Crimelor Comunismului.

Trăim bine şi istoria? Cu siguranţă, dacă acest proces e făcut de foşti comunişti şi de fiii lor „cu grave leziuni pe la demnitatea umană”, cum formulează Paul Goma, rămas în afara acestor comisii de cercetare/studiu a/al perioadei comuniste, nefiind aşadar expert recunoscut în „sumbrul capitol”, nici în trecute vieţi de tovi şi toave.

În „Cotidianul” din 19 decembrie 2007, Vladimir Tismăneanu declara ritos: „Raportul este opera cea mai importantă a vieţii mele”. S-a scurs un an de la marele moment istoric al condamnării oficiale a comunismului, de la „ziua nebună”, cum îi spune intervievatorul Cristian Pătrăşconiu unui Tismăneanu convins că, atunci, în Parlament, demonul trecutului roşu (balaurul, hidra, dragonul, vasiliscul) a fost definitiv ucis, graţie Raportului Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste în România (e titulatura lungă), că a fost etichetat, în fine, ancien régim ca ilegitim şi criminal.

Aşa să se fi întîmplat oare? Dimpotrivă. Să fim în clar, cum zice Ticu Dumitrescu. Raportul Tismăneanu nu-i decît o condamnare formală, fără consecinţe juridice, cîtă vreme Pleşiţă iese pe televizor să-1 re-înjure pe Goma, iar Goma rămîne însingurat, exilat departe de Mana.

Victimele sunt iarăşi victimizate, ofiţerii care au împins la delaţiune sunt gras pensionaţi. Dincă-Te-Leagă a avut parte de coroană funerară – zice presa – dinspre Ion Iliescu, iar Bartolomeu Anania, puşcărizat la Aiud cu lanţuri la picioare, e condamnat de CNSAS. Militaru, agent sovietic dovedit, a ajuns ministrul Apărării după loviluţie. Fără lustraţie, îl avem pe „ţărănistul” Talpeş, iar liberala Mona Muscă platformistă, cade în aceeaşi oală cu Ştefan Augustin Doinaş care a făcut închisoare tocmai pentru omitere de denunţ; rămasă, vorba cuiva, „cu dinaintea goală”, păpuşa Barbie tuşată la ochi se vrea şi ponsată, cerînd licenţă politică la televizor. Tot la televizor, înghiţim elogiul securistului patriot, politicos, binevoitor nouă, bonom, blajin, „obez sau mort”, cum ironiza poetul Nicolae Turtureanu. Elogiul delatorului de elită faţă de cel de rînd, ca şi cum a fi delator-scriitor sau delator-filosof e mai puţin ticălos decît a fi delator-frizer. Modanei îi spun doar atît: au fost deţinuţi care au refuzat streptomicina oferită în schimbul delaţiunii. Şi au murit.

În suscitatul interviu, Tismăneanu îşi asumă trecutul traumatic, de copil de Cartierul Primăverii (Cristian Tudor Popescu opinează că-i un gest imoral să-ţi condamni tatăl, îngropat pe Aleea comuniştilor; oricum, Tism. putea să se recuze, salvînd, totodată, validitatea Comisiei), dar şi „obligaţia morală de a fi anticomunist”. Să nu mai zăbovim pe ideea că şeful Kamisiei a ajuns inamicul sistemului după ce a profitat din plin de sistem (în ’59, tata Tismăneanu a fost exclus din Nomenklatură, de unde ura lui Valodea contra comunismului european). Însă consecinţa faptului că filosoful de Academie „Ştefan Gheorghiu”, chiar „distanţat ideologic” de propriul discurs pro Dictator şi pro Epocă de Aur, dă verdicte celor capabili mă face să cred că e normală, poate, atitudinea celor care rămîn refractari la astfel de verdicte.

„Thanatosul ideologic”, cercetat de Vintilă Horia, te face să adormi. Înainte de asta, te face să te retragi a lehamite, a zădărnicie. Nu te mai interesează, eşti indiferent la vînarea de vînt. În 18 decembrie, 2006, la Timişoara, o mînă de oameni îşi comemora morţii. Pe B1 TV din septembrie 2007, la 6, vine presa!, Ulieru afirma că Secu a recrutat informatori chiar dintre disidenţi. Iar cuvîntul disident e compromis dacă Sorin Toma ori Ileana Vrancea au pretenţia disidenţei şi Baranga se joacă la Naţionalul ieşean, ca disident: mielul turbat. Deranjează din ce în ce mai puţin tragedia lui Mircea Vulcănescu, a doctorului Voiculescu, a etnologului Anton Golopenţia, a filosofului Ion Petrovici, tragedia lui Ianolide, autorul acelei Predanii a mărturisitorilor români din Închisori.

CominterniÅŸtii au apărut iarăşi la suprafaţă, cu antiromânismul lor cu tot. Fardat altfel. Doina lui Eminescu e iarăşi acuzată, ca-n anii cincizeci, că ar fi manifest protolegionar, iar naÅ£ionalismul – cauză sinucigaşă. AÅŸa-numita fluidizare a graniÅ£elor sună a internaÅ£ionalism proletar. Apud Florin Constantiniu („Adevărul literar ÅŸi artistic”, 19 martie, 2002): printre documentele tipărite din Arhiva Rusă s-a găsit un Apel, din aprilie-iunie ’45, semnat de reprezentanÅ£ii PCR, PSD ÅŸi Frontul Plugarilor din plasa Bihor, pentru ca Transilvania să se alipească URSS. Trimis unde? La ConferinÅ£a creării ONU. Åži mă întreb dacă alt istoric al Academiei, în afară de Al. Zub, face parte din Comisia Tismăneanu.

Continue reading