Neokomii lui Tismaneanu, demascati de Victor Frunza

left
Disidentul Victor Frunza a incetat din viata criticand impostura propagandistilor neotrotkisti si expunand ororile sistemului antiuman comunist. Regretatul scriitor expune in ultima sa carte rolul nefast al disidentilor KGB din Romania de dinainte si de dupa 1990. In editia a IV-a ilustrata a “Istoriei comunismului in Romania”, scriitorul Victor Frunza denunta falsul anticomunism al “neokominternistilor care imbraca, pentru a-si atinge scopurile, orice haina”.

GDS, un PCR in ilegalitate

In interesul puterii sale, PCR putea si poate sa imbrace orice haina, sa-si ia drept travesti orice chip, chiar si acela al advesarilor sai.

Intre operatiile publice efectuate de Silviu Brucan in zilele Revolutiei din decembrie 1989 a fost infiintarea unei organizatii de intelectuali, simpatizanti ai miscarilor disidente din estul Europei, cu caracter antitotalitar (chiar si anticomunist), careia i s-a aflat si o denumire cat se poate de potrivita: Grupul de Dialog Social (GDS).

Grupul, ai carui membri, persoane extrem de onorabile, capata prin mediile din presa si de televiziune un binemeritat prestigiu, se pare ca este conditionat de existenta unui cerc inchis de membri, dar mai ales de menirea de a influenta opinia publica intotdeauna intr-o directie pozitiva. Dupa ce, o scurta perioada, Silviu Brucan s-a convins personal de binefacerile pe care organizatia infiintata de el le aduce la progresul societatii romanesti, si de faptul ca ea isi face treaba asa cum a fost gandita, s-a retras discret. Dar a lasat in locul sau, pentru a monitoriza justetea liniei, un alt fost ilegalist PCR, un distins intelectual, pe nume Pavel Campeanu, de a carui si mai discreta prezenta si activitate in GDS, revista “22” (cu care Brucan a dotat organizatia) nu a fost prea darnica in informatii. Dezbaterile initiate de grup, ca si continutul de un bun nivel publicistic al revistei, sunt orientate spre a influenta publicul neconformist intelectual, mai ales segmentul anticomunist al societatii actuale, in directia dorita.

Cand GDS-ul lui Brucan il sprijinea pe Iliescu

Din cand in cand, “Grupul” – sau separat numai revista “22” – dadea si cate un test de eficienta. De pilda, se remarca momentul impresionant si caldura cu care s-a recomandat electoratului Romaniei sa fie votat Ion Iliescu pentru functia de presedinte, intr-un Apel pe care l-au semnat numerosi intelectuali de marca, admiratori ai GDS-ului.(…)

Ascultati expunerea lui Victor Frunza la Conferinta Civic Media “Al cui este Raportul Tismaneanu? – Document politic sau lucrare stiintifica, izvor de drept sau rafuiala trotzkista?” accesand mai jos

Un nou Raport asupra ocupatiei comuniste a Romaniei

Cititi mai jos rechizitoriul disidentului Victor Frunza la adresa Raportului si Comisiei Tismaneanu si un articol de exemplara devoalare a neokominternistilor lui Tismaneanu

bottom

Neokominternistii lui Tismaneanu, demascati de Victor Frunza

Regretatul scriitor expune in ultima sa carte rolul nefast al falsilor anticomunisti din Romania de dupa 1990

Ultima carte a regretatului opozant anticomunist, jurnalist si scriitor Victor Frunza, aparuta la editura sa, denunta falsul anticomunism al “neokominternistilor care imbraca, pentru a-si atinge scopurile, orice haina”.

Lansata la Bookfest, “Istoria comunismului in Romania” (editia a IV-a ilustrata) isi propune sa prezinte adevarul nemistificat cu privire la acest subiect, atat de politizat in ultima vreme. “Comunistii si ziua H”, “Trei conditii preliminare pentru stalinizarea Romaniei. Trei clasici ai stalinizarii” sunt doar cateva dintre capitolele acestui volum, a carui prima editie a aparut sub titlul “Istoria Partidului Comunist Roman”, in 1984, la o editura din Danemarca, dupa un manuscris transferat clandestin in Occident. Publicam in continuare cateva extrase din capitolul intitulat “Revolutia impuscata sau PCR dupa 22 decembrie 1989”, subliniate special pentru ZIUA de regretatul anticomunist, inainte de moartea sa, survenita pe 27 iulie anul acesta. (Anne Marie LUPASCU, Luciana POP )

Cand GDS-ul lui Brucan il sprijinea pe Iliescu

Din cand in cand, “Grupul” – sau separat numai revista “22” – dadea si cate un test de eficienta. De pilda, se remarca momentul impresionant si caldura cu care s-a recomandat electoratului Romaniei sa fie votat Ion Iliescu pentru functia de presedinte, intr-un Apel pe care l-au semnat numerosi intelectuali de marca, admiratori ai GDS-ului. Revista este eficienta si prin ceea ce cenzureaza. De pilda, exista o seama de disidenti anticomunisti interzisi in paginile ei. Il avem in vedere, de pilda, pe Dorin Tudoran, cu care doamna redactor-sef de odinioara a avut o altercatie juridica. Din aceasta revista reproducem interviul entuziast pe care revista “22” l-a luat in momentul in care Traian Basescu l-a numit pe fiul activistului de la Komintern, Tismanitki, ulterior devenit Tismaneanu, sa patroneze Comisia prezidentiala pentru nominalizarea crimelor regimului comunist. Din fericire, ceea ce strica presa de scandal, dar libera, cum este ziarul ZIUA, drege presa legala. Ca la Cuza. Numai ca putin invers: unde scuipa opinia publica, pupa “22”! (…)

Falsitatea “Intelighentiei”

Ideea dupa care salvarea natiunii ar veni de la “intelighentie” cunoaste acum scandeta si se verifica in toate tarile estice. Cel putin la noi, cred ca zarva facuta in legatura cu rolul mesianic al acesteia nu a primit justificarea in nici un mod. Disidentii au rasarit mai putin dintre intelectuali si, cati au fost, au facut parte din toate paturile sociale.

Aceasta pentru ca nu trebuia sa fii intelectual ca sa ai simtul dreptatii: el este ca un organ cu care te nasti, precum urechea muzicala, de pilda. Dar aceasta nefiind de-ajuns, o noua “selectie naturala” s-a efectuat in momentul in care s-a pus problema optiunii propriu-zise.

De cele mai multe ori cei care prin locul pe care-l ocupau in viata sociala, prin functia lor in cultura, in viata bisericeasca, in activitatea politica, puteau contribui cu ceva spre a urni istoria din loc, in locul datoriei, dimpotriva, faceau un pact cu diavolul. Trebuia intr-adevar sa ai vocatia jertfirii de sine, care presupune nu numai acceptarea voita a tuturor riscurilor legate de momentul protestului, ci si un act de curaj cu mult deasupra nivelului comun.

Inainte de toate, insa, mai este ceva care in cuvinte se rezuma la iubire, sentiment de care prea si-au batut joc demagogii: trebuie probabil sa iubesti intr-un mod de care sufletele comune si egocentrice sunt incapabile.

Narcisism si o nelimitata vanitate

Este o nedreptate ce se face tuturor categoriilor sociale, cand se acorda un loc privilegiat “intelighentiei”, adica intelectualitatii avansate, care ar fi si la noi purtatoarea mesianismului in modificarea mersului istoriei, cand in realitate, majoritatea reprezentantilor ei sufera de narcisism si de o nelimitata vanitate.

Istoria comunismului romanesc confirma teza contrarie: toate categoriile sociale au dat in diverse perioade contestatari. Cei mai multi au aparut spontan.

Sub impulsul teoriei valabile pentru rusi – a caror traditie din secolul al XIX-lea a fost dusa mai departe in modul cel mai spectaculos de intelectuali de toate profesiile, de la scriitori la savanti atomisti, de unde si termenul care ne-a fost impus, via Franta, fara sa se potriveasca caracterului intelectualitatii “contestatare” – chiar la revolutie s-au organizat grupuri, anume dupa acest criteriu (Grupul de Dialog Social), care pentru a ilustra dogmatic “rolul intelighentiei”, s-a inchis in elitism si va sfarsi prin izolare, spre satisfactia extremei stangi.

Cum spre diferenta de rusi, intelectualitatea noastra nu prea a dat disidenti, dar dogma era dogma, trebuie musai adusi intelectuali pe scena politica, pe care se afirmasera numai oameni din chemare proprie, adica “nechemati”. Astfel a aparut “Legenda tacerii”, tacerea insemnand adica rezistenta sau opozitie. Comparativ cu fripturismul multora, tacerea sau autoizolarea aveau in acel timp o anumita valoare. Comparate insa cu critica articulata public si privite din perspectiva pe care ne-a oferit-o depasirea acelei triste epoci, astazi apar ca derizorii.

Daca tot a fost acceptata sintagma rusa despre “intelighentie”, cel putin sa fi existat rigorile lipsei de compromis din randurile acesteia.

La noi, dimpotriva, s-a cultivat ambiguitatea: partidul platea gras nu numai pentru ode de proslavire, ci si pentru tacere, respectiv pe cei care, avand o oarecare onorabilitate, puteau sa se “supere” pe el si sa carteasca.

Victor FRUNZA

VOTATI NECHEZOLUL!

de Victor Frunza

Cat a trecut de la condamnarea comunismului ca sistem social si a crimelor sale? Nu doar trei luni cat se crede, ci aproape saizeci de ani de cand s-au pronuntat cei dintai romani, in munti, cu arma in mana, fara nici un interes personal si, cei mai multi, cu pretul vietii. In functie de cine a facut-o, cu scrisul sau cu fapta, au trecut de asemenea patruzeci, treizeci, douazeci sau saptesprezece ani. Ce-i drept nu s-a facut stiintific! O lipsa mare!

Imi permit sa afirm, cu dovada in fata a mii de martori care au auzit si au citit, ca noi am condamnat aceste crime inca din 1984, anul primei editii a cartii Istoria comunismului in Romania (Istoria stalinismului). Faptul acesta, desi probabil nu place unora, ne da dreptul moral de a ne exprima un punct de vedere, privitor la felul in care au fost analizate deceniile experimentului comunist din tara noastra si enuntate crimele pe care le-a generat.

In afara initiativei in sine si a concluziei finale, la care am subscris de la inceput, cu regret trebuie sa spun ca felul cum s-a efectuat analiza ilustreaza daca nu chiar o ipocrizie directa, in orice caz o dubla morala, pornind chiar de la componenta comisiei prezidentiale, pusa sa lamureasca poporul cum stau lucrurile cu suferintele sale. Nu stim ce a fost mai intai: smecheria sau ipocrizia? In momentul in care tovarasul Silviu Brucan, in anii optzeci, a dorit sa-si schimbe reorientarea, aceasta nu s-a petrecut prin convertirea sa la antitotalitarism, ci in sensul reorientarii comunismului autohton spre alt punct cardinal, adica spre Statele Unite, unde inainte sau dupa elaborarea “Scrisorii celor sase”, a facut un turneu, despre care sporadic s-a mentionat cu diverse ocazii.

Or, presupunand ca el este si autorul moral al intrarii PCR-ului in ilegalitate sau in orice caz, unul din organizatori, l-a inarmat cu acest pretios si cardinal punct, transmis tuturor celor care aveau sa traduca in fapte noul NEP romanesc. (NEP – Novaia Ekonomiceskaia Politika). Implinind poruncile sacre ale noii orientari, sare in ochi coincidenta intre viziunea tovarasului Silviu Brucan si aceea a domnului Traian Basescu, in momentul in care a numit in fruntea comisiei prezidentiale pe fiul unui candva kominternist, dar predicand acum anticomunismul pe piata americana.

Am scris in cartea mea, inca din 1974 (mentiunea figureaza la pagina 293 a editiei a treia) ca, in interesul puterii sale, comunismul romanesc poate sa imbrace orice haina, sa-si ia drept travesti orice chip, chiar si acela al adversarilor sai. Ca asertiunea este valabila, am curajul sa afirm ca el, comunismul, nu numai ca este in stare in principiu sa condamne si crimele comunismului, dar este si cel dintai care a facut-o. Teza poate fi verificata si rog sa fiu criticat daca nu am dreptate: oare Hrusciov nu a condamnat el insusi crimele al caror autor fusese Stalin, dupa care milioane de asasinati in procese sumare si de deportati in lagarele cele mai ingrozitoare au fost reabilitati? Cu toate ca si el participase la unele din ele! Si a facut-o in interesul puterii sale. Oare Gheorghiu-Dej n-a condamnat si el opresiunea ruseasca, implicit si crimele care au insotit-o? N-a golit el inchisorile si lagarele, ca urmare a unei amnistii generale? Desi el insusi fusese un silitor executant si practician al terorii. Dar a facut-o numai atunci cand avea nevoie de sprijin intern si extern pentru atingerea obiectivelor sale. Ba si Ceausescu a condamnat, dupa cat ne amintim, niste crime, cele pe care Gheorghiu-Dej insusi le infaptuise, reabilitandu-i victimele. Fara rusine ca el insusi participase la ele si trasese foloase, urcand si mai sus spre viitoarea sa putere personala, de asemenea interesat in a reduce la tacere rivali si adversari.

Desigur, acum a venit randul crimelor din toti anii comunismului, implicit si cele de sub Ceausescu, pentru ostracizarea carora – in treacat fie spus – revolutia din decembrie 1989 n-a asteptat o solutie “stiintifica”, de la doctorii cu diplome de la scolile UTC-ului, schimbate pe sest cu patalamale americane, ca sa le dea verdictul final. Nici onoratul domn care a comandat condamnarea, ca si cei mai multi din simbriasii de lux, la randul ei onoratei comisii, intocmita dupa chipul si asemanarea dumnealui, sefului cel mare, nu si-au facut nici o problema ca – privindu-se unul pe celalalt – erau cu totii ilustrarea vie a proverbului popular care spune ca “Dupa razboi multi viteji se-arata”. Iar ca sa spunem lucrurilor pe nume, prin tacerea lor din timpul dictaturii, cand erau cei mai multi, in frunte cu seful cel mare, erau la fel, tot simbriasi de lux, prin tacerea lor aprobatoare la toate actele dictaturii, se facusera aliatii si complicii ei. Unii zic chiar ceva mai mult: colaboratori si colaborationisti! Iar prin simetrie cu fostele condamnari si aceasta este cu schepsis: un alibi pentru naivi, o cacialma pentru Uniunea Europeana, iar pentru un segment de populatie mai dificil, o tema electorala!

Eroul Ionel Cana, marginalizat si ignorat

Chiar asa, poate ultima condamnare a adus totusi ceva nou, nu numai prin cantitate, fata de toate cele anterioare din istoria comunismului insusi? Voi spune cu regret ca nu a adus nimic nou, chiar daca s-a intocmit un inventar de sute de pagini, in virtutea grijii de a nu se zice ca au primit sute de milioane de lei din bani publici, fara sa transpire, avand totodata grija sa cenzureze, sa nu aprofundeze, sa elimine posibile solutii.

Am redactat un protest indreptat – sa nu se inteleaga gresit – nu impotriva actiunii in sine, ci impotriva ipocriziei si a smecheriei, aducand drept suport exemplificari ferme, verificabile. Am criticat amnezia prin care in raportul final, pronuntat de la tribuna Parlamentului, nu a razbit, dupa cate stiu, desi am ascultat atent, nici macar in treacat numele Basarabiei si a nordului Bucovinei, cand se stie ca un pacat structural al formatiei comuniste din Romania – asimilabil cu o crima de tradare nationala – a constat in sustinerea activa intre 1924 si 1948 a neoimperialismului sovietic. Dar pedeapsa Insulei Serpilor si a unor insule mai mici URSS-ul, dupa incheierea Tratatului de Pace de la Paris, pe un simplu proces verbal, nu a fost si ea o crima? Si nu a fost mentionata nici macar aluziv.

A fost invitat Lech Walesa, organizatorul Sindicatului Solidarnosti din Polonia. Ce cupe de sampanie or fi fost ciocnite la Cotroceni! Ce gargara s-o fi facut pe tema sindicatelor libere de sub comunism. Se poate ca dl Basescu sa nu fi auzit de SLOMR, organizat in Romania inaintea celui din Polonia, in care s-au inscris atunci mii de oameni, incat regimul ceausist a apelat la masuri politienesti fara precedent. Se poate sa nu fi auzit, pentru ca pe atunci dl Basescu avea probabil urechile astupate pentru a nu auzi vreun protest, fiind in slujba la dictatura. Dar nici consilierii, nici comisia domniei sale de asa-zisi specialisti sa nu fi auzit de SLOMR si de organizatorul lui, dr. Ionel Cana? Au fost invitati atunci in Parlament fosti securisti, fosti agitatori de cadelnite in cortegiul dictaturii, ei personal sau prin urmasi. Disidenti anticomunisti de notorietate au fost interzisi in continuare.

Marginalizat si ignorat, dr. Ionel Cana traieste si munceste intr-un anonimat ofensator pentru un erou. Poate exista pe undeva o lista de interzisi, mai stii? pentru ca numerosi disidenti anticomunisti impartasesc in mare masura aceeasi soarta.

Restituirea ordinii de stat

As dori sa ma opresc la ceea ce socot a fi crima numarul unu a regimului comunist: lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, calificata de noi in carte, incepand cu editia scrisa intre 1971-1977, drept un act banditesc, intrucat s-a facut cu pistolul in mana, suveranul fiind nevoit sa semneze nu numai pentru sine, ci pentru schimbarea ordinii de stat.

Ordinea statala, construita de cea mai stralucita clasa politica pe care a avut-o Romania vreodata, a fost lichidata printr-un complot strain, prin intermediul fortei politice ca se numea Partidul Comunist Roman. Smecheria mare la sedinta de condamnare a crimelor comunismului a constat in invitarea suveranului detronat atunci, la sedinta Parlamentului, fara sa se spuna esentialul. Un rege demn, privind circul democratiei romanesti, intr-o filosofica tacere. Or, esentialul, credem noi, nu este restituirea unor castele si paduri, care se poate face ca reparatie, dar care este doar o latura a problemei. Esentialul ramane RESTITUIREA CATRE POPORUL ROMAN IN TOTALITATEA LUI A ORDINII DE STAT care i s-a furat atunci. Mi se va replica faptul ca acest popor n-ar mai dori o monarhie si pe rege, care si asa este la varsta a 3-a, in fruntea tarii. Suntem Suedia, Danemarca, Olanda sau Spania? Noi dorim doar nivelul lor de trai nu si ordinea lor! Poporului roman, timp de cincizeci de ani i s-au spalat creierele, fiind obisnuit cu inlocuitori aproape in toate sferele vietii. Nechezolul a fost unul dintre acestia. Ne-am obisnuit cu el in ceasca si la televizor. Ceusescu a fost nu primul presedinte, ci primul nechezol. Ion Iliescu a fost nechezol. Romanii cu creierele spalate vor vota in continuare alte variatii pe aceeasi tema a nechezolului, numite Gigi sau Marian “cel Almanahe”!

Idei si propuneri concrete

La tema, ce ar trebui sa urmeze dupa condamnarea crimelor comunismului, daca ne-am face auziti, as formula destule idei si propuneri concrete. Doua-trei le mentionez aici, constient ca predic in pustiu:

1. Parlamentul sa voteze o lege pentru a asimila crimele comunismului cu cele ale fascismului si sa acorde victimelor directe sau urmasilor acestora reparatiile similare celor pe care le-a acordat Germania evreilor.

2. Disidentii anticomunisti, marginalizati, pedepsiti in continuare pentru atitudinea lor, trecuti intr-un anonimat nedrept, sa fie prin lege recunoscuti ca luptatori si sa se bucure cel putin de ceea ce le-a oferit regimul PDSR-PSD revolutionarilor din decembrie 1989.

3. Parlamentul sa adopte optional (una din cele doua):

I. Sa condamne amestecul unei puteri straine in schimbarea ordinii de stat a Romaniei, efectuata cu un comando autohton al PCR-ului. In cadrul restituirii valorilor materiale si morale ale trecutului de dinainte de 1948, sa proclame valabilitatea teoretica a ideii de monarhie pentru Romania, infiintand o comisie care sa studieze renasterea acestei forme de guvernamant, modificand in mod corespunzator Constitutia.

Sau in caz contrar:

II. Sa adopte o Declaratie Solemna prin care sa se legalizeze lovitura de la 30 decembrie 1947 impotriva ordinii de stat a Romaniei, existenta intre 1881 si 1947, propunand totodata restabilirea monumentului lui Stalin din piata care i-a purtat numele pana -in 1958 (astazi Charles de Gaulle).

Solutionarea acestui aspect este piatra de incercare a sinceritatii in actul condamnarii crimelor comunismului.

Asteptam, domnilor, ceva serios dupa sedinta Parlamentului din 18 decembrie 2006? Cred totusi ca ceea ce va urma ar putea fi rezumat prin doua cuvinte: votati nechezolul!

Victor FRUNZA

Cititi si

Ionel Cana: Raportul Tismaneanu este bun de maculatura

Jurnalistul, scriitorul, editorul si disidentul Victor Frunza a incetat din viata la varsta de 72 de ani, informeaza sambata, 28 iulie a.c., Radio Romania Actualitati. Victor Frunza s-a nascut pe 8 iunie 1935, in comuna Dumitresti, pe atunci judetul Ramnicu-Sărat. A lucrat ca redactor si realizator de emisiuni culturale la Radiodifuziunea si la Televiziunea Romana si ca profesor la Facultatea de Ziaristica din cadrul Academiei Stefan Gheorghiu din Bucuresti. In 1978, pe fondul miscarilor anticomuniste din Romania – revolta minerilor si Charta 1977 – Victor Frunza critica regimul communist printr-o scrisoare remisa Agentiei Reuters. Este expulzat in 1980 si se stabileste impreuna cu familia in Danemarca. Acolo a publicat lucrari politice si istorice, eseuri precum “Pentru drepturile omului in Romania” si o ampla lucrare istorica consacrata comunismului romanesc.
După 1989, revine in tara, tiparind o editie jubiliara a poeziilor lui Mihai Eminescu. Este autorul unor volume de versuri – “Globul din stanga”, proza – “Privegheat langa privighetori”, teatru – “Marea gara noua” dar si, mai ales, de istorie, dintre care se remarca volumele impresionante “Istoria stalinismului in Romania” si “Istoria comunismului in Romania”. Civic Media va ofera pe acest site, esenta acestor lucrari monumentale relevata personal chiar de catre autor reprezentantilor Miscarii Anticomuniste Romanesti, la lansarea de la Targul de Carte a editiilor revizuite. Acum, o data cu trecerea sa la cele sfinte, acestea devin cu atat mai emblematice. Dumnezeu sa-l ierte!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.