Intelectualii rosii, Eminescu si Unirea

Posted on by
3

Victor RONCEA

— “Rememorand asemenea evenimente – ca Mica si Marea Unire -, in minte ne vine versul lui Eminescu: . De aici se poate deschide o ampla discutie privind rolul intelectualilor romani la inceputul secolului al XXI-lea. Au ei un ideal national? Promoveaza ei interesele statului roman? Reprezinta astazi intelectualitatea romaneasca o valoare de care sa tina seama liderii politici ai Europei?” – se intreaba, intemeiat, istoricul Ioan Scurtu, intr-un comentariu aparut ieri, de ziua Unirii Principatelor.

Actualitatea poetului, jurnalistului, ganditorului national si militantului pentru Romania Mare Mihai Eminescu, este cu atat mai stringenta cu cat dezideratele romanesti, la ceas de aniversare a 90 de ani de la Marea Unire, sunt, in parte, aceleasi, ca si pe vremea cand gazetarul conservator actiona in cadrul “Societatii Carpatii”. Infiintata, simbolic, la 24 ianuarie 1882, “Societatea Carpatii”, prin activitatea secreta dusa alaturi de membrii ei, avea sa-i grabeasca moartea civila venita la 28 iunie 1883, dupa ce P.P. Carp ii ceruse lui Titu Maiorescu, de la Viena, sa-l “mai potoleasca” pe Eminescu.

Cei care incearca azi sa-l ucida – pentru a cata oara? – pe Eminescu, sunt, pe fata, atat dusmanii Romaniei de la Chisinau cat si cei infiltrati in sanul puterii de la Bucuresti: profitorii tuturor regimurilor. Chiar inainte de a se infiinta gruparea tinerilor intelectuali patrioti – care aveau un tel mai mare decat umflarea buzunarelor si promovarea propriei imposturi, ca cei de azi -, Eminescu agita cancelariile imperiilor Rus si Austro-Ungar, care nu ezitasera sa-l puna sub urmarire informativa.

Eminescu deranja pentru ca cerea o unitate a destinelor tuturor romanilor. Inca din 1870, de exemplu, un comitet care il avea secretar pe Eminescu facea un Apel de serbare la Putna, la Stefan, de ziua Sfintei Maria, pentru edificarea unui proiect national, al Unirii in cuget, simtiri si fiinta.”In ziua de 15 august a.c. romanii in genere serbeaza ziua Santei Marie, vergina casta si totusi mama care din sanul ei a nascut pe reprezintantele libertatii, pe martirul omenimei lantuite: pe Crist”, scria Eminescu in Apelul din care mai redam in continuare: “Fratilor, am proiectat a serba cu totii ziua acelei sante care-a conceput in sanul ei vergin tot ce lumea a visat mai mare, tot ce abnegatiunea a legiut mai nobil, tot ce pune pe om alaturi cu omul: Libertatea!”. “De sine insusi aceasta serbare religioasa e si nationala, caci locasul dumnezeiesc monestirea Putnei e fondata de erou si acolo zac oasele sale sante, apoi pentru ca o serbare a crestinului e prin escelinta o serbare romaneasca, caci trecutul nostru nu e decat infricosatul coif de arama al crestinatatii, al civilizatiunii. Hristos a invins cu litera de aur a adevarului si a iubirei, Stefan cu spada cea de flacari a dreptului. Unul a fost libertatea, cellalt aparatorul evangelului ei. Vom depune deci o urna de argint pe mormantul lui Stefan, pe mormantul crestinului pios, al romanului mare. Dar asta nu e tot. Serbarea trebuie sa devina si purtatoarea unei idei. Idea unitatii morale a natiunei noastre (…) astfel incat pe viitor lucrarile noastre toate sa aiba una si aceeasi tinta, astfel ca unificarea directiunei noastre spirituale sa urzeasca de pe-acuma unitatea destinelor noastre”.

Sa preluam asadar ideea lui Eminescu si sa facem un congres, la 90 de ani de la Marea Unire, la Putna – “un congres al inteligentelor din respect catra viitor”.”In trecut ni s-a impus o soarta, in viitor sa ne-o facem noi”.

***

Dusmanii lui Eminescu

George DAMIAN

— Un roman sud-dunarean imi spunea cu tristete ca romanii din Romania sunt “mioritici si eminescieni” – insa, din pacate, romanii din sudul Dunarii au ramas doar “mioritici”.
Continue reading →

PRIORITATILE de politica externa ale Romaniei in 2008

Posted on by
Reply

INTELECTUALII SI UNIREA: Rememorand asemenea evenimente, in minte ne vine versul lui Eminescu: „Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa cer?“. De aici se poate deschide o ampla discutie privind rolul intelectualilor romani la inceputul secolului al XXI-lea. Au ei un ideal national? Promoveaza ei interesele statului roman? Reprezinta astazi intelectualitatea romaneasca o valoare de care sa tina seama liderii politici ai Europei?

Avem o obligaţie fermă pentru a crea condiţiile necesare dezvoltării identităţii culturale şi politice a membrilor comunităţilor româneşti din vecinătatea imediată a României. Mi-am asumat personal acest obiectiv şi îl voi urmări pe toată durata anului 2008. Respectarea drepturilor de care dispun membrii comunităţii româneşti de către statele pe teritoriul cărora se află trebuie să fie atent urmărite, inclusiv prin aplicarea instrumentelor de drept internaţional.

Presedintele Romaniei, Traian Basescu

“Domnule decan al corpului diplomatic, domnule ministru de externe, Excelenţele voastre,
Doamnelor si domnilor,

În primul rând, ţin să vă mulţumesc, domnule decan al corpului diplomatic, pentru urările şi pentru aprecierile pe care le-aţi formulat în legătură cu România în anul 2007.

Permiteţi-mi, totodată, să folosesc acest prilej pentru a adresa, cu ocazia Anului Nou, cele mai calde urări şefilor de stat şi de guvern ai statelor pe care le reprezentaţi, dumneavoastră personal, familiilor şi compatrioţilor dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru acceptarea invitaţiei de a fi prezenţi astăzi, aici.

Înainte de a mă referi la priorităţile de politică externă ale României în anul 2008, doresc să vă spun câteva cuvinte despre semnificaţia acestui an pentru naţiunea română. Se împlinesc 90 de ani de la actul unirii celor trei provincii istorice româneşti, Transilvania, Ţara Românească şi Moldova. În urmă cu 90 de ani, s-a realizat acest act esenţial pentru dezvoltarea unitară şi înscrierea pe cursul unui destin comun al tuturor românilor. Aderarea noastră la Uniunea Europeană reflectă o solidaritate de destin pe care am căutat-o ca popor de mai bine de 200 de ani. Ne dorim ca această solidaritate să-şi găsească expresia şi cu prilejul aniversării de la 1 decembrie 2008, pe care dorim s-o marcăm împreună cu partenerii noştri şi reprezentanţii tuturor comunităţilor româneşti, în special ai comunităţilor istorice.

Doamnelor ÅŸi domnilor,

Nu ezit să afirm că anul 2007 a fost un an al încercărilor şi al confirmărilor. Am devenit membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Avem primii membri aleşi ai Parlamentul European. Ne-am consolidat statutul de partener credibil în cadrul organismelor şi alianţelor internaţionale. Am avut şansa excepţională ca, prin Sibiu – capitală culturală europeană – să facem cunoscute valorile patrimoniului şi destinului european al României, încă de la aderarea ei.

În anul 2008 avem o agendă ambiţioasă ce reflectă atât statutul României de stat membru al Uniunii Europene şi NATO, cât şi o înţelegere aprofundată a faptului că atingerea multora dintre obiectivele noastre se poate face doar împreună cu dumneavoastră şi cu ţările pe care le reprezentaţi cu profesionalism aici, la Bucureşti.

Ancorată în realitatea pe care caracteristicile geopolitice ne-o impun – de unde şi interesul prioritar pentru extinderea spaţiului de stabilitate şi securitate din jurul propriului teritoriu – ţara mea rămâne un membru de încredere al comunităţii internaţionale, preocupat de problemele aflate în atenţia acestei comunităţi şi angajată în rezolvarea lor.

Doamnelor ÅŸi domnilor,

A trecut un an de când România a devenit membră a Uniunii Europene. A fost o perioadă firească de adaptare instituţională în care am încercat să ne onorăm cât mai bine obligaţiile pe care ni le-am asumat şi să ne implicăm cât mai responsabil în dezbaterile şi deciziile europene. Aşa cum ne-am aşteptat, nu a fost întotdeauna uşor.

Poate am fi putut face şi mai mult pentru a valorifica pe deplin avantajele integrării noastre. Nu am fost cei mai eficienţi în utilizarea fondurile comunitare de care avem atâta nevoie şi nu am definitivat toate reformele pe care le aveam în vedere. Ceea ce este important, însă, este că agenda europeană este acum parte a agendei noastre cotidiene.

O concluzie importantă după primul an este că modul în care vedem interesul european şi maniera în care înţelegem să ne exercităm calitatea de membru al Uniunii sunt la fel de importante ca şi aderarea însăşi.

Am pornit de la convingerea că o Uniune puternică, capabilă să facă faţă provocărilor cu care ne confruntăm astăzi este în interesul nostru, al tuturor statelor membre care o compun şi al tuturor cetăţenilor ei.

Acesta a fost spiritul în care am participat la elaborarea Tratatului de la Lisabona, document de referinţă în istoria construcţiei comunitare şi, deopotrivă, una dintre cele mai importante acţiuni politico-juridice ale României din ultimii 18 ani. România îşi propune în 2008 să fie printre primele ţări care vor ratifica acest tratat, astfel încât alegerile pentru Parlamentul European din 2009 să aibă loc într-un cadru instituţional reformat.

Tratatul de la Lisabona este o realizare importantă, dar ar fi greşit să credem că depăşirea acestui impas instituţional ar rezolva toate dilemele Uniunii. Trăim în plin proces de globalizarea. Mă gândesc în primul rând la impactul pe care globalizarea îl are asupra unor fenomene precum: dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, securitatea energetică, migraţia, terorismul, lupta împotriva sărăciei. Este momentul ca Europa să demonstreze că este un veritabil actor global care doreşte şi are capacitatea de a influenţa procesul de globalizare în favoarea cetăţenilor ei.

Suntem conştienţi că viabilitatea Uniunii extinse este demonstrată de impactul direct pe care deciziile pe care le luăm la Bruxelles le au în ameliorarea calităţii vieţii cetăţenilor noştri. De aceea, vedem 2008 ca un an în care va trebui să obţinem rezultate pe câteva domenii concrete. Vom lucra alături de celelalte state membre şi de instituţiile comunitare pentru continuarea creşterii economice şi creării de locuri de muncă prin implementarea reformelor Lisabona. Vom insista pentru asigurarea accesului la energie sigură, ieftină şi cât mai puţin poluantă pentru consumatorii europeni. Vom urmări un control ameliorat al fluxurilor de imigraţie. Vom lucra pentru asigurarea menţinerii unui model european de agricultură durabil, în beneficiul consumatorilor şi producătorilor din Uniunea Europeană. Şi, nu în ultimul rând, vom insista pentru consolidarea rolului Uniunii pe scena internaţională, începând cu rolul de stabilizator şi partener pentru democraţie şi prosperitate în vecinătatea sa.

2008 este un an care ar putea impulsiona relaţia transatlantică. Chiar dacă în ultimii ani au existat anumite tensiuni, cred că acestea ţin, în parte, de domeniul trecutului. Realitatea ne ghidează pe toţi, de o parte şi de alta a Atlanticului, să punem grade diferite de prioritate la problemele noastre. Avem în faţă provocările globale la care m-am referit anterior – la toate acestea, cetăţenii noştri şi nu numai aşteaptă un anumit leadership din partea Europei şi a SUA în abordarea acestor probleme.

În ce ne priveşte, Parteneriatul nostru strategic cu SUA continuă să fie un element esenţial pentru orientarea politicii noastre externe, pe care îl dorim dezvoltat şi diversificat.

Doamnelor ÅŸi domnilor,

România îşi va respecta toate angajamentele ei de asigurare a securităţii internaţionale, fie că ne referim la prezenţa noastră militară în Balcanii de vest, fie în Afganistan, Irak sau Africa.

În 2008, Bucureştiul va fi gazda Summit-ului NATO – eveniment de referinţă pentru viitorul solid al Alianţei, dar şi pentru profilul României în cadrul NATO.

Întrucât tematica principală a Summit-ului va fi lărgirea Alianţei, suntem pentru o extindere cuprinzătoare, cu toate cele trei state candidate din Balcani – Croaţia, Macedonia, Albania. Consider că, în afară de performanţele lor individuale, decizia privind extinderea NATO va trebui să ia în considerare şi contextul regional actual.

De asemenea, România consideră că Georgia poate să treacă la etapa Membership Action Plan şi apreciem că, în acest sens, trebuie luată în considerare şi solicitarea Ucrainei.

Ne dorim ca, la Bucureşti, să fie reconfirmată unitatea de abordare şi acţiune a aliaţilor faţă de Afganistan, însoţită de un semnal privind necesitatea unei solidarităţi sporite din partea întregii comunităţi internaţionale.

Plecând de la principiul indivizibilităţii securităţii aliaţilor din NATO, suntem în favoarea unei decizii privind dezvoltarea unui sistem NATO de apărare anti-rachetă complementar şi integrat cu cel al Statelor Unite.

Parteneriatul Euro-Atlantic prezintă o importanţă strategică pentru NATO, ca instrument de promovare a reformelor democratice şi de angajare a statelor în spaţiul euro-atlantic. Sperăm ca, în cadrul Summit-ului de la Bucureşti, să putem adopta un document al Parteneriatului Euro-Atlantic care să pună accentul pe stabilirea unor relaţii individualizate de cooperare între Alianţă şi statele partenere.

De asemenea, poziţia unitară a Alianţei trebuie menţinută în gestionarea problematicii legate de regimul armamentelor convenţionale în Europa. Ratificarea Tratatului Adaptat al Forţelor Convenţionale din Europa de către statele semnatare se află în impas, iar acesta va putea fi depăşit doar atunci când toate statele părţi îşi vor respecta angajamentele asumate în faţa partenerilor la Tratat.

Doamnelor ÅŸi domnilor,


Continue reading →

Cand Michael Peter SHAFIR are dreptate: Raportul Tismaneanu – plagiate, imposturi si carierism

Posted on by
1

Sub titlul O clarificare necesara, dl Bogdan Cristian Iacob publica in patru numere consecutive (august-noiembrie 2007) din Idei in dialog un lung eseu ce se doreste o pledoarie docta in apararea Raportului final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania, cunoscut publicului larg sub numele de Raportul Tismaneanu. Eseul are meritul de a raspunde, in sfirsit, unora dintre criticile pertinente formulate la adresa produsului sus-mentionat si defectul de a face acest lucru prin interpusi, ceea ce este lesne demonstrabil, cum se va vedea in continuare.

Mai are un defect, apt a intra in literatura de specialitate sub un nume de deriva cioraniana: „incetosarea la fata a Romaniei postcomuniste“. Cu cit se straduieste dl Iacob sa clarifice mai multe in privinta unor interpretari (dupa parerea sa) rauvoitoare ale Raportului, cu atit devin mai nebuloase afirmatiile facute in acest context.

Eseul dlui Iacob ar putea avea ca moto a unsprezecea porunca, si anume „Sa nu stranuti in Moscheea Tismaneanu“.

Indiferent de modalitatea de abordare, unghiul de analiza sau evaluare generala a produsului comisiei, toti cei care au indraznit sa se delimiteze de un aspect sau altul al acestui produs devin, prin modalitatea in care sint tratati de catre autor, niste bieti eretici care nu au aflat inca faptul ca exista un singur Allah al anticomunismului, si Vladimir Tismaneanu este profetul sau. Nu ma incumet sa vorbesc in numele celor supusi rechizitoriului, alaturi de modesta mea persoana, si ma voi rezuma la incercarea de a demonstra falsitatea argumentelor dlui Iacob in ce ma priveste direct. Nu inainte insa de a sublinia ca, potrivit domniei sale, am fi cu totii minati de impulsul unor „exercitii retorice, fara absolut nici un fundament contraargumentativ, in afara, poate, de cel al motivatiei politice sau al interesului personal“. Ar exista printre noi „unele exceptii“ (ramase nespecificate), dar ar fi „greu de evitat tentatia unei generalizari“ a acestei afirmatii.

„Sa nu stranuti in Moscheea Tismaneanu“

O stim de la Oscar Wilde: omul rezista la orice, cu exceptia tentatiilor. Ni se reproseaza, deci, motivatii politice. Marturisesc ca eu unul habar nu am care sint optiunile politice ale „lotului“ meu. Dar atunci cind citesc la dl Iacob ca Raportul Tismaneanu a devenit baza (simbolica, morala si argumentativa) pentru revizuirea a patru teme cruciale in vederea continuarii reformelor necesare pentru aprofundarea integrarii europene a Romaniei: „votul uninominal (responsabilizarea factorului decizional); o noua Constitutie s…t; reforma Justitiei; lustratia (reforma clasei politico-administrative)“, stiu sigur care sint optiunile politice ale domniei sale (s. m.). Optiunea il priveste, este dreptul sau, tot asa cum este dreptul sau de a o face publica. Nu pot, insa, sa nu ma intreb daca vorbim despre acelasi document, dar mai ales despre aceleasi timpuri.

Aproximativ de prin 1969, devenise obligatoriu sa se faca in discursul oficial cel putin o referinta la istoricitatea celui de-al IX-lea Congres al PCR, primul condus de Nicolae Ceausescu si primul unde noul Conducator facuse aluzii la „ilegalitati“ comise sub conducerea fostului sau protector politic. Un comunism cu adevarat stiintific se afirma atunci si de atunci incolo nu ar fi permis asemenea devieri. Acum citim, in schimb, ca „Raportul si Comisia nu sint doar fundamentarea stiintifica a pozitiei oficiale de criminalizare a mecanismelor si persoanelor care au generat dezastrul celei de-a doua jumatati a secolului XX in tara noastra. Raportul, Comisia si reprezentanti ai statului roman au deschis si o cale clara de transformare structurala a societatii, institutiilor si valorilor din Romania“ si ca, mai mult, „Momentul 18 decembrie 2006 s…t reprezinta temelia oricarei reforme veritabil democratice in Romania“ (s.m.).

In acest surprinzator spirit neofundamentalist, semnele de intrebare sint, desigur, echivalentul unei erezii. Asa se explica aglutinarea celor mentionati mai sus. Se afirma ca, pe de o parte, „sentinte si invective au fost adresate in baza naivitatilor si a stingaciilor stilistice ale textului“, ca „superficialitatea verdictelor si ignorarea istoriei comparate si a teoriei ideologiilor au osificat plafonul interpretativ aplicat asumarii trecutului comunist“ si ca „procesul de intentie si obsesia polemicii au eclipsat necesara dezbatere“ (s.a.).

Mai mult, afirma autorul eseului, „in receptia Raportului a lipsit un spirit critic matur. Autori precum Michael Shafir, Gabriel Andreescu, Ciprian Siulea, Alex. Cistelecan, Fl. Abraham au pus uneori intrebari si au discutat probleme valide s…t, dar aceste elemente pozitive ale analizei au fost delegitimate, in opinia mea, de abordari dominate de erorile enumerate mai sus“.

Stingaciile stilistice pe care dl Iacob le admite cu jumatate de gura puteau fi corectate in versiunea finala a Raportului, aparuta intre timp la Humanitas. Imensa lor majoritate a ramas insa in textul final. Presupun ca aici e vorba de o simpla incapatinare a unor spirite, asa cum admite, de altfel, dl Iacob, mai degraba de literati decit de istorici, politologi sau sociologi. Si eu, si alti critici atraseseram atentia asupra acestui aspect. Ceea ce, bineinteles, este trecut sub tacere. Este ciudat insa ca dl Iacob vorbeste despre „personalizare politizanta, excesiva si malitioasa“, in timp ce domnia sa, pe linga a se fi transpus in pantofii unui Dumitru Popescu de trista amintire, cum s-a vazut mai sus, nu conteneste sa atraga atentia cititorului asupra apartenentelor politice reale sau inventate ale criticilor Raportului.

Astfel, cititorului ii este atrasa atentia asupra faptului ca dl Florin Abraham „nu precizeaza ca scrie si in calitate de director stiintific si sef de departament de cercetare, analiza si prognoza al Institutului de Studii Social-Democratice «Ovidiu Sincai»“, ca „Presedintele Consiliului Director al Institutului este dl Adrian Nastase, iar directorul coordonator este Adrian Severin“ sau ca articolul critic la adresa Raportului a fost publicat in Arhivele Totalitarismului, autorul fiind membru „in corpul de cercetare al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului, din al carui consiliu stiintific fac parte domnii Badescu, Giurescu, Constantiniu, Buzatu etc., care, la rindul lor, au fost unii dintre cei mai acerbi critici ai raportului“. Nu ar fi, deci, de nasul dlui Abraham sa reproseze altora un militantism exacerbat. Oricit de putin simpatice mi-ar fi si mie unele dintre numele mentionate, ceea ce dl Iacob face se numeste „inculpare prin asociere“. Domnia sa „uita“ insa sa mentioneze ca una dintre multiplele lansari ale celebrului volum Marele soc din finalul secolului trecut: Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu a avut loc chiar la Institutul „Ovidiu Sincai“. Ma grabesc sa adaug ca, la acea vreme, nu m-am numarat printre criticii demersului lui Tismaneanu; el mi s-a parut mai degraba esuat decit condamnabil. Criticii proveneau mai degraba din rindurile celor care i-au acordat un premiu anual pentru Raport la sfirsitul lui 2007. Ceea ce demonstreaza cu prisos futilitatea demersului obiectiv-stiintific pe care dl Iacob se straduieste sa-l apere in articolul sau. Nu insa si a celui oportunist.

Tocmai ignorarea
istoriei comparative era unul dintre punctele principale ale criticii mele.
Ignorarea istoriei comparative poate, la rindul ei, constitui un motiv de imputari la adresa Raportului, dar ea este atribuita intr-o operatiune de inversare, tipica mai degraba stalinismului, tocmai criticilor Raportului.

Iata un exemplu: „Unii autori de articole, editoriale, analize etc. au uitat un fapt esential: CPADCR si IICR au oficiat si institutionalizat discursul de responsabilizare a spatiului public prin intermediul asumarii trecutului si a recunoasterii criminalitatii si ilegitimitatii regimului comunist in intreaga sa existenta istorica. Cei care ignora acest lucru sau prefera sa-l trivializeze se situeaza, voluntar sau involuntar, intr-o zona a obturarii si opacizarii memoriei“ (s.m.). Cei culpabili ramin insa nenumiti, ceea ce extinde acuza asupra intregului „lot“ in care dl Iacob ma include, sintagma „unii“ fiind lipsita de alt sens decit cel al „se stiu ei insisi, cei cu musca pe caciula“. Cit despre sintagma „voluntar sau involuntar“, ea se constituie intr-o surprinzatoare readoptare a celebrei formule staliniste „obiectiv culpabil“, chiar daca „subiectiv inocent“. Dar tocmai ignorarea istoriei comparative era unul dintre punctele principale ale criticii mele. Nu numai ca dl Iacob prefera sa nu observe acest lucru, dar domnia sa, de altfel ca si dl Tismaneanu insusi, se lanseaza in verdicte, avind insa grija (si inca ce grija!) sa nu trimita cititorul la sursa.

Pentru cei interesati sa confrunte cele scrise de mine cu afirmatiile dlui Iacob, mentionez ca articolul meu a aparut in revista clujeana Tribuna din 1-15 martie 2007 si a fost preluat de publicatia on-line e-leonardo, in numarul 11 pe anul 2007, fiind si astazi accesibil la adresa http:// www.eleonardo.tk/. Dl Iacob face insa trimiteri la un articol al subsemnatului, publicat ulterior in Observator cultural nr. 125 (382)/ 2007, unde discutam, printre altele, semnificatia acestei tactici. Ii multumesc.

Istoria comparativa este, intr-adevar, factorul principal care ma determinase sa insist asupra necesitatii unei rigurozitati conceptuale, in general, si a diferentei care trebuie facuta intre „genocid“, „politicid“ si „democid“, demers in care l-am avut ca asociat involuntar pe Gabriel Andreescu. Pentru ca in stiintele socio-istorice, conceptualizarea ar fi inutila daca ea nu ar veni sa sintetizeze si/sau sa reflecte in sintagme succinte esenta unor fenomene de natura istorica si sociala. Intr-un dialog cu Horia-Roman Patapievici, difuzat pe TVR Cultural la sfirsitul anului trecut, Vladimir Tismaneanu desfiinta aceasta necesitate, explicind ca Raportul nu se constituie intr-o lucrare destinata unei audiente restrinse de experti, el nefiind (folosesc expresia domniei sale) o publicatie care trebuie sa fie supusa examinarii tip „peer review“.

Afacerea Dobrincu

Straniul argument fusese deja enuntat sub formula „Ce ar intelege romanii din aceasta?“, intr-un interviu acordat de presedintele Comisiei. In schimb, dl Iacob ne explica faptul ca „numai 18 pagini“ din Raport, care constituie contributia Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania, folosesc din abundenta aceasta sintagma (sa mai cerceteze!) si ca ea ar fi demonstratia empatiei pe care o dovedeste Comisia fata de suferintele fostilor detinuti politici. Cele doua argumente nu sint consonante citusi de putin, cu atit mai mult cu cit dl Iacob insista asupra faptului ca toti membrii Comisiei si-au asumat Raportul la modul colectiv. Nu ma pot abtine nici de la mentionarea reactiei ulterioare a aceleiasi asociatii fata de demersul dlui Dorin Dobrincu de a se delimita de o cifra nesustenabila din punct de vedere stiintific. Mai pe sleau, AFDPR s-a alaturat celor ce s-au delimitat de Raport din motive mai degraba ideologic anticomuniste decit din cele ce au de a face cu istoria ca stiinta. Empatia este respectabila in creatia literara, ba chiar necesara acolo. Prietenii mei antropologi incearca sa ma convinga ca ea ar fi necesara si in domeniul lor de cercetare. Pe ei ii cred.
Continue reading →

RUFELE nespalate ale lui Marius Oprea si Vladimir Tismaneanu

Posted on by
Reply

Logica si deontologie profesionala

La sfirsitul saptaminii trecute, Marius Oprea – directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului – i-a trimis o scrisoare deschisa lui Vladimir Tismaneanu, presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Desi a fost trimisa tuturor publicatiilor importante din tara, scrisoarea – pe care o puteti citi in ultima pagina a Observatorului cultural – nu a fost reprodusa integral nicaieri. Au fost reproduse, in schimb, comentariile contrariate pe marginea textului lui Marius Oprea, facute de Vladimir Tismaneanu si de Sorin Iliesiu.

Pentru ca deontologic este, nu-i asa, sa-i induci cititorului propriile tale opinii inainte de a-i da posibilitatea sa judece pe cont propriu. Nu este prima oara cind constat ca pe malul Dimbovitei scopul major al presei nu este de a informa, ci de a deforma pentru a manipula mai usor. Reteta a fost utilizata de nenumarate ori in ultimii optsprezece ani, indiferent de culoarea politica a celor aflati la un moment dat la putere si, mai grav, indiferent de virsta, profesionalismul sau orientarea politica a jurnalistului sau a publicatiei.

Cea de-a patra putere sufera, in Romania, de toate maladiile de care sufera celelalte trei puteri – este corupta, incoerenta, deprofesionalizata, atinsa de demagogie si lipsita de orizont. Exceptiile sint putine si, cind nu vorbim de jurnalisti, ci de mass-media – ziare, posturi de radio si televiziuni – intotdeauna partiale. Pornind de la ideea ca, repetata trei zile la rind, pe majoritatea canalelor de stiri, dezbatuta intens in talk show-uri cu impact la public si reluata frenetic in paginile ziarelor, o minciuna devine un adevar incontestabil, presa autohtona nu considera necesar (despre deontologie nici nu mai poate fi vorba) sa dezminta falsurile pe care le-a pus in circulatie, nici macar atunci cind institutiile abilitate ale statului dezamorseaza bombele artizanale prefabricate in redactiile de stiri.

S-a intimplat tot saptamina trecuta, cind comunicatul Institutului de Medicina Legala referitor la presupusa victima a accidentului produs de Ludovic Orban a aparut doar in doua dintre publicatiile centrale (si nu in cele care lansasera cele mai vehemente acuzatii!). Celelalte fie au ignorat comunicatul IML in care se spunea, negru pe alb, ca „presupusa victima a accidentului produs de ministrul Ludovic Orban nu prezinta leziuni cu caracteristicile unui impact cu un autovehicul sau amprentele pneurilor“, fie l-au comentat atit de tendentios, incit cititorului i se inducea ideea ca, de fapt, concluziile expertizei medico-legale sint masluite.

Daca informatia pura si simpla este o rara avis pe meleaguri mioritice, la capitolul „opinii“ si „analize politice“ stam bine, atit de bine, incit ne confruntam zilnic cu o inflatie de analisti si lideri de opinie, care venind din sfera comentariilor sportive, care din presa de scandal sau din cea mondena. Calificarea nu necesita studii de specialitate sau lecturi in domeniu, ci se face „la locul de munca“, in functie de rating si de tupeu. Acesti analisti policalificati iti pot demonstra astazi ca Dunarea izvoraste din Marea Neagra si se varsa in Muntii Padurea Neagra, pentru ca miine, privindu-te de sus, sa surida dispretuitor si sa sustina ca e evident ca Dunarea izvoraste din Muntii Padurea Neagra, ca el a stiut asta tot timpul, dar a vrut sa verifice atentia receptorilor si ca, de fapt, nu in Marea Neagra se varsa fluviul, ci in Oceanul Planetar.

Citesc adeseori articole din care transpare o sfinta minie, intemeiata pe inalte principii etice, in care este vestejit traseismul politic al celor care trec (sau au trecut) de la un partid la altul. Fenomenul nu este nou – Nicolae Iorga l-a numit fripturism – si reflecta, fara doar si poate, inconsistenta doctrinara a clasei politice autohtone, ca si inapetenta oamenilor politici pentru consecventa ideologica. Dar mi se pare ciudat ca indignarea analistilor care sanctioneaza un politician sau altul pentru traseism nu se manifesta, la fel de prompt, in cazul trecerii unui intreg partid de la stinga la dreapta.

Cit de credibil poate fi un partid care trece peste noapte de la stinga esichierului politic la dreapta acestuia, daca un politician care face o astfel de miscare isi risca, de cele mai multe ori, reputatia? Si cum de analistii intransigenti si moralisti (cind e vorba de adversarii politici ai actualului presedinte al tarii) devin penibili apologeti ai partidului prezidential, inevitabil tarat de fripturismul en gros si en detail? O minima judecata logica ma face sa privesc cu mai multa suspiciune trecerea brusca de la stinga la dreapta, decit trecerea de la un partid de centru-dreapta la un alt partid de centru-dreapta. Logica nu are ce cauta in politica, mi s-ar putea raspunde.
Poate, dar e oare prea mult sa cautam o logica in comentariile politice?

Carmen MUSAT

Observator Cultural

NR. 148 (406) 17 – 23 ianuarie 2008

Marius plus Volo egal Love

Scrisoare catre Marius Oprea

Vladimir Tismaneanu: “Draga Marius,

Continue reading →

PARICIDUL Dobrincu ii sare la gat Profesorului Al Zub

Posted on by
Reply


Itele raportorilor lui Tismaneanu se incurca la Institutul „A.D. Xenopol“ Iasi

Alexandru Zub: „Ma revolta santajul mediatic“

Fragment dintr-un interviu acordat ziarului Romania libera, la 28 decembrie 2007

Cum si cind s-au involburat apele?

Totul a inceput in martie, in momentul in care m-am pomenit la mine, in birou, cu un grup de tineri din Institut, care doreau schimbari. Erau sapte persoane care formulau doleante in numele lor si al altora din aceeasi institutie.

Le puteti da numele?

Nu asta are importanta. Nu conteaza atit persoana ca atare, cit principiul. Pot sa va spun ca toti fusesera angajati de mine in anii ’90 sau chiar in anii 2000. Pot spune ca, mai mult sau mai putin, mi-au fost discipoli si le-am indrumat pasii in cercetarea istorica. Faptul ca cereau schimbari nu are pina la un punct nimic scandalos. Intr-o societate democratica, tineretea are mai mult drept sa se faca auzita decit in oricare alt tip de societate. Numai ca, din perspectiva timpului care a trecut de atunci si a avalansei de intimplari, acel deziderat pentru efectuarea unor schimbari a dovedit ca ascunde un plan de adincime. La suprafata a fost formulata in mod just o disfunctie administrativa, potrivit careia se intirziase realegerea Consiliului stiintific al Institutului. Numai ca descoperirea acestei carente a fost punctul de plecare pentru altceva, o reformare radicala a consiliului. […]

Cum ati reactionat?

In ajunul adunarii, intr-un ziar local aparuse un articol vehement, in care se vorbea despre revolta tinerilor de la „Xenopol“, impotriva unor stari de lucruri invechite, fapt ce m-a indignat. Le-am replicat insurgentilor ca asa ceva nu se face, nu reflecta un comportament colegial, cu atit mai mult un spirit academic. Au urmat alegerile cu statutul in fata, care prevede ca, in componenta consiliului, directorul si secretarul stiintific sint numiti prin concurs de Academie, iar apoi partea eligibila este formata cu precadere din sefii de departamente din Institut. Acest „cu precadere“ a fost instrumentul de care s-au folosit cei tineri, considerind ca precizarea poate fi interpretata in sensul dorit de ei si, deci, si-au inchipuit ca pot porni de jos, ca la sindicat, pentru a-si impune oamenii. Am parasit sala in semn de protest fata de felul in care decurgeau lucrurile, iar a doua zi ziarele locale anuntau victoria tinerilor.

Chiar au cistigat?

Doar in mod aparent… Conform procedurii, hotarirea privind alegerea unui nou Consiliu stiintific al unei institutii de cercetare intra in vigoare abia dupa ce primeste avizul forului ierarhic superior, in cazul nostru – Sectia de Stiinte Istorice si Arheologie a Academiei. Stiind cel mai bine cum stau lucrurile, fiindca sint presedintele sectiei, am prezentat situatia membrilor, iar acestia au infirmat rezultatul alegerilor de la Institut, recomandind organizarea altora noi. Aceasta decizie a produs mari nemultumiri in rindul tinerilor care au dat imediat in judecata sectia Academiei pentru verdictul emis. Procesul a ajuns deja la al patrulea termen.

Vi s-a mai intimplat vreodata asa ceva?

Nu-mi amintesc… Evident, am fost chestionat asupra starii de fapt de la Institut. Am raspuns sobru: e vorba de o criza de identitate profesionala, deoarece atacul a fost declansat tocmai in clipa in care le cerusem tinerilor sa-si constientizeze mai bine menirea de istorici, fiindca una este campania in presa, si alta e sa fii istoric. Ceea ce m-a deranjat in mod deosebit a fost tocmai abandonarea unor principii de negociere si aducerea in prim-plan a santajului mediatic. Cum v-am spus, initial persoana mea nu fusese pusa in discutie. Tinerii au socotit ca ma pot folosi de partea lor.

Ce reclama detractorii profesorului Zub

Institutul de Istorie „A. D. Xenopol“ continua sa se afle in stare de blocaj, de la izbucnirea conflictului din primavara despre care opinia publica a putut afla din mass-media. […]

Blocajul din Institut si incalcarile repetate ale legii afecteaza performantele stiintifice ale institutiei, activitatea administrativa si politica de personal. Institutul, desi este o institutie publica, nu este condus dupa rigorile pe care le presupune acest statut. Proiectul de management pe baza caruia se presupune ca dl Zub a cistigat concursul de director nu este public, desi legea cere sa fie. Deciziile sint luate exclusiv in functie de interesele imediate ale directorului. Acesta pretinde sa conduca institutia dictatorial si sa nu dea seama pentru ceea ce face. Dl Zub cumuleaza in acest moment o multime de functii: sef al Sectiei de Stiinte Istorice si Arheologie a Academiei, director al Institutului, sef al colectivului de la Istoria culturii, presedinte al Fundatiei Academice „A. D. Xenopol“, redactor-sef al Anuarului Institutului, coordonator al revistei Xenopoliana (de care, in realitate, se ocupa tinerii protestatari) etc. Este ca si cum ar fi, in sistemul universitar, si rector, si decan, si sef de catedra etc. Apropiatii d-lui Zub sint in toate comisiile posibile din institutie, obstructionind de multe ori initiativele concurente.
Continue reading →

ATAC la simbolul nostru naţional

Posted on by
Reply

ŞOCANT ● Eminescu, bãtaia de joc a iredentiştilor maghiari

La 21 ianuarie a.c., într-un cotidian de limbă maghiară din Oradea apărea sub semnătura lui Nagy Jozsef Barna, preşedintele EMI Oradea (Organizaţie a Tinerilor Maghiari), un articol defăimător la adresa poetului nostru naţional, Mihai Eminescu.

Nemulţumirea tânărului li-der al EMI Oradea pornea de la faptul că Wass Albert, poet maghiar, condamnat în România în 1946 pentru crime de război, de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani, precum şi un deceniu de la trecerea sa în nefiinţă, nu este comemorat şi în instituţiile şcolare.

DOLEANŢÅ. Tinerii maghiari ar fi vrut ca Wass să aibă parte de manifestări asemănătoare celor de aniversare a marelui Eminescu. Ba mai mult, acuzele ÅŸi reproÅŸurile lui Nagy Jozsef exprimate în articol vizau conducerea Colegiului NaÅ£ional “Mihai Eminescu” din Oradea, mai precis “un director adjunct (de limbă) maghiar”, care nu ar fi acceptat o donaÅ£ie de zece volume scrise de Wass Albert. “De ce trebuie să-l comemoreze elevii maghiari pe acest poet român? Pentru că ÅŸcoala în care învaţă îi poartă numele? Pentru că a fost un «megapoet»? ÃŽl putem noi, maghiarii, considera un «megapoet» pe acela care a afirmat despre noi că suntem poporul cel mai stricat al Europei? Cu toate acestea, profesorul maghiar de care vă vorbeam îl comemorează alături de elevii săi pe Eminescu. Åži-atunci mă întreb din nou: l-a obligat cineva? Sau a făcut-o din exces de zel, doar pentru a-i face reclamă poetului român, celui care a îndemnat la ură împotriva maghiarimii?! Dar de ce trebuie să-i atragă în asta ÅŸi pe elevi? Dacă opera lui Eminescu nu ar fi obligatorie în programa ÅŸcolară sau dacă nu s-ar găsi unii profesori maghiari – ca acesta – care să-l comemoreze, nici naiba nu i-ar citi opera!”, afirmă plin de ură tânărul reprezentant al EMI. Åži, ca să-ÅŸi încheie depeÅŸa în stilul pur iredentist, el spune: “Nici un om cu mintea-ntreagă nu stă să-l citească în timpul său liber pe Eminescu, dar nici să-i publice opera. Până ÅŸi comparaÅ£ia este jignitoare pentru un om ca Wass Albert – îmi cer scuze pentru că-i pomenesc pe amândoi pe aceeaÅŸi pagină! – pentru că nu se poate compara un elefant cu un purice bolnav mintal!”.

ACÅ¢IUNI TENDENÅ¢IOASE.
Continue reading →

432, unu… Zero!, de Adrian Halpert

Posted on by
Reply

Una e să creezi un şoc artistic şi altceva să stârneşti greaţă.

Lume, lumeee!!! SăriÅ£i! Nenorocireee!!! Scandal naÅ£ional… Da’, ce zic eu naÅ£ional!? InternaÅ£ional! “Capo­dopera” lui Mungiu – 4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile – nu a fost selectată pe lista filmelor străine nominalizate la Oscar. Åži-au prins peniÅ£ele a se tângui, comentatorii a boci ÅŸi poporu’ a sudui…

Unii vorbesc de americanii antieuropeni, alÅ£ii de un complot. Dar, mă întreb, oare câţi dintre aceia care-ÅŸi strigă sfânta indignare la “nedreptatea” fă­cută unui mare regizor chiar au văzut filmul? Sunt convins că foarte puÅ£ini. Eu, unul, am făcut-o. Åži pot să spun că e o peliculă slăbuţă spre mediocră. Nu vă lăsaÅ£i amăgiÅ£i de premiul de la Cannes.

De ani buni, juriul de pe Croazetă premiază stilul studiat antihollywoodian, anticomer­cialismul – dacă vreÅ£i. Dar asta nu este, nicidecum, o garanÅ£ie a calităţii. Jocul actorilor este, cu îngăduinţă, de nota ÅŸapte. Montajul pare a fi făcut de un amator, cu forfecuÅ£a de unghii.

Sunetul e de-a dreptul execrabil (văzând filmul pe DVD, am avut privilegiul – spre deosebire de spectatorul din sala de cinema – să pot da înapoi pentru a reasculta unele replici). Filmul n-are ritm ÅŸi e plin de scene lungite aiurea, ca să umple cele 113 minute, deÅŸi probabil că în 90 de minute povestea putea fi spusă mai cursiv. E mult întuneric în film. La propriu.

Åži semiîntuneric. Mă rog, epoca! Dar parcă prea mult. Plus că regizorul pleacă de la două premise cel puÅ£in îndoielnice: felcerul care, în schimbul avortului, nu solicită bani, ci favorurile sexuale ale gravidei (Laura Vasiliu) ÅŸi ale prietenei sale (Anamaria Marinca) ÅŸi prietena, care acceptă acest lucru fără prea multe întrebări…

Ce viziune regizorală de geniu o fi în scena în care Anamaria Marinca se aÅŸază pe un scaun ÅŸi tace? GândeÅŸte. Aproape un minut! Apoi, se mută pe celălalt scaun ÅŸi tace. GândeÅŸte. ÃŽncă un minut! Ce valoare artistică are o scenă cu un pod, în întuneric, pe sub care trece un autobuz? Vreo cincizeci de secunde… Ce subtilitate se poate ascunde sub exhibarea bogatei pilozităţi pubiene a celor două actriÅ£e?

Ce valoare artistică o avea expunerea prelungită a foetusului înfăşurat într-o cârpă însângerată? A căutat regizorul să şocheze? Sigur că da. Şi a şi reuşit! Numai că una e să creezi un şoc artistic şi alta e să stârneşti pur şi simplu greaţă.

“432” e un film grotesc. Respingător. Nu vă lăsaÅ£i păcăliÅ£i de cronicile entuziaste! Să vă spun un secret: mulÅ£i dintre autorii lor n-au văzut filmul. Unii l-au văzut, dar se tem să fie contra curentului… Când un subiect stârneÅŸte unanimitate, e cazul să vă puneÅ£i întrebări. Societatea modernă este un incubator perfect pentru spiritul de turmă. Vizionare plăcută!

Adevarul / Vineri, 18 ianuarie 2008

FRAGMENTAREA Romaniei pe axa Moscova-Chisinau

Posted on by
Reply


Rusia, prin vocea lui Voronin, ameninta Romania cu “Moldova Mare”, de la Nistru la Carpati

La summitul UE-Rusia din Portugalia din 26 octombrie 2007 presedintele rus Vladimir Putin transmitea un avertisment dur cu privire la pericolele secesioniste din Europa: “Aveti putine probleme in Spania? Aveti putine probleme in Belgia? Putine probleme pot sa apara in Romania? Sau in intreaga regiune balcanica?”. Dupa ce a introdus Romania printre statele care, din punctul de vedere al Kremlinului, s-ar putea confrunta cu amenintarea separatismului, Putin a adaugat: “la ce bun sa punem sub semnul intrebarii temeiurile dreptului international, alimentand in acest fel tendintele separatiste in Europa si in intregul spatiu postsovietic?”. In contextul in care Kosovo se pregateste sa-si proclame unilateral independenta, amenintarile asupra Romaniei pornite de la est se intensifica.
In concordanta cu experienta istorica (Kominternul considera Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca o trambulina pentru dezmembrarea Romaniei unite) comunistii de la Chisinau lanseaza un adevarat razboi informational impotriva Bucurestiului. Teza separatista a Kominternului – Romania este “ultimul imperiu din Europa”, alcatuit din provincii care ar trebui sa se separe – este reluata la Chisinau, unde comunistii inventeaza o “minoritate moldoveneasca” in Romania si mentioneaza din ce in ce mai des eventualitatea unei “Moldove Mari”, de la Nistru la Carpati. Totodata, la Bucuresti, grupuscule de activisti bine stipendiate si cu programe pe termen lung au inceput sa “sarbatoreasca” 90 de ani de la Marea Unirea discutand despre avantajele regionalizarii si reimpartirii Romaniei pe provincii. Apropierea summit-ului NATO de la Bucuresti marcheaza intensificarea agresiunilor asimetrice ale comunistilor via Moscova-Chisinau-Bucuresti.

Razboiul neincheiat dintre Valahia si Moldova

Regimul comunist condus de Vladimir Voronin a marsat in forta pe operatiuni specifice anti-romanesti dupa ce fostul general de Militie al RSSM a inregistrat nemultumirea Rusiei fata de instalarea bazelor SUA la Marea Neagra. Unul dintre ideologii lui Voronin, Vasile Stati, sustine sus si tare ca Romania si Republica Moldova se afla in stare de razboi: “De altfel, starea de razboi dintre Valahia si Moldova, declansata de valahi in 1429, ba chiar din 1400, se mentine. Valahii pana astazi n-au incheiat – niciodata! – nici o pace cu Moldova”.

In toata aceasta ultima perioada, in care pozitia Chisinaului s-a radicalizat rapid, fara a fi contracarata, s-a actionat concertat, de la pedalarea continua pe tezele sovietice ale “limbii” si “natiunii moldovenesti” pana la tracasarea elevilor si studentilor care doreau sa studieze in Romania.

Chisinaul si discriminarea “moldovenilor” din Romania

In urma cu un an, la 12 ianuarie, 2007, la Judecatoria Iasi a fost depusa cererea pentru inregistrarea Asociatiei “Comunitatea Moldovenilor din Romania”. Scopul declarat al asociatiei: “apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani care au origine etnica moldoveneasca”. Sigla aleasa era bustul voievodului Stefan cel Mare. Membrii fondatori erau trei: Claudiu Alexa, Marian Russo si Lucian Timofticiuc. La Chisinau, ei au fost primiti cu entuziasm de comunistii din Parlament, dar si de insusi presedintele Vladimir Voronin.

La 12 februarie 2007, Parchetul Iasi a declarat recurs impotriva deciziei prin care Judecatoria Iasi recunoscuse, cu o luna mai devreme, statutul de “etnici moldoveni”. In cele din urma, asociatia s-a autodizolvat.

La deschiderea sedintei plenare a Parlamentului de la Chisinau, cei trei membri fondatori au fost introdusi in sala de parlamentarul comunist Victor Stepaniuc, fiind prezentati de Marian Lupu, presedintele Parlamentului, incalcand toate normele de protocol ale unor astfel de sedinte. Ca reactie la diversiunea creata in Parlamentul de la Chisinau, deputatul Vlad Cubreacov, presedintele Fractiunii PPCD, a adresat o interpelare pe aceasta tema.

Dupa prezentarea din Parlament, cei trei cetateni romani au fost invitati la televiziunea nationala de la Chisinau – aflata in totalitate sub controlul autoritatilor comuniste. Cei trei s-au plans in direct ca sunt discriminati in Romania, unde, daca se duc, de exemplu la Bucuresti, si cer parjoale nu li se dau si li se spune sa ceara chiftele. Au continuat exprimandu-si regretul ca singurul reprezentant al moldovenilor din Romania a fost, la randul sau, discriminat, fiind dat afara din Guvern. Era vorba de Mihai Razvan Ungureanu. Cei trei au spus ca vor conta pe sprijinul financiar al Chisinaului pentru a construi un centru cultural “moldovenesc” la Iasi si pentru pastrarea identitatii nationale “moldovenesti”.

A doua etnie inventata: Cancheul din Parlamentul Romaniei

O alta lovitura data identitatii romanesti provine din partea deputatului PDL Costica Canacheu, care a reusit sa blocheze, in luna octombrie 2007, proiectul Legii pentru romanii de pretutindeni, care ii inscria pe aromani in “filonul cultural romanesc”. Deputatul Costica Canacheu a pledat pentru mentinerea proiectului in forma initiala, fara includerea amendamentului adoptat de Comisia pentru drepturile omului: “Proiectul se refera la cei apartinatori filonului cultural romanesc si lasa deschisa calea acelora care se considera apartinatori ai filonului sa se declare ca atare. Sa respingem acest amendament, pentru ca este injust si intram intr-o eroare majora prin legiferarea acestor denumiri”. Canacheu este si presedintele Comunitatii Aromane din Romania, care pledeaza pentru obtinerea statutului de minoritate nationala a aromanilor inca din 2005.

Chisinaul lupta pentru “Moldova Mare”


Continue reading →

ACTUALITATE: Incercare de bilant in perspectiva Unirii

Posted on by
Reply


Intr-un moment cand se resimte din ce in ce mai mult profunda criza in care se zbat Romania si Republica Moldova, ambele lipsite de o politica externa si interna romaneasca, redam un text fundamental al regretatului deputat Corneliu Dida, datat din 1993, dar de o stricta actualitate si astazi, in anul in care ar trebui sa aniversam la nivel national si european 90 de ani de la Marea Unire.

In ’91, un profesor german incerca sa ma sensibilizeze la “riscurile” Unirii cu “RDG-ul vostru”. Cu Moldova, adica! Ca si cum ar fi fost o simetrie de situatii! Unirea nu s-a facut, de unde si reprosurile multora ca “s-a ratat o mare ocazie”…
Autorul acestor randuri provine dintr-o familie alungata in 1940 din Cernauti. Incarcatura emotionala ar fi destula: inclusiv o anume cunoastere “dinlauntru” a dramei noastre de la rasarit. Dar sentimentele, impulsurile si experientele se cer dublate si de o alta cunoastere: aceea pe care ti-o da informatia la sursa si analiza obiectiva.

Republica Moldova este sensibil mai putin decat am pierdut in ’40, dar si ceva in plus: Transnistria. Apoi, dupa cinci decenii ea este, in buna masura, si altfel decat fusese sub raport demografic, etnic, lingvistic, economic, politic, cultural si social.
Modelul unificarii germane a fost invocat adesea la noi. Dar superficial. O mostra ar fi si emfaza cu care se vorbeste la Cotroceni de “cele doua state romanesti”. Sunt ele doua? Este Moldova un stat independent? Era oare in ’89-’90 pentru Romania ceea ce era RDG pentru RFG? Simplist, poate. Practic – nici poveste! Exceptand o stabilitate-embrion, fara continut si o populatie de limba romana nominal majoritara, nimic comparabil cu raporturile de ordin politic, economic, social, cultural, etnic si de drept international care caracterizau cele doua Germanii. La o parte lasand, desigur, o istorie comuna, si noua si lor, pana prin ’44-’45.

Nemtii au avut constiinta precisa a propriilor drepturi

Criza sovietica a gasit cele doua Germanii intr-o situatie radical alta decat cea a Romaniei si a RSS Moldovenesti. Romania – foarte departe de a fi o RFG (!) intra in cea mai grava criza interna a sa din vreme de pace. Iar RSS Moldoveneasca, prinsa in valtoarea crizei si ea, nu era decat o componenta – “RSS” – a URSS. Nicidecum un stat! Existenta RFG, puternica, prospera si atractiva a permis reunificarea germana. Consumata numai aparent punctual, la 1 iulie 1990, prin unificarea monetara, unificarea germana a fost un proces indelungat, urmarit pe toate planurile de politica Bonn-ului. Chiar si fara sanse pe atunci, unificarea este prefigurata din 1949 (!) in Constitutia RFG! Iar in 1970, prin Ost-Politik, Willy Brandt tot asta urmarea! Cand in ’88-’89 criza sovietica oferea prilejul, a urmat faza diplomatica, consumata la Moscova, care dupa doi ani de tratative – peste capul RDG! – impunea unificarea. Ea continua si azi – politic, juridic, economic – dand mari batai de cap si impunand costuri uriase celor din Rin si Oder.

E de retinut aici ideea de proces si de durata; de pregatire, de sacrificii. Dar si aceea a constiintei precise a propriilor drepturi ce impun, drept corolar, inerente obligatii. Dupa cum nimic din ceea ce apartine democratiei nu i-a impiedicat pe nemti sa-si reimplineasca trupul si destinul national. Chiar daca pentru aceasta a trebuit sa zguduie Sistemul Monetar European, iar Maastricht-ul sa se amane, dupa unii, la Kalendele grecesti.

In Romania lipseste o viziune coerenta si unitara asupra Unirii

Pentru Romania, ’89 a deschis sansa eliberarii de comunism, a democratizarii si a unui alt inceput, dar si a prabusirii Statului National pe altarul unei nebuloase “integrari”. Apoi, 45 de ani nu se facuse nimic la Bucuresti in ideea Unirii la Prut. Incat, renasterea nationala inceputa la Chisinau si prabusirea URSS au redeschis calea unificarii, dar fara nici o pregatire. Nici aici, si nici acolo! Pentru a nu mai vorbi de conjunctura: Natiunea Romana se zbate azi intr-o criza profunda, iar criza iugoslava si revizionismul maghiar renascute oficial sunt tot atatea amenintari expliciste…

Sunt toate acestea motive de pesimism si renuntare? Nicidecum! Si nu e vorba aici numai de propriile drepturi ce impun inerente obligatii. Caci, daca privim mai atent la anii din urma, intr-un fel, procesul unirii este faptic pornit. Si spun “intr-un fel” pentru ca in Romania lipseste o viziune coerenta si unitara asupra a ceea ce trebuie facut, dar si asupra a ceea ce trebuie evitat. Iar in Moldova, unionistii – din lipsa de experienta, din lipsa de sprijin si din alte varii motive au pierdut teren. Samanta pusa de ei rodeste insa, inca! Penttru ca numai metaforic vorbind, procesele din ultimii 3-4 ani de acolo sunt subsumabile unei Re-De-Ge-izari a fostei RSS Moldovenesti. Doua ni se par a fi laturile acestui proces de Re-De-Ge-izare:

1. De patru ani Moldova evolueaza spre statutul de stat independent. Conteaza aici mai putin raportul de forte intre tendintele interne prin definitie dinamic, schimbator. Si mai mult, raporturile juridice interne si externe ale statului – nascand dintre Prut si Nistru.

2. Pe masura conturarii unei Moldove independente, Chisinaul oficial si o buna parte a opiniei publice devin mai reci, daca nu ostile, vizavi de Romania. Pentru conducerea de azi nu e nici o mirare. Opinia publica insa, lasand la o parte rusificarea nostalgica (ca si la noi) dupa stabilitatea erei comuniste asociaza cauzal criza si necazul de azi si de Unire!

Gorbaciov a dat tonul “Moldovei Mari”

Sa ne asteptam ca, odata deplin independenta (juridic vorbind) Republica Moldova – aidoma RDG – sa ne fie ostila. Poate, dar nu la intensitatea atinsa vreodata de confruntarea inter-germana. Intr-o singura ipoteza se poate ajunge la asa ceva: daca Chisinaul oficial isi va insusi vreodata lozinca aberanta si anti-nationala a unei Moldove “de la munte la mare”, vanturata sub Gorbaciov la mitinguri prin Chisinau.


Continue reading →

DIRECTIVELE NKVD pentru ocuparea natiunilor Europei de Est si intoxicarea Occidentului

Posted on by
4

In iunie 1947, NKVD-ul distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor proaspat intrate in sfera de influenta a Moscovei si dezinformarii strategice a Occidentului, actiune care continua si azi cu succes

Stalin a hotarit in 1943 desfiintarea Internationalei III – Kominternul – pentru a dovedi Vestului ca Rusia nu mai reprezinta coordonatoarea “miscarii internationale” lasand fiecare tara sa actioneze independent. In realitate fusese insarcinat bulgarul Gheorghi Dimitrov sa circule prin tarile cu partide subordonate si sa le convinga ca e o schimbare doar de tactica, unirea proletariatului din toata lumea ramanand preocuparea permanenta a Moscovei, iar Stalin i-a scris lui Tito explicandu-i “ca acolo unde armata rosie pune piciorul se impune si sistemul social comunist”.

In acest context, de intoxicare a opiniei publice mondiale, si a tarilor care inca sprijineau masiv economic Rusia bolsevica, inclusiv Statele Unite, au aparut directivele elaborate de Lavrenti Beria, cunoscute sub indicativul “Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”. Primii care s-au referit intr-o lucrare stiintifica la Directivele de baza ale NKVD – Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne – pentru tarile din orbita sovietica din 2 iunie 1947, au fost britanicii care au publicat cartea istoricului Andrew si a fostului ofiter KGB Gordievski: “KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov”, Londra 1990.

In iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor din sfera de influenta a Moscovei.
Interesant, pentru Romania, ar fi de urmarit rezultatele acestei politici folosind in paralel Directivele NKVD din 1947 si realitatile de dupa Revolutia din 1989
Printre directivele NKVD-ului exista referiri la activitatea activistilor de partid: acestia erau indrumati sa nu dea niciodata termene precise, sa nu formuleze niciodata responsabilitati precise, iar toate programele sa fie cit mai stufoase, cit mai generale, lipsite de orice claritate.

Linia generala de formare a activistilor PCR a urmat firul Directivelor. In ani si ani de zile acest tip de formare a determinat o atitudine si o mentalitate specifice insusite in plan politic si regasita la membrii clasei politice post-comuniste, proveniti din acelasi tip de “bazin formativ”; al PCR-ului. Mentalitatea politicianista a devenit in schimb folositoare intereselor de grup ale clasei politice actuale, care si-a regenerat randurile recrutand noi reprezentanti pe baza acelorasi principii. Asa zisele noi generatii politice de astazi sunt pline de exemple ilustrative.

Lavrenti Beria si edificarea Uniunii Sovietice dupa acordul secret Hitler – Stalin

Beria a fost unul dintre cei mai cumpliti (si eficienti) calai comunisti. Numele sau este indisolubil legat de “victoria sovietelor”. Lucrand in sistemul represiv sovietic inca din 1921, a fost numit de Stalin sef al NKVD-ului in 1938 unde a functionat pana in 1953. Este direct responsabil de uciderea a milioane de oameni. Sub directivele lui s-au organizat serviciile represive in toate tarile din Estul Europei, cazute ca urmare a pactului Ribentrop-Molotov in aria de influenta sovietica. Milioane de polonezi si romani dar si alte popoare au fost luati ca ostateci in granitele sovietice si deveneau o problema. Stalin a dat ordin NKVD-ului, trecut acum in mana lui Beria, sa rezolve problema. “Problema” s-a rezolvat partial prin marele macel din 1938-39 dupa care au continuat arestarile, executiile si deportarea populatiei din Basarabia si Bucovina si din Tarile Baltice.
Barbaria a avut caracter masiv, fiind exterminate aproape in totalitate elita popoarelor, conducatorii spirituali, cei care ar mai fi putut trezi constiinta nationala. Dupa 1940, intr-un singur an, peste 200.000 romani basarabeni si bucovineni au fost deportati pe intinsul Rusiei, pana la Vladivostok, pierzandu-li-se urma. S-a elaborat un “Plan de munca” in anuarie 1941, care a sistematizat si organizat la modul cel mai monstruos sistemul de deportare. Metoda de elaborare a listelor nominale era diabolica: “Este necesar sa deportam fiecare membru al familiei, ca pe un principal deportat, impreuna fara sa-i informam de separarea care urmeaza. Toata familia in aceiasi masina, pana la vagoane. Abia acolo il separam pe capul familiei, apoi pe ceilalti, sub pretextul inspectiei sanitare.”
Dupa Stalingrad, in 1943 au fost deportati Karacii din Caucaz, iar in Decembrie 1943 a venit randul Kalmucilor. In Februarie 1944 toti Ingusii au fost exterminati iar in Aprilie acelasi an a venit randul Balkarilor ca sa fie deportati. Au urmat executiile din Armenia urmate de masive deportari (1938), precum si deportarea Tatarilor din Crimea in Asia Centrala si Siberia (1944).

“Acolo unde calca Armata Rosie se impune si sistemul social comunist”, ii scria Stalin lui Tito. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, jumatate de Europa era ocupata de trupele sovietice “eliberatoare”. Oficial, Moscova asigura ca va respecta suveranitatea si dreptul la autodeterminare al statelor intrate in zona sa de influenta. In realitate, soarta acestora era deja pecetluita. In doar cativa ani, regimurile democratice aveau sa fie inlocuite cu sisteme totalitare inspirate si controlate de Kremlin. Reteta acestei tranzitii a fost, peste tot, aceeasi. O mare parte a ei a fost teoretizata de insusi Lavrenti Beria, temutul sef al NKVD. O demonstreaza acest set de directive secrete, elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947 si purtand indicativul “Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”. Documentul, descoperit in biroul lui Boleslaw Bierut, presedinte al Poloniei intre 1945 si 1952, a fost publicat pentru prima data in ziarul “Novi Dzienic”, in 1981. Instructiuni aproape identice au mai fost descoperite si in Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. Mai mult ca sigur ele au fost transmise si aplicate si in Romania, desi SRI nu a confirmat pana in prezent existenta unui astfel de document in arhivele Securitatii. Ne multumim, asadar, sa va prezentam traducerea textului polonez. Similitudinile cu ceea ce s-a intamplat in tara noastra sunt oricum evidente. Din nefericire, multe aspecte continua sa fie de actualitate si astazi.

Cele 45 de Directive ale lui Beria

1. Este interzisa primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactati de noi ca informatori. Intalnirea cu acesti oameni este organizata de serviciul special desemnat in acest scop, iar intalnirile pot avea loc doar in locuri publice. Informatiile sunt preluate de catre ambasada prin organele serviciilor speciale, in speta cu predarea lor ofiterului nostru cu cel mai mare grad in ambasada.

2. Se va umari ca intre soldatii nostri si populatia civila sa nu se produca legaturi de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiterii nostri sa viziteze autohtoni la locuintele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldati sa stabileasca relatii cu femei din randul bastinasilor. Nu se admite stabilirea de relatii intre soldatii nostri si populatia civila, respectiv soldatii autohtoni.

3. Se va accelera lichidarea cetatenilor care intretin legaturi neinitiate de catre noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadistii, cu Organizatia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasa si alte asociatii. In acest scop trebuie folosite elementele opozitiei militare.

4. La actiunile militare vor lua parte acei soldati care au stat pe teritoriul tarii noastre (se are in vedere Uniunea Sovietica n.n.) inainte de a intra in Armata Kosciuzsko (Armata poloneza ce lupta de partea Armatei Rosii pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totala.

5. Trebuie realizata in mod accelerat unificarea tuturor partidelor intr-un singur partid, avand grija ca toate rolurile-cheie sa revina acelor oameni care apartin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizatiilor de tineret trebuie facuta rapid. De la conducatori de organizatii locale in sus, in pozitii de conducere se vor repartiza oameni desemnati de serviciile noastre speciale.

7. Se organizeaza si se urmareste ca functionarii alesi ca deputati la congrese sa nu-si poata pastra mandatul pe intreaga perioada ce le sta in fata. Deputatii nu pot convoca in nici un caz sedinte intre intreprinderi. Daca nu exista alta solutie si o asemenea sedinta trebuie convocata, se vor indeparta acei oameni care au activitate in legatura cu proiectarea conceptiilor si avansarea revendicarilor. Initiativele particulare trebuie eliminate cu desavarsire. Pentru fiecare congres se vor pregati oameni noi si doar cei vizati de serviciile noastre secrete.

8. Se va acorda o atentie deosebita persoanelor cu capacitati organizatorice si cu sanse sigure de popularitate. Acesti oameni trebuie cooptati, iar in cazul in care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

9. Se va urmari ca functionarii de stat (exclusiv organele de securitate si din industria minelor) sa aiba retributii mici. Aceasta se refera indeosebi la sfera sanatatii, justitiei, culturii, respectiv la cei care detin functii de conducere (documentul gasit in Cehoslovacia adauga: mai putin cadrele de conducere alese pe baza lealitatii fata de regimul socialist).

10. In toate organele de guvernamant, respectiv in majoritatea uzinelor, trebuie sa avem oameni care conlucreaza cu serviciile noastre speciale, fara stirea organelor administrative locale.

Continue reading →