Prin desertul de idei al dlui Pirvulescu la vanatoare de minciuni
Civic Media saluta schimbarea lui Cristian Parvulescu de la conducerea Pro Democratia
Sotia lui Cristian Parvulescu – cel care a si fost recompensat de seful PNL cu premiul “I.C. Bratianu†– Daniela Parvulescu, este angajata a Guvernului Romaniei inca din perioada Guvernarii FSN. Si in prezent Daniela Parvulescu ocupa functia de Director in cadrul Cancelariei Primului Ministru, chiar la Directia de Relatii cu Mediul Asociativ, din cadrul Departamentului pentru Analiza si Planificare Politica, unde a ajuns in vremea Guvernarii Nastase. Din 2005 se ocupa de constituirea Colegiului pentru Consultarea Societatii Civile.
Desi fostul sef al APD pretindea membrilor Pro Democratia sa nu aiba nici ei nici familiile lor legaturi cu alte asociatii neguvernamentale, nici Cristian Parvulescu nici sotia sa nu gasesc vreo incompatibilitate sau vreun conflict de interes in aceasta relatie de cuplu ONG-Guvern.
Cronica: Universitarii mineri – Curat curate, coane Parvulescu
Cu tam-tam-ul de rigoare, asa-zisa Societate academica din Romania a Alinei Mungiu Pippidi a mai alcatuit o Coalitie: a “Universitatilor curate”. In prim plan, aceiasi activisti “galonati†ai societatii in civil: Andrei Plesu (care nu a avut, nu are si nici nu poate avea vreodata vreo calitate morala – vezi arhiva Civic Media), Alina Mungiu (de care ne vom ocupa in curand) si Cristian Parvulescu, recent dat afara de la conducerea Pro Democratia, dupa revolta membrilor care au aflat ca sotia sa este bine insurubata in Cancelaria primului ministru, inca din guvernarea trecuta. Parvulescu, trambitasul de serviciu al tuturor Coalitiilor posibile – inclusiv a celei pentru eliminarea Icoanelor din scoli -, a si inceput propaganda pentru “curatarea” universitatilor. In “Romania libera†scrie, cu aplomb, intr-un text intitulat ”
Universitatea incotro?”: “Transformarea multora din noile universitati private in adevarate fortarete ale fostilor activisti de partid a blocat orice reforma a sistemului academic. (…) Dupa o mie de ani de libertate academica Universitatea a ajuns in impas. Dupa ce a scos societatea occidentala de sub tirania bisericii, pare a esua in fata tentatiei “manageriale”. Cum ar putea, in aceste conditii, Universitatea romaneasca sa aspire la performantele celei occidentale? Eliberarea Universitatii de fostii comunisti a ramas insa un obiectiv nerealizat. In acest sens lustratia universitara nu este o vanatoare de vrajitoare, ci o optiune profesionala.” Sigur, normal ar fi sa fie o optiune profesionala si a semnatarului, Cristian Parvulescu, descris de cotidianul respectiv drept “analist politic si profesor la SNSPA”. Si chiar mai mult decat atat: este decan la SNSPA. Deci gireaza activitatea acestui important for de invatamant.
Pai hai atunci sa aflam din ce postura vorbeste Cristian Parvulescu despre “fortaretele fostilor activisti de partid” si optiunea sa profesionala, de fidel al noii pepiniere tip “Stefan Gheorghiu”, SNSPA. O gasca intreaga de activisti de GDS si de stat, sta strans unita in cadrul Coalitiei curat-murdare Plesu-Mungiu-Parvulescu. Miza este evident, evitarea propriei lustratii atat de necesare. Valabil si pentru fosta tovarasa secretar de Partid Zoe Petre.
Iata ce aflam despre SNSPA si Cristian Parvulescu din volumul “Noii precupeÅ£i. Intelectualii publici în România de după 1989”
de Adrian Gavrilescu apărut la Editura Compania:
De la Scînteia
şi «Ştefan Gheorghiu» la NATO şi liberalism
În 1990, numărul de publicaţii editate într-un mediu necenzurat creşte considerabil şi, odată cu el, şi masa articolelor dedicate fenomenului politic românesc şi est-european. În general, noţiunea de «analist politic» sau cea conexă, de «politolog», este utilizată rar, jurnaliştii din secţiile politice ale cotidienelor preferînd să-şi păstreze rangul de «gazetari». Titlul de «politolog» rămîne într-o zonă vagă, fiind asumat doar de cîteva personaje calificate exclusiv de apartenenţa la defuncta Academie «Ştefan Gheorghiu» sau de activitatea publicistică în presa partidului comun
ist.
Cea mai populară figură din această categorie este Silviu Brucan. Fost ÅŸef de secÅ£ie la Scînteia , ambasador la Washington, Brucan joacă un rol central în RevoluÅ£ia din decembrie 1989 ÅŸi în structura Consiliului Frontului Salvării NaÅ£ionale. ÃŽn perioada comunistă a publicat reportaje despre Statele Unite, studii de relaÅ£ii internaÅ£ionale ÅŸi despre politica americană, dar ÅŸi un număr mare de articole jenante în organul de presă al PCR. După căderea regimului totalitar, se impune uÅŸor ca singura voce au torizată în sfera analizei politice graÅ£ie celebrităţii dobîndite înainte de ’89, dar ÅŸi a absenÅ£ei altor comentatori. AfirmaÅ£ia potrivit căreia noua configuraÅ£ie socială, politică ÅŸi economică a României se va stabiliza abia după două decenii de la dispa riÅ£ia lui CeauÅŸescu îl consacră drept «oracol» al societăţii româneÅŸti. Cîţiva ani mai tîrziu, îşi cultivă autoritatea de profet politic într-o emisiune realizată la Pro TV. Lipsa reperelor locale în domeniul analizei politice face ca Brucan să fie solic itat ori de cîte ori un eveniment important merită să fie dezbătut, în pofida trecutului său ideologic mai mult decît discutabil.
Pentru a li se recunoaÅŸte calitatea de analiÅŸti politici ai tranziÅ£iei, unele personaje contemporane cu Brucan au apelat, spre deosebire de el, la un capital simbolic de tip universitar. Este cazul lui Vasile SecăreÅŸ, care, în ianuarie 1990, reuÅŸeÅŸte să înfiinÅ£eze Åžcoala de ÃŽnalte Studii Politice (1). ÃŽn primăvara lui ’90, SecăreÅŸ întemeiază, în Universitatea BucureÅŸti, Facultatea de ÃŽnalte Studii Politice, transformată, în 1991, în Åžcoala NaÅ£ională de Studii Politice ÅŸi Administrative (SNSPA) (2). Fost secretar de partid la «Ştefan Gheorghiu», autor de cărÅ£i despre război ÅŸi «problemele păcii» (3), consilier al lui Ion Iliescu ÅŸi vicepreÅŸedinte ale FSN, SecăreÅŸ începe să vîndă imaginea unui aparatcic reciclat, convertit la democraÅ£ie ÅŸi devotat unui proiect generos de reconstrucÅ£ie a “elitelor intelectuale româneÅŸti”. La ConvenÅ£ia NaÅ£ională a FSN din martie 1992 prezintă moÅ£iunea «Un viitor pentru România», perdantă în faÅ£a lui Petre Roman. ÃŽn mai ’92, grupul lui SecăreÅŸ – din care mai făceau parte Ioan Mircea PaÅŸcu, Vladimir Pasti, Viorel Hrebenciuc ÅŸi alÅ£ii – formează o «acÅ£iune parlamentară în Camera DeputaÅ£ilor», menită să repr ezinte «căştile albastre» necesare echilibrului politic 4. După acest moment, viteza politică a lui SecăreÅŸ scade.
În 2000, omul apare din nou în prim-plan, de data aceasta cu un proiect de partid social-liberal, eşuat destul de repede. În scenă intră însă rectorul Secăreş, care conduce SNSPA – iniţial, o instituţie de specializare postuniversitară – către o formulă de studii universitare. În 1992 obţine un post călduţ, de vicepreşedinte la Eximbank, care îi mai taie din apetitul de comentator politic. Pî nă în 2004, Secăreş a dormitat la SNSPA ca rector, funcţie în care dorea să se eternizeze, fie printr-un substitut-marionetă, fie prin schimbarea numelui instituţiei pe care dorea s-o conducă 5.
Continue reading →
