
Itele raportorilor lui Tismaneanu se incurca la Institutul „A.D. Xenopol“ Iasi
Alexandru Zub: „Ma revolta santajul mediatic“
Fragment dintr-un interviu acordat ziarului Romania libera, la 28 decembrie 2007
Cum si cind s-au involburat apele?
Totul a inceput in martie, in momentul in care m-am pomenit la mine, in birou, cu un grup de tineri din Institut, care doreau schimbari. Erau sapte persoane care formulau doleante in numele lor si al altora din aceeasi institutie.
Le puteti da numele?
Nu asta are importanta. Nu conteaza atit persoana ca atare, cit principiul. Pot sa va spun ca toti fusesera angajati de mine in anii ’90 sau chiar in anii 2000. Pot spune ca, mai mult sau mai putin, mi-au fost discipoli si le-am indrumat pasii in cercetarea istorica. Faptul ca cereau schimbari nu are pina la un punct nimic scandalos. Intr-o societate democratica, tineretea are mai mult drept sa se faca auzita decit in oricare alt tip de societate. Numai ca, din perspectiva timpului care a trecut de atunci si a avalansei de intimplari, acel deziderat pentru efectuarea unor schimbari a dovedit ca ascunde un plan de adincime. La suprafata a fost formulata in mod just o disfunctie administrativa, potrivit careia se intirziase realegerea Consiliului stiintific al Institutului. Numai ca descoperirea acestei carente a fost punctul de plecare pentru altceva, o reformare radicala a consiliului. […]
Cum ati reactionat?
In ajunul adunarii, intr-un ziar local aparuse un articol vehement, in care se vorbea despre revolta tinerilor de la „Xenopol“, impotriva unor stari de lucruri invechite, fapt ce m-a indignat. Le-am replicat insurgentilor ca asa ceva nu se face, nu reflecta un comportament colegial, cu atit mai mult un spirit academic. Au urmat alegerile cu statutul in fata, care prevede ca, in componenta consiliului, directorul si secretarul stiintific sint numiti prin concurs de Academie, iar apoi partea eligibila este formata cu precadere din sefii de departamente din Institut. Acest „cu precadere“ a fost instrumentul de care s-au folosit cei tineri, considerind ca precizarea poate fi interpretata in sensul dorit de ei si, deci, si-au inchipuit ca pot porni de jos, ca la sindicat, pentru a-si impune oamenii. Am parasit sala in semn de protest fata de felul in care decurgeau lucrurile, iar a doua zi ziarele locale anuntau victoria tinerilor.
Chiar au cistigat?
Doar in mod aparent… Conform procedurii, hotarirea privind alegerea unui nou Consiliu stiintific al unei institutii de cercetare intra in vigoare abia dupa ce primeste avizul forului ierarhic superior, in cazul nostru – Sectia de Stiinte Istorice si Arheologie a Academiei. Stiind cel mai bine cum stau lucrurile, fiindca sint presedintele sectiei, am prezentat situatia membrilor, iar acestia au infirmat rezultatul alegerilor de la Institut, recomandind organizarea altora noi. Aceasta decizie a produs mari nemultumiri in rindul tinerilor care au dat imediat in judecata sectia Academiei pentru verdictul emis. Procesul a ajuns deja la al patrulea termen.
Vi s-a mai intimplat vreodata asa ceva?
Nu-mi amintesc… Evident, am fost chestionat asupra starii de fapt de la Institut. Am raspuns sobru: e vorba de o criza de identitate profesionala, deoarece atacul a fost declansat tocmai in clipa in care le cerusem tinerilor sa-si constientizeze mai bine menirea de istorici, fiindca una este campania in presa, si alta e sa fii istoric. Ceea ce m-a deranjat in mod deosebit a fost tocmai abandonarea unor principii de negociere si aducerea in prim-plan a santajului mediatic. Cum v-am spus, initial persoana mea nu fusese pusa in discutie. Tinerii au socotit ca ma pot folosi de partea lor.
Ce reclama detractorii profesorului Zub
Institutul de Istorie „A. D. Xenopol“ continua sa se afle in stare de blocaj, de la izbucnirea conflictului din primavara despre care opinia publica a putut afla din mass-media. […]
Blocajul din Institut si incalcarile repetate ale legii afecteaza performantele stiintifice ale institutiei, activitatea administrativa si politica de personal. Institutul, desi este o institutie publica, nu este condus dupa rigorile pe care le presupune acest statut. Proiectul de management pe baza caruia se presupune ca dl Zub a cistigat concursul de director nu este public, desi legea cere sa fie. Deciziile sint luate exclusiv in functie de interesele imediate ale directorului. Acesta pretinde sa conduca institutia dictatorial si sa nu dea seama pentru ceea ce face. Dl Zub cumuleaza in acest moment o multime de functii: sef al Sectiei de Stiinte Istorice si Arheologie a Academiei, director al Institutului, sef al colectivului de la Istoria culturii, presedinte al Fundatiei Academice „A. D. Xenopol“, redactor-sef al Anuarului Institutului, coordonator al revistei Xenopoliana (de care, in realitate, se ocupa tinerii protestatari) etc. Este ca si cum ar fi, in sistemul universitar, si rector, si decan, si sef de catedra etc. Apropiatii d-lui Zub sint in toate comisiile posibile din institutie, obstructionind de multe ori initiativele concurente.
Continue reading
Lume, lumeee!!! SăriÅ£i! Nenorocireee!!! Scandal naÅ£ional… Da’, ce zic eu naÅ£ional!? InternaÅ£ional! “CapoÂdopera” lui Mungiu – 4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile – nu a fost selectată pe lista filmelor străine nominalizate la Oscar. Åži-au prins peniÅ£ele a se tângui, comentatorii a boci ÅŸi poporu’ a sudui… 


“Acolo unde calca Armata Rosie se impune si sistemul social comunist”, ii scria Stalin lui Tito. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, jumatate de Europa era ocupata de trupele sovietice “eliberatoare”. Oficial, Moscova asigura ca va respecta suveranitatea si dreptul la autodeterminare al statelor intrate in zona sa de influenta. In realitate, soarta acestora era deja pecetluita. In doar cativa ani, regimurile democratice aveau sa fie inlocuite cu sisteme totalitare inspirate si controlate de Kremlin. Reteta acestei tranzitii a fost, peste tot, aceeasi. O mare parte a ei a fost teoretizata de insusi Lavrenti Beria, temutul sef al NKVD. O demonstreaza acest set de directive secrete, elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947 si purtand indicativul “Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”. Documentul, descoperit in biroul lui Boleslaw Bierut, presedinte al Poloniei intre 1945 si 1952, a fost publicat pentru prima data in ziarul “Novi Dzienic”, in 1981. Instructiuni aproape identice au mai fost descoperite si in Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. Mai mult ca sigur ele au fost transmise si aplicate si in Romania, desi SRI nu a confirmat pana in prezent existenta unui astfel de document in arhivele Securitatii. Ne multumim, asadar, sa va prezentam traducerea textului polonez. Similitudinile cu ceea ce s-a intamplat in tara noastra sunt oricum evidente. Din nefericire, multe aspecte continua sa fie de actualitate si astazi.



Azi, romanii aniverseaza nasterea lui Eminescu, cel care a reinventat limba romana, „de la Nistru pan’ la Tisa“. Ciudat, neomenesc, au fost si oameni care l-au urat, care au facut totul ca acesta sa dispara din constiinta publica. Principala cauza a anihilarii ziaristului Mihai Eminescu si a executarii sale civile a fost activitatea sa publicistica si politica. Aceasta este concluzia preliminara a anchetei, incepute acum doi ani de ziaristi de investigatii si cercetatori, dedicata „Dosarului Eminescu“. Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor.