La summitul UE-Rusia din Portugalia din 26 octombrie 2007 presedintele rus Vladimir Putin transmitea un avertisment dur cu privire la pericolele secesioniste din Europa: “Aveti putine probleme in Spania? Aveti putine probleme in Belgia? Putine probleme pot sa apara in Romania? Sau in intreaga regiune balcanica?”. Dupa ce a introdus Romania printre statele care, din punctul de vedere al Kremlinului, s-ar putea confrunta cu amenintarea separatismului, Putin a adaugat: “la ce bun sa punem sub semnul intrebarii temeiurile dreptului international, alimentand in acest fel tendintele separatiste in Europa si in intregul spatiu postsovietic?”. In contextul in care Kosovo se pregateste sa-si proclame unilateral independenta, amenintarile asupra Romaniei pornite de la est se intensifica.
In concordanta cu experienta istorica (Kominternul considera Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca o trambulina pentru dezmembrarea Romaniei unite) comunistii de la Chisinau lanseaza un adevarat razboi informational impotriva Bucurestiului. Teza separatista a Kominternului – Romania este “ultimul imperiu din Europa”, alcatuit din provincii care ar trebui sa se separe – este reluata la Chisinau, unde comunistii inventeaza o “minoritate moldoveneasca” in Romania si mentioneaza din ce in ce mai des eventualitatea unei “Moldove Mari”, de la Nistru la Carpati. Totodata, la Bucuresti, grupuscule de activisti bine stipendiate si cu programe pe termen lung au inceput sa “sarbatoreasca” 90 de ani de la Marea Unirea discutand despre avantajele regionalizarii si reimpartirii Romaniei pe provincii. Apropierea summit-ului NATO de la Bucuresti marcheaza intensificarea agresiunilor asimetrice ale comunistilor via Moscova-Chisinau-Bucuresti.

Razboiul neincheiat dintre Valahia si Moldova

Regimul comunist condus de Vladimir Voronin a marsat in forta pe operatiuni specifice anti-romanesti dupa ce fostul general de Militie al RSSM a inregistrat nemultumirea Rusiei fata de instalarea bazelor SUA la Marea Neagra. Unul dintre ideologii lui Voronin, Vasile Stati, sustine sus si tare ca Romania si Republica Moldova se afla in stare de razboi: “De altfel, starea de razboi dintre Valahia si Moldova, declansata de valahi in 1429, ba chiar din 1400, se mentine. Valahii pana astazi n-au incheiat – niciodata! – nici o pace cu Moldova”.

In toata aceasta ultima perioada, in care pozitia Chisinaului s-a radicalizat rapid, fara a fi contracarata, s-a actionat concertat, de la pedalarea continua pe tezele sovietice ale “limbii” si “natiunii moldovenesti” pana la tracasarea elevilor si studentilor care doreau sa studieze in Romania.

Chisinaul si discriminarea “moldovenilor” din Romania

In urma cu un an, la 12 ianuarie, 2007, la Judecatoria Iasi a fost depusa cererea pentru inregistrarea Asociatiei “Comunitatea Moldovenilor din Romania”. Scopul declarat al asociatiei: “apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani care au origine etnica moldoveneasca”. Sigla aleasa era bustul voievodului Stefan cel Mare. Membrii fondatori erau trei: Claudiu Alexa, Marian Russo si Lucian Timofticiuc. La Chisinau, ei au fost primiti cu entuziasm de comunistii din Parlament, dar si de insusi presedintele Vladimir Voronin.

La 12 februarie 2007, Parchetul Iasi a declarat recurs impotriva deciziei prin care Judecatoria Iasi recunoscuse, cu o luna mai devreme, statutul de “etnici moldoveni”. In cele din urma, asociatia s-a autodizolvat.

La deschiderea sedintei plenare a Parlamentului de la Chisinau, cei trei membri fondatori au fost introdusi in sala de parlamentarul comunist Victor Stepaniuc, fiind prezentati de Marian Lupu, presedintele Parlamentului, incalcand toate normele de protocol ale unor astfel de sedinte. Ca reactie la diversiunea creata in Parlamentul de la Chisinau, deputatul Vlad Cubreacov, presedintele Fractiunii PPCD, a adresat o interpelare pe aceasta tema.

Dupa prezentarea din Parlament, cei trei cetateni romani au fost invitati la televiziunea nationala de la Chisinau – aflata in totalitate sub controlul autoritatilor comuniste. Cei trei s-au plans in direct ca sunt discriminati in Romania, unde, daca se duc, de exemplu la Bucuresti, si cer parjoale nu li se dau si li se spune sa ceara chiftele. Au continuat exprimandu-si regretul ca singurul reprezentant al moldovenilor din Romania a fost, la randul sau, discriminat, fiind dat afara din Guvern. Era vorba de Mihai Razvan Ungureanu. Cei trei au spus ca vor conta pe sprijinul financiar al Chisinaului pentru a construi un centru cultural “moldovenesc” la Iasi si pentru pastrarea identitatii nationale “moldovenesti”.

A doua etnie inventata: Cancheul din Parlamentul Romaniei

O alta lovitura data identitatii romanesti provine din partea deputatului PDL Costica Canacheu, care a reusit sa blocheze, in luna octombrie 2007, proiectul Legii pentru romanii de pretutindeni, care ii inscria pe aromani in “filonul cultural romanesc”. Deputatul Costica Canacheu a pledat pentru mentinerea proiectului in forma initiala, fara includerea amendamentului adoptat de Comisia pentru drepturile omului: “Proiectul se refera la cei apartinatori filonului cultural romanesc si lasa deschisa calea acelora care se considera apartinatori ai filonului sa se declare ca atare. Sa respingem acest amendament, pentru ca este injust si intram intr-o eroare majora prin legiferarea acestor denumiri”. Canacheu este si presedintele Comunitatii Aromane din Romania, care pledeaza pentru obtinerea statutului de minoritate nationala a aromanilor inca din 2005.

Chisinaul lupta pentru “Moldova Mare”

Continue reading →

Republica Moldova este sensibil mai putin decat am pierdut in ’40, dar si ceva in plus: Transnistria. Apoi, dupa cinci decenii ea este, in buna masura, si altfel decat fusese sub raport demografic, etnic, lingvistic, economic, politic, cultural si social.
Modelul unificarii germane a fost invocat adesea la noi. Dar superficial. O mostra ar fi si emfaza cu care se vorbeste la Cotroceni de “cele doua state romanesti”. Sunt ele doua? Este Moldova un stat independent? Era oare in ’89-’90 pentru Romania ceea ce era RDG pentru RFG? Simplist, poate. Practic – nici poveste! Exceptand o stabilitate-embrion, fara continut si o populatie de limba romana nominal majoritara, nimic comparabil cu raporturile de ordin politic, economic, social, cultural, etnic si de drept international care caracterizau cele doua Germanii. La o parte lasand, desigur, o istorie comuna, si noua si lor, pana prin ’44-’45.

Nemtii au avut constiinta precisa a propriilor drepturi

Criza sovietica a gasit cele doua Germanii intr-o situatie radical alta decat cea a Romaniei si a RSS Moldovenesti. Romania – foarte departe de a fi o RFG (!) intra in cea mai grava criza interna a sa din vreme de pace. Iar RSS Moldoveneasca, prinsa in valtoarea crizei si ea, nu era decat o componenta – “RSS” – a URSS. Nicidecum un stat! Existenta RFG, puternica, prospera si atractiva a permis reunificarea germana. Consumata numai aparent punctual, la 1 iulie 1990, prin unificarea monetara, unificarea germana a fost un proces indelungat, urmarit pe toate planurile de politica Bonn-ului. Chiar si fara sanse pe atunci, unificarea este prefigurata din 1949 (!) in Constitutia RFG! Iar in 1970, prin Ost-Politik, Willy Brandt tot asta urmarea! Cand in ’88-’89 criza sovietica oferea prilejul, a urmat faza diplomatica, consumata la Moscova, care dupa doi ani de tratative – peste capul RDG! – impunea unificarea. Ea continua si azi – politic, juridic, economic – dand mari batai de cap si impunand costuri uriase celor din Rin si Oder.

E de retinut aici ideea de proces si de durata; de pregatire, de sacrificii. Dar si aceea a constiintei precise a propriilor drepturi ce impun, drept corolar, inerente obligatii. Dupa cum nimic din ceea ce apartine democratiei nu i-a impiedicat pe nemti sa-si reimplineasca trupul si destinul national. Chiar daca pentru aceasta a trebuit sa zguduie Sistemul Monetar European, iar Maastricht-ul sa se amane, dupa unii, la Kalendele grecesti.

In Romania lipseste o viziune coerenta si unitara asupra Unirii

Pentru Romania, ’89 a deschis sansa eliberarii de comunism, a democratizarii si a unui alt inceput, dar si a prabusirii Statului National pe altarul unei nebuloase “integrari”. Apoi, 45 de ani nu se facuse nimic la Bucuresti in ideea Unirii la Prut. Incat, renasterea nationala inceputa la Chisinau si prabusirea URSS au redeschis calea unificarii, dar fara nici o pregatire. Nici aici, si nici acolo! Pentru a nu mai vorbi de conjunctura: Natiunea Romana se zbate azi intr-o criza profunda, iar criza iugoslava si revizionismul maghiar renascute oficial sunt tot atatea amenintari expliciste…

Sunt toate acestea motive de pesimism si renuntare? Nicidecum! Si nu e vorba aici numai de propriile drepturi ce impun inerente obligatii. Caci, daca privim mai atent la anii din urma, intr-un fel, procesul unirii este faptic pornit. Si spun “intr-un fel” pentru ca in Romania lipseste o viziune coerenta si unitara asupra a ceea ce trebuie facut, dar si asupra a ceea ce trebuie evitat. Iar in Moldova, unionistii – din lipsa de experienta, din lipsa de sprijin si din alte varii motive au pierdut teren. Samanta pusa de ei rodeste insa, inca! Penttru ca numai metaforic vorbind, procesele din ultimii 3-4 ani de acolo sunt subsumabile unei Re-De-Ge-izari a fostei RSS Moldovenesti. Doua ni se par a fi laturile acestui proces de Re-De-Ge-izare:

1. De patru ani Moldova evolueaza spre statutul de stat independent. Conteaza aici mai putin raportul de forte intre tendintele interne prin definitie dinamic, schimbator. Si mai mult, raporturile juridice interne si externe ale statului – nascand dintre Prut si Nistru.

2. Pe masura conturarii unei Moldove independente, Chisinaul oficial si o buna parte a opiniei publice devin mai reci, daca nu ostile, vizavi de Romania. Pentru conducerea de azi nu e nici o mirare. Opinia publica insa, lasand la o parte rusificarea nostalgica (ca si la noi) dupa stabilitatea erei comuniste asociaza cauzal criza si necazul de azi si de Unire!

Gorbaciov a dat tonul “Moldovei Mari”

Sa ne asteptam ca, odata deplin independenta (juridic vorbind) Republica Moldova – aidoma RDG – sa ne fie ostila. Poate, dar nu la intensitatea atinsa vreodata de confruntarea inter-germana. Intr-o singura ipoteza se poate ajunge la asa ceva: daca Chisinaul oficial isi va insusi vreodata lozinca aberanta si anti-nationala a unei Moldove “de la munte la mare”, vanturata sub Gorbaciov la mitinguri prin Chisinau.

Continue reading →

Stalin a hotarit in 1943 desfiintarea Internationalei III – Kominternul – pentru a dovedi Vestului ca Rusia nu mai reprezinta coordonatoarea “miscarii internationale” lasand fiecare tara sa actioneze independent. In realitate fusese insarcinat bulgarul Gheorghi Dimitrov sa circule prin tarile cu partide subordonate si sa le convinga ca e o schimbare doar de tactica, unirea proletariatului din toata lumea ramanand preocuparea permanenta a Moscovei, iar Stalin i-a scris lui Tito explicandu-i “ca acolo unde armata rosie pune piciorul se impune si sistemul social comunist”.

In acest context, de intoxicare a opiniei publice mondiale, si a tarilor care inca sprijineau masiv economic Rusia bolsevica, inclusiv Statele Unite, au aparut directivele elaborate de Lavrenti Beria, cunoscute sub indicativul “Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”. Primii care s-au referit intr-o lucrare stiintifica la Directivele de baza ale NKVD – Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne – pentru tarile din orbita sovietica din 2 iunie 1947, au fost britanicii care au publicat cartea istoricului Andrew si a fostului ofiter KGB Gordievski: “KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov”, Londra 1990.

In iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor din sfera de influenta a Moscovei.
Interesant, pentru Romania, ar fi de urmarit rezultatele acestei politici folosind in paralel Directivele NKVD din 1947 si realitatile de dupa Revolutia din 1989
Printre directivele NKVD-ului exista referiri la activitatea activistilor de partid: acestia erau indrumati sa nu dea niciodata termene precise, sa nu formuleze niciodata responsabilitati precise, iar toate programele sa fie cit mai stufoase, cit mai generale, lipsite de orice claritate.

Linia generala de formare a activistilor PCR a urmat firul Directivelor. In ani si ani de zile acest tip de formare a determinat o atitudine si o mentalitate specifice insusite in plan politic si regasita la membrii clasei politice post-comuniste, proveniti din acelasi tip de “bazin formativ”; al PCR-ului. Mentalitatea politicianista a devenit in schimb folositoare intereselor de grup ale clasei politice actuale, care si-a regenerat randurile recrutand noi reprezentanti pe baza acelorasi principii. Asa zisele noi generatii politice de astazi sunt pline de exemple ilustrative.

Lavrenti Beria si edificarea Uniunii Sovietice dupa acordul secret Hitler – Stalin

Beria a fost unul dintre cei mai cumpliti (si eficienti) calai comunisti. Numele sau este indisolubil legat de “victoria sovietelor”. Lucrand in sistemul represiv sovietic inca din 1921, a fost numit de Stalin sef al NKVD-ului in 1938 unde a functionat pana in 1953. Este direct responsabil de uciderea a milioane de oameni. Sub directivele lui s-au organizat serviciile represive in toate tarile din Estul Europei, cazute ca urmare a pactului Ribentrop-Molotov in aria de influenta sovietica. Milioane de polonezi si romani dar si alte popoare au fost luati ca ostateci in granitele sovietice si deveneau o problema. Stalin a dat ordin NKVD-ului, trecut acum in mana lui Beria, sa rezolve problema. “Problema” s-a rezolvat partial prin marele macel din 1938-39 dupa care au continuat arestarile, executiile si deportarea populatiei din Basarabia si Bucovina si din Tarile Baltice.
Barbaria a avut caracter masiv, fiind exterminate aproape in totalitate elita popoarelor, conducatorii spirituali, cei care ar mai fi putut trezi constiinta nationala. Dupa 1940, intr-un singur an, peste 200.000 romani basarabeni si bucovineni au fost deportati pe intinsul Rusiei, pana la Vladivostok, pierzandu-li-se urma. S-a elaborat un “Plan de munca” in anuarie 1941, care a sistematizat si organizat la modul cel mai monstruos sistemul de deportare. Metoda de elaborare a listelor nominale era diabolica: “Este necesar sa deportam fiecare membru al familiei, ca pe un principal deportat, impreuna fara sa-i informam de separarea care urmeaza. Toata familia in aceiasi masina, pana la vagoane. Abia acolo il separam pe capul familiei, apoi pe ceilalti, sub pretextul inspectiei sanitare.”
Dupa Stalingrad, in 1943 au fost deportati Karacii din Caucaz, iar in Decembrie 1943 a venit randul Kalmucilor. In Februarie 1944 toti Ingusii au fost exterminati iar in Aprilie acelasi an a venit randul Balkarilor ca sa fie deportati. Au urmat executiile din Armenia urmate de masive deportari (1938), precum si deportarea Tatarilor din Crimea in Asia Centrala si Siberia (1944).

“Acolo unde calca Armata Rosie se impune si sistemul social comunist”, ii scria Stalin lui Tito. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, jumatate de Europa era ocupata de trupele sovietice “eliberatoare”. Oficial, Moscova asigura ca va respecta suveranitatea si dreptul la autodeterminare al statelor intrate in zona sa de influenta. In realitate, soarta acestora era deja pecetluita. In doar cativa ani, regimurile democratice aveau sa fie inlocuite cu sisteme totalitare inspirate si controlate de Kremlin. Reteta acestei tranzitii a fost, peste tot, aceeasi. O mare parte a ei a fost teoretizata de insusi Lavrenti Beria, temutul sef al NKVD. O demonstreaza acest set de directive secrete, elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947 si purtand indicativul “Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”. Documentul, descoperit in biroul lui Boleslaw Bierut, presedinte al Poloniei intre 1945 si 1952, a fost publicat pentru prima data in ziarul “Novi Dzienic”, in 1981. Instructiuni aproape identice au mai fost descoperite si in Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. Mai mult ca sigur ele au fost transmise si aplicate si in Romania, desi SRI nu a confirmat pana in prezent existenta unui astfel de document in arhivele Securitatii. Ne multumim, asadar, sa va prezentam traducerea textului polonez. Similitudinile cu ceea ce s-a intamplat in tara noastra sunt oricum evidente. Din nefericire, multe aspecte continua sa fie de actualitate si astazi.

Cele 45 de Directive ale lui Beria

1. Este interzisa primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactati de noi ca informatori. Intalnirea cu acesti oameni este organizata de serviciul special desemnat in acest scop, iar intalnirile pot avea loc doar in locuri publice. Informatiile sunt preluate de catre ambasada prin organele serviciilor speciale, in speta cu predarea lor ofiterului nostru cu cel mai mare grad in ambasada.

2. Se va umari ca intre soldatii nostri si populatia civila sa nu se produca legaturi de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiterii nostri sa viziteze autohtoni la locuintele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldati sa stabileasca relatii cu femei din randul bastinasilor. Nu se admite stabilirea de relatii intre soldatii nostri si populatia civila, respectiv soldatii autohtoni.

3. Se va accelera lichidarea cetatenilor care intretin legaturi neinitiate de catre noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadistii, cu Organizatia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasa si alte asociatii. In acest scop trebuie folosite elementele opozitiei militare.

4. La actiunile militare vor lua parte acei soldati care au stat pe teritoriul tarii noastre (se are in vedere Uniunea Sovietica n.n.) inainte de a intra in Armata Kosciuzsko (Armata poloneza ce lupta de partea Armatei Rosii pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totala.

5. Trebuie realizata in mod accelerat unificarea tuturor partidelor intr-un singur partid, avand grija ca toate rolurile-cheie sa revina acelor oameni care apartin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizatiilor de tineret trebuie facuta rapid. De la conducatori de organizatii locale in sus, in pozitii de conducere se vor repartiza oameni desemnati de serviciile noastre speciale.

7. Se organizeaza si se urmareste ca functionarii alesi ca deputati la congrese sa nu-si poata pastra mandatul pe intreaga perioada ce le sta in fata. Deputatii nu pot convoca in nici un caz sedinte intre intreprinderi. Daca nu exista alta solutie si o asemenea sedinta trebuie convocata, se vor indeparta acei oameni care au activitate in legatura cu proiectarea conceptiilor si avansarea revendicarilor. Initiativele particulare trebuie eliminate cu desavarsire. Pentru fiecare congres se vor pregati oameni noi si doar cei vizati de serviciile noastre secrete.

8. Se va acorda o atentie deosebita persoanelor cu capacitati organizatorice si cu sanse sigure de popularitate. Acesti oameni trebuie cooptati, iar in cazul in care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

9. Se va urmari ca functionarii de stat (exclusiv organele de securitate si din industria minelor) sa aiba retributii mici. Aceasta se refera indeosebi la sfera sanatatii, justitiei, culturii, respectiv la cei care detin functii de conducere (documentul gasit in Cehoslovacia adauga: mai putin cadrele de conducere alese pe baza lealitatii fata de regimul socialist).

10. In toate organele de guvernamant, respectiv in majoritatea uzinelor, trebuie sa avem oameni care conlucreaza cu serviciile noastre speciale, fara stirea organelor administrative locale.

Continue reading →