ŞOCANT ◠Eminescu, bãtaia de joc a iredentiştilor maghiari
La 21 ianuarie a.c., într-un cotidian de limbă maghiară din Oradea apărea sub semnătura lui Nagy Jozsef Barna, preşedintele EMI Oradea (Organizaţie a Tinerilor Maghiari), un articol defăimător la adresa poetului nostru naţional, Mihai Eminescu.
Nemulţumirea tânărului li-der al EMI Oradea pornea de la faptul că Wass Albert, poet maghiar, condamnat în România în 1946 pentru crime de război, de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani, precum şi un deceniu de la trecerea sa în nefiinţă, nu este comemorat şi în instituţiile şcolare.
DOLEANŢÅ. Tinerii maghiari ar fi vrut ca Wass să aibă parte de manifestări asemănătoare celor de aniversare a marelui Eminescu. Ba mai mult, acuzele ÅŸi reproÅŸurile lui Nagy Jozsef exprimate în articol vizau conducerea Colegiului NaÅ£ional “Mihai Eminescu” din Oradea, mai precis “un director adjunct (de limbă) maghiar”, care nu ar fi acceptat o donaÅ£ie de zece volume scrise de Wass Albert. “De ce trebuie să-l comemoreze elevii maghiari pe acest poet român? Pentru că ÅŸcoala în care învaţă îi poartă numele? Pentru că a fost un «megapoet»? ÃŽl putem noi, maghiarii, considera un «megapoet» pe acela care a afirmat despre noi că suntem poporul cel mai stricat al Europei? Cu toate acestea, profesorul maghiar de care vă vorbeam îl comemorează alături de elevii săi pe Eminescu. Åži-atunci mă întreb din nou: l-a obligat cineva? Sau a făcut-o din exces de zel, doar pentru a-i face reclamă poetului român, celui care a îndemnat la ură împotriva maghiarimii?! Dar de ce trebuie să-i atragă în asta ÅŸi pe elevi? Dacă opera lui Eminescu nu ar fi obligatorie în programa ÅŸcolară sau dacă nu s-ar găsi unii profesori maghiari – ca acesta – care să-l comemoreze, nici naiba nu i-ar citi opera!”, afirmă plin de ură tânărul reprezentant al EMI. Åži, ca să-ÅŸi încheie depeÅŸa în stilul pur iredentist, el spune: “Nici un om cu mintea-ntreagă nu stă să-l citească în timpul său liber pe Eminescu, dar nici să-i publice opera. Până ÅŸi comparaÅ£ia este jignitoare pentru un om ca Wass Albert – îmi cer scuze pentru că-i pomenesc pe amândoi pe aceeaÅŸi pagină! – pentru că nu se poate compara un elefant cu un purice bolnav mintal!”.
ACÅ¢IUNI TENDENÅ¢IOASE.
Continue reading
Monthly Archives: January 2008
432, unu… Zero!, de Adrian Halpert
Una e să creezi un şoc artistic şi altceva să stârneşti greaţă.
Lume, lumeee!!! SăriÅ£i! Nenorocireee!!! Scandal naÅ£ional… Da’, ce zic eu naÅ£ional!? InternaÅ£ional! “CapoÂdopera” lui Mungiu – 4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile – nu a fost selectată pe lista filmelor străine nominalizate la Oscar. Åži-au prins peniÅ£ele a se tângui, comentatorii a boci ÅŸi poporu’ a sudui…
Unii vorbesc de americanii antieuropeni, alÅ£ii de un complot. Dar, mă întreb, oare câţi dintre aceia care-ÅŸi strigă sfânta indignare la “nedreptatea” făÂcută unui mare regizor chiar au văzut filmul? Sunt convins că foarte puÅ£ini. Eu, unul, am făcut-o. Åži pot să spun că e o peliculă slăbuţă spre mediocră. Nu vă lăsaÅ£i amăgiÅ£i de premiul de la Cannes.
De ani buni, juriul de pe Croazetă premiază stilul studiat antihollywoodian, anticomerÂcialismul – dacă vreÅ£i. Dar asta nu este, nicidecum, o garanÅ£ie a calităţii. Jocul actorilor este, cu îngăduinţă, de nota ÅŸapte. Montajul pare a fi făcut de un amator, cu forfecuÅ£a de unghii.
Sunetul e de-a dreptul execrabil (văzând filmul pe DVD, am avut privilegiul – spre deosebire de spectatorul din sala de cinema – să pot da înapoi pentru a reasculta unele replici). Filmul n-are ritm ÅŸi e plin de scene lungite aiurea, ca să umple cele 113 minute, deÅŸi probabil că în 90 de minute povestea putea fi spusă mai cursiv. E mult întuneric în film. La propriu.
Åži semiîntuneric. Mă rog, epoca! Dar parcă prea mult. Plus că regizorul pleacă de la două premise cel puÅ£in îndoielnice: felcerul care, în schimbul avortului, nu solicită bani, ci favorurile sexuale ale gravidei (Laura Vasiliu) ÅŸi ale prietenei sale (Anamaria Marinca) ÅŸi prietena, care acceptă acest lucru fără prea multe întrebări…
Ce viziune regizorală de geniu o fi în scena în care Anamaria Marinca se aÅŸază pe un scaun ÅŸi tace? GândeÅŸte. Aproape un minut! Apoi, se mută pe celălalt scaun ÅŸi tace. GândeÅŸte. ÃŽncă un minut! Ce valoare artistică are o scenă cu un pod, în întuneric, pe sub care trece un autobuz? Vreo cincizeci de secunde… Ce subtilitate se poate ascunde sub exhibarea bogatei pilozităţi pubiene a celor două actriÅ£e?
Ce valoare artistică o avea expunerea prelungită a foetusului înfăşurat într-o cârpă însângerată? A căutat regizorul să şocheze? Sigur că da. Şi a şi reuşit! Numai că una e să creezi un şoc artistic şi alta e să stârneşti pur şi simplu greaţă.
“432” e un film grotesc. Respingător. Nu vă lăsaÅ£i păcăliÅ£i de cronicile entuziaste! Să vă spun un secret: mulÅ£i dintre autorii lor n-au văzut filmul. Unii l-au văzut, dar se tem să fie contra curentului… Când un subiect stârneÅŸte unanimitate, e cazul să vă puneÅ£i întrebări. Societatea modernă este un incubator perfect pentru spiritul de turmă. Vizionare plăcută!
Adevarul / Vineri, 18 ianuarie 2008
FRAGMENTAREA Romaniei pe axa Moscova-Chisinau
Rusia, prin vocea lui Voronin, ameninta Romania cu “Moldova Mare”, de la Nistru la Carpati La summitul UE-Rusia din Portugalia din 26 octombrie 2007 presedintele rus Vladimir Putin transmitea un avertisment dur cu privire la pericolele secesioniste din Europa: “Aveti putine probleme in Spania? Aveti putine probleme in Belgia? Putine probleme pot sa apara in Romania? Sau in intreaga regiune balcanica?”. Dupa ce a introdus Romania printre statele care, din punctul de vedere al Kremlinului, s-ar putea confrunta cu amenintarea separatismului, Putin a adaugat: “la ce bun sa punem sub semnul intrebarii temeiurile dreptului international, alimentand in acest fel tendintele separatiste in Europa si in intregul spatiu postsovietic?”. In contextul in care Kosovo se pregateste sa-si proclame unilateral independenta, amenintarile asupra Romaniei pornite de la est se intensifica.
Razboiul neincheiat dintre Valahia si Moldova
Regimul comunist condus de Vladimir Voronin a marsat in forta pe operatiuni specifice anti-romanesti dupa ce fostul general de Militie al RSSM a inregistrat nemultumirea Rusiei fata de instalarea bazelor SUA la Marea Neagra. Unul dintre ideologii lui Voronin, Vasile Stati, sustine sus si tare ca Romania si Republica Moldova se afla in stare de razboi: “De altfel, starea de razboi dintre Valahia si Moldova, declansata de valahi in 1429, ba chiar din 1400, se mentine. Valahii pana astazi n-au incheiat – niciodata! – nici o pace cu Moldova”.
In toata aceasta ultima perioada, in care pozitia Chisinaului s-a radicalizat rapid, fara a fi contracarata, s-a actionat concertat, de la pedalarea continua pe tezele sovietice ale “limbii” si “natiunii moldovenesti” pana la tracasarea elevilor si studentilor care doreau sa studieze in Romania.
Chisinaul si discriminarea “moldovenilor” din Romania
In urma cu un an, la 12 ianuarie, 2007, la Judecatoria Iasi a fost depusa cererea pentru inregistrarea Asociatiei “Comunitatea Moldovenilor din Romania”. Scopul declarat al asociatiei: “apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani care au origine etnica moldoveneasca”. Sigla aleasa era bustul voievodului Stefan cel Mare. Membrii fondatori erau trei: Claudiu Alexa, Marian Russo si Lucian Timofticiuc. La Chisinau, ei au fost primiti cu entuziasm de comunistii din Parlament, dar si de insusi presedintele Vladimir Voronin.
La 12 februarie 2007, Parchetul Iasi a declarat recurs impotriva deciziei prin care Judecatoria Iasi recunoscuse, cu o luna mai devreme, statutul de “etnici moldoveni”. In cele din urma, asociatia s-a autodizolvat.
La deschiderea sedintei plenare a Parlamentului de la Chisinau, cei trei membri fondatori au fost introdusi in sala de parlamentarul comunist Victor Stepaniuc, fiind prezentati de Marian Lupu, presedintele Parlamentului, incalcand toate normele de protocol ale unor astfel de sedinte. Ca reactie la diversiunea creata in Parlamentul de la Chisinau, deputatul Vlad Cubreacov, presedintele Fractiunii PPCD, a adresat o interpelare pe aceasta tema.
Dupa prezentarea din Parlament, cei trei cetateni romani au fost invitati la televiziunea nationala de la Chisinau – aflata in totalitate sub controlul autoritatilor comuniste. Cei trei s-au plans in direct ca sunt discriminati in Romania, unde, daca se duc, de exemplu la Bucuresti, si cer parjoale nu li se dau si li se spune sa ceara chiftele. Au continuat exprimandu-si regretul ca singurul reprezentant al moldovenilor din Romania a fost, la randul sau, discriminat, fiind dat afara din Guvern. Era vorba de Mihai Razvan Ungureanu. Cei trei au spus ca vor conta pe sprijinul financiar al Chisinaului pentru a construi un centru cultural “moldovenesc” la Iasi si pentru pastrarea identitatii nationale “moldovenesti”.
A doua etnie inventata: Cancheul din Parlamentul Romaniei
O alta lovitura data identitatii romanesti provine din partea deputatului PDL Costica Canacheu, care a reusit sa blocheze, in luna octombrie 2007, proiectul Legii pentru romanii de pretutindeni, care ii inscria pe aromani in “filonul cultural romanesc”. Deputatul Costica Canacheu a pledat pentru mentinerea proiectului in forma initiala, fara includerea amendamentului adoptat de Comisia pentru drepturile omului: “Proiectul se refera la cei apartinatori filonului cultural romanesc si lasa deschisa calea acelora care se considera apartinatori ai filonului sa se declare ca atare. Sa respingem acest amendament, pentru ca este injust si intram intr-o eroare majora prin legiferarea acestor denumiri”. Canacheu este si presedintele Comunitatii Aromane din Romania, care pledeaza pentru obtinerea statutului de minoritate nationala a aromanilor inca din 2005.
Chisinaul lupta pentru “Moldova Mare”
In concordanta cu experienta istorica (Kominternul considera Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca o trambulina pentru dezmembrarea Romaniei unite) comunistii de la Chisinau lanseaza un adevarat razboi informational impotriva Bucurestiului. Teza separatista a Kominternului – Romania este “ultimul imperiu din Europa”, alcatuit din provincii care ar trebui sa se separe – este reluata la Chisinau, unde comunistii inventeaza o “minoritate moldoveneasca” in Romania si mentioneaza din ce in ce mai des eventualitatea unei “Moldove Mari”, de la Nistru la Carpati. Totodata, la Bucuresti, grupuscule de activisti bine stipendiate si cu programe pe termen lung au inceput sa “sarbatoreasca” 90 de ani de la Marea Unirea discutand despre avantajele regionalizarii si reimpartirii Romaniei pe provincii. Apropierea summit-ului NATO de la Bucuresti marcheaza intensificarea agresiunilor asimetrice ale comunistilor via Moscova-Chisinau-Bucuresti.
ACTUALITATE: Incercare de bilant in perspectiva Unirii
In ’91, un profesor german incerca sa ma sensibilizeze la “riscurile” Unirii cu “RDG-ul vostru”. Cu Moldova, adica! Ca si cum ar fi fost o simetrie de situatii! Unirea nu s-a facut, de unde si reprosurile multora ca “s-a ratat o mare ocazie”…
Republica Moldova este sensibil mai putin decat am pierdut in ’40, dar si ceva in plus: Transnistria. Apoi, dupa cinci decenii ea este, in buna masura, si altfel decat fusese sub raport demografic, etnic, lingvistic, economic, politic, cultural si social.
Nemtii au avut constiinta precisa a propriilor drepturi
Criza sovietica a gasit cele doua Germanii intr-o situatie radical alta decat cea a Romaniei si a RSS Moldovenesti. Romania – foarte departe de a fi o RFG (!) intra in cea mai grava criza interna a sa din vreme de pace. Iar RSS Moldoveneasca, prinsa in valtoarea crizei si ea, nu era decat o componenta – “RSS” – a URSS. Nicidecum un stat! Existenta RFG, puternica, prospera si atractiva a permis reunificarea germana. Consumata numai aparent punctual, la 1 iulie 1990, prin unificarea monetara, unificarea germana a fost un proces indelungat, urmarit pe toate planurile de politica Bonn-ului. Chiar si fara sanse pe atunci, unificarea este prefigurata din 1949 (!) in Constitutia RFG! Iar in 1970, prin Ost-Politik, Willy Brandt tot asta urmarea! Cand in ’88-’89 criza sovietica oferea prilejul, a urmat faza diplomatica, consumata la Moscova, care dupa doi ani de tratative – peste capul RDG! – impunea unificarea. Ea continua si azi – politic, juridic, economic – dand mari batai de cap si impunand costuri uriase celor din Rin si Oder.
E de retinut aici ideea de proces si de durata; de pregatire, de sacrificii. Dar si aceea a constiintei precise a propriilor drepturi ce impun, drept corolar, inerente obligatii. Dupa cum nimic din ceea ce apartine democratiei nu i-a impiedicat pe nemti sa-si reimplineasca trupul si destinul national. Chiar daca pentru aceasta a trebuit sa zguduie Sistemul Monetar European, iar Maastricht-ul sa se amane, dupa unii, la Kalendele grecesti.
In Romania lipseste o viziune coerenta si unitara asupra Unirii
Pentru Romania, ’89 a deschis sansa eliberarii de comunism, a democratizarii si a unui alt inceput, dar si a prabusirii Statului National pe altarul unei nebuloase “integrari”. Apoi, 45 de ani nu se facuse nimic la Bucuresti in ideea Unirii la Prut. Incat, renasterea nationala inceputa la Chisinau si prabusirea URSS au redeschis calea unificarii, dar fara nici o pregatire. Nici aici, si nici acolo! Pentru a nu mai vorbi de conjunctura: Natiunea Romana se zbate azi intr-o criza profunda, iar criza iugoslava si revizionismul maghiar renascute oficial sunt tot atatea amenintari expliciste…
Sunt toate acestea motive de pesimism si renuntare? Nicidecum! Si nu e vorba aici numai de propriile drepturi ce impun inerente obligatii. Caci, daca privim mai atent la anii din urma, intr-un fel, procesul unirii este faptic pornit. Si spun “intr-un fel” pentru ca in Romania lipseste o viziune coerenta si unitara asupra a ceea ce trebuie facut, dar si asupra a ceea ce trebuie evitat. Iar in Moldova, unionistii – din lipsa de experienta, din lipsa de sprijin si din alte varii motive au pierdut teren. Samanta pusa de ei rodeste insa, inca! Penttru ca numai metaforic vorbind, procesele din ultimii 3-4 ani de acolo sunt subsumabile unei Re-De-Ge-izari a fostei RSS Moldovenesti. Doua ni se par a fi laturile acestui proces de Re-De-Ge-izare:
1. De patru ani Moldova evolueaza spre statutul de stat independent. Conteaza aici mai putin raportul de forte intre tendintele interne prin definitie dinamic, schimbator. Si mai mult, raporturile juridice interne si externe ale statului – nascand dintre Prut si Nistru.
2. Pe masura conturarii unei Moldove independente, Chisinaul oficial si o buna parte a opiniei publice devin mai reci, daca nu ostile, vizavi de Romania. Pentru conducerea de azi nu e nici o mirare. Opinia publica insa, lasand la o parte rusificarea nostalgica (ca si la noi) dupa stabilitatea erei comuniste asociaza cauzal criza si necazul de azi si de Unire!
Gorbaciov a dat tonul “Moldovei Mari”
Sa ne asteptam ca, odata deplin independenta (juridic vorbind) Republica Moldova – aidoma RDG – sa ne fie ostila. Poate, dar nu la intensitatea atinsa vreodata de confruntarea inter-germana. Intr-o singura ipoteza se poate ajunge la asa ceva: daca Chisinaul oficial isi va insusi vreodata lozinca aberanta si anti-nationala a unei Moldove “de la munte la mare”, vanturata sub Gorbaciov la mitinguri prin Chisinau.
Intr-un moment cand se resimte din ce in ce mai mult profunda criza in care se zbat Romania si Republica Moldova, ambele lipsite de o politica externa si interna romaneasca, redam un text fundamental al regretatului deputat Corneliu Dida, datat din 1993, dar de o stricta actualitate si astazi, in anul in care ar trebui sa aniversam la nivel national si european 90 de ani de la Marea Unire.
Autorul acestor randuri provine dintr-o familie alungata in 1940 din Cernauti. Incarcatura emotionala ar fi destula: inclusiv o anume cunoastere “dinlauntru” a dramei noastre de la rasarit. Dar sentimentele, impulsurile si experientele se cer dublate si de o alta cunoastere: aceea pe care ti-o da informatia la sursa si analiza obiectiva.
Modelul unificarii germane a fost invocat adesea la noi. Dar superficial. O mostra ar fi si emfaza cu care se vorbeste la Cotroceni de “cele doua state romanesti”. Sunt ele doua? Este Moldova un stat independent? Era oare in ’89-’90 pentru Romania ceea ce era RDG pentru RFG? Simplist, poate. Practic – nici poveste! Exceptand o stabilitate-embrion, fara continut si o populatie de limba romana nominal majoritara, nimic comparabil cu raporturile de ordin politic, economic, social, cultural, etnic si de drept international care caracterizau cele doua Germanii. La o parte lasand, desigur, o istorie comuna, si noua si lor, pana prin ’44-’45.
DIRECTIVELE NKVD pentru ocuparea natiunilor Europei de Est si intoxicarea Occidentului
In iunie 1947, NKVD-ul distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor proaspat intrate in sfera de influenta a Moscovei si dezinformarii strategice a Occidentului, actiune care continua si azi cu succes
Stalin a hotarit in 1943 desfiintarea Internationalei III – Kominternul – pentru a dovedi Vestului ca Rusia nu mai reprezinta coordonatoarea “miscarii internationale†lasand fiecare tara sa actioneze independent. In realitate fusese insarcinat bulgarul Gheorghi Dimitrov sa circule prin tarile cu partide subordonate si sa le convinga ca e o schimbare doar de tactica, unirea proletariatului din toata lumea ramanand preocuparea permanenta a Moscovei, iar Stalin i-a scris lui Tito explicandu-i “ca acolo unde armata rosie pune piciorul se impune si sistemul social comunistâ€.
In acest context, de intoxicare a opiniei publice mondiale, si a tarilor care inca sprijineau masiv economic Rusia bolsevica, inclusiv Statele Unite, au aparut directivele elaborate de Lavrenti Beria, cunoscute sub indicativul “Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47â€. Primii care s-au referit intr-o lucrare stiintifica la Directivele de baza ale NKVD – Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne – pentru tarile din orbita sovietica din 2 iunie 1947, au fost britanicii care au publicat cartea istoricului Andrew si a fostului ofiter KGB Gordievski: “KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciovâ€, Londra 1990.
In iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor din sfera de influenta a Moscovei.
Interesant, pentru Romania, ar fi de urmarit rezultatele acestei politici folosind in paralel Directivele NKVD din 1947 si realitatile de dupa Revolutia din 1989
Printre directivele NKVD-ului exista referiri la activitatea activistilor de partid: acestia erau indrumati sa nu dea niciodata termene precise, sa nu formuleze niciodata responsabilitati precise, iar toate programele sa fie cit mai stufoase, cit mai generale, lipsite de orice claritate.
Linia generala de formare a activistilor PCR a urmat firul Directivelor. In ani si ani de zile acest tip de formare a determinat o atitudine si o mentalitate specifice insusite in plan politic si regasita la membrii clasei politice post-comuniste, proveniti din acelasi tip de “bazin formativâ€; al PCR-ului. Mentalitatea politicianista a devenit in schimb folositoare intereselor de grup ale clasei politice actuale, care si-a regenerat randurile recrutand noi reprezentanti pe baza acelorasi principii. Asa zisele noi generatii politice de astazi sunt pline de exemple ilustrative.
Lavrenti Beria si edificarea Uniunii Sovietice dupa acordul secret Hitler – Stalin
Beria a fost unul dintre cei mai cumpliti (si eficienti) calai comunisti. Numele sau este indisolubil legat de “victoria sovietelorâ€. Lucrand in sistemul represiv sovietic inca din 1921, a fost numit de Stalin sef al NKVD-ului in 1938 unde a functionat pana in 1953. Este direct responsabil de uciderea a milioane de oameni. Sub directivele lui s-au organizat serviciile represive in toate tarile din Estul Europei, cazute ca urmare a pactului Ribentrop-Molotov in aria de influenta sovietica. Milioane de polonezi si romani dar si alte popoare au fost luati ca ostateci in granitele sovietice si deveneau o problema. Stalin a dat ordin NKVD-ului, trecut acum in mana lui Beria, sa rezolve problema. “Problema†s-a rezolvat partial prin marele macel din 1938-39 dupa care au continuat arestarile, executiile si deportarea populatiei din Basarabia si Bucovina si din Tarile Baltice.
Barbaria a avut caracter masiv, fiind exterminate aproape in totalitate elita popoarelor, conducatorii spirituali, cei care ar mai fi putut trezi constiinta nationala. Dupa 1940, intr-un singur an, peste 200.000 romani basarabeni si bucovineni au fost deportati pe intinsul Rusiei, pana la Vladivostok, pierzandu-li-se urma. S-a elaborat un “Plan de munca” in anuarie 1941, care a sistematizat si organizat la modul cel mai monstruos sistemul de deportare. Metoda de elaborare a listelor nominale era diabolica: “Este necesar sa deportam fiecare membru al familiei, ca pe un principal deportat, impreuna fara sa-i informam de separarea care urmeaza. Toata familia in aceiasi masina, pana la vagoane. Abia acolo il separam pe capul familiei, apoi pe ceilalti, sub pretextul inspectiei sanitare.”
Dupa Stalingrad, in 1943 au fost deportati Karacii din Caucaz, iar in Decembrie 1943 a venit randul Kalmucilor. In Februarie 1944 toti Ingusii au fost exterminati iar in Aprilie acelasi an a venit randul Balkarilor ca sa fie deportati. Au urmat executiile din Armenia urmate de masive deportari (1938), precum si deportarea Tatarilor din Crimea in Asia Centrala si Siberia (1944).
“Acolo unde calca Armata Rosie se impune si sistemul social comunist”, ii scria Stalin lui Tito. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, jumatate de Europa era ocupata de trupele sovietice “eliberatoare”. Oficial, Moscova asigura ca va respecta suveranitatea si dreptul la autodeterminare al statelor intrate in zona sa de influenta. In realitate, soarta acestora era deja pecetluita. In doar cativa ani, regimurile democratice aveau sa fie inlocuite cu sisteme totalitare inspirate si controlate de Kremlin. Reteta acestei tranzitii a fost, peste tot, aceeasi. O mare parte a ei a fost teoretizata de insusi Lavrenti Beria, temutul sef al NKVD. O demonstreaza acest set de directive secrete, elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947 si purtand indicativul “Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”. Documentul, descoperit in biroul lui Boleslaw Bierut, presedinte al Poloniei intre 1945 si 1952, a fost publicat pentru prima data in ziarul “Novi Dzienic”, in 1981. Instructiuni aproape identice au mai fost descoperite si in Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. Mai mult ca sigur ele au fost transmise si aplicate si in Romania, desi SRI nu a confirmat pana in prezent existenta unui astfel de document in arhivele Securitatii. Ne multumim, asadar, sa va prezentam traducerea textului polonez. Similitudinile cu ceea ce s-a intamplat in tara noastra sunt oricum evidente. Din nefericire, multe aspecte continua sa fie de actualitate si astazi.
Cele 45 de Directive ale lui Beria
1. Este interzisa primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactati de noi ca informatori. Intalnirea cu acesti oameni este organizata de serviciul special desemnat in acest scop, iar intalnirile pot avea loc doar in locuri publice. Informatiile sunt preluate de catre ambasada prin organele serviciilor speciale, in speta cu predarea lor ofiterului nostru cu cel mai mare grad in ambasada.
2. Se va umari ca intre soldatii nostri si populatia civila sa nu se produca legaturi de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiterii nostri sa viziteze autohtoni la locuintele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldati sa stabileasca relatii cu femei din randul bastinasilor. Nu se admite stabilirea de relatii intre soldatii nostri si populatia civila, respectiv soldatii autohtoni.
3. Se va accelera lichidarea cetatenilor care intretin legaturi neinitiate de catre noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadistii, cu Organizatia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasa si alte asociatii. In acest scop trebuie folosite elementele opozitiei militare.
4. La actiunile militare vor lua parte acei soldati care au stat pe teritoriul tarii noastre (se are in vedere Uniunea Sovietica n.n.) inainte de a intra in Armata Kosciuzsko (Armata poloneza ce lupta de partea Armatei Rosii pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totala.
5. Trebuie realizata in mod accelerat unificarea tuturor partidelor intr-un singur partid, avand grija ca toate rolurile-cheie sa revina acelor oameni care apartin serviciilor noastre secrete.
6. Unificarea organizatiilor de tineret trebuie facuta rapid. De la conducatori de organizatii locale in sus, in pozitii de conducere se vor repartiza oameni desemnati de serviciile noastre speciale.
7. Se organizeaza si se urmareste ca functionarii alesi ca deputati la congrese sa nu-si poata pastra mandatul pe intreaga perioada ce le sta in fata. Deputatii nu pot convoca in nici un caz sedinte intre intreprinderi. Daca nu exista alta solutie si o asemenea sedinta trebuie convocata, se vor indeparta acei oameni care au activitate in legatura cu proiectarea conceptiilor si avansarea revendicarilor. Initiativele particulare trebuie eliminate cu desavarsire. Pentru fiecare congres se vor pregati oameni noi si doar cei vizati de serviciile noastre secrete.
8. Se va acorda o atentie deosebita persoanelor cu capacitati organizatorice si cu sanse sigure de popularitate. Acesti oameni trebuie cooptati, iar in cazul in care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.
9. Se va urmari ca functionarii de stat (exclusiv organele de securitate si din industria minelor) sa aiba retributii mici. Aceasta se refera indeosebi la sfera sanatatii, justitiei, culturii, respectiv la cei care detin functii de conducere (documentul gasit in Cehoslovacia adauga: mai putin cadrele de conducere alese pe baza lealitatii fata de regimul socialist).
10. In toate organele de guvernamant, respectiv in majoritatea uzinelor, trebuie sa avem oameni care conlucreaza cu serviciile noastre speciale, fara stirea organelor administrative locale.
PROCESUL LIICEANU – filosofia imposturii
Cotidianul „Ziarul“ se afla in posesia unor date care aduc noi perspective asupra „filozofului“ si omului de afaceri Gabriel Liiceanu. Acesta a chemat in instanta si a cerut cate 100.000 de euro ziaristilor care au scris despre afacerea plagiatului din teza de doctorat a lui Gabriel Liiceanu. Lucrarea sa a facut insa obiectul unei expertize de specialitate, care a pus in discutie impostura sa intelectuala. Numai interventia personala a membrului CPEx. Gogu Radulescu, unul dintre personajele-cheie ale retelei sovietice din fruntea PCR, l-a salvat pe „disidentul“ Liiceanu.
De o buna bucata de timp, filosoful si omul de afaceri Gabriel Liiceanu se tot chinuie sa demonstreze ca teza sa de doctorat „Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii“ nu ar fi un jenant plagiat. Plagiatul lui Liiceanu a fost insa dovedit inca de cand teza sa a vazut lumina tiparului. Cercetatorul principal al Academiei Romane, Lucian Radu Stanciu (foto medalion), pe atunci cercetator la Institutul National de Filosofie, a condus comisia care a analizat lucrarea lui Liiceanu. Iata ce ne-a declarat Lucian Stanciu: „Imediat dupa aparitia editoriala a tezei de doctorat a lui Gabriel Liiceanu, la Consiliul Stiintific al Institutului National de Filosofie s-au primit numeroase reclamatii din partea cititorilor, care acuzau ca multe pasaje din respectiva lucrare, inclusiv simbolurile si miturile filosofice invocate, precum si unele teze cu pretentii de noutate erau preluate din lucrari mai vechi si mai putin cunoscute ale lui Constantin Noica. Ca urmare, a fost desemnat un colectiv, al carui sef responsabil am fost numit, ca sa examineze in paralel teza lui Gabriel Liiceanu si lucrarile lui Constantin Noica.
„MIMETISMUL INTELECTUAL“ – FURT PE FATA
In final, grupul de investigatii a inaintat Consiliului Stiintific un raport in care s-a evitat cuvantul „plagiat“, folosind un termen ce permitea o sanctiune mai blanda, respectiv „mimetism intelectual“. Liiceanu s-a aparat cu un argument absolut bizar, acela ca el a scris lucrarea dupa Biblie… Ca urmare, Consiliul Stiintific al INF a sesizat Comisia de Doctorat a Ministerului Invatamantului privind aspectul de plagiat al tezei lui Gabriel Liiceanu. Era de asteptat sa se procedeze dupa precedentul cazului doctorandului N. Maris, caruia i s-a retras titlul de doctor. Ei bine, nu a fost asa. Acest pasaj al „carierei“ lui Liiceanu este confirmat de scriitorul Constantin Barbu, unul dintre cei mai mari eminescologi romani de astazi, despre care Noica scria in revista „Transilvania“: „Constantin Barbu – exceptional de inzestrat pentru lucrari de eruditie si istorie literara“. Barbu a frecventat Scoala de la Paltinis si a relatat in presa ca „Noica mi-a povestit cum a reusit sa-l salveze pe Liiceanu de prima acuzatie de plagiat in teza sa de doctorat despre «Tragic», convingandu-l sa paraseasca Institutul de Filosofie. Liiceanu pare a suferi de o boala secreta si grea, care se numeste plagiocefalie“.
SALVATORUL GOGU RADULESCU
La interventia directa a marelui sau protector din CC al PCR, Gogu Radulescu, introdus de Moscova in fruntea PCR, lui Liiceanu i s-a lasat titlul, iar la dosar s-a anexat declaratia lui Noica. Acesta, desi a recunoscut ca in lucrarea incriminata se regasesc idei si din cartile sale, s-a declarat multumit ca ideile sale circula si sunt facute publice. In mod evident, Constantin Noica aprecia filosofia un bun al tuturor, asa cam in spiritul lui Socrate. Din comisia care a confirmat „mimetismul intelectual“ al lui Liiceanu au mai facut parte Alexandru Tanase, dr. Radu Pantazi si cercetatorul N. Maris… In curand, veti putea citi in ZIARUL cum a fost oprit de la publicare raportul de plagiat in Saptamana lui Eugen Barbu, cat de marxist era antimarxistul Liiceanu de azi si cum Securitatea a cerut ca filosoful sa fie lasat in pace.
ZIARUL / 17.01.2008 / Catalin Dumitrescu / Bogdan Borcea
PROCESUL PLAGIATULUI
“In Romania exista doar doi, trei oameni, de top, care sunt capabili sa judece activitatea mea in filozofie”, s-a impaunat Liiceanu la procesul in care cere daune morale ziarului ZIUA * Raspunsurile plagiatorului certifica: in Liiceanu s-a instalat frica
La Judecatoria Sectorului 1, din Bucuresti, s-a desfasurat ieri un nou termen al procesului in care Gabriel Liiceanu a dat in judecata civila ZIUA, dupa ce ziarul nostru a publicat mai multe articole in care filozoful-om de afaceri era acuzat de plagiat de catre scriitorul Ion Spanu si filozoful Constantin Barbu. Gabriel Liiceanu s-a aratat ofensat de dezvaluirile din ZIUA, dar si de unele comentarii si editoriale construite pe problema plagiatului, si a cerut daune morale de cate 100.000 RON, de la scriitorul Ion Spanu, directorul ZIUA Sorin Rosca Stanescu si Victor Roncea.
Liiceanu s-a considerat “batjocorit”, “murdarit” si “improscat” de articolele din ZIUA. El a sustinut in mai multe randuri: “Ma aflu in situatia penibila de a fi judecat de oameni care nu au competenta sa judece activitatea mea”. Curios, Liiceanu nu l-a actionat in judecata si pe Constantin Barbu, care este considerat un nume greu in domeniul filozofiei. Amintim ca ZIUA a publicat anul trecut o serie de articole in care semnala opiniei publice faptul ca mai multe lucrari apartinand lui Gabriel Liiceanu contineau pasaje reproduse din operele unor filozofi celebri, fara ca publicul sa fie incunonstintat ca acestea nu apartin autorului respectivelor lucrari. Ziaristii de la ZIUA au publicat si cateva articole de opinie (editoriale) pe marginea dezvaluirilor, argumentate cu probe, facute de scriitorul Spanu si filozoful Barbu.
Amploarea pe care a luat-o plagiatul in Romania a facut ca aceasta practica necinstita sa devina un adevarat fenomen, mai ales in mediile universitare. Mass-media au dezvaluit in ultimii ani zeci de cazuri de plagiat a unor functionari de prim rang, din diverse domenii de activitate, de la medicina si pana la agronomie. S-a aratat ca exista nenumarate teze de doctorat si alte lucrari de specialitate sau publicatii atinse de acesta tara. In unele cazuri de reproduceri de texte, fara avizarea explicita a cititorului asupra autorului real, s-a invocat de catre cei acuzati ca judecarea lor ar fi apanajul unor cercuri avizate, foarte restranse, de specialisti. Ca jurnalistii ar face mai bine sa se abtina de la asemenea subiecte pentru ca ei nu s-ar pricepe la asemenea lucruri. Iata de ce cazul Liiceanu devine cu atat mai interesant, cu cat ziarul ZIUA a luat decizia sa demonstreze in instanta, cu probe stiintifice, modul in care au fost reproduse in lucrarile sale texte ale unor ganditori de marca ai omenirii. Azi, prezentam felul in care ganditorul Liiceanu a inteles sa raspunda in instanta unor intrebari la obiect.
Prorogarea expertizei plagiatului
La termenul de ieri de la Judecatoria Sectorului 1, au fost prezenti la instanta directorului ZIUA Sorin Rosca Stanescu si reclamantul Gabriel Liiceanu, care a venit insotit de avocatul sau ales, Valeriu Stoica. Judecatoarea cauzei a administrat proba cu interogatoriul directorului ZIUA, dar si filozofului Liiceanu. La tirul de intrebari excesiv de repetitive, adresate de aparatorii lui Liiceanu, Sorin Rosca Stanescu a explicat modul in care se iau deciziile in ziar cu privire la aprobarea publicarii unui materiale, dar mai ales faptul ca Liiceanu, atunci cand a inteles sa faca politica si sa sustina la scena deschisa pe Monica Macovei si Traian Basescu, si-a asumat in mod automat si constient riscul de a deveni subiectul unor dezvaluiri publice in mass-media, la fel ca orice om politic care se infatiseaza in prim plan.
Apararea ziarului ZIUA a ales calea cea mai grea de sustinere a procesului, intrucat in cazul Liiceanu nu se vor invoca doar libertatea de exprimare si dreptul jurnalistilor de a face comentarii si a emite opinii/judecati de valoare ce nu pot fi cenzurate, ci se va face dovada faptului ca Liiceanu a publicat in lucrari proprii texte apartinand unor filozofi straini, fara ca publicul sa fie avertizat explicit ca respectivele texte nu-i apartin. De altfel, jurnalisti de la ZIUA au solicitat judecatorului cauzei, ca pe langa proba cu inscrisuri, sa se incuviinteze si proba cu o expertiza de specialitate, efectuata cu experti de top, care sa ateste asemanarea de texte. Instanta a prorogat deocamdata administrarea acestei probe, dupa administrarea probei cu inscrisuri.
Liiceanu: “Nu am folosit nici un plagiat!”
De partea cealalta a baricadei, Gabriel Liiceanu a ales calea negarii vehemente a acuzatiilor de plagiat, repetand de zeci de ori, fara ca instanta sau intrebarile sa i-o ceara, faptul ca se considera “batjocorit”, “improscat” etc prin articolele publicate. Modul in care a raspuns Liiceanu la intrebari, la obiect sau nu, sincer sau nu, va lasam pe dvs. sa judecati dupa cum acesta a replicat la intrebarile puse
de aparatorii ZIUA.
La intrebarea “Recunoasteti ca in 1975, cand ati publicat varianta initiala din <
Gabriel Liiceanu a oferit urmatorul raspuns: “Nu retractez nici un cuvant
Continue reading
MESAJUL MASONERIEI Regulare in anul electoral 2008
EMINESCU, BASARABIA si credinta in trainicia poporului roman
“Drepturile noastre asupra intregii Basarabii sunt prea vechi si prea bine intemeiate, pentru a ni se vorbi cu umbra de cuvant de onoarea Rusiei angajata prin tratatul de Paris. Basarabia intreaga a fost a noastra, pe cand Rusia nici nu se megiesa cu noi, Basarabia intreaga ni se cuvine, caci e pamant drept al nostru si cucerit cu plugul, aparat cu arma a fost de la inceputul veacului al patrusprezecelea inca si pana in veacul al nouasprezecelea. (…) Chestiunea retrocedarii Basarabiei cu incetul ajunge a fi o chestiune de existenta pentru poporul roman. Nenorocirea cea mare ce ni se poate intampla, nu este ca vom pierde si ramasita unei pretioase provincii pierdute; putem chiar mai mult decat atata: increderea in trainicia poporului roman. Astazi e dar timpul ca sa intarim atat in romani, cat si in popoarele mari ale apusului, credinta in trainicia poporului roman”.
Mihai Eminescu, Opere
EMINESCU, ziaristul si luptatorul pentru cauza nationala
Azi, romanii aniverseaza nasterea lui Eminescu, cel care a reinventat limba romana, „de la Nistru pan’ la Tisa“. Ciudat, neomenesc, au fost si oameni care l-au urat, care au facut totul ca acesta sa dispara din constiinta publica. Principala cauza a anihilarii ziaristului Mihai Eminescu si a executarii sale civile a fost activitatea sa publicistica si politica. Aceasta este concluzia preliminara a anchetei, incepute acum doi ani de ziaristi de investigatii si cercetatori, dedicata „Dosarului Eminescu“. Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor.
Celebrarea in data de 15 ianuarie a 158 de ani de la nasterea poetului si ziaristului Mihai Eminescu reprezinta, teoretic, un motiv de sarbatoare, desi la nivel institutional nu am observat vreo preocupare speciala in acest sens. Intrat in circuitul public prin sintagma „poetul national român“, Eminescu a fost „utilizat“ cel mai adesea doar la nivelul operei poetice, ingnorandu-se deliberat opera jurnalistica si activitatea sa politica si civica.
Cea mai mare parte a activitatii lui Mihai Eminescu a fost dedicata gazetariei, el fiind unul dintre cei mai redutabili ziaristi ai Romaniei. Analizele de politica externa ale lui Eminescu puneau pe jar imperiile inconjuratoare – cel tarist rus si cel austro-ungar. Forta articolelor sale ii facea pe agentii secreti ai celor doua imperii sa dezvolte o intensa activitate informativa in jurul gazetarului Eminescu. „Lichidarea“ lui Eminescu s-a datorat tocmai activitatii sale jurnalistice si politice – este concluzia preliminara a cercetarilor efectuate de de ziaristi de investigatii si eminescologi romani. Pornind de la aceasta ancheta, prezenta in parte in Sectiunea Civic Media “Dosarul Eminescu”,s-a realizat o carte pe care o vom pune la dispozitia cititorilor nostri.
O PROBLEMA DE STAT
Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania. Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist – ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in 1877, este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in 1883. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat. Note informative secrete redactate de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena, raportau pas cu pas fiecare miscare a incomodului ziarist Mihai Eminescu, generator al unui curent politic ostil si neconvenabil intereselor Imperiale.
LICHIDAT BRUTAL
DUSMANII LUI EMINESCU la Chisinau si Cotroceni
La aniversara: MIHAI EMINESCU, ziaristul si luptatorul pentru cauza nationala
Razboiul pornit de peste Prut de Vasile Stati, autorul dictionarului “moldo-roman”, este inspirat atat din tezele sovietice, cat si din textele consilierului prezidential Cristian Preda din “Dilema” si “22”. Traian Basescu pierde consilieri pe banda, care trec rapid in tabara adversa, si, in acelasi timp, fara ca opinia publica sa sesizeze, pe poarta Cotrocenilor intra alte figuri, sterse dar foarte active si nocive in acelasi timp. Cristian Preda (foto), consilier prezidential pe probleme de educatie si reforma, este una dintre acestea. Preda s-a remarcat, a fost selectat si urcat apoi, de la un simplu asistent la Facultatea de Stiinte Politice pana in varful dealului, la Palatul Cotroceni, dupa ce s-a lansat intr-un atac furibund la adresa lui Eminescu. Iata insa cum astazi Eminescu are si un efect de turnesol: cand de peste Prut s-a declansat un adevarat razboi cultural si informational anti-Romania, iese la iveala strident o legatura subterana directa intre ideologii de serviciu de la Bucuresti si cei de la Chisinau si Moscova. Intelectualii lui Basescu se dovedesc a fi vajnici propagandisti ai tezelor sovietice. In ciuda declaratiilor oficiale ale Cotrocenilor in ce priveste Basarabia, pe frontul anti-Eminescu oamenii lui Traian Basescu stau umar la umar cu cei ai lui Vladimir Voronin, impotriva intereselor nationale. In acest caz, limba si cultura romana, reprezentate de romanul absolut, Mihai Eminescu.
La Chisinau, il avem pe “celebrul” Vasile Stati, care in prezent este profesor la Academia de Stiinte Administrative din subordinea Administratiei Prezidentiale a Republicii Moldova. Stati este considerat “parintele limbii moldovenesti” fiind si autorul “dictionarului moldo-roman”. Pentru Stati, Mihai Eminescu este “invaluit de stupefiante politicianiste, sovine (sic!), de cele mai multe ori cade in pacatul deformarii istoriei, de pilda, atunci cand trateaza independenta inchipuita a Valahiei la 1875 (sic!), divagatiile sale privind toponimul Basarabia”. La Cotroceni, ocupandu-se, culmea!, de educatia copiilor nostri, il avem pe Cristi Preda, care promoveaza aceleasi teze ca Vasile Stati. Pepiniera GDS
Continue reading