In Covasna, Harghita şi Mureş a fost creat un stat în stat. Numai orbii şi rău-voitorii nu văd

Posted on by
Reply

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a adoptat, la Topliţa, pe 20 martie 20101, un memorandum în care se arată că românii din cele trei judeţe “duc cu greu povara luptei” pentru păstrarea identităţii, iar cu paşi mărunţi, fără oprelişti, s-a ajuns la “crearea de facto a unui stat în stat” în zonă.

“Noi, românii din Covasna, Harghita şi Mureş, pe lângă problemele cu care se confruntă toţi fraţii noştri de pe cuprinsul patriei, la peste 90 de ani de la Marea Unire, încă ducem cu greu povara luptei pentru păstrarea identităţii şi a fiinţei noastre naţionale”, se arată în memorandum, menţionându-se că în aceste trei judeţe trăiesc peste 400.000 de români.

Numai orbii nu văd şi rău-voitorii nu înţeleg direcţia în care se merge

Semnatarii documentului susţin că în judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş “se produce un fenomen antieuropean de enclavizare nemaiîntâlnit în Europa”.

“Comunitatea maghiară se transformă într-o masă etnică închisă, blocată între propriile frontiere mentale, obsesiv segregaţioniste. An de an, cu paşi mărunţi, dar hotărâţi, fără oprelişti, s-a ajuns la crearea de facto a unui stat în stat, cu imn, cu drapel, cu stemă. Numai orbii nu văd şi rău-voitorii nu înţeleg direcţia în care se merge. Opinia publică românească trebuie să înţeleagă faptul că probleme precum separatismul, izolarea, a doua limbă oficială, discriminarea românilor pe meleagurile natale nu sunt doar probleme ale românilor din arcul intracarpatic”, se menţionează în documentul adoptat la Topliţa.

Nu vom fi niciodată de acord cu proiectul ce vizează autonomia pe criterii etnice

De asemenea, semnatarii acestuia protestează faţă de modul în care populaţia românească din zonă este “nesocotită, marginalizată şi tratată ca o populaţie aservită, neexistând egalitate de şanse la obţinerea unui loc de muncă şi nici un comportament civic prietenesc şi de colaborare, ci doar unul de intoleranţă şi exclusivism”.

“Mult trâmbiţata autonomie secuiască în toate timpurile a însemnat pentru românii din zonă asuprire, umilinţe, intoleranţă şi în cele din urmă asimilare. (…)Nu vom putea rămâne indiferenţi la aceste incitări periculoase şi nu vom fi niciodată de acord cu proiectul ce vizează autonomia pe criterii etnice a aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Demersurile liderilor maghiari pentru obţinerea autonomiei teritoriale sunt întreprinse cu ignorarea totală a comunităţii româneşti, fapte care în fond reprezintă acte de nepermisă aroganţă şi sfidare la adresa locuitorilor care nu aparţin etniei maghiare din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi, totodată, un atac la adresa unităţii naţionale”, se mai arată în memorandum.

În opinia semnatarilor documentului, majoritatea discursurilor liderilor maghiari sunt astfel concepute “ca şi când istoria acestor meleaguri ar începe doar odată cu aşezarea secuilor aici, o istorie în care românii nici nu ar fi fost şi nici nu ar mai avea ce să caute”.

Ce cere Forumul Civic al Românilor din Covasana, Harghita şi Mureş

Reprezentanţii Forumului Civic al Românilor din Covasana, Harghita şi Mureş mai susţin că “românii din această zonă a ţării nu dispun de instrumentele legale şi de pârghii eficiente pentru a contracara prin forţe proprii efectele negative ale descentralizării, în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale aflate sub autoritatea perpetuă a formaţiunilor etnice maghiare”.

“De aceea solicităm autorităţilor statului, Parlamentului României, Preşedinţiei, Guvernului, precum şi întregii societăţi româneşti, Patriarhiei, Academiei, mass-media, societăţii civile să ia atitudine şi să-şi exprime public şi neechivoc o poziţie tranşantă referitor la acţiunile revizioniste şi separatiste care atentează făţiş la unitatea şi suveranitatea statului şi naţiunii române şi la existenţa noastră pe aceste locuri. Ne îngrijorează uşurinţa cu care s-a adoptat tacit de Senatul României legea promovată de UDMR cu privire la regionalizarea României, lege prin care se doreşte refacerea formulei staliniste de tristă amintire a regiunii autonome maghiare şi a regiunii de nord-est a Transilvaniei, ruptă din trupul ţării prin Dictatul de la Viena”, subliniază semnatarii memorandumului.

De asemenea, aceştia solicită Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Traian Băsescu să nu adopte, respectiv să nu promulge Legea Statutului minorităţilor naţionale iniţiată de UDMR şi “însuşită de Guvern”, apreciind că prin acest act normativ “se urmăreşte legiferarea bazei autonomiei teritoriale pe criterii etnice, sub formula autonomiei culturale”.

Forumul Civic al Românilor din Covasana, Harghita şi Mureş mai solicită Guvernului şi Parlamentului să adopte cadrul legislativ care “să asigure respectarea statutului limbii române ca singură limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale”.

“Se impune adoptarea unor norme legale clare, imperative şi lipsite de echivoc, care să garanteze, sub sancţiune, înlăturarea abuzurilor autorităţilor locale comise în aplicarea legii pe principiul că «ceea ce nu este interzis de lege înseamnă că este permis»”, arată semnatarii memorandumului.

Totodată, aceştia mai cer şi înfiinţarea unei comisii parlamentare care “să ancheteze abuzurile şi discriminările la care sunt supuşi românii din cele trei judeţe”, iar printr-o lege “să fie stabilite garanţii în procesul de descentralizare şi asigurarea unui cadru pentru reprezentarea populaţiei româneşti în structurile decizionale legislative şi administrative locale şi centrale”.

Memorandumul a fost citit în plen de Ioan Solomon, preşedintele Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş.

Mediafax

CAZUL Oprea – Tismaneanu: Galceava impostorilor. Anticomunismul de parada analizat de dr Liviu Turcu

Posted on by
2

Greu la dealul democraţiei originale româneşti cu brigadierii de serviciu ai anticomunismului de paradă conectat direct la economia de piaţă şi bugetul statului. De 20 de ani, pe „hoitul“ regimului comunist şi-a făcut lăcaş şi se hrăneşte copios şi fără jenă un grup, altfel destul de restrâns, de indivizi, cu pretenţii intelectuale autodeclarate de infailibilitate morală, ideologică şi atenţie mai ales „ştiinţifică“. Nu că subiectul nu merită a fi obiect de studiu şi cercetare cu adevărat ştiinţific. Dimpotrivă. Dar în cazul la care mă refer se aplică perfect principiul cibernetic al lui Norbert Wiener conform căruia „garbage in, garbage out“ (adică cel aplicat la „cutia neagră“ gunoi bagi, gunoi iese). Principiul fundamental urmat de cei în cauză este în absolută consonanţă cu cel al genezei noii oligarhii postdecembriste la pulpana căruia s-a aciuat: profit şi capitalizare politică atât cât cuprinde. O simbioză care sub aspect funcţional este de invidiat ca eficienţă dacă ne raportăm la starea generală a societăţii româneşti şi la performanţele procesului de modernizare politică a ţării. Dacă am decis să abordez acest aspect acum, în pofida vicisitudinilor de ordin olfactiv, o fac pentru că este instructiv pentru cei care, direct sau indirect, au luat cunoştinţă de recenta „gâlceavă“ ce zguduie „famiglia“ mercenarilor ideologici contra-cost ai instituţiei oficiale de salubrizare anticomunistă. Şi când am folosit expresia „contra-cost“ am în vedere alături de aspectele pecuniare şi pe cele de capitalizare politică, ideologică şi aşa-zis „ştiinţifică“.
Despre ce este vorba? Grupusculele ideologice ce-ÅŸi arogă monopolul dreptului de deratizare anticomunistă a societăţii româneÅŸti au ajuns în faza în care, nemaînÅ£elegându-se în spatele uÅŸilor închise cu privire la arondarea teritoriului de jumulit, au ieÅŸit în public să-ÅŸi spele rufele murdare. Nu însă la – ÅŸi din – întâmplare, ci ca o miÅŸcare calculată urmărind o capitalizare pe spezele opiniei publice înainte ca decizia finală să fie luată de „naÅŸul politic“, adică de „godfather“. Pentru cititorii care, eventual, luaÅ£i de treburi mai serioase, sunt în necunoÅŸtinţă de cauză cu privire la „gâlceava“ amintită voi recapitula pe scurt cadrul ÅŸi cauzele desfăşurării acesteia:

1 – ÃŽn decembrie 2005, deci la 15 ani de la căderea fostului regim comunist, un grup de „băieÅ£i inteligenÅ£i“ în raport cu propriile interese politice, sociale, financiare etc. l-au convins pe premierul Tăriceanu să înfiinÅ£eze pe speze guvernamentale Institutul pentru Condamnarea Crimelor Comunismului; premierul fiind de sorginte liberală, decizia apărea pe deplin legitimă ÅŸi în totală aliniere cu vocaÅ£ia ideologică a Partidului NaÅ£ional Liberal. Dar, vorba cunoscută, „uÅŸurel cu pianul pe scări“ pentru cei tentaÅ£i să rămână doar la o atare explicaÅ£ie. Decizia în cauză nu a fost una de tip pur ideologic, ci a fost în fapt o contrareacÅ£ie politică născută din rivalitatea prim-ministrului cu preÅŸedintele Traian Băsescu, care anunÅ£ase cu puÅ£in timp înainte, via unui interviu în „Revista 22“, o nouă temă directivă: condamnarea comunismului. Precum se vede, prim-ministrul ÅŸi grupul propozant au fost mai iuÅ£i de picior la capitolul capitalizării politice în faÅ£a opiniei publice româneÅŸti pe o temă extrem de sensibilă ÅŸi dureroasă pentru mulÅ£i dintre români.

Subiect „gras“ pentru ambele tabere combatante cu impact electoral grefat fie şi tardiv pe frustrarea îndelungată a unei părţi importante a poporului român. Deşi a pierdut runda întâi la capitolul organizatoric, preşedintele s-a repliat rapid prin înfiinţarea, la începutul anului 2006, a ceea ce este şi azi cunoscută ca fiind Comisia (Prezidenţială) pentru Condamnarea Comunismului, iar ulterior pentru mulţi drept Comisia Tismăneanu. Evident că, în deplină conivenţă cu orientarea politică a stăpânilor, şi cele două grupuscule dominând discreţionar cele două structuri oficiale au pornit nu doar la autopsierea fostului regim, dar şi la compromiterea reciprocă marcând puncte sub stindardul de luptă al fiecăruia dintre cele două Palate.

Aici se impune o mică paranteză clarificatorie. Cele două structuri de sorginte executivă şi guvernamentală au devenit, prin statutul şi influenţa celor două prime funcţii în aparatul de stat al României, un passe-partout pentru penetrarea şi consolidarea sub formă de bastion a unor importante sectoare culturale, ideologice şi politice ale societăţii româneşti. În termenii muncii de intelligence, asta se cheamă crearea, dezvoltarea şi consolidarea de reţele informative aservite unui nucleu coordonator. În fond, o acaparare ilegitimă de poziţii şi resurse pe harta generală, altfel perenă, a vechilor conflicte ce sfâşie intelectualitatea românească de zeci de ani.

Luate ad litteram, cele două structuri se autoexclud de la bun început demersului ştiinţific declarat întrucât poziţionează ne-echivoc concluzia înaintea premiselor. În al doilea rând, ele s-au dorit a fi de la bun început structuri de instrumentare politică (că de fapt intenţia reală primordială a fost de capitalizare politică, este o altă poveste) cu pretenţia de implicare directă în decizii de ordin juridic, financiar şi social ce sunt de competenţa unor instituţii de sine stătătoare ale aparatului de stat. Mai pe şleau spus, structurile respective au jinduit şi încercat să acţioneze după modelul faimoaselor curţi inchizitoriale de tristă amintire ale bisericii catolice. Frustrarea şi amărăciunea unei părţi a societăţii româneşti exasperată de continuitatea mascată la putere a fostei clase politice comuniste a fost şi încă a rămas o umbrelă şi un scut de excepţie pentru mercenarii ce profesează „anticomunismul de serviciu“ în propriul folos. Şi, cum spun anglo-saxonii, „to add insult to injury“ la adresa victimelor fostului regim totalitar, noii inchizitori ideologici s-au descalificat de la bun început prin biografiile, carierele şi compromisurile politice de notorietate făcute în trecut cu regimul comunist. Că totul a devenit, mai ales în cazul raportului prezidenţial, o şuşanea menită să permită preşedintelui Traian Băsescu o importantă capitalizare politică pe plan intern, dar mai ales pe plan internaţional, este limpede pentru mai toată lumea. Argumentul suprem al acestei calificări îl constitutie faptul că mai niciuna din propunerile importante ale Raportului nu şi-a găsit finalitatea în plan legislativ sau executiv. Este trist să constaţi că un subiect atât de important pentru percepţia şi educţia politică şi morală a naţiei a putut fi atât de uşor şi condamnabil trivializat pentru raţiuni efemere de ordin propagandistic.
Oricum, spre ghinionul celor în cauză „scripta manent“ iar generaţiile viitoare îl vor cataloga corespunzător şi relua abordarea temei pe temeiuri cu adevărat ştiinţifice.

2 – După prezentarea de către preÅŸedinte în faÅ£a Parlamentului în decembrie 2006 a unei declaraÅ£ii politice pe marginea Raportului, cele două structuri ÅŸi-au continuat, prin membrii celor două grupuscule, sinecura pe spezele statului român.
Cei de la Comisia prezidenţială au forţat o cvasipermanentizare sub pretextul necesităţii de finalizare sub aspect pragmatic a propunerilor din Raportul final, iar cei de la Institut şi-au propus să devină o interfaţă ad-hoc a Parchetului pe segmentul victimelor fostului regim. În martie 2009, guvernul Boc a luat în discuţie propunerea de unificare a Comisiei prezidenţiale cu stafful Institutului, Marius Oprea urmând să fie menţinut ca director, iar comanda politică urmând a fi încredinţată lui V. Tismăneanu în calitate de preşedinte al Consiliului Ştiinţific. Oprea şi susţinătorii lui din societatea civilă s-au opus categoric scestui plan, unii dintre membrii marcanţi ai Consiliului ameninţând cu demisia şi un boicot public. Din raţiuni de ordin financiar birocratic, dar şi ca expresie a relaţiilor politice conflictuale, între aripile pro-Băsescu şi pro-liberală, în luna noiembrie 2009, guvernul Boc a dispus în cele din urmă comasarea Institutului pentru Condamnarea Comunismului din România (sic) cu Institutul pentru Memoria Exilului Românesc, concomitent cu lărgirea numerică a Consiliului. Premierul Boc, fiind vorba de o nouă structură instituţională, urma fie să numească un nou preşedinte, fie să-l reconfirme pe Marius Oprea. Sesizând pericolul unei decizii iminente, grupul lui Marius Oprea a reuşit să impună, în calitate de preşedinte de onoare cu titlu interimar, pe Dorin Tudoran. Cum acesta are sub aspectul biografiei politice un statut real de disidenţă în raport cu fostul regim, Marius Oprea a crezut că prin această mişcare a barat decisiv ambiţiile lui V. Tismăneanu. Speranţe neîmplinite, cum se spune. Marius Oprea având informaţtii de ultimă oră despre o iminentă debarcare de la conducere pentru a fi înlocuit de unul dintre oamenii lui V. Tismăneanu (acesta nu poate obţine postul neavând cetăţenia română) a decis să iasă în public pentru a demantela maşinaţiunile grupului competitor devoalând direct şi la oră de vârf pe posturile de televiziune implicarea directă şi ambiţiile de control absolut ale acestuia din urmă.

Continue reading →

ZIARE.COM a preluat dezbaterea CIVIC MEDIA despre asasinarea jurnalistului incomod Mihai Eminescu

Posted on by
1

Fiecare dintre noi a fost invatat la scoala ca Mihai Eminescu este cel mai mare poet pe care l-a avut tara noastra si ca nu mai e nimeni ca el. Printre epitelele si comparatiile absolute prin care este descris, am invatat pe de rost zeci de poezii si am retinut ca nimeni nu a mai folosit limba romana ca el. Ziare.com te provoaca la dezbatere: ti-ai dori ca Romania de astazi sa aiba un jurnalist asa cum a fost Mihai Eminescu? Crezi ca un jurnalist ar trebui sa fie echidistant sau doar sa isi afirme clar optiunile? A fost Mihai Eminescu redus la tacere din cauza faptului ca era incomod pentru clasa politica? Citeste si episodul al doilea al dezbaterii “Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? Afla cu ce a deranjat Mihai Eminescu pe toata lumea si daca asta i-a adus prematur disparitia” si cum au reactionat Marile Puteri la campaniile de presa ale lui Mihai Eminescu. Mai afla cine si de ce l-a declarat nebun, ce continea ultimul articol scris de Mihai Eminescu si ce i s-a intamplat dupa ce a fost publicat. Ucis cand canta “Desteapta-te Romane!”.

Cu doua minute inainte de pauza, profesorii apropiati de elevi mai spuneau si cate o picanterie. Am aflat astfel de relatia cu Veronica Micle, de sifilis si ca nu era in toate mintile atunci cand a murit.

Satui de poezii si de obligatia de a invata zeci de pagini de comentarii, unii au ramas doar cu ce li s-a spus atunci. Ca Eminescu era sifilitic si nebun si ca a trait in fantezie si melancolie, obsedat de temele care se regasesc in poeziile lui.

Si de ce ar fi asta o problema? A fost un poet, un artist. Asa sunt artistii. Da, numai ca aceasta varianta, raspandita inca de cand era in viata, nu e tocmai adevarata.

De obicei, intr-un chenar din manualele de Limba romana mai erau cateva cuvinte despre societatea Junimea si alte patru cuvinte care spun cat se poate de sec ce l-a preocupat pe Mihai Eminescu in ultimii 13 din cei 39 de ani de viata: “redactor la ziarul Timpul”. In aceste patru cuvinte sunt ingropati, insa, 13 ani de lupta impotriva politicienilor lacomi si corupti si un nationalism care a deranjat atat de mult marile puteri incat i-a adus moartea.

Cu toate acestea, Eminescu este prezentat in continuare ca un tanar boem si visator si nu ca barbatul care a fost printre primii detinuti politici ai statului roman si primul ziarist roman redus la tacere pentru ca era prea incomod.

Angajat politic in slujba statului

Mihai Eminescu si-a inceput activitatea jurnalistica in 1876 la Curierul de Iasi, iar un an mai tarziu a ajuns in la ziarul Timpul din Bucuresti, afiliata Partidului Conservator. Dupa trei ani avea sa fie numit in functia de redactor-sef.

Nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care sa-si castige existenta, ci a fost cel mai bun mod prin care putea lupta pentru Romania. A scris cu patos si cu o forta distrugatoare despre “iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse”. Maiorescu a scris: “Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba”.

Eminescu nu a avut niciodata pretentia de a fi un ziarist sau analist politic echidistant. A fost implicat politic si atat de important pentru conservatori incat Titu Maiorescu isi prezenta partidul astfel: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

Cat a putut sa scrie acolo, el a luptat impotriva principiilor “machiavelice ale rosilor” (n.r. liberalii din acea perioada). Era de parere ca acestia priveau statul ca pe un mecanism “cu resorturi moarte a carui activitate si repaos se reguleaza dupa legile staticii si ale dinamicii”. De aceea, ei nu respectau traditiile, pe care le considerau niste prejudecati, si credeau ca pot sa inventeze dupa bunul lor plac legi noi sau sa importe legi “traduse de pe texte straine, supte din deget”.

Pentru liberali scopul economiei politice era productia, ceea ce facea ca omul sa fie redus “la rolul unui surub de masina”, in timp ce pentru conservatori statul era “un produs organic al naturii, gingas ca toate produsele de soiul acesta; afacerea noastra e de-a cunoaste proprietatile lui naturale si nu de-a-i dicta noi legi, ci a ne adapta legilor cari-i sunt innascute”.

Sa le spunem ticalosilor ce ticalosi sunt

Eminescu isi asumase rolul de chirurg care trebuia sa elimine “putrejunea bubei noastre nationale” astfel incat societatea sa poata sa-si insanatoseasca “corpul statului”. De aceea, se simtea obligat sa loveasca in nulitatile politice, pentru ca ele sa stie “ca nu se pot amesteca nepedepsite in lucruri ce nici sunt in stare sa le priceapa”.

Era acuzat uneori ca folosea un limbaj exagerat si chiar injurios, dar se apara spunand ca foloseste cea mai exacta expresie care sa descrie situatia.

“Suntem noi oare de vina daca adevarul curat, spus neted, e deja o injurie? Ne propunem cateodata a fi foarte urbani – ce folos? Adevarul simplu, descoperirea simpla a nestiintei si a marginirii multora din partidul la putere este deja o atingere. Cauza e simpla. Nu sunt oamenii la locul lor, nu sunt ceea ce reprezinta. Compararea intre ceea ce sunt intr-adevar, nimica toata, si ceea ce reprezinta, demnitati inalte ale statului, exciteaza deja rasul si ironia cititorilor, incat o vina din partea noastra, o intentie de a ponegri, nu exista defel.”

Nu i-a iertat nici pe conservatori pentru ca i-au abandonat pe romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar si privea scarbit cum se faceau aliante cu liberalii si se renunta la vechile principii doar pentru fotolii caldute la Viena.

Desi a fost omul de baza al conservatorilor la ziarul Timpul, Mihai Eminescu si-a exprimat in articole numai parerile proprii, care nu corespundeau intotdeauna cu linia oficiala a partidului. Acest lucru a provocat proteste si nemultumiri din partea unor conservatori, Petre Carp transmitandu-i de la Viena lui Maiorescu : “si mai potoliti-l pe Eminescu!”.

“Pana cand comedia aceasta? Pana cand panglicaria de principii, pana cand schimbarile la fata de pe-o zi pe alta? Suntem copii noi, pe care un regizor strain ne pune sa ne batjocorim intre noi, sa ne sfasiem pentru credinte si, la aratarea unei prazi, care-i punga noastra, caci e a tarii, sa ne scuipam … si conservatorul sa fraternizeze numaidecat cu radicalul, radicalul sa devina conservator?

Suntem comedianti care ne batem de florile marului pentru petrecerea si castigul strainilor ce traiesc aci? Suntem papusi, imbracate cand rosu cand alb, care azi pun o eticheta, maine alta, numai sa ne mearga noua personal bine, numai ambitiile noastre sa fie satisfacute? Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul? Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camesile si partidul ca cizmele?”

Inceputul carierei de ziarist a lui Mihai Eminescu a coincis cu asa-numita “chestiune orientala”, care consta in impartirea teritoriilor eliberate dupa prabusirea Imperiului Otoman. Marile puteri implicate erau Rusia si Austro-Ungaria, iar lui Eminescu nu i-a fost frica sa lupte cu amandoua pentru interesul national.

Asa cum vedeam in primul episod al serialului – dezbatere pe care vi-l propune Ziare.com Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?, Eminescu i-a criticat dur pe toti politicienii romani, indiferent de culoare, pentru ca i-au abandonat pe romani in fata Marilor Puteri. Afla acum cu ce a reusit Eminescu sa zguduie puternicele fotolii ale Europei.

Eminescu a sustinut participarea Romaniei la Razboiul de Independenta, dar mai tarziu a inceput sa critice vehement felul in care guvernul I.C. Bratianu s-a angajat si a participat la razboi, mai ales faptul ca nu ceruse nicio garantie scrisa de la rusi.

Cand Rusia si-a anuntat oficial intentia de a anexa sudul Basarabiei, Eminescu a banuit ca guvernul roman stia dinainte pretentiile rusilor. In septembrie 1978, s-a demonstrat ca avea dreptate si Romania chiar stia acest lucru inainte sa intre in razboi de partea Rusiei.

“Intocmai ca mesterii de discursuri funebre, care cauta a se straluci si folosi ei insisi pe cadavrul abia coborat in groapa, haita netrebnica ce compune majoritatea radicalilor din Dealul Mitropoliei, cu Misail si Pseudo-Ureche in frunte, cauta, in discursuri stupide sau sarlatanesti, sa se apoteozeze pe sine plangand Basarabia, pentru a carei retrocedare insa, la urma urmelor se proclama competenti”, comenta el decizia Parlamentului de a autoriza retragerea autoritatilor civile si militare din Basarabia.

Ca urmare a acestor critici, I.A. Cantacuzino, care era redactor-sef al Timpului, i-a cerut lui Maiorescu sa intervina pe langa Eminescu si sa nu-i permita sa transforme ziarul oficial al conservatorilor in “organul personal al antipatiilor sale”.

Chestiunea izraelita

Acelasi Congres de la Berlin care obliga Romania sa cedeze Basarabia a cerut si inlaturarea unei restrictii din Constitutie care prevedea ca “numai strainii de rit crestin vor putea obtine naturalizarea”.

Eminescu s-a opus, insa, acordarii cetateniei romane evreilor, motivandu-si atitudinea prin realitatile sociale si economice ale vremii. El se referea la faptul ca in tarile de unde au emigrat, evreii au fost impiedicati sa practice mestesugurile si au fost astfel constransi sa se ocupe cu negotul si specula.

De asemenea, afirma ca imigrarea evreilor in numar mare, mai ales in Moldova, s-a datorat incercarii lor de a se sustrage serviciului militar in tarile de origine, posibilitatii de a profita de “pozitia privilegiata fata de populatia autohtona” asigurata de regimul consular din Romania si, mai ales, neputintei principatelor romane de se apara de aceasta invazie.

Eminescu a criticat intentia liberalilor de a acorda drepturi civile depline tuturor evreilor nascuti in tara si care nu s-au bucurat niciodata de protectie straina. El spunea ca evreii urmareau “sa poata cumpara mosiile statului si cele particulare, sa puie mana in orase si sate pe orice negot si orice industrie, c-un cuvant sa aiba toate drepturile civile ale romanului, fara a avea neplacuta datorie de-a servi in armata”.

I.C. Bratianu a insistat “amenintand pe deputati cu primejdie din partea Europei”, ceea ce l-a facut pe Eminescu sa traga concluzia ca Bratianu facuse promisiuni anterioare in acest sens Aliantei izraelite.

Eminescu a incercat sa explice ca nu era stapanit de ura pentru aceasta etnie si afirma ca impamantenirea trebuie acordata numai evreilor care participasera la razboiul de independenta.

“Marile fenomene sociale se intampla, dupa a noastra parere, intr-o ordine cauzala tot atat de necesara ca si evenimentele elementare, si daca nu putem zice ca avem ura in contra ploii, chiar cand cade prea multa, sau contra ninsorii, tot astfel nu ura putem simti pentru un eveniment atat de elementar ca imigratiunea in mase a unui element etnic care-a contractat anume apucaturi economice ce nu ne convin sub persecutiile altor popoare”, argumenta el.

Romanii de peste hotare

Continue reading →

PATRIOTUL Alexandru Leşco: Aş vrea să apuc timpurile când Prutul o să redevină un râu intern

Posted on by
Reply

Unul dintre eroii uitaÅ£i ai RomÃ¥niei, Alexandru LeÅŸco, închis de ruÅŸi timp de 12 ani, la Tiraspol, pentru idealurile sale naÅ£ionale, s-a aflat cÃ¥teva zile la BucureÅŸti, silit să-ÅŸi efectueze mai multe consultaÅ£ii medicale aprofundate. Cei 12 ani de temniţă rusească se resimt ÅŸi azi, la peste cinci ani de la eliberare. Din păcate, nici măcar acum eroul din Transnistria, arestat ÅŸi judecat barbar pentru a se da un exemplu RomÃ¥niei, nu poate locui în Å£ara-mamă, pentru care a suferit umilinÅ£e ÅŸi o închisoare nedreaptă ÅŸi nelegală, după cum a stabilit ÅŸi o sentinţă CEDO fără precedent, de condamnare a Rusiei pentru acest fapt. DeÅŸi a fost decorat de către Traian Băsescu – preÅŸedintele reales acum cu peste 90 de procente în Basarabia – chiar cu Ordinul NaÅ£ional „Steaua RomÃ¥niei“, iar primăria l-a desemnat Cetăţean de Onoare al Capitalei, alături de camarazii săi Tudor Popa ÅŸi Andrei IvanÅ£oc, niciunul dintre eroi nu ÅŸi-a primit apartamentele promise deja de fostul prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, iar în Parlament o lege a recunoÅŸtinÅ£ei pentru cei trei este boicotată în permanenţă. Singurul oficial al statului care îl ajută este Eugen Tomac, de la Departamentul pentru RomÃ¥nii de Pretutindeni, care s-a ocupat ÅŸi de internarea fostului deÅ£inut politic romÃ¥n de la Tiraspol. Am stat de vorbă cu patriotul romÃ¥n despre evoluÅ£ia situaÅ£iei politice din Basarabia ÅŸi aÅŸteptările faţă de RomÃ¥nia după schimbarea regimului comunist de peste Prut, în exclusivitate pentru „Curentul“.

„Lucrurile s-au schimbat spre bine la Chişinău. Este o cu totul altă atmosferă, care se simte în stradă şi oriunde. Lumea răsuflă mai uşurată acum“, ne spune Alexandru Leşco, la externarea sa din spital, într-un material video disponibil pe www.curentul.ro. „Aşteptările au fost prea mari, şi atunci şi cerinţele sunt mai mari din partea oamenilor“, adaugă Leşco. În privinţa primei vizite de stat a preşedintelui reales al României, Traian Băsescu, aleasă simbolic tot la Chişinău, ca şi în urmă cu cinci ani, Alexandru Leşco apreciază că relaţiile cu Bucureştiul s-au îmbunătăţit semnificativ, mai ales după căderea gardului de sârmă ghimpată de la Prut şi semnarea acordului de mic trafic de frontieră. În ce priveşte alte aşteptări ale fraţilor de peste Prut, Alexandru Leşco ne spune: „Îl ştiu pe domnul preşedinte ca foarte sensibil la chestiunea Basarabiei şi problemele basarabenilor şi cred că va face tot posibilul ca să se urgenteze redobândirea cetăţeniei române de cât mai mulţi români“. Planurile de viitor ale lui Alexandru Leşco, membru de onoare al Fundaţiei Pentru România, sunt legate tot de răspândirea românismului. El şi-a propus să înfiinţeze o asociaţie de carte la Chişinău: „Este nevoie de carte adevărată în Basarabia“, afirmă patriotul, după ce ne-a mărturisit gândul său cel mai fierbinte: „Eu tare aş vrea să apuc timpurile când Prutul o să redevină un râu intern şi nu de frontieră“.

Alexandru LeÅŸco nu este demoralizat de faptul că un al doilea proiect de lege pentru ajutorarea celor trei eroi ÅŸi repunerea lor în drepturi cetăţeneÅŸti fireÅŸti primeÅŸte piedici în Parlament. „La câte am pătimit în temniÅ£ele ruseÅŸti, aproape nimic nu mă mai impresionează. Este normal să existe forÅ£e potrivnice nouă ÅŸi în Parlamentul de aici. AÅŸa lucrează ruÅŸii. Eu rămân oricum un simplu cetăţean credincios prin viaţă ÅŸi prin moarte neamului meu. Iubesc România indiferent de aceste piedici“. La data de 21 mai 2009, senatorul Iulian Urban a depus la Senat, împreună cu senatorul de diaspora Viorel Badea, o Propunere legislativă privind declararea lui Alexandru LeÅŸco, Andrei IvanÅ£oc ÅŸi Tudor Popa drept „eroi-martiri, luptători pentru democraÅ£ie, drepturile omului ÅŸi apărători ai valorilor spirituale ÅŸi culturale româneÅŸti“. La data de 2 noiembrie 2009, chiar Comisia pentru Drepturile Omului, Culte ÅŸi Minorităţi din Senat, prin semnătura UDMR-istului Gyorgy Frundo, preÅŸedintele acesteia, a dat raport de respingere a Proiectului de lege, la fel ca ÅŸi PSD-istul Toni Greblă, de la Comisia Juridică. Ajunsă în plenul Senatului, legea recunoÅŸtinÅ£ei a căzut la vot, acelaÅŸi Greblă afirmând că nu este normal ca aceÅŸti eroi să beneficieze de „avantaje financiare“, respectiv o minimă pensie sugerată de Iulian Urban. Mai mult, PNL-istul Mircea Diaconu a trâmbiÅ£at că cei trei nu pot fi numiÅ£i martiri atâta timp cât se află în viaţă, sugerând că ar trebui să aÅŸteptăm moartea lor. Desigur, finuÅ£ul actoraÅŸ ar mai trebui să ÅŸtie ÅŸi puÅ£ină limbă română înainte de a vorbi în asentimentul rusoilor. Martir, conform DEX, este o „persoană care a avut de îndurat suferinÅ£e, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. Persoană care îndură persecuÅ£ii, un tratament inuman, bătăi etc. – din fr. Martyr“. Legea se află în prezent la Camera DeputaÅ£ilor, forul decizional, în aÅŸteptarea unui vot decisiv.

Eugen Tomac, prietenul lui Alexandru Leşco, a făcut „contrabandă“ cu tricolorul

ÃŽn privinÅ£a lui Eugen Tomac, singurul care îl mai ajută cu problemele sale de simplu cetăţean român nerecunoscut, este legat de amintirile eliberării ÅŸi venirii sale, pentru prima oară, în România, Å£ara-mamă pentru care s-a luptat ÅŸi a pătimit, după cum ne-a mai mărturisit: „De cunoscut, personal, l-am cunoscut la Televiziunea Română, alături de Marian Voicu. Amândoi mă aÅŸteptau pentru a realiza o emisiune dedicată Basarabiei ÅŸi luptei noastre pentru românism. Ne-am îmbrăţiÅŸat ca ÅŸi cum ne-am fi cunoscut de-o viaţă ÅŸi l-am simÅ£it din primul moment ca pe-un fiu. Dar, practic, chiar îl ÅŸtiam cu mult dinainte. ÃŽncă din închisoare. El, cu alÅ£i tineri inimoÅŸi, a încercat să ajungă la mine pe când eram în Penitenciarul Nr. 2 din Tiraspol. Nu a fost lăsat. Se afla într-o adevărată campanie pentru eliberarea noastră, dusă în România ÅŸi în străinătate, la Consiliul Europei, în America. Am aflat după aceea, de la soÅ£ie, că, la plecarea din Transnistria, cei trei au fost reÅ£inuÅ£i de trupele «pacificatoare» ruseÅŸti, cu maÅŸina rechiziÅ£ionată ÅŸi apoi percheziÅ£ionaÅ£i ÅŸi lăsaÅ£i în miez de noapte pe ÅŸosea, înconjuraÅ£i de kalaÅŸnikovurile militarilor ruÅŸi. Asta pÃ¥nă când, la insistenÅ£ele unuia dintre ei că vrea să atenÅ£ioneze Ambasada SUA ÅŸi Ambasada României de la ChiÅŸinău, au fost lăsaÅ£i să plece. AjunÅŸi aici au mers la soÅ£ia mea, a lui IvanÅ£oc ÅŸi la copiii lui Tudor Popa ÅŸi le-au înmânat ajutoarele strânse în campanie, inclusiv prin intermediul presei de la BucureÅŸti. SoÅ£ia a venit apoi ÅŸi mi-a povestit totul ÅŸi a reuÅŸit să-mi introducă ÅŸi o EdiÅ£ie Specială, în engleză ÅŸi română, făcută de Eugen cu prietenii săi ziariÅŸti pentru campania internaÅ£ională. SoÅ£iei nu-i venea să creadă că există astfel de tineri! Åži aici trebuie să subliniez că tot ce a făcut acest tânăr, la anii la care alÅ£ii se bucură de grija mamei ÅŸi a tatei, l-a maturizat brusc ÅŸi profund. A fost un „copil de trupă“ pe frontul românesc, cu o memorie încărcată cu lupte grele. Astăzi, este un adult cu înÅ£elepciunea unui bătrân al satului, mândru că este român ÅŸi munceÅŸte, în fiecare clipă, pentru România. Sunt convins că omul politic care va fi chiar de mâine va aduce Basarabiei, basarabenilor ÅŸi, de fapt, românilor din jurul ţării sau răspândiÅ£i aiurea, în această robie modernă, ÅŸansa de a fi acasă, în demnitate ÅŸi prosperitate. El a simÅ£it pe propria-i piele toate nedreptăţile făcute neamului nostru“, afirma Alexandru LeÅŸco. Åži adăuga ÅŸi o confesiune: „Vă zic o singură poveste, spusă chiar de către preÅŸedintele României, Traian Băsescu. Ne aflam la decorarea de la Palatul Cotroceni, când ni s-a oferit Ordinul NaÅ£ional «Steaua României» în grad de Cavaler pentru sacrificiul nostru, după cum scrie chiar în Decretul PrezidenÅ£ial. După ceremonie, ne-am retras puÅ£in. Băsescu îl Å£inea pe după umeri pe Tomac ÅŸi mi-l lăuda pentru cât a făcut pentru grupul nostru, al deÅ£inuÅ£ilor politici din Transnistria. Eu i-am zis că nu-i nevoie, că ÅŸtiu de la soÅ£ie. Dar el mi-a zis: «Dar cred că nu ÅŸtii, domnule LeÅŸco, că erai închis, cum tânărul ăsta a ajuns să ducă steagul României în Basarabia, la manifestaÅ£iile studenÅ£ilor ÅŸi elevilor pentru istoria ÅŸi limba română. Pe ascuns! Iar steagurile erau din Primăria Capitalei, că eu eram primar! Unii fac contrabandă cu produse peste Prut, el a trecut aceleaÅŸi riscuri pentru drapelul tricolor!», mi-a mai zis Băsescu. Uite, acesta-i doar un exemplu…“, evocă acum Alexandru LeÅŸco.

„Trei nume care înseamnă dragoste de ţară şi eroism“

Fostul deţinut politic de la Tiraspol Alexandru Leşco, membru al Grupului Ilaşcu, judecat şi condamnat în 1992 de către un tribunal sovietic transnistrean la 12 ani de temniţă grea pentru „crima“ de a fi încercat păstrarea identităţii romåneşti în Basarabia, este un romån pur sånge. Alexandru Leşco şi-a ispăşit în întregime pedeapsa unui tribunal ilegal, fiind eliberat la 2 iunie 2004. După ce s-a refăcut fizic şi psihic, patriotul romån a ţinut să fie prezent în Romånia pentru a readuce în atenţia opiniei publice romåneşti faptul că doi dintre camarazii săi, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov Popa, sunt încă închişi în temniţele transnistrene, fiind ultimii deţinuţi politici din Europa secolului al XXI-lea. Totodată, el a atras atenţia asupra situaţiei copiilor basarabeni din Transnistria, care nu pot învăţa în limba lor maternă, regimul separatist de la Tiraspol făcånd tot posibilul pentru desfiinţarea şcolilor romåneşti din stånga Nistrului. După alţi trei ani, cånd au fost eliberaţi şi camarazii săi, cei trei au primit din partea preşedintelui Traian Băsescu Ordinul Naţional „Steaua Romåniei“.

La decorarea lor, presedintele Traian Basescu afirma, vizibil emotionat: „Trei nume care înseamnă dragoste de ţară, eroism, dorinţa de a te sacrifica pentru poporul tău. Ei sunt oameni care, dincolo de dragostea pentru filonul românesc al ţării lor, au săpat în zile de pace, în patria-mamă, file de istorie, într-o ţară care, cândva, a fost parte a României. Poate cel mai important lucru pe care aceşti oameni îl semnifică este faptul că, deşi între România şi Moldova există o frontieră de stat, sunt lucruri pe care frontierele nu le pot opri: filonul cultural comun, dragostea comună pentru pământul patriei”. „Eliberarea tuturor detinuţilor politici din Transnistria deschide, în sfårşit, calea restituirii adevărului istoric asupra acestui episod eroic din cronica zbuciumată a primelor decenii din viaţa statului independent, proclamat pe ruinele «Republicii Ribbentropp-Molotov», şi ea plăsmuită din trupul sfåşiat al Basarabiei istorice“, consemna atunci analistul Corneliu Vlad. Din păcate, nici după alţi trei ani, acest lucru nu este dorit de forţele ruseşti care fac parte din politica „romånească“ de la Bucureşti. După eliberarea de la Tiraspol, întrebat de studenţii de la Bucureşti ce ar face dacă ar fi să dea timpul înapoi cu 12 ani, Alexandru Leşco a răspuns imediat: „Aş face exact acelaşi lucru“.

Victor Roncea

ELIADE:”EMINESCU e tot ce ne-a ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc”

Posted on by
4

Un Cuvant inainte si o Postfata mai putin cunoscute ale lui Mircea Eliade la o “editie de pribegie” a Poesiilor lui Mihai Eminescu * Parte a Proiectului de recuperare a ganditorului national lansat la 120 de ani la uciderea sa:
MIHAI EMINESCU – ROMANUL ABSOLUT

Dupa rezistentele pe care le-a intampinat in timpul scurtei si chinuitei lui vieti, opera lui Mihai Eminescu s’a impus fulgerator neamului intreg, iar nu numai paturei culte. Nu stiu daca s’a facut vreodata socoteala exemplatelor tiparite din Poeziile lui Eminescu. Dar, in mai putin de o jumatate de veac. poeziile acestea au fost reproduse in multe zeci de editii, dela modestele tiparituripopulare pana la admirabilaeditie critica a Fundatiilor Regale, ingrijita de Perpessicius. Astazi, dupa ce-au cunoscut atatea culmi si atatea onoruri Poeziile lui Eminescu, cenzurate in tara, apar, asa cum le vedeti, in haina sfioasa a pribegiei. Gloria lui Mihai Eminescu ar fi poate mai putin semnificativa, daca n’ar fi luat si el parte, de peste veac, la tragedia neamului romanesc.

II

Ce inseamna, pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s’o reamintim inca o data. Tot ce s’a creiat dupa el, dela Niculaie Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetia geniului, cugetului sau macar a limbei eminesciene. Rareori un neam intreg s’a regasit intr’un poet cu atata spontanitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s’a regasit in opera lui Mihail Eminescu.

Continue reading →

A DOUA ALEGERE A LUI BASESCU, A TREIA SANSA A ROMANIEI POSTDECEMBRISTE

Posted on by
Reply

Într-o analiză post-electorală oferită din Statele Unite în exclusivitate ziarului „Curentul“, sociologul Liviu Turcu observă câteva dintre şansele şi responsabilităţile preşedintelui Traian Băsescu, în cel de-al doilea mandat al său. Confirmat preşedinte pe 14 decembrie, exact la 20 de ani de la scânteile anticomuniste de la Iaşi, cu mandatul primit pe 16 decembrie, la 20 de ani de la începutul revoltei de la Timişoara, şi cu jurământul în faţa naţiunii pe 21 decembrie, la 20 de ani de la insurecţia tinerilor din Bucureşti, Traian Băsescu are datoria să facă dreptate martirilor din decembrie 1989 şi să spargă definitiv blestemul comunismului abătut asupra României. Va reuşi, oare?

Blestemul comunismului

România, ca stat privit în perspectiva evoluţiei universale, nu se poate plânge în raport cu altele de absenţa oportunităţilor istorice. Adică, a acelor circumstanţe de ordin special/extraordinar care, potenţial, oferă şansa unei naţiuni de a se repoziţiona profund din punct de vedere sociopolitic, ideologic, militar şi moral atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.
Continue reading →

MIZA ALEGERILOR DIN DECEMBRIE 2009. ARMAGHEDONUL MOGULILOR MOSCOVEI

Posted on by
Reply

ARMAGHEDONUL MOGULILOR Vintu si Patriciu. Nicolae Popa – Inceputul interogatoriilor

“Fratele lui Nicolae Popa a fost deja interogat” – Traian Basescu

Vestea “gasirii” lui Nicolae Popa, omul de paie al lui Sorin Ovidiu Vintu, care ar urma sa execute 15 ani de puscarie pentru rolul sau in uriasa frauda a FNI aduce fiori reci pe spinarea mogulilor pe care i-am putut vedea recent rascracarandu-se – ca Dinu Patriciu – pe ecranele televiziunilor, vituperand la adresa lui Traian Basescu din rasputeri. Patriciu si Vintu joaca cartea vietii lor in incercarea disperata a rasturnarii presedintelui.
Aducerea lui Nicolae Popa in tara, din Indonezia, unde s-a stabilit de mai multi ani, il va pune atat pe Vintu intr-o situatie mai mult decat incomoda. Poate numai sinuciderea sa oportuna ar opri tavalugul care l-ar putea strivi pe mogul, daca Nicolae Popa ar incepe sa vorbeasca, inainte de a-si ispasi pedeapsa de 15 ani pe care ar urma sa o execute in locul lui Vintu.

Daca Popa depune marturie, dosarul poate fi redeschis

In lipsa marturiei lui Nicolae Popa, Vintu nu a putut fi incriminat (pana in prezent). Toate documentele poarta semnatura lui Popa ca si la dosarele «FNA» sau «Banca Agricola», cauze in care Popa nu a putut fi niciodata audiat. El este singurul care ar putea ajuta anchetatorii in inculparea lui Vintu, inclusiv in «FNI». Daca Popa depune marturie, dosarul poate fi redeschis in baza articolului 394 din Codul de Procedura Penala.

Daca va colabora cu anchetatorii, Nicolae Popa ar putea obtine o reducere a pedepsei in dosarul «FNA». Disparitia lui Popa in toti acesti ani a facut insa ca Vintu sa fie condamnat doar in dosarul „BID”, unde implicarea sa era directa dar si in aceasta cauza, Popa a fost „mandatarul ocult al lui SOV”.

Faptul ca Nicolae Popa a fost interpusul lui Sorin Ovidiu Vintu in tunul FNI este binecunoscut. Chiar Vintu a recunoscut-o intr-un interviu din Cotidianul din data de 07.02.2006. Mai spune el aici ca “Nicolae Popa este unul dintre cei mai minunati prieteni pe care i-am avut vreodata”. Nu se stie insa – si Curentul dezvaluie in premiera – faptul ca Nicolae Popa n-a fost doar unul dintre minunatii prieteni ai lui Vintu ci si un minunat binefacator al lui Dinu Patriciu.
In 1998 societatea GELSOR unde, omul zilei, minunatu’ Nicolae Popa, era director general (si patron totodata, fiind actionar alaturi de Vintu), detinea un numar de actiuni la ROMPETROL varsate catre Dinu Patriciu care a obtinut controlul ravnitei companii petroliere cu sprijinul direct al urmaritului general retinut astazi la Jakarta.

Rafuiala lui Patriciu cu Traian Basescu, pleaca de la dosarul de cercetare penala a celei mai mari fraude din istoria Romaniei – cazul ROMPETROL. Acum s-a ajuns la apogeul acestei rafuieli. In 2007 Patriciu la atacat grobian pe Basescu numindu-l “maimuta”, “gorila”, “cioban”, “frana in calea progresului”.

Despre ce fel de progres e vorba este usor de inteles – progresul jafului in beneficiul unor personaje acuzate de organizare de grupuri criminale, delapidare, inselaciune, care au prejudiciat sute de mii de romani de avutul lor. Si Vintu si Patriciu sunt cazuri ilustrative, ce exprima o tipologie a oligarhiei romanesti, amandoi fiind reprezentanti de frunte ai cleptocratiei. Pe scurt mogulii nostri personifica resurectia grupurilor ascunse – conspirate pana in prezent – care au capitalizat resursele principale economice si acum isi asuma, la vedere, un post comisarial, de control total politic.

Iesirea recenta la rampa campaniei electorale a lui Patriciu si Vintu este un semnal clar al temerilor pe care le inspira Traian Basescu celor doi moguli penali. Din aceasta pozitie, acum, cei doi dau lectii “gloatei”, plini de morga, de la strapontina Realitatii Tv.

Fratia penala Nicolae Popa, Vintu, Patriciu

Preluarea ROMPETROL de catre gruparea Patriciu s-a facut cu ajutorul nemijlocit al lui Sorin Ovidiu Vintu. In 1998, ROMPETROL, colos al industriei petroliere, era una dintre cele mai profitabile firme romanesti. Numai din contractele externe avea de incasat peste 250 milioane de dolari, harta creantelor acoperind Libia, Egipt, Sudan, Irak, Rusia, Ecuador.

Traiectoria ascendenta a companiei este stopata brusc prin intersectarea cu gruparea Patriciu. La acea vreme, Patriciu era asociat cu Sorin Marin in firma SG International (SGI) ale carei origini pleaca de la un obscur ONG din Liechtenstein, Tudori Foundation, creata de Dinu Patriciu in 1994.
Citam din Rechizitoriul ROMPETROL: “Conform verificarilor efectuate in cauza, s-a stabilit ca la nivelul anului 1998 actionarii S.C. SG International S.A. erau urmatoarele persoane : Sasu Service AG – 48 ,97% ; Alpha Constructii si Investitii Imobiliare S.A.– 48,97%; Patriciu Dan Costache – 0,51%; Marin Sorin – 0,51%; Gaita George – 0,51%; Ciobanu Gheorghe – 0,51% , iar ca administratori figureaza Marin Sorin, presedinte al consiliului de administratie, Patriciu Dan Costache, vicepresedinte, respectiv Nastase Dan.

In ceea ce priveste actionarii S.C. Alpha Constructii si Investitii Imobiliare S.A., din datele furnizate de Oficiul Registrului Comertului al Municipiului Bucuresti a rezultat faptul ca 44% din capitalul social al acestei societati era detinut de Gaita George, in timp ce Patriciu Dan Costache controla direct si prin membrii de familie 55% din capitalul social al acestei societati, fiind astfel evident interesul sau in S.C. SG International S.A .”

Cu sprijinul lui Alexandru Popescu si Nicolae Stoica, pe atunci membri in conducerea ROMPETROL, SGI a cumparat masiv actiuni ROMPETROL cu pretul de 10 -11 USD/bucata. “Investitorul” Patriciu nu avea dreptul legal sa faca investitia, SGI-ul avand mari datorii catre stat. La sfarsitul lunii septembrie, SGI detinea deja 18% din actiunile ROMPETROL, fara sa fi anuntat CNVM la depasirea pragului de 5%. Profitand de pozitia sa de atunci, de parlamentar al unui partid aflat la guvernare, Patriciu a incalcat flagrant legea sfidand CNVM.

In luna octombrie 1998, prin functionarii ROMPETROL, SGI cumpara inca aproape 12% din actiuni aflate atunci in posesia lui Sorin Ovidiu Vintu. Vintu le achizitionase de la PAS – asociatia salariatilor, care si-au cedat naiv (?) actiunile catre SOV cu speranta ca astfel vor fi protejati de atacul lui Patriciu.

Citam din nou tot din Rechizitoriul ROMPETROL: “Din acelasi material probator a rezultat ca in perioada 28 august 1998 – 14 decembrie 1998 S.C. SG International S.A. a achizitionat de la persoane fizice, salariati ai ROMPETROL, un numar de 41.541 de actiuni emise de societate, achitand un pret de 5.012.220.000 lei. Este de mentionat faptul ca acest pachet reprezenta 21,4% din capitalul social, actiunile fiind achizitionate la preturi variind intre 68.000 – 120.000 lei (vol. 12 fila 57)”.

GELSOR si “preluarea” ROMPETROL

Continuarea la

Blog Roncea

STATUL CONTRA STATULUI. Des-figurarea istoriei si culturii nationale – pasi spre sfarsitul Romaniei

Posted on by
Reply

Ceea ce s-a întâmplat în PiaÅ£a Universităţii – instalarea unor masti oribile pe statuile marilor nostri inaintasi, intr-o asa-zisa campania ecologica a revistei Catavencu sustinuta de ministrul Culturii Paleologu – face parte din chipul pe care-l capătă anarho-nihilismul agresiv de scară planetară în România. Nu pare să existe vreun alt caz în care nihilismul să capete utilizare oficială ca la noi. A profana statuile este un procedeu folosit în toate epocile de către cei ce vor să desfigureze spiritual un popor, prin desfigurarea memoriei simbolice a generaÅ£iile tinere. ÃŽn antichitatea grecească lupta pentru supremaÅ£ie între cetăţi s-a derulat ca un război al statuilor. ÃŽn Roma antică la fel. Noutatea acestui război contra statuilor Å£ine de utilizarea oficialilor, adică a statului care este întors astfel împotriva lui însuÅŸi. Faptul că soldaÅ£ii sovietici sosiÅ£i în Basarabia ÅŸi-au făcut Å£intă din crucifixul postat la poarta unei biserici de cimitir arată că deja apăruse un curent nou în războiul contra spiritului, înscriind o fază nouă în lungul război anticristic. BizanÅ£ul isaurienilor ne-a dezvăluit în toată cruzimea bestiei războiul contra sfinÅ£ilor din icoane. Iată că democraÅ£ia românească a magnaÅ£ilor de tâlhărie, care ÅŸi-au făcut averile prin acÅ£iuni de pradă contra propriei economii, adaugă o filă nouă, aceea a energumenilor trimiÅŸi pe scenă de către magnaÅ£ii jafului să desfigureze simbolic memoria oraÅŸelor, într-un război contra statuilor care se adaugă războiului contra unicului poem apofatic popular al sud-estului european, MioriÅ£a , ÅŸi deopotrivă războiului contra lui Eminescu etc.

Toate acestea fac parte dintr-un masiv proces de falsificare a spiritului popoarelor, anticipat de către marii filosofi ai culturi care, precum Spengler, i-au găsit şi termenul: pseudomorfoză, adică operaţiunea falsificarea prin mascare, care desfigurează chipul unei culturi, al unui popor blocându-i totodată şi linia de afirmare sufletească proprie, adică de manifestare identitară. Finalul acestei pseudomorfoze: nu mai şti, nu mai poţi afla cine eşti. Toate pseudomorfozele au ca principal efect şi ţintă dezagregarea memoriei colective a popoarelor, un fel de spălare pe creier cu scopul de a pregăti mulţimile să accepte noua „religie”, adică idolatria unei ideologii în locul religiei adevăratului Dumnezeu. La adăpostul unei scene pe care se derulează actele scabrosului joc de mascare a chipului unui popor, magnaţii jafului îşi pot linge ciolanul în deplină linişte. Acesta este motivul pentru care aceşti scabroşi agresori ai memoriei româneşti şi ai marilor figuri ale acestui popor au găsit sprijinul magnaţilor unor televiziuni. Pentru ca operaţia de falsificare să reuşească trebuie ştearsă memoria substratului istoric, miturile istorice, ideile originii popoarelor, şi tot astfel trebuie ruptă legătura popoarelor cu cerul, cu Dumnezeul adevărat. În România acest program a fost aplicat integral. Lupta contra lui Iisus Hristos a fost combinată cu cea mai teribilă agresiune contra memoriei etnospirituale a neamului românesc, iar un moment ca cel din Piaţa Universităţii face parte din acest program.

Nu este întâmplător că pseudomorfozele inamice, ostile românilor până la anihilare, au luptat spre a distruge memoria colectivă a substratului nostru dacic şi tot astfel au aruncat în puşcării şi după gratiile uitării întreaga elită organică a ţării. Între pseudomorfozele agresoare, în mileniul al II-lea, deosebit de agresivă a fost, pe lângă pseudomorfozele tătaro-mongole şi otomană, pseudomorfozele central-europene şi efectele ei pot fi cercetate mai cu seamă în Transilvania în partea de nord-vest. Ţinta ei permanentă a fost dezromânizarea teritoriilor şi a populaţiilor.

A doua pseudomorfoză (mult mai agresivă în cadrul ocupaţiei ruso-bolşevice) a fost cea slavo-bolşevică şi efectele ei au căpătat proporţii devastatoare în special în Basarabia, unde s-a încercat schimbarea caracterului latin al limbii române de aici. În toate provinciile româneşti, pseudomorfoza ruso-sovietică s-a combinat cu internaţionalismul falsificator şi anticristic al internaţionalei comuniste, Kominternul, iar după 1989 întregul patrimoniu de tehnici agresive ale Kominternului a trecut în „proprietatea” deminternului, adică al noii internaţionale, care, în numele democraţiei celei noi, agresează fără alegere deopotrivă Biserica, ideea de neam, valori axiale ale culturii române, exact ca în vremea cea mai neagră a dezmăţului criminal al Kominternului.


Am numit această a doua serie a agresiunii anticreştine şi antinaţionale, neo-cominternism. Este ediţia nouă a pseudomorfozei, adică a tentativei de falsificare a vieţii spirituale a unui popor prin impunerea de forme străine specificului său sufletesc. Faza primă a luptei contra memoriei culturale şi istorice a unui popor începe prin operaţiile de desfigurare simbolică, de profanare, adică prin provocarea unei dezangajări simbolice a membrilor comunităţii naţionale faţă de propriile lor simboluri, valori, de figurile simbolice, cum sunt şi cele aşezate pe soclul de ziditorii de ieri ai statului român. Curios este că ieri miniştrii ai culturii, precum a fost profesorul Petrovici, au ridicat statui, şi cel mai faimos exemplu este rotonda din Cişmigiu, operă a ministeriatului Petrovici, iar astăzi ministrul culturii se pozează cu agresorii statuilor, inaugurând o fază nouă în lupta contra culturii române: faza alianţei oficialilor statului la războiul contra fundamentelor simbolice ale statului. S-ar părea că o atare chestiune este a oficialilor statului, a politicienilor, care nu par totuşi să aibă vreun frison. Miza lor pare să fie diferită şi ea nu se numeşte statul român.

Societatea academică pentru adevăr istoric

Octombrie 2009

Vezi si

ELIBERAREA statuilor de la Universitate in frunte cu Mihai Viteazul – VIDEO. JOS MASCA CATAVENCU-KGB

ACADEMICIENI SI PROFESORI pentru Statuile de la Universitate. Apel la demnitate – protejarea memoriei istorice este o prioritate nationala

Catre: Presedintele Romaniei

Guvernul Romaniei

Prefectura Capitalei

Primaria Generala a Capitalei

Profanarea si des-figurarea monumentelor istorice de la Universitate, statuile lui Ion Heliade Radulescu, Gheorghe Lazar, Spiru Haret si Mihai Viteazul, piloni ai culturii si scolii romanesti si edificatori ai statului national, survenita chiar la implinirea a 550 de ani de la atestarea documentara a orasului Bucuresti, este o noua detestabila ofensa la adresa demnitatii nationale a romanilor, dupa actiunea similara petrecuta anul trecut, ce a vizat statuia Eroilor Pompieri.
Acoperirea figurilor ilustrilor nostri inaintasi cu o asa zisa masca de gaze roz cu o excrescenta trompiforma este pe de o parte un gest de prost gust – specific kitsch-ului de cea mai joasa factura – si pe de alta parte reprezinta o des-figurare simbolica ce atinge limitele obscenitatii. Sacrilegiul s-a executat in absenta oricarei minime morale sub pretextul unei indoielnice campanii “ecologice” de o factura suburbana, cu incalcarea unor elementare reguli de protectie a patrimoniului cultural. Asa ceva nu s-ar putea vedea in nicio alta capitala a lumii civilizate, unde interventii de acest tip asupra unor monumente istorice cu valoare de simboluri nationale sunt de neconceput.

In cazul anterior – profanarea statuii Eroilor Pompieri – fata de care am protestat cu totii energic, Ministrul Culturii de atunci a recunoscut ca avizul “a constituit o eroare” si a afirmat ca “pentru evitarea unor situatii similare, ce pot aduce atingere identitatii noastre nationale, Ministerul Culturii si Cultelor are in vedere modificarea Legii nr. 422/2001 in sensul interzicerii amplasarii tuturor reclamelor pe monumentele istorice din Romania”. Ce s-a intamplat cu aceasta promisiune?

Mai mult, tot atunci, prefectul Capitalei a cerut demontarea imediata a constructiei care acoperea statuia, inainte “ca legea sa intre in vigoare”, afirmand raspicat ca “acest lucru nu se va mai intampla niciodata in Bucuresti”.

Nu putem intelege cum, de data aceasta, chiar Ministrul Culturii, care are intre atributii protejarea monumentelor istorice, a aprobat o asemenea batjocura a memoriei celor mai de seama simboluri ale educatiei si unirii nationale, mai ales cand aceste monumente sunt clasate de importanta nationala si universala iar Legea Monumentelor prevede ca “desfiintarea, distrugerea partiala sau totala, profanarea, precum si degradarea monumentelor istorice sunt interzise si se sanctioneaza conform legii”.

Cerem autoritatilor responsabile elaborarea unei norme legislative care sa interzica si sa pedepseasca expres astfel de ofense si “interventii” din sfera mediocritatii subculturale aduse unor monumente nationale si chiar sa extinda aceste prevederi pentru toate monumentele istorice de orice fel, cladiri sau ansambluri statuare acoperite cu tot felul de carpe cu pretentie de reclame, in pofida bunului simt.

Cerem imperios Primarului General al Capitalei, Domnul Sorin Oprescu, sa dispuna de urgenta aplicarea legii si indepartarea oricaror urme ale sacrilegiului care ne aduce aminte de procedurile Armatei Rosii a Uniunii Sovietice care trecea la des-figurarea metodica a monumentele nationale imediat dupa ocuparea oraselor tarilor invadate. Apreciem ca mai exista romani si organizatii care stiu sa apere onoarea nationala si si-au propus acelasi lucru, indiferent de consecinte, respingånd invazia prostului gust ignar si degradarea memoriei nationale.

Cerem Primului Ministru Emil Boc sa sanctioneze de urgenta astfel de initiative suburbane actionand in sensul respectarii demnitatii romånesti, dupa cum s-a pronuntat in repetate rånduri si Presedintele Traian Basescu.

Reprezentantii Statului romån si ai Guvernul Romaniei au datoria de onoare sa contribuie cu adevarat la redarea demnitatii nationale romåne si nu la subminarea oficiala a acesteia.

Semneaza (si lista ramåne deschisa):


Continue reading →

FOSTI DETINUTI POLITIC cu peste 350 de ani de temnita ii cer IPS Anania sa faca Manastire la AIUD

Posted on by
Reply

APEL: Fosti detinuti politic cu 350 de ani de inchisoare ii cer Mitropolitului Bartolomeu Anania sa ridice o Manastire la Rapa Robilor de la Aiud

Un grup de 15 organizatii reunite de Centrul Rezistentei Anticomuniste, al carui presedinte de onoare este Vladimir Bucovsky, sustine Apelul facut astazi de peste 35 de fosti detinuti si luptatori anticomunisti Inalt Prea Sfintitului Bartolomeu Anania, Arhiepiscopului Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, pentru ridicarea unei Manastiri pe locul calvarului de la Aiud, Rapa Robilor.

Personalitati anticomuniste si nume importante ale rezistentei romanesti, dintre care unele cu 20 de ani de temnita, inclusiv la Aiud, cum ar fi Monahul Paulin (22 de ani), Nicolae Purcarea (20 de ani), Grigore Caraza (21 de ani), Gavrila Rusu (fost condamnat la moarte, 21 de ani de rezistenta in munti) sau Aspazia Otel Petrescu, Raul Volcinschi, Demostene Andronescu si sora “Sfantului Inchisorilor” Valeriu Gafencu, Valentina Elefteriu Gafencu, la care s-au alaturat presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, Octav Bjoza si presedintele Asociatiei 15 Noiembrie 1987 – Brasov, Florin Postolachi, i-au cerut Mitropolitului Bartolomeu Anania, el insusi un fost detinut politic, sa respecte “ultima dorinta” a marilor duhovnici ai Ortodoxiei romane, Parintele Justin Parvu (90 de ani, 17 de temnita) si Parintele Arsenie Papacioc (95 de ani,14 de inchisoare) si sa ridice o Manastire cu arhitectura traditionala, ortodoxa, pe locul jertfei de la Aiud.

In Apelul scris de memorialista Aspazia Otel Petrescu (14 ani de inchisoare) se arata ca pentru Manastirea de la Aiud “gandirea, planul si infaptuirea sa fie ale acelui detinut politic vrednic de o astfel de lucrare: Parintele Arhimandrit Justin Parvu” iar binecuvantarea sa fie data de Arhiepiscopul Bartolomeu Anania “care a sfintit si Calvarul Aiudului si care simte altfel tresarirea Sfintelor Moaste”.

In privinta altor proiecte care se doresc a se construi pe acel loc, fostii detinutii politic semnatari, a caror detentie insumeaza peste 350 de ani de inchisoare, cer: “Aveti buna cuviinta si lasati-ne mortii in cinstirea noastră! Lasati-ni-i noua, atat cat mai suntem si asa cum inima noastra o simte si cum credinÅ£a noastră o cere”.

Centrul Rezistentei Anticomuniste ii roaga pe Inaltii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane Bartolomeu Anania si Andrei Andreicut sa primeasca la fata locului o delegatie a fostilor detinuti politic care sa supervizeze proiectul si inaltarea Manastirii de la Aiud.

Scrisoarea deschisa a elitei morale a Romaniei, inmanata astazi personal Arhiepiscopului locului, IPS Bartolomeu Anania, se incheie cu un apel la adevar: “Noi credem insa ca nicio binecuvantare nu va fi valabila pana nu se va lamuri cumplitul adevar legat de holocaustul rosu. Pana atunci, singurii care au drept sa spuna ceva in aceasta problemă sunt tocmai cei care au suferit. Vreti sa faceti ceva inaltator pentru martiri? ‘Dezveliti tot adevarul si le spuneti tuturor/Cum murira fratii nostri pentru Neam si Tara lor!'”

Centrul Rezistentei Anticomuniste

Secretariat: veghea@veghea.ro

Tel/Fax: 0368-42.68.05

Gasiti aici Apelul catre IPS Bartolomeu Anania si semnatarii acestuia

Înalt Prea Sfinţiei Sale,

Înalt Prea Sfinţitului Părinte Bartolomeu Anania Arhiepiscopului Vadului, Feleacului şi Clujului şi
Mitropolitul Clujului, Albei, Albei, CriÅŸanei ÅŸi MaramureÅŸului

Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit,

Ne adresăm Înaltpreasfinţiei Voastre, cu îndrăzneala ucenicului ce aleargă la Ava al său pentru sfat, ajutor şi mângâiere, căci Ava sunteţi pentru foştii deţinuţi politic, ca unul ce-aţi trecut prin proba de foc a prigoanei comuniste.

Noi suntem încredinţaţi că Cel care v-a ales să ne fiţi Ava a fost tăria noastră în această luptă nedreaptă şi inegală, adică Domnul nostru Iisus Hristos. Încurajaţi de o astfel de încredere, vă rugăm fierbinte să întreprindeţi tot ce înţelepciunea Înaltpreasfinţiei Voastre va găsi de cuviinţă ca să faceţi clar tuturor celor ce vor să ia iniţiative în ce priveşte mausoleul de la Aiud că numai cei ce au suportat teroarea crimelor comuniste sunt îndreptăţiţi să aibă un cuvânt de spus cu privire la ce ar mai fi de adăugat la Calvarul Aiudului. Bătrânii supravieţuitori ai temniţelor comuniste au înţeles demult că ei sunt singurii care pot mărturisi cinstit şi în duhul adevărului cum au fost aruncaţi peste pragul vieţii, de către hidra comunistă, martirii acestui neam greu încercat şi pustiit în tot ce a avut el mai bun. Doar aceşti bătrâni au înţeles că este de datoria lor să-şi cinstească morţii, să le păstreze vie memoria şi să le aducă pomenire creştină, căci au fost lipsiţi de grija cea duhovnicească atunci când şi-au dat duhul în mâinile Părintelui veşnic şi chiar mai târziu, când ţara a fost lovită de amnezie.

Cu o mare putere de dăruire, pretutindeni unde s-a suferit şi s-a murit pentru Cruce, Neam şi Ţară, foştii deţinuţi politic au ridicat cu propriile lor puteri monumente comemorative care să amintească generaţiilor viitoare suferinţele cumplite îndurate şi sacrificiile supreme oferite de acei fii ai Neamului care s-au opus ateismului comunist şi nu şi-au plecat genunchii decât în faţa lui Dumnezeu.

Între toate câte s-au înălţat, troiţe, cruci, paraclise, monumente, cel mai semnificativ este, fără îndoială, mausoleul de la Aiud, atât lăcaş de închinăciune şi reculegere, cât şi necropolă pentru osemintele celor căzuţi.

Sunt deţinuţi politic care socotesc că ceea ce s-a făcut pe Râpa Robilor mai trebuie întregit cu o sfântă mânăstire. Foarte bine, dar gândirea, planul şi înfăptuirea să fie ale acelui deţinut politic vrednic de o astfel de lucrare: Părintele Arhimandrit Justin Pârvu. Se cere o nouă temelie pentru venerarea martirilor. Foarte bine, dar binecuvântarea acestei temelii să fie dată de Ava al nostru, Înaltpreasfinţitul Bartolomeu Anania, care a sfinţit şi Calvarul Aiudului şi care simte altfel tresărirea Sfintelor Moaşte.

Înaltpreasfinţite, mărturisim ce-am vrea noi să spunem celor care afirmă că un deţinut politic nu are nimic de spus în privinţa proiectului Aiud şi să ne daţi dezlegare dacă suntem în greşeală:
Oameni buni, înţelegeţi că Râpa Robilor este ţara celor din morminte fără cruce la căpătâi, presărate aici cu sârguinţă de molohul comunist. Şi-au câştigat acest drept pentru că li s-a acordat cu ură şi dispreţ, cu tortură şi nimicire. Tot ce se înalţă pe acest loc nu poate avea binecuvântare decât de la o mână care, pe lângă harul sfânt al preoţiei, a primit şi pe cel al supliciilor. Numai aşa cerul se poate îndura de iertare! Numai aşa somnul lor poate fi lin şi binecuvântat! Ce este aşa de greu de înţeles? Aveţi buna cuviinţă şi lăsaţi-ne morţii în cinstirea noastră! Le va fi pură, certă şi sinceră. Lăsaţi-ni-i nouă, atât cât mai suntem şi aşa cum inima noastră o simte şi cum credinţa noastră o cere. E frumos şi înălţător că v-aţi adus aminte că morţii lipsiţi de sicriu merită generaţia voastră. Puteţi să le închinaţi memoriale pe orice colţişor
din Ţara pe care ei au iubit-o cu preţul vieţii. Noi credem însă că nicio binecuvântare nu va fi valabilă până nu se va lămuri cumplitul adevăr legat de holocaustul roşu. Până atunci, singurii care au drept să spună ceva în această problemă sunt tocmai cei care au suferit. Vreţi să faceţi ceva înălţător pentru martiri? Dezveliţi tot adevărul şi le spuneţi tuturor/Cum muriră fraţii noştri pentru Neam şi Ţara lor!

Înaltpreasfinţite, rugăciunile noastre vă vor sta mereu în preajmă, cu speranţa că blândul Iisus va asculta cu bunăvoinţă suspinele noastre.

Cu adâncă metanie,

1. Aspazia OŢEL PETRESCU, fost deţinut politic, 14 ani de temniţă (autoarea Apelului)

2. Nicolae PURCĂREA, fost deţinut politic, 20 de ani de temniţă

3. Gheorghe VARZĂ, fost deţinut politic, 13 ani de temniţă

4. Octav BJOZA, fost deţinut politic, Preşedinte AFDPR

5. Dumitru MOLDOVAN, luptător cu arma în mână în Munţii Făgăraşului, fost deţinut politic, 13 ani de temniţă

6. Florin POSTOLACHI, fost deţinut politic, Preşedinte Asociaţia 15 Noiembrie 1987

7. Demostene ANDRONESCU, fost deţinut politic, 11 ani de temniţă

8. Ştefan URSE, fost deţinut politic, 15 ani de temniţă

9. Petre PETREA, fost deţinut politic, 12 ani de temniţă

10. Luca CĂLVĂRĂSAN, fost deţinut politic, 13 ani de temniţă

11. Ioan BUCELEA, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă

12. Emil MITEA, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă

13. Dan DESPAN, fost deţinut politic, 4 ani temniţă

14. Gheorghe BUZĂIANU, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă

15. Mihai STEREA DERDENA, fost deţinut politic, 8 ani de temniţă

16. Octavian BALABAN, fost deţinut politic, 12 ani de temniţă

17. Alexandru CHISTOL, fost deţinut politic, 9 ani de temniţă

18. Octavian CÂRJE, fost deţinut politic, 14 ani de temniţă

19. Ştefan MAGHIARI, fost deţinut politic, 9 ani de temniţă

20. Nicolae MOLDOVEANU, fost deţinut politic, 9 ani de temniţă

21. Nineta MIHĂILESCU, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă

22. Ionel JALUBA, fost deţinut politic, 16 ani de temniţă

23. Virgil TOTOESCU, fost deţinut politic, 14 ani de temniţă

24. Ilie NUŢU, fost deţinut politic, 11 ani de temniţă

25. Vasile MĂGUREANU, fost deţinut politic, 3 ani de temniţă

26. Aurică BICA, fost deţinut politic, 3 ani de temniţă

27. Ion DAN, fost deţinut politic, 3 ani de temniţă

28. Gheorghe CLAPON (Monahul PAULIN), fost deţinut politic, 22 de ani temniţă

29. Tudor STĂNESCU (Monahul Teodor), fost deţinut politic, 8 ani de temniţă

30. Tache RODAS, fost deţinut politic, 12 ani de temniţă

31. Părintele Alexandru CAPOTĂ, fost deţinut politic, 4 ani de temniţă

32. Gavrilă RUSU, fost luptător cu arma în munţi, 21 de ani

33. Părintele Gheorghe BOGDAN, fost deţinut politic

33. Maria CONSTANTINESCU, fost deţinut politic, 5 ani de temniţă

34. Grigore CARAZA, fost deţinut politic, 21 de ani, inclusiv AIUD

35. Raul VOLCINSCHI, fost deţinut politic, 16 ani de temniţă

36. Valentina ELEFTERIU GAFENCU, sora lui Valeriu Gafencu

37. Ilie TUDOR, fost detinut politic, 8 ani de temniţă

Alte persoane semnatare:

1. Coriolan BACIU

2. Dr. Florin MÄ‚TRESCU

3. Octavian POLEXA, Director al Colegiului Naţional „Dr. Ioan Meşotă”

4. Ioan POLEXA, Director Centru Plasament

5. Vlad PÂRĂU, student

6. Florin VIJOLI, profesor

7. Crina PALAS, profesor

8. Florin PALAS, jurnalist

9. Luminiţa GAVRILESCU

10. Bogheanu ARNĂUŢOIU (tatăl a îndurat 14 ani de temniţă)

11. Alexia CRISTECU (mama a îndurat 2 ani temniţă)

12. Polifon GEORGESCU

13. Erica GEORGESCU (unchiul-11 ani închisoare)

14. Eleodor ENÄ‚CHESCU

15. Aurelian PÄ‚UNA

16. Vasilica OANCEA

17. Cornelia BRADEA BRÂNZAŞ, sora Părintelui Liviu BRÂNZAŞ (13 ani de temnita)

18. Victoria ALEXANDRESCU, fostă membră a Cetăţuilor

19. George RONCEA, jurnalist

20. Victor RONCEA, jurnalist

21. Elena ANDRONACHE, informatician

22. Maria MARICARU, fiica fostului detinut politic Ion DIMA (10 ani in temnitele Gherla si Aiud)

Centrul Rezistentei Anticomuniste a alcatuit de asemenea o lista de organizatii (ambele liste raman deschise) care sustin initiativa Parintelui Justin Parvu pentru o Manastire la Aiud:

Fundatia Petru Voda

Asociatia Civic Media

Asociatia 15 Noiembrie 1987 Brasov

Fundatia Pentru Romania

Grupul Independent pentru Democratie

Civic Net – Piata Universitatii

Liga Studentilor – Seniorii

Asociatia Suflet pentru Suflet

Filiala Negresti Pro Basarabia si Bucovina – “Constantin Prezan”

Asociatia pentru Libertatea Romanilor

ASTRADROM – Asociatiei pentru Pastrarea si Promovarea Valorilor Culturale si Nationale ale Poporului Roman

Asociatia Cuget Romanesc

Fundatia Arsenie Boca

Fundatia Luptatorilor din Rezistenta Armata Anticomunista

Publicatiile VEGHEA, ATITUDINI si MIHAI EMINESCU

5 August 2009 , Înainte Prăznuirea Schimbării la faţă a Domnului

Parintele Justin Parvu despre AIUD – VIDEO:

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE AIUD: “Sa se faca Manastire, fara adaos. Manastire-Manastire!” AUDIO/VIDEO

Convorbire cu Parintele Duhovnic Arsenie Papacioc despre proiectele de la Rapa Robilor, Aiud – vezi mai jos

Continue reading →