de Traian Ungureanu

——————————————————————————–

M-am mirat: ce cauta Basescu la mitingul lui Liiceanu? Cine crede ca a fost invers n-are decit sa consulte starea de evolutie temerara a romanilor.

Statistica la zi spune ca, dupa o lunga robie lirica, iesim din versuri, din deprinderea de a lua forma istoriei si de a curge la vale, ca o zicatoare resemnata. Nu mai constatam. Am inceput sa contam. Aceasta stare de participare si discernamint reprezinta un fapt colectiv neobisnuit. Lumea romaneasca uitase sa dea raspunsuri clare. Se codea, se temea, nu se mai pricepea la ce vrea. Acest talent urias de a nimici viitorul s-a intemeiat pe o multime de mutenii si pe un singur si mare fel de a nu gindi. Da si nu alunecasera in pintecele intunecos al lui de ce nu? Frica de gindire a romanilor a fost indesata de dictaturi si inlesnita de democratia pe plasma ce i-a urmat. Noua istorie ameninta sa se incheie, dupa o datina umeda, cu inca un tur de lehamite. N-a fost asa din pricini care tin de gindire, de reaparitia ei clara si realista. Acesta e mitingul asezat pe umerii lui Liiceanu si aceasta e adunarea la care Basescu stie sa se faca inteles.

Continue reading →

Cei care se numesc pe ei înşişi de câtva timp „intelectuali”, iniţiind ori semnând apeluri politice adresate, în acelaşi timp, elitelor şi masselor largi, se deosebesc de noi ceilalţi prin câteva trăsături caracteristice, dintre care sunt de reţinut mai ales acestea :

În primul şi în primul rând dânşii urăsc.

În al doilea şi al doilea rând, dânşii urăsc.

Iar în al treilea şi al treilea rând : urăsc.

29 Martie 2007

Se implineste o luna de cind ziarul „Ziua“ il supune pe Gabriel Liiceanu unei campanii continue de denigrare. Ea a inceput cu doua pagini de ziar al caror titlu – „Liicheanu“ – a fost scos si pe prima pagina, cu poza si cu subtitluri incendiare, din care rezulta ca Liiceanu „a furat din Heidegger“, ca „si-a inventat disidenta“, ca „si-a cosmetizat opera antedecembrista“ si ca, „in general, are mari probleme de morala“. Doua saptamini mai tirziu, unghiul de atac a fost schimbat: s-a trecut de la terfelirea persoanei la terfelirea institutiei de care e legat numele sau, la Humanitas: privatizari profitabile, esalonari vinovate, datorii curente la bugetul de stat…

Domnule Liiceanu, pentru inceput, vreau sa va pun urmatoarea intrebare. A doua zi dupa dezlantuirea atacului din „Ziua“, spuneat i, in ziarul „Romania libera“, ca ati citit toate acuzele de acolo „cu amuzament“, intrucit vi se pareau enorme si, pentru orice om cu scaun la cap, total neverosimile si ilare. Continuati sa credeti acest lucru si dupa acest „foc continuu“ de aproape o luna? Nu credeti ca lumea va incepe sa gindeasca asa: „Dom’le, n-o fi totul adevarat din ce-i pun omului asta in spate, dar ceva-ceva pina la urma tot este“? Nu va temeti de acest „ceva-ceva“? Si, in fond, domnule Liiceanu, chiar nu e nimic adevarat din ce spun acuzatorii dvs. de la „Ziua“?

M-am amuzat, ce-i drept, copios citind primele pagini din „Ziua“, cele publicate sub titlul „Liicheanu“. Razbatea din ele atita rea-credinta, ura, frustrare, mirsavie, incultura etc., incit acest „prea mult“ facea ca lucrurile sa vireze spre comic si derizoriu, ticalosia raminind intacta. Si un copil de gradinita simtea ca „domnii aia erau rai“. Era, in proiectantii montajului si in executantii lui, un amestec straniu de raceala in calcularea raului si patima in realizarea lui. Nu m-am putut impiedica sa ma intreb ce anume din persoana mea si din faptele mele poate sa-i scoata din minti in asemenea masura.

Continue reading →