Constantin Noica si criticii sai din Securitate

Identificat drept anticomunist convins si “dusman al poporului”, Constantin Noica s-a aflat permanent in vizorul Securitatii. Nu atat biografia, cat opera ilustrului carturar ingrijora politia politica a vremii. Manuscrisele filosofului de la Paltinis erau analizate minutios, din perspectiva ideologica, de oamenii regimului. Cateva documente din arhivele CNSAS demonstreaza mecanismul acestor “evaluari” si vigilenta “organelor” fata de ideile “subversive”. Printre colaboratorii Securitatii in gestionarea “cazului Noica”, ii regasim pe scriitorul Mihai Sora si pe istoricul Zigu Orenstein (Zigu Ornea).

DSS / COPIE

22 ianuarie 1960

COMPLECTARE la declaratia mea din 19 ianuarie 1960

Subsemnatul SORA MIHAI, nascut la 7 noiembrie 1916 in comuna Ianova regiunea Timisoara, domiciliat in Bucuresti Str. Jules Michelet nr. 15, raionul I.V. Stalin, declar urmatoarele:

In momentul in care a venit la ESPLA lucrarea lui NOICA despre Hegel, m-am gandit ca, in cazul in care ar prezenta un interes oarecare din punctul de vedere al publicitatii, chiar cu ample modificari (insa nestructurale, adica: suprimari si adausuri), sa fie data unui referent extern competent in Hegel, care sa faca propuneri concrete. Am cazut de acord in sensul acesta cu tov. ZIGU ORENSTEIN, redactor la redactia de critica si avand studii de filozofie la baza, asupra persoanei tov. PAVEL APOSTOL, cercetator principal la Institutul de Filozofie si autor al unei lucrari despre Hegel. Tovarasul ORENSTEIN a si luat contact si a vorbit cu tov. Pavel Apostol in acest sens, spunandu-i ca avem lucrarea respectiva si ca eventual, daca este cazul am dori sa cerem avizul. Tov. ORENSTEIN mi-a comunicat ca tov. Apostol a acceptat in principiu sa fie referent.

Dupa lectura, constatand ca orientarea cartii este funciarmente idealista si ca, deci, nu poate fi luata in considerare din punct de vedere al publicitatii ei, chiar dupa ample remanieri, am socotit ca nu mai este cazul sa cerem nici un aviz extern, care nu-si avea rostul decat pentru a ne ghida in procesul de refacere a cartii prin modificari ce nu ating structura.

(ACNSAS, AFI, Dosar nr. 207, vol. 2, f. 24-25)

* * *

Primeste: LT. COLONEL A. OLIMPIU

Sursa: SERBAN

Locul: domiciliul agentului 370/15 mai 1959

Data: 14 mai 1959

STRICT SECRET

Ex. Nr. 2

NOTA asupra lucrarii “Povestiri din Hegel” de C. Noica.

Existenta lucrarii a fost semnalata sursei in 1957 (toamna sau iarna 1957/1958) de ORNSTEIN pe atunci redactor la ESPLA redactia critica. La cererea sursei i-a predat o copie a lucrarii despre care a semnalat la vremea aceea.

Lucrarea lui C. NOICA – cunoscut filozof legionar – este una din cele mai periculoase materiale ideologice din tara care a cazut sursei in mana.

Pretextul il formeaza “povestirea” continutului Fenomenologiei spiritului de Hegel: “am cautat sa povestim limpede gandul lui Hegel” (pag. 1). Insa, chiar in “cuvantul inainte”, autorul lasa sa se inteleaga limpede ca aceasta e doar un pretext: “Cu Hegel se intampla ca in viata: poti trisa”. Mai mult, el arata ca Hegel (asa cum il va prezenta) “te trimite la libertatea, teroarea si ipocrizia ceasului tau, care intr-alta versiune erau si in ceasul tau” (pag. 2).

Acestui scop ii serveste lucrarea: prin aluzii, sa atace regimul de democratie populara, revolutia, ideologia marxist-leninista, spre a face apologia burgheziei si a religiei.

In vederea acestui lucru, se “povesteste” cartea lui Hegel eliminand din ea tot ce e progresist, mentinand si intarind – in schimb – tot ce e retrograd in ea. Indeosebi, se trece cu totul sub tacere dialectica si expunerile dialecticii (cu care incepe chiar “introducerea lui Hegel la Fenomenologia spiritului).

Cartea se adreseaza “tanarului” de azi, deci are intentia de a da o indrumare spre

a) o conceptie idealista,

b) o neincredere in activitatea politica in general si in cea de construire a socialismului in special,

c) o admiratie fata de burghezie si lumea anglo-saxona,

d) o conceptie de iertare universala.

Spre a reusi in aceasta, autorul nu numai ca elimina tot ce e progresist in aceasta lucrare a lui Hegel (vezi, Marx: Manuscrisul economico-filozofic din 1844, ed. rusa a operelor, vol. O; Sfanta familie… in Opere ed. rom. vol. I), dar vulgarizeaza si falsifica si elementele retrograde la Hegel, apropiindu-le de conceptia legionara “trairista” a lui Nae Ionescu (cunoasterea si actiunea umana sunt prezentate ca aventura, se propaga scepticismul, indoiala in tot si in toate etc.).

Alaturi de aceste falsificari si mistificari ideologice periculoase in sine, C. NOICA a introdus in carte o serie de afirmatii cu caracter fatis anticomunist si mistic. Intrucat ele abunda, vom alege cateva exemple, pe care le grupam pe probleme:

Una din metodele favorite ale lui C. NOICA este atacarea politicii socialiste sub forma atacului impotriva politicii in general: “politicul e intr-adevar incercarea de a realiza imposibilul… ceva din Don Quijote nu inceteaza sa va insoteasca pe toti…” (pag. 43) sau:

“In experienta politicului, constiinta omului se sminteste; ea nu mai e la locul ei” (pag. 45). Iar dupa aceasta: “Perversiunea care e in tine o vezi in afara: denunti… egoismele de clasa… pervertiti cum… aveti dreptate in pornirea voastra. Caci ordinea generala e si ea perversa si nu numai cea veche, ci oricare, orice stat e rau…” (pag. 45, subl. noastra). In alta parte, NOICA spune ca, in afara discursurilor, toata actiunea revolutionara e “un abur, o nalucire” (pag. 87). Guvernul revolutionar e doar “factiunea invingatoare”, “fanatica”, de aici “legea suspectilor din Revolutia franceza si din orice revolutie” (pag. 89).

“Toate revolutiile cresc din mine si se intorc impotriva mea – isi spune omul” (pag. 90). C. NOICA prezinta toate denaturarile la care supune capitalismul, drept tehnica comuna oricarei oranduiri “la mijlocul veacului XX” (pag. 103): “noi, cei care povestim, stim intr-adevar ca omul modern a faptuit nebuneste” (pag. 102). El critica “tirania unei ideologii politice, cum traim cei mai multi” (pag. 105). NOICA are indrazneala sa atace fatis regimul socialist: “Iar o societate facuta dupa chipul launtric al sclavilor acestora muncitori si liberati ar fi probabil plictisul insusi (In veacul XX noi incepem sa realizam asa ceva)”. In pag. 43, intalnim o apostrofa in doi peri care, nefiind legat de textul precedent, se refera la actualitate: “Pe cand la voi, galigani ai idealului, si la voi tirani?”

O forma a atacului impotriva regimului nostru este sublinierea caracterului iluzoriu al multumirii de realizarile socialismului: “Oamenii traiesc linistiti si siguri in bogatia aparenta a vietii lor. Cateodata ei vad ca nu e bogatie. Dar ce vreti sa faca?” (pag. 4) sau: “Cati nu vor fi trait tristetea de dupa victorie?” (a revolutiei, pag. 44). Chemarea la rupere de constructia socialista apare de la bun inceput. NOICA cere cititorului sa “uite cand este” (adica in ce epoca, pag. 2). Analizelor lui Hegel li se da o rastalmacire care sugereaza caracterul trecator al socialismului: “vezi prezentul, ca sa te intorci la trecut si, pe urma, cu trecut cu tot, sa te intorci la prezent” (pag. 6). Acest scop este urmarit si cand se insinueaza ca toate societatile (“si astazi, in sec. XX”, scrie el, pag. 72) sunt la fel. NOICA nici nu vrea sa ia la cunostinta existenta socialismului. De aceea, afirma ca astazi suntem intr-o perioada de trecere “ce trece?” (pag. 73) si lasa intrebarea fara raspuns, sugerand prin aceasta ca spre altceva decat ceea ce este.

Apologia exploatarii si a burgheziei se face cu mijloace diverse. Exploatarea feudala e doar dorinta de a sti ca un om depinde de altul (pag. 41). In alt loc, el scrie: “e zguduitor pentru un luptator… ca munca e mai buna decat credea” (pag. 48), sugerand ca vechiul regim nu era chiar atat de rau.

Apologia burghezului este deschisa: “Noi, cei care povestim, trebuie sa recunoastem ca… omul burgheziei era cel dintai care isi punea problema istoriei… Cine stie… daca dupa disparitia omului burghez va mai exista obiectivitate si adancime istorica” (pag. 59). El cauta sa faca “totala dreptate burgheziei” (pag. 59) prin aceea ca ea l-a dat pe Hegel. De altfel, la pag. 94, C. NOICA scrie: “noi, oameni ai burgheziei”. Ca exemplu pentru curatenia morala, el se refera la “toata experienta morala a popoarelor anglo-saxone” (pag. 100).

“Este meritul aceleiasi lumi burgheze de a fi adus perspectiva… marilor religii” (pag. 103). In cartea lui NOICA se gasesc aluzii care justifica activitatea subversiva sau metodele ei: “Noi n-avem un singur nume, cum scrie pe buletine, iar cand suntem oameni adevarati, riscam sa le avem pe toate” (pag. 18). Ca solutii, NOICA recomanda: “o intelegere mutuala, o universala iertare” care “trebuie sa se iveasca pe lume” (pag. 103), fiindca “ne-am ranit si desfigurat unii pe altii”. In fond, “acesta e rezultatul unic pe care-l vede in prezent” (pag. 103). In sfarsit, C. NOICA face peste tot apologia religiei, care este si solutia finala pe care o da: “oricine crede in dialectica… lucreaza la definirea lui Dumnezeu”(pag. 130). Numai prin experienta religioasa “toti oamenii” devin oameni (pag. 105), omul “e fiinta cautatoare de Dumnezeu” (aluzie la cautatorii de Dumnezeu combatuti de Lenin, pag. 106). Religia… e implinirea spiritului (pag. 10?). Toata cultura este “una a religiei revelate” (pag. 118). Trinitatea este deci a culturii (pag. 121). A gandi cu adevarat inseamna pentru ei a gandi teologic (pag. 122). Materialismul este prezentat ca identic in esenta cu idealismul (pag. 27, pag. 86). Intreaga stiinta si cultura sunt prezentate ca expresii ale religiei (pag. 124). Chemarea la amoralism il intampina pe cititor de la inceput: “fii putin necinstit, cum esti adesea in viata” (pag. 1). In alta parte vorbeste despre “huliganismele si… sacrificiile cerute de virtute” (pag. 48). C. NOICA face apologia rasismului (unitate “de sange”, p. 40).

“SERBAN”

N.B.

Nota a fost ceruta agentului intrucat este necesara reg. Pitesti pentru clarificarea continutului dusmanos al acestei lucrari. Un exemplar din nota impreuna cu copia lucrarii lui C. NOICA luata de la agent va fi trimisa Dir. Reg. M.A.I. Pitesti.

LT. COLONEL DE SECURITATE

A. OLIMPIU

(ACNSAS, AFI, Dosar nr. 207,

vol. 2, f. 207-211)

(Dosare Ultrasecrete/ZIUA)

Ion Spanu este de alta parere

Publicarea unor documente provenite de la CNSAS referitoare la dosarul “Constantin Noica”, documente publicate si de “Observatorul cultural”, arata inca o data ce grave erori se pot produce daca se arunca in spatiul public informatii brute, fara o expertiza temeinic fundamentata, care sa stabileasca in mod clar daca o persoana a fost sau nu colaborator al Securitatii ca politie politica. Teoria care urma sa duca la scoaterea din lege a sintagmei de “politie politica” este extrem de periculoasa. Potrivit acesteia, orice document semnat de cineva si preluat intr-un dosar al Securitatii ar duce imediat la concluzia ca persoana respectiva a colaborat cu aceasta institutie sinistra. Sunt cunoscute acuzatiile aberante aduse in urma cu cativa ani la adresa lui Corneliu Coposu, caruia i-au fost interpretate declaratiile date la Securitate ca fiind note informative!

Sora a fost anchetat de Securitate

Asa se intampla acum cu filosoful Mihai Sora, care a fost anchetat in ianuarie 1960, ca redactor la “Editura stiintifica pentru Literatura si Arta” (ESPLA), in legatura cu manuscrisul volumului “Povestiri din Hegel”, predat editurii de catre Constantin Noica. Declaratia lui Mihai Sora, data la 19 ianuarie 1960, cu completarea din 27 ianuarie, a fost incopciata in dosarul Securitatii, dar nu are nici un element care sa duca la concluzia ca ar fi o turnatorie la adresa lui Noica. In primul rand, declaratia debuteaza cu dezvaluirea identitatii autorului, precum si a datelor de stare civila: “Subsemnatul Sora Mihai, nascut la 7 noiembrie 1916, in comuna Ianova, regiunea Timisoara, domiciliat in Bucuresti, Str. Jules Michelet nr. 15, raionul I.V. Stalin…” Ceea ce urmeaza este, in mod evident, consecinta unor intrebari puse de anchetator. Sora povesteste ca, atunci cand manuscrisul a fost predat la ESPLA, inainte de publicare, asa cum se obisnuieste si azi, lucrarea trebuia “sa fie data unui referent extern competent in Hegel, care sa faca propuneri concrete”. Consultandu-se cu Zigu Orenstein (Ornea, asa cum este cunoscut in lumea literara), care era redactor la sectia de critica, “avand studii de filozofie la baza”, s-a convenit ca referatul volumului lui Constantin Noica sa fie facut de Pavel Apostol, “cercetator la Institutul de filosofie si autor al unei lucrari despre Hegel”. Dupa discutia pe care Zigu Ornea a avut-o (sau nu?) cu Apostol, lui Sora i se spune ca acesta ar fi “acceptat in principiu sa fie referent”. In finalul declaratiei sale, in mod formal, Sora considera ca datorita orientarii idealiste, cartea nu a mai aparut si, deci, nici referatul nu-si mai avea rostul. Aceasta este declaratia din 22 ianuarie pe care Mihai Sora a dat-o Securitatii.

Cei care cunosc desfasurarea evenimentelor stiu ca, imediat ce Securitatea a aflat de existenta volumului predat de Noica editurii ESPLA, a inceput o ancheta extrem de dura, finalizata cu condamnari de zeci de ani de inchisoare, la adresa tuturor celor care, intr-un fel sau altul, au citit manuscrisul. Ei au alcatuit ceea ce numim azi “Lotul Noica-Pillat”, intr-unul dintre cele mai rusinoase procese ale acelor ani.

Zigu Ornea – stralucitul colborator al lui Plesu de la Dilema – a anuntat Securitatea

Securistii care s-au ocupat de acest caz au relatat exact faptele petrecute atunci si, din Nota “Agentului Serban”, putem sti azi traseul pe care l-a parcurs manuscrisul lui Noica, de la editura la Securitate. Nota era datata – atentie!- 14 mai 1959 (textul integral a fost publicat in numarul de saptamana trecuta al suplimentului “Dosare ultrasecrete”). Asadar, cu opt luni inainte ca Mihai Sora sa dea declaratia de mai sus, in dosarul Securitatii volumul “Povestiri despre om” era acuzat in termeni atat de duri, incat autorul sau putea fi trimis lesne in fata unui pluton de executie! Nota a fost trimisa de catre “Serban” locotenent-colonelului A. Olimpiu. Spre deosebire de declaratia lui Mihai Sora, aici se scrie numele conspirativ al agentului (Serban), iar in loc de domiciliu este consemnata cifra “370”! Din acest document “Strict secret”, aflam, chiar de la primele cuvinte, ca “existenta lucrarii a fost semnalata sursei in 1957 (toamna sau iarna 1957/1958) de Orenstein, pe atunci redactor la ESPLA redactia Critica. La cererea sursei i-a predat o copie a lucrarii despre care a semnalat la vremea aceea”! Aceste cateva randuri ar trebui sa fie suficiente pentru scoaterea definitiva a lui Mihai Sora de sub banuiala ca ar fi fost implicat in acest caz.

Deci, din Nota sursei “Serban” aflam ca Zigu Ornea a fost cel care a semnalat sursei de la Securitate existenta manuscrisului lucrarii “Povestiri din Hegel”, caruia i-a predat si o copie a lucrarii! De aici, “filosofii de la Secu” s-au ocupat de analiza detaliata a lucrarii, pe care au etichetat-o ca fiind “una dintre cele mai periculoase materiale ideologice din tara”. Cartea lui Noica despre “Fenomenologia spiritului” a lui Hegel si-ar fi propus, in viziunea lui “Serban”, “sa atace regimul de democratie populara, revolutia, ideologia marxist-leninista, spre a face apologia burgheziei si a religiei”. Cu trimiteri exacte la filele din manuscris, “Serban” vrea sa demonstreze ca textul lui Constantin Noica ar contine “afirmatii cu caracter fatis anticomunist si mistic”, ceea ce-l face pe locotenent-colonelul A. Olimpiu, care a primit Nota, sa traga concluzia asupra “continutului dusmanos al acestei lucrari”.

Cu aceste observatii s-a deschis usa celulei de la inchisoare atat pentru Noica, autorul cartii, cat si pentru toti prietenii sai care au citit sau ar fi putut sa citeasca manuscrisul volumului “Povestiri din Hegel” : N. Steinhardt, Dinu Pillat, Al. Paleologu, Sergiu Al. George, Pastorel Teodoreanu, Arsavir Acterian si multi altii. Procesul era doar o simpla formalitate.

Ornea il ura pe Noica

Revenind la traseul parcurs de manuscrisul lui Noica in drum spre Securitate, putem prezenta atat persoanele implicate, cat si rolul pe care fiecare l-a avut in acest caz. Mihai Sora a primit manuscrisul la editura si, impreuna cu Zigu Ornea, solicita un referat de la Pavel Apostol. Zigu Ornea, insa, fara stirea lui Sora, semnaleaza “Sursei” existenta lucrarii, dandu-i si o copie a manuscrisului. “Sursa” ofera documentul agentului “Serban”, care intocmeste o ampla “Nota” acuzatoare, pe care o trimite locotenent-colonelului A. Olimpiu, iar acesta, la randul sau, o expediaza Directiei Regionale M.A.I. Pitesti. Faptul ca atat Mihai Sora, cat si Zigu Ornea, sunt trecuti in documente cu numele lor real ne obliga la concluzia ca nici unul dintre ei nu a fost informator sau agent al Securitatii. La editura, ca si la revistele literare, era angajat un om al Securitatii si, in mod cert, aceasta este “Sursa” careia Zigu Ornea i-a predat manuscrisul. Aici trebuie subliniata diferenta dintre Sora si Ornea, in raport cu Constantin Noica. Mihai Sora era prieten cu Noica si a ramas toata viata in cele mai bune relatii cu acesta. Despre Sora spunea Noica, in dese randuri, ca este cel mai pur om pe care l-a cunoscut, iar apropiatii filosofului de la Paltinis stiu ca se referea tocmai la atitudinea acestuia in timpul anchetei si procesului. Intr-una din emisiunile mele, Mihai Sora a marturisit ca, la intoarcerea de la Paris, desi publicase volumul “Le dialogue intérieur”, prima carte a unui roman aparuta la celebra editura Gallimard, a refuzat sa mai publice mult timp, tocmai pentru a evita compromisurile.

In schimb, Zigu Ornea l-a urat totdeauna pe Constantin Noica, pe care si dupa Revolutia din 1989 l-a acuzat de fascism, in volumul “Anii ’30. Extrema dreapta romaneasca”, aparut in 1995 la editura Fundatiei Culturale Romane. Exista o asemanare evidenta intre termenii folositi in Nota lui “Serban” si cei cu care opereaza, dupa aproape 40 de ani, Zigu Ornea in lucrarea citata. Acest fapt ne face sa credem ca, atunci cand Mihai Sora a adus la editura manuscrisul lui Noica, Zigu Ornea nu s-a limitat sa semnaleze “Sursei” existenta lucrarii, predandu-i chiar o copie (ceea ce, poate, la acea vreme, era normal), ci i-a facut si o “recenzie ideologica”, pe care securistul a exploatat-o la maxim.

Sora: “Am vrut sa-l repun in circulatie pe Noica”

Aflat in Germania, filosoful Mihai Sora ne-a povestit, telefonic, ce s-a intamplat atunci: “La sfarsitul anilor ’50, parea sa inceapa o perioada de deschidere in spatiul cultural, care, din pacate, avea sa fie amanata cu vreo zece ani. Miron Constantinescu s-a dus la Cluj pentru a-l convinge pe Blaga sa reintre in circulatie cu o carte, iar eu l-am intrebat pe Noica daca nu are o lucrare cu care, de asemenea, sa revina in spatiul public al culturii. Am ales impreuna volumul “Povestiri din Hegel” (care avea sa fie publicat in 1980 sub titlul “Povestiri despre om. Dupa o carte a lui Hegel”). Pentru a usura aparitia fara probleme a cartii, i-am spus lui Zigu Ornea sa-i ceara un referat lui Pavel Apostol, care publicase o carte despre Hegel. Se pare ca Zigu s-a dus cu manuscrisul in alta parte.” Mihai Sora isi aminteste si de ancheta Securitatii: “In 15 ianuarie, am fost chemat la ora 8.00, la Securitate. M-au lasat peste 10 ore singur intr-o incapere si, abia la ora 18.00, a venit un ofiter de securitate care m-a sucit pe toate partile cu intrebari referitoare la manuscrisul lui Noica. In jurul orei 22.00 am dat o declaratie, asupra careia am revenit cu o completare pe 27 ianuarie. Cred ca se vede foarte clar din aceste declaratii ca eu am fost anchetat de Securitate, nu ca am colaborat cu aceasta.”

Sigur ca ar fi interesant sa aflam din dosarele de la CNSAS cine se ascunde sub identitatea secreta “SERBAN” si cine era sursa acestuia. Cert este ca, dintre toate numele vehiculate in ancheta de la editura ESPLA, in legatura cu manuscrisul lui Noica, Mihai Sora este singurul care nu poate fi banuit de colaborare cu Securitatea. Pana la urma, cartea lui Constantin Noica a aparut la editura “Cartea Romaneasca”, in 1980, sub titlul “Povestiri despre om” si a avut un adevarat succes in randul tinerilor cititori. Putini stiau, insa, tragedia din spatele ei, tragedie in care erau implicati autorul, cel care a incercat s-o publice mai devreme si toti cei care aveau cunostinta despre manuscris.

Ion SPANU