Fosta activista si informatoare a regimului comunist Smaranda Enache si gruparea ei anti-crestina sunt prezentate stiintific de cotidianul Bisericii Ortodoxe Romane – “Lumina”
În urma realizării unui „studiu“ privind „Educaţia religioasă în şcolile publice“, semnat de Liviu Andreescu, Laura Ardelean, Remus Cernea, Smaranda Enache, Judit-Andreea Kacso, Emil Moise şi Elek Szokoly, şi publicat la Editura Pro Europa, în 2007, în mass-media s-a iscat o serie de controverse. Mai multe publicaţii centrale şi locale au preluat pasaje din Raportul Ligii Pro Europa, întocmit în urma „cercetării“ şi derulării proiectului „Promovarea interesului superior al copilului în educaţia religioasă. Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România“, nici unul, sau prea puţine dintre acestea, neavând însă curiozitatea să verifice în manualele citate cum stau, în realitate, lucrurile.
În subcapitolul 2.5. (paginile 53-74), în care este „analizat“ conţinutul manualelor de religie după care învaţă elevii în şcolile din România, Remus Cernea şi Elek Szokoly (care au lucrat la elaborarea acestui subcapitol) pleacă la drum cu nişte concluzii deja stabilite, ceea ce le conferă uşurinţa demontării unor evidenţe, prin afirmaţii nejustificate, speculaţii, exagerări, interpretare evident tendenţiosă, trunchiată, scoţând din contextul lecţiilor exemplele invocate şi, pe alocuri, ironic comentate.
Deloc întâmplător, în capitolul menţionat din Raportul Ligii Pro Europa predomină exemplele din manualele de Religie ortodoxă. Lăsând la latitudinea dumneavoastră recepţionarea
adevăratului mesaj, vă prezentăm în continuare câteva dintre exemplele care, în opinia domnilor Remus Cernea şi Elek Szokoly, promovează violenţa fizică asupra copiilor, promovează un Dumnezeu crud, intoleranţa şi discriminarea.
▲ Oamenii buni L-au răstignit pe Hristos?
Liga Pro Europa, pagina 59: „Atitudinile intolerante sunt inculcate uneori, chiar din ciclul primar. Acelaşi manual de clasa I, Religie. Cultul ortodox, Ed. «Sf. Mina» îi învaţă pe copii: «Cât a trăit pe pământ, Domnul nostru Iisus Hristos a făcut numai bine oamenilor. De aceea mulţi Îl iubeau, Îl urmau şi Îl ascultau. Oamenii răi nu credeau că El este Dumnezeu» (s.n.) Necredinţa sau scepticismul sunt asociate cu răutatea, ceea ce va genera intoleranţă faţă de necreştini, poate chiar antisemitism, mai ales că în partea de jos a paginii sunt puse întrebări precum: «De cine a fost judecat şi răstignit Domnul nostru Iisus Hristos? De ce?» care se pretează la răspunsuri cu conţinut intolerant, antisemit“.
Având la bază cunoştinţele dobândite din lecţie, copilul va putea răspunde la aceste întrebări astfel: Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit de oamenii răi, pentru că aceştia nu credeau că El este Dumnezeu, invidiindu-L pentru înţelepciunea şi pentru minunile Sale. Conţinutul acestui răspuns este intolerant şi antisemit? Este menţionat vreun indiciu care să le sugereze copiilor că acei oameni răi erau evrei?
Împărţirea între oameni răi şi buni este o modalitate pedagogică prin care copiii pot înţelege cum s-au desfăşurat în urmă cu două mii de ani aceste evenimente.
▲ Cum poţi să obţii ceea ce vrei dacă eşti bine „orientat“
de prof. univ. dr. Constantin CucoÅŸ
„Documentul“ emanat de Liga Pro Europa este intitulat „Promovarea interesului superior al copilului în educaţia religioasă. Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România“ este un contra-exemplu de cercetare, în care intenţionalitatea şi poziţionarea ideologică iniţială (exprimată de autori şi cu alte prilejuri) viciază din capul locului orice şansă de a arăta realitatea aşa cum este ea. Plecând de la premisa că după 1989 am asistat, după autorii acestui raport, la o „capturare a statului“ de către Biserică, iar acest lucru a condus la „sacrificarea a două valori esenţiale ale lumii libere şi democratice, pe de o parte autonomia Bisericii şi pe de altă parte laicitatea statului“ şi că, mai mult, asistăm la „acapararea sistemului public de învăţământ de către cultele religioase, în cazul nostru, preponderent de către Biserica Ortodoxă Română“, „studiul“ invocat încearcă să evidenţieze, nici mai mult nici mai puţin, că educaţia religioasă din şcolile publice „este afectată de tendinţe şi practici care merg în sens invers drepturilor copilului, lezând demnitatea, protecţia împotriva abuzurilor, nediscriminarea, libertatea de conştiinţă, inclusiv respectul pentru opţiunile acestora“.
Avem de a face cu un demers „orientat“, „ţintit“, ale cărui aliniamente ideologice sunt clar explicitate: urmărirea „interesului superior al copilului“ (de unde ştiu ei care este acest interes?), religia, ca disciplină şcolară, „generează segregare şi sentimente de respingere faţă de copiii care provin din familii neortodoxe sau nereligioase“, „educaţia religioasă este confesională prin conţinut, dogmatică prin doctrină şi implică practicarea în şcoală a ritualurilor religioase“, „orele de Religie sunt utilizate pentru catehizare şi, nu de puţine ori, pentru îndoctrinare“ etc.
După ce criterii s-a realizat selecţia manualelor?
Cum concluzia este ştiută dinainte, nu a rămas decât să se structureze un „design“ de cercetare pe măsura ţelului urmărit: o analiză de conţinut lacunară, interesată, centrată doar pe elemente discutabile, problematice, poate mai puţin reuşite. Poţi să demonstrezi ce vrei, dacă ştii să „decupezi“ din realitate acele „părţi“ care concordă cu gândul de primă instanţă. S-au selectat şi speculat intens, din acest punct de vedere, acele secvenţe de conţinut care să ilustreze ceea ce trebuia demonstrat. Ne putem întreba, de bună seamă, după ce criterii s-a realizat selecţia manualelor, în funcţie de ce parametri s-a făcut analiza de conţinut pentru fiecare manual (pentru a se asigura unitatea şi coerenţa explicativă), care au fost indicatorii şi unităţile de analiză tematică care au generat respectivele concluzii, ce valoare are investigaţia dacă nu a evidenţiat şi aspectele pozitive (prevalente, după alte investigaţii) etc. Pe de altă parte, cercetarea s-a vrut a fi sociologică, dar a „intrat“ pe un teritoriu ce ţine exclusiv de cercetarea psihopedagogică (analiza de conţinut a manualelor). Cât de pricepuţi sunt aceşti cercetători în realizarea unei evaluări didactice a acestor manuale? Câţi dintre ei au ţinut un manual şcolar în mână sau au lucrat la catedră?
De-contextualizarea intenţionată
O altă tehnică folosită a fost de-contextualizarea intenţionată a unor secvenţe de conţinut, forţarea unor proximităţi şi resemantizarea lor aşa cum au vrut „interpreţii“. Mergând pe această logică investigativă e uşor de „demonstrat“ că acelaşi statut (poate şi mai rău!) îl poate primi şi Literatura română, şi Istoria, şi Geografia, şi Biologia. Dacă ar fi să ne luăm după unele scăpări ale manualelor, ar trebui desfiinţate multe discipline. Cât despre riscul îndoctrinării, acesta este valabil pentru toate materiile de învăţământ, ştiut fiind că se îndoctrinează în învăţământ nu (atât) prin ceea ce se spune, ci prin modul cum se spune ceea ce se spune (Olivier Reboul); când preopinentul (elevul) nu mai are nici o cale de ales, când cunoaşterea predată este maniheistă. Astfel, Religia nu-i mai mult supusă îndoctrinării decât Literatura, Gramatica, Istoria, Ştiinţele exacte. Ce să facem atunci, să le scoatem pe toate doar pentru că există şi un „rău“ potenţial, generat de modul propriu-zis de didacticizare şi de predare?
Acest demers evidenţiază şi o anumită incultură religioasă a activiştilor de tip nou, atunci când aduc în discuţie şi încriminează expresii consacrate, motive biblice, adevăruri de credinţă, realităţi istorice care nu suportă „rescrieri“, redefiniri în alţi termeni („teama de Dumnezeu“, „Dreptatea Divină“, „Marea Schismă“, „Sectarismul“ etc.). Ce să-i faci, nu putem re-compune pasaje din Vechiul şi Noul Testament sau „amenaja“ istoria bisericească după cum doresc contemporanii noştri. Totodată, se dovedesc încă o dată ne-didacticieni când încriminează confesionalizarea (de altfel, legal statuată prin norme şi programe şcolare recunoscute) şi ritualismul „excesiv“ al lecţiei de Religie, ca şi când aceasta ar trebui să se centreze pe o religie indeterminată, suspendată, goală de conţinut, iar dimensiunea formativă nu ar avea ce să caute în şcoală (când aceasta este foarte importantă în cazul educaţiei religioase).
E bine să transformăm acest episod într-o ocazie de înnoire
Dincolo de „parti-pris“-ul autorilor raportului în discuţie, e bine să transformăm acest episod într-o ocazie de înnoire, îmbunătăţire, revitalizare a conţinuturilor la disciplina Religie. Normal că mai sunt multe de făcut pe linia creşterii calităţii curriculum-ului şi a predării (ca şi în cazul majorităţii disciplinelor): programele sunt perfectibile din perspectiva descongestionării, culturalizării şi corelării interdisciplinare, transcodarea didactică (transformarea cunoaşterii teologice în cunoaştere didactică) poate fi îmbunătăţită, racordarea la experienţa proximă a elevului poate fi adâncită, materialul ilustrativ şi exemplificativ poate fi mai inspirat ales, stilul discursiv poate fi mai rafinat. De asemenea, se cere o mai atentă asumare a alterităţii religioase prin eliminarea unor expresii valorizatoare ce pot jigni sau răni sensibilităţi, prin evitarea unor etichete şi categorisiri la adresa altora etc. Se poate mai mult pe direcţia evidenţierii confluenţelor şi complementarităţilor valorice, pe linia cultivării respectului şi încrederii în celălalt. Dar fără „a ne pune cenuşă în cap“ mai mult decât trebuie, fără diluare şi desfiinţare a specificităţii conţinuturilor religioase.
Continue reading →
