
Aflat în Å¢ara Sfântă, cunoscutul ziarist Dorin Suciu ne trimite, pentru început, un tablou al celui care a fost Dreptul între Popoare – Raoul Åžorban. Denigrat ÅŸi după moarte de membrii unei secte kominterniste, Raoul Åžorban este unul dintre puÅ£inii oameni care ÅŸi-a pus viaÅ£a la bătaie pentru a salva alte vieÅ£i – printre care ÅŸi vieÅ£i de evrei, într-un timp în care nu era o jucărie să sari în apărarea evreilor. PreÅ£uit de Israel printr-un act oficial, omul Raoul Åžorban este mai mult decât un simbol, este expresia elocventă a unei aristocraÅ£ii a bunului simÅ£. Am avut privilegiul să-l cunosc ÅŸi să fiu beneficiarul unor sfaturi calde ÅŸi competente, a unor îndrumări care mi-au deschis o cale – cea a adevărului, zic eu. Nu au fost mulÅ£i cei ca Raoul Åžorban. Nici nu cred că se vor mai găsi mulÅ£i astfel de oameni. Să-l cinstim. (ACM)
Raoul Åžorban a fost un personaj providenÅ£ial, adică un om pe care destinul l-a desemnat să fie acolo unde era nevoie să fie, atunci când era necesar să fie, ÅŸi care a avut curajul să spună, să scrie ÅŸi să facă ceea ce trebuia făcut. Pentru ca să se ÅŸtie ÅŸi să nu se uite. Cred cu tărie că dacă el nu ÅŸi-ar fi făcut datoria faţă de el însuÅŸi ÅŸi faţă de neamul său, astăzi conÅŸtiinÅ£a multora dintre noi, ca români, ar fi arătat altfel. Nu am să scriu însă despre cel care a fost Raoul Åžorban, muzicianul, pictorul, criticul de artă, profesorul, scriitorul, istoricul sau omul politic – s-a scris despre el frumos, cu vorbe alese -, ci despre omul viu, cel care trăieÅŸte ÅŸi va mai trăi un timp, atât cât vor trăi amintirile celor care l-au cunoscut.
Continue reading →