Disidenta in cultura, intre mit si adevar (V)

un serial de Mihai Pelin

O mana cereasca a fost pentru elita si disidenti instalarea in Romania a unei filiale a Fundatiei pentru o Societate Deschisa, patronata si finantata de miliardarul american George Sörös.

Intervenind intr-o emisiune de la Antena 3, la care participam impreuna cu poetul Petru Romosan, Gabriel Liiceanu a lasat-o mai moale cu calitatea de filosof a lui Andrei Plesu si ni l-a recomandat drept un exceptional eseist. Numai ca aici, la noi, in Balcani, se pretind eseisti, indeobste, persoanele care nici ele nu stiu ce sunt si notiunea de eseist incape ce vrei si nu vrei, uneori te miri ce. Dupa acelasi criteriu, mai toti redactorii si colaboratorii revistelor 22 si Dilema veche sunt eseisti, autori de articole amestecate, pentru ca altceva inca n-au dat din ei, cum n-au dat ceva mai de soi din ei nici mentorii lor. Asa ca mana de ajutor intinsa de Gabriel Liiceanu nu i-a adus lui Plesu nici un castig. Iar daca schimbul de baliverne sustinut de cei doi, in fiecare duminica seara, la Realitatea TV, tine tot de eseu, nu mai avem ce sa spunem. Decat ca, intr-adevar, au dat peste cap nu numai filosofia prime-time-ului, ci si ratiunea lui de a fi.
Deocamdata, totusi, altceva ne intereseaza si anume apetitul pentru bani nemunciti al eseistilor galonati si ca disidenti, si ca elita. La dexteritatea cu care Plesu impusca functii bine remunerate, din care nu te obliga nimeni sa faci cine stie ce, ne-am mai referit. In plus, banuim ca atunci cand a fost ministru si consilier prezidential i-a fost oarecum mai greu, fiind nevoit sa mai vina din cand in cand la serviciu. Ca membru al colegiului CNSAS, aceasta grija nu l-a mai apasat si a traversat o perioada de veresie curata: a fost permanent creditat cu o leafa mai mult decat onorabila, contra unor garantii care n-au functionat niciodata.

O mana cereasca a fost pentru elita si disidenti instalarea in Romania a unei filiale a Fundatiei pentru o Societate Deschisa, patronata si finantata de miliardarul american George Sörös. Era in discutie o sarsana de dolari barosana si asa-zisa societate civila s-a aruncat in imtunericul ei cum se arunca jucatorii de rugby intr-o gramada. Andrei Plesu a preferat sa ramana in umbra, fara a renunta la festin: a impins-o in fata pe sotia sa, Catrinel Plesu, sa bage siringa in sarsana, pana la os, si aceasta, din prima, in perioada 1990-1991, a fost cooptata in biroul din Bucuresti al fundatiei Sörös, cu cutitul in mana si painea la dispozitie. In 1992 si 1993 pozitia ei in sistem a ramas aceeasi, iar in 1994-1995 a promovat in consiliul fundatiei. Apoi, in 1996, in adunarea generala a cosmeliei. In 1998 o regasim in consiliul national al fundatiei, dupa care prezenta ei in diversele comitii si comitete se estompeaza, poate si datorita faptului ca bugetul filialei din Romania al fundatiei Sörös se subtiase vazand cu ochii, secatuit de o liota de fomisti printre care se agitau, alaturi de Catrinel Plesu, si alti protagonisti din elita si disidenta: Andrei Pippidi, Mihai Sora, Mircea Mihaies, Horia Roman Patapievici, Renate Weber, Smaranda Enache, Cristian Parvulescu, Marius Oprea, Sabina Fati, Horatiu Pepine etc. etc. Astazi se vede cu ochiul liber ca din banii lui Sörös s-a ales praful, fara sa rodeasca nimic.

In paralel, Catrinel Plesu sugea si de la Fundatia Culturala Romana, prin bunavointa dlui Augustin Buzura, care a inteles prea tarziu ca avea de-a face cu niste sacali. Acolo, sotia lui Plesu se ocupa de relatiile internationale ale fundatiei, pana cand aceasta a devenit institut si consiliul de conducere al institutiei n-a mai binevoit s-o tolereze ca sefa a unui departament important. Nervii madamei s-au descarcat asupra dlui Augustin Buzura, cu toate ca dansul nu-i desfiintase postul – numita a fost detronata numai din functia de sefa -, episodul fiind relatat in Romania literara din februarie 2005. La 15 decembrie 2004, dna Plesu il soma pe dl Buzura sa-i explice urgent ce s-a intamplat cu „functia si indemnizatia mea de conducere”, primita pana atunci. Asta desi stia despre ce era vorba. De asemenea, si Andrei Plesu sugea si din alte indemnizatii decat cele incasate ca ministru in functie, si tot de la Fundatia Culturala Romana, unde acelasi domn Augustin Buzura, generos pana la imprudenta, a infiintat special pentru el revista Dilema si l-a uns si director al publicatiei. Apoi, cand fundatia a devenit institut, Plesu a intrecut chiar orice masura: a vrut sa treaca revista pe numele lui, s-o privatizeze ca sa fie mai clar, ca si cum ar fi fost o fabrica de lumanari sau alta injghebare industriala, scoasa la mezat de APAPS. Figura nu a tinut. De data aceasta, dl Buzura n-a fost dispus sa se joace cu o proprietate a statului si astazi trage toate ponoasele.
In materie de gologani, Gabriel Liiceanu a patruns in democratie cu dreptul, primind drept cadou Editura Politica, asa cum am spus. Cate edituri din aceasta tara au fost miluite cu asemenea inzestrari, primite gratis, la cheie? Oricum, asta a fost cand a fost. Astazi, dupa aproape doua decenii, intreprinderea patronata de Liiceanu se afla in dandana. Cum a ajuns editura Humanitas la fabuloasa datorie de mult peste 30 miliarde lei vechi este o chestiune pe care nu o poate limpezi decat un control financiar riguros. Pentru ca toata povestea miroase extrem de urat. Au fost erori de management? S-au bagat parale in buzunare particulare? Urat miroase si indiferenta Ministerului Finantelor Publice fata de ideea transarii acestui debit. Cert este ca disciplina financiara a devenit facultativa pentru elita, ea isi poate permite orice, chiar sa minta ca e curata ca lacrima din punctul de vedere al datoriilor catre stat. In timp ce altii, fara pile in ograda Guvernului, ajung rapid la executarea silita.

In procurarea unor venituri pentru care nu plateste impozite, Gabriel Liiceanu utilizeaza si alte metode, unele insolite de-a dreptul. La un anume moment, l-a apucat o iubire de monarhie echivalenta cu o cadere abrupta in transa. Ne incredinta ca regalitatea echivaleaza cu o catapeteasma desfasurata deasupra fruntilor unui neam, in niste cuvinte de o asemenea maniera incat te intrebai daca apartin unui om sanatos. Abuz de metafore si un dispret voalat, dar subinteles pentru sistemul republican al Romaniei contemporane. Gabriel Liiceanu avea nevoie de un Suveran investit pe viata, cu care sa bata palma pour toujours, nu de politicieni care se schimba din patru in patru ani si uneori chiar mai des. Pe acestia nu se poate conta. Si, in cele din urma, ni s-au lamurit si resorturile propagandei sale mai mult decat desantate pentru sistemul monarhic: asa numita „casa regala” din Palatul Elisabeta ii comanda lui Gabriel Liiceanu editarea unor albume la un pret fabulos, cheltuielile fiind suportate, desigur, tot de statul roman. Si cand e vorba de stat, te poti afunda cu mainile pana la coate in rezervele lui financiare, mai ales in fondul special aflat la dispozitia conducerii Executivului. Nici propaganda promonarhista in care se balaceste de cati va ani Stelian Tanase, alt membru marcant al elitei, dar subaltern celor doi, nu poate a fi straina de stipendiile acordate de „casa regala”. O sandrama anacronica, a carei functionare nu a fost autorizata formal nici de Parlament, nici de Guvern si nici de Presedintie. Ar fi fost si ridicol.
O cercetare atenta ar merita si veniturile obtinute de Gabriel Liiceanu prin privatizarea profund discutabila a targului national de carte, aflat acum la discretia lui. Brusc, taxele de expunere au devenit insuportabile pentru editurile mici si medii, iar taxele de intrare in expozitie il descurajeaza pe cetateanul de rand. In alta ordine a procedurilor incompatibile cu economia de piata libera, oare cat o fi incasat editura Humanitas pentru editarea cartii ministrului Justitiei in functie atunci, Valeriu Stoica, si a versurilor oloage ale premierului Radu Vasile? Culmea, acestea din urma prezentate de exceptionalul eseist Andrei Plesu! Si daca se adauga la toate sumele incasate pentru diverse emisiuni de televiziune cu rating 0, de genul celei cu care ne-a fericit Horia Roman Patapievici, sponsorizarile obtinute de Stelian Tanase pentru carti care nu s-au scris inca, din sacul fara fund al loteriei nationale, alte sponsorizari care nu s-au dat inca pe goarna, bugetul Institutului Cultural Roman, manipulat exclusiv in interesul elitei etc. etc. ajungem la cifre considerabile. Totusi, fata de setea de bani a elitelor disidente nu e destul, pentru ca ce crestea si mai creste pe de o parte, scade pe de alta parte.

Observand cum a fost jefuita, fara nici un folos palpabil si in directii straine intereselor ei, Fundatia pentru o Societate Deschisa a multimiliardarului George Sörös si-a cam retras ambasadele din Romania. Alte fundatii din cele strainatati, interesate si ele de o anume evolutie a lucrurilor din tara, nu mai pompeaza spre asa-zisa societate civila sumele din primii ani ’90. Si atunci elitele disidente s-au orientat spre parazitarea unor persoane din mediile autohtone, cu succes in afaceri, chiar daca acest succes este discutabil din punct de vedere legal. Astfel incat, in prezent, grosurile elitelor disidente depind financiar de Sorin Ovidiu Vantu si Dinu Patriciu, personaje asupra carora, de ani si ani, planeaza tot felul de anchete si investigatii generate de suspiciuni firesti. Noi nu afirmam ca ar fi vinovati, chestiunea aceasta revine justitiei, insa oameni curati ca lacrima nu ajung in instante de judecata cu vreo 30 de dosare penale atarnandu-le de picioare ca niste ghiulele.
Sorin Ovidiu Vantu investeste preferential in televiziuni, iar Dinu Patriciu in ziare. Asupra acestor mijloace de informare in masa elitele disidente s-au ingramadit ciotca. Si toaca paralele celor doi fara nici o masura. Dilema si Aspirina saracului, generos sponsorizate de Dinu Patriciu, sunt trase in tiraje care depasesc cu mult cerintele pietii, si returele lor umplu literalmente coridoarele celor doua redactii, fiind carate la topit cu camioanele. Chiar e de mirare ca Dinu Patriciu, un om practic, se face ca nu observa aceste nesabuinte si ne intrebam: cu ce s-a ales si inca se mai alege? Cu faptul ca Mircea Dinescu a vociferat in favoarea lui pe salile unui tribunal, dand din maini ca maimutele? Mai nou, desi incepuse bine, Realitatea TV, televiziunea lui Sorin Ovidiu Vantu, a fost acaparata total de aceleasi elite, cu emisiuni de doi lei, de genul celor sustinute de Stelian Tanase si Mircea Dinescu, sau cu partida saptamanala de baliverne intretinuta de Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu, toate cu un rating din ce in ce mai apropiat de 0. In acelasi timp si cu bani proveniti din aceleasi izvoare, un segment important al publicatiilor tiparite – ziare care au avut candva un prestigiu, ajunse astazi la mana unor semianalfabeti – este deturnat spre interesele exclusive ale elitei. Aici li se ridica elitelor osanale si aici sunt calcati in picioare toti cei ce exprima anumite nedumeriri. Si la ce se asteapta cei doi generosi, Patriciu si Vantu, intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat? Ca la o adica elitele disidente vor sari in sprijinul lor? Se insala profund. Vor fi abandonati fara scrupule, acestea orientandu-se spre alte buzunare bine garnisite cu bani.

In toata aceasta sarabanda cu substrat dubios, un factor activ se arata a fi Mircea Dinescu. Nu demult a inceput sa se vorbeasca din ce in ce mai intens si de aranjamentele pe care le-a pus si le pune la cale cu un anume Stefan Radulescu, individ parvenit prin mijloace departe de a fi ortodoxe. Daca lucrurile se vor dovedi in cele din urma adevarate, si sunt, ne vom afla inaintea dovezii ca elitele disidente au reusit sa atinga cel mai coborit nivel de necinste. Si e de sperat ca justitia va intra in actiune cum se cuvine. Degeaba se consuma Mircea Dinescu intr-o argutie incontinenta si sfidatoare, degeaba face parada de vehementa, mutrele lui sunt mutrele unui om haituit de neliniste. Din proprie initiativa s-a asezat pe o bomba cu ceas, a carei explozie va transforma in zdrente morale si parti importante din anturajul lui.

(va urma)