Disidenta in cultura, intre mit si adevar (VII)

un serial de Mihai Pelin

Neindoielnic, una dintre cele mai sinistre lovituri incasate recent de elitele disidente a fost apelul Presedintiei la Vladimir Tismaneanu, spre a conduce un colectiv care sa refere intr-un timp relativ scurt asupra aspectelor detestabile ale comunismului, intru condamnarea oficiala a acesti sistem politic.

In ciuda faptului ca elita, de aproape 17 ani incheiati, ne piseaza la cap cu opiniile ei despre regimurile totalitare si despre tarele comunismului, nici unul din membrii acesteia nu a fost considerat vrednic si apt sa duca la capat o asemenea intreprindere, nici delicata din cale afara si nici pretinzand investigatii speciale, fiind in discutie fapte traite de toti. Sa nu fi avut incredere Presedintia in caimacul intelectualilor autohtoni? Tot ce se poate. Din nefericire pentru acest caimac, opinia publica si intelectualii care nu au facut si nici nu fac parte din haznaua elitelor, constientizeaza afacerea drept un esec lamentabil. Drept un semn de incompetenta si impotenta.

Sa fie elita mai potenta si competenta in alte domenii in care revendica autoritate? De pilda in edificarea unor vehicole ale stralucitelor sale idei, in speta a unor publicatii cu audienta si cu impact in public. Nicidecum. Revistele 22 si Dilema veche sunt ocolite de publicul larg, iar haosul din redactiile revistelor lui Mircea Dinescu, Plai cu boi si Aspirina saracului, l-am constatat personal. Nu se stie cine le conduce si cine le da fasonul, redactorii si diversi truditori la calculatoare apar si dispar din redactie si returele publicatiilor se masoara in tone. La un anume moment, chiar i-am spus lui Mircea Dinescu: transforma, domnule, Aspirina saracului intr-o revista politica, umoristica sau satirica, dar cu obiective precise! Gata, batrane, mi-a raspuns personajul, dar nu s-a facut nimic. Plai cu boi a disparut din peisajul publicistic al tarii, iar Aspirina saracului continua sa muste de fund diverse persoane aflate in dizgratia elitei. Asta pot ei, sa muste de fund, si altceva nu mai stiu. Ca sa nu mai vorbim si de ratingul emisiunilor de televiziune prin care isi recomanda elita ideile: de cele mai multe ori, acesta se arata egal cu zero.

De fapt, elitele disidente si-au erodat prin propriile fapte autoritatea si enumar aici cateva, cu statut indiscutabil de escrocherie. Unii au fost invitati la cate un curs de indoctrinare ideologica de doua-trei luni, departe, peste Ocean, si de cand s-au intors in tara au inceput sa pretinda ca ar fi absolventii unor cunoscute universitati ale SUA. Tot in America, un fost disident a asistat la o prelegere de o ora a unui fost director al CIA si cand a revenit intre noi si-a transformat notitele prelevate la cursuri in interviu, ca sa intelegem si noi cu cine s-a batut el pe burta. Mai nou a explodat si cazul fostului disident Sorin Antohi, care de ani si ani se prezinta drept doctor in istorie, fara sa fie. Dupa opinia noastra, chestiunea e mult mai grava decat colaborarea lui cu fosta Securitate, dovedita recent. In sfarsit, pregatesc elitele urmasi pentru viitor? Desigur, insa acestia sunt educati in acelasi spirit falimentar: opera cat mai putina si reclama cat mai galagioasa. Elocvent este cazul unui istoric aparut in colegiul revistei necomestibile 22, care nu a intreprins nici o cercetare istorica autentica, dar potopeste cu sfaturi televizate pe toti cei din breasla. Este vorba despre Adrian Cioroianu, promotor al unei arogante care-i razbate prin toti porii chipului si prin toate atitudinile etalate in public.
In rest, elita continua sa-i agaseze pe cei ce nu cred in ea prin acte de-o josnicie greu de calificat. Si ma ofer din nou drept exemplu. Nu demult, am calatorit doua luni prin Germania si Franta si, ajuns la Paris, am contactat-o telefonic pe Sanda Stolojan, exprimandu-mi dorinta de a schimba cateva vorbe cu ea. Amabila, mi-a stabilit o zi in care s-o vizitez, insa, atunci cand i-am telefonat ca ma pregatesc sa ajung la adresa ei, mi-a spus ca intrevederea noastra n-ar avea nici un sens, deoarece tot ceea ce prezenta interes pentru actele ei de adversitate fata de regimul comunist de la Bucuresti se putea regasi in interviurile acordate in tara, dupa decembrie 1989. Iar peste numai cateva zile o prietena care tocmai se intalnise si discutase cu venerabila doamna, m-a avertizat ca motivul contramandarii intrevederii noastre era altul. Sanda Stolojan telefonase la Bucuresti, interesandu-se de persoana mea, si i se raspunsese sa se fereasca de mine, deoarece eram un securist inrait!

Or, se stie prea bine cu cine din Bucuresti intretinea Sanda Stolojan relatii de prietenie si colaborare: cu cercurile elitelor disidente si numai de acolo putea sa-i parvina o asemenea idiotenie. In ceea ce ma priveste, din alte motive am regretat ratarea acelui contact. Nu ma interesau rafuielile ei cu establishmentul regimului comunist de la Bucuresti, nici colaborarile ei cu Europa Libera si publicatiile emigratiei romane. Ma interesa altceva. Inca din 1971, la prima mea iesire in Occident, stabilisem contacte cu o institutie din München care-i cauta pe germanii disparuti in al doilea razboi mondial. Pana in 1986, prin cercetari de arhiva si pe teren, reusisem sa rezolv in jur de 1600 de cazuri de barbati si femei despre soarta carora nu se stia nimic in Germania. Tot din arhive, aflasem ca imediat dupa 23 august 1944 familia Stolojan adapostise in resedinta ei un tanar locotenent german, Heinrich Mundt, spre a nu fi capturat de rusi si trimis in Gulag. Autoritatile comuniste au reusit sa-l depisteze pe ofiterul german abia in 1946, probabil ca urmare a unei imprudente sau a unei turnatorii, si cel putin un personaj din familia in speta a facut puscarie pentru actul acela de neindoielnic curaj. Si ma interesa sa aflu de la Sanda Stolojan ce se petrecuse exact in acele imprejurari dramatice. Nu ma interesau rahaturile dupa care se dau in vand elitele disidente din Bucuresti. Insa n-a fost sa fie, elitele noastre actionand conform unui principiu de o ticalosie vadita: daca noi nu facem nimic, nici altii nu trebuie sa faca ceva!

Bineinteles, intamplarea pe care am relatat-o mi-a intarit dispretul pentru aceasta adunatura de haimanale si sunt convins ca si altii au toate motivele s-o priveasca fara apetitul nefast de a face parte din ea. Desi toate probele atesta ca cei mai habotnici colaboratori ai fostei Securitati se regasesc printre ele, elitele continua sa arate pe altii cu degetul si sa induca confuzii in opinia publica romaneasca. Dupa aparitia mea si a poetului Petru Romosan intr-o emisiune televizata in care ne exprimam indoiala ca te poti numi filosof fara sa fi produs o opera filosofica, Gabriel Liiceanu si Mircea Dinescu au transat spinoasa afacere scurt, declarandu-ne pe amandoi securisti. Si cand e vorba de sentinte emise de ei nu e nevoie de probe. Gabriel Liiceanu dixit, Mircea Dinescu dixit. Numai ca aceasta mizerie morala in care se complac reperele noastre morale o sa le iasa curand pe nas. Mai curand decat isi inchipuie ele.

La toate se adauga solidaritatea manifestata cu elementele gastii dovedite a fi in pacat. Cand colaborarea lui Carol Sebastian cu Securitatea a devenit publica, un individ de la Cotidianul, care priveste intr-o parte si vede in alta parte, s-a grabit sa indruge: Fratele nostru, Sebastian! Cand s-a probat si colaborarea lui Sorin Antohi cu Securitatea, o sleahta intreaga de publicisti de ocazie s-a repezit sa inveleasca afacerea in catifea, sa explice ceea ce nu se putea explica si sa-l recomande pe pacatos drept un naiv cu constiinta curata ca lacrima. Iar tratamentele acordate de elita celor suspecti au o dubla masura: despre cazurile Dan Voiculescu si Mona Musca s-a facut un tapaj intens, pret de doua luni incheiate, tapajul fiind reinviat ori de cate ori ii vine elitei bine. In schimb, cazurile Sorin Antohi si Carol Sebastian au fost trecute rapid in uitare. Si crede elita ca toate acestea trec neobservate?

Si mai neted vorbind, elita este astazi incurcata pana la gat in lupte de ariergarda, incercand sa blocheze din fasa toate dezvaluirile ce o pot afecta. A fost suficient ca Adina Angelescu sa depisteze si sa publice in Gardianul scrisoarea trimisa de Andrei Plesu lui Nicolae Ceausescu si alarma a fost declansata. Asupra conducerii cotidianului respectiv s-au facut presiuni de o duritate exceptionala, sa nu mai insiste in directia in care se angajase. Toate publicatiile din parohiile lui Dinu Patriciu si Sorin Ovidiu Vantu au primit indicatii sa nu gazduiasca nici o obiectie la adresa elitelor disidente si nici macar sa nu popularizeze indirect asemenea obiectii, prin replici neinspirate. Obscuritate absoluta! – exclama faimosul Rica Venturiano, iesind clatinandu-se pe binale din camera Vetei. Tacere absoluta! – ne permitem sa parafrazam antologica replica. Nimeni n-a auzit nimic, numeni nu stie nimic. O potlogarie la care cotizeaza mai toate publicatiile din presa centrala, parca anume pentru a confirma o zicere de ultima ora a dlui Dan Voiculescu: nu avem presa independenta.

Simptomatic este si faptul ca elita, mai nou, nu se expune, incearca sa scoata castane din foc cu mainile altora, persoane de regula selectionate dintre tuterii ei. Tot felul de disperati sunt impinsi in fata, sa-l amestece pe dl Ion Cristoiu cu Corneliu Vadim Tudor si Adrian Paunescu. Pai se poate compara ratingul emisiunilor dlui Ion Cristoiu cu audienta anemica a balivernelor lui Plesu si Liiceanu? Pana si Mircea Badea bate cele doua repere morale la fund si totdeauna omul de rand poarta vina, pentru ca, nu-i asa?, nu se ridica la inaltimea de spirit a moftangiilor. Tineri si tinere care in decembrie 1989 se jucau cu masinute, papusi, actibilduri si alte alea, sunt scosi la inaintare sa judece niste oameni care au trait si nesansa de a traversa o epoca departe de a fi fericita, o epoca despre care nici ei si nici ele nu au habar. Falita revista 22 nu a acordat si nici nu acorda drepturi la replica si din toate deriva strania impresie ca elita vrea sa traga cortina peste luminile rampei in care a stralucit pana ieri sau alaltaieri. In afara de asta, nu e capabila nici sa inteleaga semnificatia faptului ca dna Mona Musca, tracasata de CNSAS, exclusa din PNL si nedemn maltratata intr-o scrisoare a lui Gabriel Liiceanu, creste necontenit in sondaje. Daca nici pentru asta nu gaseste o explicatie, inseamna ca nu intelege nimic din ceea ce se intampla in societatea de astazi. Populatia s-a saturat de deconspirari, baliverne si crize de megalomanie fara suport si vrea o constructie care sa prefigureze un viitor ceva mai sanatos decat ceea ce se intampla acum. Daca elitele disidente nu sunt in masura sa se angajeze intr-o asemenea intreprindere, ar face mai bine sa lase lumea in pace si sa-si expuna ideile gaunoase in gazetele de perete de la propriile lor domicilii. Asa cum facea faimosul Nicolae Moraru pe vremuri.

(Sfarsit)