Disidenta in cultura, intre mit si adevar (IV)

un serial de Mihai Pelin

In cateva emisiuni de televiziune, la radio si in presa scrisa, am atras in repetate randuri atentia asupra faptului ca cea mai mare densitate de informatori ai Securitatii a existat in cercurile elitelor disidente.

De asemenea, pot fi suspectati de colaborare cu institutia defuncta toti cei ce in zilele noastre o injura cu o sete nesanatoasa. Nu stiu daca m-a crezut cineva, pentru ca in cercurile in speta nu functioneaza criterii logice, ci subiective: ajunge sa se uite Andrei Plesu sau Mircea Dinescu urat la tine, sau sa arunce despre tine o vorba in dunga si din asta laudatorii si tuterii lor deduc automat ca ai fost neaparat securist, colaborator sau informator. Insa timpul mi-a dat dreptate: recentele cazuri Sorin Antohi si Carol Sebastian sunt mai mult decat elocvente. Si mai sunt, va asigur eu ca mai sunt niste cazuri, inca tinute sub plapuma. Din inceput, trebuie sa recunosc ca nu mi-a placut dosariada in curs si tam-tamul care o insoteste, dar, iata, constat ca operatiunea are si aspecte benefice: mai taie elitelor disidente din nas.

Oricum, eu intuisem ca intrarea in primul colegiu al CNSAS a lui Andrei Plesu, Mircea Dinescu si Horia Roman Patapievici nu avusese drept obiectiv numai paralele cu care erau indopati, ci si acoperirea camarazilor de elita. Deci stiau despre ce era vorba, ca niste insi ce se plimbasera consecvent cu luntrea in doua funduri: cand in fundul raiului elitist, cand in fundul Securitatii. Habar nu aveam ca il acopereau pe Sorin Antohi, asta nu mi-a cazut sub priviri, insa, in alte cazuri, onoarea lor scartiia din toate incheieturile. La un moment dat, in timp ce discutam cu Horia Roman Patapievici despre un fost director al Europei Libere, nu m-am sfiit sa-l inttreb deschis: si cu asta ce faceti? Nu-l dati pe goarna? La care interlocutorul mi-a raspuns pe un ton indoit cu dulceata si miere: domnule – a fost raspunsul lui Patapievici -, dar are niste note informative atat de inofensive!… Adevarul fiind ca personajul in speta dirijase elogierea elitei si de la München, si de la Praga, iar cand postul de radio si-a deschis filiala la Bucuresti a umplut cu mii de dolari buzunarele celor considerati caimacul elitei. Si nu se facea sa fie deconspirat. Oare ce s-ar fi intamplat, m-am gandit, daca eu as fi fost dovedit drept autor al acelor note informative inofensive?

In alt moment dat, un apropiat al colegiului CNSAS a ajuns sa ma intrebe: cum s-ar putea explica afirmatiile SRI cum ca o doamna dintotdeauna apropiata de ei, de elita, nu ar avea dosar de securitate? Doar se stie ca disidenta ei a fost dintre cele mai viguroase. Viguroasa pe dracu, mi-am spus eu in barba pe care n-o am, pentru ca dama in cauza se bucurase numai de beneficii sub regim comunist. Dar nu stiam daca dosarul in speta ajunsese la CNSAS sau nu si, cum nu puteam sa spun ce stiam, am tacut. Si am aflat mai tarziu ca, pe baza absentei acelui dosar, damei i-a fost eliberat un certificat de curatenie morala, pe care ni-l vara astazi in ochi. Probabil va trebui sa se infiinteze un al treilea colegiu al CNSAS, fara Mircea Dinescu, pentru ca adevarul sa fie restabilit in drepturi. In vremurile ei bune, dama respectiva a fost trup si suflet alaturi de Securitate. Dar mai ales cu trupul.

Facand abstractie de alte cazuri, chestiunea este ca numai acoperirea faimosului intelectual de elita Sorin Antohi reprezinta in sine un caz penal. Plesu, Dinescu si Patapievici au fost desemnati cu avizul parlamentarilor in conducerea CNSAS, cu avantajele de rigoare, nu ca sa ascunda, ci ca sa dezvaluie, si Civic Media, prin coordonatorul ei, dl Victor Roncea, a facut foarte bine sesizand in legatura cu situatia in speta o Procuratura care doarme in cizme. In cazul cand aceasta Procuratura va continua s-o faca pe mortul in papusoi, vom sti mult mai bine in ce fel de tara traim. In plus, si altceva ni se pare interesant in toata afacerea: tacerea lui Plesu. Reperul moral, definit ca atare de Gabriel Liiceanu, nu exprima nici o parere despre fapta murdara in care a fost implicat. Si nu e nimic de facut: si nesimtirea se inscrie in randuielile omenesti, atunci cand e vorba de elita si disidenti.

Nici dosariada in curs nu face o figura mai breaza in opinia publica. Din cele ce ni s-au prezentat despre dna Mona Musca nimic nu probeaza ca ar fi facut politie politica si Gabriel Liiceanu si-a exersat degeaba talentul epistolar lesios si tendentios. Aceeasi e si situatia dlui Dan Voiculescu, in cazul caruia rapoartele de serviciu au fost considerate drept note informative adresate Securitatii. Si e explicabil de ce Mircea Dinescu a dansat dansul scalpului in jurul patronului a doua televiziuni. Cam 90 la suta din elita si disidenti sug vartos de la Vantu si de la Patriciu. Dl Dan Voiculescu n-a fost dispus sa le ofere nici macar o tata la supt si i s-a inscenat ceea ce stim cu totii. Dl Eugen Uricaru a fost declarat informator al Securitatii fara probe doveditoare, numai pentru ca personajul displace celor ce l-au vrut pe Nicolae Manolescu in fruntea Uniunii falite a Scriitorilor. Iar intepaturile la adresa dlui Augustin Buzura incearca sa ne asigure ca gestul lui Plesu de a-l impinge pe tuterul sau, Horia Roman Patapievici, la conducerea Institutului Cultural Roman ar fi fost necesar si licit. Nu tine, gasca elitelor disidente nu are de-a face cu niste prosti.
In fond, toata galagia starnita de dosariada nu are alta menire decat aceea de a abate atentia de la un adevar care sare in ochi: elitele in discutie nu produc mai nimic. Dimpotriva, imping din toate puterile la disolutia spatiului cultural romanesc. Intriga, trag sfori, provoaca scandaluri, umbla cu limba scoasa dupa bani nemunciti si ofera lectii de moralitate unei opinii publice care se uita la ele ca la niste gunoaie. Ni s-a promis ca schimbul de baliverne dintre Plesu si Liiceanu, gazduit de Realitatea TV, va schimba de la radacina filosofia prime-time-ului, adica va face o gaura in cer prin care ar putea sa treaca si un tramvai. Si astazi aflam ca ratingul emisiunii s-a fixat la un ultramodest 0,1 si va cobori in curand la zero. Disparitia balivernelor celor doi din grila de programe a Realitatii TV nu va insemna insa nici o nenorocire, din punctul lor de vedere. I-au pregatit din timp pe Marius Oprea, Stejarel Olaru si Mircea Dinescu sa scoata capetele diurn din televizor, ca sa arate cu degetul in dreapta si-n stanga si sa provoace confuzii de un ridicol total. De altfel, singura ratiune a lui Mircea Dinescu de a mai fi prezent la niste televiziuni o constituie faptul ca s-a agatat cu ghiarele si cu dintii de afacerea deconspirarilor si numai cat timp va dura aceasta afacere va mai avea ocazia sa ne ofere o mutra desfigurata de ura si sa dea cu disperare din maini, ca intr-un numar de prestidigitatie improvizata scapata de sub control.

Totusi, ceva a survenit intre timp. Dupa ce a aparut cu o masa in capul scarilor sediului CNSAS, dezvaluind ilegal ziaristilor ce se trafica in institutia din care e parte, cu promisiunea ca asa va proceda zilnic, Mircea Dinescu a uitat sa se tina de promisiune si a doua zi era pe alte meleaguri. Este limpede ca i s-a spus sa se potoleasca. Ce ne facem insa cu ceilalti doi, cu Marius Oprea si Stejarel Olaru, care si-au facut din afacerea deconspirarilor meserie? Vor mai sti sa faca si altceva, dupa ce afacerea va sucomba? Totul imi aminteste o intamplare traversata de un unchi al meu dupa tata. Reintors din razboi, s-a trezit intr-un Bucuresti in care nu cunostea pe nimeni si, ratacind fara rost prin oras, a ajuns si in Crucea de Piatra, unde n-a avut incotro si s-a lipit de o dama. Dupa ce i-a facut tot tacimul, privindu-l de jos in sus, intelegeti dvs. de ce, dama i-a spus, cu lacrimi in ochi: scarboasa meserie! Asa zic si eu si nu numai eu referitor la indeletnicirea urat mirositoare de deconspirator habotnic: scarboasa meserie! In mentalitatea lor, nimeni nu trebuia sa lucreze in acele domenii in care, prin forta imprejurarilor, nu se puteau evita contactele cu Securitatea. Trebuia sa inchidem tara, sa tragem obloanele si sa ne facem toti disidenti. Dar cati dintre noi puteau s-o faca pe disidentii pe lefuri grase, asemeni lui Plesu si Liiceanu, fara sa ne ceara nimeni nimic?

Ce ne facem si cu ministrul nostru al Culturii si Cultelor, totdeauna holbat si pus si el pe deconspirari? A inceput prin a se indoi de rectitudinea fetelor bisericesti si continua prin a pune la indoiala onestitatea oamenilor de cultura romani. Pretextul cu purificarea morala a climatului nostru social nu prea sta in piciare, pentru ca, iata, avalansa deconspirarilor pe stranceana nu produce decat zazanie, controverse si provoaca dispretul opiniei publice. In cazul lui Adrian Iorgulescu si al altora de aceeasi teapa mai degraba e vorba despre o inclinatie atavica spre delatiune, intrucat deconspirarile la care ne referim tot delatiuni se cheama ca sunt. Tot balamucul, incurajat pe fata de primul ministru, a gasit in ministrul Culturii si Cultelor un fochist numai bun sa bage carbuni la vapor. Ramanem in asteptare, pentru a vedea cum se vor descurca liberalii la alegerile care au inceput sa bata la usa. Suntem convinsi ca palmele pe care electoratul le va administra copiilor din flori ai lui Bratianu ii vor face sa vada roiuri de stele verzi si sa auda pasarele ciripind prin copaci de tipla. Nu intamplator, pedistii se tin departe de aceste malversatiuni imprudente. Stiu ei ce stiu.

In acest episod, asupra unei singure chestiuni se mai cuvine sa discutam: afirmatia lui Andrei Plesu, emisa in urma cu un an si ceva sau doi, conform careia nimeni nu e in drept sa publice vreun document referitor la persoana sa, fara avizul lui. El poate publica despre oricine orice, marele nostru filosof fara opera filosofica socotindu-se deasupra a toti si a toate. Penibila umflare in pene! Dar iata ca principiul gaunos instituit de Andrei Plesu a functionat si mai functioneaza. Opinia publica nu are cunostinta de dosarul sau de securitate, dupa cum n-are cunostinta nici de dosarul lui Mircea Dinescu. Desi cu aceasta trebuia inceput. Patronand in continuare o asemenea porcarie, actualul colegiu al CNSAS se autodiscrediteaza cu fiecare zi care trece, isi compromite si bruma de credibilitate cu care mai e creditat si mult mediatizata dosariada se dovedeste a fi un joc necinstit si jegos cat incape.

(va urma)