Presedintele Romaniei: Omagiu muncitorilor brasoveni * Basescu distinge eroii de profitori

La 15 noiembrie anul acesta se implinesc 20 de ani de la revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni si 30 de ani de la miscarile din 1977. Asociatia 15 Noiembrie 1987, membra fondatoare a Centrului Rezistentei Anticomuniste si partenera a miscarii Solidaritatea a pregatit o aniversare speciala, aflata sub patronajul presedintelui Romaniei, Traian Basescu. Printre invitati, elita reala a Romaniei, fosti detinuti politici si luptatori anticomunisti in munti, impreuna cu oaspeti speciali din Basarabia si Polonia. In colaborare cu mai multe foruri, jurnalistice, istorice si academice si sub egida Centrului Rezistentei Anticomuniste condus de scriitorul-luptator Vladimir Bukovski, Asociatia 15 Noiembrie va lansa la Brasov volumul “Eroi pentru Romania – BRASOV 15 noiembrie 1987 – marturii, studii, documente”, din care va prezentam mai jos o introducere impreuna cu programul manifestarii si un articol de exceptie din Jurnalul National. PROGRAMUL manifestarii este afisat mai jos.

VEZI SI: Eroii din Basarabia la eroii de la Brasov

ÎNCEPUTUL SFÂRŞITULUI

“…Faptele sunt binecunoscute, iar consecinÅ£ele lor – deopotrivă. Netăgăduit, pe măsura semnificaÅ£iei lor deosebite. Cine ar fi bănuit că – atunci ÅŸi acolo, deci la 15 noiembrie 1987, la BraÅŸov – avea să se producă debutul acÅ£iunilor care, la 14 decembrie 1989, la IaÅŸi, la 15 decembrie 1989, la TimiÅŸoara, iar la 21-22 decembrie 1989, la BucureÅŸti apoi în toată Å£ara, au marcat, pe fondul răsturnărilor ÅŸi loviturilor politice de tot felul în spatele Cortinei de Fier, deci la scara întregii Europe Est-Centrale, prăbuÅŸirea regimului comunist în România? Åži, totuÅŸi, astăzi, după exact douăzeci de ani, desfăşurările istorice de atunci ne apar în conexiunea ÅŸi devenirile lor reale, adeseori legice, probând că scânteia aprinsă la BraÅŸov în noaptea de 14/15 decembrie 1987 a scurt-circuitat, într-un răstimp de numai doi ani, un întreg sistem social-politic, provocându-i dezastrul. (…)”

EROI PENTRU ROMANIA – BRASOV 1987

“Inceputul sfarsitului” sistemului comunist in Romania, asa este considerata de catre istorici revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni din 15 noiembrie 1987. La 20 de ani de la evenimentele din Brasov, “Asociatia 15 noiembrie 1987” organizeaza o manifestare de anvergura internationala, la care vor fi prezenti si partenerii anticomunistilor brasoveni de la Sindicatul “Solidaritatea” din Polonia. Asociatia Civic Media va onora evenimentul de maine printr-un ziar special – “Ziua a cinsprezecea” -, dedicat luptei eroilor de la Brasov, distribuit la nivel national.

Revolta anticomunista de la Brasov, din 15 noiembrie 1987 a fost evenimentul politic major care a anuntat prabusirea iminenta a comunismului in Romania. Dupa ce initial se anuntase pedeapsa capitala pentru muncitorii arestati, sub presiunea opiniei publice mondiale comunistii au revenit asupra hotararii lor, deportand, in urma unui proces inscenat, un numar de 61 de muncitori si schimband locurile de munca ale altor 27 de persoane dintre cele peste 300 arestate si anchetate in sediile Militiei si Securitatii din Brasov si Bucuresti.Dupa evenimentele din decembrie 1989, majoritatea celor deportati s-au intors in Brasov. Vasile Vieru, unul dintre cei 61 de muncitori deportati, decedase insa la Barlad, in septembrie 1988, la mai putin de un an de la ancheta, in urma maltratarilor la care a fost supus la Inspectoratul General al Militiei din Bucuresti. Pana in prezent, 12 dintre cei 61 de muncitori deportati au incetat din viata. Nici unul dintre membrii “Asociatiei 15 Noiembrie 1987” nu a primit vreo recunoastere oficiala din partea statului roman, privilegii sau vreun Ordin National, cu care se impopotoneaza in schimb nenumarati falsi disidenti selectati de structurile KGB din randurile intelectualitatii “progresiste” pentru a-l inlocui pe Nicolae Ceausescu cu Ion Iliescu.

Si presedintele Traian Basescu este asteptat, maine, la Brasov, la Conferinta Internationala “15 Noiembrie”, dupa cum a declarat Mediafax presedintele Asociatiei, Florin Postolachi. Presedintele Basescu a confirmat participarea la evenimentele din 15 noiembrie la ceremonia de depunere a coroanelor la Monumentul Cruce inchinat eroilor, precum si la Conferinta Internationala “15 Noiembrie”, care va avea loc in Aula Universitatii “Transilvania” Brasov. Printre cei care vor fi prezenti la Brasov se numara presedintele Fundatiei “Centrul Solidaritatea”, Bogdan Lis, cunoscutul istoric si cercetator de la Institutul Memoriei Nationale din Polonia, Jerzy Eisler, precum si ambasadorii Poloniei si Cehiei, Jacek Paliszewski si, respectiv, Petr Dokladal. Invitati speciali sunt fostii detinuti politic anticomunisti si luptatori din rezistenta armata anticomunista impreuna cu oaspeti din Basarabia, precum Alexandru Lesco si Tudor Popa, eliberatI din Transnistria dupa 12 si respectiv 15 ani de detentie ilegala. Vor fi prezenti luptatorii anticomunisti Raul Volcinschi, Gavrila Rusu, Teofil Mija, Nicolae Purcarea, Zoea Radulescu, Gheorghe Jijie si numerosi detinuti politic. Pe lista invitatilor se afla si artistii Mariana Nicolesco si Dan Puric, transmite Mediafax.In cadrul menifestarilor, va fi lansat volumul “Eroi pentru Romania – Brasov, 15 noiembrie 1987 – marturii, studii, documente” realizat in colaborare cu mai multe foruri jurnalistice, istorice si academice, sub egida Centrului Rezistentei Anticomuniste, condus de scriitorul Vladimir Bukovski. Astazi este organizata o masa rotunda, avand ca teme de dezbatere “Fenomenul rezistentei anticomuniste” si “Semnificatia zilei de 15 Noiembrie 1987 in constiinta opiniei publice romanesti si internationale” urmand sa fie vernisata expozitia “15 Noiembrie” (la Casa Muresenilor), realizata in colaborare cu Institutul Cultural Polonez, Asociatia Civic Media si CNSAS.

Dupa 1987, soarta lui Ceausescu a fost pecetluita

“Inceputul sfarsitului” este analizat si de scriitorul anticomunist Radu Portocala in prima lucrare de dupa 1989 care analiza caderea comunismului sI inlocuirea lui cu unul “cu fata umana. In “Autopsia unei lovituri de stat”, Radu Portocala observa cum evenimentele de la Brasov au stimulat caderea lui Ceausescu atat prin constientizarea in sanul populatiei a ideii ca “se poate” protesta, cat si prin activarea imediata a cadrelor “disidente” pregatite de KGB sa preia puterea.”Rascoala de la Brasov a fost urmata de o intalnire a activitatii opozitiei, reprezentata fie de indivizi izolati, fie de organizatii sindicale libere, aflate in stare embrionara. Ea este slaba, dezorganizata, dar are o audienta oarecare si, din nou, scapa de sub orice control. Aceasta miscare trebuia deci dublata de o structura paralela, pastrata sub stricta supraveghere, si usor de manipulat. Asadar sunt create toate piesele unei disidente provenind din sferele inalte ale partidului comunist si care are ca sarcina principala aceea de a deveni credibila si populara. O disidenta astfel organizata incat sa dea cetatenilor impresia de pluralism, de alegere intre mai multe variante. Cei care compun aceasta disidenta artificiala incep sa publice, in strainatate, texte critice la adresa lui Ceausescu. Trebuia discreditat omul, pentru ca sistemul sa iasa cat mai curat cu putinta. Suntem in anul 1987, iar soarta lui Ceausescu pare deja pecetluita”, scrie Radu Portocala.

“Jos Ceausescu!”, pentru prima oara

Revolta s-a declansat la intreprinderea de Autocamioane Brasov, printr-o greva inceputa in noaptea de 14 noiembrie, la schimbul III, si continuata a doua zi dimineata cu un mars pana in centrul orasului, in fata Comitetului Judetean al Partidului Comunist Roman. Refuzul autoritatilor comuniste de a dialoga cu demonstrantii a provocat luarea cu asalt a sediului comunist de catre multimea adunata. Muncitorii au scandat pentru prima oara in Romania, “Jos Ceausescu”, intonand ceea ce avea sa devina imnul insurectiei din decembrie 1989 si, ulterior, al tarii: “Desteapta-te, romane!”. Portretul dictatorului Ceausescu a fost doborat de pe frontispiciul cladirii si incendiat. “Cutremurele nu au fost nimic pe langa ceea ce s-a intamplat!”, avea sa exclame prim-secretarul Comitetului Judetean PCR Brasov, Petre Preoteasa, in sedinta activului de partid din 15 noiembrie 1987. A urmat interventia brutala a trupelor speciale de securitate, arestarile, torturile etc.(Ziua)

VEZI SI JN: Brasov ’87 de Lavinia Betea

PROGRAMUL manifestărilor “15 Noiembrie” la 20 de ani

Miercuri, 14 noiembrie

14,00 – 17,00 – Masă rotundă cu tema “Semnificaţia zilei de 15 Noiembrie 1987 în conştiinţa opiniei publice româneşti şi internaţionale” (Sala de şedinţe a Consiliului Local Braşov)

18,00 – Spectacol artistic (Teatrul Dramatic)

19,00 – Vernisaj expoziţie „15 Noiembrie” (Muzeul “Casa Mureşenilor”)

20,00 – Recepţie oferită în cinstea oaspeţilor Asociaţiei

Joi, 15 noiembrie

10,30 – 11,30 – Depunere de coroane la Monumentul Cruce închinat eroilor care s-au jertfit pentru libertate

12,00 – 12,15 – Deschiderea ConferinÅ£ei (Aula Universităţii Transilvania din BraÅŸov) – Slujbă religioasă închinată luptătorilor anticomuniÅŸti

12,15 – 12,20 – Discursul Preşedintelui Asociaţiei “15 Noiembrie 1987”

12,20 – 14,30 – Discursul Preşedintelui Romaniei, Traian Băsescu.

Mesaje adresate participanţilor de către diplomaţi, autorităţile publice, organizaţiile neguvernamentale şi personalităţile invitate la manifestare

14,30 – 15,00 – Lansarea unei cărÅ£i-document despre revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987 ÅŸi a unei ediÅ£ii speciale a ziarului “15 Noiembrie”

15,00 – 15,30 – Pauza de cafea

15,30 – 17,50 – Mărturii ale luptătorilor anticomunişti

17,50 – 18,00 – Prezentarea rezoluţiei Conferinţei Internaţionale “15 Noiembrie”

18,00 – Spectacol Dan Puric (Teatrul Dramatic)

19,00 – Spectacol aniversar (recital Conexiuni ÅŸi Holograf – PiaÅ£a Sfatului)

VEZI SI: 15 noiembrie 1987, 19 ani de nerecunostinta de stat

CITITI mai jos: BraÅŸov ’87 – Au strigat primii: “Jos CeauÅŸescu!”

ÃŽn noiembrie 1987, cu doi ani înainte de sfârÅŸitul dictaturii, pe străzile BraÅŸovului s-a strigat pentru prima dată “Jos CeauÅŸescu!”. Muncitorii braÅŸoveni au fost singurii români din acea vreme care au avut curajul ÅŸi demnitatea să înfrunte regimul. Pe faţă, fără ocoliÅŸuri, fără să aibă vreun sprijin de undeva. ÃŽn acest timp, peste tot în Est comunismul trăgea să moară.

La sfârşitul anilor ’80, România oferea un spectacol cenuşiu şi trist. Frigul, foamea, frica, minciuna generalizată dominau viaţa cotidiană a românilor. Nicolae Ceauşescu a rămas fidel vechilor practici economice staliniste, favorabile dezvoltării industriei grele, ignorând nevoile populaţiei de rând. Convins până la fanatism de posibilitatea anulării decalajului economic între Vestul capitalist şi Estul socialist, impusese măsuri drastice de economisire a resurselor ţării. Raţionalizarea devenise cuvântul de ordine în România atât în alimentaţie, cât şi la căldură şi energie electrică.

Pentru a plăti creditele externe contractate la mijlocul anilor ’70, CeauÅŸescu a decis ca populaÅ£ia ţării “să strângă cureaua”, adică să consume cât mai puÅ£ine bunuri ÅŸi energie electrică. ÃŽn schimb, industria grea ÅŸi-a continuat dezvoltarea, urmând tradiÅ£ia instituită de Stalin în Rusia Sovietică încă de la începuturile comunismului. Industria alimentară, neglijată în mod voit de conducerea ţării, a cunoscut un regres continuu, produse de strictă necesitate precum pâinea, laptele, zahărul ÅŸi carnea ajungând rarităţi în vitrinele magazinelor. Pentru anumite alimente (pâine, ulei ÅŸi zahăr), s-au introdus cartele, ceea ce a afectat starea de sănătate a populaÅ£iei, ajunsă în pragul subnutriÅ£iei. Pentru a-ÅŸi procura alimentele “raÅ£ionalizate”, românii stăteau la cozi interminabile sau practicau “trocul”, oferind la schimb alte produse.

VÂNTUL SCHIMBÃ…RII. ÃŽn acest timp, în chiar “Å£ara sovietelor”, începea schimbarea. Sub conducerea unor lideri din “vechea gardă” – Iuri Andropov, Constantin Cernenko – situaÅ£ia economică se înrăutăţise, iar corupÅ£ia ÅŸi birocraÅ£ia “sufocau” societatea sovietică. La 11 martie 1985, Mihail Gorbaciov, un tânăr activist, a fost ales secretar general al PCUS. El a iniÅ£iat un program de reforme, menite să “dezmorÅ£ească” economia sovietică de tip centralizat aflată în pragul colapsului. Astfel a apărut Perestroika (“restructurare”), “politica al cărei scop este de a activa progresul social ÅŸi economic al ţării ÅŸi de a reînnoi toate sferele vieÅ£ii”, după cum o descria Gorbaciov însuÅŸi. ÃŽn plan economic, succesele occidentalilor în materie de tehnologie avansată, neglijate până atunci de sovietici, urmau să fie introduse “ÅŸtiinÅ£ific” în economia de tip centralizat. Ajutat de planurile modernizatoare ale economiÅŸtilor N. Râjkov ÅŸi S. Åžatalin, Gorbaciov urmărea privatizarea micilor întreprinderi, indexarea salariilor, liberalizarea preÅ£urilor ÅŸi lupta contra monopolurilor. Totodată, le-a promis concetăţenilor “îmbunătăţirea traiului, a sistemului educaÅ£ional ÅŸi sanitar”, sectoare sensibile în statele comuniste de pretutindeni. Conservatorii din PCUS s-au opus reformelor ÅŸi l-au contestat pe Gorbaciov. SprijiniÅ£i de serviciile secrete (KGB), au organizat puciuri împotriva sa, fără a avea succes. Nici reformiÅŸtii nu erau mulÅ£umiÅ£i, reclamând lentoarea reformelor. Prins între cele două tabere, secretarul general a rămas izolat în viaÅ£a politică sovietică ÅŸi, în final, forÅ£at să demisioneze din funcÅ£ia de preÅŸedinte al URSS. ÃŽn realitate, economia sovietică nu putea fi reformată, cât timp activiÅŸtii PCUS păstrau poziÅ£ii importante în stat. La rândul ei, perestroika fusese precedată de miÅŸcări ÅŸi revolte peste tot în lagărul estic.

“SOLIDARNOSC”. ÃŽn vara lui 1980, condiÅ£iile de trai ale polonezilor deveniseră insuportabile. Autorităţile măriseră preÅ£urile bunurilor de consum, fără a ajusta ÅŸi salariile. Anna Walentynowicz, cunoscută activistă a Partidului Unit al Muncitorilor Polonezi (PUMP), preocupată de greutăţile muncitorilor din ÅŸantierul naval “Lenin” din Gdansk, a iniÅ£iat o energică acÅ£iune de protest, la care s-a alăturat Lech Walesa, electrician în aceeaÅŸi fabrică. ÃŽn urma grevei din august de la ÅŸantierul naval din Gdansk, au apărut sindicatele independente, interzise până atunci în Polonia. Protestatarii cereau legalizarea sindicalismului autonom de partid, desfiinÅ£area cenzurii, acordarea dreptului la grevă, eliberarea deÅ£inuÅ£ilor politici ÅŸi îmbunătăţirea sistemului naÅ£ional de sănătate. ÃŽn prima fază, guvernul polonez a recunoscut existenÅ£a sindicatelor independente. Solidaritatea reunea aproape întreaga suflare a muncitorilor polonezi, aproximativ 10 milioane de oameni. StudenÅ£ii ÅŸi intelectualii s-au alăturat sindicatului, devenit brusc o miÅŸcare socială de masă. De teama declanşării unor tulburări politice, generalul Jaruzelski a instituit curtea marÅ£ială, pe baza căreia au fost arestaÅ£i aproximativ 5.000 de sindicaliÅŸti. ÃŽn 1982 Solidaritatea a fost interzisă, continuându-ÅŸi activitatea în clandestinitate. Peste ÅŸase ani, greva generală a paralizat economia poloneză. Tot mai izolaÅ£i, comuniÅŸtii au invitat opoziÅ£ia sindicalistă la “mese rotunde”. După încă un an Solidaritatea a reintrat în legalitate, iar participarea la alegeri i-a adus un mare succes electoral, sindicalistul Tadeusz Mazowiecki fiind desemnat prim-ministru. Era pentru prima oară în istoria statelor comuniste est-europene când un necomunist accedea într-un astfel de post. Printr-o presiune constantă asupra guvernanÅ£ilor ÅŸi aliată cu intelectualitatea dizidentă, muncitorimea a democratizat societatea poloneză, fără a recurge la metode violente. Ultimul pas spre eliminarea comuniÅŸtilor de la conducerea ţării s-a făcut prin alegerea lui Lech Walesa în funcÅ£ia de preÅŸedinte al Poloniei, în decembrie 1990.

FURAÅ¢I LA SALARII. ÃŽn România, scânteia revoltei a pornit tot de la “clasa muncitoare”. Spre deosebire de Polonia, intelectualii nu s-au raliat protestatarilor. Muncitorii de la ÃŽntreprinderea de Autocamioane BraÅŸov s-au ridicat singuri împotriva dictaturii ÅŸi la final au fost singurii care au tras ponoasele, după curajul de a fi strigat cu glas tare ceea ce gândea toată lumea, fără să o spună: “Jos CeauÅŸescu!”.

ÃŽnceputul le-a parÅ£inut lucrătorilor din secÅ£ia 440 a întreprinderii “Steagul RoÅŸu”. De câteva luni, directorii uzinei obiÅŸnuiau să reducă salariile muncitorilor, oamenilor spunându-li-se că erau “sancÅ£ionaÅ£i” pentru nerealizarea planului economic. La sfârÅŸitul anilor ’80, indicatorii de realizat de către fiecare întreprindere erau stabiliÅ£i la niveluri atât de ridicate, încât erau practic imposibil de realizat. Pentru aceasta cineva trebuia, desigur, să plătească. Åži plăteau, deopotrivă, muncitorii ÅŸi “factorii de răspundere”: primii, pentru că nu munciseră suficient, ceilalÅ£i, pentru că le permiseseră să nu muncească. La “lichidare” angajaÅ£ii constatau deseori că le lipsea ÅŸi până la jumătate din retribuÅ£ie, în funcÅ£ie de categoria la care erau încadraÅ£i. ÃŽn plus, banii se primeau cu întârziere. După vechimea în muncă ÅŸi orele lucrate, la fiecare dată de 11 ale lunii, muncitorii trebuiau să primească restul salariului, care ajungea la aproximativ 2.000 de lei.

“HAIDEÅ¢I CU NOI!”. De data aceasta, salariile au întârziat trei zile. ÃŽnnebuniÅ£i de frigul din case ÅŸi din fabrică, de penuria de alimente, de prăpastia dintre prezentul din propagandă ÅŸi realităţile cotidiene, de neplata salariului ÅŸi de multe altele, muncitorii secÅ£iei 440 din schimbul trei au întrerupt lucrul în noaptea dinspre 14 spre 15 noiembrie. SecÅ£ia respectivă cuprindea aproximativ 90 de lucrători, distribuiÅ£i în trei ateliere. ÃŽn ciuda numărului restrâns, aceÅŸtia au avut curajul să-i “radicalizeze” ÅŸi pe ceilalÅ£i. “N-am ieÅŸit afară, pentru că era ofiÅ£er de serviciu ÅŸeful de secÅ£ie din tura de noapte, ÅŸi-a adus aminte Aurel Bejenariu, lucrător la 440. Maistrul era plecat în concediu, eram în grija unui ÅŸef de echipă care era muncitor ca ÅŸi noi, ÅŸi nici n-a avut intenÅ£ia măcar să ne oprească. DeÅŸi aveam de lucru nu am mai vrut să lucrăm. Eram atât de disperaÅ£i, încât nu credeam că poate să fie ceva mai rău!”

Valer Ghelase, ÅŸeful de secÅ£ie, a încercat în zadar să-ÅŸi întoarcă la lucru colegii care insistau să afle când le vor fi plătite salariile. Nu a putut să le ofere nici o explicaÅ£ie, încercând în schimb calea “dialogului”. Ghelase a redactat o listă cu câte trei lucrători din fiecare atelier, care să-ÅŸi exprime separat doleanÅ£ele, dar muncitorii au înÅ£eles că era o tactică de a sparge unitatea “revoltaÅ£ilor”. ÃŽn cor, cei de la SecÅ£ia 440 au refuzat discuÅ£iile cu conducerea fabricii, aÅŸtepând venirea dimineÅ£ii ÅŸi a colegilor din schimbul întâi. ÃŽntre timp, muncitorii altor secÅ£ii, convinÅŸi de îndemnul “HaideÅ£i cu noi!”, s-au alăturat ÅŸi ei protestatarilor din 440 ÅŸi, pentru a opri formarea unor grupuri masive de revoltaÅ£i, ÅŸefii de secÅ£ie au blocat uÅŸile halelor în care lucrau. Spre 9:00 dimineaÅ£a grupul nemulÅ£umiÅ£ilor crescuse la aproximativ 1.000 de persoane, iar după puÅ£in timp ajunsese să cuprindă aproape întregul colectiv al uzinei. “Era o masă de oameni care nu mai putea fi Å£inută în frâu ÅŸi nu avea lider, îşi aminteÅŸte Aurel Bejenariu. La câtă nemulÅ£umire se acumulase, orice violenţă era justificată. Nu necesară, dar era o supapă de refulare. N-a existat o presiune asupra muncitorilor, să vină neapărat, fiecare a acÅ£ionat conform liberei conÅŸtiinÅ£e.”

Un reprezentant al conducerii, venit să “le bage minÅ£ile în cap”, a fost huiduit ÅŸi alungat de puhoiul care se formase în incinta uzinei. MulÅ£imea s-a deplasat la Palatul Administrativ, sediul conducerii uzinei, aflat în interiorul fabricii “Steagul RoÅŸu”. ÃŽn loc de lămuriri în legătură cu banii lor, oamenii au primit ameninţări din partea conducerii. Au înÅ£eles că dreptate pot cere doar de la Primărie ÅŸi au decis să plece spre “oraÅŸ”, la Comitetul JudeÅ£ean de Partid, aflat în centrul BraÅŸovului. Conform propagandei partidului, ceea ce făcuseră ei era întru totul legal ÅŸi îndreptăţit.

“JOS CEAUÅžESCU!” DeÅŸi nemulÅ£umirea cuprinsese întreaga suflare a uzinei, puÅ£ini au avut curajul să plece spre sediul PCR din BraÅŸov. De teama represaliilor, unii au preferat să se întoarcă la lucru, astfel încât pe poarta întreprinderii au ieÅŸit vreo 200 de oameni. Unii îşi schimbaseră în grabă salopetele cu hainele “civile”, imaginându-ÅŸi că vor putea astfel scăpa de o posibilă identificare din partea organelor de represiune, MiliÅ£ia ÅŸi Securitatea. Culorile salopetelor constituiau indicii sigure despre provenienÅ£a lucrătorilor din secÅ£ii. Cei de la “Sculărie” aveau uniforme viÅŸinii, iar cei de la “410” – albastre. Cum protestatarii nu-ÅŸi confecÅ£ionaseră din timp pancarte, au smuls steagurile de la intrarea în întreprindere, anume ridicate pentru a celebra alegerile din acea zi. ÃŽn prima fază, din piepturile celor 200 de oameni au izbucnit strigăte de nemulÅ£umire precum: “Vrem mâncare!”, “Vrem căldură!”, “Vrem banii!”, “HoÅ£ii!” ÅŸi “Vrem duminica înapoi!”, iar la un moment dat s-a cântat “DeÅŸteaptă-te, române!”. Cum coloana se deplasa pe artera Calea BucureÅŸti spre centrul BraÅŸovului, numeroÅŸi braÅŸoveni au “pactizat” cu muncitorii din “Steagul RoÅŸu”, astfel încât la Comitetul JudeÅ£ean au ajuns mult mai mulÅ£i decât plecaseră. Tot mai înverÅŸunaÅ£i, oamenii au scandat împotriva regimului comunist. Lozincile “Jos comunismul!” ÅŸi “Jos CeauÅŸescu!”, la început timide, se auzeau cu putere în BraÅŸov, în miezul zilei de 15 noiembrie. La sediul partidului, pe demonstranÅ£i i-a cuprins furia: clădirea era garnisită cu mobilă luxoasă ÅŸi candelabre impunătoare, iar frigiderele ticsite cu produse alimentare la care braÅŸovenii de rând abia visau. ÃŽn semn de protest faţă de huzurul autorităţilor locale, revoltaÅ£ii au spart geamuri, au ars publicaÅ£iile oficiale de partid ÅŸi ÅŸi-au împărÅ£it mâncarea. Sub pretextul tulburărilor de la sediul de partid, trupele din Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă au intervenit în forţă, împrăştiind cu brutalitate ÅŸi arestând manifestanÅ£ii. Ceea ce-i aÅŸtepta era de neimaginat în lumea democraÅ£iei socialiste!

“Trenurile foamei”

Ca mai toÅ£i românii, braÅŸovenii sufereau ÅŸi ei de foame ÅŸi de frig. Alimentarele ce se puteau cumpăra din localitate erau doar conservele de peÅŸte. Carnea, laptele ÅŸi uleiul lipseau, astfel încât, cel mai adesea, muncitorii preferau să mănânce la cantinele uzinelor. Pentru a suplimenta hrana, se trezeau cu noaptea în cap, plecând cu primul tren spre BucureÅŸti, denumit de atunci “trenul foamei”. Prin anii ’80, în capitală se comercializau în magazine mai multe produse alimentare decât în provincie. Autorităţile au înÅ£eles “miÅŸcarea”. Astfel că, spre sfârÅŸitul deceniului nouă, vânzătorii solicitau cumpărătorilor buletinele de identitate, refuzând să vândă alimente celor fără buletin de BucureÅŸti.

de Cristina Diac, Florin Mihai

Jurnalul National
VEZI SI JN: Expulzatii