O moarte absurdă, într-un accident de maşină, într-o noapte de octombrie a anului 1992, undeva în România, lângă Urziceni. La Coşereni, acolo unde Doina şi Ion Aldea Teodorovici au fost furaţi de toamnă, s-a înălţat un monument în cinstea lor. Un omagiu modest pentru doi cântăreţi ai unităţii naţionale.

PATRIOŢI. Acum mai bine de 15 ani ne uluiau cu seninătatea cu care-şi clamau românismul. Din păcate au plecat dintre noi înainte de a-şi termina de rostit mesajul. Nu ştiu ce ar spune acum Doina şi Ion, cu ce ochi ar privi încrâncenarea care domină relaţiile dintre Republica Moldova şi România. Câtă amărăciune s-ar cuibări în inimile lor, care băteau pentru regăsirea fraţilor de pe malurile Prutului?

“Bucurati-va!” – Doina si Ion Aldea Teodorovici

Gasiti mai jos articole despre cei doi patrioti romani ai Basarabiei

MÂHNIRE. Cum să le prezinţi Doinei şi lui Ion ştiri precum cea referitoare la incidentul de la vamă, de la Albiţa? Cum să le spui că vameşii moldoveni nu primesc pe teritoriul ţării nişte români? Cum să le povesteşti Doinei şi lui Ion că România nu-şi poate deschide consulate la Cahul şi la Bălţi? Că fraţii noştri de dincolo de Prut sunt umiliţi şi jecmăniţi, pentru simplul fapt că au nevoie de o viză pentru a intra în România? Poate ar fi bine să nu ne audă povestind aşa ceva.

CONTRASTE. Poate e doar un coşmar şi într-o bună zi ne vom trezi şi ne vom felicita, pentru că nimic din toate acestea nu a fost adevărat. Iar glasul Doinei şi cel al lui Ion vor putea răsuna în continuare la posturile de radio din Republica Moldova sau România, fără ca nimeni să-i considere desueţi. Ba chiar stânjenitori. Pentru că, într-o perioadă în care noi abia ne dezmeticeam după anii grei de întuneric comunist, ei au făcut posibilă înţelegerea adâncă a apartenenţei noastre la acelaşi neam, la aceeaşi istorie. Ce act de curaj! Cine să ştie atunci ce aveau să însemne 15 ani la scara istoriei şi cu câtă amărăciune mai vorbim acum despre toate acestea?

NÃ…SCUÅ¢I PENTRU A DÃ…RUI. Două inimi darnice, după cum i-a caracterizat poetul Dumitru Matcovschi pe Doina ÅŸi Ion. Pentru Matcovschi, “dăruiÅ£ii cu har nu se nasc în fiecare zi, nici în fiecare an. Iar Doinei ÅŸi lui Ion mult mai bine, dar ÅŸi mai frumos le-ar fi stat… să moară în toamna daurită a vieÅ£ii, de multă inimă, de mult suflet, de mult cântec”.

CLIPA FATALÅ. În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, glasul celor doi interpreţi a fost curmat în timp ce maşina cu care se îndreptau de la Bucureşti la Chişinău a intrat într-un copac, la câteva zeci de kilometri de Bucureşti, în dreptul localităţii Coşereni. În acel moment, moartea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici a fost percepută ca o tragedie naţională. Multe elemente din dosarul morţii lor au părut atunci cel puţin neclare, dacă nu controversate, lăsând loc speculaţiilor privind circumstanţele în care s-a petrecut accidentul.

SPECULAÅ¢II. ÃŽn 1992, foarte multă lume s-a întrebat: a fost accident sau o crimă? Din ce cauză nu a fost investigată moartea celor doi, cu atât mai mult cu cât ÅŸoferul maÅŸinii în care ei ÅŸi-au găsit sfârÅŸitul a scăpat cu viaţă? Ce s-a întâmplat de nu s-a redeschis cazul? ÃŽntr-un interviu acordat în noiembrie 2005 publicaÅ£iei Ziarul de Gardă din ChiÅŸinău, fiul celor doi talentaÅ£i interpreÅ£i, Cristi Aldea Teodorovici, spunea că nu ÅŸtie prea multe detalii, pentru că era totuÅŸi copil la momentul în care s-a produs tragedia. “Am vorbit în România cu cineva să redeschidem cazul, dar e ÅŸi destul de târziu… Atunci, ancheta s-a întrerupt pe motivul unui telefon care a fost primit de bunica. I s-a spus că, dacă îi este dragă viaÅ£a mea, să nu mai continue cu cercetările. Atunci, acel avertisment ne-a pus pe gânduri pe toÅ£i”, povestea el.
Acum, la 15 ani de la nedreapta lor dispariţie, puţini sunt cei care le mai cinstesc memoria cum se cuvine. Aici şi acolo, în Moldova. Pentru că vremurile sunt altele şi noi, vremelnicii, parcă mai superficiali cu fiecare zi care trece.

DESTINE. Ion s-a născut la 7 aprilie 1954, în orăşelul Leova, din Republica Moldova. A studiat la ÅŸcoala de muzică “Åžtefan Neaga”, apoi la Colegiul de Muzică din Tiraspol, pentru ca ulterior să urmeze cursurile Academiei de Muzică, Teatru ÅŸi Arte Plastice. De altfel, era un pasionat de literatură, teatru, pictură. A fost saxofonist în formaÅ£ia Contemporanul, conducător al formaÅ£iei DiATe, conducător artistic la Teatrul “Mihai Eminescu”, compozitor. Dăruirea cu care ÅŸi-a marcat întreaga carieră i-a fost onorată de mai multe ori (laureat al Premiului “Boris Glavan”, laureat al Festivalului al XII-lea al Tineretului ÅŸi StudenÅ£ilor de la Moscova, Artist Emerit al Republicii Moldova). Post-mortem a fost decorat cu Ordinul Republicii.

ÃŽn 1981, Ion s-a căsătorit cu Doina. Fiică de jurnalist ÅŸi profesoară de limba română, Doina (născută la 15 noiembrie 1958, la ChiÅŸinău) a absolvit Åžcoala nr. 1 româno-franceză de la ChiÅŸinău, iar ulterior cursurile Universităţii de Stat din ChiÅŸinău, Facultatea de Filologie, Limba ÅŸi Literatura Română. Doina ÅŸi Ion au avut un singur copil, pe Cristofor (Cristi), care avea aproape 11 ani în momentul dispariÅ£iei părinÅ£ilor lui. Doina a fost ÅŸi profesoară de literatură universală, ÅŸi interpretă de muzică uÅŸoară, dar ÅŸi dansatoare în ansamblul de dansuri populare “Moldovenească”. Peste ani, Doina ÅŸi Ion au format celebrul duet, care a dat spectacole în Rusia, Germania, Mongolia, Algeria, Iugoslavia, România. Pe Doina ÅŸi pe Ion românii de pe ambele maluri ale Prutului ÅŸi-i amintesc în special pentru militantismul lor. Citeam undeva că, dacă în ziua de azi se vorbeÅŸte româneÅŸte ÅŸi se învaţă în limba română în ÅŸcolile din Moldova, este ÅŸi datorită lor. Pasiunea pe care o puneau în tot ceea ce au întreprins în viaÅ£a lor este, cred, neegalată. ÃŽn 1991 au cântat la Marea Adunare NaÅ£ională, apoi au plecat la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună românilor: “Vin aici direct din PiaÅ£a Marii Adunări NaÅ£ionale din ChiÅŸinău, să vă aduc salutul libertăţii noastre”. Dar, mai presus de toate, în mai 1992, Doina ÅŸi Ion, împreună cu poeÅ£ii Grigore Vieru ÅŸi Adrian Păunescu, au cântat în faÅ£a luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. GândiÅ£i-vă doar la acest gest. SacrificaÅ£i câteva secunde meditaÅ£iei ÅŸi cântăriÅ£i, într-o balanţă imaginară, importanÅ£a lui, în comparaÅ£ie cu laÅŸităţile prezentului.

ÃŽNTREBÃ…RI. “Poate, cine ÅŸtie, dacă n-ar fi cântat cu atâta dăruire, mai erau printre noi?! Nu se făceau atât de dragi lui Dumnezeu! Dar aÅŸa să fie: ascultându-le glasul, Bunul se va îndura de Neamul care ne are ÅŸi-i va întinde mâna să se înalÅ£e precum îi este menit. AÅŸa e de când lumea – pentru a înaripa un vis, a apăra o cauză, cineva (dar nu oricine!) trebuie să fie răstignit. Pentru aceasta se aleg cei mai buni, cei mai dragi ÅŸi irepetabili. De astă dată au fost Ei. Am pierde cel mai frumos cântec din memoria noastră dacă i-am uita!” – C. Partole, scriitoare

INIMI DARNICE. “Nu cred că vom avea degrabă alte două inimi darnice ca inimile lor. Atât de tineri ÅŸi atât de nevinovaÅ£i erau Doina ÅŸi Ion. De ce, mă întreb, anume peste ei s-a abătut năpasta? Unde era, de ce nu era îngerul lor de pază? Un gol a rămas, un mare gol în sufletul nostru. Noi am pierdut, Basarabia a pierdut, Å¢ara” – Dumitru Matcovschi, poet

RENAÅžTEREA. “Am plâns copilăreÅŸte la cântecele lor, ale Doinei ÅŸi ale lui Ion. Cât mai are artiÅŸti ca Vieru, Doina ÅŸi Ion Aldea Teodorovici, poporul român poate spera la o purificatoare renaÅŸtere. Ea se ÅŸi petrece” – Adrian Păunescu, poet

Jurnalul National | 29.10. 2007 | de Marina Constantinoiu

Flacări ale românismului

Tragicii miri ai iubirii, regăsirii şi morţii

Doina şi Ion, glas de îngeri în întuneric

BASARABIA – Caravana Jurnalului peste Prut

“Rasai” – de Doina si Ion Aldea Teodorovici

Dragu-mii a te cânta,/ Scrisule venit din stele./ Orice literă a ta/ Ca pe ochii maicii mele/ Dornic o sărut.

Răsai, răsai, răsai/
Ca grâul cel verde,/
Ca lacrima/
Răsai, răsai, răsai/
Åži nu te mai pierde,/
Iubïrea mea.