de Sever Voinescu

Aflu din gaura colorata a televizorului ca, in anii ceausismului, a operat o „retea“ aservita regimului, compusa din dnii Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Mircea Dinescu si Nicolae Manolescu. „Retea“ cu „R“, nu cu „r“ – dupa cum a subliniat, fascinat de idee, dl Cristoiu.

De cind s-au deschis pivnitele infecte ale Securitatii, in Romania s-a dat liber la etica. Dau buzna pe imasul cu valori morale fel de fel de creaturi care exerseaza delirant roluri greu de definit. O fauna fabuloasa, coborita parca dintr-un bestiar dimbovitean, umple locul. Ca dupa regulile medievale, fiecare animal sau pasare de pe cuprins are o semnificatie anume, adesea oculta. Cheia de intelegere a unora sta tocmai in arhivele sus-pomenite. Pe altele le mina pizma si le poti intelege doar daca iti amintesti de unele personaje din Shakespeare sau Balzac. Si Freud e util in anumite cazuri. In fine, nu putine fiare moraliste sint anume dresate si asmutite la loc deschis, in vazul tuturor, sa faca praf pe cite unul. Creaturile inocente, minate de instinct pur si purtatoare de buna-credinta, aproape nu se mai disting. Spectacolul e total. E ca un razboi in care, tocmai pentru ca se stie ca nu moare nimeni, toti vor sa fie eroi. Se cuvine sa multumim Cerului pentru ca ne-a dat televiziunea, altfel nimic din toate acestea nu s-ar fi putut vedea.

Duminica trecuta, la ceas de seara, in gazduirea generoasa a dlui Cristoiu, dl Victor Roncea a demascat, viguros, „reteaua“. Pardon, „Reteaua“.

De pilda, ca sa ne dovedeasca cit de nedemni de increderea noastra sint dnii Plesu si Liiceanu, dl Roncea nu le contrazice alegatiile si nu le contesta observatiile, ci recurge la cel mai periculos argument cu putinta: compara biografii. Cele ale cunoscutilor paltiniseni din „Retea“ cu cea a parintelui Calciu Dumitreasa si cu cea a dlui Paul Goma. Concluzia e limpede: cind primii mergeau la burse si lincezeau fara sens in institute de cercetare, ceilalti erau in inchisori pentru atitudinea lor anticomunista. Lucrul cu biografiile e foarte usor si, poate de aceea, practicianul nu isi da seama cit e de periculos. Reteta e stiuta: daca vrei sa executi un om, il compari cu un erou si daca vrei sa-l elogiezi, il compari cu o lichea. Dl Roncea a avut prima intentie, de vreme ce foarte putine biografii sub comunism sint comparabile cu cele alese drept etalon. Oare biografia dlui Cristoiu rezista la comparatia cu cea a parintelui Calciu Dumitreasa mai bine decit cea a dlui Plesu? Eu zic ca nu. Fara sa vrea, dl Roncea a vorbit de funie in casa spinzuratului cind a ridicat exigenta la un asemenea nivel. In general, jocul cu biografiile e un joc de oglinzi deformatoare in care sigur te ratacesti. In plus, comparatia acestor biografii nu are nici o relevanta. Nu imi amintesc sa fi auzit pe dnii Plesu si Liiceanu pretinzind ca sint eroi ai luptei anticomuniste, precum sint, fara indoiala, parintele Calciu si dl Goma. Dimpotriva, la dl Liiceanu chiar am ghicit un fel de autorepros ca nu a avut curajul sa fie unul. Eu propun, daca chiar vrem sa aneantizam pe cineva, sa il comparam direct cu Isus Cristos. Asa se va vedea mai limpede ca e un vierme. Dl Roncea pretinde eroism integral ca unica legitimitate pentru a vorbi despre mizeria morala a comunismului. Atunci, poate ca ar trebui sa se revolte si in privinta dlui Pacepa, din glorificarea caruia ziarul unde scrie dl Roncea si-a facut o adevarata misiune. Sau chiar impotriva conducerii ziarului, unde exista unele probleme chiar mai grele decit cele de genul celor reclamate dlor Plesu si Liiceanu. Iata, deci, cit e de periculoasa comparatia biografiilor. Dar tintele ni le alegem dupa cum ne dicteaza… cum ii zice?… ah, da, constiinta.

Mai e si chestiunea domiciliului fortat. Dl Plesu a fost la Tescani. Nicaieri dl Plesu nu a vorbit despre Tescani ca despre o inchisoare. Dimpotriva. „Jurnalul de la Tescani“ spune contrariul. De cite ori a evocat Tescaniul, in public sau in conversatii private, dl Plesu a vorbit cu nostalgie. De aceea a si revenit acolo de atitea ori, cu mare placere, dupa 1990.

Problema nu e Tescaniul si cit de bine sau cit de rau statea dl Plesu acolo. Problema e ca a fost obligat sa-si paraseasca familia si domiciliul. Dl Plesu a ajuns la Tescani impotriva vointei sale, fortat prin decizie administrativa si acesta este abuzul. Uluitor, dlui Roncea asta i se pare un gest prietenesc al regimului comunist fata de dl Plesu. Pentru mine, Revolutia a venit cam la aceeasi virsta la care a venit si pentru dl Roncea. Eu aveam 20 de ani, Domnia sa avea 19. Ii pot intelege, deci, intransigenta. Spre deosebire de dl Roncea, insa, inteleg altfel lumea de atunci. Catastrofa era totala si, ca de pe o nava care se scufunda fara scapare, fiecare salva ce putea. Dl Goma, parintele Calciu Dumitreasa, dl Radu Filipescu, dl Mircea Dinescu (altfel, si Domnia sa membru al „Retelei“) si altii asemenea lor incercau sa ne salveze pe toti si faceau asta cu pretul vietii lor. Dnii Plesu, Liiceanu, Manolescu si altii asemenea lor incercau sa salveze decenta, demnitatea fireasca, bunul-simt, raminind credinciosi unei axiologii nepoluate (in violenta contradictie cu canonul oficial), scriind carti bune, cind acest lucru era foarte greu, si scrisori de protest, cind acest lucru era cu totul periculos. Noi, ceilalti, cei mai multi, stateam speriati si ne uitam la ei. Astazi, dupa ce ne-am salvat ca prin miracol, se cuvine sa laudam pe fiecare dupa cit a salvat si sa palmuim pe fiecare, dupa cit a contribuit la scufundarea navei.

Cotidanul / 14-9-2006