Prof. dr. Ilie Badescu, seful catedrei de profil de la Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti, se pronunta ferm pentru "Salvarea icoanelor copiilor". Prof. Badescu se arata ingrijorat de impactul pe care il va avea decizia asupra sentimentelor proeuropene ale romanilor.
Apara "iconoclastii" dreptul copiilor la tratament egal in scoli?
Reactia este primitiva, nu are legatura cu relatiile dintre confesiunile crestine. Acestea au acelasi fundament de credinta: marturisirea lui Christos. Ca urmare, nicio confesiune n-ar dori sa blocheze afirmarea de credinta a unei alte confesiuni. Icoanele sunt expresia prezentei sfintilor in viata zilnica. Sfintii sunt personalitati exemplare ce pot fi luate ca reper intr-un mediu de formare, cum este scoala. Cum sa ceri, de pilda, ca din Istorie sa fie scosi eroii sau in predarea moralei sa nu existe sfinti? In epoca moderna, doar paganismul bolsevic a mai dus o astfel de lupta.
Nu ar trebui ca scoala sa ramana un spatiu laic?
Cine doreste sa tina copiii departe de modelele oferite de sfinti vrea sa-i barbarizeze, nu sa-i protejeze. Sfantul este o personalitate culturala totala, un model de valoare universala. Reactia antichristica face parte din curentul anticultural si nihilist postmodern.
Ar putea aparea tensiuni?
Poporul roman s-a obisnuit cu regimurile aberante. Are tehnicile sale de a transforma ceea ce Eliade numea teroarea istoriei, in opusul ei. Totusi, vor fi starnite controverse, chiar daca nu violente, pentru ca s-a adus o jignire unui intreg popor. Nu poti lupta cu discriminarea discriminand. Nu poti elimina prin decizii administrative parti intregi din spiritualitatea unui popor.
Va avea impact asupra sentimentelor proeuropene?
Incontestabil, pentru ca decizia apare ca impusa de institutiile europene. Astfel, se produce delegitimarea structurilor europene, ceea ce ma face sa afirm ca demersul iconoclastilor este si antieuropean, nu doar anticultural.
(Val Valcu, Adevarul)