Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini a sustinut, vineri, 23 mai, conferinta-avertizare publica “Pericolele homosexualitatii – agresiunea asupra familiei, moralei si ordinii publice”.
Conferinta s-a desfasurat la sediului revistei “Actualitatea romaneasca”, din str Justitiei nr 54, etj 3, cladirea Ascensorul, langa Sfanta Manastire Antim, si a fost organizata impreuna cu Asociatia Provita, Asociatia Christiana, Alianta Familiilor din Romania si Grupul de Reflexie pentru Protectia Familiei, cu binecuvantarea Bisericii.
Prof Dr Pavel Chirila din partea Asociatiei Christiana si a Grupului de Reflexie pentru Protectia Familiei a prezentat lucrarea “Bolile homosexualilor” – Aspecte medicale si teologice.
Asociatia Provita a prezentat stadiul contestatiei depuse in instanta in vederea suspendarii Marsului homosexualilor, programat pentru sambata aceasta si prin care este sfidata ordinea publica si morala romaneasca.
Reprezentanti ai Asociatiei Ziaristilor si Editorilor Crestini (AZEC) au prezentat formele de manipulare media si agresiunile publice de tip homosexual in special la adresa copiilor.
Alianta Familiilor a prezentat un punct de vedere despre necesitatea intaririi Codului Familiei.
Reprezentanti ai celor trei mari religii monoteiste si-au prezentat punctele de vedere.
A fost emis un avertisment public la adresa autoritatilor locale si ale statului.
www.homosexualitate.ro/
www.editurachristiana.ro/
www.paliativecare.ro/
www.provitabucuresti.ro/
www.protejarea-familiei.com/
www.rostonline.org/blog/claudiu/2008/03/azec-i-ales-noua-conducere.html
PROBLEMA HOMOSEXUALITÄ‚Å¢II
ASPECTE MEDICALE ÅžI TEOLOGICE
I
Volumul Bolile homosexualilor. Un documentar medical la zi (2005), deÅŸi se prezintă ca un excurs riguros ÅŸtiinÅ£ific, poate fi considerat un pandant al seriei intitulate „Teologia sexualităţiiâ€*, prin care Editura Christiana din BucureÅŸti ÅŸi-a propus să răspundă, din punct de vedere creÅŸtin, tot mai numeroaselor provocări insidioase ale unei contemporaneităţi „ieÅŸite din fire†şi fascinate luciferic de propria-i perversitate. Sexualitatea joacă un rol aparte în criza generală a umanului, tinzând să devină marea obsesie a mentalităţii post-moderne, atât ca exces hedonic pe linia unui „firesc†rău valorizat, cât ÅŸi ca aventură deviantă sau tentaÅ£ie a „nefiresculuiâ€, legitimată formal prin sofismele unei libertăţi confundate ideologic cu „descreierisirea  sans frontières.
Triplului „S.O.S. teologic†din ultimii ani, însumând perspectiva unui credincios laic (subsemnatul), cea a unui preot de mir (Părintele Marc-Antoine) ÅŸi cea a unui monah ortodox (Fratele Daniel de la Tarcău), i se adaugă acum un „S.O.S. medicalâ€, închegat prin strădania D-nei Dr. Genoveva Tudor ÅŸi axat pe cea mai ofensivă formă de deviaÅ£ie sexuală a momentului, în jurul căreia s-au purtat dezbateri aprinse în ultimii ani, de la cele legate de legiferarea dezincriminatorie ÅŸi până la cele suscitate de un recent marÅŸ al respectivei „minorităţi†pe străzile BucureÅŸtiului (premieră absolută la meridian românesc, de un disperat exibiÅ£ionism compensatoriu). Dacă din punct de vedere juridic s-a ajuns, mai ales sub presiunea unor factori externi, la o formă de compromis tolerant, ba chiar la o senină indiferenţă, punctul de vedere teologic ÅŸi cel medical converg – cum se vede ÅŸi din această carte – într-un avertisment plin de îngrijorare cu privire la multiplele ÅŸi gravele consecinÅ£e de ordin psiho-moral ÅŸi bio-social ale practicilor homosexuale.
După ce s-au străduit îndelung să obÅ£ină toleranÅ£a noastră, a heterosexualilor „retrograziâ€, homosexualii din România, îndeosebi prin liderii lor, par să ne pretindă acum ÅŸi complicitatea efectivă. Ei nu par deloc mulÅ£umiÅ£i doar cu drepturile protectoare, ci ambiÅ£ionează ca perversiunea lor să fie asimilată normalităţii – ÅŸi nu numai de către „societatea civilăâ€, ci chiar ÅŸi de către comunitatea… eclezială!** Or, această pretenÅ£ie reprezintă un fel de „perversiune a perversiuniiâ€, în faÅ£a căreia, dincolo de morala curentă, nici teologia ÅŸi nici medicina nu pot răspunde decât cu (re)afirmarea pură ÅŸi simplă a propriilor lor temeiuri: lupta împotriva păcatului ÅŸi lupta împotriva bolii.
Documentarul medical „la ziâ€, cuprins selectiv în acest mic volum, arată cu prisosinţă, obiectiv ÅŸi statistic, că homosexualitatea nu este doar o boală în sine, de natură psiho-socio-educaÅ£ională***, ci atrage în mod fatal după ea numeroase alte boli ÅŸi perversiuni, ce primejduiesc pe termen lung nu doar sănătatea unor indivizi izolaÅ£i, ci ÅŸi pe aceea a întregului corp social. AÅŸa cum sunt mai permeabili la anumite boli ÅŸi se fac transmiţători predilecÅ£i ai acestora, tot aÅŸa devin mai receptivi ÅŸi la alte forme de perversiune, pe care le asociază homosexualităţii ÅŸi le propagă pe fondul ei. O dată abolită norma, orice anormalitate devine posibilă ÅŸi pasabilă, aÅŸa că nu este nicidecum de mirare că din rândul homosexualilor (fie bărbaÅ£i – gay, fie femei – lesbi) se ivesc, proporÅ£ional, cele mai multe cazuri de pedofilie sau incest, aÅŸa cum rezultă din anchetele citate. Iar dincolo ÅŸi mai presus de toate acestea, homosexualitatea minează de la sine bazele vieÅ£ii de familie, zăgăzuieÅŸte natalitatea, relativizează ansamblul principiilor morale ÅŸi neagă, în ultimă consecinţă, însăşi ordinea firească a lumii create, vădindu-se astfel nu doar ca o formă vicioasă de disoluÅ£ie a umanului, ci ÅŸi ca o formă indirectă de „luptă împotriva lui Dumnezeuâ€.
Asupra cadrelor medicale ale problemei, pe lângă documentarul propriu-zis, se pronunţă în Introducerea cărÅ£ii D-na Dr. Genoveva Tudor, cu economia „rece†a limbajului ÅŸtiinÅ£ific (îndărătul căruia se simte însă căldura unei inimi compătimitoare ÅŸi răspunderea vie a cuiva căruia „îi pasăâ€). Eu voi încerca să răspund pe scurt, în cele ce urmează, necesităţii de a contura ÅŸi cadrul teologic al problemei. Nu mă voi referi la binecunoscutele locuri scripturistice invocate îndeobÅŸte când vine vorba despre homosexualitate (distrugerea Sodomei ÅŸi Gomorei, ca pedeapsă dumnezeiască pentru păcatul sodomiei ÅŸi al desfrânării în genere – cf. Facerea, cap. 19; osândirea radicală a homosexualităţii în Legea veche, cu porunca „stârpirii din poporul său†– cf. Leviticul, cap. 18; celebra diatribă a Sf. Apostol Pavel împotriva homosexualităţii, în contextul mai larg al osândirii perversiunilor idolatre – cf. Romani, cap. 1), ci voi mă voi rezuma la fundamentarea teologică a heterosexualităţii, pe care stă întreaga antropologie creÅŸtină, cu toate implicaÅ£iile ei mistice ÅŸi morale. Firea creată exclude de la sine ne-firescul, care e „partea diavolului†(Denis de Rougemont).
II
Din perspectivă biblică ÅŸi creÅŸtină, heterosexualitatea („Şi a făcut Dumnezeu pe om… bărbat ÅŸi femeie†– Facerea 1, 27) nu numai că face parte din rânduiala creaÅ£iei divine, din acele realităţi originare pe care ÃŽnÅ£elepciunea (SophÃa) dumnezeiască le-a consfinÅ£it ca „bune†şi „frumoase†(cf. Facerea, cap. 1, passim), dar ea Å£ine de însăşi esenÅ£a ontologică a omului creat „după chipul ÅŸi asemănarea†lui Dumnezeu (Facerea 1, 26).
SfinÅ£ii PărinÅ£i sunt de acord că noÅ£iuÂnea de “chip†(eikón) trimite la o realitate obiectivă, dată ca atare prin creaÅ£ie, iar noÅ£iunea de “asemănare†(homoÂÃosis) trimite la o realitate subiectivă, de doÂbândit prin exerciÅ£iul iubirii. Finalitate ultiÂmă a “chiÂpuÂluiâ€, “asemănarea†este ceva de ordin potenÅ£ial, în care este implicată direct libertatea fiinÅ£ei omeneÅŸti: având “chiÂpulâ€, depinde de noi a ne învrednici să devenim întru “asemănareâ€.
Dumnezeu fiind nematerial, orice conotaÅ£ie corporal-antropomorÂfică este din capul locului exclusă: “chipul†constituie o realitate tainică de naÂtură spiÂriÂtuală, în virtutea căreia omul este, ca ÅŸi CreÂatorul său, fiinţă raÂÅ£ională, liberă, personală, capabilă de coÂmunicare (cuÂmiÂÂnecare dialoÂgală), iubire ÅŸi creatiÂviÂtate, ceea ce-l ÅŸi deoÂÂsebeÅŸte esenÅ£ial de toate celelalte făpturi trupeÅŸti. CondiÅ£ia sa originară îl apropie mai degrabă de firea îngerească, dar cu o comÂplexitate exisÂÂtenÅ£ială specifică, pe care i-o conferă unitatea lui noo-psiho-Âsomatică, singulară în reÂgistrul creaÅ£iei divine. ÃŽn om Dumnezeu nu-Åži creează o jucăÂrie, nici un sclav, nici o alteritate concurenÅ£ială, ci – dincolo de orice necesitate, din preaplinul iubirii Sale – un prieten liber, un partener de dialog spiritual, cheÂmat la contemplaÅ£ie ÅŸi comuniune misÂtică, la înfiÂere harică ÅŸi îndumnezeire (théosis). Omul este în acelaÅŸi timp la fel ÅŸi în alt fel decât Dumnezeu, zice Sf. Grigorie de Nyssa, nefiind nici străin de dumÂneÂzeÂire, dar nici copie infeÂrioară a ei.
Ceea ce se poate afirma cu toată certitudinea este că fără această legătură a sa cu Dumnezeu omul nu poate fi gândit ca atare, că raportarea la absolut este conÅ£inută în esenÅ£a fiinÅ£ei lui. “Omul este înfipt ÅŸi fixat fiinÅ£ial în absolut†(B. VîşeslavÅ£ev). Dar – precizează Părintele Stăniloae – “omul tinde spre DumÂÂnezeu întrucât Dumnezeu e absolut ÅŸi tinde spre absolut întrucât absolutul e DumÂnezeu personal. Un absolut impersonal [ca în concepÅ£ia indiană] nici nu e absolut cu adevărat. Iar un Dumnezeu personal care n-ar fi absolut, n-ar putea fi sursa deplin ÅŸi etern satisfăcătoare a omului, n-ar asigura existenÅ£a lui eterÂnă ÅŸi plenară într-o comuniune desăvârÅŸită†(Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 1, Editura Institutului Biblic…, BucureÅŸti, 1978, p. 394).
Caracterul personal al divinităţii, care conferă prin “chip†şi caracterul personal al omenităţii, ne ajută să înÅ£elegem adecvat fundamentalul verset 27 din primul capitol al Facerii****. Nu este vorba că Dumnezeu ar fi o pluralitate divină în sens politeist, nici că el ar fi androgin sau în orice alt fel deterÂmiÂnabil sexual, ci că este o fiinţă personală care dă “chiÂpul†ei altei fiinÅ£e personale. MulÅ£i teologi (inclusiv Dumitru Stăniloae) se încumetă să vorbească despre o “de-o-fiinÅ£ime a umaÂnuÂlui†în care se răsfrânge, mutatis mutandis, ceva din de-o-fiinÅ£imea divinului. AÅŸa cum Dumnezeu nu este uniÂpersonal, ci în-treit, nici omul creat “după chipul†Său nu este unipersonal, ci în-doit: “după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărÂÂÂbat ÅŸi femeie i-a făcutâ€. Nu diferenÅ£ierea sexuală se vrea subliniată aici, ci diferenÅ£ierea personală, care conÂÂÂÂÅ£ine in nuce (primul eu ÅŸi primul tu în unitatea fiinÅ£ială a lui noi), încă din zorii creaÅ£iei, diversitatea indefinită a persoanelor în cadrul omenităţii.
Comentând chiar versetul care ne preÂÂÂocupă aici, Vladimir Lossky scrie: “Astfel, misterul singuÂlarului ÅŸi pluralului în om reflectă misterul singuÂlaÂrului ÅŸi pluralului în Dumnezeu; aÅŸa cum principiul personal în Dumnezeu cere ca natura cea una să se exprime în diversitatea persoanelor, la fel în omul creat după chipul lui Dumnezeu. Natura umană nu poate exista în posesiunea unei monade; ea cere nu singurătatea, ci comuniunea, sau diversitatea cea buÂnă a iubirii†(apud D. Stăniloae, op. cit., vol. 1, p. 403).
AÅŸaÂÂdar, acest “mister al singularului ÅŸi al pluralului†dă cheia de înÅ£elegere a locului de la care am pornit: Sfatul Treimic i-a hotărât ÅŸi i-a făcut pe ei bărbat ÅŸi femeie ca pluralitate a umaÂnului – după modeÂlul arhetipal al pluÂralităţii personale sau ipostatice a lui Dumnezeu ÃŽnsuÅŸi.
Cineva ar putea obiecta, însă, că pluralitatea ar fi putut primi o altă expresie decât cea sexuală. Aici, pe lângă observaÅ£ia că teologia n-are ca obiect de stuÂdiu eventualităţile ipotetice, ci datele consemnate prin RevelaÅ£ie, intervine, cu suficientă plauzibilitate, expliÂcaÅ£ia celebră a Sf. Grigorie de Nyssa (împărtăşită ÅŸi de mulÅ£i alÅ£i Sf. PărinÅ£i: Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Simeon Noul Teolog etc.): în preÅŸtiinÅ£a Lui, preÂvăÂzând căderea adusă de păcat, Dumnezeu a creat sexele, ca antidot relativ împotriva morÅ£ii, asigurând perpeÂtuarea pe această cale a neamului omenesc după păcat, la rând cu celelalte organisme biologice sau animale. DiÂfeÂÂrenÅ£ierea sexuală (fără legătură cu arhetipul divin ÅŸi Å£inând de ordinea creaÅ£iei văzute) apare astfel ca fiind supraÂpusă prevenitor peste pluralitatea de tip personal (“chip†al arhetipului ÅŸi temei al ordinii spirituale) – ÅŸi deci secundară în plan ontologic faţă de aceasta.
Bărbatul (Adam) a fost făcut întâi, ca rădăÂcină a întregii umanităţi viitoare. Orice difeÂrenÅ£iere ulÂteÂÂrioară – sexuală, personală, etnică – se afla poÂtenÂÅ£ial în el, ca pădurea într-o sămânţă, urmând să se desfăşoare la vremea potrivită, în liniile de forţă ale “planului divin†(sophÃa necreată), dar ÅŸi cu aportul liberÂÂtăţii perÂsonale (“liÂberul arbitruâ€). ÃŽn virtutea anaÂlogiei cu “chipul†fiinÅ£ial al Creatorului, ca ÅŸi în virÂtutea acestei indefinite potenÂÅ£iaÂlităţi multiplicator-diversificatoare, fiinÅ£a umană a fost complinită din sine însăşi (Eva “dedusă†din “coasta†lui Adam), căci “nu este bine să fie omul singurâ€, adică lipsit de o alteritate “pe potriva lui†(Facerea 2, 18), iar laoÂlaltă bărbatul ÅŸi femeia (ipostasul patern ÅŸi ipostasul matern al uneia ÅŸi aceleiaÅŸi umanităţi), încă dintru înÂceput, au primit de la Dumnezeu binecuvântarea (nu “poruncaâ€, cum greÅŸit se învaţă îndeobÅŸte, sub sugesÂtia imperativului gramatical!) de a creÅŸte ÅŸi de a se înmulÅ£i, înstăpâÂnindu-se caliÂtativ asupra pământului (ceea ce va să zică: nu la concurenţă în sens numeric cu “dobiÂtoaceleâ€, deÅŸi primiseră ÅŸi acesÂtea, mai înainte, aparent aceeaÅŸi binecuvântare, ÅŸi nici în felul celor necugetătoare, ci prin asuÂmarea responsabilă a unei demnităţi existenÅ£iale de tip regal, în mod expres ÅŸi mai dinainte conferite în Sfatul de TaiÂnă al Sfintei Treimi – cf. Facerea 1, 26).
Cred că ar trebui evitată o confuzie care se faÂce în mod curent, prin deducÅ£ie automată: cea între sex ÅŸi sexualitate. Sexul Å£ine de structura ontologică a oÂmuÂÂlui (“bărbat ÅŸi femeie i-a făcut pe eiâ€), având deÂsigur nu numai implicaÅ£ii materiale, ci ÅŸi profund spirituale, în vreme ce sexualitatea, în înÅ£elesul biologic care i se dă după cădere ÅŸi după îmbrăcarea “hainelor de piele†(cf. Facerea 3, 21), este doar o întrebuinÅ£are derivată ÅŸi conÂjucturală a sexului, necesară în prezenÅ£a păcatului, dar ne-necesară în absenÅ£a lui.
Sexul există înaintea sexuÂalităţii ÅŸi subzistă aboÂlirii ei, marcând umanul în toată devenirea lui. Istoria sexualităţii nu este decât intervalul indefinit dinÂtre sexul fără sexualitate al condiÅ£iei originare (caracterizate prin castitatea “înÂgeÂÂreascăâ€, prin goliciunea cea fără de ruÅŸine) ÅŸi sexul fără sexualitate al ÃŽmpărăţiei finale (“Că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer†– Matei 22, 30). Rezultă limpede că moartea ÅŸi seÂxuÂaÂlitatea reprezintă “toÂvarăşii de drum†ai păcatului. Unde nu mai este păcat, nu mai este nici moarte (“Moarte, unde-Å£i este bolÂdul?†– I Corinteni 15, 55), nu mai este nici sexualiÂtate (“…nici nu se însoară, nici nu se mărită…â€). Moartea ne este vrăjmaÅŸul cel mare, ce va fi ultimul nimicit (cf. I CoÂrinteni 15, 26), temeiul acestei nimiciri fiind pus de Hristos, Cel ce „cu moartea pre moarte a călcatâ€. SeÂxualitatea este un vrăjmaÅŸ mai puÅ£in redutabil, ce poate fi înÂfrânt “din mersâ€. Castitatea desăvârÅŸită a vieÅ£ii lui Iisus (“Noul Adamâ€) ÅŸi a Mariei (“Noua Evăâ€) stă pildă ÅŸi chezăşie pentru această putinţă, experimentată din plin în asceza de tip monahal ÅŸi în realitatea lumesc-nelumească a sfinÅ£eniei. Se aboleÅŸte însă sexualitatea ca funcÅ£ie biologică, nu condiÅ£ia sexuată în sine. Nici înălÅ£at la cer, Iisus, în omenitatea Lui, nu înÂcetează de a fi bărÂbat, după cum, nici luată la cer, Maica FecioaÂră nu încetează să fie femeie – ÅŸi ca atare vor rămâne în veci. ÃŽn starea monahală, fiecare persoană trăieÅŸte castitatea în condiÅ£ia internă a sexului său. Iar la înviere, când tot sufletul îşi va recăÂpăta trupul aferent, fără de care omenitatea nu este deplină, trupurile acelea transfiÂgurate nu vor înceta să fie structural ceea ce au fost, chiar dacă modificărilor calitative (cf. I Corinteni 15, 42-52) li s-ar putea adăÂuga, cum cred mulÅ£i dintre PărinÅ£i, ÅŸi anumite modificări morÂfoÂlogice (cf. D. Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, ed. cit., vol. 3, p. 403 ÅŸi urm.). De la Adam ÅŸi Eva până la sfârÅŸitul veaÂcurilor, ba ÅŸi în vecii vecilor, trăÂim, ne mântuim ÅŸi veÅŸnicim fiecare ca bărbat sau ca femeie. Cuvântul apostolic de la Galateni 3, 28, că în Hristos “nu mai este parte bărbătească ÅŸi parte feÂmeiascăâ€, nu trebuie înÅ£eles ca anulare sau desfiinÅ£are a împărÅ£irii în sexe (aceasta nu rezultă ca atare din nici o spusă a lui Hristos ÅŸi din nici un alt loc biblic), ci ca transÂcendere a acestei împărÂÅ£iri, adică – urmând celor spuse de DomÂnul la Matei 22, 30 – ca abolire a regimului sexual impliÂcat de cădere (“însuratulâ€, “măritiÅŸulâ€, “cunoaÅŸterea†trupească ÅŸi procreaÅ£ia biologică, “războiul sexelorâ€), redobândindu-se prin har “viaÅ£a îngereascㆺi unitatea ipoÂstatică a firii noastre dintâi. Omul este chemat “să învingă†diviziÂunile creaÅ£iei (Sf. Maxim Mărturisitorul), în sensul totaÂlizării lor mistice, a acelei unificări în principiul suprem a tot ce există ÅŸi care este Logos-ul creator, “căÂci în El [în Hristos] a binevoit [Dumnezeu] să sălăşluiască toată plinătatea, ÅŸi prin El pe toate întru El să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri…†(Coloseni 1, 19-20; cf. ÅŸi Efeseni 1, 10).
Aşadar, din perspectivă eschatologică, sexualitatea trece, sexele rămân. Masculinul şi femininul sunt mărci eterne ale umanului, într-o complementaritate care depăşeşte conjuncturalul, „intervalul†condiţiei actuale, regăsindu-se pure în absolut, în comuniunea harică a veşnicei Împărăţii, anticipată ritual în Sfânta Taină a Cununiei, prin în-cununarea Mirelui şi Miresei – paradigmă solemnă a omenităţii îndumnezeite. În strălumina acestei paradigme, statornicite şi binecuvântate de Dumnezeu, homosexualul, în animalitatea lui netranscendentă şi goală de sens, refuzînd plinătatea ontologică şi mistică a Nunţii eikonice, îşi asumă condiţia unui avorton al firii omeneşti, aşa cum diavolul şi-a asumat, prin patosul discordanţei, condiţia de avorton al firii îngereşti.
Spre deosebire însă de îngerul căzut, omul, oricât de păcătoÅŸit, mai păstrează – din mila lui Dumnezeu – o ÅŸansă de mântuire. CreÅŸtineÅŸte vorbind, homosexualul este „fratele nostru bolnavâ€. Åži noi, ceilalÅ£i, bolim cu toÅ£ii de păcate mai mari sau mai mici, ca niÅŸte biete fiinÅ£e muritoare ce suntem, căci numai Fiul Omului „cel fără de moarte†a fost ÅŸi „singurul fără de păcatâ€. Oare păcătoÅŸi fiind, nu vom înÅ£elege păcătosului? Sau nu vom ierta celui greÅŸit, ca ÅŸi noi să năzuim iertarea Tatălui ceresc? Păcatul se cade să-l urâm, dar pe păcătos să-l iubim cu frăţească milă ÅŸi compasiune, desigur în nădejdea izbăvirii lui. Iar dacă nu răzbim cu sfatul, nici cu fapta binevoitoare, atunci să stăruim a ne ruga pentru „fratele nostru bolnavâ€, căci ce nu e cu putinţă oamenilor, e cu putinţă lui Dumnezeu, Cel ce „nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea luiâ€.
V-aţi rugat vreodată pentru un homosexual?
Răzvan CODRESCU
* Serie în care au apărut până acum: Răzvan Codrescu, Teologia sexelor şi Taina Nunţii. O introducere ortodoxă în antropologia conjugală (2002), Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, Teologia sexualităţii. Heterosexualitatea şi homosexualitatea din perspectivă creştină (2004) şi Daniel Cornea, Sexualitatea. O privire din tinda Bisericii (2004).
** D-l Florin Buhuceanu bunăoară, liderul „Acceptâ€-ului, intelectual altminteri nu lipsit de calităţi, a fost student teolog ÅŸi Å£ine, în frondă deschisă cu Biserica, să convingă la orice ocazie, prin mass-media sau prin conferinÅ£e publice, că homosexualitatea este nu doar îngăduită, ci chiar plăcută lui Dumnezeu! ÃŽn faÅ£a unei astfel de atitudini, impasibile de ani întregi la toate evidenÅ£ele credinÅ£ei, îţi vine până la urmă să-i răspunzi – neelegant – cu acel proverb românesc care spune că nu poÅ£i fi ÅŸi cu ceva undeva, ÅŸi cu sufletul în rai…
*** Homosexualilor le place – contravenind ÅŸi în această privinţă concepÅ£iei creÅŸtine despre om ca făptură liberă ÅŸi responsabilă – să invoce o pretinsă „fatalitate geneticăâ€. Dar o „genă a homosexualităţii†nu s-a descoperit încă, iar argumentul fatalist cade, dincolo de orice alte considerente, în faÅ£a numeroaselor cazuri de homosexuali vindecaÅ£i. Ca să nu mai spunem că, invocând astfel determinarea genetică, în chip de scuză universală, orice aberaÅ£ie comportamentală (inclusiv pornirile criminale) ar putea să pretindă legitimitate „naturalăâ€!
**** “Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chiÂpul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărÂbat ÅŸi femeie i-a făcutâ€.
CINE PE CINE DISCRIMINEAZÄ‚?
Către Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
Stimate Domnule PreÅŸedinte Asztalos Csaba,
AsociaÅ£ia Filantropică Medicală „Christianaâ€, cu sediul în BucureÅŸti, Åžos. Pantelimon 27, sector 2, a luat cunoÅŸtinţă cu surprindere, ÅŸi cu oarecare întârziere, prin intermediul Internetului, de Sesizarea înaintată către dvs., la data de 03 XI 2005, de d-l Florin Buhuceanu, directorul executiv al AsociaÅ£iei „Acceptâ€, cu privire la pretinsa discriminare de care ne-am fi făcut vinovaÅ£i prin editarea scurtului ghid medical intitulat Bolile homosexualilor. Un documentar medical la zi (Editura Christiana, BucureÅŸti, 2005). Am considerat de dorit, în aceste condiÅ£ii, ca onoratul Colegiu Director, înainte de a se pronunÅ£a în cauza respectivă (până la expirarea termenului legal de 30 de zile), să aibă la dispoziÅ£ie ÅŸi punctul nostru de vedere. Desigur, cartea însăşi este lămuritoare în acest sens, numai că autorul Sesizării menÅ£ionate o prezintă, după părerea noastră, într-o lumină falsă, făcându-ne un adevărat proces de intenÅ£ie ÅŸi uzând de argumente mistificatoare, care necesită din partea noastră câteva precizări de principiu ÅŸi câteva amendamente punctuale.
Mai întâi trebuie precizat că micul volum se integrează într-un context editorial mai larg, în care AsociaÅ£ia noastră, pe linia profilului ei medical-creÅŸtin (cf., de pildă, Conf. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Pr. Drd. Mihai Valică, Spitalul creÅŸtin. Introducere în medicina pastorală, 2004), a încercat să trateze problema generală a sexualităţii în lumea contemporană, desigur în strânsă legătură cu tradiÅ£ia consacrată ÅŸi cu principiile morale fundamentale ale religiei creÅŸtine. Problema a fost dezbătută sub majoritatea aspectelor ei (inclusiv a celor mai puÅ£in comode) de un credincios laic (Răzvan Codrescu, Teologia sexelor ÅŸi Taina NunÅ£ii. O introducere ortodoxă în antropologia conjugală, 2002), de un preot ortodox de mir (Marc-Antoine Costa de Beauregard, Teologia sexualităţii. Heterosexualitatea ÅŸi homosexualitatea din perspectivă creÅŸtină, 2004), de un monah ortodox (Daniel Cornea, Sexualitatea. O privire din tinda Bisericii, 2004), în cele din urmă adăugându-se ÅŸi o primă abordare medicală (Bolile…) – nu exhaustivă, ci doar orientativă – solicitată, ca bază informativă, chiar de către unii dintre cititorii noÅŸtri, pe fondul unor discuÅ£ii ÅŸi evenimente publice mai recente, în care s-a implicat comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali). Cartea s-a născut, aÅŸadar, ca un demers informativ cu bază ÅŸtiinÅ£ifică, tangenÅ£ial unei problematici mai largi, de natură psiho-medicală, dar ÅŸi moral-religioasă (pentru noi, ca promotori ai conceptului de medicină creÅŸtină, aceste două perspective se conjugă ÅŸi se luminează reciproc).
Nici AsociaÅ£ia „Christianaâ€, nici editura omonimă, nici alcătuitoarea documentarului (Dr. Genoveva Tudor, căs. Matei) nu ÅŸi-au propus acest demers în scopuri de incriminare sau discriminare a respectivei categorii de bolnavi. De altfel, nu homosexualii sunt în prim-plan, ci bolile aferente practicilor homosexuale, aÅŸa cum rezultă ÅŸi din titlul cărÅ£ii. Homosexualii, liberi să dea curs opÅ£iunii sau orientării lor sexuale, nu se definesc prin aceste boli, dar, conform cercetărilor ÅŸi statisticilor menÅ£ionate parÅ£ial în documentar, ei sunt păscuÅ£i de ele, procentual într-o măsură mai mare decât subiecÅ£ii heterosexuali. Bolile sunt comune tuturor oamenilor, dar este un fapt că homosexualitatea se dovedeÅŸte, într-un mare număr de cazuri, a fi o condiÅ£ie favorizantă de îmbolnăvire [1]. Nimeni nu pretinde că homosexualitatea atrage cu necesitate aceste boli, nici că heterosexualitatea le exclude. Medicina este chemată însă să-ÅŸi facă datoria ÅŸi să atenÅ£ioneze (avertizeze) asupra posibilelor riscuri de îmbolnăvire, cu un accent de la sine înÅ£eles asupra unor comportamente favorizante contractării anumitor boli (care numai în acest sens limitat s-ar putea numi „boli specifice†[2]). ÃŽn principiu, atunci când se face un avertisment medical cu privire la o categorie de boli sau la un pericol de îmbolnăvire, nu înseamnă că persoanele vizate – sau diferitele lor comportamente specifice – ar fi „incriminate†sau „discriminateâ€, în sens juridic, social sau moral. Când se spune, cu titlu de avertisment public, că „Tutunul – sau consumul excesiv de alcool – dăunează grav sănătăţiiâ€, nimeni nu-ÅŸi propune să-i discrediteze moral sau să-i excludă social pe fumători sau pe alcoolici, ci pur ÅŸi simplu să avertizeze că fumatul sau alcoolismul predispun, fie că ne place, fie că nu, la anumite tipuri de îmbolnăviri. Iar respectivul „S.O.S. medical†este adresat, în mod firesc, deopotrivă practicanÅ£ilor curenÅ£i ai deprinderilor cu pricina, cât ÅŸi practicanÅ£ilor potenÅ£iali (pe care „sfatul medicului†îi poate determina să nu dea curs anumitor tentaÅ£ii sau înclinaÅ£ii cu posibil efect nociv asupra propriei sănătăţi).
Pentru a putea crea un fundament mai puÅ£in subiectiv acuzaÅ£iilor nedrepte pe care ni le aduce, d-l Buhuceanu încearcă, în Sesizarea sa, pe de o parte să conteste ÅŸtiinÅ£ificitatea documentarului, iar pe de altă parte să incrimineze punctul nostru de vedere cu privire la cauzele homosexualităţii. Nici unul dintre aceste demersuri nu au însă o legătură efectivă ÅŸi necesară cu aÅŸa-zisa „discriminare†care ni se impută. O lucrare ÅŸtiinÅ£ifică poate să fie mai bună sau mai rea, mai completă sau mai incompletă; aceasta Å£ine de competenÅ£ele strict specializate ÅŸi nu implică judecăţi juridice sau ideologice. Noi nu pretindem că am făcut o lucrare perfectă, nici nu ne-am propus exhaustivitatea în materie, căci nu e vorba de un tratat, ci de un simplu documentar-avertisment, cu caracter selectiv ÅŸi orientativ. ÃŽn economia acestui context, se înÅ£elege de la sine că sursele sunt traduse numai parÅ£ial [3]. Pentru cei dornici de mai multă informaÅ£ie, sau de verificări principiale, toate aceste surse (cele mai multe în limba engleză ÅŸi lesne de accesat pe Internet) sunt indicate riguros. ÃŽn general, alcătuitoarea nici măcar nu face comentarii pe marginea lor (poziÅ£ia sa principială este schiÅ£ată doar în introducere), ci se mulÅ£umeÅŸte să le însumeze ÅŸi să le ordoneze cu obiectivitate deontologică, chiar ÅŸi atunci când se întâmplă ca ele să nu conveargă într-o concluzie sau alta. Dacă sursele au gradul lor de relativitate, sau dacă apar între ele anumite contradicÅ£ii, aceasta nu se poate imputa editorilor. Documentarul reflectă stadiul recent al cercetărilor ÅŸi sondajelor de pe mapamond, care nu au caracter absolut ÅŸi lasă deschisă discuÅ£ia asupra multor aspecte, care se vor limpezi în timp. Aceasta este însăşi „digestia†internă a investigaÅ£iei ÅŸtiinÅ£ifice, care nu oferă dogme, ci repere, pe bază de observaÅ£ie empirică ÅŸi prelucrare statistică. Totul e „în miÅŸcareâ€, dar lipsa statului definitiv al unei probleme nu-i anulează gradul provizoriu de relevanţă (singurul de care ne-am propus să dăm seamă) [4].
Cât despre discuÅ£ia despre „cauzele homosexualităţiiâ€, ea nu poate fi dusă decât pe bază de supoziÅ£ii de lucru. Cum ÅŸtiinÅ£a nu a dovedit până azi că ar exista o „genă a homosexualităţiiâ€, deci că homosexualitatea ar reprezenta o „varietate naturală†determinată prin fatalitate genetică, d-l Buhuceanu are tot dreptul la supoziÅ£ia dumnealui (homosexualitatea are cauze genetice), iar noi avem tot dreptul la supoziÅ£ia noastră (homosexualitatea nu are cauze genetice). Nu contestăm că există anumite observaÅ£ii ÅŸtiinÅ£ifice provizorii de care d-l Buhuceanu se poate prevala pentru a-ÅŸi susÅ£ine punctul de vedere, dar există ÅŸi multe alte observaÅ£ii pe baza cărora se poate susÅ£ine punctul de vedere contrar. ÃŽntrucât „fatalitatea genetică†nu este probată ÅŸi întrucât există un număr considerabil de homosexuali „vindecaÅ£iâ€, noi ne considerăm în deplină legitimitate să credem, în consens ÅŸi cu perspectiva teologică creÅŸtină asupra fiinÅ£ei umane (schiÅ£ată în postfaÅ£a cărÅ£ii, pe temeiuri biblice ÅŸi patristice), că homosexualitatea este nu un dat genetic, ci o practică sexuală deprinsă în planul existenÅ£ei sociale, prin „contaminare†psiho-comportamentală. (Lăsăm la o parte faptul că, mutatis mutandis, invocarea „determinării genetice†ca scuză universală e la îndemâna oricui vrea să-ÅŸi motiveze „obiectiv†un anumit tip de comportament certat cu norma istorică ÅŸi/sau morală a existenÅ£ei sociale: in extremis, până ÅŸi un criminal poate să invoce pro domo pretinsa „fatalitate genetică†a pornirilor sale criminale! Nu vrem prin aceasta – Doamne fereÅŸte! – să punem sau să sugerăm un semn de egalitate între homosexualitate ÅŸi criminalitate, cum ar putea concluziona d-l Buhuceanu în stilul său abrupt, ci doar să arătăm irelevanÅ£a deopotrivă practică ÅŸi logică a acestui gen de argumentaÅ£ie.)
ÃŽn mod legitim ÅŸi firesc, prin chiar temeiurile sau raÅ£iunea lor de a fi, religia se luptă cu păcatul, iar medicina se luptă cu boala. Religia creÅŸtină, conform tradiÅ£ionalei învăţături biblice ÅŸi bisericeÅŸti (asumate ca revelaÅ£ie divină), vede în homosexualitate un păcat. Noi, adresându-ne unui public creÅŸtin ÅŸi dintr-o perspectivă creÅŸtină, n-o putem considera altfel, întrucât ea contravine flagrant rânduielilor dumnezeieÅŸti ale CreaÅ£iei, ordinii fireÅŸti a lumii lui Dumnezeu. Păcatul contravine firii aÅŸa cum a creat-o Dumnezeu, reprezentând o boală sau maladie introdusă de om în sânul CreaÅ£iei. Aici nu facem teorii particulare, ci subscriem unui punct de vedere general, împărtăşit oficial atât de Biserica Ortodoxă, cât ÅŸi de cea Romano-Catolică. ÃŽn virtutea credinÅ£ei noastre, noi respectăm însă ÅŸi atitudinea creÅŸtină (hristică) faţă de păcat ÅŸi păcătos: recunoaÅŸtem că toÅ£i avem păcate (de un fel sau altul, mai mici sau mai mari), dar că păcatul nu este o fatalitate, ci o abatere ce se poate ÅŸi preveni, ÅŸi remedia. ViaÅ£a creÅŸtină (imitatio Christi) are drept scop să îngusteze pe cât cu putinţă aria păcatului (ÅŸi implicit a diferitelor boli aferente). Dumnezeu „nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea luiâ€. CreÅŸtinul veÅŸtejeÅŸte principial păcatul (cu toată gama consecinÅ£elor lui), dar îl iubeÅŸte pe păcătos ÅŸi caută să-l ajute frăţeÅŸte: cu fapta, cu povaÅ£a, cu rugăciunea. Epilogul teologic al cărÅ£ii noastre se încheie cu un astfel de apel la conÅŸtiinÅ£a creÅŸtină („V-aÅ£i rugat vreodată pentru un homosexual?â€), iar Cuvântul neconvenÅ£ional al editorului se încheie cu o rugăciune („Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul VieÅ£ii ÅŸi al ÃŽnvierii, luminează-ne pe toÅ£iâ€). Nu e nici o instigare la ură sau dispreÅ£, ci un apel responsabil la prudenţă, înÅ£elegere ÅŸi iubire, în numele lui Hristos.
ÃŽn concluzie, afirmăm că fiecare este liber să trăiască aÅŸa cum crede de cuviinţă (ÅŸi cadrul legal din România de azi consfinÅ£eÅŸte acest drept), iar noi ne-am făcut – uzând la rândul nostru de dreptul constituÅ£ional la libertatea de credinţă, de opinie ÅŸi de exprimare – ceea ce am considerat datoria noastră religioasă ÅŸi deontologică de a preveni asupra unor posibile urmări neplăcute ale unor practici pe cale de extensiune, îngrădindu-ne pe cât cu putinţă subiectivitatea ÅŸi aducând în atenÅ£ie un material medical autorizat. A incrimina acest lucru ca… discriminare (sau „perpetuarea stigmeiâ€, cum se exprimă d-l Buhuceanu!) înseamnă, socotim noi, un abuziv proces de intenÅ£ie, o aventură tendenÅ£ioasă ÅŸi oÅ£ioasă, vecină cu calomnia, pe care ne rezervăm dreptul, ca ÅŸi d-l Buhuceanu, să o denunţăm în faÅ£a JustiÅ£iei. Până la o astfel de soluÅ£ie (pe care creÅŸtineÅŸte n-o agreem, preferând să dăm prioritate soluÅ£iilor amiabile), mizăm pe discernământul onoratului Consiliu Director al Consiliului NaÅ£ional pentru Combaterea Discriminării.
Cu toată consideraţia,
Dr. Pavel Chirilă,
PreÅŸedintele AsociaÅ£iei „Christianaâ€
Note:
1.Liderul AsociaÅ£iei “Accept†afirmă că homosexualii nu sunt predispuÅŸi la anumite îmbolnăviri ÅŸi nu pot constitui focare de infecÅ£ie, dar cercetările medicale îl contrazic flagrant. Dincolo de informaÅ£iile incluse în documentar, se poate adăuga, în treacăt, că Harrison, Principiile Medicinei Interne, Editura Teora, BucureÅŸti, 1998 (cel mai complet ÅŸi important tratat american de medicină internă), afirmă (p. 10): „la bărbaÅ£ii homosexuali există o incidenţă mult mai mare a SIDA, a gonoreei, sifilisului, hepatitei B, parazitozelorâ€. Weekly Report 51(33): 733-6, 2002, MMWR-Morbidity & Mortality demonstrează că cea mai mare incidenţă a HIV, printre toate grupurile de risc din SUA, se găseÅŸte la tinerii homosexuali de culoare. Există încă multe alte studii (ar fi oÅ£ios aici să le cităm pe toate) care demonstrează, de pildă, rata mai mare la homosexuali a cancerului anal, sau durata mai mică a vieÅ£ii. Toate acestea nu sunt “discriminăriâ€, ci stări de fapt, constatate strict ÅŸtiinÅ£ific. Honni soit qui mal y pense!
2.În literatura medicală din toate timpurile există studii, cărţi, tratate, cercetări prospective şi statistici făcute asupra unor categorii socio-umane distincte: copii, vârstnici, mineri, ţesătoare, tipografi etc. Studiile sunt intitulate astfel: Bolile copilului, Gerontologie (Bolile vârstnicului), Bolile minerilor, Bolile tipografilor etc. Pe această linie se înscrie şi sintagma Bolile homosexualilor, fără alte conotaţii extramedicale.
3. Deoarece cartea este o colecÅ£ie de citate cu trimiteri precise, coordonatoarea ediÅ£iei a respectat uzanÅ£ele naÅ£ionale ÅŸi internaÅ£ionale ÅŸi nu s-a trecut ca autoare pe copertă sau pe pagina de titlu (unde ÅŸi-a definit clar atribuÅ£iile asumate: „alcătuit, tradus, prefaÅ£at ÅŸi adnotat de…â€). ÃŽn această calitate, autoarea are dreptul ÅŸi competenÅ£a să citeze ce consideră de cuviinţă. ÃŽn cazul de faţă, a preluat cel mai adesea din studiile citate numai concluziile, aÅŸa cum se practică îndeobÅŸte ÅŸi cum este cel mai reprezentativ pentru un rezumat informativ.
4. Eludând – diletant ÅŸi interesat – toate aceste aspecte complexe, liderul „Accept†se prevalează, între altele, de faptul că AsociaÅ£ia Psihiatrică Americană a eliminat termenul de „homosexualitate†din catalogul oficial al tulburărilor psihice ÅŸi emoÅ£ionale. TotuÅŸi Tratatul de etică psihiatrică (apărut la Geneva ÅŸi avându-i ca autori pe Sydney Bloch ÅŸi Paul Lhodoft) contrazice afirmaÅ£iile sale, făcând precizarea că AsociaÅ£ia Psihiatrică Americană numeÅŸte homosexualitatea „tulburare de orientare sexuală†(cf. trad. rom., BucureÅŸti, 2000, p. 150). Comunitatea ÅŸtiinÅ£ifică internaÅ£ională are opinii diverse, dar deocamdată majoritatea covârÅŸitoare a acestora converg în a considera homosexualitatea ca pe o formă de perversiune. Astfel, DEX-ul, recent reeditat sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, BucureÅŸti 1998), menÅ£ionează: „Homosexualitate: perversiune sexuală faţă de indivizi de acelaÅŸi sexâ€; Larousse, DicÅ£ionar de psihiatrie ÅŸi psihopatologieclinică, sub redacÅ£ia lui J. Postel (trad. rom. Editura Univers Enciclopedic, BucureÅŸti, 1998), defineÅŸte homosexualitatea ca fiind comportament aberant sau perversiune; în Valeriu Rusu, DicÅ£ionar medical (Editura Medicală, BucureÅŸti 2001, p. 518), citim: “Homosexualitate: deviere a instinctului sexual caracterizată prin afinitate sexuală pentru persoanele de acelaÅŸi sexâ€; Medicina legală. Curs pentru Facultatea de Drept, avându-l ca autor Prof. Dr. V. BeliÅŸ (cf. ed. a III-a, BucureÅŸti, pp. 244-249), se pronunţă în acelaÅŸi sens: homosexualitatea este o sexualitate aberantă; Tratatul de psihologie (autor Constantin Enăchescu; cf. ed. a II-a, Editura Tehnică, BucureÅŸti 2001, p. 155) consideră ÅŸi el homosexualitatea feminină ÅŸi masculină drept perversiune a instinctului sexual (alături de nimfomanie, sadism, masochism, necrofilie, pedofilie etc.). După logica d-lui Buhuceanu, toÅ£i aceÅŸtia ar trebui reclamaÅ£i ÅŸi aduÅŸi în faÅ£a Consiliului NaÅ£ional pentru Combaterea Discriminării!