Fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, generalul Aurel Rogojan da cateva lectii memorabile despre lumea secreta a inteligentelor anonime. O premiera pentru un ofiter de informatii de rang inalt al serviciului secret roman

Puterea secreta

Ziarul ZIUA a prezentat un senzational interviu cu generalul (r.) Aurel I. Rogojan, fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, seful Departamentului Securitatii Statului. Generalul Rogojan s-a hotarat, la 17 ani de la evenimentele din decembrie 1989, sa dezvaluie unele momente cheie din cariera sa. Generalul Rogojan nu ezita sa vorbeasca deschis despre implicarea Moscovei in schimbarea violenta de regim din Romaniei, inclusiv prin prefabricarea disidentilor anti-ceausisti. Omul care s-a aflat in umbra fostului sef al DSS s-a aflat si dupa 1989 la varful serviciilor secrete din Romania, fiind pastrat de noua putere in structurile serviciilor de informatii. Rogojan recunoaste in interviul acordat ziarului Ziua, pe care il publicam mai jos, faptul ca politicienii sunt tentati sa foloseasca serviciile secrete pentru a ramane cat mai mult la putere. Generalul Rogojan il considera duplicitar pe Tariceanu pentru modul cum trateaza problemele serviciilor de informatii din Romania. Fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad a fost acuzat de mai multe ori ca s-a ocupat de preluarea si gestionarea fostei arhive a DSS si in special de fondurile X,Y si Z. Generalul Rogojan a negat acest lucru.

Prezent ca observator activ al tuturor evenimentelor importante ale Romaniei din ultimii 30 de ani, generalul Rogojan, un veritabil profesor al noilor generatii de aparatori ai securitatii nationale, ne face onoarea sa ne ofere un important capitol din lucrarea “EROI PENTRU ROMANIA – Transnistria si amenintarile Rusiei la Marea Neagra”, respectiv cel privind serviciile secrete ale Rusiei si activitatea acestora in Romania.

Potrivit informatiilor aparute in mass-media, ati avut un rol important in elaborarea pachetului de legi privind siguranta nationala. Va rog sa faceti o analiza a pachetului initial, prezentat in sedinta CSAT din 13 februarie 2006, si varianta actuala, adoptata tacit in Camera Deputatilor.

Implicarea mea, ca “nomine odiosa”, in disputele publice privind “legile securitatii” a fost si ramane o diversiune politica. Una dintre numeroasele alte fatete ale incercarilor din ultimii ani prin care se dorea prinderea serviciilor de informatii in menghina jocurilor politice.

Nu a fost si nu va exista forta politica care ajunsa la guvernare sa nu fie tentata sa foloseasca si resorturile secrete ale Puterii, respectiv serviciile de informatii pentru securitate nationala, in scopul prelungirii perioadei de opozitie a adversarilor. Din acest motiv a izbucnit galceava si scandalul “legilor securitatii”, care nu intamplator a tinut paginile ziarelor si se afla si printre cauzele actualei stari politice interne. Este in joc, in continuare, o miza importanta si foarte tentanta. O clasa politica nationala se formeaza si se maturizeaza greu, fiind un proces de lunga durata in timp. Deosebirile dintre cele doua pachete legislative tin de conceptia si solutiile de legiferare, de ambivalenta punctelor de vedere ale partidelor in legatura cu serviciile de informatii. Pe de o parte, le recunosc utilitatea si le doresc aproape, iar, pe de alta parte, le este jena sa-si asume responsabilitatea politica in legatura cu activitatea lor.

Cum apreciati reactia politicienilor fata de serviciile de informatii?

Vai de tara in care presedintele Camerei Deputatilor si primul minstru fac declaratii publice in care isi prezinta propriile servicii de informatii pentru securitatea nationala ca pe niste forte ostile! Ca prim ministru, le finantezi si le dotezi, iar ca lider politic, te manifesti ca adversar al lor. Acest soi de duplicitarism este propriu si politicienilor de pe alte meleaguri, fiind elegant denumit “conduita ambivalenta”.

Daca te apuci sa croiesti o lege a securitatii nationale, cantonandu-te conceptual in prejudecatile anilor ’50 din secolul trecut, vei avea o lege fara legatura cu prezentul si care iti va anula si sansele de a putea prospecta orizonturile de securitate ale viitorului.

Colectivul interdepartamental coordonat de sefii departamentelor de specialitate ai Administratiei Prezidentiale a identificat realitatile juridice existente si principalele necesitati de reglementare ale domeniului securitatii nationale si ale activitatii serviciilor de informatii. In acelasi timp, a avansat si unele solutii posibile de legiferare. Acolo, experti din 12 ministere, servicii si structuri departamentale au lucrat pe baza unor studii de drept comparat, fiind valorificata experienta in materie de legiferare din Belgia, Canada, Franta, Germania, Grecia, Israel, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Spania, SUA, Turcia si, bineinteles, au fost avute in vedere legile adoptate dupa 1990 de Bulgaria, Cehia, Croatia, Federatia Rusa, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Ucraina, Ungaria si Serbia.

De asemenea, au fost avute in vedere transformarile fundamentale ale conceptului de securitate nationala in raport cu realitatile globalizarii si noile provocari de securitate ale mediului international.

Asupra acelui colectiv s-au dus si cateva razboaie de gherila, mai mult sau mai putin suburbane. Unele solutii de legiferare au fost impuse “cu cizma”, dar la care, pe baza de ordin, s-a subscris, sperandu-se ca vor fi reconsiderate ulterior, pe drumul lung si anevois al procedurilor. Care, din nefericire, nu au fost, insa, parcurse asa cum prevede Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative. In fine, a fost un adevarat calvar. Pret de mai multe luni, s-a dat o batalie pentru niste principii, care s-au naruit “la ordin”, fiindca acolo se gandea si se facea aplicatia stiintei juridice numai daca si cum se ordona de catre ganditorii sefi. Si erau patru sau cinci.

Lucrurile criticate, puteau fi usor corectate. Nu era cazul sa se faca scandal. Existau solutii. Legile puteau fi acum in vigoare. Nici o formatiune politica nu este indreptatita sa-si puna matricea ideologica pe legile domeniului securitatii nationale. Intelept era sa se fi constituit o comisie de initiativa legislativa a tuturor partidelor parlamentare. Dar partidele au realizat un consens asupra problematicii securitatii nationale? Ce prevad doctrinele si programele partidelor in acest sens? Nu au asa ceva! Atunci pe ce baza vin sa dea legi?! Pe baza condeielor negrisorilor angajati ca zilieri sau cu ora ?

Sunt, totusi, aceste proiecte de legi perfecte?

Proiectele au, insa, alte vicii. Ascunse si mult mai grave, unele chiar din titlurile care deformeaza continutul, obligand la aberatii. Ele au fost scoase in evidenta, dar a functionat “silenzio stampa”. Exagerarea lipsurilor legilor, unele special induse, ca balon de incercare, abordarea lor pasionala si, din pacate, exclusiv din perspectiva reglementarii negative, ceea ce nu este de dorit sa devina specific normei juridice de drept administrativ, a facut parte din tactica politica.

Acele proiecte nu au fost inovatiile cuiva anume si nici nu s-au preluat din trecut, fiindca inainte de 1990, nu numai in Romania, dar si in cele mai multe dintre statele occidentale, nu au existat legi in materie.

Problema legiferarii domeniului securitatii si a activitatii serviciilor de informatii s-a pus indeosebi dupa 1989, fiindca democratiile occidentale europene nu ne puteau servi drept modele si nu puteau avea nici autoritatea de a ne pretinde ce si cum sa facem in materie de servicii secrete daca nu aveau propriile argumente legislative.

Punctul de vedere al colectivului interdepartamental a sustinut proiectia unui cadru normativ adecvat realitatilor mediului intern si international de securitate, in care autoritatile informative nu se confrunta cu propriile popoare si nici nu sunt instrumente ale guvernarii impotriva intereselor cetatenilor. Competentele si atributiile serviciilor, acele “drepturi si puteri sporite” au fost prevazute strict in raport cu nevoia de a se asigura o capacitate operationala compatibila cu cea a serviciilor si entitatilor actori in mediul international de securitate.

Propunerile legislative ulterioare, care au avut ca punct de plecare produsele, deja alterate, ale colectivului interdepartamental au fost rastalmacite intr-o cu totul alta conceptie, o conceptie reziduala si in acelasi timp contradictorie, care, pe de o parte, trateaza serviciile nu ca pe institutii ale statului de drept in slujba natiunii, ci ca pe niste instrumente periculoase care trebuie oprite sa nu actioneze impotriva drepturilor si libertatilor persoanelor, iar, pe de alta parte, paradoxal, le sunt stipulate atributii si le este proiectat un orizont de activitate care ne duce cu gandul la societatea tiraniei viitorului imaginata de George Orwell.

S-a comis si o monstruozitate juridica, acea insailare fara noima botezata, probabil dupa niste vise de cosmar, “Legea securitatii nationale a Romaniei”. Nu este aici spatiul necesar demantelarii conspiratiei anticonstitutionale care nici macar nu este ascunsa printre randurile textelor de lege, ci este, probabil, din ignoranta, cu obraznicie afisata. Acest pamflet legislativ orwellian a fost elaborat prin extractia cu forcepsul si denaturarea literei si spiritului unor sectiuni din proiectul “Legii activitati de informatii, contrainformatii si securitate”, initial conceputa ca “Lege a activitatii de informatii pentru securitatea nationala”. La Guvern s-a redenumit “Legea activitatii de informatii, contrainformatii si protectie”, titlu pentru care orice Parlament alcatuit din oameni care au proprietatea termenilor ar arunca proiectul la cos.

Personal, am fost mandatat sa sustin necesitatea reglementarii activitatii de informatii pentru securitatea nationala, in care sens am pus la dispozitie baza documentara necesara, riguros sistematizata pe probleme si solutii posibile.

Cele doua proiecte de legi au rezultat din draftul respectiv, asupra caruia 11 din 12 institutii reprezentate convenise, initial, sa fie propus ca anteproiect al “Legii privind activitatea de informatii pentru securitatea nationala”.

Legile propuse de expertii Guvernului sunt compilatii si nefericite combinatii de texte din proiectele initiale, amestecate cu tot felul de consideratii improprii normei juridice. Daca se va intampla sa fie adoptate, datorita confuziilor conceptuale pe care le contin si a lipsei de previzibilitate, vor fi larg deschise caile erorilor practice, ca urmare a locului lasat arbitrariului, abuzului si ilegalitatilor.

Este regretabil ca asa numitul pachet legislativ a fost adoptat tacit de catre Camera Deputatilor, fara ca cineva sa se aplece asupra textelor si sa constate ca acolo, pe langa norme juridice sunt si discursuri politice si consideratii personale asezonate cu sfertodoctismul oportunistilor de serviciu, care la fiecare inceput de mandat guvernamental se bulucesc si se calca in picioare la portile Puterii pentru a-si ostoi refularile.

Ce rol ati avut in preluarea fostei arhive a DSS de catre SRI ?

Nici un rol. Ministerul Apararii Nationale a aplicat propriile “peceti” pe arhivele Departamentului Securitatii Statului. Era imposibil de inventariat. Seiful sefului DSS a fost deschis de o comisie de ofiteri din Marele Stat Major al Armatei, care au preluat fila cu fila, fiind incheiat si un proces verbal. Continutul procesului verbal, cu unele omisiuni, a fost publicat, daca nu ma insel, chiar in primul numar al ziarului “Ultimul cuvant”, aparut sub directia domnului Sorin Rosca Stanescu.

Ulterior, dupa infiintarea SRI, ceea ce mai ramasese din patrimoniul DSS, inclusiv cel arhivistic, s-a partajat intre institutiile succesoare, care au fost mai multe. Sapte.

Nu am cunostinta sa se fi procedat la “predari-primiri”. Dubla sigilare a arhivelor nu era relevanta sub aspectul securitatii datelor, din moment ce exista replica lor electronica, iar Centrul de Calcul a fost, neindoielnic, temeinic controlat specific.

Moscova a dirijat Revolutia

Generalul Rogojan continua dezvaluirile din ZIUA cu episodul decembrie 1989 si povesteste cum seful Armatei, generalul Militaru, executa ordinele ambasadorului URSS

Continuam publicarea senzationalului interviu pe care generalul (r.) Aurel Rogojan, fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, seful Departamentului Securitatii Statului, l-a acordat Ziarului Ziua. Generalul Rogojan dezvaluie unele momente cheie petrecute in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Potrivit acestuia, Securitatea stia ca Ceausescu urma sa fie inlaturat de la putere. El afirma ca anumite evenimente din decembrie 1989 s-au facut sub stricta indrumare a unor puteri straine. Printre acestea, rolul cel mai important l-a jucat fosta URSS. Din punctul de vedere al celui care a lucrat in fostul DSS, dar si in noul SRI, indiferent de miscarile care au loc pe scena politica, serviciile secrete isi vad de treaba. Depinde numai cum si in beneficiul cui folosesc informatiile. Generalul Rogojan spune ca multe evenimente nefericite petrecute dupa 1989 s-au declansat din cauza celor care in decembrie 1989 nu reusisera sa vina si ei la putere. In episodul urmator, Rogojan se va referi la agentii de influenta ai serviciilor de informatii romanesti si straine care actioneaza in Romania.

Puteti comenta pe scurt momentul decembrie 1989 din punctul de vedere al ofiterului de informatii care se aflase la cabinetul generalului Iulian Vlad. A fost o revolutie in adevaratul sens al cuvantului sau…? Cum ati perceput dumneavoastra perioada respectiva?

Evenimentele din decembrie 1989 erau mai demult… anuntate. Traiam foarte intens o “cronica a evenimentelor anticipate”. In 1989 se intrase in linie dreapta. Intr-o cadere libera, pe care sistemul nu o mai putea controla. Era evident ca ceea a durat un deceniu in Polonia, un an in Ungaria, o luna in Republica Democrata Germania, o saptamana in Cehosovacia si Bulgaria, in Romania s-ar putea intampla instantaneu. Erau cunoscute si coroborate evolutiile politice cu invatamintele si concluziile evenimentelor care au determinat schimbarile anterioare de directie in istorie.

In 1976 a fost desecretizata si pusa in circuitul public, la Biblioteca Congresului SUA, una dintre strategiile globale de lupta impotriva comunismului, elaborata in anii ’50, dar ale carei consecinte puteau fi lesne recunoscute in anii ’80, atat in intreaga dinamica si configuratie a mediului international, cat si in evolutiile interne, inteligent determinate si atent controlate, din tarile “puncte nevralgice” ale sistemului mondial socialist. O singura necunoscuta mai era: “Cand si cum?” Miscarile care au actionat la vedere, asumandu-si transformarile din celelalte tari foste socialiste isi trimiteau, tot mai frecvent si cu misiuni explicite, emisarii si in Romania, pentru pregatirea a ceea ce urma. Daca a fost sau nu o revolutie, s-au exprimat, cred, toate punctele de vedere posibile. In mod cert, a fost o victorie a strategiei globale de lupta impotriva comunismului. A existat si o teama de revolutie, care a generat diversiunea teroristilor. Si acest lucru s-a spus. Toate adevarurile importante au fost rostite. Nu le lipseste decat mantia oficiala a formalizarii lor. Istoria o va face, intr-un final. Dar istoria nu se scrie atata timp cat protagonistii evenimentelor nu trec si ei in istorie… Pana atunci, insa, in fata crucilor concetatenilor care si-au pierdut viata in “valtoarea” evenimentelor, nu putem sa nu ne intrebam: “De ce?”

Puteti fi mai explicit in privinta tarilor din care proveneau cei care au pregatit momentul caderii lui Ceausescu?

Ca sa fiu mai explicit: presiunea externa incisiva, deci si mai putin acoperita, venea din “tarile surori” din vest si nord-vestul Romaniei, dar si… din Iugoslavia. “Capsa de initiere” a exploziilor planificate, aproape concomitent, in Iasi, Cluj, Timisoara si Bucuresti, avea capatul fitilului in Est. Maiestria serviciilor speciale scenariste si regizoare a evenimentelor anuntate a fost impecabila. Multa vreme, disidenti si opozanti (n.n.-categorii esential diferite) considerati ca fiind manipulati din vest, am avut surpriza sa se constate ca erau tot de “sorginte estica” si livrati vestului, in ipostaza unor cartite pe termen lung. Ei faceau, in Romania, treaba estului cu banii vestului.

Lupta pentru putere a fost surda si dura, iar unora “le-a scapat printre degete”, trebuind sa se multumeasca cu pozitii secunde, din care au continuat sa comploteze ulterior, in speranta ca se vor impune in prim plan sau isi vor impinge acolo marionetele. Altfel, Romania nu se confrunta cu repetatele episoade de violenta politica, care au subminat puterea de stat si au mentinut instabilitatea, punand sub semnul intrebarii optiunile pentru democratie. Intre cei care s-au impus in cadrul puterii provizorii au existat si ideologi ai violentei politice. Ei nu se sfiau sa afirme ca o societate nu poate fi trezita din inertia vechiului sistem si pusa pe o directie de evolutie normala, daca nu este electrocutata cu socurile violentei politice. Lumpenproletariatul, spuneau acei ideologi, este ideal ca masa de soc, dar “nu trebuie lasat sa se catere in tronurile puterii”. Pot sa afirm ca am trait la intensitate maxima evenimentele anilor ’80, cele din decembrie 1989, martie si iunie 1990, septembrie 1991, dar si altele, si am trecut dintr-un mileniu in altul, nu doar ca spectator al istoriei.

Arestarea lui Iulian Vlad anuntata inainte de a se produce

Pana la infiintarea SRI, ce ati facut?

Ceea ce am facut si inainte. Activitate de secretariat-juridica, relatii si protocol. Sistemul informativ national de securitate nu poate fi oprit. El functioneaza, chiar daca structurile sale institutionale sunt formal si temporar abolite. Informatiile sunt imateriale, ele nu se supun evenimentelor si revolutiilor, ci, dimpotriva, le determina si controleaza evolutiile. Un sistem informativ de securitate este sistemul imunitar al comunitatii nationale. El nu poate fi nici cenzurat, nici arestat.

In ziua in care s-a publicat decretul de desfiintare a Departamentului Securitatii Statului, noul Serviciu de Informatii, preluat sub umbrela Ministerului Apararii Nationale (nu era pentru intaia oara in istoria Romaniei!), trimitea conducerii provizorii buletinele de informatii nr. 2 si 3.

La alternativa “de a fi sau a nu fi”, pe care generalul Nicolae Militaru mi-a oferit-o, in zorii zilei de 4 ianuarie 1990, dupa o noapte de “polemici cordiale”, fiindu-mi dat si “argumentul” ca toata conducerea securitatii este arestata (prin ordin militar), am asigurat, din ordinul sau, gestionarea unora dintre aspectele implicate de preluarea Departamentului Securitatii Statului si organizarea “Serviciului de Informatii al Armatei”. Generalul Militaru a tinut sa-mi spuna ca are referinte bune asupra competentei si corectitudinii mele profesionale, dar daca va constata contrariul, sa fiu sigur de ceea ce ma poate astepta… “In nebunia asta, azi esti, maine pac si gata!” Spunea un adevar. Apoi a continuat: “Pune-te la dispozitia generalului Logofatu si ajuta-l sa inteleaga si sa preia problemele, caci nu mai este cine. Sunt toti arestati”. Doi sefi de unitati au fost luati de soldati intre baionete chiar din sedinta la care am participat cu cateva momente inainte.

De fapt, aceasta noua structura, Serviciul de Informatii al Armatei, fusese deja proiectat de generalul Iulian Vlad, in zilele de 28-30 decembrie 1989. Cand a fost convocat la Ministerul Apararii Nationale, unde a fost arestat, avea asupra sa documentele privind viitorul serviciu, precum si planul de clarificare a diversiunii teroriste. In legatura cu planul a fost un moment interesant. Unul dintre paticipantii la sedinta din noaptea de 3/4 ianuarie 1990 a raportat ce se intreprinde pentru clarificarea problemei teroristilor. Generalul Militaru a intervenit cu vadit interes: “Asa, asa, foarte bine. Cine ti-a dat ordinele astea? Generalul Vlad, conform planului… Nu am stiut ca a aprobat un astfel de plan… Ca daca stiam, nu-l…”. Nu si-a terminat fraza. Dar nici de plan nu s-a mai auzit. In realitate, insa, planul respectiv a fost depus pe masa de lucru a generalului Militaru, in al carui birou generalul Vlad era astepat de cei care l-au arestat, un viceprim-ministru si primul adjunct al ministrului Apararii. Generalul Militaru nu era de fata. A preferat sa supravegheze, de la fereastra unui birou aflat la un etaj superior, imbarcarea generalului Vlad in transportorul cu care a fost dus la locul de detentie. Anterior, primise vizita unui ambasador important. Este vorba despre Evgheni Tiajelnikov, ambasadorul URSS acreditat la Bucuresti, care a amanat ora initial stabilita pentru intalnirea cu generalul Vlad si a modificat si ordinea de zi a acesteia.

Arestarea a fost anuntata la radio inainte ca generalul Vlad sa fi ajuns la sediul Ministerului Apararii Nationale. Nu vreau sa plusez.., dar pot sa cred ca au dat comunicatul scontand ca va incerca sa schimbe destinatia si, astfel, sa existe pretextul ca fara somatie…? Precedentele existau.

Ulterior, prin anii ’92-’93 un entuziast al promisiunilor neonorate, persoana importanta, nu mai avea deloc liniste, fiindca se angajase sa prinda teroristi dintre fosti membri ai securitatii si nu i-a gasit. Aproape ca implora: “Macar unul, chiar nici unul?”

Pai si ce credeti? Au fost teroristi sau nu?

Nu s-au gasit nici dupa 17 ani! Si nici nu se vor gasi printre fostii membri ai Securitatii. Am avut in mana dosarul situatiei exacte a personalului, a fiecarei arme si al fiecarui cartus. Ministerul Apararii Nationale l-a reverificat si nu s-a constatat nici macar un singur indiciu al uzului de arma. Au fost unele probleme cu “garzile civile” care, la sediul central al Ministerului de Interne, au fortat, in dupa amiaza zilei de 22 decembrie 1989 desigilarea si distribuirea armamentului, fiind nevoiti sa le purtam de grija sa nu scape vreun glont, ca deveneam poligon. Am cooperat bine cu “garzile civile” si cand au plecat, i-au lasat generalului Vlad o scrisoare de multumire.

Sub “ocupatia militara” nu a fost usor. Am lucrat nemijlocit cu generalul “X”, un om corect in raporturile cu mine, pe care l-am cunoscut anterior si sprijinit profesional intr-o problema importanta pentru el, dar impovarat sufleteste de ceva din trecut. Imediat dupa razboi a avut o misiune similara, de reorganizare a serviciilor de informatii, primita pe aceeasi filiera. M-a intrebat si pe mine, dar si pe primul adjunct al directorului nou infiintatului SRI: “Oare cand ma vor lasa in pace? – Fara sa fi stiut unul de altul, raspunsul a fost acelasi: “Niciodata, ei folosesc si biografia dupa moarte, pentru a crea un ilegal.”

Cum si cand ati ajuns sa lucrati in SRI? Cu ce v-ati ocupat in Serviciu si cum ati colaborat cu directorii institutiei?

Foarte simplu: “bun pe loc”. Primul-adjunct al directorului Serviciului Roman de Informatii ma cunostea, “de cand eram elev in scoala militara”, ma simpatiza si m-a considerat, dupa spusele sale; “o enciclopedie la purtator”, unde puteau fi gasite oricand raspunsuri prompte, complete si, probabil, mai utile si mai elaborate decat puteau furniza, in conditiile date, alte surse.

Nu pot sa afirm ca as fi avut o relatie directa de colaborare cu directorii Serviciului Roman de Informatii, exceptie facand perioada 2001-2005. Am lucrat, insa, nemijlocit cu doi dintre prim-adjunctii domnului Virgil Magureanu, precum si cu adjunctul domniei sale care coordona activitatile de pregatire si institutiile de invatamant. Domnul Virgil Magureanu si-a asumat raspunderea pentru mentinerea mea, inclusiv in Sedinta comuna a camerelor Parlamentului, din 13 septembrie 1993, fapt pentru care ii sunt recunoscator si tin sa-i multumesc.

In Serviciul Roman de Informatii am indeplinit, in diferite perioade, functiile de seful biroului metodologie, seful sectorului secretariat, lucrari Consiliu director, studii-documentare, avize si elaborare acte normative, seful Sectorului planificare informativa si reglementare, lector universitar si instructor specialist, seful biroului panificare si organizare invatamant, loctiitor sef directie si sef directie, fiind trecut in rezerva din functia de sef al Directiei Planificare Integrata a Resurselor Informationale, Reglemetare si Cooperare, expres si in premiera mentionata in Decretul Prezidential nr. 1073 din 29 august 2006. A fost si o perioada, la inceput, cand nu prea cunosteam pe ce pozitii ne aflam in acte, stiind doar ceea ce aveam de facut. Am avut si functii despre care am aflat din presa.

Dupa cum se poate observa, fisa postului prevedea, in principal, elaborarea reglementarilor interne ale activitatii serviciului, in care scop mi-au fost asigurate conditiile necesare de studiu si documentare. Nu este mai putin adevarat ca, hobby-ul meu fiind studiul si cercetarea evolutiei activitatii secrete de informatii in istoria omenirii, aveam o documentare personala care mi-a fost deosebit de utila.

Generalul Rogojan continua seria dezvaluirilor din ZIUA * Fostii securisti si informatori au impanzit clasa politica, mass-media si organizatiile guvernamentale si nonguvernamentale * Pe langa acestia actioneaza si ofiteri acoperiti din serviciile secrete din Romania, dar si straine

Continuam publicarea interviului pe care generalul (r.) Aurel Rogojan, fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, seful Departamentului Securitatii Statului, l-a acordat ziarului Ziua. Generalul Rogojan confirma faptul ca fostii securisti si informatori au impanzit la ora actuala atat clasa politica, dar si redactiile ziarelor si televiziunilor precum si organizatiile guvernamentale si non-guvernamentale. Pe langa acestia, la ora actuala, actioneaza ofiteri acoperiti din serviciile secrete din Romania, dar si straine. Rogojan explica si modul cum a fost posibil episodul cu biletelele lui Coldea. In acest caz, fostul sef de cabinet al sefului DSS spune ca a fost incalcata Sfanta Treime. Generalul Rogojan considera ca dusmanii de moarte ai oricarui serviciu secret sunt politica si birocratia. In privinta arhivelor fostei Securitati, Aurel Rogojan dezvaluie faptul ca in ea a avut acces cine a vrut si cine nu a vrut, in functie de interese de moment.

Cand va uitati acum la televizor si urmariti activitatea din Parlamentul Romaniei

si talk-show-urile unde participa lideri politici, formatori de opinie sau alte personalitati, recunoasteti vreun ofiter de informatii sau colaborator al fostei Securitati? Sunt fosti securisti sau informatori in actualul Parlament

sau in randul ziaristilor?

Pentru aceasta intrebare, daca as fi directorul ziarului v-as trimite in somaj. Dumneavoastra va dati in vileag sursele? Daca ati face-o, ati mai fi un profesionist si un om de onoare? Pana la un punct, ofiterul de informatii si ziaristul indeplinesc aceeasi misiune. Asa ca nu trebuie sa vi se para nefiresc ca, uneori, se mai confunda taberele. Dar, sa nu fiu malitios. Teoretic, colaboratorii ori informatorii Securitatii ii stiu numai cei care au avut legatura cu ei, ori le-au accesat documentele. Daca, pe cale de exceptie, s-a intamplat sa aflu identitatea unora, nu voi confirma niciodata.

Cadetilor care aspirau la o cariera in MI-6 li se spunea ca serviciul este atat de secret incat nu are nici lege. Ceea ce era adevarat pana in anii ’90. Cate unul mai scrupulos intreba: “Dar noi cum lucram, fara lege? Dupa porunca a 11-a! Dar nu sunt decat zece! A unsprezecea este: Sa nu fii prins! Si daca, totusi, sunt prins? Noi nu am auzit de dumneata!”

Dupa deciziile CNSAS-ului de pana acum, rezulta ca sunt fosti ofiteri de informatii, respectiv fosti colaboratori ai acestora si acolo unde ma intrebati. Dar nu asta este problema, si nu asta trebuie sa preocupe, atat in plan juridic cat si in plan moral relevante trebuie sa fie faptele oamenilor si nu etichetele aplicate.

Analistii politici s-au autodemascat

Tehnic vorbind, daca intre ofiterii de informatii de ieri si cei de azi, incluzandu-i si pe informatorii lor, s-ar rupe firul traditiei informative, securitatea nationala, fara trecutul si istoria ei, nu ar avea identitate in prezent si nici orizonturi pentru viitor. Primii mei mentori, in anii ’70 erau fosti SSI-isti. De ce? Cum au scapat ei de epurarile violente ale NKVD-lui? Chiar si Ceausescu, care ura SSI-ul si Siguranta, a acceptat continuitatea, considerand-o necesara. Ura lui fata de cele doua institutii era si masura dragostei pentru Securitate.

“Pe sticla” identific, analitic si deductiv, tot felul de agenti: de influenta, dezinformare, intoxicare, provocare ori specializati in operatiuni de razboi mediatic. Dar, o spun cu mana pe inima, recunosc in ei si matricea ideologica a unor servicii de aiurea. Imi revin mereu in fata secventele in care niste “analisti politici” s-au autodemascat si au facut-o atat de penibil incat imi este mie jena, de fiecare data, cand imi amintesc.

Cum apreciati transformarile survenite in SRI de la momentul infiintarii si pana la trecerea dumneavoastra in rezerva?

Au fost de toate, si bune, si mai putin bune si din cele rele, rand pe rand, dar si la un loc, cand cu greu se mai putea intelege ceva. Cauza: dusmanii de moarte ai oricarui serviciu secret. Politica si birocratia. Politica actioneaza ca un factor de presiune externa puternic si convingator, deoarece iti conditioneaza conceptia, structura, bugetul, si, deci, existenta. Birocratia, desi este necesara, daca este promovata fara masura nu mai permite manifestarea initiativelor profesionale constructive. Serviciul, pe masura puterilor lui, si-a modernizat conceptia si metodologia de activitate. Altfel, nu era acceptat in comunitatea intelligence-ului Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord. In 1990 nici nu ma puteam gandi ca, peste opt ani, voi sta la aceeasi masa cu reprezentanti ai CIA, MI-6 sau ai altor servicii din Occident. Odata castigata increderea reciproca si realizat fluxul de informatii, potrivit agendei convenite, partenerilor occidentali le era convenabila o continuitate caracterizata de loialitate, in loc de reformare a ceva care, din punctul lor de vedere functiona. Ei tot timpul ne-au sfatuit: “Nu stricati, ca sa reparati masina care merge”. Aceasta este esenta pragmatismului occidental. Un expert-instructor de la CIA ne spunea: “Cat mai putina sau deloc ideologie, dar mai mult pragmatism”. Ei s-au folosit de Reinhard Gehlen, spionul lui Hitler, mai bine de zece ani, dupa care intre 1956-1968 a condus “Bundesnachriten Dienst”- Serviciul Federal de Informatii.

Factorul politic, in schimb, a refuzat sa-si asume responsabilitatea reconstructiei juridico-institutionale a domeniului securitatii si a activitatii serviciilor de informatii. Din aceasta cauza, in conceptia, evolutiile structurale si dinamica resurselor umane, la nivelul intregului sistem al securitatii nationale, mai in gluma, mai in serios “locul in care se urmarea a se ajunge se afla dincolo de marginea hartii la indemana.”

Constientizarea opiniei publice, a contribuabililor care, in prima si ultima instanta, finanteaza sistemul de securitate, in legatura cu locul, rolul si importanta activitatilor secrete de informatii pentru apararea democratiei, a drepturilor si libertatilor fundamentale, a intereselor nationale, si asigurarea perspectivei natiunii prin anticiparea viitorului, nu a facut obiectul unor politici si strategii in care sa primeze interesul public. A contat cine “iese in fata” si cat capital politic mai castiga.

Tema Securitatii si problematica serviciilor s-au dovedit a ascunde inepuizabile si deosebit de importante mize politice. Spatiul informational public este, de un numar de ani, continuu agresat cu asemenea subiecte. Unde am ajuns, se vede. Sarabanda surprizelor s-ar putea sa fie doar la inceput. Qui prodest?

Cum comentati actuala situatie din SRI? Ma refer la scandalul biletelelor scrise de colonelul Florian Coldea. Ca fost sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, este posibil sa dispara niste documente de pe masa primului adjunct al directorului SRI si sa nu se afle cine le-a luat?

Este greu de comentat o asemenea provocare. Daca insemnarile personale ale primului adjunct al directorului Serviciului Roman de Informatii, care nu sunt nici documente si nici acte oficiale ale serviciului, au ajuns unde au ajuns si au fost folosite pentru amorsarea unui scandal politic, faptul in sine spune aproape totul.

Ca un punct de vedere personal, in acest caz este evidenta conjunctia amatorismului si a prejudecatilor din politica si presa in legatura cu serviciile secrete, iar corolarul este controlul parlamentar in legatura cu evenimentele contrainfomative generatoare de scandaluri politice. In loc sa le cerceteze, le savureaza! In acest fel le si incurajeaza.

Nu vad legatura si nici logica partii a doua a intrebarii. Eu nu cred in versiunea disparitiei. Intr-o zona de maxima securitate asemenea surprize sunt anticipate. Apoi, sefii de cabinet, secretarii si consilierii “raspund cu capul” si de continutul cosului de gunoi. Sa fim seriosi!

In esenta, pentru un profesionist este evidenta incalcarea sfintei treimi a carierei militare, care il obliga si pe ofiterul de informatii sa nu incalce secretul, consemnul misiunii (fisa postului) si regulile de folosire a armei (in cazul nostru, arma este informatia). Este evident ca s-a incalcat cate ceva din toate. Cine si in ce mod, va trebui sa fie stabilit pe baza de fapte si nu pe baza de supozitii.

V-ati ocupat de o sortare si analiza a arhivei DSS preluata de SRI?

Exclus! Operatiunile mentionate, atunci cand au fost realizate, s-au efectuat exclusiv de personal specializat in constituirea si prelucrarea fondurilor arhivistice. Personal, nici nu am cunostinta de locul exact in care se aflau si se afla depozitele de arhiva. Operatiunile de sortare si analiza a arhivei au inceput relativ tarziu, respectiv dupa aparitia Legii nr. 187/1999.

Anterior, insa, prin anii ’92-93 au accesat fonduri de arhiva colectivul care a elaborat “Cartea Alba a Securitatii”, dar si istorici ori persoane carora directorul Serviciului le-a dat aprobari, spre disperarea celor care purtau raspunderea integritatii documentelor si a secretelor. Sunt de notorietate cazurile in care unii, putini la numar, si-au vazut dosarele si au publicat ce au crezut de cuviinta, cu 6-7 ani inainte de infiintarea CNSAS-ului.

Desigur, circula mult folclor dar si foarte mult adevar in legatura cu accesul in arhive si cu utilizarea nepermisa a unor documente sau informatii continute de acestea. Inclusiv cetateanul care a lansat in spatiul public informatia falsa si in acelasi timp tendentioasa referitoare la faptul ca as fi constituit si administrat un fond special de arhiva, a carui cota o schimba de la o afirmatie la alta, a avut acces in depozitele de arhiva ale fostei Securitati, pe care le-a valorificat si pe baza carora si-a elaborat teza de doctorat si a publicat mai multe lucrari. Pe seama unor “vizitatori” ai arhivelor au aparut tot felul de zvonuri privind furnizarea de informatii si copii dupa documente. O cercetare serioasa a presei conduce la concluzii suficient de convingatoare. Asa de exemplu, domnul Petre Mihai Bacanu nu isi gasea dosarul sau parti din el, dar in presa vremii fusesera publicate extrase din declaratiile olografe.

Generalul Rogojan sustine, in ultima parte a interviului acordat in exclusivitateziarului ZIUA, ca SRI nu trebuie acuzat de astfel de activitate * SUA si RFG au sprijinit activitatea DSS

Astazi va prezentam ultima parte din interviul pe care generalul (r.) Aurel Rogojan, fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, seful Departamentului Securitatii Statului, l-a acordat Ziarului ZIUA. Rogojan face o analiza a situatiei actuale din SRI si spune ca acest serviciu secret nu face si nu a facut politie politica. El spune ca interceptarea comunicatiilor fara autorizare nu este un act de politie politica, ci o infractiune impotriva libertatii persoanei. Generalul Rogojan crede ca intr-un stat de drept actul de politie politica il poate comite numai un factor de decizie politica, daca utilizeaza institutiile de forta ale statului impotriva oponentilor politici. Omul care s-a aflat in umbra fostului sef al DSS face o trecere in revista a carierei sale in Departamentul Securitatii Statului si ne declara ferm ca nu isi reproseaza nimic din ce a facut timp de 39 de ani in serviciile secrete romanesti.

Poate fi acuzat SRI ca a desfasurat activitati de politie politica in cei 17 ani de la infiintare sau ca angajati din acest serviciu au efectuat activitati ilegale (de pilda ascultari telefonice fara mandat etc.)?

Nu exista premisele obiective pentru asa ceva. Inainte de 1990, cand Constitutia Republicii Socialiste Romania si intregul sistem al dreptului socialist legifera rolul politic conducator al unui singur partid, politia politica era institutionalizata. Tinea de esenta regimului politic constitutional.

Nu, Serviciul nu trebuie acuzat de “actiuni de politie politica”. Intrebarea este rezultatul unor prejudecati si al unor confuzii conceptuale in legatura cu ceea ce este activitatea de politie politica, pe care supramediatizarea le-a validat pana la pierderea sensurilor semantice initiale ale termenilor implicati in sintagma “politie politica”.

Eu va propun urmatorul rationament. Avem atat de multe politii incat nici nu le mai stim numarul: politie veterinara, fitosanitara, de mediu, financiara, silvica, vamala, comunitara, politia ca atare etc. Intrebarea care se impune este: “cei care asigura ecarisajul extremelor esicherului politic, ce fel de politie fac?”

In alta ordine de idei, intr-un stat de drept, serviciile de informatii nu sunt investite cu puteri executive, nu fac si nu trebuie sa faca parte din categoria structurilor de forta ale statului, care au dreptul sa foloseasca metode represive pentru impunerea legii. In aceste conditii, daca nu cheama la ordine, nu ancheteaza, nu aresteaza si nu are la indemana nici o parghie de a reprima pe nedrept pe cineva, fiindca gandeste altfel si are o alta opinie decat cea ideologica majoritara, cum ar putea SRI sa comita acte de politie politica? Pentru el in sine, ca sa se afle in treaba? Bazele de date nu accepta informatiile care nu sunt corect clasificate si prelucrate tematic, prin raportare la criterii juridice prevazute de Constitutie si legile in vigoare.

Interceptarea comunicatiilor fara autorizare, nu este un act de politie politica, ci o infractiune impotriva libertatii persoanei.

Tot ce se afla despre activitatea unui serviciu secret este suspectat, blamat ori condamnat. Nimeni nu plateste un serviciu secret, pentru a nu fi secret! Trebuie inteleasa misiunea presei si respectat profesionalismul ziaristilor care pot demonstra serviciilor ca sunt incapabile sa-si pastreze secretele. Nu cunosc, nici din cazuistica internationala, ca vreun ziarist sa fi spart seifurile sau codurile serviciilor.

Pana la aparitia dictaturilor din secolul XX, conceptul de politie politica a fost considerat eminamente normal. Pot fi studiate tratate despre politia politica de stat sau dreptul politiei politice aparute in perioada interbelica, cele mai multe teze de doctorat sustinute de inalti functionari din administratia publica a Romaniei la universitati din Franta, Belgia, Italia etc.

Infractiunile contra sigurantei statului sunt in toate statele tratate ca infractiuni politice, deoarece ataca fundamentele sistemului politic constitutional, iar cei care sunt condamnati pentru savarsirea lor sunt detinuti politici. Istoria demonstreaza implacabil ca “detinutii politici sau prizonierii pentru delicte de opinie de astazi sunt conducatorii de maine”.

Este regretabil ca vulgarizarea conceptului a “prins” atat de mult incat a devenit o bomba periculoasa a agresiunilor informationale si, in aceeasi masura, un instrument de teroare psihica, pe care legiutorii nostri l-au consacrat in norme juridice.

Intr-un stat de drept, actul de politie politica il poate comite numai un factor de decizie politica, daca utilizeaza institutiile de forta ale statului impotriva oponentilor politici. Serviciile, nefiind parte a puterii, nici nu au intotdeauna cunostiinta de deciziile pe care utilizatorii informatiilor le iau, decat daca li se spune ori le sesizeaza consecintele.

Mai 1977, promovat sef de cabinet la generalul Iulian Vlad

Va rugam sa ne oferiti cateva detalii despre activitatea dumneavoastra in cadrul Departamentului Securitatii Statului. Ar fi interesanta o prezentare din momentul in care ati hotarat sa intrati in aceasta structura si o prezentare a evolutiei carierei dumneavoastra pana in decembrie 1989.

In 1970 am absolvit Scoala Militara de Ofiteri Activi a Ministerului de Interne, arma informatii, specializarea contraspionaj. Celelalte specializari erau: informatii generale, contrainformatii economice, contrainformatii radio si comunicatii cifrate, limbi straine si exploatare informatii tehnic-operative, filaj si investigatii. Din 100 de absolventi, suntem in viata 80. Sunt seful promotiei si ultimul care a predat stafeta, dupa 39 de ani in serviciul militar activ.

Am avut ca director de studii un profesionist de o seriozitate exemplara, colonelul Aurel Simon, provenit din Serviciul Special de Informatii.

Ca stagiar (1970, sept.-1972, oct.), am avut ca sef de birou, tot un ofiter provenit din S.S.I. Firul traditiei informative continua, asadar, deasupra vremurilor. Si nici nu se va intrerupe, decat odata cu moartea istoriei…

In toamna anului 1972 a trebuit sa ma intorc in scoala, fiindca primii clasati din fiecare promotie erau chemati, dupa stagiu, la catedra.

In 1973 am absolvit si Facultatea de stiinte juridice a Universitatii din Bucuresti, iar in 1976 cursuri postuniversitare in specializarile “criminologie” si “psihopedagogie”.

Intre 1970-1977 am efectuat antrenamente anuale pentru mentinerea brevetului de parasutist militar.

Asadar, cand mi-am inceput cariera, nu am intrat in Departamentul Securitatii Statului. Departamentul m-a ajuns din urma, fiind constituit in martie 1978, cand, din luna mai 1977, fusesem promovat sef de cabinet la secretarul de stat la Ministerul de Interne, generalul-colonel Iulian Vlad.

Fisa postului sefului de cabinet era anosta. Prevedea atributii administrative, de secretariat si protocol, fara nici o legatura cu fondul activitatii secretarului de stat. Viziunea secretarului de stat, cat si a mea, in legatura cu rolul sefului de cabinet era cu totul alta, respectiv asumarea responsabilitatii pentru studiile documentare, lucrarile de analiza si expertiza pe baza carora sa poata fi fundamentate deciziile de nivel strategic pentru domeniile din coordonarea demnitarului respectiv.

Aceste domenii au fost, initial, Contraspionajul, apararea antiterorista, Unitatea Speciala de Filaj si Investigatii, Centrul de Informare si Documentare, Serviciul Special de Transport al Corespondentei Secrete si Directia Generala a Arhivelor Statului (Arhivele Nationale). Domenii pe care nu le cunosteam decat in parte, cele mai multe a trebuit sa le invat.

In perioada respectiva au fost puse bazele unei legislatii moderne privind arhivele nationale. A inceput, cu asistenta de la IBM, infomatizarea Centrului de Informare si Documentare, a fost reproiectat si modernizat sistemul de transport al corespondentei secrete si s-a constituit, de sine statatoare-dupa o prealabila si aprofundata documentare externa, indeosebi in R.F.Germania- Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista, care s-a integrat rapid si performant in efortul international antiterorist.

In 1984, secretarul de stat a fost numit adjunct al ministrului de interne pentru securitatea interna.

In decembrie 1985, chiar in ziua de Craciun, am fost numit ofiter specialist principal II la Serviciul Independent Secretariat Juridic, pozitia a 2-a in statul de organizare, ceea ce insemna ca in lipsa sefului asiguram continuitatea comenzii. Atributiile mele priveau avizarea actelor normative si elaborarea reglementarilor interne. “Promovarea”, mai exact dislocarea, a fost dispusa de ministrul secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, Tudor Postelnicu, impotriva vointei mele si fara acordul sau macar consultarea prealabila a demnitarului al carui sef de cabinet eram, ceea ce trebuie considerat simptomatic pentru respectul si consideratia de care avea parte generalul Iulian Vlad din partea sefului sau nemijlocit.

Cu data de 01 ianuarie 1988, devenind vacanta functia sefului Serviciului Independent Secretariat Juridic, am fost imputernicit la comanda acestuia, pozitie in care ma aflam in dembrie 1989, cu gradul de locotenent-colonel.

Daca va uitati in urma, va reprosati ceva din punct de vedere profesional? Dar uman?

Nu pot fi separate cele doua planuri. Succesele sau esecurile profesionale sunt determinate, in buna parte, de conditia si calitatile umane. Daca, in plan profesional, am parcurs ierarhia gradelor militare de la “elev in scoala militara” la general si cea a functiilor de la subinspector la sef de directie, s-ar putea spune, avand in vedere ca cea mai rodnica activitate am desfasurat-o dupa 1990, ca nu as avea motive sa-mi fac reprosuri.

De ce sa-mi fac reprosuri pentru privilegiul de fi martorul de aproape al multor evenimente care ne-au insotit si marcat profund istoria?

De ce sa-mi fac reprosuri pentru performanta de a fi, un sfert de secol, omul din umbra, e adevarat deloc racoroasa, a unor tainice cancelarii din lumea informatiilor secrete?

De ce sa-mi fac reprosuri, fiindca nu am fost un egoist si am lasat in urma activitatilor didactice si de cercetare multe mii de pagini, pentru ca si posteritatea sa ma poata judeca?

In ceea ce priveste dimensiunea umana a activitatii mele, las sa aprecieze cei care m-au cunoscut in oricare dintre ipostazele activitatii mele.

Interviu realizat de Doru DRAGOMIR