de Mihai Pelin

Ajuns la ananghie, ne asteptam ca Gabriel Liiceanu sa reactioneze mai viguros. Da, de unde! Ceea ce se observa e o tacere desavarsita. Chiar ne-au ajuns la urechi informatii sigure cum ca unul din apropiatii sai l-ar fi sfatuit sa nu se dea in spectacol, daca vrea ca afacerea, treptat, sa se uite. Si Liiceanu a renuntat la proces, timorat de palmaresul in materie al ziarului “Ziua”. In schimb, directorul editurii Humanitas si-a trimis infanteria la inaintare.

Pe cine vrei si cine nu vrei, incearca sa abata atentia de la suturile in fund primite de Liiceanu, adica de la fondul problemei, un apel anticoruptie lipsit de mai orice noima.

Cine este acest Iliesiu si ce mare branza a facut in viata, nici dracul nu stie, n-am reusit sa aflam, insa este cert ca s-a recomandat, pe neasteptate, drept vicepresedinte al Aliantei Civice. Si mai cert este ca apelul lui a aparut exact atunci cand Gabriel Liiceanu avea nevoie de el, cu toate ca nu l-a pus la cale si nici nu l-a semnat. Stim, deci, in folosul cui a fost apelul lansat, dar nu prea stim in numele cui, pozitia presedintelui respectivei organizatii, Ana Blandiana, fiind destul de ambigua.

Prenumele multe ale lui Tariceanu, Constantin Catalin Anton si inca o data Constantin, probabil in amintirea unei alte rubedenii de-a premirului, ne evoca acel hidalgo care a batut, intr-o noapte, la poarta unui han din peninsula, cerand sa fie gazduit pana a doua zi. “Pot sa stiu si eu cine bate la poarta?” a intrebat, somnoros, hangiul. La care Tariceanu si-a declinat toate prenumele. Iar hangiul i-ar fi raspuns: “Nu am locuri pentru atatia, bate si tu si la la alta poarta.” Cam asa raspunde si Gabriel Liiceanu celor ce-i bat la poarta.

Cert este ca Gabriel Liiceanu nu face politica decat atunci cand a sosit momentul sa suga niste parale de la Traian Basescu. Si de la un timp incoace tot sugee, nu se mai satura si, implicit, face politica cat incape, spre deosebire de un hidalgo spaniol, interesat doar de calul si coiful sau. Numai cu opera filosofica o duce mai prost, desi se recomanda drept filosof. Cu toate acestea, aplaudacii tropaie jur-imprejurul lui, luandu-l drept model de conduita in viata si exemplu demn de urmat in orice imprejurari. Aceasta imprejurare fiind chiar cea mai potrivita pentru o asemene caciuleala.

Totusi, vorbeste rar, dar apasat despre menirea lui pe pamant, ca si cum ar cauta un corolar pentru toate gesturile personalitatii care se socoteste. Crispat, nicidecum dezinvolt, ne arata cum se asuma o initiativa, la care, de regula, el nu se considera obligat. De asemenea, usor dezechilibrat de atacurile impotriva persoanei sale, nu pare deloc concesiv si nici constient ca i se intampla asa ceva. Din orgoliu sau din lipsa de intelegere fata de valoarea sa intelectuala? Nu vom sti niciodata cum izbuteste sa impace si capra si varza, conteaza ca una e sacrificabila, iar cealalta, comestibila si atunci cand e cruda. Incat am putea spune ca intreaga lui viata e o salata cu usoare urme de carne. Insa, nu incape vreo indoiala ca, in timp, vom asista si la un deznodamant mai mult sau mai putin zgomotos. La o asemenea rascruce a vremurilor, vom fi siguri ca nu va exista vreun prilej pentru o redresare. Marile personalitati, atunci cand se prabusesc, cad in picaj. Nici Gabriel Liiceanu nu va fi scutit de o asemenea soarta, pe care o merita, cu vart si indesat. Atunci am vrea sa ne afam si noi prin preajma, pentru ca spectacolul va fi mai mult decat atractiv. Va fi picant si promitator pentru orgoliul unei persoane care se considera geniu. Daca nu va fi, cumva, un spectacol banal, de dezmeticire a unui om cam prea plin de sine, dintr-un somn care l-a tinut o viata intreaga chinuit de dorirea maririi. Sau poate va fi un spectacol obisnuit, consumat in totala discretie.

Cronica Romana

31.03.2007