Acest grupuleÅ£ de un grotesc homeric câştigă de o bună bucată de vreme toate topurile, fie că sunt literare, jurnalistice, filosofice. Cred că ÅŸi dacă s-ar organiza un top al moaÅŸelor comunale, pe primele trei locuri s-ar afla tot aceÅŸti irozi de GăeÅŸti, care nu sunt nici scriitori, nici filosofi, nici… Ei sunt de găsit mai ales în spaÅ£iul literaturii de frontieră, autori de marginalii, de prefeÅ£e sau postfeÅ£e. S-au jucat “filosofic” cu stricăciunea fibrei spirituale a românilor ÅŸi aÅŸa au câştigat sufragiile. MulÅ£i ÅŸi-au construit biografii de luptători în ilegalitatea anticomunistă din România, dar ani de zile ÅŸi-au făcut studiile în străinătate, au luat cu devotament toate premiile de la UTC până la Academie, s-au bucurat de toate stipendiile comuniste. Åži acum dau lecÅ£ii, fac apeluri către toate ipostazele nemerniciei, erijându-se în arhanghelii purităţii ÅŸi justiÅ£iei morale. Această lăcomie a incontinentei lor prezenÅ£e perpetue ÅŸi agresive ar putea fi numită foarte bine cu o sintagmă aflată chiar în doctrina lor, “impostura de anvergură”. Apoi, e de mirare că aceÅŸti ocupanÅ£i ai primelor locuri în mai toate topurile imaginate de agresivitatea propagandistică a falselor ierarhii vârâte cu de-a sila pe gâtul ÅŸi în mintea telespectatorilor ÅŸi cititorilor jurnalelor comerciale nu s-au întrebat până acum ei singuri cum e posibil ca un filosof, un cărturar, un creator autentic să poată sta mai tot timpul, nu în schimnicia bibliotecii sau a camerei de lucru, ci pe toate ecranele tv, pentru a-ÅŸi cuceri locul întâi în bătălia concurenÅ£ei cu reclama cacofonică “Berea e frate cu românul”.
“Cum mi-ar fi stat să devin, brusc, gălăgios anticomunist?”
de Dan Boicea
Scriitorul admonestează „fariseii” din cultură
Un film românesc despre grupurile de interese din politică va avea premiera pe 16 martie. Scriitorul Dinu Săraru vorbeÅŸte despre pelicula “TicăloÅŸii” ÅŸi romanul care i-a stat la bază, dar ÅŸi despre VIP-urile României contemporane.
– Domnule Dinu Săraru, prima premieră cinematografică românească a acestui an este o ecranizare a romanului dvs., “Ciocoii noi cu bodyguard”. De ce regizează Åžerban Marinescu acest film?
– Mi se pare un regizor vital, care a făcut filme mari, după literatură importantă – Eugen Barbu, Marin Preda. Vigoarea lui m-a impresionat, pentru că este fericit pusă în slujba poveÅŸtii.
– Un regizor tânăr n-ar fi fost mai potrivit pentru a reda această istorie controversată? Nae Caranfil, Cristi Puiu, Cristian Mungiu…
– Nu, pentru că aveam nevoie de un regizor cu o bogată experienţă de viaţă, care să fi trăit ÅŸi înainte de `90 ÅŸi care astfel să înÅ£eleagă mai bine tot ceea ce se petrece acum. Åžerban Marinescu e un om la 50 de ani, care ÅŸtie să povestească. Regizorii români povestesc greu… E nevoie de întoarcere la poveste, convingere cu care mi-am început ÅŸi directoratul la Teatrul Mic ÅŸi pe care am slujit-o apoi la Teatrul NaÅ£ional “I.L. Caragiale”. “Take, Ianke ÅŸi Cadîr”, de exemplu, se joacă ÅŸi astăzi cu sala plină. Oamenii sunt fascinaÅ£i de firescul, naturaleÅ£ea ÅŸi adevărul poveÅŸtii, dar, mai ales, de ideea de speranţă din final.
Actorii joacă cu lăcomie, credinţă şi răzbunare
– “TicăloÅŸii” este un film plin de speranţă?
– …? Filmul e plin de speranÅ£a spectatorului că se va scăpa de ticăloÅŸie ÅŸi ticăloÅŸi, cândva. Sper să dea satisfacÅ£ie denunÅ£ul unor adevăruri care ne înconjoară cu asupra de măsură, ne sufocă ÅŸi ne pun în genunchi. ÃŽntâi, adevărul fundamental este că Å£ara a fost transformată într-un Codru al Vlăsiei, unde bietul om este singur, iar ticăloÅŸii zburdă în voie; codrul este, la noi, azi, favorabil ticăloÅŸiei. Å¢ara arată ca o vită jupuită de vie. Åži în roman cred că am reuÅŸit să sugerez această idee a nemerniciei bătălii pe trupul însângerat. Câinii trag cu lăcomie disperată din el ÅŸi se muÅŸcă ÅŸi între ei. Aici există un singur ideal: cine apucă halca mai mare!
– Cine face parte din haită? Sunt personaje recognoscibile din politica românească?
– Am spus ÅŸi în roman că niciun fel de personaj sau situaÅ£ie n-a fost construită cu intenÅ£ia de a fi recognoscibilă. Am scris cartea ca să pledez pentru o idee ÅŸi până la urmă am scris o poveste. Dar cum povestea nu poate să se desfăşoare în afara adevărului vieÅ£ii… Filmul ÅŸi romanul au la bază poveÅŸti adevărate.
– Jurnalele tv au fost o sursă de inspiraÅ£ie pentru acest roman transformat în film?
– Toate. Åžerban Marinescu a făcut un film în care spectatorul va avea impresia că se uită, de fapt, la televizor, la telejurnal. SenzaÅ£ia asta este. Dialogurile sunt frisonante prin adevărul lor. Actorii joacă cu lăcomie, credinţă ÅŸi chiar răzbunare, HoraÅ£iu Mălăele, Dorel ViÅŸan, Mircea Diaconu, Åžtefan Iordache, Gheorghe Dinică… Scriu ÅŸi volumul doi, pe care sper să-l termin anul acesta.
– Are happy-end?
– Are un sfârÅŸit brutal ÅŸi surprinzător, dar absolut adevărat.
Un grupuleţ de un grotesc homeric
– Există “ticăloÅŸi” ÅŸi în lumea culturală?
– O nefericită situaÅ£ie domină de mai multă vreme universul spiritual românesc – o confuzie acută a valorilor ÅŸi a ierarhiei valorilor. Am să pornesc de la un exemplu concret. A murit de curând, într-un anonimat de o tristeÅ£e covârÅŸitoare, unul dintre cei mai mari cărturari pe care i-a dat spiritualitatea românească, academicianul Virgil Cândea. A murit la nivel de ÅŸtire, în unele ziare, ÅŸi de “burtieră”, la televiziuni. Unul dintre străluciÅ£ii filosofi ai culturii. Un model de devotament pentru ideea de valoare. El, săracul, n-a fost niciodată în niciun top sau în emisiuni de televiziune care să concureze un grup minuscul, adânc înfipt în ÅŸaua cuceririi cu orice preÅ£ a sufragiului cultural naÅ£ional. Acest grupuleÅ£ de un grotesc homeric câştigă de o bună bucată de vreme toate topurile, fie că sunt literare, jurnalistice, filosofice. Cred că ÅŸi dacă s-ar organiza un top al moaÅŸelor comunale, pe primele trei locuri s-ar afla tot aceÅŸti irozi de GăeÅŸti, care nu sunt nici scriitori, nici filosofi, nici… Ei sunt de găsit mai ales în spaÅ£iul literaturii de frontieră, autori de marginalii, de prefeÅ£e sau postfeÅ£e. S-au jucat “filosofic” cu stricăciunea fibrei spirituale a românilor ÅŸi aÅŸa au câştigat sufragiile. MulÅ£i ÅŸi-au construit biografii de luptători în ilegalitatea anticomunistă din România, dar ani de zile ÅŸi-au făcut studiile în străinătate, au luat cu devotament toate premiile de la UTC până la Academie, s-au bucurat de toate stipendiile comuniste. Åži acum dau lecÅ£ii, fac apeluri către toate ipostazele nemerniciei, erijându-se în arhanghelii purităţii ÅŸi justiÅ£iei morale. Această lăcomie a incontinentei lor prezenÅ£e perpetue ÅŸi agresive ar putea fi numită foarte bine cu o sintagmă aflată chiar în doctrina lor, “impostura de anvergură”. Apoi, e de mirare că aceÅŸti ocupanÅ£i ai primelor locuri în mai toate topurile imaginate de agresivitatea propagandistică a falselor ierarhii vârâte cu de-a sila pe gâtul ÅŸi în mintea telespectatorilor ÅŸi cititorilor jurnalelor comerciale nu s-au întrebat până acum ei singuri cum e posibil ca un filosof, un cărturar, un creator autentic să poată sta mai tot timpul, nu în schimnicia bibliotecii sau a camerei de lucru, ci pe toate ecranele tv, pentru a-ÅŸi cuceri locul întâi în bătălia concurenÅ£ei cu reclama cacofonică “Berea e frate cu românul”.
„N-am putut să trec de pe un trotuar pe altul”
– Cum vi se pare această încercare de debarasare de “dinozaurii” din cultură?
– Se vorbeÅŸte despre “expiraÅ£i”, dar nu ni se spune care e opera “inspiraÅ£ilor”. Apoi, eu nu cred că astfel se câştigă “spaÅ£iu” pentru tânăra generaÅ£ie. Å¢ara are nevoie de tradiÅ£ie, continuitate ÅŸi de competiÅ£ie reală, nu de topuri care îl exclud pe Virgil Cândea.
Scriitorul reeditează romanul „Clipa” la 30 de ani de la apariÅ£ie
“«Clipa» a apărut în 1976. Era prima carte care descria lagărele comuniste, arestările ÅŸi Frica. Am trăit, ca toată lumea, sentimente, patimi, credinÅ£e. Pe unele, realitatea le-a sfâşiat ÅŸi le-a aruncat la lada cu gunoi a istoriei. Iar eu – ÅŸi nu numai eu – am rămas gol ÅŸi singur ÅŸi mi-am dat seama – ca ÅŸi atâta lume – cum ÅŸi cât am greÅŸit. Am fost însă un martor cinstit ÅŸi am scris. N-am putut apoi să trec dezinvolt de pe un trotuar pe altul. Cum mi-ar fi stat să devin, brusc, gălăgios anticomunist, mai ales că nici capitalismul nu a rezolvat nicio problemă fundamentală?”. (Dinu Săraru)
Adevarul
Sambata, 3 Martie 2007