Intelectualii “rosii” manipuleaza Romania

“Aceste miscari intelectualiste au avut totdeauna scopul pe care-l au si astazi: sa atraga intelectualul catre politica. Odata scopul atins, nu mai e loc de mistificari, e ca si cand ai spune ca nea cutare e imbracat in portocaliu – cand se vede de la doua poste ca e rosu ca racul intre castraveti”.

Sase asociatii neguvernamentale organizeaza, astazi, un miting in Piata Universitatii pentru “sustinerea luptei anticoruptie si a celor care poarta efectiv aceasta lupta, in special a ministrului Justitiei Monica Macovei”, dupa cum suna anuntul acestora. Grupul pentru Dialog Social (GDS), Societatea Academica din Romania (SAR), APADOR-CH (n. red. – a carei presedinte a fost actualul ministru Macovei), Grupul “Offensive”, Academia de Advocacy si Freedom House au lansat o “Chemare la miting”, la care sunt asteptati si membri ai Partidului Democrat si ai organizatiei Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut (MISA). Manifestarea de strada este intitulata, ridicol, “Martisor Anticoruptie”. Respectivele organizatii care devin practic pe fata din “ne-guvernamentale” in “pro-guvernamentale” au beneficiat si beneficiaza de fonduri si sprijin guvernamental, dupa cum a demonstrat ieri ziarul ZIUA. Mai grav este insa faptul ca una – Freedom House – este de origine americana iar filiala din Romania compromite prin actiunea de azi statutul organizatiei-mama, dupa cum este prezentat pe site-ul sau oficial: “Freedom House este o organizatie independenta ne-guvernamentala; o organizatie non-profit si ne-partizana”.

Cine sunt “oengistii”

Cine sunt insa intelectualii care sustin un (singur) ministru si un (singur) partid politic? Printre ei, aceiasi care au lansat celebrul de acum “Apel al intelectualilor”. Gabriel Liiceanu care dirijeaza “corul intelectualilor” a primit cea mai dotata editura a PCR, Editura Politica, – practic pe gratis – de la Ion Iliescu, cel caruia i-a cerut spasit scuze zilele trecute pentru o afirmatie facuta la TVR.

Moda listelor nu este noua in Romania post-decembrista: nu intamplator, semnatari de pe ultimul Apel pot fi regasiti, la inceputul anilor ’90, pe “lista intelectualilor” care cereau eliberarea odiosului “Gogu” Radulescu, fostul membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din inchisoare, pe motive “umanitare”. Apoi, in anul 2000, aceiasi “intelectuali” semnau pentru “salvarea democratiei” cerand “poporului” sa voteze cu Ion Iliescu, fostul secretar de partid al PCR, acuzat atat pentru crimele din 1989 cat si pentru cele din iunie 1990. Nu putem sa nu observam, in cazul recent, cateva aspecte: din lista initiala a celor 50-60 de semnatari, cel putin sase sunt fosti nomenclaturisti comunisti (10%), altii sunt beneficiari sau fac parte din Reteaua Soros (20-30%) iar altii sunt infiltrati in Presedintia Romaniei sau viitori paraziti ai statului, ocupanti de noi functii in diplomatie si administratie, aiuritori de cap ai presedintelui.

Macovei si Basescu, sustinuti de intelectuali nomenclaturisti

Vladimir Tismaneanu, Horia Roman Patapievici, Alexandru Zub, Andrei Pippidi, Armand Gosu, Ruxandra Cesereanu, pe langa faptul ca sunt apropiati sau membri ai GDS, au fost si sunt platiti de Administratia Prezidentiala pentru asa-zisul “Raport Final” plin de mistificari asupra comunismului. Apoi, Magda Carneci, Mircea Mihaies si Horia Roman Patapievici sunt in conducerea Institutului Cultural Roman, aflat sub autoritatea presedintelui Romaniei, care este si presedinte de onoare al ICR. Intr-un editorial confuz publicat in presa zilei de ieri, cu titlul “Memoria incetosata” un reprezentant de seama al “societatii civile” aprecia ca “tentativa nomenclaturistilor si informatorilor de a reveni in forta l-a ajutat pe Basescu sa se replieze”. Sa se fi referit oare la colegul sau, Horia Roman Patapievici? Iata ce scria acesta intr-un editorial din Evenimentul Zilei: “Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi”. Probabil ca Patapievici chiar are “memoria incetosata”, pentru ca adevarul este cu totul altul.

Adevarul despre Patapievici

Si anume: Dionis Patapievici- nomenclaturist comunist – a fost un om cu puternice convingeri prosovietice, inca de dinainte de 1940, dupa cum singur a sustinut. Dupa 1944, a lucrat ca translator de limba rusa pentru trupele Armatei Rosii la o sectie de militie din Viena. A fost membru activ al Partidului Comunist Austriac, de unde a fost transferat in cadrul Partidului Muncitoresc Roman, in luna august 1948. “In aceasta perioada am activat in cadrul organizatiei de masa Austria-URSS, in perioada de pregatire a examenelor de licenta, la elaborarea lucrarii de diploma <> – lucrarea amintita si-a propus drept scop demascarea calomniilor antisovietice, aratandu-se superioritatea sistemului economic socialist”, dupa cum afirma acesta in autobiografia sa. In tara, dupa ce a lucrat la Institutul de Studii Economice a RPR, din 1950 a fost angajat la Directia Operatiunilor Banesti din Banca de Stat. Vladimir Tismaneanu povesteste cum se juca in copilarie cu Horia Roman Patapievici pe strazile Cartierului Rosu – Primaverii.

Turnatorul Marchis, stalp al Cancelariei Ordinelor prezidentiale

Mai mult: fostul profesor de fizica este cercetat penal pentru actiunea de reconspirare a unor turnatori ai Securitatii pe timpul cand a ocupat o functie calduta in Colegiul CNSAS. Concret, conform declaratiilor sale, in anul 2002, Patapievici a avut cunostinta de colaborarea cu Securitatea a lui Sorin Antohi, membru de baza al GDS, dar nu l-a deconspirat. De altfel, este de observat ca majoritatea celor deconspirati sau chemati la CNSAS pana acum fac parte atat din grupul sustinatorilor Monicai Macovei cat si al Grupului pentru Dialog Social, infiintat cu aportul direct al ex-comisarului ideologic sovietic Silviu Brucan: Sorin Antohi, Smaranda Enache, Dan Oprescu, Mihnea Berindei, Iustin Marchis, etc. Pacatosul parinte Marchis, dupa deconspirarea sa de catre Civic Media si ZIUA, s-a retras din GDS, “pentru a nu dauna imaginii Grupului”. Dar, (culmea!) si-a permis sa faca parte in continuare din Cancelaria Ordinelor aflata sub Administratia Prezidentiala a Romaniei. Astfel, el este membru al Consiliului de onoare care acorda cea mai inalta distinctie a tarii – Ordinului national “Steaua Romaniei”.

Alaturi de SAR-ul Alinei Mungiu, care a propus o solutie ruseasca pentru Basarabia – federalizarea dupa “modelul Cipru” care transforma Tiraspolul separatist in subiect egal cu Chisinaul – GDS-ul si Grupul Soros sunt colportorii si sustinatorii conceptului de “moldovenism” care face azi ravagii si in Moldova si in Romania. In studiul semnat de Renate Weber, Gabriel Andreescu si Valentin Stat, “Relatia Romaniei cu Republica Moldova” prezentat in 1995 in Est si Vest se impune distinctia etnica dintre “romani” si “moldoveni” , in beneficiul kominternistilor de la Chisinau. Mircea Mihaies denunta ieri, revoltat, in EvZ, “vechii activisti”, “obedienti, lacomi si lipsiti de caracter” care se pun in slujba “oligarhilor-moguli” impotriva democratiei, uitand sa se uite mai bine in jurul sau, al intelectualilor dilematici. Profesorul Nae Georgescu ii radiografieaza sintetic: “Aceste miscari intelectualiste au avut totdeauna scopul pe care-l au si astazi: sa atraga intelectualul catre politica. Odata scopul atins, nu mai e loc de mistificari, e ca si cand ai spune ca nea cutare e imbracat in portocaliu – cand se vede de la doua poste ca e rosu ca racul intre castraveti”.

Victor RONCEA

Ziua / 27.02.2007

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.