Cam fiecare al doilea personaj din asa-zisa societate civila, am afirmat in mai multe randuri, ultima data intr-o emisiune cu dl Ion Cristoiu, a colaborat sub o forma sau alta cu Securitatea. Dupa decembrie 1989, apartenenta la un clan, la o gasca le-a intarit simtitor membrilor sai sentimentul de siguranta si au reusit sa ajunga unii la altii, mirosindu-se intre ei ca niste caini in calduri.

Bineinteles, din pornire, acesta fiind naturalul climatului nostru social, ei s-au legitimat drept cei mai indarjiti adversari ai structurilor fostului partid comunist, ai Securitatii, ai reminiscentelor comuniste si ai comunismului in general. Totodata, au inceput sa arate cu degetul catre unul sau catre altul, acuzandu-i de culpe care le apartineau lor, celor din societatea civila. Insa, daca ei doresc neaparat sa ne numere ouale, vorba dlui Adrian Nastase, avem toate drepturile sa le numaram si noi ouale, ceea ce ar trebui sa fie foarte usor, daca nu ar fi foarte greu.

Si e foarte greu pentru ca doamnele si domnii din clan fac tot ce se poate ca sa-si ascunda trecutul si cand totusi acest trecut se dezvaluie se acopera unii pe altii sau pun impreuna patura pe scandal. Cu toate acestea, problema legitimitatii a ramas catva timp in picioare, fiind transata tarziu si in trepte. In primul rand, anticomunistii nostri s-au raspandit prin presa, avand grija ca anumite intrebari stanjnitoare sa nu transpara in public. Apoi, nu intamplator, s-au inghesuit de la bun inceput in CNSAS, transformandu-l intr-o institutie ineficienta, Andrei Plesu si Mircea Dinescu protejandu-si nu numai propriul trecut, ci si trecutul comilitonilor din societatea civila, despre care nu stim prea multe si banuim ca informatiile despre impostorul Sorin Antohi, de pilda, au iesit in luminile rampei accidental. La schimbarea stafetei din CNSAS, Andrei Plesu l-a lasat pe Mircea Dinescu sa-i continue opera de acoperire, si acesta ascunde si astazi trecutul sau si al maestrului sau. Revenind, ei se considera in drept sa ne numere ouale, ceea ce nu ni se permite si noua. Cu atat mai mult cu cat factorul principal in acelasi falimentar CNSAS s-a format tot sub poalele societatii civile, pe la Alianta Civica.

O alta problema a clanului o reprezinta statutul dubios al apucatului Marius Oprea. Desi a fost ocolit atunci cand a solicitat un certificat ORNISS, se agita, da lectii si arata si el cu degetul in dreapta si-n stanga. Cand l-a numit consilier in materie de securitate nationala, Calin Popescu Tariceanu stia sau nu stia de ce n-a primit subalternul sau certificatul in speta? Daca nu, ii revine culpa de a nu fi studiat cu atentie trecutul consilierului sau. Daca da, inseamna ca a vrut sa sfideze pe cineva. Or, in acest domeniu al sigurantei nationale, ambitiile personale nu prea isi gasesc locul. Ma rog, poate vor reusi sa deconspire ratiunile ORNISS de a fi procedat cum a procedat, niste oameni politici sanatosi la minte, despre care se aude ca sunt tot mai nemultumiti de agitatiile apucatului. Stim ca una din normele ORNISS este de a nu deconspira motivele neacordarii unui certificat. Totusi, atunci cand unul din cei respinsi tulbura excesiv apele, se cuvine sa stim si noi despre ce este vorba in cazul acestui dizgratiat.

Simultan, societatea civila a avut grija sa se asigure cu un antemergator in efortul ei de a blama o Securitate pe care o servise cu sarg, cultivand totodata oameni mai tineri, care sa-i continue opera in viitor. Lui Constantin Ticu Dumitrescu i-a revenit misiunea de antemergator, tocmai pentru ca nu-l doare capul cand loveste cu cornul in zid. Dimpotriva, o tine creanga in declaratii cu subiectul demult fumat: necesitatea condamnarii Securitatii si a regimului comunist. Iar viitorul incepe sa aiba contur prin recrutarea „academicianului” Sorin Ionita si a altor guristi de televizor de aceeasi teapa.

In sfarsit, de la bun inceput, societatea civila avuta de noi in vedere a inceput sa se infiga acolo unde se putea jefui ceva, cat de cat. Intr-o prima instanta, Gabriel Liiceanu s-a multumit cu acapararea fostei Edituri Politice, cea mai inzestrata institutie de gen anterioara anului 1989. Andrei Plesu s-a repezit pe Ministerul Culturii, iar Mircea Dinescu pe Uniunea Scriitorilor, aflata in plina deruta atunci. Prin minciuna, prin avansarea unor date falsificate relative la activitatile proprii, editura Humanitas mimeaza si astazi o prosperitate prefabricata propagandistic. Insa, atata prosperitate cata mai este in portofoliul ei, aceasta e numai in beneficiul lui Gabriel Liiceanu si al amicilor sai. In Ministerul Culturii, Andrei Plesu a lasat o confuzie de nedescris, incadrandu-i intr-o noua schema pe toti prietenii sai apropiati. Iar Mircea Dinescu a pus pur si simplu Uniunea Scriitorilor la pamant. Oricum, pe Mircea Dinescu poti sa-l numesti si administrator de cimitir, si tot va gasi o modalitate sa bage mana in bani, cum a facut-o de altfel si la CNSAS, unde s-a declansat o ancheta cu privire la niste deconturi fictive, pentru care s-au incasat mai multe miliarde de lei vechi.

Cand n-au mai avut ce sa demoleze cu un oarecare profit pentru ei, corifeii societatii civile s-au pus in corpore la dispozitia unor patroni de presa agatati de justitie datorita unor matrapazlacuri in curs de a fi demontate. Si Andrei Plesu, si Mircea Dinescu profita din plin de gratiile lui Sorin Ovidiu Vantu si Dinu Patriciu si le accepta docili. Banul stie ce face. Despre alte aspecte ale activitatilor societatii civile, vom discuta alta data.

Mihai Pelin

Cronica Romana

12 Februarie 2007