Cu câteva secole în urmă, numeroÅŸi călători străini prin ţările române remarcau proasta „orânduire” ÅŸi „aÅŸezare” a societăţii, insistând asupra moravurilor corupte a ceea ce în limbaj contemporan se numesc „elite politice ÅŸi intelectuale”.
Acum, când un observator occidental al României postcomuniste cercetează comportamentul societăţii civile, trăieşte o stare de continuă perplexitate. Înainte de a arăta motivele de uimire, trebuie să precizăm faptul că, deşi conceptul de societate civilă include toate formele asociative dintre individ şi stat (deci inclusiv partide, mass-media, biserică, sindicate ş.a.), ne referim aici la acele organizaţii nonguvernamentale sau personalităţi cărora le face plăcere să personalizeze şi, adesea, să monopolizeze societatea civilă.
Prima mirare a unui intelectual occidental este legată de obsesia anticomunistă ÅŸi antisecuristă a unei părÅ£i a mânuitorilor de condei din România, dacă ne raportăm la propria lor biografie. Pentru că prea puÅ£ini din intelectualii care acum sunt zgomotoÅŸi au avut curajul să se manifeste ca o autentică disidenţă anticomunistă în timpul lui CeauÅŸescu, iar aceia care au avut atunci demnitate ÅŸi decenţă au acum mult mai puÅ£in tupeu. Altfel spus, nu atitudinea anticomunistă ÅŸi antisecuristă e problema, ci puternica impresie de artificialitate ÅŸi ipocrizie, generată inclusiv de faptul că o parte din „arhanghelii anticomuniÅŸti” (iniÅ£ial, membri ai Comisiei Tismăneanu) au decăzut din Tărâmul Moralei Absolute, când s-a dovedit a fi colaborat, într-un fel sau altul, cu „instituÅ£iile ticăloase” ale vechiului regim. Iar lista arhanghelilor deconspiraÅ£i nu e finală!
Uimirea intelectualului occidental este în creÅŸtere atunci când examinează frenezia implicării în competiÅ£ia politică dintre partide a „societăţii civile”. Să ne înÅ£elegem bine, într-o autentică democraÅ£ie societatea civilă nu trebuie să fie nici anti-putere, nici pro-putere, ci ea trebuie să fie unul dintre apărătorii drepturilor individului ÅŸi comunităţilor, ÅŸi, simultan, a obligaÅ£iilor pe care le au în societate. Este legitimă ÅŸi necesară implicarea intelectualilor în viaÅ£a politică, dar acest lucru trebuie realizat deschis, onest, prin apartenenÅ£a la partidele politice a căror doctrină o împărtăşesc. AcÅ£iunea „societăţii civile” ca partide mascate este profund imorală deoarece înÅŸală cetăţenii asupra scopurilor reale ale acÅ£iunii civice. Intelectualii, dacă doresc să ocupe funcÅ£ii publice, trebuie să-ÅŸi asume riscul de a se prezenta în faÅ£a cetăţenilor pentru a-i convinge să le acorde votul, pentru că nu e cinstit doar ca unii să plătească, iar alÅ£ii să cheltuiască. Camuflajul în cripto-partide ÅŸi pescuitul în ape tulburi pentru sinecuri în administraÅ£ie sau diplomaÅ£ie sunt strict interzise în democraÅ£ie!
Paroxismul mirării intelectualului occidental este atins la contactul cu maniheismul mesajelor „societăţii civile” din România. AÅŸteptările oneste faţă de cei care ÅŸi-au asumat misiunea de a interpreta realitatea pentru naÅ£iune sunt ca ei să ofere o radiografie nuanÅ£ată, relativizantă, în care să nu existe doar două categorii, „hiper-cinstiÅ£ii” ÅŸi „mega-escrocii”. Cred că este inacceptabilă promovarea logicii autoritare „Cine nu e pe lista noastră devine inamicul poporului”, aÅŸa cum se doreÅŸte prin lansarea Apelurilor semnate de Intelectuali. Transformarea celui care promovează zi de zi, ceas de ceas ÅŸi în proporÅ£ii de masă a centralismului populist într-un „preÅŸedinte pentru alte coordonate istorice” nu este decât cea mai recentă formă de exaltare care pare a cuprinde ciclic o parte a intelighenÅ£iei din România. Ulterior, pentru că obiectul adulaÅ£iei exaltate îi ignoră, acesta devine „duÅŸmanul ireductibil”. ÃŽn anii `90 a fost Emil Constantinescu, azi e Traian Băsescu, mâine va fi Gigi Becali?
Forma agravată a maladiei care afectează părÅ£i ale societăţii civile este ura faţă de instituÅ£iile democratice, manifestată printr-un tot mai virulent discurs anti-parlamentar ÅŸi anti-partidist, sub lozinca „toÅ£i sunt o apă ÅŸi-un pământ”, clasa politică trebuie nimicită sau supusă pulsiunilor unui autocrat. Rezultatul nu poate fi decât unul previzibil: criza sistemului democratic în urma ascensiunii populismelor, fie în versiunea centralistă a lui Traian Băsescu, fie în varianta etnicistă a PRM ÅŸi PNG. ÃŽn acest moment, departe de a se exclude, cele două variante de populism se potenÅ£ează ÅŸi legitimează reciproc, având drept scop comun uniformizarea autoritară a ordinii pluraliste din societatea românească. ÃŽn faÅ£a acestei perspective pesimiste pentru destinul democratic al României, ce crezi tu, intelectualule occidental, că ar trebui să facă societatea civilă? Răspuns: o examinare a propriei conÅŸtiinÅ£e, o vizită individuală la psiholog, nu în grup, pentru că ar putea să scrie un nou Apel, ceea ce ar agrava boala!
Uimirea intelectualului occidental este în creştere atunci când examinează frenezia implicării în competiţia politică dintre partide a «societăţii civile»
dr Florin Abraham
istoric
Adevarul / 22.02.2007