Auzim in fiecare zi, clamat de parlamentari, ca parlamentul este supremul for al democratiei si ca deciziile lui sunt democratice prin chiar natura lor. Fara sa fie complet falsa, aceasta pretentie nu este nici pe de-a-ntregul adevarata.

SENATUL EVZ: Politica si parlamentarii

22 Martie 2007

Horia-Roman Patapievici

Pare a fi unicul subiect al presei scrise si singura preocupare a televiziunilor. Nu exista alt subiect mai vanat, mai exploatat, mai cautat. Nu doar ca ni se ofera doar politica: dar nici noi nu cautam decat politica. Posteritatea a retinut in contul lui Napoleon vorba, adresata lui Goethe, ca „politica este Destinul” – „La politique c’est le Destin”. Enigmatica prin lapidaritate, sensul acestei formule nu e mai putin limpede. Ea spune ca, atunci cand baza puterii politice se largeste semnificativ de mult, politica e inconturnabila.

Si aceasta deoarece epoca in care razboaiele erau o afacere privata a regilor, implicand armate mici si riscuri neglijabile, a trecut definitiv: de-acum, pare a spune el, ca sa faci ceva mare trebuie sa treci prin politica – trebuie sa faci politica. Trebuie, adica, sa obtii consensul multora deoarece, pentru a intreprinde ceva in sfera publica, trebuie sa obtii mai intai un sprijin politic. Iar sprijinul politic se obtine numai facand politica. Ca politica este inevitabila inseamna, in epoca noastra (pe care o inaugureaza remarca lui Napoleon), ca nu se mai poate obtine nimic fara ea. Pentru a putea in genere face ceva, orice, trebuie sa faci mai intai politica.

Scopul politicii este, prin urmare, obtinerea sprijinului politic. Sprijin politic pentru a face ce? Evident, pentru a pune in miscare oameni, a dispune de fonduri si a face legi dupa plac. Prin politica, unii oameni, numiti politicieni, pot face pe seama altora lucruri pentru care pot fi trasi cu greu la raspundere, pe bani care nu le apartin, in beneficiul lor ca persoane si politice, si private, sub pretextul urmaririi binelui public si fara posibilitatea de a fi cu adevarat controlati.

Am dat aceasta definitie nu dupa manualele de teorie politica, ci tragand invatamintele cuvenite din situatia noastra de fapt. Cum se stie, in democratie, baza puterii politice este electoratul. Asa este si la noi. Dar la noi, chiar daca mobilizarea electoratului este democratica, mecanismele dispunerii de baza de putere oferita de el nu sunt democratice. Parlamentarii nostri se aleg democratic, dar se comporta discretionar.

Auzim in fiecare zi, clamat de parlamentari, ca parlamentul este supremul for al democratiei si ca deciziile lui sunt democratice prin chiar natura lor. Fara sa fie complet falsa, aceasta pretentie nu este nici pe de-a-ntregul adevarata. E adevarat ca parlamentul a fost ales in mod democratic (fireste, in cadrul si cu limitarile tipului de scrutin intrebuintat la vot) – si, in acest sens, el este un for democratic. Dar e fals ca deciziile lui sunt democratice prin simplul fapt ca sunt luate in parlament atata timp cat parlamentarii fac ce vor cu mandatul acordat si, odata alesi, traficheaza fara relatie cu electoratul voturile de care dispun. In plus, votul pe lista face ca parlamentarii sa fie mai dependenti de vointa sefilor de partid decat de vointa electoratului.

Mai mult, daca parlamentul ar reprezenta prin definitie democratia, oameni nuli din punct de vedere intelectual (ca Dan Voiculescu) si partide inexistente din punct de vedere electoral (ca Partidul Conservator) nu ar putea sa joace vreun rol politic in parlament. In realitate, joaca, si anume unul disproportionat.

Dan Voiculescu conduce in acest moment cea mai importanta comisie a parlamentului (Comisia de anchetare a presedintelui Romaniei) si este omul pus de parlament sa-l judece pe seful statului. Din punctul de vedere al parlamentului, e bine, e normal si e democratic ca de un om precum Dan Voiculescu sa atarne decizia privind soarta presedintelui tarii. Cat despre Partidul Conservator, votul acestui partid, care nu are nicio baza electorala, influenteaza politica guvernului, de la fixarea agendei, pana la impunerea anumitor decizii. Ce este democratic in aceste fapte? Nimic.

Este vorba despre razbunare, calcul politicianist si sforarii de culise. Voiculescu a fost numit de parlamentari in fruntea acestei comisii pentru ca are o calitate, recunoscuta de toti si pentru care, in parlament, este unanim apreciat: il uraste pe presedinte.

Nu moderatia si dorinta de a cunoaste adevarul (ambele trasaturi esentiale ale democratiei) au stat la originea alegerii lui Dan Voiculescu in fruntea comisiei, ci dispretul parlamentarilor fata de electorat (caci au pus o functie delicata in mainile unui om care pentru electorat nu exista), indiferenta lor fata de adevar (caci nu e normal sa il numesti pe Ciomu in fruntea comisiei de malpraxis) si dorinta majoritatii parlamentare de a-l batjocori public pe seful statului (caci il pune legal la mana unuia care i-ar lua bucuros gatul). Eu nu vad nimic democratic aici, vad numai aroganta, dispret si marlanie. Veti gasi exact aceste trasaturi in raportul comisiei.