*

*

*

*

*

Deputatul liberal Varujan Vosganian, fost candidat la functia de comisar al Romaniei la Uniunea Europeana, a dat de greu si ne-a fost teama sa nu se implineasca vorba lui Caragiale: „Stii, catindezi azi, catindezi maine, o luna, doua, trei, un an… Bine, pana cand? Nu zic sa ma faca ajutor, ori reghistrat, domnule, dar macar acolo ceva.” Din fericire pentru domnia-sa, de cand liberalii gusta din mierea puterii, Varujan Vosganian este deja „acolo ceva” si are unde sa se intoarca. Va ramane doar cu rusinea de a fi pierdut un examen hotaritor. Din vina cui? Din vina lui Calin Popescu Tariceanu, bineinteles. Primul ministru a preparat atmosfera de stres si confuzie in care se desfasoara niste asa-zise deconspirari de care nu are nimeni nevoie.

Deocamdata, politicienii si ziaristii – ultimii cazuti in picaj pe subiecte de aceasta factura, in lipsa subiectelor mai de soi – se intreaba daca Liviu Turcu, fost sef de serviciu in Centrul de Informatii Externe, a spus adevarul sau nu in interventia sa din paginile Jurnalului national. Intamplator, am fost coleg la Facultatea de filosofie cu fostul ofiter din structurile de spionaj, la un an diferenta, si pastram amintirea unui personaj taciturn, inconjurat de un aer de solitudine. Ar fi deci de spus ca Liviu Turcu nu si-a absolvit studiile superioare la fara frecventa, asemeni majoritatii ofiterilor de securitate, care au trecut mai intai prin scoala de la Baneasa. Si a fost un student stralucit. Faptul ca a optat pentru spionaj ramane problema lui, nu a noastra. Numai niste idioti din zilele noastre se inghesuie sa ne explice cum ar fi trebuit sa traim intr-o vreme cand ei abia faceau ochi in lume.

Ne-am revazut la cativa ani dupa revolutie, m-a vizitat si acasa, am discutat indelung despre una si despre alta, si am si astazi convingerea ca am ascultat si schimbat diverse opinii cu o persoana cu un spirit de o remarcabila subtirime, excelent analist al relatiilor Romaniei cu lumea si mai ales cu organizatiile internationale care guverneaza aceasta lume. Nimic strident in rationamentele lui, ceea ce reprezinta o reconfortare pentru un ins traind in aceasta tara, unde o multime de indivizi sariti de pe fix ne coplesesc zi de zi, prin televiziune, prin presa scrisa si in reuniuni mai frecvente decat sedintele de indoctrinare ideologica de vremuri, cu opinii si indicatii dintre cele mai pretioase, care fac sa-ti stea ceasul in loc. Intre altele, Liviu Turcu mi s-a confesat ca ceva s-a clintit in el cand un oficial austriac l-a avertizat ca regimul lui Ceausescu, datorita incalcarilor sistematice ale drepturilor umane, va fi supus unui embargou economic si unui asalt mediatic mult mai severe decat cele impuse regimului din Chile al generalului Pinochet. A comunicat informatia sefilor sai din tara, care au ridicat impasibili dun umeri. Mai mult, i-au reprosat ca aduce asemenea vesti in tara.

Cu toate acestea, fara sa stie despre ce fel de om este vorba, un liberal de marca, daca nu ma insel dl Ludovic Orban, a respins trimiterile la dl Vosganian, pretextand ca Liviu Turcu s-ar mai fi exhibat cu asemenea bombe, intr-un trecut apropiat. Nu este adevarat. Bombele de genul celor ce-l sacaie pe dl Ludovic Orban sunt specialitatea fostului general Ion Mihai Pacepa, de spusele caruia se agata si dreapta politica, si parlita elita intelectuala din Romania, atunci cand vor sa probeze ceea ce nu se poate proba. Se lanseaza cuvantul de ordine Pacepa dixit, dupa care, pasamite, nimeni n-ar mai trebui sa spuna nimic. Ei bine, Liviu Turcu este o altfel de rasa de om, reprezinta un alt caracter.

Incepand din primavara lui 1989, dupa ce a defectat la Viena, Liviu Turcu n-a asteptat sa i se permita de catre CIA sa-si faca ascultate opiniile despre regimul totalitar al lui Ceausescu. A actionat deschis, prin presa si conferinte publice, si nu si-a ascuns niciodata identitatea si chipul. Nu s-a produs niciodata cu bombe in ziarele romanesti, ci numai cu analize exacte si incheiate la toti nasturii. Asa ca acuzele de genul celei etalate mai sus sunt futile si fara temei. Nu se probeaza nici relatiile lui Liviu Turcu cu un partid politic anume, care ar incerca sa-l manipuleze impotriva altui partid. Jurnalul national nu reprezinta fieful publicisticii sale, a fost prezent si in alte gazete si nu s-a situat niciodata pe pozitii despre care se putea aprecia ca ar fi fost partizane. Cu alte cuvinte, nu putem decat sa acceptam explicatia sa privind gestul divulgarii dlui Varujan Vosganian drept fost informator al Securitatii: „…Interventia mea poate fi o contributie la evitarea unui scandal international in momentul in care informatia de mai sus va fi confirmata.”

Intre timp, scandalul s-a si declansat, in primul rand datorita declaratiilor imprudente facute de candidat la Bruxelles: incercand sa traga spuza pe turta Partidului National Liberal, dl Vosganian a dovedit ca liberalii nu au habar despre rostul comisarilor Uniunii Europene. La randul lor, dezvaluirile la care a procedat Liviu Turcu au subrezit pozitia candidatului de la Bucuresti, asupra momentului intrarii lor in actiune survenind unele controverse. Presedintele tarii a afirmat ca dezvaluirile in discutie ar fi ajuns la Barroso in timp ce dl Vosganian se afla in avion in drum catre Bucuresti. In schimb, dl Vosganian, revenind in tara, isi asigura asistenta ca a discutat cu Barroso acuzatia lui Liviu Turcu si a inceput sa pluteasca in aer ideea ca toata lumea mintea. Numai dl Vosganian, cu prilejul unei reuniuni de la Uniunea Scriitorilor, s-a indurat sa rosteasca ceva ce aduce a adevar: „Daca eram SIE, SIE nu m-ar fi dezvaluit niciodata!” Asta insemnand ca stia ce stia. Intr-adevar, nu SIE l-a divulgat, ci un fost ofiter din structura de spionaj premergatoare Serviciului de Informatii Externe.

Afacerea nu ar fi atins amploarea din tara si nu s-ar fi extins in plan international daca in Romania de astazi nu s-ar fi intamplat ceea ce se intampla. In conformitate cu legea, dupa sase ani de activitate ambigua si rasolita, CNSAS trebuia desfiintat. Din nefericire, neavand ceva mai bun de facut, primul ministru si-a anexat doi consilieri in probleme de siguranta nationala care si-au facut meserie din a ne avertiza asupra pericolului reinvierii Securitatii, o prostie sadea, augmentata de temperatura total anormala dintre tamplele lor. Este vorba despre Marius Oprea si Stejarel Olaru, despre care ar trebui sa se stie cine i-a recomandat la Palatul Victoria. Ingrijorati ca ar putea sa ramana fara obiectul muncii, cei doi consilieri l-au determinat pe primul ministru sa mentina in functie Consiliul National pentru Studierea Arhivelor fostei Securitati si sa declanseze o dosariada galagioasa, menita sa abata atentia de la toate neimplinirile unei guvernari din ce in ce mai aproape de faliment. Si seful unui guvern alcatuit din nasi, din fini si din fosti si actuali parteneri de afaceri a acceptat fara nici o discutie sugestia.

Peste toate, se insista asupra eliminarii din lege a sintagmei politie politica, ceea ce ofera celor doi manipulatori de profesie un camp de actiune considerabil largit. Ar rezulta, implicit, ca toti ofiterii fostei Securitati ar fi fost criminali, devenind culpabili si toti cetatenii tarii care au avut oarece relatii cu Securitatea. Chiar si cei ce au fost opriti de un ofiter de securitate pe strada, spre a le cere un foc, ca sa nu mai vorbim de cei ce trecusera intamplator pe langa un sediu al fostei institutii informative si represive a statului comunist. De acest regim de factura draconica fiind scutiti numai filosoful fara opera filosofica Andrei Plesu si poetul iesit din cultura Mircea Dinescu. Accesul la dosarele lor fiind abolit din oficiu.

Pe fondul acestor malversatiuni a survenit si cazul dlui Varujan Vosganian, caruia strainatatea nu i-ar fi dat o importanta exagerata daca in Romania lucrurile ar fi fost asezate intr-o stare de calm si de efort constructiv. In Occident, colaborarea cu serviciul secret al propriei natiuni nu reprezinta o culpa si, in vremuri normale, dezvaluirile lui Liviu Turcu ar fi fost intampinate cu o ridicare din umeri. Insa fostul sef de serviciu din CIE era la curent cu impactul nebuniei declansate la Bucuresti in cercurile politice de la Bruxelles si s-a straduit sa previna un rau printr-un gest transant. Iar dl Vosganian, avand in vedere ca un armean face cat patru evrei si cat sase greci, ar trebui sa nu se mai piarda in divagatii si sa nu se considere victima unor trageri de sfori politice, exercitate pasamite prin Liviu Turcu. Vinovat sau nevinovat, domnia sa este victima opacitatii sefului sau de partid si guvern, Calin Popescu Tariceanu, un personaj incapabil sa vada mai departe de lungul nasului si sa priceapa ca adevarata opinie publica s-a saturat de fantosele agitate cu disperare prin aer de alde Marius Oprea si Stejarel Olaru. Oricum, este de apreciat ca dl Varujan Vosganian a avut demnitatea de a deduce consecintele situatiei in care s-a trezit implicat. Dupa a doua rafala de dezvaluiri etalate de Liviu Turcu, este asteptat si un gest similar din partea lui Calin Popescu Tariceanu, obligat de imprejurari sa renunte la fudulia caracteristica liberalilor, daca vrea sa-si salveze partidul. Si daca vrea sa se salveze pe sine. Insa, ne este teama ca, in ceea ce il priveste, nu putem conta pe atata intelepciune.

P.S. Apropo de Marius Oprea, ar fi interesant sa se stie exect de ce nu a primit certificat ORNISS. Initial, a circulat zvonul ca ar fi manipulat incorect documente ale fostei Securitati. Mai nou, gurile rele sustin ca nu a fost vorba de vechituri, ci de documente contemporane, care-i treceau pe sub priviri si prin maini cand era consilier al fostului presedinte Emil Constantinescu. Daca am sti ce cai calareste acest Marius Oprea, s-ar lamuri multe lucruri, si in relatie cu el, si in relatie cu asa-zisa societate civila din spatele lui.