de Mihai Pelin

Mitingul organizat de cateva onguri ale societatii civile, o jalnica adunatura dominata de impunatoarea silueta de luptatoare de sumo a Alinei Mungiu Pippidi, nici nu merita sa fie bagat in seama. In legatura cu aceasta adunatura, semnificativa ni se pare a fi afirmatia lui Gabriel Liiceanu, debitata tot la televizor, ca viitoarea sa emisiune si a lui Andrei Plesu va fi suspendata. Acum nu se stie prea bine daca a fost o decizie adoptata de ei, sau le-a fost impusa de altii.

Sa fi mirosit Gabriel Liiceanu inca de duminica seara cu ce pumn in plex se va confrunta marti, sau ratingul mizerabil al aparitiilor lor la Realitatea TV i-a scos din terenul de joc? In ultimul caz, trebuie sa-l felicitam pe dl Ovidiu Vantu ca le-a pus jucaria la dispozitie fara nici o restrictie, pentru ca baietasii sa se faca definitiv de ras.

In dimineata zilei de marti, Gabriel Liiceanu si-a tras tol festiv si se pregatea sa participe la mitingul planificat, fara sa stie ce-l astepta la iesirea din casa. Si este de banuit ca surpriza a fost totala si era normal sa se intoarca din drum. Nimeni nu l-a luat pana astazi in suturi asemeni cotidianului care i-a ravasit existenta atat de ferice pana atunci. Nu e de ici, de colo sa traiesti o viata intreaga in adularea unei bande de aplaudaci si, dintr-o data, sa fii redus la un zero barat. Si ce mai putea sa faca Gabriel Liiceanu? Si-a trimis infanteria la inaintare. O alta gazeta, vizibil a lui si a aplaudacilor respectivi, care lupta impotriva oligarhilor din presa chiar pe banii unui asemenea oligarh, a preluat apararea marelui filosof fara opera filosofica. Sa vedem cum si-au facut datoria fata de mentorul lor, pe care aproape ca l-au sanctificat.

Rand pe rand, sufletele de sluga au iesit la contraatac. Unul se ascunde sub scutul unei fantomatice Societati Romane de Fenomenologie, spre a afirma ca acuza de plagiat dupa Heidegger este falsa. De la el aflam si despre o scrisoare adresata ziarului in paginile caruia s-a strans ciotca toata floarea elitei noastre intelectuale lipsita de opera, precum si ca mentorul lor a trimis o scrisoare ziarului in discutie, nepublicata inca. Asteptam cu interes sa vedem despre ce baliverne va fi vorba. Intentia lui Liiceanu de a apela la justitie ni se pare ridicola. Disputele intelectuale nu se transeaza la tribunal.

Altul nu vrea sa se inteleaga ca ar fi adeptul ideii ca un Liiceanu nu poate fi contestat sau atacat, dar sare la beregata ziarului in care idolul lui a fost tratat cum se trateaza o nulitate. Mai zice ca isidenta acestuia nu ar fi fost inventata, desi s-a construit pe banii regimului comunist, pentru ca Liiceanu a supt vreo doua decenii o leafa pentru care nu a facut nimic. Dar nimic, nimic. Atacul impotriva lui ar fi josnic, insa nu se rezolva problema apelandu-se la epitete de trei parale. Problema se rezolva confruntandu-i adevarul sau lipsa de adevar cu o realitate care nu poate fi contestata. Iar al treilea, la randul lui, considera atacul impotriva lui Liiceanu murdar, alt epitet fara nici o valoare cat de cat probatorie.

Sa vezi si sa nu crezi! Asta e infanteria pe care conteaza Gabriel Liiceanu. Mai bine apela la o companie specializata, angajandu-si niste bodyguarzi care sa-i faca dreptate cu coatele si cu pumnii. Se dovedeste inca o data ca elita noastra intelectuala, asa cum n-a fost capabila sa-si elaboreze o opera, nu e buna de mai nimic. Lamentatii, invocarea unor autoritati morale si culturale care nu au habar ca exista si ei pe lume si cam atat. De argumente bine legate nici vorba. Si astia se cred un soi de crema a intelectualitatii din Romania, fata de care trebuie sa ne caciulim cum se caciulesc ei fata de Gabriel Liiceanu. Numai ca noi nu-i datoram nimic ilustrului impostor, filosof fara opera filosofica, fiindu-ne indiferent daca acesta exista sau nu. Cu ce-i sunt datori aplaudacii lui, ii priveste.

Poate Gabriel Liiceanu catadicseste din cand in cand sa-i tipareasca in editura Humanitas, iar Andrei Plesu le acorda un colt minuscul de pagina in Dilema vche, de dimensiunea unui bilet de tramvai. E si asta ceva. Cu aceasta ocazie, ne amintim cand intr-o emisiune televizata in compania poetului Petru Romosan, a dat buzna telefonic peste consideratiile noastre Gabriel Liiceanu, acuzindu-ne ca bagatelizam singurele repere morale si singurii stilpi intelectuali din vremea regimului comunist. Adica pe el si pe Andrei Plesu. Era cam mult spus. Chestiunea cu reperele reprezentate de ei a inceput sa plictiseaca demult pe toata lumea. Iar ca stalpi intelectuali baietii seamana mai degraba cu niste tarusi batuti cu propriul lor fund pe maidanele de la Ghencea.

Ne bucura totusi ca semnalele noastre de alarma, lansate cu ceva timp in urma, au sensibilizat mai multi intelectuali, care nu se mai sfiesc sa spuna ce au de spus despre calitatea precara a prestatiilor celor doi. Si au inceput prin a divulga in primul rand saracia de inspiratie a lui Gabriel Liiceanu, pentru ca acesta este varful de lance a cuplului celor doi si se expune cu o imprudenta de o agresivitate destul de rara. Sunt semne ca acest proces, neindoielnic de bun augur, nu se va opri prea curand. Ramane sa vedem cum va face fata Gabriel Liiceanu acestui proces. Noi suntem convinsi ca nu va face fata, ci fete-fete.
Il sfatuisem din vreme ca locul scriitorilor nu este in politica. Politica nu ajuta deloc la moralitate si nici nu te ridica profesional. N-a vrut sa ne asculte avertizarile pline de bune intentii si iata in ce rahat a intrat.

Cronica Romana

13.03.2007