Întrebat fiind despre prezenţa în viaţa publicã, dupã 1989, a cadrelor sau agenţilor din sistemul de informaţii externe al fostei Securitãţi, Liviu Turcu a declarat cã aproape 90% dintre acestea şi-au pãstrat posturile în noile structuri, evoluţia lor ulterioarã ducãnd spre pensionare, activitãţi economice private sau politicã. Deloc surprinzãtor, având în vedere calitatea materialului uman component al acestor structuri, acesta putând forma, fãrã nicio problemã, mai multe echipe guvernamentale, primul guvern de dupã Revoluţie având în componenţa sa 14 cadre CIE. (Cristian Severin, Jurnalul National, 2007. 10. 17)

Contactat de catre Civic Media, dr Liviu Turcu a precizat azi ca este vorba de “cel putin 14 cadre si membri ai retelei”.

Prezentam aici Lista primului Guvern al FSN, la vraful caruia Ion Iliescu l-a instalat pe Petre Roman. Din cei 21, Victor Stanculescu nu poate fi considerat membru al CIE, fiind cadru de varf al Armatei. Mai raman 20. Din acestea, dupa cum veti constat cititind lista mai jos, un numar important de cadre s-a mentinut pana astazi la conducere, in structuri de partid si de stat, indiferent de Guvernare. Trierea si concluzia, la indemana oricui.

Primul Guvern al Frontului Salvarii Nationale: 1990-06-28 – 1991-10-16

Componenta:Prim-ministru – Petre ROMAN

Ministru asistent al primului ministru pentru reforma si relatia cu Parlamentul

Adrian SEVERIN

Ministru de stat, însarcinat cu activitatea industriala si comerciala

Anton VATASESCU – (28 iun. 1990 – 30 apr.1991)

Ministru de stat, însarcinat cu orientarea economica

Eugen DIJMARESCU (28 iun.1990 – 30 apr.1991)

Ministru de stat, însarcinat cu calitatea vietii si protectia sociala

Ion Aurel STOICA (28 iun. 1990 – 21 febr. 1991)

Ministru de interne

Doru Viorel URSU (28 iun. 1990 – 16 oct. 1991)

Ministrul afacerilor externe

Adrian NASTASE (28 iun. 1990 – 16 oct. 1991)

Ministru de finante

Theodor STOLOJAN (28 iun. 1990 – 30 apr. 1991)

Ministrul justitiei

Victor BABIUC (28 iun. 1990 – 16 oct. 1991)

Ministrul culturii

Andrei PLESU (28 iun. 1990 – 16 oct. 1991)

Ministrul învatamântului si stiintei

Gheorghe STEFAN (28 iun. 1990 – 16 oct. 1991)

Ministrul apararii nationale

gen. Atanasie-Victor STANCULESCU (28 iun. 1990-30 apr.1991)

Ministrul resurselor si industriei

Mihai ZISU (28 iun. 1990 – 30 apr.1991)

Ministrul agriculturii si industriei alimentare

Ioan TIPU (28 iun. 1990 – 3 iun. 1991)

Ministrul comunicatiilor

Andrei CHIRICA (28 iun. 1990 – 16 oct. 1991)

Ministrul comertului si turismului

Constantin FOTA (28 iun. 1990 – 16 oct. 1991)

Ministrul lucrarilor publice, transporturilor si amenajarii teritoriului

Doru PANA (28 iun. 1990 – 30 apr.1991)

Ministrul mediului

Valeriu Eugen POP (28 iun. 1990-16 oct. 1991)

Ministrul sanatatii

Bogdan MARINESCU (28 iun. 1990-16 oct. 1991)

Ministrul muncii si protectiei sociale

Catalin ZAMFIR (28 iun. 1990-30 apr. 1991)

Ministrul tineretului si sportului

Bogdan NICULESCU-DUVAZ (28 iun. 1990-16 oct.1991)

National spy Salvation Front

Cititi mai jos analiza profesorului Liviu Turcu, “La microscop – DemocraÅ£ia hoÅ£ilor”. Concluzia acestuia, “O ultimă ÅŸansă istorică”, o redam aici:

“Dacă în România există cu adevărat un activism civic necompromis prin alinierea la grupurile de interese ce domină sistemul politic, acum este momentul pentru lansarea unei iniÅ£iative naÅ£ionale transpartinice care să permită venirea la putere cu ocazia viitoarelor alegeri a unei forÅ£e politice. O formaÅ£iune sau coaliÅ£ie care să asigure indepedenÅ£a reală a ramurilor puterii ÅŸi stârpirea corupÅ£iei ca fenomen endemic. Cu o platformă electorală simplă, clară ÅŸi cu obiective precise. Cu exprimarea adeziunii sincere pentru respectarea valorilor democraÅ£iei, apărarea intereselor celor mulÅ£i ÅŸi a unui ataÅŸament intransigent pentru ordinea de drept. Un drum dificil, dar nu imposibil. L-au mai parcurs ÅŸi alÅ£ii cu succes. Un asemenea demers va primi sprijinul necondiÅ£ionat al comunităţii democraÅ£iilor occidentale ÅŸi vor provoca aplauze la scenă deschisă.”

“La microscop – DemocraÅ£ia hoÅ£ilor”

de prof. dr. Liviu Turcu
O analiză despre laitmotivul agendei politice interne, dar şi al relaţiilor internaţionale ale României din ultimii 17 ani: corupţia.

Când a devenit preÅŸedintele Statelor Unite, Jimmy Carter, fermier ÅŸi proprietar al unei mici plantaÅ£ii de arahide (alune americane), ÅŸi-a încredinÅ£at afacerile unui “blind trust” pentru a evita orice potenÅ£ial conflict de interese creat de noua poziÅ£ie politică. Pe înÅ£elesul tuturor, procedeul, sancÅ£ionat legislativ, are scopul clar nu numai de a-l împiedica pe ocupantul Casei Albe să beneficieze practic la modul personal de înalta poziÅ£ie publică dobândită, dar ÅŸi de a elimina dincolo de orice dubiu bănuiala că ar fi tentat să o facă. Din acest motiv de proctecÅ£ie a imaginii de integritate, preÅŸedintelui i se interzice pe durata mandatului chiar ÅŸi de a primi informaÅ£ii cu privire la evoluÅ£ia afacerilor sau situaÅ£ia instrumentelor financiare transferate temporar. De aici caracterul de “orb” (blind) al întregii operaÅ£iuni.

Una dintre liniile de forţă ale AdministraÅ£iei Carter a fost ÅŸi a rămas până azi încă neegalată, punerea pe agenda politică prezidenÅ£ială a campaniei de promovare a drepturilor omului din perspectiva standardelor morale. La încheierea mandatului ÅŸi reîntoarcerea în viaÅ£a privată, Jimmy Carter a aflat însă că după trei ani de secetă cu implicaÅ£iile adiacente afacerile nu numai că nu au prosperat, dar are ÅŸi o datorie de un milion de dolari. O sumă mare la vremea respectivă (1981), care în banii de azi înseamnă o cifră multiplicată. I-a trebuit ex-preÅŸedintelui mai bine de un an ÅŸi jumătate ca, valorificând anumite circumstanÅ£e favorabile ale economiei de piaţă, inclusiv prin vânzarea fermei să-ÅŸi plătească datoria ÅŸi să ajungă din nou “la zero”, cum se spune.

Ca despre orice preşedinte, şi despre Jimmy Carter se spun multe lucruri, fie ele pozitive, fie mai puţin pozitive. Există însă în Statele Unite o unanimitate necontestată de nimeni: Jimmy Carter este un om de o integritate morală desăvârşită. O calitate care cuplată cu interesul sincer pentru acţiunile umanitare i-au adus în anul 2002 Premiul Nobel pentru Pace.

Există printre noi un Jimmy Carter autohton?

Am folosit acest exemplu ca preambul al comentariului de faţă, pentru că poate ÅŸi trebuie să fie un punct de referinţă atunci când evaluăm stadiul actual al modului de operare al clasei politice româneÅŸti. Raportată la standardele politice româneÅŸti, “experienÅ£a Carter” trezeÅŸte azi în rândul aleÅŸilor neamului zâmbete condescendente sau spasmele unui râs homeric. Asta pentru că ceea ce îi deosebeÅŸte ca regulă fundamentală de confraÅ£ii din democraÅ£iile occidentale este inversarea raportului între interesul public ÅŸi interesul personal, în favoarea exclusivă a acestuia din urmă.

De 17 ani, corupÅ£ia este laitmotivul agendei politice interne, dar ÅŸi al relaÅ£iilor internaÅ£ionale ale României. Este într-un fel un passe-par-tout ce permite capitalizări politice oriunde ÅŸi oricând: la nivelul electoratului, în cadrul negocierilor oficiale ÅŸi neoficiale cu diferite organizaÅ£ii internaÅ£ionale, ca subiect “spumos” al talk-show-rilor, pentru a creÅŸte audienÅ£a ÅŸi implicit profiturile mass-media etc. Tonalităţile sunt ÅŸi ele de o varietate impresionantă: promisiuni, rugăminÅ£i, ameninţări, aluzii sau abordări brutale. Efectul? Nul, amintind de faimoasa zicală conform căreia “Câinii latră, caravana trece”.

Adevărul, această rarisimă resursă a vieÅ£ii politice româneÅŸti, este că nimeni, dar absolut nimeni dintre cei aflaÅ£i la cârma statului român după decembrie 1989 nu a vrut “să ia taurul corupÅ£iei de coarne”. Pentru cei mai mulÅ£i dintre conducatori, “stârpirea corupÅ£iei” a fost ÅŸi a rămas o simplă lozincă politicianistă aducătoare de voturi. Pentru alÅ£ii, inclusiv camarila lor, o reală trecere la acÅ£iune ar fi însemnat sinuciderea civică ÅŸi politică. Cei care însă îşi imaginează că tema corupÅ£iei la vârful clasei politice este “încremenită” în ea însăşi se înÅŸală amarnic. CorupÅ£ia, ca fenomen, a evoluat continuu, practicienii ei dovedind o imensă imaginaÅ£ie care, aplicată în cauze mai nobile în favoarea interesului public, ar fi ajutat România să se afle azi într-o poziÅ£ie infinit mai bună mai la toate capitolele. Este rezultatul direct al ceea ce am spus de atâtea ori că reprezintă promovarea deşănÅ£ată a intereselor individuale ÅŸi de grup în detrimentul interesului public, adică al cetăţeanului de rând. Când vorbesc despre imaginaÅ£ia de tip malefic în materie de corupÅ£ie mă refer în primul rând la factorii-cheie de măsluire a sistemului instituÅ£ional.

Anatomia corupţiei româneşti

Pe primul loc în acest inedit clasament se află “legislaÅ£ia tip plastilină”, care timp de 17 ani a tot fost modelată în aÅŸa fel încât să se “poată fura la lumina zilei cu legea în mână”. De obicei se preferă discreÅ£ia prin implantarea abilă a tot felul de paragrafe, note, subsoluri ÅŸi instrucÅ£iuni de aplicare specifică a legilor. Au fost însă ÅŸi cazuri când prin intermediul ordonanÅ£elor de urgenţă elaborate de Guvern au fost exonerate juridic intenÅ£ionat întregi cohorte de evazioniÅŸti fiscali. O situaÅ£ie ce aminteÅŸte între altele de faimoasele acÅ£iuni ale pe atunci ministrului de JustiÅ£ie Valeriu Stoica.

Pe locul doi ca importanţă se află invocarea ad-litteram de “tehnicienii” juridici angajaÅ£i pe post de scut ÅŸi sabie împotriva “doamnei cu balanÅ£a legată la ochi” (adică JustiÅ£ia) a prevederilor Cartei drepturilor fundamentale (Charter of Fundamental Rights) a Uniunii Europene pe tema asigurării sacrosanctei “prezumÅ£ii de nevinovăţie” a acuzatului. La acest capitol, “aÅŸii” menÅ£ionaÅ£i se întrec la modul stahanovist în a găsi cele mai originale lacune interpretative legale menite să blocheze, să elimine probele incriminatorii ÅŸi în final să-ÅŸi scoată basma curată clientela. Că unii parlamentari schimbă fără nici un fel de reÅ£inere rolul de apărător al interesului public cu cel în favoarea exonerării juridice a marilor corupÅ£i, nu este nici o noutate ÅŸi nici nu le provoacă acestora angoase de ordin moral.

Sunt convins că o statistică corectă a cazurilor de corupÅ£ie de nivel înalt care ipotetic urmau să ia drumul spre curtea de justiÅ£ie ar releva faptul că au eÅŸuat în primul rând pe motive strict de proceduri tehnico-juridice. Iar cele care au trecut de primul nivel au eÅŸuat la nivelul superior următor. Când în situaÅ£ii de excepÅ£ie lucrurile au luat o întorsătură serioasă, precum în recentul caz ce ocupă spaÅ£iile mass-media în aceste zile, se practică tot felul de piruete, iar ca ultim recurs aducerea pe scena presiunilor a “sperietorii CEDO”. Iată aÅŸadar cum legislaÅ£ia europeană generată altfel pentru a fi aplicată în “societăţi democratice normale” devine în România un obstacol real pentru combaterea corupÅ£iei la nivelul clasei politice. SituaÅ£ia aminteÅŸte prin absurditatea ei de pretenÅ£iile simulacrului aplicării codului manierelor elegante într-un bordel politic sui-generis de mâna a treia.

Că grupul corupÅ£ilor se foloseÅŸte în plan politic de selecÅ£ia ipocrită à la carte a prevederilor Cartei europene menÅ£ionate devine limpede fie doar ÅŸi amintind că articolul 25 statuează obligaÅ£ii clare cu privire la “asigurarea drepturilor bătrânilor de a duce o viaţă în deplină demnitate ÅŸi independenţă”. ÃŽn acest caz, termenul “demnitate” include obligatoriu un standard de viaţă socio-economic civilizat, ÅŸi nu unul de minoritate socială discriminată. Nu cred că e cazul să mai demonstrez cam cum este îndeplinită azi în România prevederea articolului 25 în raport cu elanul, energia ÅŸi mărimea resurselor financiare consumate pentru salvarea corupÅ£ilor clasei politice. Chestie de priorităţi, cum ar spune unul dintre aceÅŸtia, doar suntem chiar ÅŸi la mai bine de 17 ani o Å£ară “în plin proces de edificare a democraÅ£iei de tip occidental”, nu?

Sabotaj politic

Pe locul trei al acestui posibil clasament se află vicierea fundamentală a firavelor încercări de a combate corupÅ£ia de nivel înalt prin politizarea acestora. Dacă situaÅ£ia nu ar fi realmente tragică, ca efect asupra interesului public, ar fi de un haz nebun. Astfel, azi asistăm la sintagma intens propagată la nivel informal, dar ÅŸi prin intermediul unora dintre mijloacele de informare în masă, conform căreia “nu e drept să acÅ£ionaÅ£i împotriva corupÅ£ilor noÅŸtri în timp ce vă protejaÅ£i corupÅ£ii voÅŸtri”. De aici ÅŸi titlul comentariului, întrucât se revendică politic pe faţă încălcarea “principiilor democratice la judecarea hoÅ£ilor”. Sigur, mai sunt ÅŸi nuanÅ£e, precum “hoÅ£ii noÅŸtri sunt mai puÅ£in hoÅ£i decât ai voÅŸtri sau hoÅ£ii noÅŸtri fură în interes naÅ£ional, ceea ce nu este cazul cu ai voÅŸtri”, ÅŸi lista poate continua cu “voi aÅ£i furat de-aÅ£i rupt mult mai mult, pentru că aÅ£i stat mai mult la guvernare decât noi, aÅŸa că nu aveÅ£i nici un drept să vă ocupaÅ£i de noi” ÅŸi lista poate continua la nesfârÅŸit. O oglindă fidelă a mentalităţii celor care conduc azi destinele ţării.

O parte a “liderilor de opinie” altfel cu pretenÅ£ii de obiectivitate ÅŸi Å£inută morală nu au mai contenit zilele acestea să se lanseze în tot felul de analize care de fapt eludau fondul canceros al problemei. MulÅ£i, jucând pe partea grupului de interese “vătămat”, au folosit formula lui “Daaa, avem o problemă, dar…” – ÅŸi de aici acest “dar” devenea centrul de greutate a ceea ce urma – “totul trebuie înÅ£eles ÅŸi redus de fapt la percepÅ£ia unei lovituri politice date de adversari etc.”. Am parcurs cu real interes observaÅ£iile publicului făcute via internet la asemenea comentarii. Simple, dure ÅŸi la obiect cu afirmaÅ£ii aspre la adresa acÅ£iunilor manipulative ale autorilor respectivi.

Toate sintagmele menţionate pun însă un diagnostic grav stadiului actual în care se află combaterea fenomenului corupţiei din România de azi: s-a intrat, folosind un termen medical, într-o metastază ce implică riscuri primejdioase pentru interesele naţionale. Blocajul politic al ramurii judecătoreşti impune o grabnică asanare a acesteia şi o reaşezare a sistemului partidelor politice extrem de compromise pe plan intern şi internaţional.

O ultimă şansă istorică

Dacă în România există cu adevărat un activism civic necompromis prin alinierea la grupurile de interese ce domină sistemul politic, acum este momentul pentru lansarea unei iniţiative naţionale transpartinice care să permită venirea la putere cu ocazia viitoarelor alegeri a unei forţe politice. O formaţiune sau coaliţie care să asigure indepedenţa reală a ramurilor puterii şi stârpirea corupţiei ca fenomen endemic. Cu o platformă electorală simplă, clară şi cu obiective precise. Cu exprimarea adeziunii sincere pentru respectarea valorilor democraţiei, apărarea intereselor celor mulţi şi a unui ataşament intransigent pentru ordinea de drept. Un drum dificil, dar nu imposibil. L-au mai parcurs şi alţii cu succes. Un asemenea demers va primi sprijinul necondiţionat al comunităţii democraţiilor occidentale şi vor provoca aplauze la scenă deschisă.

ÃŽn prezent, România suferă mai mult ca oricând pe plan internaÅ£ional de pe urma “etichetelor” lipite nedrept ÅŸi uniform pe fruntea tuturor românilor. ÃŽn general, în lume nu există prea multe controverse cu privire la datoria guvernanÅ£ilor de a acÅ£iona rapid pentru corectarea sau eliminarea acestora. Åži la acest capitol responsabilii politici români au rămas corigenÅ£i de multă vreme. ReflecÅ£ia mi-a fost inspirată de reacÅ£ia informală a unui înalt funcÅ£ionar politic american care fiind informat despre cazul RemeÅŸ − MureÅŸan a conchis: “ce te poÅ£i aÅŸtepta de la o Å£ară (regim politic) unde TOTUL SE CUMPÃ…RÃ… ÅžI SE VINDE”. Atât ÅŸi nimic mai mult.

Mai multe analize incendiare de Liviu Turcu:

Liviu Turcu pune punctul pe “i”

“Cazul Daianu”, agentul electoral Andrei Plesu si boala societatii civile “curate”