Traian – intelectual si presedinte

Cristian Tudor POPESCU | 14 februarie 2007

Traian Ungureanu este intelectual – rasa superioara, un arian al spiritului. A fi intelectual inseamna sa nu te risipesti aiurea: te concentrezi pe un sef, de preferinta cel suprem, si practici o linsoare tenace, apasata si invaluitoare, atat de intensa incat Traian Basescu ajunge sa se creada Nicoleta Luciu.


Tot ce face bine Basescu este genial, tot ce face rau e tot genial, dar nu intelegem noi, mocofanii, neintelectualii. Daca dl. Basescu ar chema ceferistii ca sa-i ia la poceala pe bucurestenii cartitori si sa planteze flori, dl. Ungureanu ar spune ca, in fine, Romania are un presedinte hotarat. Cand o carte a intelectualului Ungureanu a fost prezentata public de presedintele Basescu, mai intai n-am inteles cum are nevoie literatura de proptea politica, apoi, insa, mi-am zis ca, tot citindu-l pe Cartarescu, dl.
Basescu o fi capatat deprinderi de critic literar. Si, la urma urmelor, un alt intelectual, dl. Andrei Plesu, l-a lansat odinioara pe poetul prim-ministru Radu Vasile, de ce nu s-ar putea si invers?

Cand dl. Ungureanu a semnat scrisoarea celor nu stiu cati intelectuali, ce sa mai zic? Nutreste omul convingeri puternice si mai vrea o variatie in amorul sau pentru dl. Basescu. Ieri insa s-a pus cocosul de tabla in varful gramezii de encomiasme de la Traian intelectualul la Traian presedintele: dl. Ungureanu este propus de Cotroceni ambasador la Londra. Traian intelectualul spune ca n-are cuvinte sa comenteze asta.

Nici eu. Cu o exceptie: il rog pe dl. Ungureanu sa se mai duca si-n piscul intelectualitatii sale si sa nu se mai coboare vreodata la a se numi ziarist. Cum ar zice Nichita Stanescu: nu ne putem trage de sireturi, fiindca eu ma port descult.

ctp@gandul.info

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.