Afise in culorile rosu si verde, reclame stradale in favoarea referendumului si a colaborarii cu Rusia, panouri cu indemnuri. Aceste imagini mobilizatoare se pot vedea pretutindeni, la Tiraspol, Tighina si in alte localitati importante din Transnistria. Sectiile de votare s-au deschis la ora 07.00. Pe strada in localuri sau in mijloacele de transport oamenii discuta mai tare sau in soapta, in functie de simpatiile pentru Rusia sau Moldova, despre referendum. Presa de la Tiraspol vorbeste de acest referendum ca fiind ultima solutie de iesire din impas a Transnistriei, care urmeaza sa aleaga calea batuta catre Rusia. Alegatorii sunt chemati sa raspunda la o dubla intrebare. “Sustineti procesul Transnistriei de independenta fata de Republica Moldova si alipirea sa libera la Federatia rusa?” si “Credeti ca este posibil sa se renunte la independenta si sa existe o integrare in Republica Moldova?”.

Militanti ai miscarii de tineret “Proriv”, apropiata de presedinte, le arata trecatorilor cum sa treaca “da” la prima intrebare si “nu” la a doua, pe buletinul de vot. Vineri, ei au defilat la Tiraspol scandand “Suntem rusi!”. Practic, pana la ora pranzului aproape un sfert dintre locuitori regiunii s-au pronuntat asupra viitorului politic al Transnistriei. Rezultatul referendumului probabil nu va fi o surpriza. Transnistrenii, majoritatea rusofoni si foarte atasati de Moscova, vor raspunde pozitiv in ceea ce priveste alipirea la Rusia.

Comunitatea internationala nu recunoaste nici Transnistria si nici validitatea referendumului, apreciind ca intai trebuie sa se ajunga la o solutionare politica impreuna cu Chisinaul. Deci referendumul nu va avea nici o valoare juridica. Totusi va avea valoare planul politic, daca Rusia va recunoaste rezultatul.

Daca ar intra in Federatia Rusa, Transnistria ar deveni a doua enclava rusa izolata geografic de restul tarii, cum este Kaliningrad. Presedintele rus Vladimir Putin se va servi de chestiunea transnistreana si in alte dosare, cum ar fi Kosovo, care doreste sa iasa din Serbia, aliat traditional al Moscovei, a declarat un diplomat european de la Chisinau. Chiar Putin a facut de mai multe ori o comparatie intre Transnistria, Osetia de Sud sau Abhazia – alte teritorii separatiste proruse din Georgia – si Kosovo sau Tara Bascilor, avertizand insa fata de invitatiile la separatism.

In asteptarea rezultatelor referendumului, Moscova critica pe de o parte Europa, care in opinia sa “ignora exprimarea dorintei populare”, si pe de alta parte sugereaza ca trebuie continuat procesul politic de solutionare a conflictului.

Miza independentei are insa mai multe nuante si conotatii decat s-ar crede. Romania ar trebui sa fie cea mai interesata in procesele care se desfasoara la Tiraspol.

Cei ce au recunoscut caracterul romanesc al tinutului transnistrean au fost chiar sovieticii, atunci cand au creat in 1924 Republica Autonoma Moldoveneasca. In 12 octombrie 1924 se creaza Republica Autonoma Socialista Sovietica Moldoveneasca in cadrul Ucrainei sovietice, capitala fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul cu granita vestica fixata declarativ pe Prut. La Barzula in aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat granitele si Constitutia recunoscuta de ucrainieni la 10 mai.

Cu o suprafata , la 1934, de 8.434 km2 si o populatie de 615.500 locuitori din care 80% romani, noua republica cuprindea raioanele: Balta, Barzula, Camenca, Crut, Dubasari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Rosie, Rabnita, Slobozia, Tiraspol. In august 1940, o data cu transformarea Republicii Autonome Moldovenesti in republica unionala, Ucrainei i-au fost atasate cinci din cele unsprezece raioane transnistrene moldovenesti – Kodima, Balta, Kotovsk, Ocnele Rosii si Ananiev.

Moscova, 1924. Strict confidential

“Cap de pod in scopuri militare si politice”

“Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca ar putea juca acelasi rol de factor politico-propagandistic pe care il joaca Republica Bielorusa fata de Polonia si Karelia fata de Finlanda. (…) Unirea teritoriilor de pe ambele parti ale Nistrului ar servi drept bresa strategica a URSS fata de Balcani (prin Dobrogea) si fata de Europa Centrala (prin Bucovina si Galitia), pe care URSS le-ar putea folosi drept cap de pod in scopuri militare si politice”.

Extras din Memoriul privind necesitatea crearii Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti adresat Comitetului Central al PC (b) din Rusia si Comitetului Central al PC (b) din Ucraina.

Moscova, 4 februarie, 1924

La 9 iunie 2004, invitat de ZIUA la Bucuresti, politologul Stanislav Belkovski a propus propria formula de reglementare a contradictiilor moldo-transnistrene si care prevede ca Moldova trebuie sa se uneasca cu Romania, iar Transnistria (care, potrivit lui Belkovski, este formata numai din teritoriul din stinga Nistrului, fara Bender si satele Chitcani, Kremenciug si Protiagailovca) trebuie sa obtina independenta.

Anterior problema fusese lansata la Odesa, pe tarmul Marii Negre, in perioada 22-23 martie 2004, la o „masa rotunda”, organizata de Institutul National pe Problemele Securitatii Nationale de pe langa Consiliul Securitatii si Apararii Nationale al Ucrainei, in colaborare cu Filiala regionala a Fundatiei „Friedrich Ebert” la care au participat reprezentantii organizatiilor neguvernamentale, institutelor specializate si structurilor de stat ale Moldovei, Ucrainei, Belarusului, Transnistriei. Belcovski si-a lansat de aici propunerile privin Transnistria.

Practic emisarul rus formula un fel de barter inedit: Transnistria contra Basarabia. Participantii romani, printren altii Adrian Severin, Teodor Melescanu, generalul Mircea Chelaru, fost sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane, au supus unei critici dure acest plan, numit atunci “exotic”.

Belkovski a argumentat mentionand realitatea avansarii procesului de integrare care va cuprinde si Moldova prin intermediul Romaniei. Ca replica la propunerea lui Belkovski, Anelli Ute Gabany (reprezentanta a Institutului german pentru Afaceri Internationale si de Securitate) a afirmat imediat dupa conferinta: “daca intr-adevar Romania s-ar gindi sa se unifice cu Republica Moldova, aceasta ar fi calea sigura pentru a impiedica aderarea ei la UE”. Participantii romani au accentuat faptul ca unirea Moldovei cu Romania nu este inclusa pe agenda Bucurestiului, ca aceasta ar periclita integrarea in UE a Romaniei.
La prima vedere planul lui Belkovski parea a fi acel lucru pe care l-a asteptat Basarabia atita timp, unirea cu Romania.
Recent, Belcovski a revenit. Provocator si ferm totodata. Romaniei i se arunca din nou manusa.

S. Belkovski: obiectiv Moldova va deveni o parte din Romania

«Consider ca obiectiv Moldova va deveni o parte din Romania. De fapt, initial acest lucru a stat la baza infiintarii statului independent Republica Moldova pe ruinele URSS. Acest proces s-a stopat in timpul conducerii lui Voronin, insa el isi continua mersul.

Si cu schimbarea generatiilor acest proces semnificativ se va accelera – atat printre elita politicienilor din Moldova, cat si in mase. Si in acest moment Transnistria primeste dreptul de a se afirma deoarece, aceasta niciodata nu a facut parte din Romania, identitatea sa fiind o frantura a fostului URSS si graviteaza spre Rusia.

Consider ca realizarea acestui plan este convenabil absolut tuturor , altfel, nu exista in aceasta situatie o parte lezata, decat o pare din nomenclatura moderna.

Si daca doi ani in urma, in timpul prezentarii “Planului lui Belkovskii” la Bucuresti politicienii romani doar pe culuarele holului isi permiteau flatati sa evealueze acest plan, dar oficial afisau o atitudine alarmanta, atunci astazi auzim cuvintele actualului Presedinte a Romaniei, Basescu si ale lui Adrian Severin, care fara a lua in considerare ca fostul Prim-Ministru este unul dintre cei mai de autoritate politicieni ai Romaniei, isi manifesta disponibilitatea de a discuta serios anume in aceasta directie.

Si din acest motiv , daca Transnistria isi va mentine independenta, care de fapt este independenta inca de 6-7 ani, este foarte posibil ca vom trai pana la realizarea acestui plan” – a sustinut BelKovski.
In direct radio «Echo Moscvii».
August 2006

Tematica Transnistriei din perspectiva geopolitica

Proiectul strategic al SUA pentru Marea Neagra are nevoie de o coalitie vestica unita. Punctul cheie este lichidarea “conflictului inghetat” din Transnistria si diminuarea prezentei militare rusesti in zona.

Romania si Moldova au semnat tratate cu Ucraina dar Ucraina inca imparte romanii in romani si moldoveni. Atat in Bugeac cat si in Bucovina, satele romanesti inca au nume ucrainiene, catedra la Cernauti este blocata, preotii romani inchisi si expulzati din Bugeac, cu cativa ani in urma patru romance au fost violate si spanzurate langa Valea Cozminului, iar soldatii romani in armata ucraineana sunt batuti si umiliti.

In 2007 la 7 luni dupa ce Romania teoretic ar trebui sa intre in EU, se implinesc 10 ani de la semnarea Tratatului. Reinnoirea are termen de zece ani. Moldova este interesata de urmariea traseului european dar drum inspre UE nu va putea avea loc cu Transnistria, in forma actuala. Pe scurt sunt termene foarte inguste care impn rezolvarea rapida a problemei transnistrene.

Pozitia europeana este in evidenta contradictie cu cea americana: atata vreme cat statutul Transnistriei (conform dreptului international) si, o data cu acesta, si integritatea teritoriala a Republicii Moldova nu sunt puse in discutie in mod expres, statele membre ale OSCE nu vad nici un motiv evident de a interveni impotriva secesiunii efective a acesteia. In momentul in care conducerea transnistreana ameninta cu separarea de jure de Republica Moldova, atunci abia va fi nevoie de negociere. Nu este vorba despre ipotetica intrebare daca ar fi de dorit o separare a Transnistriei – caci OSCE si Uniunea Europeana si-au evidentiat inca de la inceput pozitia in favoarea mentinerii suveranitatii si integritatii teritoriale a Moldovei, consi-derand, in acelasi timp, ca modelul federal reprezinta forma cea mai adecvata de a se conferi un statut special Transnistriei.

Este vorba, mai degraba, despre ce fel de optiuni are la dispozitie Uniunea Europeana in fata unei provocari politice concrete, care poate deveni chiar acuta in viitor. Conducerea Republicii Moldova nu va accepta incercarea de secesiune a Transnistriei, aflata in contradictie atat cu doctrina de stat a Moldovei, cat si cu dreptul international dar nu se va putea opune. Dintre posibilele scenarii conflictuale in caz de declarare a independentei – transnitrenii pot lua mai multe masuri, testate pe rand pana in prezent: intreruperea alimentarii cu gaze si energie electrica a Republicii Moldova de catre autoritatile transnistrene, blocarea drumurilor si a celorlalte cai de acces care trec prin Transnistria spre Ucraina si Rusia, dar si reizbucnirea actelor de ostilitate de-a lungul liniei de demarcatie cu toate urmarile previzibile, printre care si aceea a unui numar mare de refugiati.

In unele cercuri politice de la Chisinau, se sustine ca s- ar putea scapa de povara acestui conflict, prin recunoasterea independentei “Republicii moldovenesti nistrene”. Opinia, nediscutata public insa, este ca ar fi bine ca guvernul de la Chisinau sa renunte la incercarea de solutionare politica a conflictului transnistrean si, cedand Transnistria, sa se concentreze in intregime asupra apropierii de Uniunea Europeana.

Se afirma ca, pe termen mediu si lung, separarea Transnistriei de Moldova si declararea independentei sale ar fi in avantajul tarii. Argumentele in favoarea acestei politici ar fi urmatoarele:

• fara Transnistria, s-ar restabili controlul institutiilor de stat pe intreg teritoriul tarii si, o data cu acesta, s-ar obtine o mai mare securitate statala;

• Moldova ar putea astfel limita riscurile mai mari sau mai mici la adresa securitatii tarii ce provin din Transnistria;

• partea ramasa din teritoriul tarii ar putea profita mai mult decat pana acum de sprijin international, climatul economic s-ar putea imbunatati, ar putea fi atrase mai multe investitii, s-ar putea edifica nestanjenit structuri democratice si economice de piata, in felul acesta putandu-se indeplini mai usor promisiunile referitoare la prosperitate facute cetatenilor moldoveni;

• tara ar putea fi stabilizata durabil, presiunea migratiei ar scadea, astfel incat in vecinatatea Uniunii Europene s-ar afla in viitor, treptat, o entitate statala bine condusa si functionala;

• Transnistriei si cetatenilor sai li s-ar da dreptul de a opta pentru revenirea la Republica Moldova, in situatia unei schimbari de regim sau a unei alegeri populare in favoarea unei federatii.

“Inchiderea dosarului” transnistrean s-ar mai putea realiza si pe varianta ucraineana formula in care Kievului i-ar reveni rolul principal prin cedarea teritoriilor transnistrene (3,7 mii km2) ale Republicii Moldova Ucrainei iar cele cinci raioane transnistrene ar urma sa aiba un statut identic cu cel al Crimeii. In schimbul acestei achizitii Ucraina ar putea oferi un statut similar Bucovinei si Bugeacului. Republica Moldova nu ar iesi in pierdere, din moment ce oricum nu detine controlul raioanelor transnistrene s-ar fi cistiga insa stabilitatea politica si economica, si controlul orasului Tighina.

Moldova – cheie strategica a Federatiei Ruse

“Moldova, in pofida dimensiunilor sale mici si a posibilitatilor corespunzatoare, va fi pentru Rusia unul din punctele cheie in CSI.“ scria “Nezavisimaia Gazeta”, portavocea FSB, in August 2000.

Dezmembrarea U.R.S.S., retragerea strategica, de 1.400 km, a trupelor sovietice din Europa Centrala si de Est, izbucnirea valului de revolutii din 1989, procesul de redefinire a raporturilor internationale, disparitia bipolaritatii si aparitia de noi centre de putere a creat un adevarat haos geopolitic ce are inca implicatii directe asupra securitatii europene si mondiale. Imperiul Moscovei s-a faramitat Rusia traversand una dintre cele mai delicate etape ale istoriei sale. in timp ce Uniunea Sovietica era o superputere cu interese globale, Rusia este nevoita sa-si rezume pretentiile la statutul de mare putere cu interese regionale, statut diminuat considerabil, odata cu evadarea recenta a Ucrainei din sfera sa directa de influenta.

Razboiul din Kosovo si izgonirea Rusiei din regiunea sud-est europeana a determinat Rusia sa caute masuri de contracarare a puterii hegemonica a Statelor Unite. incheierea unor aliante cu China si cu Iranul restabilirea relatiile sale cu Coreea de Nord si cu Vietnamul “imprietenirea” cu Uniunea Europeana in speranta ca aceasta noua entitate va intra, cum s-a si intamplat deja, in coliziune cu anumite interese economice si politice al Statelor Unite au fost masuri la scara globala. Rusia urmarea crearea unor parghii de presiune asupra Vestului in regiuni de importanta globala: Golful Persic, triunghiul China-Coreea-Japonia si de-a lungul rutelor navale din sud-estul Asiei. in plan regional, pe continentul european Rusia a reusit crearea si mentinerea unor enclave pe linia fundamentala de demarcatie geopolitica a istmului ponto-baltic, in Kaliningrad si in sud, pe teritoriul Republicii Moldova, in Transnistria.

Obiectivul major urmarit de Rusia a fost si este retinerea Republicii Moldova sub tutela politica a fostului centru decizional post-sovietic, utilizand regiunea nistreana. Dupa desprinderea Ucrainei, pierderea Odessei si a importantelor porturi militare la Marea Neagra, a Azerbaidjeanului, intrat sub influenta Turcia, una dintre cele mai mari puteri NATO, a Georgiei unde urmeaza instalarea bazelor militare americane, acum, mai mult ca niciodata, pentru Rusia pastrarea Tiraspolului poarta o semnificatie strategica covarsitoare, ramanand singurul cap de pod catre Europa sud-estica.

Doctrina de Securitate a Rusiei arata ca Federatia Rusa examineaza cu ingrijorare concentrarea la flancul sudic al C.S.I. a unor state care sunt pe cale de a deveni baze NATO. Moldova, aflata in flancul sudic si considerata zona tampon deopotriva de NATO si de Rusia se afla vrand nevrand comprimata intre doua puternice campuri de forta, cu putine sanse de a-si gasi o cale de iesire fara suportul Romaniei. Intersectia unor noi campuri de forta in zona istmului ponto-baltic a creat premise favorabile independentei fata de Moscova. Simtind ca se apropie momentul desprinderii Moldovei din sfera sa de influenta, odata cu disparitia fizica a generatiei de fosti bolsevici si rusofili, fideli Rusiei prin educatie si interese, Moscova a pregatit o noua varianta de mentinere a Chisinaului in sfera sa politica.

Primul esec major al lui Putin a avut loc, culmea, in Moldova, in 2003, la debutul propriei campanii electorala. Acesta, urma sa aterizeze in data de 24 noiembrie 2003 la Chisinau pentru a forta semnarea “Memorandumului Kozac” ce ar fi consfintit, la reuniunea de la Maastricht din 1-2 Decembrie 2003, anexarea Moldovei de catre Transnistria, respectiv de catre Rusia. Scopul principal al memorandumului Kozak era obtinerea consimtamantului din partea Chisinaului de ramanere a armatei ruse in Transnistria si asigurarea controlului asupra legislativului de la Chisinau prin deputatii rusi care ar fi urmat sa fie adusi din partea Tiraspolului in spatiul politic al Moldovei. Refuzul semnarii de catre Voronin a acestui document crucial pentru Rusia este cel mai important fapt de politica petrecut in preajma granitelor romanesti in ultimul deceniu, care caracterizeaza circumstantele perspectivei politice in aceasta zona.

Putin a fost umilit ca niciodata in intreaga sa cariera (venise inclusiv cu un cadou personal – un avion – pe care a trebuit sa si-l ia inapoi) si de atunci jocul rusesc a fost de-jucat intr-o maniera fara precedent pentru primul kaghebist al Rusiei.

Momentul respectiv marcheza debutul evident al crizei dintre Rusia si restul lumii, deoarece ca urmare a atitutinii Rusiei, SUA (si Uniunea Europeana) au anuntat ca nu vor ratifica Tratatul privind Fortele Conventionale in Europa (FCE) daca Federatia Rusa nu isi va respecta angajamentele de evacuare integrala si neconditionata a trupelor si munitiilor de pe teritoriul Republicii Moldova si Georgiei. Urmarea a fost ca la Maastricht nu s-a reusit adoptarea vreunei declaratii a ministrilor OSCE, iar Rusia, a refuzat, in cadrul consiliului ministerial al OSCE de la Sofia, din decembrie 2004 semnarea „Declaratiei de Stabilitate si Securitate pentru Moldova“ si totodata a refuzat si confirmarea angajamentului de retragere a trupelor sale de pe teritoriul Moldovei.

Prezenta Rusiei in Transnistria ii permite sa exercite presiune asupra flancului sudic al Ucrainei. Insecuritatea pe Nistru, care separa Transnistria de restul Moldovei, inseamna securitate pe Prut, frontiera intre Republica Moldova si Romania ce va deveni in 2007 o frontiera a Uniunii Europene. Transnistria s-ar putea transforma intr-un “Kaliningrad pe Marea Neagra”, altfel spus, o enclava rusa ce ar permite Moscovei sa perturbe buna functionare a Europei.

Rusia vrea impartirea teritoriului actualei Republici Moldova, in Moldova propriu-zisa, eventual integrata in Romania si Transnistria, ceea ce implica aparitia unei noi frome statale – Federatia Moldoveneasca – cu trei subiecti geopolitici: Basarabia, Transnistria si Gagauzia. Rusia doreste deci crearea unui stat nou si nu transformarea actualei Republici Moldova.

Istoricul problemei Transnistriei.

Dupa Declaratiile de suveranitate a RSSM din iunie 1990 si de independenta a Republicii Moldova (27 August 1991) care au creat fundamentul juridic pentru edificarea noului stat national, in cadrul frontierelor fostei RSSM, reactiunea anti-moldoveneasca si-a gasit expresia structurata institutional in Declaratia privind proclamarea independentei RMN, din septembrie 1990, si referendumul in favoarea pastrarii URSS, care au condus la instaurarea de facto a existentei asa-zisei “statalitati transnistrene”.

Proclamandu-si, in iunie 1990, Declaratia de suveranitate, si in August 1991, Declaratia de independenta, Republica Moldova si-a declarat suveranitatea in cadrul URSS, ceea ce coincidea pentru moment cu reflexul centrifug al majoritatii republicilor unionale impotriva Centrului unional. Eforturile conjugate de democratizare si de afirmare a intereselor nationale, au determinat, la 17 martie 1991, refuzul oficial al Sovietul Suprem al RSSM de participare la referendumul unional, initiat de Moscova, asupra mentinerii Uniunii Sovietice.

Aceasta decizie, insa, nu a fost respectata in raioanele estice si de sud, in care, sub protectia trupelor aeropurtate ale armatei a 14-a, structurile administratiei locale si de partid au trasat o limita interioara pe teritoriul Moldovei, creand enclavele Transnistriei si Gagauziei. Transnistrenii devin model si pentru gagauzii din Comrat care declanseaza simultan o miscare separatista, amenintand Chisinaul cu posibilitatea jonctiunii celor doua zone rebele de la est si de la sud

Tiraspolul “capitala” regiunii separatiste, va deveni cheia regiunii iar partea cea mai dogmatica a miscarii bolsevice ruse se va reface aici. Din 1991 pana in prezent s-au schimbat multe dintre datele politice sociale si economice ale Moldovei, dar esenta problemei geopolitice nu s-a schimbat.

Transnistria – potentialul militar-logistic si rolul sau in geopolitica istmului ponto-baltic

Rolul militar al regiunii transnistrene este, in general, mult diminuat in multe dintre relatarile de presa care se opresc asupra evaluarilor potentialului zonei. Se considera indeobste, in anii ‘90 ca unitati rusesti din Transnistria ar reprezenta capul de pod al Rusiei indreptat catre Balcani. In ultimii ani numeroase surse mai mult sau mai putin bine intentionate au acreditat ideea ca Transnistria nu ar reprezenta un real potential militar, in orice caz nu comparabil cu potentialul trecut, pe cale de consecinta subintelegandu-se ca Rusia nu ar fi cu adevarat interesate de controlul asupra zonei decat marginal si din considerente stict politice. Aceasta opinie, dorim, in materialul de fata sa o combatem, foarte pe scurt, prezentand date cu privire la potentialul logistico-militar al teritoriului (intarind punctul de vedere de mai sus – se adauga informatia ca Rusia si-a trimis la Chisinau, recent, ca ambasador, o importanta personalitate militara, cu indelungata activitate in sfera serviciilor operative).

In pofida dezbaterilor si conferintelor OSCE a devenit evident ca Rusia nu intentioneaza sa-si retraga patrimoniul militar din Transnistria la termenul asumat la Istanbul. Strategia politica de ocolire a deciziei OSCE s-a bazat cu precadere pe liderii comunisti de la Chisinau. Vladimir Voronin este garantul ducerii al indeplinire a unui proiect rusesc in care sub pretextul solutionarii conflictului Transnistrean Republica Moldova va deveni in timpul apropiat un fel de “stat comun” o confederatie cu doi membri (Chisinau, Tiraspol), sau chiar trei (daca se adauga si Comratul) subiecti egali in drepturi.

Diversele mecanisme de garantare a intelegerilor, dintre Chisinau si Tiraspol, fixeaza rolul Moscovei si calitatea de arbitru in relatiile dintre Chisinau si Tiraspol. Prezenta militara a Federatiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova va fi pretextul constituirii « mecanismului de garantare ».

Miza militara si strategica

Unul dintre motivele pentru care Rusia si-a afirmat cu atata tarie controlul asupra acestei zone il constituie faptul ca in aceasta regiune se afla cel mai important complex militar-industrial de pe teritoriul Basarabiei. Practic, restul Moldovei nu dispune de o baza industriala comparabila. In zona se afla o uzina de producere a componentelor armamentelor nucleare, un centru de anvergura pentru controlul comunicatiilor. Nu trebuie neglijata nici locatia Armatei a 14 a, care chiar daca este mult diminuata, dispune de o logistica impresionanta. Este formata dintr-o divizie de infanterie motorizata, incartiruita la Tiraspol, doua regimente de artilerie, un regiment de tancuri, un regiment antitanc, doua regimente de genisti si pontonieri, un regiment de rachete si o escadrila de elicoptere.

Armata a 14 a este proiectata ca un esalon de interventie rapida, avand rolul de a aplica prima lovitura Occidentului. Schema ei de organizare permite ca in timp scurt sa cuprinda un numar mult mai mare de efective decat are acum (nimeni nu a avut de fapt posibilitatea sa verifice cati militari rusi sunt de fapt in Transnistria). O alta problema o constituie pensionarii Armatei Rosii. Majoritatea se afla in acest teritoriu, dar ei sunt raspanditi pe tot cuprinsul republicii Moldova. Dupa unele aprecieri numarul acestora s-ar ridica la aproape 400.000. Prezenta fostelor cadre militare si ale KGB, raportata la mia de locuitori este de cinci ori mai mare la Tiraspol fata de media pe republica. Ei sunt si principala osatura a mafiilor si brigazilor paramilitare care isi fac de cap pe tot teritoriul Moldovei.

Rusia a mentinut o tensiune constanta in zona de demarcatie a Nistrului prin livrarile deschise de tehnica militara, arme si munitii regimului secesionist, participarea directa a Armatei a 14-a de partea rebeliunii tiraspolene, trimiterea de mercenari si “voluntari”- cazaci.

In plus, pe langa factorul militar, Rusia a depus actiuni metodice in vederea vasalizarii economice a Republici Moldova, a extinderii dependentei energetice prin manipularea preturilor la carburanti si gaze, achizitionarea in contul datoriilor pentru energie a celor mai prospere intreprinderi din Transnistria si Moldova, manipularea accizelor si tarifelor vamale pentru a limita exporturile Republicii Moldova in Rusia.

Evaluarile in ceea ce priveste trupele arata ca practic potentialul fortelor militare din Transnistria este identic cu cel din 1992, operandu-se doar schimbari de denumiri treceri ale cadrelor ruse sub serviciul militar al unitatilor Transnistrene precum si a tehnicii din dotare la inzestrarea acestora.

In caz de necesitate, autoritatile Transnistriei sunt apte sa puna sub arme peste 20 mii de oameni la care se mai pot adauga si 7-8 000 de membri ai unitatilor de cazaci din Rusia.

Structura fortelor paramilitare din Transnistria:

I. “Ministerul apararii”:

1. Patru brigazi de infanterie, dislocate in Tiraspol, Tighina, Rabnita, Dubasari.

2. Batalionul de tanchisti, satul Hlinoaia

3. Unitatea antiinfanterie, Tiraspol

4. Unitatea de artilerie, Parcani

5. Unitatea de aviatie, Tiraspol

6. Unitatea de genisti, Parcani

7. Baza de reparatie a avioanelor, Tiraspol

8. Centre de instruire si reciclare (3): Tighina, Colbasna, Afanasiefca.

9. Depozitul de armament de la Colbasna.

“Ministerul Apararii” dispune de: Tancuri T-64 – 18 bucati; TAB (diferite tipuri) – 69 bucati. Tunuri “Gaubits-122” – 18; Tunuri 85mm – 12; “Alazan” – 3; Lansatoare de mine – 69. Aviatia include: 6 elicoptere MI-8T, 2 – MI-2, un avion AN-26, 2 – AN-2, doua – IAK-18. Elicopterele MI-8T sunt dotate cu lansatoare de rachete. Personalul “Ministerului Apararii” numara circa 4500 oameni pe timp de pace.

II. “Ministerul de interne”:

1. Batalionul “Dnestr” – circa 500 de oameni. 2. Noua sectii de militie – circa 450 oameni.

III. “Ministerul securitatii de stat”:

1. Batalionul “Delta” 2. Detasament de cazaci 3. Detasamente de graniceri – Tiraspol, Camenca, Rabnita, Dubasari, Grigoriopol, Tighina, Slobozia. 4. Posturi de frontiera – 44.

Batalionul “Delta” se completeaza, in caz de necesitate, pana la 2000-2500 de oameni.

IV. “Corpul Armatei populare” – sapte batalioane, dislocate in Rabnita, Grigoriopol, Dubasari, Tiraspol, Chitcani, Tighina, Parcani. Batalioanele respective numara circa 2000 de oameni, dintre care circa 70% au experienta militara.

V. “Oastea cazaceasca” de la Marea Neagra, reprezentata prin unitatea nr. 10: 7 detasamente, situate in Tiraspol, Camenca, Rabnita, Dubasari, Grigoriopol, Tighina, Slobozia.

Capitalul rus va privatiza obiectivele strategice iar investitiile vor fi injectate in industria Transnistriei. Aplanarea formala a conflictului va permite in mod firesc deschiderea sectiilor consulare ale Federatiei Ruse la Tiraspol. Se deruleaza deja de mai multi ani procese de privatizare care consolideaza capitalul rusesc in regiunea transnistreana.

Principalele uzine de interes pentru investitorii rusi sunt:

Uzina mecanica din Bender

Produce in serie din anul 1995, sisteme de lansare a proiectilelor reactive cu 20 de tevi(montate pe caroserii de automobile); aruncatoare de grenade antitanc pe afet (din anul 1995); aruncatoare de mine (de calibrul 82-mm, 120-mm) (din anul 1996); aruncatoare de grenade antitanc portative (din anul 1996); pistoale de calibrul 5,45 mm; instalatii de lansare a proiectilelor reactive de tip “Grad”. Un numar de cateva zeci de sisteme reactive au fost livrate in Abhazia prin Bulgaria, pe parcursul ultimilor doi ani, sub acoperirea unei firme rusesti.

Tinanand cont de dislocarea uzinei (malul drept al Nistrului, in interiorul zonei de securitate, regimul special al orasului Bender) liderii de la Tiraspol, in comun cu partea rusa, au impus conditia ca Postul de control si trecere al Trupelor de mentinere a pacii de pe podul de la Bender sa fie completat numai din militari rusi si transnistreni. (Din1992 prin decizia Comisiei Unificate de Control pe toate podurile de pe Nistru au fost instalate posturi tripartite de control.) Toate tentativele ulterioare ale reprezentantilor Chisinaului in Comisia Unificata de Control de a restabili statutul acestui post ca tripartit si de a efectua o vizita de inspectie la Uzina in conformitate cu prevederile Acordului din 1992 si statutul CUC au fost respinse.

Uzina metalurgica din Ribnita si cele afiliate.

Din primavara anului 1997, la uzina metalurgica din Ribnita, a fost inceputa producerea aruncatoarelor de mine de calibrul 82-mm. Utilajul de producere a aruncatoarelor de mine a fost achizitionat in 1995 din Federatia Rus si permite de asemenea producerea aruncatoarelor de mine de calibrul 120-mm. Testarea primelor aruncatoare si tragerile de control au fost efectuate la 17 mai 1997 in prezenta reprezentantilor din Rusia. Tot in prim vara anului 1997 la uzina a fost produs primul lot experimental (100) de mine antipersonal in carcasa de lemn. Ulterior s-a trecut si la producerea minelor antitanc.

Uzina de pompe

Produce aruncatoare de grenade antipersonal (cu fixare sub teava) GP-25 de calibrul 40-mm.

Uzina “Selihoztehnica” din orasul Camenca. Produce o parte din subansambluri pentru aruncatoarele produse la Uzina de pompe.

Uzina “Electromas” (Tiraspol) Produce in serie: – pistoale mitraliera de 9-mm, pistoale Macarov de 9-mm, pistoale de 5,45-mm, arme de vanatoare si arme de lupta speciale fabricate in baza acestora. Subansamblurile (inclusiv amortizoare de zgomot) sunt primite din Federatia Rusa.

Uzina “Electroaparat” (Tiraspol) produce subansambluri si blocuri de aparataj pentru diferite sisteme de armament care se asambleaza in Federatia Rusa. In cele mai dese cazuri Tiraspolul realizeaza contractele de export al armamentului cu concursul Rusiei care are reprezentanti comerciali cu titlu permanent.

Unul dintre obiectivele economice principale din regiune, uzina metalurgica din Ribnita, are un nou proprietar. 90% din actiunile societatii de tip inchis au fost cumparate de compania austro-ucraineana Hares Group. Aceasta a cumparat pachetul de actiuni de la uzina metalurgica de la grupul de companii “Itera” si de la alte companii. Din pachetul de 90%, “Itera” detinea 75% de actiuni. “Itera” se va limita la gaze si petrol – exploatarea zacamintelor si livrarea de agenti energetici, de altfel alimentarea Rabnita tot “Itera” o facea pana acum. Hares Group este specializata in comercializarea productiei metalurgice intre Ucraina si alte tari din anul 1982. Oficiul principal al companiei HARES Youssef Handels Ges.m.b.H. se afla la Viena (Austria). Compania comercializeaza productie de la combinatul metalurgic din Mariupol (regiunea Donetk), de la combinatul metalurgic “Krivorojstal” (regiunea Dnepropetrovsk) si de la uzina metalurgica “Petrovski” din Dnepropetrovsk. Principalii consumatori ai productiei metalurgice se afla in Siria, Turcia, Liban, Algeria, Egipt, Iran, in Asia de Sud-Est, America Centrala si de Sud.

Pina in 2003, in zona transnistreana a Moldovei au fost privatizate 14 intreprinderi mari, iar pentru anul curent este preconizata privatizarea a 75 de obiective desi statul moldovean nu garanteaza dreptul de proprietate asuprta obiectivelor amplasate in localitatile din stinga Nistrului si in orasul Bender, privatizate fara acordul guvernului de la Chisinau.

Noul concept al politici rusesti neo-coloniale, este bazat pe extinderea capitalului rusesc si acapararea unor importante proprietati pe teritoriul fostelor republici sovietice, forma eficienta de mentinere a unui “control civilizat” asupra lor.

Instrumentele Rusiei din fruntea Transnistriei

Igor Smirnov si sotia sa Janetta Nicolaievna sunt cetateni ai Federatiei Ruse si poseda pasapoarte ale Federatiei Ruse, acte care le – au fost inmanate de sectia consulara a Ambasadei Federatiei Ruse la Chisinau la 11 si 20 ianuarie 1999.

Principalul actor, primadona Rusiei este Igor Smirnov, de nationalitate rus. S-a nascut la 23 octombrie 1943, la Petropavlovsk, regiunea Habarovs in rasaritul indepartat al Siberiei, linga Oceanul Pacific.

Cariera de viitor presedinte si-a inceput-o in 1957, in orasul Zlatoustie, regiunea Celeabinsk, unde a absolvit scoala tehnico-profesionala nr. 11. A lucrat apoi, ca lacatus, la uzina „Elektromasina“.

La inceputul anilor ‘60, tanarul Smirnov ar fi participat la cateva actiuni dezonorante (jafuri, furturi), pentru care a ajuns si la puscarie. Acolo a stabilit relatii cu agentii KGB si, in scurt timp, a fost racolat „la serviciu“, cu pseudonimul „Vasiliev“, dupa care a fost eliberat din detentie.

In 1963, Igor „Vasiliev“ a fost inrolat in Armata Sovietica, desi avea 22 de ani, cu antecedente penale, iar regulamentele de inrolare interziceau satisfacerea serviciului militar persoanelor cu o asemenea biografie. Tot in 1963 Igor Smirnov a devenit membru al PCUS, iar in 1966 incepe sa lucreze la Uzina electromecanica din Kahovka, regiunea Herson, trecand in viteza toate etapele de la lacatus la inginer-sef.

Din 1987 a devenit director al „Elektromas“ din Tiraspol. In 1990 a fost delegat la Congresul al XXVIII-lea al PCUS, apoi a devenit presedinte al autoproclamatei republicii moldovenesti nistrene (r.m.n.), iar unul din fii – sef al comitetului vamal transnistrean. Agentul „Vasiliev“ cetatean al Federatiei Ruse detine imobile nu doar in Tiraspol ci si in Simferopol, regiunea Moscova si malul Lacului Baikal.

Intre 1989 si 1990 s-a plasat in fruntea unei miscari conduse de nomenclatura administrativa si de partid locala de la Tiraspol, care s-a opus vehement schimbarilor in spectrul social-politic al RSSM, provocate de „perestroika” lui Mihail Gorbaciov.

La 25 februarie 1990, Smirnov este ales, la primele alegeri cu nuanta democratica, deputat in sovietul orasenesc Tiraspol, devenind, apoi, presedinte al acestui organ al administratiei locale. In toamna, la 2 septembrie 1990, un congres al deputatilor transnistreni de la toate nivelurile a adoptat decizia de formare a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti Nistrene suverane, in cadrul Uniunii Sovietice. S-a format un soviet suprem provizoriu, care l-a numit pe Smirnov in functia de presedinte al acestuia. Ulterior, a fost desemnat presedinte al Transnistriei, reales pentru a treia oara. Cu aceasta ocazie, in dreapta Nistrului a fost instituit un regim prezidential de guvernare, in care seful statului detine si functia de sef al guvernului, cu dreptul de a numi ministrii, fara a cere aprobarea legislativului. Amendamentele au eliminat restrictia constitutionala privind numarul de mandate pe care le poate detine o persoana.

In mai 2001 Smirnov a fost invitat la Moscova in calitate de laureat al premiului „Solohov“ acordat „pentru vitejie personala si eroism in apararea intereselor poporului Transnistriei“ si pentru cartea sa de memorii intitulata „Pentru dreptul de a trai pe pamantul Transnistriei“. Semnificativ, alti laureati ai acestui premiu au mai fost Radovan Karadjici, Fidel Castro si Aleksandr Lukasenko.

Unul dintre fiii lui Igor Smirnov este insarcinat cu administrarea vamilor. Cel de-al doilea fiu al liderului este patronul firmei Sheriff, un lant de magazine alimentare si restaurante, raspandite cam in tot spatiul ex-sovietic. Sheriff mai inseamna statii de service auto, telefonie mobila, canal TV, un post de radio si un ziar. La toate acestea se adauga si un club de fotbal, a carei echipa este multicampioana a Republicii Moldova si dispune de un stadion ultramodern. Firma Sheriff a mai ridicat si o biserica ortodoxa la Tiraspol.

Conducerea Transnistriei – in exclusivitate formata din cetateni rusi

Seful aparatului de securitate al Transnistriei, generalul Vadim Sevtov-Antiufeev provine din Siberia, de la Novosibirsc. El a fost dat in urmare de Justitia din Letonia si Lituania, fiind acuzat de crime savarsite acolo ca ofiter al trupelor speciale sovietice, in timpul asaltului trupelor OMON asupra parlamentelor celor doua state baltice. In aceeasi situatie se afla si Vladimir Goncearenko, fost “ministru adjunct” de Interne la Tiraspol. Tot din Novosibirsc provine si Evgheni Sevciuc, unul dintre vice-presedintii Sovietului Suprem al Transnistriei. Alt vicepresedinte al Sovietului Suprem transnistrean, Anatol Kaminski, provine din Cita, tot din rasaritul Siberiei. Ministrul transnistrean al Apararii generalul Stanislav Hageev, a sosit din Celiabinsk din muntii Urali. Ministrul de Externe al Transnistriei, Valeri Litkai, este din Tver, nu departe de Moscova.Ministrul de Interne, Alexandr Korozlov, vine din Briansc, din vestul Rusiei.Prim-adjunctul ministrului Securitatii, generalul Oleg Gudima, provine din Alma-Ata, Kazahstan. Toti sunt cetateni ai Rusiei.

Instrumentele de mentinere a puterii

Transnistria este scufundata intr-un climat de frica, caracterizat prin intimidari deschise si expulzari brutale ale adversarilor regimului. In prezent, teroarea dezlantuita impotriva adversarilor separarii regiunii nu poate fi supusa unei statistici minutioase si continua sa fie mentinuta de aparatul securitatii de stat (MGB) si de diverse formatiuni paramilitare, jucind rolul decisiv in pastrarea puterii de catre regimul Smirnov.

Printre sprijinitorii semnificativi ai Tiraspolului se numara si primarul orasului Moscova Iuri Lujcov, care a insarcinat banca moscovita “Stolicinyj” cu stabilizarea rublei-cupon a Tiraspolului. Nu doar guvernul rus, dar si cea mai mare parte a intelectualitatii si Biserica rusa sustin autoritatile de la Tiraspol si politica lor antiromaneasca. Patriarhia Moscovei, incepand cu anul 1992, a stabilit “relatii directe, privilegiate si speciale” cu regimul separatist de la Tiraspol. La 1 septembrie 1995, de exemplu, Moscova a hirotonisit un episcop special pentru raioanele din stanga Nistrului. Acest episcop (Victor Ovcinikov), contrar prevederilor Legii Republicii Moldova despre cultele religioase din anul 1992, nu are cetatenia Republicii Moldova si nu are asentimentul autoritatilor moldovenesti pentru desfaturarea de activitate religioasa in cuprinsul RM, fiind cetatean al Federatiei Ruse.

In mai 1996, Patriarhia Moscovei l-a decorat pe Igor Smirnov, cu un ou pascal de aur si cu o gramota patriarhala, iar ca raspuns, Igor Smirnov l-a decorat pe episcopul Iustinian (Ovcinikov) cu ordinul “RMN”.

Biserica Ortodoxa Rusa coopereaza nu numai cu autoritatile de la Tiraspol, dar si cu cele de la Chisinau, mai ales atunci cand acestea isi manifesta antiromanismul. Exemplul cel mai la indemana in acest sens este atitudinea luata de Biserica Ortodoxa Rusa in conflictul dintre Guvernul Republicii Moldova si Mitropoliei Basarabiei.

La inceputul lunii decembrie 2001, Aleksei al II, Patriarhul Moscovei si al Intregii Rusii, a adresat o scrisoare Guvernului Republicii Moldova in care se arata ca Patriarhia Moscovei si a Intregii Rusii “impartaseste pozitia Guvernului Republicii Moldova in legatura cu problema Mitropoliei Basarabiei”. Patriarhia Moscovei si a Intregii Rusii, se arata printre altele in scrisoare, va depune “toate eforturile pentru a activiza procesul de negocieri intre Patriarhia Moscovei si Biserica Ortodoxa Romana, in vederea rezolvarii litigiului existent intre mitropoliile Moldovei si a Basarabiei”. “In legatura cu plingerea depusa la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de catre sustinatorii Mitropoliei Basarabiei pentru legalizarea activitatii acesteia, noi am adresat o scrisoare Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, Teoctist, in care mentionam ca “exercitarea jurisdictiei Patriarhiei Romaniei pe teritoriul Moldovei este o problema bisericeasca si trebuie rezolvata in cadrul consultatiilor bilaterale intre patriarhiile Rusiei si a Romaniei, conform canoanelor bisericesti”, se sublinia mai departe in scrisoarea lui Alexcsei al II lea.

Un exemplu elocvent al atitudinii intelectualitatii ruse este si pozitia scriitorilor rusi fata de Transnistria. In zilele de 23 – 25 octombrie 2000, Uniunea Sriitorilor din Federatia Rusa a desfasurat la Tiraspol un “plen in deplasare”. La plenara au participat scriitori din peste 70 de regiuni ale Federatiei Ruse. Venind la Tiraspol, ei au adresat un apel “catre poporul transnistrean” in care au elogiat conducerea pretinsei RMN pentru ca “a reusit sa opuna rezistenta extremistilor proromani, care doresc sa subjuge poporul transnistrean iubitor de libertate”. Nu raman in urma scriitorilor nici oamenii de stiinta rusi cu care in noiembrie 2000, responsabilii pentru invatamant din pretinsa RMN au incheiat la Moscova un acord privind integrarea sistemelor de invatamint primar cu Academia de Invatamant Profesional din Federatia Rusa, mediu si profesional din regiunea transnistreana in Asociatia institutiilor de invatamant profesional din Federatia Rusa. Tot atunci s-a negociat “posibilitatea procurarii la preturi reduse a hartiei pentru tiparirea manualelor in limba romana pe baza grafiei chirilice”

La putin timp dupa aparitia (incepind cu 24 iulie) in librariile de la Chisinau a tratatului de “Istorie a Moldovei”, semnat de ex – deputatul comunist, cel mai inversunat adept al ideii moldovenismului, Vasile Stati, a avut loc ceremonia de inminare a unui set de copii a cca 200 de documente din arhiva Ministerului rus de Externe, cu privire la relatiile moldo – ruse din sec. XVII pina in prezent transmise Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova de Ambasadorul Federatiei Ruse la Chisinau, Pavel Petrovski. Conform afirmatiilor ambasadorului Petrovski, cel mai vechi document din setul transmis dateaza din 15 martie 1656 si “este vorba despre scrisoarea domnitorului Moldovei Gheorghe Stefan adresata tarului Alexei Mihailovici in care comunica despre plecarea in Rusia a sotiei sale impreuna cu Mitropolitul Sucevei Ghedeon pentru a purta tratative in vederea trecerii tarii in supusenie rusa”.

Alte doua documente mentionate de ambasador in cadrul ceremoniei de inminare a documentelor se refera la activitatea poetului rus Aleksandr Puskin in Basarabia. Actele “dezmint mitul despre exilul in Basarabia” a poetului “care in realitate indeplinea o misiune diplomatica”. Potrivit unuia din documente Puskin era angajat al Ministerului rus de Externe, iar celalalt document certifica faptul ca poetul a primit o suma de bani pentru a pleca in misiune in Basarabia, in baza unui ucaz emis de Tarul Nikolai I.

Transmiterea documentelor MAE – ului de la Chisinau dar nu celui de la Bucuresti, cum ar fi fost firesc, se inscrie in politica rusa de sustinere a ideei moldoveniste a autoritatilor comuniste din Republica Moldova. Gestul ambasadorului Petrovski are drept scop legitimarea fortelor moldoveniste care incearca sa prezinte Republica Moldova drept o succesoare a statului medieval moldovenesc.

Domnitorul Moldovei Gheorghe Stefan, amintit de ambasadorul Petrovski, si-a scris scrisoarea catre tarul Alexei Mihailovici la Suceava, nu la Chisinau. Astfel Moldova la care se refera documentele a disparut odata cu constituirea statului roman la 1859, si nu au nimic de a face cu RM, copilul din flori al pactului Molotov – Ribbentrop.

Un aspect interesant legat de documentele inmanate de ambasadorul rus Petrovski Ministrului de externe al Moldovei N. Dudau, este ridicarea valului ce acoperea pretinsul exil – in realitate misiunea operativa a lui Puskin in Basarabia care a prezentat regiunea drept un tinut al “pustietatii” locuit de populatie tiganeasca, tema propagandistica “terra deserta” pe care o gasim si la istoriografia maghiara, in alta forma, „preludiu” al politicii sovietice de moldovenizare. In perioada sovietica, in dorinta de a demonstra ca romanii din Basarabia sunt un popor deosebit de cel roman autoritatile sovietice incercau sa acrediteze ideea ca moldovenii ar fi tigani, si ca in acest scop colectivurile de dansatori din RSSM erau obligate sa danseze tiganeste, in filmele despre RSSM erau incluse neaparat secvente cu tigani ( ne aducem aminte de penibilul “Satra” realizat de Emil Loteanu probabil la indicatiile KGB).

Numarul cetatenilor rusi ce locuiesc in este in continua crestere. In 1999 in regiunea transnistreana locuiau aproximativ 56 de mii de cetateni ai Federatiei Ruse, in iunie 2000 detineau cetatenia rusa peste 65 mii de locuitori iar in noiembrie 2001 erau, oficial, 70 – 80 mii de cetateni ai Federatiei Ruse. De atunci se semnaleaza o continua crestere a numarului de detinatori ai cetateniei ruse estimarea de la sfarsitul anului 2003 fiind de aproximativ 120 000 de rusi. In urmatorii cinci ani proportia minoritatilor din regiunea estica a Moldovei se va inversa, daca rusii vor sosi in continuare in Transnistria ca si pana acum, conform unor opinii ale unor sociologi de la Chisinau, populatia de origine si etnie romaneasca urmand a deveni minoritara. Cea mai mare parte a rusilor care se stabilesc in Transnistria sunt insa foste cadre militare, ceea ce ridica un interesant semn de intrebare cu privire la adevaratul nivel al fortelor militare din zona in caz de mobilizare.

Schimbarea de macaz a politicii SUA la sfarsitul anului 2003

La sfarsitul anului 2003 la Chisinau a avut loc pentru prima oara in ultimul deceniu o modificare vizibila a situatiei geopolitice in cadrul planului strategic de proiectare a influentei ruse. Americanii au folosit pentru prima oara mecanismul de reglementare, metodologia, utilizate de rusi – respectiv argumentul fortei, exprimat desigur cu mijloace diplomatice. Evenimentele din ultima perioada au dovedit-o, Rusia nu mai este singurul jucator important in Moldova si imprejurimi. Presiunea americana si occidentala in general au determinat esecul debutului campaniei electorale a lui Putin, care ne amintim, urma sa aterizeze in data de 24 noiembrie 2003 la Chisinau pentru a forta semnarea “Memorandumului Kozac” ce ar fi consfintit, la reuniunea de la Maastricht din 1-2 Decembrie 2003, anexarea Moldovei de catre Transnistria, respectiv de catre Rusia. Este cel mai important fapt de politica petrecut in preajma granitelor romanesti in ultimul deceniu care caracterizeaza circumstantele perspectivei politice in aceasta zona. Putin a fost umilit si jocul rusesc a fost de-jucat intr-o maniera fara precedent in intreaga cariera, de succes din pacate, pana acum, a primului kaghebist al Rusiei.

Rusia nu a putut aplica niciodata o politica soft pentru cresterea influentei sale pentru ca nu dispune decat de argumentul fortei, respectiv al prezentei militare. Ii lipsesc alte argumente – model social, cultural, economic – propuneri de proiect atractive. De aceea, istoric, Rusia s-a expandat totdeauna prin violenta, avansand in planurile sale prin mijloacele de forta, unice la dispozitie.

Rusia parea la inceput de ‘90 ca a pierdut totul; acum se dovedeste ca revine in forta si recupereaza cat mai mult; desigur contextul de acum este diferit: UE e preocupata sa asimileze propria extindere, e preocupata sa preia controlul in Balcani, e preocupata sa depaseasca propria criza economica, sa isi creeze o Constitutie, deci atentia prioritara e in alta parte. Rusia este in retragere – a plecat din Balcani si din Orientul Mijlociu, China a preluat intiativa in ce priveste Corea de Nord iar UE intiativa in negocierile cu Iranul. Americanii nu se grabesc sa plece din Asia Mijlocie si Caucaz iar ultimele incercari disperate ale rusilor sa se impuna in Moldova au demonstrat ca acestia nu mai au o influenta serioasa de partea dreapta a Nistrului. In timp ce Occidentul le ofera membrilor CSI alternative economice viabile si solutii reale, Moscova recidiveaza in reluarea presiunilor militare – a creat o baza militara in Kirgizstan, a devenit mai activa in sustinerea separatsmului in Georgia, refuza sa se retraga de pe teritoriile ocupate. Rusii isi consolideaza pozitia acolo unde sunt lasati, oriunde pot, in asa – zisul “spatiu vid”; de aici si “succesele” lui Putin pe plan extern. Succese pana recent cand in Moldova America a strecurat piciorul in pragul “spatiului vid”.

La inceputul lunii Noiembrie 2003, se pare ca americanii erau deja preveniti de “surprinzatorul” plan Kozak, aparut in data de 15 noiembrie – urmeaza apoi anuntul vizitei lui Putin la Chisinau, in data de 24 niembrie, contramandarea aterizarii acestuia si respingerea “Memorandumului” – a planului Kozak – si insfarsit, reuniunea de la Maastricht, din data de 1-2 decembrie care trebuia sa fie o victorie pentru Rusia, transformata intr-un esec rasunator, atat pentru Rusia cat si pentru OSCE.

Marti, 25 noiembrie dimineata, se astepta ca Presedintele Federatiei Ruse Vladimir Putin sa aterizeze la Chisina. Luni la ora 13 Serviciul de presa al presedintelui Republicii Moldova a anuntat ca vizita de lucru a presedintelui Federatiei Ruse, Vladimir Putin, la Chisinau, programata pentru marti, 25 noiembrie, nu va avea loc. Este cea mai penibila imprejurare prin care a trecut Putin, care pregatise deja un cadou care era pe drum, pentru Voronin, un avion de linie (probabil pentru a avea Voronin cu ce sa se ” retraga strategic” la o adica). Cadoul s-a intors la hangar, Putin la Kremlin, Voronin a avut o noapte alba, restul lumii a jubilat.

Miza demonstratiilor desfasurate la Chisinau a fost conferinta de sfirsit de an a OSCE de la Maastricht, in Olanda din zilele de 1 si 2 Decembrie. Cea de – a 11 – a reuniuni a Consiliului Ministerial al OSCE care urma a se desfasoara la Maastricht era deosebit de importanta prezentand o incarcatura politica si geostrategica mult mai ampla decat in anii precedenti fiind vorba de Caucaz – Georgia – si de flancul sudic al NATO – Moldova.

In 2004 Moldova devine frontiera a blocului euro – atlantic. Din Ucraina armatele imperiale ale Rusiei, prin urmare si principala parghie de influenta politico – militara asupra Republicii Moldova vor trebui sa se retraga dincolo de teritoriul Ucrainei.

“Planul Kozak” a fost o incercare de razboi – fulger, care trebuia sa se finalizeze la Maastricht, unde Rusia trebuia sa apara ca pacificator, cu un document semnat in mod oficial de catre Voronin si Smirnov in prezenta lui Putin, aterizat pe nepusa masa la Chisinau, cu exact o saptamana inainte de Maastricht. Potrivit lui Kozak, in urma realizarii proiectului de federalizare propus, “Transnistria va capata statut de stat si prerogativele corespunzatoare in cadrul statului reintregit”. “In cazul in care se vor incalca esential drepturile transnistrenilor si drepturile Transnistriei ca formatiune de stat, precum si in cazul infaptuirii in Moldova a unei lovituri de stat anticonstitutionale sau a altor actiuni de acest fel, Transnistria va obtine dreptul, absolut legitim, de a capata statutul de stat suveran si independent”, a afirmat Kozak. Kozak nu este un diletant pe scena politica rusa, este un jucator foarte dur, si foarte apreciat, dar si apropiat de Putin originar din acelasi oras cu presedintele rus.

Conform planului Kozak Rusia urma a schimba Constitutia, Parlamentul, Presedintia, anuland Fortele Militare, impunand rusa ca limba de stat si pregatind terenul pentru separarea Transnistriei si a Gagauziei, cu doua minoritati dictand majoritatii.

In document lipsesc chestiunile legate de prezenta unei misiuni de garantare militara pe teritoriul Republicii Moldova. Federatia Rusa vede viitoarea Moldova in calitate de stat neutru si demilitarizat.

Cresterea rolului Ucrainei in ecuatia controlului zonei transnistrene

Analizand perspectivele de dezvoltare ale zonei transnistrene, daca va creste, cum se asteapta, influenta Ucrainei, ea ar putea juca in Transnistria rolul care-i revine actualmente Rusiei. Cresterea rolului Ucrainei ca mediator activ in procesul de solutionare a conflictului transnistrean, ar putea fi determinat printre altele si de faptul ca majoritatea locuitorilor Transnistriei sint ucraineni de origine.

Cresterea rolului Ucrainei va avea o influenta favorabila asupra situatiei elitelor ucrainene, care intentioneaza sa conduca tara pe calea integrarii euroatlantice si nu aproba aderarea ei la asemenea structuri ca “uniunea celor patru”, din componenta careia mai fac parte Rusia, Belarus si Kazahstan.

Ucraina ar putea deveni un centru geopolitic in care s-ar intersecta principalele axe ale carcasei securitatii euroatlantice, iar regiunii basarabeano – transnistrene i-ar reveni rolul de cheie de bolta a acestei constructii. In urma separarii Ucrainei Rusia si – a pierdut dominatia in Marea Neagra, unde Odesa era un port vital pentru comertul cu tarile din bazinul Marii Negre si din restul lumii.

Ucraina e un partener foarte important al Transnistriei sub aspect economic. Tranzitul de marfuri din Transnistria spre tarile CSI se face prin Ucraina. Uzina de Ribnita achizitioneaza anual din Ucraina materie prima iar produsul finit al uzinei metalurgice este expediat beneficiarilor de asemenea prin Ucraina, care are porturi maritime.

Rolul Romaniei de “punte” spre Europa este foarte important in contextul integrarii europene nu doar pentru regiunea basarabeano – transnistreana, ci si pentru Ucraina. Interesul Romaniei pentru Ucraina si cel al Ucrainei pentru Romania a fost determinat intotdeauna in mare masura de situarea lor una fata de alta din punct de vedere strategico – militar. Iar rolul – cheie in aceasta relatie l-a jucat intotdeauna regiunea basarabeano – transnistreana.

Prin orasele Tiraspol si Bender trece calea ferata care uneste Ucraina cu Romania. Cine detine controlul asupra Tiraspolului si Benderului controleaza de fapt coridorul Focsani, fisia de pamint romanesc ce desparte Carpatii de Dunare. Iar care detine controlul asupra coridorului Focsani , are asigurat accesul la delta Dunarii si Galitia si, implicit, avantajul de a tine sub control strimtorile Bosfor si Dardanele, plus perspectiva de a controla Marea Mediterana.

Incercarea Rusiei de a promova “independenta” Transnistriei este de fapt efortul de a lua sub control Ucraina de catre Rusia, iar federalizarea este instrumentul prin care se poate determina controlul Moldovei si chiar al Romaniei de catre Rusia. Desigur presa de limba rusa a exaltat modelele europene – Elvetia, Finlanda, Spania, Belgia, etc unde federalizarea a avut succes, (cam in acelasi mod in care presa maghiara din Romania exalta exact aceleasi modele de federalizare, cu referire insa la Covasna – Harghita – Mures.) In cazul unei federalizari, cu trupe straine ruse de ocupatie pe teritoriul tarii, Moldova va ramane o tara adanc divizata, fara o identitate comuna, ceea ce va duce la un esec sigur al statului.

Indiferent de extinderea NATO spre est, Moscova nu-si va retrage trupele stationate in statele C. S. I. , fiind interesata sa mentina aliniamentul de protectie a Federatiei pe traseul Kaliningrad – Tiraspol – Simferopol (Crimeea). Interesul Moscovei este concentrat asupra statelor din zona caucaziana, iar una dintre masurile luate de Rusia este utilizarea armei demografice prin consolidarea prezentei elementului rusesc (favorizarea dislocarilor persoanelor de origine rusa in zonele extreme de interes ale Rusiei, inclusiv in Transnistria). Cresterea ritmului de implantarea a cetatenilor rusi, dintre care multi sunt cadre militare in rezerva dovedeste ca autoritatile de la Kremlin urmaresc sa – si consolideze prezenta in statele limitrofe Federatiei, cu scopul asigurarii unei zone tampon la eventuala falie de fractura intre frontiera estica a NATO si granitele vestice.

Moldova, aflata in flancul sudic si considerata zona tampon deopotriva de NATO si de Rusia se va afla vrand nevrand comprimata intre doua puternice campuri de forta, cu putine sanse de a-si gasi o cale de iesire mai ales in contextul politic de acum, cand guvernarea comunista, obedienta Moscovei, a indepartat Moldova atat de Bruxelles, cat si de Bucuresti.

Istoricul evenimentelor care au precedat lansarea Referendumului

In octombrie anul trecut Comisia pentru politica externa a Sovietului Suprem de la Tiraspol a decis sa constituie un grup de lucru care sa elaboreze, mecanismul unui plebiscit care ar urma sa decida reluarea sau stoparea definitiva a negocierilor cu Chisinaul si orientarea spre recunoasterea internationala. In decembrie au avut loc alegerile parlamentare de la Tiraspol. Tot in decembrie cu ocazia Reuniunii ministeriale a Organizatiei pentru Cooperare si Securitate in Europa (OSCE), de la Liubliana, in Slovenia, s-a incheiat fara adoptarea unei rezolutii comune, ca urmare a refuzului Rusiei de a-si recunoaste angajamentele luate in 1999 de a-si retrage trupele din Republica Moldova si Georgia. In primavara, „revolutia portocalie” isi arata roadele a si in data de 3 martie este introdus noul regim vamal la granita moldo-ucraineana, in baza unui acord semnat, la sfarsitul anului trecut, intre premierii Moldovei si Ucrainei.

Incepand cu acea data Ucraina nu a mai permis tranzitarea marfurilor care nu dispuneau de specimene vamale ale R. Moldova. Decizie care avea drept scop blocarea activitatii comerciale ilicite a transnistrenilor a fost salutata de comunitatea internationala. Departamentul de Stat al SUA, a calificat implementarea acordului drept “un pas important spre asigurarea securitatii hotarelor si solutionarea durabila a conflictului transnistrean”. S-a sperat ca pe aceasta cale la negocierile care urmau sa aiba loc in aprilie transnitrenii vor fi mai maleabili. Regimul de la Tiraspol insa a primit urgent sprijin politic si nu numai de la Moscova. Valerii Keneaikin, fost ambasador in Romania, si emisar special al MAE rus, a vizitat regiunea nistreana, si a declarat ca Rusia nu-i abandoneaza pe oamenii sai. Smirnov a declarat ca se retrage de la negocierile cu Moldova.

Declaratia presedintelui Romaniei precipita lucrurile

In iulie Basescu arunca pe piata o afirmatie legata de posibila intrare a Moldovei in UE la alaturi de Romania. Propozitia este considerata la Chisinau unul din cele mai insemnate evenimente ale anului politic in curs. Ca raspuns Vladimir Voronin a anuntat ca niciodata nu a primit o propunere oficiala din partea colegului roman de a intra impreuna cu Romania in UE dar, chiar daca o astfel de propunere ar fi venit, Chisinaul ar fi refuzat-o categoric. Pozitia Transnistriei a fost satisfacuta sa declare, prin vocea lui sefului Securitatii de Stat transnistrene, Vladimir Antiufeev, ca asta va inaspri pozitia Tiraspolului la negocieri si va fi un motiv pentru a ruga Moscova sa-si intareasca contingentul de pace in Transnistria. Iar presedintele Sovietului Suprem al Transnistriei, Evgheni Sevciuk, a justificat necesitatea desfasurarii Referendumului in Transnistria. “In ultimul timp devine tot mai evidenta preconizata intrare a Moldovei in componenta Romaniei si presedintele Romaniei a facut publica propunerea de unire dintre Romania si Moldova si intrarea lor in UE in calitate de stat unic. Toate asta nu pot fi acceptate de Transnistria”. S-a comentat in presa de limba rusa ca Traian Basescu si-a formulat declaratia in spiritul “planului Belkovski”, dupa care Moldova din dreapta Nistrului ar intra in Romania si o data cu ea in UE, iar granita ar fi devenit raul Nistru, Transnistria capatandu-si independenta. Voronin, isterizat a declarat ferm ca aderarea la UE fara Transnistria este pentru Moldova un scenariu inacceptabil si a plusat subliniind ca unirea cu Romania nu va avea loc niciodata, nici macar in interiorul UE.

Dezinformare si jocuri de culise

In iunie presa transnistreana a informat despre existenta unui raport “Suveranitatea de Stat a Republicii Moldovenesti Nistrene in corespundere cu legislatia internationala” , afirmandu-se ca acest raport ar fi fost alcatuit de un grup de experti din cadrul universitatilor Oxford, Harvard, Cambridge: Stefan Talmon, Christofer Goebel, Nancy Furman, Paul Williams, Stephen Krasner, Andrew Lorenz, Michael Scharf, William Wood. Preluat si ventilat imediat de presa rusa raportul spunea pe fond ca Transnistria poate fi definita ca o statalitate: “populatie stabila, un anumit teritoriu, guvern, capacitatea de a avea relatii cu alte state. Transnistria corespunde tuturor criteriilor: Transnistria are un presedinte ales in mod democratic si un organ legislativ care in prezent este controlat de partidul de opozitie. Guvernul are la dispozitie forte armate si este capabil sa aiba relatii externe cu alte state. In RMN locuiesc peste jumatate de milion de persoane, si corespunde tuturor criteriilor necesare pentru declararea ca stat independent”. S-a dovedit ca “Raportul” era o facatura.

Exploziile de la Tiraspol si noua ecuatie ucraineana

In iulie a avut loc o prima deflagratie in centrul Tiraspolului, regimul Smirnov acuzand conducerea de la Chisinau de punerea in aplicare a unui plan de destabilizare a situatiei din regiune. In Ucraina se schimba complet datele problemei. Revolutia portocalie devine esec total ca urmare a activitatii unui transnistrean, fostul secretar al Consiliului securitatii nationale si de aparare al Ucrainei, Piotr Porosenko, dat afara de Iusckenco, desi contribuise major la victoria sa in fata lui Kucima. Cu ajutorul lui Porosenko Ianukovici i-a convins pe socialisti sa “dezerteze” din coalitia portocalie si sa i se alature. Rusia invinge din nou. Porosenco este autorul planului ucrainean de reglementare a problemei Transnistriei, plan care nu difera cu nimic de planul rusesc.

Iesirea Transnistriei din Moldova va insemna si sfarsitul Moldovei ca subiect de drept international, ca stat. Rusii sunt dispusi sa renunte la restul Moldovei daca isi pot pastra o baza similara Kaliningradului, unde au garantia pastrarii controlului. Au schimbat componenta etnica a zonei – acum sunt multi mai multi rusi in Transnistria adusi din Rusia. Nici un fel de mecanism european sau euroatlantic nu i-a dislocat nici cu un centimetru pe rusi de pe pozitiile militare din Transnistria. Procesul de la Istanbul a fost abandonat oficial anul trecut cand Ivanov a afirmat ca Rusia s-a razgandit si nu va parasi niciodata regiunea. OSCE s-a dovedit un mecanism complet inutil. Nimeni nu vrea conflict deschis cu Rusia.

Dupa aprilie 2005, guvernarea comunista a indeplinit formal anumite angajamente pe care si le-a luat in plan international, cit si in plan intern. Voronin a inteles de unde bate vantul si-a reorientat din nou discursul si vectorul de orientare politica catre Moscova. Pretul asa-zisei normalizari a relatiei dintre Chisinau si Moscova va fi elaborarea unui nou proiect mai dur decat Proiectul Kozak din noiembrie 2003. Comunitatea Optiunii Democratice, la care a participat si Moldova, proiect antirusesc initiat de Polonia in primul rand care a antrenat conducerea Tarilor Baltice si a lui Victor Iuscenko si Mihail Saakasvili va fi abandonata.

Moldovei i s-a dat de inteles ca daca doreste intradevar sa fie „iertata” de Rusia, trebuie sa accepte solutionarea problemei Transnistriei in interesul Rusiei. Pentru aceasta lui Voronin i s-a explicat ca e suficient sa revina la planul Kozak, desigur, intr-o forma modificata, ce ar trebui, sa vizeze in primul rind amplasarea contingetului militar rusesc. Transnistria ar obtine o larga autonomie in cadrul Republicii Moldova. Blocada economica a Transnistriei va fi ridicata. Chisinaul ar garanta Tiraspolului maxima independenta in limitele practicii internationale privind entitatile autonome. In schimbul acordului Moscovei pentru acest plan, Chisinaul este gata sa fixeze intr-o formula juridica statutul de neutralitate al viitoarei Moldove, reunificate cu Transnistria (acest statut este prevazut si acum in Constitutia Republicii Moldova).

Practic Chisinaul isi reinnoieste angajamentul de a nu adera la NATO, ceea ce ar trebui sa linisteasca “ingrijorarile” Moscovei legate de posibile amplasari de baze sau trupe NATO in regiune. Dupa intrevederea Putin Voronin, la Tiraspol a inceput sa explodeze troleibuze si sa fie reluate scenariile conspirative la adresa Chisinaului. MGB-ul, filiala FSB-ul local, si care promoveaza interesele unor cercuri politico-financiare rusesti, a intrezarit in apropierea moldo-rusa un inconvenient deoarece dezghetarea relatiilor ruso moldovenesti nu convine Tiraspolului, si nici unor puternice cercuri rusesti de afaceri. Visul „independentei transnistrene”, care a fost lucrat timp de 16 ani afecteaza, in masuraegala, gruparile de interese de la Tiraspol dar si laboratorul strategic de la Moscova, care a creat o serie de „republici separatiste” in spatiul post-sovietic. Voronin nu va scapa de cosmarul sau personal – Transnistria.

Referendumul din Transnistria in favoarea independentei RM si a unirii cu Rusia va sacrifica posibilitatea intrarii RM in Uniunea Europeana. Solutia este agreata de grupul occidental care sprijina doctrina moldovenismul de stat, si care a sutinut si venirea comunistilor la putere. Comunistii vor fi sustinuti si dupa 2009, ca pret pentru rezolvarea conflictului transnistrian. Se sacrifica proiectul european al Moldovei si orientarea catre Romania in ideea unei posibilitati ipotetice a schimbarii ecuatiei de putere la Kiev, in perspectiva, de reobtinere a Transnistriei, ceea ce garanteaza suveranitatea Moldovei si mai ales indepartarea de orice proiect unionist romanesc.

Sinteza documentara cu privire la cadrul actual al situatiei geopolitice din flancul sudic al NATO realizata de Civic Media si IntelMedia – grup de studii si analiza focalizat asupra Basarabiei.
IntelMedia Group – brief presentation

Grupul IntelMedia s-a constituit formal in anul 2000 si functioneaza sub forma unei confrerii colegiale lipsite de ierarhii, formata prin intermediul internet-ului ca o comunitate virtuala preocupata de Basarabia si nu numai.

Prima aparitie publica a gruparii a avut loc in preajma alegerilor parlamentare din Republica Moldova din primavara anului 2001, membrii organizatiei, jurnalisti, absolventi de stiinte politice si economice, oferind opiniei publice romanesti, factorilor politici si mediilor de presa, o analiza documentara asupra situatiei din Republica Moldova. Intitulata “Basarabia la rascruce” lucrarea documentara realizata gratuit si oferita gratuit, poate fi gasita si la adresa www.intelnet.8m.net.

Asociatia Civic Media a contribuit la publicarea volumului „AXA – Noua Romanie la Marea Neagra”, Editura ZIUA, 2006, disponibila in curand in format electronic la www.civicmedia.ro. „Prin acest volum sunt puse la dispozitia tuturor celor care vor sa examineze profilul ascendent al Romaniei in regiunea Marii Negre diverse comentarii analitice si o ampla documentatie de mare valoare. Autorii cred ca Romania are capacitatea de a contribui la trasformarea Marii Negre intr-un punct de contact si o zona de pace cu efecte benefice care sa se extinda mult dincolo de tarmurile ei si ca urmare alcatuiesc o cronica a unui an de eforturi diplomatice in directia atingerii acestui scop” – Tom Gallagher.

Asociatia Civic Media

IntelMediaGroup si Basarabia la Rascruce