de Liviu ORNEA (fiul lui Zigu ORNEA)

Doamne, ce bine era inainte de 1989! Bunii cu bunii, raii cu raii, stiai la ce sa te-astepti. Daca, de pilda, deschideai Saptamina lui Barbu, erai sigur ca n-o sa gasesti o cronica literara a lui Manolescu. Daca-ti era dor de o injuratura proaspata, neaosa, verde si româneasca, il cautai pe Alcibiade, nu mergeai la România literara.

In fond, separarea asta, benefica si decenta, la urma urmelor, nu facea decit sa perpetueze modelul antebelic: vi-i puteti imagina pe Eugen Ionescu sau pe Petru Comarnescu semnind in Sfarma Piatra? Era simplu. Cercetatorul care se inhama sa citeasca presa interbelica – n-am facut-o, mais j’en sais quelque chose – intelege repede cum stau lucrurile, care-s pozitiile, pe cine unde sa caute.

Dar ia incercati sa va imaginati reactia unui ipotetic cercetator de peste o suta de ani dornic sa refaca anii de-acum. Ce face el? Da fuga la Biblioteca Academiei (sa speram ca va mai exista) si se pune pe citit. Ei, eu zic ca nu pricepe nimic. Iata, de exemplu, Ziua. Da acolo peste textele lui Roncea, Hoandra, Stoenescu si care-or mai fi. Citeste toate ocarile aruncate in ziarul ala in capul lui Plesu, Liiceanu, Patapievici, Alex. Leo Serban, ale fruntasilor societatii civile, al Monicai Macovei. Citeste pseudoanalizele politice ale intelectualului becaliot Dan Pavel.

E clar, isi zice, am inteles, stiu in ce teanc sa-l pun. Alaturi de ele insa, uneori in acelasi numar, da de Gabriel Andreescu, fost disident, care si el il injura pe Plesu, dar apara restul societatii civile. Da apoi de Zoe Petre, intelectual de o calitate dincolo de orice indoiala, ale carei articole spun cu totul altceva decit ale lui Roncea et comp. Gaseste comentariile politice ale lui Ion Bogdan Lefter. Ii gaseste pe Eugen Simion, pe Bedros Horasangian si pe Iulia Popovici, care scriu olimpian despre arta si cultura, il gaseste pe Ioan Grosan cu articolele lui de-un haz nebun, pe semanatorul Ioan Buduca. Il gaseste pe academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici, democrat si liberal convins. Pe ei ii stie si din alte publicatii, cu profil si orientare mai clara. Inlemneste. Ia Ziua din teancul legiuit si nu stie unde s-o puna. Il inteleg.

Ce nu inteleg, si cred ca nici el, este cum se poate ca in presa noastra sa nu mai existe notiunea de incompatibilitate. Cum ajung niste intelectuali de rasa sa cautioneze cu scrisul si semnatura lor laturile improscate peste, daca nu prieteni ai lor, cu siguranta colegi de idei si, daca nu-i prea mult, idealuri? Cum pot sta in pagina alaturi de unii linga care la masa n-ar sta? Cu cita intirziere si cu cite infinite precautii au reactionat ei la atacurile imunde ale lui Roncea la ansamblul societatii civile (vinduta, vezi bine, lui Soros). Si Ziua nu e un caz singular, e doar cel mai clamoros.

Sigur, se poate argumenta ca daca acesti intelectuali de prestigiu ar renunta sa scrie acolo, locul le-ar fi luat de sosii ale celor pe care acum ii gireaza. Asa ca e mai bine ca acela care deschide ziarul ca sa se adape din cugetarile despre istorie ale lui Stoenescu (despre care Buduca zice ca e bun, iar Ion Simut, in România literara, observa ca l-a facut aiurea pe Arghezi de legionar) sau cu veninul verde al lui Roncea sa citeasca si lucruri de bun-simt, scrise de tabara cealalta. Mai ales ca numele din primul grup sint mai putine decit cele din a doua enumerare.
O fi… Dar ma indoiesc de eficacitatea demersului. As prefera ca albul sa ramina alb si verdele verde.

Observator Cultural

1-7 Martie 2007