Dupa cum Nicolae Filipescu, se adresa participantilor la intrunirea Ligii din 15 februarie 1915, sa fim si noi bineveniţi toţi cei care ne-am intrunit astazi aici spre a ne întări credinţa şi a re oţeli sufletele, pentru a prim isi implini porunca strămoşilor.

Cu prilejul constituirii Comitetului National Roman pentru Unirea Tuturor Romanilor, continuatorul si ultimul mare combatant al tradiÅ£iilor luptătoare ale Åžcolii Ardelene, părintele Vasile Lucaciu, având parca o adâncă premoniÅ£ie asupra actualităţii pentru zilele noastre a marilor sale cuvinte, rostea: “ConÅŸtiinÅ£a noastră de patrioÅ£i ne dictează nouă, fraÅ£ilor liberi ai naÅ£iunii, răsfiraÅ£i în toate ţările aliaÅ£ilor noÅŸtrii glorioÅŸi, datoria de a continua lupta întreprinsă de fraÅ£ii noÅŸtrii, alungând din inimă tot ce ne poate dezbina(…) Trebuie să mergem înainte ÅŸi să afirmăm cu tărie drepturile noastre ÅŸi aspiraÅ£iile noastre naÅ£ionale, până în ziua când ele vor fi realizate (…) Evocând imaginea viitorului tuturor românilor, eu văd realizarea in răsăritul europei, a unei civilizaÅ£ii latino-române cum nu a mai fost vreodată. E suficient să vă gândiÅ£i că toată forÅ£a virtuÅ£ilor naÅ£ionale de care am dat dovadă în cursul secolelor, în lupta gigantică pe care a trebuit să o ducem ca să ne păstrăm fiinÅ£a, în ciuda tuturor încercărilor de oprimare-, noi le vom folosi liberi, la adăpost de orice ameninÅ£are pentru o operă splendidă de progres intelectual ÅŸi naÅ£ional (…)”. Åži acum să vorbească faptele:

La 19 Martie 1918, la hotărârea Sfatului Ţării, Basarabia (pământ românesc anexat de Imperiul Ţarist in A.D. 1812), s-a unit cu Romania, sub unele rezerve privind anumite drepturi si chestiuni locale, iar la 1o decembrie 1918 unirea a devenit neconditionata, Basarabia intrând, astfel, în componenţa statului român unificat şi unitar, născut odată cu 1 Decembrie 1918.

S-a implinit, astfel, pentru a doua oară, îndemnul poetului “pătimirii noastre” :

“Să nu uitaÅ£i a veacurilor carte,

VeniÅ£i, veniÅ£i!…căci adevăr zic vouă

Ori mutaţi hotarul mai departe

Ori veÅ£i muri cu trupul frânt în două!”

Astăzi, insa, trupul ne este iarăşi frânt, pentru a treia oară, de la marea ÅŸi istorica nedreptate la care glorioÅŸii noÅŸtrii aliaÅ£i – ÅŸi unii ÅŸi alÅ£ii – ne-au condamnat, in urma cu 64 de ani.

Eu, ca ardelean, cred că nu poate fi naţie mai tare şi mai de neînvins ca şi aceea pedepsită de istorie la nedreptate. Din această lecţie de amărăciune şi umilinţă a demnităţii noastre naţionale, noi ne alegem cu un ideal nepieritor. Iar viitor au doar popoarele cu idealuri. Este exact ceea ce spunea, la timpul său, părintele Vasile Lucaciu.

Hotărârea Sfatului Tării din 27 Martie 1918, a însemnat o sfidare a velico-rusismului în haină comunistă, ÅŸi, drept consecinţă, Lenin, tocmai el, adept al doctrinei wilsoniene a autodeterminării popoarelor, va gira doctrinar obiectivul fundamental al politicii Rusiei Sovietelor faţă de România: “Distrugerea fiinÅ£ei statului naÅ£ional unitar român.”

Pe cale de consecinţă, comunismul de sorginte leninist-stalinistă a fost, de la începuturile experimentării sale în practica social – politică, un instrument antiromânesc iar Partidul Comunist din România, afiliat Cominternului, a fost esentialmente un partid politic antistatal ÅŸi antinaÅ£ional.

Anul 1924, când Stalin a pus în operă diversiunea Tatar-Bunar, a fost anul Basarabiei. Atât cel de-al V-lea Congres al Cominternului, cât şi conferinţele Federaţiei Comuniste Balcanice (din 1923 şi 1924) au animat tezele antiromâneşti şi nostalgia moscovită după Austro-Ungaria. Viena a fost în anul 1924 locul a numai puţin de 4 reuniuni internaţionale eşuate, în care problema Basarabiei a fost abordată în conexiune cu cea a Transilvaniei. Eşecurile au făcut ca cele două probleme nerezolvate să fie transferate Cominternului, care prin adoptarea rezoluţiei privind autodeterminarea naţionala a minoritatilor din Romania până la dispariţia statului roman, a fixat în canoane formale şi documente programatice, obiectivul fundamental al politicii Rusiei sovietice in raporturile cu Romania. Aliatul de nadejde: Coloana a V-a a Internationalei Comuniste.

După 90 de ani, agitaţiile minorităţilor revoltate, paradoxal, tocmai împotriva statelor care le-a garantat prezervarea identităţii în vremuri mult mai tulburi şi fără orizont, au revenit în actualitate.

În A.D. 1924, guvernarea liberală a României, a avut foarte serioase temeiuri de securitate naţională pentru a dizolva Partidul Comunist din România.

În A.D. 2008, tot o guvernare liberală a României se complace a coabita politic cu organizaţii neguvernamentale ale unei minorităţi, care urmăreşte acelaşi scop anticonstituţional ca şi partidul alogenilor comunişti dizolvat în urmă cu 84 de ani.

Revenind însă la Basarabia, nu putem să nu observăm stipendiile pe care Cominternul le-a oferit unui Cristian Rakovschi, fiul naţionalistului bulgar Ghiorghi Rakovschi, ambii datorând totul României, sau lui Panait Istrati (n.n. e adevarat, va regreta, dar raul l-a produs) şi Henri Barbusse, pentru a internaţionaliza, favorabil Rusiei, chestiunea basarabeană.

Despre aceÅŸtia, Octavian Goga, retinea : “De la război încoace a apărut aici, pe orizont, acest special prototip al occidentului, care vine să controleze ordinea noastră de stat.”

Poate părea paradoxal, dar Rusia sovietică a beneficiat de aportul inestimabil al unor procurori occidentali contra Basarabiei!

ÃŽn replică la propaganda prosovietică răspândită pe filiere aÅŸa zis occidentale, basarabeanul Donici-Dubronrarov, avea să marcheze: “ToÅ£i cei care trăiesc în România ÅŸtiu că acest stat este o avangardă a civilizaÅ£iei europene (…) Fiecare basarabean ÅŸtie că România îi apără viaÅ£a, bunurile materiale ÅŸi spirituale, munca sa paÅŸnică de violenÅ£a ÅŸi invazia comunistă (…) ÃŽn Basarabia există o stare excepÅ£ională, însă se poate oare să fie altminteri, când în apropierea ei se găseÅŸte un duÅŸman excepÅ£ional, înarmat până în dinÅ£i. ?”

Păcate grele apasă asupra memoriei multor alÅ£i “mari prieteni” ai României pentru duplicitarismul politic de care au dat dovadă în chestiunea basarabeană. Napoleon, împăratul FranÅ£ei, cu aureola de liberator de popoare, care a dat multe ÅŸi mari speranÅ£e popoarelor din răsăritul Europei, a aprobat stări de fapt care exprimau, fără echivoc, scopul Rusiei Å£ariste: anexarea integrală a Ţărilor RomâneÅŸti.

Tilsit – 1807 ÅŸi Erfurt – 1808 au fost precedentele Teheranului – 1943, Ialtei – 1945 ÅŸi Maltei – 1989, iar victimele colaterale au fost mereu aceleaÅŸi: România, Serbia, Albania sau Bosnia.

Astăzi, trebuie să spunem: “Ajunge!”. Frontiera politică ÅŸi militară a României în est nu mai trebuie fixată după tiparele trecutului. Nu mai putem accepta aceleaÅŸi interese sub nume noi.

Ce voia, in 1773, Curtea din Viena in Bucovina ?, se intreba Eminescu si tot el isi raspundea in Timpul, A.D .1878: sa-si asigure o o parte slaba granitelor si sa castige cateva pozitii fata de Rusia. Nimic nou, deci ! Un an mai tarziu, trupele imperiale au pus piciorul in Moldova si in primele trei zile ale lui septembrie “cordonul a fost intins de la Nistru pana in Valea Moldovei, ca un baraj contra ciumei.

Dragomanul si diferiti functionarii ai Cancelariei Inaltei Porti au fost mituiti cu 16.889 florini, comandantul din Hotin si altii cu vreo 30.000 de florini, felmaresalul Rumiantzov, pentru ca trupele muscale sa paraseasca Moldova primi si el 5000 de galbeni si o tabachera din aur incrustatat cu briliante, dupa care cancelarul Kaunitz descinse in inspectie si trimite veste grabnica la Viena cum ca: “Prin Bucovina am luat in mainile noastre cheia Moldovei. In van au protestat Ghica Voda si Divanul. Surzi au fost si Tarul si Sultanul.

Ce voia, in 1812, Imperiul tarist in Basarabia ? In confuzia generalizata generata de capricioasa politica a lui Napoleon in Rasaritul Europei, la Bucuresti se afla, dupa ce pacea fusese incheiata, ca muscalii au obtinut doar ” o bucata de pamant de la Marea Neagra”, care, e adevarat, era aceea ce corespundea pretentiilor Rusiei de a controla gurile Dunarii. In realitate, diplomatia occidentala a fost trasa pe sfoara de politica sireata a Rusiei care, ulterior, si-a permis sa afirme ca acel “petec de pamant” era, de fapt, toata Moldova dintre Prut si Nistru, pana la fosta granita poloneza, ceea ce era un fals istoric.

Teritoriul de la nordul si nord estul gurilor Dunarii a fost parte constitutiva a Tarii Romanesti a Basarabilor, care au si transferat numele lor acestei regiuni romanesti. Trecerea in stapanirea Moldovei a facut-o definitiv Stefan cel Mare, iar extensia denumirii Basarabiei asupra Moldovei dintre Prut si Nistru a fost izbanda diplomatiei rusesti in fata dezinteresului si ignorantei diplomatiei franceze. Astfel, o manopera de dezinformare strategica, realizata in in 1807, a devenit, in 1812, o noua realitate
geopolitica pe hartile Europei. Sa nu omitem, totusi, ca dragomanului Moruzi negociatorul sultanului, i-a fost luat capul, fiind invinovatit de tradarea Inaltei Porti. Gestul a ramas doar cu valoare sentimentala. Turcii au pierdut ce nu le apartinea.

Peste 107 ani, in 1918-1919,in contextul altei mari stari de confuzie , de aceasta data mondiala, Sfatul Tarii reuseste organizarea fortelor interne , care pun in ordine treburile Basarabiei in contra pericolului bolsevizarii. Actiunile Sfatului Tarii s-au lovit de puternice impotriviri. Atat Rusia revolutionara, cat si Ucraina doreau sa mentina in hotarele lor teritorii romanesti. Aceste dorinte si le-au reafirmat si ulterior, fiind realitati geopolitice ale prezentului. Istoriografia rusa si cea ucraineana ascund si inca vor mai falsifica si ascunde adevarul.

Decat adevarul, pentru instapanitorii straini ai teritoriilor romanesti sunt de preferat proiectele de autonomizare a marilor provincii romanesti- Moldova,Transilvania si Muntenia, ba chiar si a unora dintre tinuturile de rezonanta ale acestora, cum sunt Dobrogea , Banatul si de ce nu si Oltenia, fosta si ea candva supusa austriaca.

Evocarea a 90 de ani de la momentul in care Basarabia a inceput Marea Unire nu poate fi disociata de evenimentele celui mai negru an pentru romani, din istoria secolului al XX-lea, anul 194o, al triplei cedari: 27 iunie 1940, cedarea Basarabiei, Tinutului Hertei si a Bucovinei; 30 august 1940, cedarea nord-vestului Transilvaniei. Anterior acestei date, U.R.S.S. a mobilizat demonstrativ trupele la hotarul cu Romania si 09 septembrie 1940, cedarea Cadrilaterului.

La scara istorica, Romania Mare a existat doar 22 de ani. Nicolae Iorga avea sa atraga atentia ca relizarea Marii Uniri nu a dat decat forma, iar nu si fondul unitatii nationale. Cu alte cuvinte, procesul de edificare a statalitatii se cerea grabnic consolidat, ceea ce efemerele guvernari interbelice, decazute intr-un desantat politicianism, nu au reusit. Este mult prea lesnicios si comod sa se gaseasca un ispasitor, pentru tripla cedare, in regele Carol al II-lea, dar asta nu tine loc adevarului si nici nu ofera concluziile si invatamintele asupra erorilor din politica romaneasca interbelica. O politica demagogica, venala, duplicitarista si corupta, incapabila da fundamenteze o orientare strategica nationala ferma.

Altfel, cum s-ar putea explica oscilatiile si chiar regretele unor fruntasi politici, inclusiv Iuliu Maniu, care, la un moment dat, voiau “sa-si ia unirea inapoi”?

Cand Titulescu a dorit sa gaseasca o cale de reconciliere cu Moscova, s-au gasit foarte repede detractorii care sa-l suspecteze de tradare si sa-l marginalizeze politic.

Dupa Marea Unire, unele tinuturi romanesti, consecinta a politicii de deznationalizare, prezentau puternice dezechilibre etno-demografice si mari inechitati social-economice, pentru care administratia de la Bucuresti nu era pregatita. Pozitiile economice dominate ale alogenilor, instabilitatea guvernelor si frecventele schimbari ale “echipelor” au creat o numeroasa patura sociala aflata in permanenta stare de nemultumire si cautare a surselor de existenta. Romania este atacata de extremismul revizionist extern – sovietic, ungar , bulgar si ucrainean, dar si extremismele interne – nationaliste si politice. Asupra necesitatii unui serviciu national de informatii pentru securitate nationala nu se realizeaza un consens politic. Serviciul lui Moruzov , creat mult prea tarziu, cu toate meritele sale, a fost doar un pionierat si o experienta de temeritate, de pe urma caruia a ramas mai multa mitologie si un exemplu negativ deobedienta politica, decat contributii efective la realizarea conceptului de securitate a Romaniei Mari. Consecintele aveau sa se vada in fatidicul an l94o.

Ocupatia sovietica a Basarabiei din 1940 si pana la eliberarea din 1941, pe cat a fost de scurta, pa atat a fost de cruda si eficienta in teroare si exterminare. Reocuparea din 1944 si perioada care a urmat, pana in l958, au accentuat deznationalizarea subculturalizarea, alienarea si secatuirea economica. Nici-o alta “republica unionala” nu a cunoscut umilintele in demnitatea nationala si jaful salbatic rezervate Basarabiei.

Metodele de fidelizare a conducatorilor de la Chisinau nu cunosteau nici ele limite ale cinismului si perversiunii politice. Cei mai de seama activisti ai P.C.U.S. puteau accede in elita Kremlinului, numai dupa proba de foc a administrarii politice a Basarabiei. Hrusciov si Brejnev au trecut cu brio examenul. La randul lor, romanii care erau acceptati in elita politica de la Chisinau isi efectuau stagiul politic in republicile asiatice din sudul Uniunii Sovietice.

Intre 1945 si l989, in Romania nu s-a ridicat, in termeni expliciti, problema Basarabiei, iar incepand cu 1990, gafele si erorile politico-diplomatice sunt de neiertat.

Pana in 1989, comunistii, indirect, prin contracararea planului Valeev, a pseudotratatului lui A.M. Lazarev, Organizarea statului sovietic-moldovenesc si problema basarabeana (cca.1000 de pagini de propaganda) au facut unele referiri la chestiune si timide incercari de punere la punct. Dar si acestea, in medii restranse si doar mai mult pentru urechile secrete ale Moscovei, care riposta imediat prin purtatorii de cuvant de la Chisinau, grupati pe langa “Sovietskaia Moldavia”.

In Basarabia, cartile romanesti au patruns incepand cu anii ’60, dar pozitia Romaniei fata de invadarea Cehoslovaciei in 1968 va determina reinstaura represiunii culturale, iar in 1972 toti militantii pentru drepturile nationale ale romanilor sunt ridicati si internati in stationarele politice din Siberia, Nordul Indepartat si Extremul Orient.

Venirea la putere a lui M.S.Gorbaciov a gasit scriitorimea de limba romana din Moldova in plina ofensiva pentru recunosterea caracterului oficial al limbii romane, introducerea grafiei latine si restituirea adevarului istoric. K.G.B-ul nu putea, insa , ramane in espectativa. Preluarea sub control a miscarii nationale romane de la Chisinau a realizat-o pe filiera externa, din Occident, concomitent cu infiltrarea Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi.

Unii considera un paradox, altii, dimpotriva, drept firesc faptul ca unele servicii secrete occidentale au cochetat cu K.G.B -ul in ceea ce priveste controlul si manipularea exilului romanesc. Grija Occidentului fata de tarile din rasaritul Europei nu a fost decat o iluzie scump platita. In repetate randuri. Noi trebuia sa invatam bine aceasta lectie a abandonului, incepand cu ultimatimul sovietic din 1940 in chestiunea Basarabiei.

Cu sau fara mandate explicite, oameni de cultura din Romania, precum Marin Preda, Paul Anghel, Nichita Stanescu, Fanus Neagu si altii, dar si istorici – Mircea Musat si Ion Ardeleanu – au sfidat embarboul asupra chestiunii basarabene, iar de la Beijing sustinerea nu intarzie sa apara in termenii:” Revizionistii sovietici intampina o puternica rezistenta in Moldova in promovarea sovinismului velicorus”. Cand vom avea un alt prilej, ar fi util de pus in lumina adevarului cartea secreta jucata, pe mana serviciilor secrete, de Emil Bodnaras, in perioada sa de coimternist aflat la Moscova, in obtinereaulteriora a sustinerii Chinei, si nu numai, pentru proiectele de afirmare independenta a Romaniei pe plan international.
La Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Roman, Nicolae Ceausescu afirma ca a venit vremea denuntarii Tratatului dintre Stalin si Hitler, cunoscut indeobste ca Pactul Ribentropp-Molotov. Le Point si Expres chiar pluseaza ideea unui complot determinat de aceasta denuntare.

Dupa 1990, Basarabia a devenit terenul unora dintre cele mai incrancenate si periculoase confruntari subterane dintre entitati pe care, numai necesitatea salvarii aparentelor de onorabilitate a conduitei lor in viata internationala, le-a oprit sa nu-si declare razboi.

O organizatie de front kaghebista, care si-a mutat sediul din Occident in Romania, a recurs la o propaganda goala de continut, violenta in expresie si virulent antiruseasca. Regiunea transnistreana, cea mai privilegiata economic, alege solutia secesiunii si a santajului ofenator la adresa romanilor basarabeni : ” Daca nu aveti ce manca, mancati tricolorul !” Gagautii, se proclama si ei autonomi.

Politicieni din Romania, ba chiar si un director indiscret al unui serviciu secret de informatii, care era mai bine sa-si muste limba, decat sa vorbeasca, sa se viseze presedintele Romaniei, decat sa actioneze si sa se implice in coterii politice sinucigase, s-au hazardat in declaratii care agita si irita Moscova.

Militantilor basarabeni le-au fost aprinse sperante si facute promisiuni fara acoperire. Frontiera pe Nistru devine fierbinte, iar reformatorul Gorbaciov recurge la solutia militara. Odata cu primele focuri de arma care lovesc in plin,”adio poduri de flori”. Toata agitatia propagandistica anterioara s-a pierdut ca raul in desert. Asociatia “Pro Basarabia, Pro Bucovina” mai incearca sa supravietuiasca, apoi dispare si ea din peisaj. Filiala ohrano-kaghebista de la Tiraspol aresteaza cativa fruntasi ai miscarii nationale , le aplica eticheta de spioni si agenti provocatori ai Romaniei, dupa care sub tortura si crunte unilinte ii supune unui simulacru de proces in care se pronunta si sentinte capitale. Academicianul orientalist, Evgheni Primakov (“Maxim”), in calitate de sef al spionajului de la Moscova, il primeste pe unul dintre omologii sai din fruntea “pleiadei” de servicii secrete ale Romaniei postdecembriste. Schimburi de impresii si cadouri. “Prevestiri de noi mineriade si parafari de tainice intelegeri ?” “Da ?!” “Haraso rabota!”

Evolutiile ulterioare, dar si cele mai recente ale raporturilor Bucurestiului cu Chisinaul si viceversa au capatat puternice determinari negative. Nu este momentul sa judecam acum ce si cum s-a intamplat. Raspunderile pentru criza ampla si profunda a relatiilor politice bilaterale sunt de dimensiuni cu adevarat istorice si poarta asupra capetelor celor mai importanti oameni politici ai momentului.

In esenta:

* s-au desconsiderant greutatea si sarcinile ce greveaza asupra mostenirii istorice negative;

* s-au omis, cu naivitate iresponsabila, puternicele legaturi ombilicale cu retelele indestructibile ale serviciilor secrete ale Rusiei dintotodeauna;

* s-a intrat, orbeste, in toate jocurile si capcanele intinse de oculta ohrano-kaghebista;

* s-a confundat abordarea patriotica responsabila a chestiunii Basarabiei cu patriotardismul provocator si ridicator de mingii la fileul Moscovei;

* precum in secolele trecute, nu pentru putini, Basarabia se dovedi, din nou, terenul mai mult decat fertil pentru posperitatea si tradarile care nu cunosc patrie sau granite;

* orgoliul si prostia, “branduri” politice traditionale, au facut “casa buna” cu interesele panslavismului , deschizandu-i noi cai de infiltrare si ocupatie in Romania si de consolidare, in deghizamente paneuropene , in intreg spatiul etnico-geografic romanesc.

Onorat auditoriu,

Ce este astazi Basarabia, decat o drama ?

Drama Basabiei este drama Romaniei.

Drama Romaniei este drama tuturor congenerilor cu identitatea ascunsa, nedeclarata ori nerecunoscuta, cu limba materna batuta in cuie, fara biserica ortodoxa, desi sunt ortodocsi, fara scoala romaneasca, desi sunt romani. Ei vorbesc romaneste, apoape ca si noi, le trimitem carti romanesti, dar in ignoranta noastra nu stim ca ei n-au stiinta de carte si nu pot citi in limba romana.

Asemenea situatii nu sunt exceptii. Cine cunoaste adevarul statistic, este interesat sa-l ascunda. Cine nu-l cunoaste este este lipsit de argumentele exacte si slab in lupta.

Oamenii Tarii din trebuincioasele servicii ascunse au datoria sa caute si sa ne ofere acest adevar. Forta noastra in Comunitatea Europei sta si in puterea numarului tuturor celor care trebuie sa-si regaseasca si sa-si recastige identitatea pieduta. Odata trezita si afirmata constiinta de neam, patria ni se va intari de la sine, iar vocea ne va fi cu respectul si consideratia cuvenite ascultata.

Inchei, revenind asupra uneia dintre intrunirile Ligii pentru Unitatea Politica a Romanilor unde, la l5 februarie 1915, Nicolae Filipescu spunea:”Domnilor, precum rusii au Testamentul lui Petru cel Mare, asa avem si noi Testamentul lui Mihai Viteazul”.

Vivat, cresceat, floreat Romania Magna !

General de brigada (rez) Aurel I.Rogojan

Prezentarea integrala a Comunicarii la Conferinta Fundatiei pentru Romania dedicata celei de-a 90 aniversari a unirii Basarabiei cu Romania

Bucuresti, 27 martie 2008