Dupa cum ati observat, zilele acestea sefii ICR-GDS, Horia Roman Patapievici si Mircea Mihaies, nu mai prididesc cu apararea turnatorilor impostori Sorin Antohi si Andrei Corbea Hoisie. Va oferim aici si alte motive pentru care cei doi, insotiti de Tania Radu, trebuie sa-si prezinte demisiile de urgenta. Sau sa fie demisi. Comandante Basescu, ai cuvantul… pana nu e prea tarziu. I.C.R – intre etica si libertatea opiniei
Ca fiinţă raţională, parte a societăţii ale cărei domenii sunt reglate de existenţa unor instituţii, omul trăieşte într-un spaţiu etic; acesta se conturează la nivelul instituţiilor, al vieţii publice, şi merge până la intersecţia dintre planul instituţiilor, al idealurilor cărora instituţiile le sunt destinate şi planul indivizilor, organizaţi în grupuri profesionale care interacţionează atât între ei cât şi cu idealurile instituţiilor în cadrul cărora activează şi pe care le reprezintă.
De fapt, putem spune că un individ reprezintă o instituÅ£ie în măsura în care deÅ£ine o funcÅ£ie, atunci când comportamentul său urmează reguli adecvate scopurilor acesteia, conform însăşi definirii obiectului de studiu al eticii: „etica studiază relaÅ£ia dintre mijloacele utilizate într-o instituÅ£ie (organizaÅ£ie asociaÅ£ie) ÅŸi scopurile pe care ÅŸi le propune această instituÅ£ie (organizaÅ£ie asociaÅ£ie)â€conform definiÅ£iei date de Mihaela Miroiu în â€( M.Miroiu, curs Etică, Facultatea de StiinÅ£e Politice , capitol I, pag 3).
Aparent, conform definiţiei s-ar putea crede că etica, situată cumva la un etaj superior individului, este complet izolată de scopurile, îndoielile, dorinţele şi aşteptările individului. La fel, individul ar părea şi el izolat în zona vieţii private unde-şi reglează conduita, conform concepţiilor sale despre bine şi rău. În realitate lucrurile nu sunt atât de simple; cele două planuri glisează, de multe ori, etica ajungând de la nivelul vieţii publice, al instituţiilor şi asociaţiilor, organizaţiilor profesionale până în zona sensibilă a vieţii private unde este tangentă cu morala.
Se poate afirma aceasta deoarece, grupurile ÅŸi asociaÅ£iile profesionale sunt formate din indivizi ce au scopuri ÅŸi idealuri proprii; tocmai de aceea aceÅŸtia pot intra adesea în conflict cu scopurile ÅŸi idealurile instituÅ£iei pe care o deservesc. Astfel că, etica, specifică vieÅ£ii publice din politică ÅŸi administrare publică, afaceri, media, educaÅ£ie,medicină, ÅŸ.a.m.d, poate intersecta cu morala (specifică vieÅ£ii private), morala desemnând „ansamblul principiilor de dimensiune universal-normativă (adeseori dogmatică), bazat pe distincÅ£ia dintre bine ÅŸi răuâ€. (J.J.Wunderberger, Questions d’Ethique, Presses Universitaires de France, 1993, p XIV).
Or, în contexte individualo-afective concrete, binele ÅŸi răul sunt de multe ori percepute distorsionat căci, aÅŸa cum reiese din cursul de etică deja citat:â€Morala, spre deosebire de etică, are o semnificativă componentă emoÅ£ionalăâ€.
DeÅŸi artificiale, asemenea coliziuni există ÅŸi se întâlnesc în situaÅ£ii denumite „conflicte de roluriâ€. Sursa lor este fără de îndoială elementul emoÅ£ional prezent la nivelul vieÅ£ii private căci aÅŸa cum bine spune Timo Airaksinen â€Moralitatea exprimă ceea ce ar trebui să facem ÅŸi ceea ce nu ar trebui să facem dacă am fi raÅ£ionali, binevoitori, imparÅ£iali, bine intenÅ£ionaÅ£iâ€. Unele dintre aceste „conflicte de roluri†se întâlnesc la un nivel superior ÅŸi tocmai de aceea sunt greu discernabile.Este ÅŸi cazul disputei apărute în spaÅ£iul cultural românesc cunoscută sub numele de „cearta intelectualilorâ€. Disputa vicepreÅŸedintelui Institutului Cultural Român cu un grup de universitari din Diaspora
Disputa apărută în spaÅ£iul cultural românesc, „cearta intelectualilorâ€, a început încă din cursul anului 2004, fiind declanÅŸată de polemica dintre Adrian Marino ÅŸi Andrei PleÅŸu ca ÅŸi de susÅ£inătorii lor în prelungirea acordării premiului A.S.P.L.O pentru cartea lui Andrei PleÅŸu „Despre ÃŽngeriâ€.â€
ÃŽn 2005, tensiunile au reînviat într-o formă „căzută†din zona literar-estetic-filozofică, manifestîndu-se sub forma unui adevărat război polemico-epistolar desfăşurat în mass-media între vicepreÅŸedintele ICR (cel care a declanÅŸat această turnură a tensiunilor), Mircea MihăieÅŸ ÅŸi un grup de universitari de origine română „stabiliÅ£i în Canada ÅŸi S.U.Aâ€.
Asupra acestei dispute doresc să insist, având in vedere implicaÅ£iile ei etice atât în ceea ce priveÅŸte poziÅ£ia vicepreÅŸedintelui ICR care pare a se afla vădit într-un „conflict de roluriâ€, cât ÅŸi în ceea ce priveÅŸte gestul universitarilor din diaspora de a trimite o scrisoare PreÅŸedintelui României, Traian Băsescu, spre a semnala faptul că Mircea MihăieÅŸ este „cu totul nepotrivit pentru funcÅ£ia de vicepreÅŸedinte al ICRâ€.
Dar, pentru a pune în evidenţă coliziunea dintre etica solicitată de activitatea în spaţiul public al unei instituţii şi opiniile, deciziile, morala venite din direcţia spaţiului vieţii private, voi face mai întâi o prezentare a istoricului acestei dispute.
ÃŽn anul 2004, apare în editura „Compania 2004†cartea „Boierii MinÅ£ii†a lui Sorin Adam Matei (profesor la Universitatea Purdue din S.U.A.). Această carte care acuză existenÅ£a unor grupuri de prestigiu ale intelectualilor publici din câmpul cultural românesc, grupuri ce instituie o stare de fapt „paramodernăâ€, frenatoare, a fost folosită ca un adevărat punct de referinţă în polemica intelectualilor găzduită în presa culturală ( „Dilemaâ€, „Observator Culturalâ€, ca ÅŸi în desfiinÅ£ata publicaÅ£ie „Culturaâ€).
ÃŽn 2005, Mircea MihăieÅŸ, vicepreÅŸedintele ICR, scrie un articol extrem de dur „Oierii minÅ£ii†în care atacă atât pe Sorin Adam Matei cât ÅŸi pe alÅ£i intelectuali români din diaspora reuÅŸind să creeze în acest articol cât ÅŸi în altele care au urmat (exemplu:â€Oieri, boieri, vieriâ€, sau „Nu trageÅ£i în patrupedeâ€), o imagine ostilă unei întregi categorii de intelectuali stabiliÅ£i în străinătate, în special aparÅ£inând tinerei generaÅ£ii.
Astfel în „Oierii minÅ£ii†unii tineri intelectuali români din diaspora sunt reprezentaÅ£i ca fiind „nesemnificativi în America sau Canada unde s-au pripăşit pe la Universităţi cam de faima celor de la Muscel sau Slobozia†nefiind toÅ£i laolaltă decât un „conglomerat de resentimentari; rataÅ£i, mediocrii, sau doar nerăbdători să ocupe fotoliile de orchestră mai devreme decât ar meritaâ€. Alte fraze ale articolului dau o tentă de compasiune umilitoareâ€vai de sufletul lor cotropit de nostalgii, vai de singurătatea lor cu adevărat dureroasă, o singurătate pe care n-o poate ÅŸti decât cineva care a petrecut câtva timp în state gen Milwakee, Colorado, Iowa, Nebraska, ÅŸi celelalte, unde numărul oilor îl covârÅŸeÅŸte pe cel al oamenilor ÅŸi unde distanÅ£a până la primul oraÅŸ de Doamne Ajută nu se socoteÅŸte în mile ci în anotimpul în care poÅ£i ajunge până acoloâ€. Socotind că prin cartea „Boierii minÅ£iiâ€, Sorin Adam Matei a pervertit sensul noÅ£iunii de boier care reprezintă de fapt „axa culturală românească†prezentă până la generaÅ£ia lui „Alexandru Paleologu, Neagu Djuvara sau Bălăceanu Stolniciâ€, MihăieÅŸ îi numeÅŸte pe intelectualii din diaspora „oieri ai minÅ£ii†urmând ca în articolul intitulat „Oieri,boieri,vieri†să dea o definiÅ£ie clară „oierilor minÅ£iiâ€.
De fapt M. MihăieÅŸ foloseÅŸte conceptul de corectitudine politică aruncându-l ca pe anatemă asupra cărÅ£ii lui Sorin Adam Matei într-un context care pune semnul egalităţii între colectivism ÅŸi corectitudine politică. Citez:â€Evident că există o clară trimitere ideologică în sintagma „Boierii minÅ£iiâ€. Evident că urlă în ea colectivismul ÅŸi nostalgia gloateiâ€(M.MihăieÅŸ, „Oieri, boieri ÅŸi vieriâ€, Cotidianul, 9 mai 2005).
De remarcat faptul ca Mircea MihăieÅŸ aÅŸa cum singur recunoaÅŸte nu a citit cartea „Boierii minÅ£ii†carte asupra căreia s-a pronunÅ£at calificând-o drept colectivistă ÅŸi pe ai cărei susÅ£inători i-a numit „activiÅŸti ideologici ÅŸi comisari ai corectitudinii politiceâ€.
Conflictul de roluri
Scrisoarea deschisă către domnul Traian Băsescu, Preşedintele României
Lipsa de documentare a vicepreÅŸedintelui ICR care a atacat o carte ÅŸi autorul ei fără a citi-o este sesizată în scrisoarea deschisă a celor 25 de profesori universitari de origine română stabiliÅ£i în diaspora, adresată PreÅŸedintelui României ÅŸi în calitatea sa de preÅŸedinte de onoare al ICR. Citez: â€Sfidând regulile elementare a oricărei practici academice domnul MihăieÅŸ atacă o carte, pe care el însuÅŸi declară că n-a citit-oâ€. ÃŽn scrisoarea universitarilor despre respectarea deontologiei ÅŸi despre conflictul de roluri în care se află domnul M. MihăieÅŸ se afirmă: â€Venind din partea unui funcÅ£ionar al ICR (profesor universitar de literatura americană), acest atac(…) marcat de o lipsă de deontologie profesională (…) este în vădită contradicÅ£ie cu funcÅ£ia pe care o deÅ£ine domnul M. MihăieÅŸ, aceea de vicepreÅŸedinte al ICRâ€(citat din „Scrisoare deschisă către d-ul Traian Băsescu publicată în „Observatorul cultural†nr 11(268) din 2005).
Conflictul de roluri în acest caz reiese din:
b. Gestul domnului Mihăieş de a ataca membrii unei comunităţi cărora prin opiniile sale le creează “o atmosferă intimidantă, degradantă,umilitoare şi ofensatoare†(citat din articolul 19, ordonanţa 137/2000).
Concluzionând opinia semnatarilor scrisoarea afirma că „d-l MihăieÅŸ este cu totul nepotrivit pentru a ocupa funcÅ£ia de vicepreÅŸedinte al ICRâ€. ReacÅ£ia d-ului MihăieÅŸ a fost articolul „Oieri,boieri ÅŸi vieri†deja citat, în care acuză semnatarii scrisorii de „laÅŸitate†întrucât „se comportă asemenea staliniÅŸtilor din anii 50, înlocuind confruntarea deschisă, polemica, pamfletul, adică formele bătăliei vizibile cu denunÅ£ul laÅŸ, isteria contondentă ÅŸi instigarea la represalii
administrativeâ€.
V. Între idealul instituţiei şi libertatea de opiniei
Ajuns în acest punct voi pune altă întrebare şi anume: în disputa dintre vicepreşedintele ICR şi grupul universitarilor români din diaspora până unde poate fi aplicată etica profesională; se poate considera că ea aduce atingere libertăţii de opinie a individului care îndeplineşte o funcţie într-o instituţie, ba mai mult, o reprezintă iar actele sale ar trebui să fie mijloace subordonate scopului, idealului acestei instituţii? Se poate ajunge la un conflict între idealul instituţiei unei socieăţi democratice şi libertatea de opinie a individului?
Aceste întrebări care se ivesc pentru cei care analizează atent cazul în discuÅ£ie sunt ÅŸi mai evidente pentru cei care au citit articolul intitulat â€Setea de uniformitate†al directorului ICR, Horia Roman Patapievici publicat în „Idei în dialogâ€(nr 6(9) iunie 2005 pagina 53) articol în care acesta s-a pronunÅ£at asupra disputeidintre vicepreÅŸedintele ICR ÅŸi grupul intelectualilor semnatari ai scrisorii deschise către PreÅŸedintele României .
Referindu-se la scrisoarea deschisă a universitarilor români stabiliÅ£i în diaspora, directorul ICR consideră că aceasta „îl ridiculizează†pe domnul Mircea MihăieÅŸ â€Ã®i contestă integritatea ÅŸi capacitatea profesională dar nu îi refuză dreptul la opinia respectivă†în schimb grupul semnatarilor scrisorii „îi cere ÅŸefului statului sa-l demită pe MihăieÅŸ din funcÅ£ia pe care o ocupă în cadrul ICR, ca penalizare pentru opiniile pe care „grupul†le judecă a fi incompatibile cu poziÅ£ia sa oficialăâ€(ibidem).Continuând, d-l Patapievici oferă în articolul său, schema raÅ£ionamentului care, ar sta la baza scrisorii deschise a universitarilor din diaspora. Schema prezentată este a unui raÅ£ionament inductiv (este vorba de o inducÅ£ie amplificatoare, care porneÅŸte de la un caz particular spre a ajunge la concluzii generale).
Citez: â€Schema este urmatoarea: un individ susÅ£ine o opinie; o publică; opinia vexează un anumit număr de cititori; cititorii se constituie în grup ÅŸi ca grup îi cer ÅŸefului statului penalizarea individului, considerat nedemn să ocupe o poziÅ£ie oficialăâ€. Este necesară precizarea că aici a fost încălcată prima regulă a inducÅ£iei ÅŸi anume aceea de a porni în lanÅ£ul inferenÅ£elor de la un caz particular: acela al unui individ care este ÅŸi vicepreÅŸedinte al ICR, aspect central al scrisorii deschise în discuÅ£ie.Domnia sa porneÅŸte de la ;â€un individ†care „susÅ£ine o opinieâ€. Procedând astfel domnul Horia Roman Patapievici porneÅŸte de la o noÅ£iune deja generală aceea a oricărui individ ÅŸi nu de la un caz particular (acela al unui individ care trebuie să exprime punctul de vedere al unei instituÅ£ii în calitatea sa de vicepreÅŸedinte al ICR), concluzionând că grupul semnatarilor scrisorii „cere ca oricine împărtăşeÅŸte opinii similare să fie declarat incompatibil cu ocuparea unei anumite poziÅ£ii oficiale (ibidem). Astfel, pe baza unei erori de raÅ£ionament ca ÅŸi al unui conflict de roluri, H.R.Patapievici ajunge să afirme că, potrivit semnatarilor scrisorii „opinia te face inapt de funcÅ£ieâ€, iar „statul prin ÅŸeful lui e chemat să penalizeze prin funcÅ£ie opiniaâ€.Este necesară precizarea faptului că semnatarii scrisorii o trimit PreÅŸedintelui României nu nepărat doar în calitatea sa de ÅŸef al statului, ci ÅŸi în aceea de PreÅŸedinte de onoare al ICR.
Mai departe: directorul ICR, susÅ£ine afirmaÅ£iile vicepreÅŸedintelui ICR M. MihăieÅŸ, explicând articolul acestuia din urmă. Citez din explicaÅ£ia respectivă: â€ÃŽn fond (…) articolul lui M. MihăieÅŸ (…) spunea doar atât: (1) că e o prostie să confecÅ£ionezi teorii pentru a-Å£i ascunde, motiva ÅŸi justifica resentimentul; (2)că războiul împotriva elitelor este o formă de colectivism; (3) că incitatorii acestui război de dincolo de ocean sunt unii români cu poziÅ£ii marginale în universităţi marginale, care nu sunt doar conformiÅŸti cu ideologia corectitudinii politice azi la modă, dar sunt marginali faţă de programele care contează în marile universităţiâ€
Conform doctrinei liberale a eticii în mass-media nu este acceptată intervenÅ£ia statului în exercitarea profesiunii jurnaliÅŸtilor ÅŸi nici în reglementarea diferenÅ£elor de opinii ale indivizilor, aspect punctat de Horia Roman Patapievici care consideră că scrisoarea grupului de universitari din diaspora „are ca premisă faptul că e normal ca o autoritate de stat e normal să regleze diferenÅ£ele de opinii dintre oameni. Această premisă este greÅŸită, periculoasă ÅŸi profund iliberalăâ€
Este vorba însă de o diferenţă de opinii între omul, jurnalistul M.Mihăieş şi idealul căruia instituţia al cărui funcţionar public este ar trebui să-l servească, diferenţă pusă în discuţie de scrisoarea respectivă.
Acţiunea deliberată a directorului ICR de a susţine doar calitatea de individ nu şi aceea de vicepreşedinte ICR a lui Mircea Mihăieş pare a fi o abandonare a planului etic şi o clară situare în planul vieţii private a „unui†individ căruia i se refuză dreptul la libera opinie . Deasemeni discursul directorului ICR este şi o clară tehnică de tip sofistic folosită în scopul impunerii punctului de vedere subiectiv al lui Mircea Mihăieş şi al său deopotrivă.
Mihai Stefan Mihacea
ï‚· * *
Scrisoare deschisa catre Domnul Traian Basescu, Presedintele Romaniei
Domnule Presedinte,
Sintem un grup de profesori si cercetatori de origine romana angajati la mai multe universitati nord-americane.
Din pacate, desi innoirea institutului ar fi trebuit marcata de o atmosfera deschisa, lipsita de partizanat intelectual sau ideologic, constatam ca institutul, chiar inainte de a-si incepe propriu-zis activitatea in noua formula, s-a remarcat printr-un gest care sfideaza regulile oricarei diplomatii.
In revista Romania literara, nr. 15 din 20 aprilie 2005, am citit cu uluire editorialul dlui Mircea Mihaies, vicepresedinte al Institutului Cultural Roman. Textul, intitulat Oierii mintii, este un atac de o violenta fara precedent la adresa noii generatii de universitari de origine romana din Statele Unite si Canada. Venind din partea unui functionar al ICR (profesor universitar de literatura americana), acest atac, suburban in ton, marcat de o lipsa de deontologie profesionala, si de numeroase erori logice si de informatie, este in vadita contradictie cu functia pe care o detine dl Mihaies, aceea de vicepresedinte al Institutului Cultural Roman.
Dl Mihaies a ales sa atace integritatea profesionala a unei intregi generatii culturale care a decis sa se stabileasca in Statele Unite si Canada. Desi atacul pare motivat de titlul unei carti pe care marturiseste ca nu a citit-o, volumul lui Sorin Matei Boierii Mintii (un eseu critic dedicat vietii culturale romanesti), dl. Mihaies se lanseaza intr-o diatriba nu numai impotriva autorului cartii, ci impotriva unui intreg grup profesional din care acesta face parte. Folosind invective ce-l plaseaza in zona presei ultranationaliste din Romania („patrupezi din Midwest,“ „oieri ai mintii“), dl Mihaies crede ca membrii acestei generatii, „domni si doamne, care s-au pripasit pe la universitati cam de faima celor de la Muscel sau Slobozia“ formeaza un „conglomerat de resentimentari, ratati, mediocri“ si au „trecut la asaltul sistematic al puterii“ culturale din Romania. Aceasta generatie de universitari de origine romana ar fi compusa din „mestecatorii de bibliografii, posesori de doctorate si paradoctorate“ care se ocupa de tot felul de „bazaconii ce se mai poarta pe la periferia sistemului universitar occidental“. Nu numai ca dl Mihaies pune la indoiala probitatea si competenta profesionala a celor pe care ii ataca, ci insasi legitimitatea unor intregi discipline academice si practici de cercetare occidentale.
Dincolo de limbajul extrem de injurios din care am extras citatele de mai sus, dl Mircea Mihaies comite greseli de logica si dovedeste o lipsa de informatie inacceptabila la un profesor universitar, cu atit mai mult la unul ce se declara specialist in americanistica. Domnia-sa declara orasul Milwaukee – pe care il ortografiaza gresit: „Milwakee“ – drept stat al USA si, in general, nu se sfieste sa portretizeze, intr-un mod cu totul nediplomatic, intreg Mid-Westul american in tuse groase, caricaturale, drept un tinut barbar si primitiv. Sfidind reguli elementare ale oricarei practici academice, dl Mihaies ataca o carte (Boierii Mintii) pe care el insusi declara ca n-a citit-o. In sfirsit, exista numeroase greseli de logica in textul dlui Mihaies, greseli pentru care nici un student (fie la o universitate romaneasca sau americana) n-ar trece de anul intii: in textul domniei sale, aceleasi persoane ba publica „tomuri dupa tomuri,“ ba – citeva rinduri mai jos – isi pierd vremea „citindu-se intre ei“ si publicind doar „in reviste cu tiraj confidential“; in acelasi text, aceiasi cercetatori romani sint infatisati ca dornici sa se „pripaseasca“ in Mid-West-ul american si, in exact acelasi timp, disperati sa ocupe „fotolii“ in… Romania.
Drept urmare, consideram ca o persoana care promoveaza acest gen de insulte, de stereotipuri si care poate sa comita astfel de erori, pune serios la indoiala capacitatea Insitutului Cultural Roman de a promova o diplomatie culturala inteligenta, o reintegrare reala a diasporei romanesti si imbunatatirea imaginii culturii romanesti in lume. Atitudinile domnului Mihaies tradeaza lipsa unor cerinte elementare ale oricarei diplomatii culturale: imbratisarea diferentelelor, cultivarea diversitatii, reconcilierea, recunoasterea realizarilor diasporei intelectuale romanesti, atragerea cit mai multor intelectuali, provenind din cele mai diverse discipline, in proiectul cultural romanesc.
Avind in vedere acest text al domnului Mihaies, ne intrebam: ce anume calitati, profesionale sau de alta natura, ale domniei sale l-au recomandat pentru ocuparea functiei de vicepresedinte al ICR? Cum poate dl Mihaies sa medieze dialoguri si sa stabileasca legaturi cind el isi manifesta in mod fatis dispretul fata de intregi grupuri de intelectuali de origine romana aflati in strainatate? Ce autoritate morala si intelectuala mai poate avea domnia-sa cind lanseaza atacuri injurioase tocmai impotriva celor pe care, data fiind functia pe care o ocupa in structura ICR, ar trebui sa si-i faca parteneri? Ce fel de diplomatie culturala este aceea care trateaza cu un dispret aprioric intregi categorii de posibili participanti si beneficiari ai activitatii Institutului Cultural Roman?
Luind in considerare argumentele expuse mai sus, credem ca dl Mihaies este cu totul nepotrivit pentru a ocupa functia de vicepresedinte al Institutului Cultural Roman. Domnule Presedinte, prin ceea ce facem, prin cursurile pe care le predam, prin proiectele de cercetare in care sintem implicati, prin ceea ce publicam, prin simpla noastra prezenta in viata academica americana, noi sintem deja un factor al diplomatiei culturale romanesti. Si este extrem de regretabil ca tocmai o institutie romaneasca specializata in diplomatie culturala sa dispretuiasca acest lucru. Noi existam si vom continua sa existam cu sau fara voia ICR. Atita doar ca, printr-un astfel de dispret, functionarii ICR ne reamintesc de un profund sentiment al zadarniciei – exact acelasi sentiment care pe multi dintre noi ne-a determinat sa devenim „universitari americani de origine romana“.
Va multumim anticipat pentru solicitudine si asteptam cu interes raspunsul dumneavoastra!
Cu stima,
Dr. Catalina Achim, Carnegie Mellon University, Pennsylvania, USA
Dr. Cristian Apetrei, Tulane University, Louisiana, USA
Dr. Mihail Bota, University of Southern California, California, USA
Dr. Cristina Bradatan, University of Central Florida, Florida, USA
Dr. Costica Bradatan, Miami University, Ohio, USA
Dr. Eugen Brailoiu, Temple University Medical School, Pennsylvania, USA
Dr. Maria Bucur-Deckard, Indiana University, Indiana, USA
Dr. Paula Budu, Duke University, North Carolina, USA
Dr. Dragos Ciuparu, Yale University, Connecticut, USA
Dr. Corneliu I. Costescu, Agora Laboratory, Illinois, USA
Dr. Dana Dabelea, University of Colorado School of Medicine, Colorado, USA
Dr. Daniel David, Babes-Bolyai University, Romania &Mount Sinai School of Medicine/Albert Ellis Institute, New York, USA
Dr. Bogdan Dragnea, Indiana University, Indiana, USA
Dr. Andrei Draganescu, Sandia National Laboratories, Albuquerque NM, USA
Dr. Irina Livezeanu, University of Pittsburgh, Pennsylvania, USA
Dr. Isabela Mares, Stanford University, California, USA
Dr. Vlad Mares, Washington University in St. Louis, Missouri, USA
Dr. Catalin Perju, Cleveland Clinic &Kent State University, Ohio, USA
Dr. Gabriel Prajitura, State University of New York Brockport, New York, USA
Dr. Bogdan Suceava, California State University Fullerton, California, USA
Dr. Liliana Stefan, Lawrence Berkeley National Laboratory, California, USA
Dr. Ionel C. Stefan, Lawrence Berkeley National Laboratory, California, USA
Dr. Matei Stroila, University of Illinois Urbana-Champaign, Illinois, USA
Conflictul dintre etică ÅŸi morală care se poate ivi la intersecÅ£ia dintre viaÅ£a privată/ viaÅ£a publică/instituÅ£ii, este însa unul artificial, putând fi uÅŸor depăşit într-o societate modernă, deoarece â€Acceptarea unei etici nu cere abandonarea unei morale private, ci acceptarea celorlalte principii ÅŸi norme morale ca alternative posibile în diferite contexte†(Mihaela Miroiu, Curs Etica, pag 5). Ceea ce nu forÅ£ează invidul să renunÅ£e la morala privată pentru adoptarea unei etici instituÅ£ionale.
Citez „Oierii minÅ£ii, o spuneam cât se poate de clar, sunt acei comisari ai corectitudinii lumii politice care ne-ar vrea cât mai repede cu botniÅ£ele puseâ€.
Scrisoarea pune în evidenţă extrem de limpede coliziunea care se produce prin acÅ£iunile domnului MihăieÅŸ între etică, deontologie (specifice spaÅ£iului public) ÅŸi morala specifică planului privat. Conform H. Isaac „deontologia (în sens restrâns), reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaÅ£ie, instituÅ£ie, profesie sau o parte a acesteia prin intermediul organizaÅ£iilor profesionale care devin instanÅ£a de elaborare, aplicare ÅŸi supraveghere a aplicării acestor reguliâ€.
a. Idealul Institutului Cultural Român unde d-l M. Mihăieş este vicepreşedinte (citez din statutul ICR aflat pe site-ul ICR): „păstrarea unei legături vii cu românii de pretutindeni, din jurul frontierelor noastre, ca şi cei din diaspora, în vederea conservării identităţilor culturale;
ÃŽn scrisoarea respectivă grupul de profesori universitari se adresează preÅŸedintelui României nu numai în calitatea sa de ÅŸef al statului cît ÅŸi în aceea de PreÅŸedinte de Onoare al ICR . Motivul scrisorii este încercarea de a pune în evidenţă faptul ca vicepreÅŸedintele ICR „lansează atacuri înjurioase tocmai împotriva celor pe care, dată fiind funcÅ£ia pe care o ocupă în ICR, ar trebui să ÅŸi-i facă parteneriâ€.
La fel, în articolul „Nu trageÅ£i în patrupedeâ€, Mircea MihăieÅŸ acuză profesorii universitari, semnatari ai scrisorii deschise de „turnătorieâ€. Mircea MihăieÅŸ, în apărarea sa îşi motivează acÅ£iunile cu argumente din plan moral. Din moment ce argumentaÅ£ia tinerilor universitari din diaspora este axată pe norme de etică profesională iar cea a domnului MihăieÅŸ pe morală, dialogul nu se produce. ÃŽn plus, situarea lui M.MihăieÅŸ în planul moralei, deci al vieÅ£ii private, aduce o puternica tentă emoÅ£ională care agită spiritele, tentă ce nu ar fi fost posibilă în planul strict etic.
Domnul H.R. Patapievici invocă în final nonconformismul domnului Mihăieş ca alternativă la intelectualul rigid şi dogmatic susţinând că nonconformiştii ar trebui să deţină funcţii de bază în instituţiile de cultură. Dar instituţiile numesc indivizi în funcţii ţinând cont de un set de reguli, norme adecvate idealului instituţiei şi de capacitatea individului de a se conforma la ele. Însă poate individul nonconformist să se alinieze la un set de reguli şi norme pe care le impune funcţia respectivă?
De unde s-ar putea deduce că la virf, idealurile ICR nu sunt reprezentate…
ï‚·
De curind, in calitate de presedinte de onoare al Institutului Cultural Roman (ICR), ati numit o noua echipa la conducerea acestei institutii. ICR are, drept unul din scopurile principale, „pastrarea unei legaturi vii cu romanii de pretutindeni, din jurul frontierelor noastre, ca si cu cei din diaspora, in vederea conservarii identitatii lor culturale“ (site-ul ICR). Salutam interesul dumneavoastra legat de consolidarea diplomatiei culturale romanesti, si sintem gata sa va sprijinim in masura posibilitatilor noastre.