Noua Inchizitie e printre noi. Nu mai e, ca prima, un tribunal dispunand
de o jurisdictie speciala, dar, doar ca abordare etico-religioasa,
speculand contextul si utilizand propaganda, e la fel de hotarata sa
pronunte judecati privind abaterea de la dogma a celor suspectati de
erezie.
Cei atat de fericiti ca Legea cultelor, cu articolul 13 cu tot, a trecut
de Parlament, vor trebui sa accepte ca asocierea cu fundamentalismul
ayatollahului Khomeini nu mai e chiar atat de stranie, caci peste cateva
luni o editura romaneasca urmeaza sa publice “Versetele satanice” (o
parodiere a Coranului), carte ce a atras condamnarea la moarte a
autorului, Salman Rushdie, pentru apostazie.
Or, daca acum “in Romania sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau
actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica
adusa simbolurilor religioase”, atunci cartea lui Salman Rushdie este
ilegala, caci pe 14 februarie 1989 o fatwa citita la Radio Teheran de
Khomeini insusi a proclamat cartea ca blasfemie.
Fundamentalismul noii Inchizitii (B.O.R.), inradacinat in radicalismul
pseudo-ortodoxist al perioadei interbelice (culminind cu Miscarea
Legionara de extractie ortodoxa), exprima frica de laicitate, respingerea
statului si a secularizarii si refuzul gandirii critice.
Poate aceste randuri nu ar fi fost scrise daca nu as fi auzit la postul
public de radio (Radio Romania), intr-o emisiune duminicala, in chiar
ajunul Craciunului, o discutie intre un preot ortodox nu tocmai
necunoscut, parohul de la Biserica Stavropoleos, Iustin Marchis, si cativa
credinciosi (ortodocsi) revoltati atat de cererea privind retragerea
icoanelor din scoli, cat si de recomandarea CNCD(Consiliul National Pentru
Combaterea Discriminarii). Am asistat la o lapidare simbolica a
“comunistului” Emil Moisa, pe care preotul nu a sanctionat-o, ba chiar a
incurajat-o.
Cu doar cateva luni in urma acelasi preot fusese deconspirat ca informator
al Securitatii. In fata evidentei, nu a negat colaborarea, dar a sustinut
ca notele sale informative n-ar fi avut ca obiect cetateni romani (Marchis
ii turna la Securitate pe vizitatorii din strainatate). Ca si cand acest
amanunt ar schimba natura morala a faptei. Ca si cand religia ortodoxa
este propovaduita doar romanilor. Religia crestina e universala, iar nu
nationala. Mesajul sau e deschis catre toti, nu doar catre unii.
Iar liberul arbitru este recunoscut, fiecare raspunzand pentru faptele
sale. Dar preotul Iustin Marchis a preferat sa stimuleze reactivitatea
(agresiva) sau sa incurajeze stereotipurile. Si parea unul dintre cei mai
deschisi prelati ortodocsi.
In acest moment dezbaterea privind statul icoanelor in scoli (publice)
este doar un pretext. Problema reala este raportul Statului cu Biserica.
Caci, dincolo de discutii, ramane intrebarea: Cum a fost posibil cazul
(Manastirii) Tanacu? (unde a fost ucisa o tinara prin schingiuire si false
exercitii de exorcizare)
Daca statul ar fi fost un spatiu public, nu un mozaic de spatii private
concedate unor parti cu tendinte hegemone ale societatii, reactia statului
ar fi fost alta. E o dovada in plus ca statul nu poate fi decat un loc
public, o res publica, in care toti cetatenii sunt egali. El nu este, sau
nu trebuie sa fie, cel putin ca realitate, subiectul (supus) vreunei
religii, credinte, doctrine, filosofii sau ideologii caci, dand politicii
adevarata sa semnificatie, ar fi dator sa se transforme intr-un loc
neutru. Pentru aceasta, educatia copiilor trebuie sa privilegieze studiul
autentic, nu doar formal, al drepturilor civice si constitutionale, astfel
incat acestia sa inteleaga ca libertatea de constiinta se manifesta prin
gandire critica, nu prin stimularea ignorantei si simularea credintei
(practicata de BOR).
Liberul arbitru ar trebui sa triumfe, dand fiecaruia autonomia la care are
dreptul. Statul, cu scolile publice si institutiile sale nu poate fi
spatiul unei religii sau a alteia.
Cristian Pirvulescu,
Analist politic, PRO DEMOCRATIA
ROMANIA LIBERA