Un nou „Apel“ plecat de la sediul GDS face valuri. Contrareplici au apărut deja, la un nivel mediocru, din partea unor personaje ori ridicole ori „expirate“. A mai existat cu ani în urmă un alt „Apel“, însă direcţionat difuz, către „lichele“. O bună parte dintre lichele domiciliau însă chiar la adresa de unde a plecat Apelul.

ÃŽntemeietorul GSD-ului, Silviu Brucan, doctor în lichelism, ÅŸi-a râs în barbă probabil mult ÅŸi bine. Problema este că „Apelul“ de acum seamănă confuzie ÅŸi mai mult aduce prejudicii PreÅŸedinÅ£iei decât beneficii. Iar confuzia pleacă de la analiza resorturilor participării unora dintre purtătorii de „marcă a intelectualităţii“ la treburile politichiei. A fi implicat în treburile cetăţii este firesc. A angaja însă instituÅ£ia PreÅŸedinÅ£iei României este o cu totul altă mâncare de peÅŸte, cum ar spune Dinescu. Problema de fond este cum procedăm, cum judecăm când avem de-a face cu „intelectuali“ patroni, cum este Liiceanu sau Dinescu, care au fie datorii către stat fie interese importante financiare care Å£in (ÅŸi) de politică. Sunt ÅŸi alÅ£ii dintre cei cuprinÅŸi în grupul GDS-ului care ÅŸi-au făcut o ocupaÅ£ie de bază din participarea la jocul politic. Åži nu pe degeaba. Ba chiar dimpotrivă, dacă ne gândim la primul milion de dolari încasat de „băieÅ£ii deÅŸtepÅ£i“ de la GDS din partea lui SoroÅŸ, în 1990, urmat de multe alte milioane. Rezultatul implicării în politică al GDS a fost stupefiant dacă ne aducem aminte un alt „Apel“ clamoros – la alegerile din 2000, când corul gedeselui implora poporu’ să-l aleagă pe kaghebistu’ de Ilici, că el ÅŸi numai el este salvarea neamului… Deoarece contracandidatul lui Ilici Iliescu era Vadim Tudor. Să le aducem aminte „intelectualilor“ GDSului că Vadim Tudor a fost năşit de Andrei PleÅŸu? Să le aducem aminte de RezoluÅ£ia lui Petre Roman, pe documentul remis ministrului PleÅŸu, prin care se crea baza materială de sprijin a apariÅ£iei revistei „România Mare“, din care s-a născut Partidul România Mare? Sau să le amintim interviul acordat lui Ilici – „acest Om cu O mare“, cum scria Manolescu în România Literară, când minerii nici nu părăsiseră încă Capitala devastată. Nu mult după acest interesant eveniment Liiceanu s-a ales, din mânuÅ£ele lui Ilici, cu Editura tatălui lui Petre Roman – editura care astăzi are mari datorii la stat. Åži care este (ÅŸi ea) acum a lui Vântu. Este aproape distractiv să urmăreÅŸti traseul întortocheat pe care circulă angajaÅ£ii lui Vântu pe lângă Dealul Cotroceniului. De la firma de securitate care asigură perimetrului Palatului ÅŸi până la „intelectualii“ patroni care se tot preumblă în ograda Palatului avem un adevărat fir roÅŸu pe care sunt înÅŸirate, ca mărgeluÅ£ele, tot felul de trofee ale bravului fiu al micului oraÅŸ de frontieră. Cum care frontieră? Fosta frontieră cu URSS! Fontiera asta ÅŸi orăşelul ei faimos, Roman, a dat peste ani (coincidenţă?) numai oameni Mari. Un (fost) Åžef al principalului Serviciu de InformaÅ£ii dar ÅŸi un Åžef al gaÅŸperilor lumii financiare, adevărat Mogul de presă, tată ÅŸi mai ales mamă a „intelectualilor“. Cum care intelectuali? Intelectualii lu’ peÅŸte…

15 Februarie 2007 | de George Roncea

ATAC