Cornel Ivanciuc, alias Balea Alexandru, fostul sef al Departamentului de Investigatii de la „Academia Catavencu”, sustine ca si-ar fi facut publica inca din 1995 colaborarea sa cu Securitatea, in revista de mic tiraj “22” a Grupului pentru Dialog Social (GDS). In decembrie 2006, Cornel Ivanciuc a fost exclus din redactia saptamanalului “Academia Catavencu”. Decizia Senatului AC vine la trei luni dupa ce jurnalistul a recunoscut intr-un interviu ca a colaborat cu fosta Securitate, dupa cum anunta Radio France International. Civic Media va prezinta mai jos dovezi ale colaborarii sale cu Securitatea ca si verdictul CNSAS: Agent al politiei politice comuniste.
Din aceeasi (fosta? nu!) redactie se detaseaza si negustorul de deontologie Mircea Toma, care este acuzat indirect chiar de catre colegul sau Ioan T. Morar, zis Biju. Acesta, incercand sa se razbune pe Valerian Stan care ii deconspirase colaborarea cu organele de propaganda ale regimului comunist, afirma: “Ajutorul de ultima ora al lui Roncea e Valerian Stan, fost ofiter al armatei RSR. Nu vi se pare ciudat ca Valerian Stan a fost dat afara de peste tot, numai din armata lui Ceausescu nu? Acum, fostul capitan spune ca a avut probleme de dosar si ca nu a avansat din cauza asta. Totusi, au existat ofiteri care au parasit armata atunci cind nu au mai suportat si, de asemenea, ofiteri care au fost dati afara pe probleme de dosar. Valerian Stan nu a fost in nici una din aceste doua situatii. Avea si armata avantajele ei, haine gratuite, popota, solda, apartamente obtinute cu prioritate dintr-un fond special. Nu era de colea. A continuat sa duca soldatii la munci si sa-i jure credinta comandantului suprem. Facea parte din fisa postului.”
Ei bine, de aceeasi directiva a ascultat si colegul lui Ioan T Morar, Mircea Toma. Si nu putin, ci timp de aproape doua decenii. Mircea Toma a activat inainte de 1989 ca psiholog la Centrul de Medicina Aeronautica din cadrul MApN. Cat despre fisa postului sau, inainte ca Nicolae si Elena Ceausescu sa fie impuscati, Mircea Toma ii fisa chiar pe pilotii speciali ai acestora. Practic, Toma era responsabil direct de siguranta aeriana a cuplului Ceausescu. Cadru cu o raspundere similara cu cea a ofiterilor din Directia a V-a a Securitatii Statului.
Decizia CNSAS care stabileste ca Cornel Ivanciuc a facut politie politica
Interviul aparut in Cotidianul dupa ce surse din CNSAS au anunta chemarea lui Cornel Ivanciuc la audieri in baza listei Voci Curate a Civic Media
In presa a aparut informatia ca ati fost chemat la o audiere de CNSAS. Aveti un dosar?
Eu nu am fost chemat. Insa normal ca stiu ca am un dosar. Am fost recrutat in 1981, cind aveam de efectuat o condamnare la locul de munca, in Sighet, pentru un delict minor, de drept comun.
Care era acela?
Participarea la un furt. Eu mi-am asumat aceste fapte. Am fost santajat de ofiterul de Securitate Grijac Andrei, de la sectia de Securitate a municipiului Sighetul Marmatiei. Pe fondul povestii mele – trebuia sa ispasesc un an si ceva de inchisoare -, am cedat santajului. Formula invocata de ofiter a fost aceea ca eu trebuie sa-mi ispasesc pedeapsa inclusiv fata de arma in care am facut stagiul militar. Facusem armata la Securitate, dar nu are nici o legatura cu ce s-a intimplat mai tirziu. Acolo fusesem repartizat. Mi s-au cerut informatii diverse, dar indeosebi legate de o secta iudeo-crestina din care facusem parte. Eu am fost educat intr-o familie baptista. Comunitatea baptista din Sighet s-a rupt si s-a format o secta in jurul unui lider care a imbratisat ulterior iudaismul, iar eu am facut parte din aceasta secta.
Cit ati fost in aceasta secta?
Aproape toata perioada liceului in care am cunoscut foarte multi oameni, inclusiv straini, fapt ce a atras primele mele contacte cu Securitatea, care au fost line. In armata am fost convocat de cel putin 20 de ori de ofiterul de contrainformatii al unitatii in care faceam serviciul militar. Nu am fost fortat, nu am fost umilit, nu am fost amenintat de acest ofiter pe care il chema Chira Ioan. Am fost intrebat cum l-am cunoscut pe cetateanul olandez Theo Seppers, baptist si el, care a fost si in casa la noi. A fost expulzat din Romania fara nici o dovada clara.
Declaratiile au fost precedate de un angajament?
Nu. N-am semnat nici un angajament. Erau exact acel fel de declaratii pe care le-a dat Coposu la iesirea din inchisoare. Erau tip, semnate cu numele in clar. Cam 20 in noua luni. N-am fost singurul client al CI-istului. In general noi stiam cam cine a fost chemat si pentru ce. Toti colegii mei stiau care era problema mea. Spre sfirsitul stagiului militar, a venit un ofiter de Securitate de la Cluj, extrem de dur si de cinic. Herta si nu mai stiu cum. Si mi-a zis: „Dumneata o sa mergi intr-o institutie de invatamint superior a Romaniei socialiste. Doctrina oficiala a Romaniei socialiste este materialismul dialectic. Dumneata esti o rusine pentru facultatea la care vei merge, pentru ca esti un fanatic, un sectant, n-ai nici o legatura cu lumea asta in care traiesti. Ce-ai sa faci?”. Am raspuns evaziv.
Nici acesta nu v-a cerut sa semnati un angajament?
Mi-a spus ca o sa ne mai intilnim la Cluj. Ceea ce s-a si intimplat. M-a cautat si m-a intrebat daca mai merg la biserica. Frecventam biserica baptista Manastur, eram prieten cu fata pastorului Husanu. Au inceput presiuni din partea profesorilor mei, la scurta vreme. Pe indrumatorul de an il chema Valeriu Belozerov, era si seful de partid pe sectia de Geografie. Pe seful de partid pe facultate il chema Persica. Astia efectiv m-au bruscat, m-au tavalit in noroi, m-au convocat in biroul lor si mi-au cerut sa nu mai merg la biserica. Dar eu nu eram un fanatic, mergeam din reflex. Am avut niste restante, m-au picat dinadins. Am simtit ca am fost nedreptatit. Am fost exmatriculat. N-am mai revenit la facultate. A urmat o perioada urita de debusolare. M-am inhaitat cu niste baieti mai neortodocsi, in Sighet, am facut niste prostii. Baietii au fost arestati pentru furt, au pronuntat si numele meu. Eram mai mult martor, dar m-am predat, mi-am asumat si faptele lor, am fost condamnat la locul de munca un an si doua luni. In 1980 am inceput executarea pedepsei de un an si doua luni. Imi faceam formele la Militie, pentru ca trebuia sa dau un angajament ca nu voi parasi localitatea sau ca voi anunta Militia, daca vreau sa parasesc localitatea.
Care era locul de munca?
Combinatul de prelucrare a lemnului. Lucram la o sectie de mobila pentru export in Germania. Timplar. A venit acest ofiter de Securitate, pe care il chema Grijac Andrei, locotenent-colonel. Efectiv m-a fortat. Cam pe aici am inceput. M-a santajat efectiv.
Citi au fost implicati?
Patru, dintre care unul a reusit sa fuga din tara. A fugit in Australia si acum este un bogat detinator de terenuri de opal. Altul a reusit sa scape, pentru ca taica-su a platit o spaga gigantica la Militie. Iar altul, care se pare ca avea vocatie de raufacator, si-a continuat cariera, a devenit contrabandist dupa Revolutie si a murit in ’94 impuscat, de raketi, pe frontiera cu Ucraina. Australianul avea un plan foarte bun. Trecem Dunarea… Puteam sa fug cu el, dar am refuzat.
De ce?
Aveam un simt al responsabilitatii destul de bine conturat. Voiam sa stau aici, sa ispasesc, ceea ce mi-a creat un dezavantaj urias, pe care acum trebuie sa-l explic. A venit ofiterul si parca stia cum functionez si mi-a spus ca eu am o responsabilitate uriasa si ca eu trebuie sa fac acest pas si l-am facut ca un imbecil. Mi-a reiterat aceleasi povesti cu olandezul, cu secta. Eu nu mai aveam nici o legatura cu ei. Nu mai mergeam nici macar la biserica. Eram cam incurcat ca eu nu puteam sa-i onorez comanda si atuncea ii spuneam tot felul de prostii. Intilnirea avea loc intr-un birou al personalului tehnic. El venea seara. Trecea pe linga bancul meu de lucru. Avea un consemn: trecea pe linga mine si eu ma duceam dupa cinci minute la el in birou si dadeam o turnatorie. M-a platit. M-a obligat sa semnez chitante. M-am resemnat, am zis ca asa-i procedura. Era o suma absolut infima, derizorie.
Ce puteai sa-ti cumperi cu suma aia?
Cred ca erau 100 sau 200 de lei.
Pentru fiecare nota?
Din cind, in cind.
Nu pentru fiecare?
Nu. Am inceput sa-mi fac procese de constiinta…
Despre ce erau acele note?
Despre strainii pe care i-am cunoscut, colegii de intreprindere, sefi de fapt, ca erau toti cu partidul. Si despre secta, dar eu nu mai aveam nici o informatie despre secta. Cred ca am scornit. Numai Grijac venea.
Se mai intilnea cu cineva din intreprindere?
El putea sa se intilneasca cu oricine din intreprindere. Putea sa aiba o retea intreaga. Nu m-am sfatuit cu nimeni. Nu m-am plins. Dupa un an, in care am dat circa 20 si ceva de informari, am refuzat sa ma mai vad cu el. M-a urmarit pe strada si mi-a spus ca, daca nu-i dau informatii, o sa-mi ispasesc restul de pedeapsa in puscarie si atunci am fugit din Sighet. M-am ascuns la niste prieteni in Cluj si in Oradea, in primavara lui ’81.
Se terminase pedeapsa?
Nu. Mai aveam de facut cinci luni.
Angajamentul avea si un nume conspirativ?
Da. Balea Alexandru. L-am ales intimplator, singur. Imi semnam notele cu numele conspirativ de Balea Alexandru. La Militie am semnat angajamentul, prin ’80.
Acele note informative despre colegi le puteau afecta viata?
Nu. Nimanui nu i s-a intimplat nimic. Unul dintre ei, care voia sa avanseze in partid, fusese chemat la Securitate. A fost afectat ca i s-a stopat avansarea. E singura dovada pe care am obtinut-o ca efect la ceea ce am turnat eu pe acolo.
In urma carei informatii?
Discutii despre partid, de regim, bancuri. Nu am o imagine foarte clara. O sa-mi reimprospatez memoria dupa ce o sa-mi vad dosarul. Banuiesc ca dosarul meu nu-i contrafacut.
Citi colegi au fost subiectul acestor note?
Numai sefi. Aveam eu ceva cu sefii.
Banuiesc ca ei veneau canalizati pe anumite persoane, nu? Nu informatorul isi alegea pe cine sa toarne.
Ba da. Faceam eforturi sa-mi indepartez tinta care mi se impusese. Pe ofiterul asta il interesa doar problema cu secta.
Erau numai sefi cei turnati, doi, trei?
Erau foarte multe scorneli, foarte multa literatura.
In aceasta perioada aveati si banuiala ca sinteti urmarit?
Nu am nici o dovada. Acesta este motivul pentru care nu am cerut niciodata CNSAS-ului sa-mi vad dosarele. Am banuiala ca am doua, trei dosare de urmarire si ca acestea nu mai exista. Din perioada liceului, din perioada facultatii si din perioada de dinaintea Revolutiei, cind colegii mei de la Intreprinderea de Prospectiuni Geologice si Geofizice unde lucram au fost vizitati de Securitatea din Arges si s-au cerut informatii despre preocuparile mele. Unul a fost foarte speriat si ne-a povestit. Chiar daca le-as cere, ar fi un act ridicol. Dosarul de colaborator le obnubileaza pe celelalte.
Deci, in perioada ’80 – ’90, nu ati vorbit cu nimeni despre acesti ani?
Nu, pentru ca eu am plecat din Sighet. Am beneficiat de un decret de gratiere pe 23 august ’81, faptele mele fiind prescrise, prin decretul dat de Ceausescu. Atunci m-am intors in Sighet si am stat citeva luni. Dupa aceea am plecat definitiv din Sighet si m-am mutat in Bucuresti, unde am lucrat pina in 1991. Am ajuns tehnician geofizician. Asta a fost ultima mea incadrare. Acel securist din Sighet nu m-a cautat niciodata. Nu am mai avut nici o legatura cu el.
Nu v-ati gindit ca puteati face rau cuiva prin aceste note?
Ba da. E ultimul lucru pe care l-am dorit vreodata sa mi se intimple.
In momentul semnarii angajamentului, ce variante vi s-au prezentat?
Ca voi executa pedeapsa la locul de munca. Securistul mi-a spus ca voi putea sa ma reabilitez mai repede. Asta a fost alternativa. Nu stiu ce a fost in capul meu.
Deci nu a fost o amenintare explicita.
A fost si amenintare. Ca, daca nu, o sa am probleme la locul de munca. Aluziv s-a vorbit despre posibilitatea intoarcerii mele la puscarie, dar nu a fost o amenintare foarte clara. Au fost presiuni. Nu eram in apele mele, ca sa pot tine piept unei noi amenintari.
Securitatea urmarea un om oriunde s-ar fi dus in tara…
Abia in ’89 am mai avut de-a face cu ei. Au venit sa ma aresteze pentru ca eu am urlat ca a inceput Revolutia la Timisoara. Am urlat cit am putut „Jos Ceausescu!”, asta era salutul meu. Am fost la sedinta de partid, desi nu eram membru, si m-am ridicat in picioare si am intrebat: „De ce nu discutati despre mortii de la Timisoara, la Timisoara se trage si dumneavoastra stati aici si vorbiti de economia la hirtia igienica”. Au chemat Securitatea, dar eu am fugit. Pe 21 am fugit in Piata Universitatii. Am fost acolo in prima linie.
Dupa 1990, care au fost relatiile cu serviciile de informatii?
In ’93 mi-au spus vecinii ca stringea SRI-ul informatii despre mine, stateam vizavi de Consulatul american. In cladirea in care locuiam, pina in ’94 cred, a existat un birou special al serviciilor de informatii, cred ca al SRI, dotat cu aparatura de interceptare, care supraveghea Consulatul SUA. Era exact sub mine, auzeam noaptea aparatura lucrind, din cind in cind venea un tehnician, care, de regula, era o femeie. Era o problema foarte complicata pentru ei ca era un ziarist care lucra la „Catavencu”, care statea deasupra apartamentului cu aparatele.
Ati fost filat?
Pai da, am fost inregistrat, cind a fugit capitanul Bucur cu casetele de la SRI, in ’96, am aparut si eu in acele inregistrari. Deci toate telefoanele noastre erau inregistrate. In ’93 s-a intimplat chestia cu Securitatea, cu SRI-ul…
Si in luna decembrie, scrieti aici, „un ofiter de informatii din MApN incearca sa ma santajeze”.
Aaa, da, e un alt episod. In ’93, da, spunindu-mi ca am dosar.
A venit la dvs. la redactie?
A fost o intilnire pe strada, mi-a spus ca am dosar la Securitate si a incercat sa ma santajeze. In Piata Rosetti, in apropiere de imobilul meu. Il cunosteam si i-am spus „publica-l”.
Ce va cerea?
Ciocu’ mic, adica sa nu mai scriu despre armata.
„In luna mai, in ’94, maiorul Costiuc, de la sectia SRI din Sighetu Marmatiei, imi hartuieste mama”, ati scris in revista „22″. A fost si asupra ei un santaj?
A incercat sa o determine sa ma convinga sa nu mai scriu impotriva lui Magureanu, ca o sa am foarte mari probleme. Paralel, si fratele meu care facea armata a avut foarte mari neplaceri.
Despre ce se scria atunci in „Catavencu” mai exact?
Despre Revolutie, despre mineriada din iunie ’90, despre Magureanu. Despre faptul ca el a desfasurat misiuni sub acoperire in strainatate, el a fost ofiter pe deplin conspirat al DIE si ca a desfasurat o misiune sub acoperire in Libia, unde l-a contactat pe viitorul presedinte Gaddafi. Aceasta informatie practic a rasturnat balanta echilibrului in defavoarea mea. In ’95, paralel cu publicarea unui serial despre serviciile secrete in revista „22″, Magureanu a mers cu dosarul meu la doamna Adamesteanu. Dna s-a speriat foarte tare si mi-a zis, uite, a venit Magureanu cu dosarul, a venit cu un buchet de gladiole, de vreo doi metri. Face: „Doamna, uitati-va cine este Ivanciuc, uitati-va ce dosar are, nu este bine totusi ca revista dumneavoastra sa publice asa ceva”. Eu am spus de la inceput ca vor fi probleme si ca modulam de asa maniera materialul incit sa il putem oricind intrerupe. Paralel, incepuse actiunea de urmarire la Sectia Parchetelor Militare impotriva mea. Pentru transmitere de date, spionaj. Deci la doua capete s-a lucrat, la trei, pentru ca si Mihai Circiog, patronul trustului din care faceam parte, l-a convocat pe un coleg, doi sa le arate dosarul meu, un dosar fotocopiat de Magureanu. Santaj prin toate mijloacele. Serialul a continuat putin cam pina la sfirsitul lui iunie, inceputul lui iulie, l-am intrerupt, s-a constituit o celula de criza la nivelul „Academiei Catavencu”, s-a hotarit ca eu sa fiu asumat de catre „Academia Catavencu” cu tot cu trecutul meu si am devenit bun patrimonial al „Academiei Catavencu”. Colegii mi-au facut pavaza. Ce va mai pot spune e ca dosarul meu, in ’95, a fost dat lui Cristoiu pentru a fi publicat la „Evenimentul zilei”. Dan Andronic mi-a spus ca Cristoiu a refuzat sa-l publice. Eu l-am rugat pe Andronic sa-l publicam impreuna si a refuzat si el.
De ce?
Nu eram interesant, eu eram putin cunoscutul Ivanciuc in acea perioada si lumea nu era interesata de un om putin ofertant, care nu vinde ziarul. Apoi nu a mai fost nici o tentativa din partea puterii de a-mi arata pisica pina in 2005.
Si anul trecut?
Anul trecut, Basescu, intr-un anturaj format din trei jurnalisti, exact in ziua cind i-a primit la Cotroceni pe cei trei jurnalisti rapiti, a afirmat ca Ivanciuc are o problema la dosar.
Discutia dintre Basescu si jurnalisti a fost indirect o amenintare?
Da, a fost. Au aparut primele semne ca dosarul meu are prioritate zero si ca este in sertar la Onisoru. Informatia mi-a venit din CNSAS. Am vrut sa-mi public dosarul in pagina trei la dezvaluiri sau intr-o publicatie a trustului Catavencu. Am sa-l public sub forma unor amintiri sau memorii. Amintiri dintr-o calatorie sau ma gindesc eu la o chestie pina atunci.
Poate fi numit un nou santaj cel din 2005?
Lucrurile totusi pot fi ingrijoratoare cind un presedinte stie astfel de lucruri, tine cont de ele si le sugereaza pentru a fi transmise persoanelor in cauza.
Credeti ca CNSAS va da verdictul de politie politica, daca va discuta dosarul pina se modifica legea?
Nu cred, dar e posibil orice. Trebuie sa-mi vad in primul rind dosarul, cum a fost ambalat. Dosarul nu este al meu, nu este al lui cutare, este al CNSAS. Eu vreau sa vad cum sint relatate faptele in dosar pentru ca s-ar putea sa am surprize, e foarte important sa-l vezi.
Ivanciuc, asumat de catavenci
Cornel Ivanciuc a marturisit colaborarea sa cu fosta Securitate intr-un articol din revista „22″. Era in iunie 1995. Senatul Academiei Catavencu s-a simtit lovit in moalele capului: unul din virfurile de lance ale revistei fusese turnator. Omul care lovise cel mai insistent, prin anchetele sale, institutiile mostenitoare ale politiei politice se dovedea a fi fost un ticalos. Unul din zecile sau din sutele de mii, care insa a avut curajul sa o marturiseasca. Decizia a fost unanima: Ivanciuc ramine. Si Ivanciuc a ramas, iar in cei unsprezece ani care au trecut n-a fost macar o zi in care sa regretam. Doru Buscu, redactor-sef „Academia Catavencu”
Mirela Corlatan
26.10.2006
Cotidianul