Valeriu Stoica, prin casa sa de avocatura care reprezinta pentru 20.000 de euro lunar si firma ruseasca care a acaparat fosta intreprindere strategica a Romaniei, ALRO Slatina, a anuntat la sfarsitul lunii decembrie 2007 ca il reprezinta si pe frustratul Mihnea Berindei intr-un proces intentat Asociatiei Civic Media pentru “defaimare”. Stoica si Berindei cer organizatiei neguvernamentale aparatoare a drepturilor ziaristilor necomunisti despagubiri de 100.000 de Euro. Fondatorul Civic Media, Victor Roncea, a anuntat ca le va dovedi in Instanta toate acuzele, pentru ca domnul Mihnea Berindei sa ramana definitiv ceea ce este: un banal agent anti-Romania.
Reproducem mai jos informatiile care l-au deranjat pe aghiotantul lui Silviu Brucan, unul dintre conspiratorii loviturii KGB din decembrie 1989, insotite si de o sinteza in engleza si franceza.
Mihnea Berindei, fondatorul GDS, a fost racolat de Securitate inca din 1968
Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii emite cu regularitate Asociatiei Civic Media un flux de Decizii privind lista Voci Curate, drept pentru care tinem sa multumim Colegiului si cercetatorilor CNSAS. In functie de prioritatile societatii civile vom posta toate aceste Decizii pe site-ul Civic Media. Pentru moment tinem sa atragem atentia asupra primului membru al Comisiei Tismaneanu verificat de CNSAS: Mihnea Berindei. Conform datelor puse la dispozitie de CNSAS, Berindei jr a fost racolat de Securitate in 1968 si a avut doua nume de cod: “SANDU” si “MIRCEA”. Desi votul membrilor Colegiului a inclinat pentru neincriminarea lui Mihnea Berindei, in scrisoarea catre Civic Media se afirma “ca aceasta decizie este rezultatul verificarilor partiale”.
Decizia putea fi contestata, de catre persoanele care detineau mai multe date despre activitatea conspirativa a lui Mihnea Berindei, pana pe 7 martie a.c. De altfel, publicam mai jos o serie de informatii detaliate care circula pe Internet despre Mihnea Berindei. Atasam in continuare decizia Colegiului CNSAS si asteptam comunicarile privind ceilalti membri ai Comisiei Tismaneanu.
Puteti descarca aici Decizia Nr 1707/14.12.2006
Informare care circula pe Internet de la sfarsitul anului trecut
Mihnea Berindei: o biografie murdara si complicitati actuale
– Racolat in 1968, pe vremea studentiei. Primeste pseudonim. (Actualul
ambasador al Japoniei la Bucuresti, care il frecventa pe atunci, ar
avea o surpriza neplacuta daca i-ar vedea dosarul de retea.)
– La inceputul lui 1971 i se aproba o bursa de studii
post-universitare in Turcia. In mod greu de explicat, date fiind
dificultatile de atunci pentru obtinerea de vize occidentale pe
pasapoarte romanesti, din Turcia ajunge in Franta si se stabileste la
Paris.
– Nu cere azil politic! Ramane ani de-a randul cetatean roman,
calitate in care se duce chiar sa voteze la ambasada Romaniei,
ambasada cu care, de altfel, intetine un timp relatii bune.
– Se apropie de:
– mediile intelectuale romanesti de la Paris (Eugen Ionesco, Monica
Lovinescu)
– Europa Libera
– cercurile franceze de extrema stanga
– Sub egida editorului anarhist Francois Maspero, participa la
lansarea revistei “Alternative”
– In aceasta pozitie, cunoaste cuplul de militanti trotkisti Planche
(Anne Planche va scrie multe din textele pe care le semneaza M. B.,
care e lipsit de abilitati de redactare, desi e cunoscut in Romania ca
“publicist”; avocatul Planche ii va da sfaturi juridice ani de-a randul)
– O aduce la “Alternative” pe tanara Alexandra Laignel-Lavastine,
animata si ea de vederi stangiste (si care va deveni, mai tarziu,
sotia lui Emil Hurezeanu)
– In ziua de azi mentine relatii foarte bune cu Francois Geze, urmasul
editorial si anarhist al lui Maspero.
– Se casatoreste. Sotia lui, de origine maghiara, are un tata si un
frate membri ai Partidului Comunist Francez si un var membru in CC al
Partidului Comunist Maghiar.
– Intra in miscarea romaneasca de dizidenta de la Paris. Element
interesant: nu i se retrage cetatenia romana, desi daca la Bucuresti
s-ar fi luat aceasta masura punitiva, ar fi fost pus intr-o situatie
extrem de complicata, caci, neavand un alt statut, ar fi trebuit sa
paraseasca Franta.
– Rupe in mod public orice relatie cu tatal sau, istoricul Dan
Berindei, pe care il acuza de colaborare cu regimul comunist (in
decembrie 1989 va uita ca prin farmec de aceasta ruptura).
– Isi consolideaza legaturile cu miscarea de extrema stanga franceza
si internationala, care, de sorginte leninist-trotkista, militeaza si
ea impotriva regimurilor staliniste din Europa centrala si orientala.
De aici confuzia prin care M. B. va fi considerat un “anticomunist”.
– In 1977, la Paris, participa la reconstituirea Ligii pentru apararea
drepturilor omului in Romania. Este ales vice-presedinte, calitate in
care va conduce practic Liga pana in 1989.
– In aceasta calitate isi constituie o retea de prietenii printre
ziaristii francezi, in special cei de stanga. Cea mai fidela dintre
ei, Arielle Thedrel, stangista desi scrie in cotidianul de dreapta “Le
Figaro”, ii este si azi colaboratoare.
– Se ocupa intens de “problema transilvana” , pe care o trateaza de pe
pozitii ambigue. Se stie ca, pe atunci, Moscova folosea acest subiect
pentru a crea vrajba intre Bucuresti si Budapesta. M. B. merge pe
aceeasi linie si isi gaseste usor parteneri in acest demers.
– In anii ’87-’89 va face calatorii dese la Budapesta, unde va avea
intrevederi politice.
– Are legaturi solide cu “Federation de l’education nationale”
(sindicatul trotkist din invatamantul francez) si cu filiala trotkista
CGT-Livre a sindicatului comunist francez CGT. Va invita chiar
CGT-Livre la o demonstratie in fata ambasadei Romaniei din Paris.
– In 1977, dupa ce a locuit 6 ani in Franta si a primit un nou
pseudonim, activitatea lui de informator al Securitatii inceteaza.
Situatia lui M. B. A devenit prea importanta pentru a ramine un simplu
denuntator. Contactul M. B. este preluat de DIE.
– Isi continua activitatea in cadrul Ligii pentru apararea drepturilor
omului in Romania si isi consolideaza legaturile in presa franceza si
in cercurile internationale de extrema stanga.
– Devine membru in mai multe asociatii romanesti si le controleaza
direct sau indirect.
– La sfarsitul anilor ’80, in numele Ligii pentru apararea drepturilor
omului
in Romania, se intalneste de mai multe ori cu delegatii sovietice
venite in Franta in cadrul UNESCO (ceea ce in limbaj sovietic inseamna
delegatii KGB).
– Dupa moartea lui Vlad Georgescu, directorul sectiei romanesti de la
Europa Libera, M. B. incearca sa candideze pentru aceasta functie, dar
serviciul de securitate american al postului de radio se opune! Mai
tarziu, lui M. B. i se va interzice pur si simplu accesul in redactie,
iar ziaristii vor fi rugati sa nu mai preia informatii de la el.
– In cursul anului 1989 inceteaza brusc sa mai participe la actiuni
publice ale Ligii pentru apararea drepturilor omului in Romania.
– Pe 23 decembrie 1989 face prima calatorie in Romania, unde isi
constituie imediat un grup de prieteni influenti (Gabriel Liiceanu,
Gabriel Andreescu, Stelian Tanase, Sorin Antohi si altii).
– La sfarsitul lui decembrie 1989 impune ideea infiintarii GDS,
pornind de la un principiu al extremei stangi internationale potrivit
caruia viata politica nu trebuie sa se bizuie pe partide, ci pe
sindicate si organizatii civice. O idee pe care o sustin si gruparile
din jurul lui Soros. In calitate de membru fondator al GDS, il are ca
partener pe Sorin Antohi.
– Ani de-a randul, va fi membru de onoare al GDS si va ramane membru
in Consiliul consultativ al revistei “22”.
– Manipuland-o pe Sandra Pralong, controleaza distribuirea in Romania
a primelor fonduri si burse atribuite de organizatiile conduse de
Soros. (De remarcat ca Sorin Antohi, isi va face, mai tarziu, un drum
tot pe aceasta filiera.) In aceasta calitate, dar si datorita faptului
ca, la inceputul anilor ’90, sustinut neconditionat de Gabriela
Adamesteanu, “taia si spanzura” la revista “22”, se impune in
societatea civila romaneasca, constituindu- si retele de prieteni.
Exact tehnica de infiltrare si influenta pe care o aplicase in anii
’70 si ’80 in Franta.
– Dezechilibreaza Alianta Civica, convingandu- l pe Nicolae Manolescu
sa creeze PAC si sa se lanseze in politica. Ii serveste drept
consilier si il propulseaza in mediile de stanga franceze. A
contribuit probabil la decizia acestuia de a opera o apropiere de
Iliescu (calatoria impreuna in China).
– Inca inainte de 2000 se apropie de Adrian Nastase, caruia ii devine
consilier din umbra. Il insoteste in mai multe vizite la Paris si,
prin Patrick Wajsman, redactor-sef al revistei “Politique
internationale”, care are interese in Romania, obtine ca Sorbona sa ii
acorde un premiu lui Adrian Nastase.
– Personal sau prin ziarista Arielle Thedrel de la “Le Figaro”, incepe
in Franta o campanie in favoarea lui Vladimir Voronin, pe care il
viziteaza si intervieveaza in mai multe randuri.
– Colegiul CNSAS ii cunoaste dosarul de informator de mai multi ani,
dar prietenii lui M. B. (in special Gabriel Liiceanu) intervin pe
langa unii dintre membrii Colegiului pentru ca informatiile sa nu fie
date publicitatii, nici chiar cand M. B. este numit in “comisia
Tismaneanu”.
– Cazul lui este, pe fond, identic cu cel al lui Sorin Antohi (membru
fondator al GDS si membru in “comisia Tismaneanu”), dar, in realitate,
mult mai grav. Dosarul (pana in 1977) se afla la CNSAS. Pentru
perioada urmatoare trebuie cautat in arhivele SIE.
Abstract in English and French on Mihnea Berindei’s dark past
According to the National Council for the Study of Securitate’s Archives (CNSAS) Mihnea Berindei was recruited by the Securitate in 1968, at the time he was student at the university and received two assumed names. On 1971, he obtained a post university scholarship in Turkey. It’s hard to explain how he succeed to obtain a western visa on his Romanian passport, that made him to go from Turkey to France where he settles in Paris, approaching Radio Free Europe – Radio Europa Libera and the Romanian intelectuality from Paris. According to a document that circulated on the internet, he reinforces his connections with the French left wing and international politicians. On 1977, after six years in France and after he received a new assumed name, his activity as informer of the Securitate stops in the documents. The situation of Mihnea Berindei became too important to remain an ordinary denouncer and the contact of M.B is assumed by DIE, the foreign intelligence branch of Securitate. After the death of Vlad Georgescu, the director of the Romanian Service of Radio Free Europe, M. Berindei tried to run for this job, but the American Security Service of the Radio Free Europe opposed that. In the ’80, on behalf of the League of Defending Human Rights in Romania, he meets several times with soviet missions in France, under the aegis of UNESCO (which, in soviet language means KGB missions). On december 1989, with the help of Silviu Brucan, he impose the concept of founding the so-called Group of Social Dialog – GDS and, for several years, he will be honorary member of the GDS and member of the Advisory Council of “22†magazine. Before 2000 it is said that he become friend with Adrian Nastase and also his adviser. CNSAS knew for a long time ago his informer file, but his friends in the Council, also members of the GDS, such as Andrei Plesu and Horia Roman Patapievici, protected him. According to an article of Cotidianul newspaper, Berindei claims that his file from CNSAS is counterfeit. Cotidianul sustain that also the document that is circulating on the Internet contains false information. The document sustains that the real secret information on Mihnea Berindei are still in the archives of the succesor of DIE – the present Romanian Foreign Intelligence Service – SIE.
Mihnea Berindei, dans la dossariade
Sous la signature de Mirela Corlatan, le journal roumain Cotidianul a relate, en base d’un document, l’activite de l’historien Mihnea Berindei, suspecte d’avoir ete informateur de l’ancienne “Securitate” et de l’ancien KGB. L’article affirme que, parfois, les informations transmises par le document son fausses et ont le but d’impliquer Berindei dans le scandale des dossiers.
Titre “Mihnaea Berindei: Une salle biographie et des complicites actuelles”, un e-document presente l’activite de Mihnea Berindei, a partir de 1968, quand, etudient encore, il aurait ete raccole et aurait recu un pseoudonom. Au debut de 1971 on lui aprouve une bourse pour etudes post-universitaires en Turqie. Malgre les dificultes de l’epocque en ce que concerne les visas pour l’Ouest, il part en Frace et reste a Paris. Il ne solicite pas asile politicque et reste citoyen roumain et meme il se presente pour voter a l’Ambassade de la Roumanie, avec laquelle il conserve, pour une certaine periode, de bonnes relations.
Il frequente les millieux intelectuels roumains de Paris (Eugen Ionesco, Monica Lovinescu), Europa Libera, l’etreme gauche francaise. Il participe, sous l’egide de l’anarchist Francois Maspero, au lancement de la revue “Alternative”, rencontrant, de cette posture, le couple trotskiste Planche.
Il se marie avec une trotskiste d’origine hongroise, provenant d’une famille de communistes.
Il rejoint le mouvement roumain de disidence de Paris, gardant toujours son statut de citoyen roumain.
En 1977, il participe a Paris a la reconstitusion de la Ligue pour la defence des droits de l’homme en Roumanie. Elu vice-president, il allait, en fait, diriger la Ligue juscqu’en 1989. De cette position il se construit une reseau d’amis parmis les journalists francais, notamment ceux de gauche. Il accorde une grande attention au probleme de la Transilvania. Entre 1987 et 1989 il voyage souvent a Budapeste pour des entrevues politicques.
En 1977, il recoit un nouveau pseoudonom et son activite comme informateur de la “Securitate” prend fin. Le contacte M. B. est assume par DIE. M.B. continue son activite dans le cadre de la Ligue pour les droits de l’homme en Roumanie et serre ses relations dans la presse francaise et dans les millieux internationaux d’extreme gauche.- Il devient membre de plusieurs associations roumaines, dont directement ou indirectement, il detient le controle.
A la fin des annes ’80, au nom -de la Ligue, il rencontre certaines delegations de l’URSS, venues en France dans le cadre de l’UNESCO. (ce que signifiait, en language sovieticque, delegations KGB).
Apres la mort de Vlad Georgescu, le directeur de la section roumaine de Europa Libera, M. B. tente de candider pur cette fonction, mais le service americain du poste s’oppose. Apres ca, on lui interdit completement l’acces dans la redaction.
A 23 decembre 1989 il entrprend le premier voyage en Roumanie, devenat l’ami de quelques personnes influentes comme Gabriel Liiceanu, Gabriel Andreescu, Stelian Tanase, Sorin Antohi.
Il a l’idee de fonder le Groupe de Dialog Social (GDS), ide soustenue par les groupes d’autour Soros. Il allait etre pendant des annees mem]mbre d’honneur de GDS et il allait controler les premiers fonds et bourses atribues par les organisations de George Soros.
Meme avant 2000, il s’approche d’Adrian Nastase, dont il devient le conseiller de l’hombre.
Le Colege CNSAS connait le dossier d’informateur de M.B. depuis plusieurs ansii, mais ses amis (Andrei Plese, Horia Roman Patapievici) ont arrange ainsi que le dessier ne soit pas publie, meme quand M. B. est nomme dans la “Comission Tismaneanu”.
Le caz est, au fond, identique avec celui de Sorin Antohi, celui aussi membre de la Comission Tismaneanu.
***
Gabriel Liiceanu in Cotidianul:
“L-am cunoscut pe Gabriel Andreescu la sfarsitul lunii decembrie 1989, cand Mihnea Berindei ne-a reunit pe cativa in jurul proiectului de constituire al Grupului pentru Dialog Social.”
Sediul Grupului a fost primit de la comisarul ideologic bolsevic Silviu Brucan. Detalii despre cum Guvernul a atribuit ilegal Sediul echipei GDS printr-o Ordonanta de Urgenta emisa pe sest in Sectiunea Societatea in Civil
Miki Spaga, sursa lui Tismaneanu si a lui Berindei
Domnul Miki, sursa istorica
Razvan Mihai Vintilescu, Cotidianul, 21.10.06
Vladimir Tismaneanu s-a intilnit joi la ceas de seara cu senatorul PSD
Serban Mihailescu
Joi seara, in bistroul “La Taifas”, Vladimir Tismaneanu, presedintele
Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din
Romania, si Mihnea Berindei, membru al aceleiasi comisii, s-au
intilnit cu un personaj care a tinut multa vreme prima pagina a
ziarelor. Pret de peste doua ore, ei au stat la discutii cu Serban
Mihailescu, senator PSD, cunoscut si dupa porecla de “Miki Spaga”.
Contactat telefonic, Mihailescu nu a vrut sa dea detalii despre
intilnirea lor. In schimb, Tismaneanu ne-a povestit ca, de fapt,
Mihnea Berindei l-a invitat sa-l cunoasca pe Mihailescu. “Am stat de
vorba despre ultimul prim-ministru comunist, Constantin Dascalescu.
Serban Mihailescu era atunci seful Secretariatului in Consiliul de
Ministri si am aflat multe lucruri despre biografia lui. N-am stiut ca
Dascalescu a facut pareza faciala in momentul cind a avut loc
prabusirea regimului si de atunci nu a mai vorbit niciodata”, spune
Tismaneanu.
In momentul in care reporterul “Cotidianul” s-a intimplat sa treaca pe
linga masa la care avea loc aceasta intilnire, cu totul altul era
subiectul discutiei. Mihailescu ii povestea lui Tismaneanu despre
procesele sale. “Omul poate sa povesteasca ce vrea. Cu procesele lui
nu am treaba. Pentru mine domnul Mihailescu este in exclusivitate o
sursa. Nu l-am mai vazut pina atunci si nu cred ca l-as mai recunoaste
pe strada daca l-as mai vedea. Nu sint implicat, atit cit pot, in nici
un fel de jocuri politice contemporane”, precizeaza Vladimir Tismaneanu.
Discursul bolÅŸevic al GDS-ului
Un moment de cotitură în dosarul „moldovenismului“ de sorginte kominternistă se petrece la BucureÅŸti. Membrii marcanÅ£i ai Grupului pentru Dialog Social (înfiinÅ£at de Brucan) ÅŸi totodată marcanÅ£i reprezentanÅ£i ai AlianÅ£ei Civice de la BucureÅŸti, întăresc discursul bolÅŸevic al ChiÅŸinăului. Studiul „RelaÅ£ia României cu Republica Moldova“ (publicat ÅŸi în foaia GDS-ului, revista „22“, în 25 ianuarie 1995) impune distincÅ£ia etnică dintre „români“ ÅŸi „moldoveni“ . Este una dintre cele mai importante „contribuÅ£ii româneÅŸti“ în beneficiul kominterniÅŸ tilor de la ChiÅŸinău. Studiul susÅ£ine exact ce spunea ÅŸi Brejnev, fost secretar de partid al RSSM: opÅ£iunile cetăţenilor care se declară români sau a celor care se declară moldoveni trebuie respectate deopotrivă etc., iar românii ar fi o minoritate dincolo de Prut la fel ca ÅŸi alte minorităţi. Aceste alegaÅ£ii aparÅ£in lui Renate Weber (care va deveni consilier la Cotroceni în actualul mandat al lui Traian Băsescu), Valentin Stan (omul care stropeÅŸ te laptopul la Antena 1 sau 3) ÅŸi Gabriel Andreescu – animatorul din umbră al Campaniei împotriva icoanelor din ÅŸcoli. Textul „experÅ£ilor“ de la GDS a fost invocat ÅŸi utilizat rapid de către publicaÅ£iile guvernamentale de la ChiÅŸinău mai ales după 2001! Tentativele furibunde ale comuniÅŸtilor de la ChiÅŸinău de a elimina din programele ÅŸcolare istoria românilor au căpătat accente de veritabil război cultural.
Atacul comunist la Istoria şi Limba Română
Din 2001, anul venirii la putere a Partidului Comuniştilor Moldoveni obsesia împotriva glotonimului „limbă română“ şi a etnonimului „popor român“ a devenit politică de stat şi de partid. Comuniştii au avut un singur obiectiv constant: desfiinţarea Istoriei Românilor din învăţământul din R. Moldova. Strategia diabolică de sorginte kominternistă şi inspiraţie KGB-istă a ieşit la iveală imediat după înscăunarea la preşedinţie a fostului generalu sovietic Vladimir Voronin care a ordonat constituirea unei comisii alcătuite din istorici, care să înlocuiască Istoria Românilor cu Istoria Moldovei. La 13 februarie 2002, guvernul Tarlev (comunist) ordonă suprimarea Istoriei Românilor din programele de învăţămant.
Extras din materialul Parchetul si Sectia Iasi a SRI in culpa: Romania a legiferat “etnia moldoveneasca” disponibil in Sectiunea Basarabia/Transnistria
Andreescu, Berindei si “22”, promotorii “moldovenismului”
“Aiureala” ca argument
Constantin Cheianu, Jurnal de Chisinau, nr. 193, 29 august 2003
Citesc in ultimul numar al cunoscutei reviste bucurestene 22 un amplu
articol semnat de istoricul Mihnea Berindei cu titlul “Moldova: o
dorinta de Occident”. Cunoscutul publicist roman, impreuna cu ziarista
franceza Arielle Thedrel, i-au solicitat presedintelui Voronin un
interviu care a fost publicat in revista “Politique Internationale”,
nr. 99 – primavara 2003, unele pasaje din el urmand sa fie gazduite si
de revista 22. Articolul despre care vorbesc constituie un comentariu
pe marginea interviului.
Mihnea Berindei abordeaza realitatile politice si economice din
Republica Moldova pe un ton calm, el nu critica, nu pune comunistii la
stalpul infamiei, iar daca trage anumite concluzii, o face doar dupa
largi si competente incursiuni in istorie ori dupa analize detaliate
si in cunostinta de cauza a evolutiilor actuale de la noi. Autorul nu
ezita sa recunoasca si anumite merite ale guvernarii comuniste, iar
uneori chiar sa-l laude pe presedintele nostru pentru unele din
actiunile sale, pentru proverbialul "pragmatism" de care da dovada ori
pentru fermitatea cu care doreste sa rezolve diferendul transnistrean.
Domnul Voronin se poate, iata, convinge ca in “tara raului”, adica
Romania, exista comentatori echidistanti, aproape loiali. Este greu de
imaginat un comentariu ca acela pe care il semneaza domnul Berindei
intr-o publicatie oricat de independenta de la Moscova, de pilda,
fiindca el contine o abordare “nu “pro-romaneasca” “; ci occidentala a
problemelor noastre si nu am citit niciodata intr-un ziar rusesc vreun
articol despre Moldova care sa nu fie “pro-rusesc”. (V-ati uitat cumva
in ultimul timp in “Literaturnaia Gazeta” ca sa vedeti in ce se poate
transforma una din cele mai democratice si mai progresiste publicatii
din anii perestroicai, atunci cand nimereste pe mainile unor sovini
velicorusi?)
Sigur ca unui comentator din afara ii este mai usor sa fie
echidistant, sa aiba un “ochi rece” in raport cu realitatile din tara
ta. Dar ziaristul occidental reuseste sa fie tot atat de lucid si
atunci cand se refera la problemele din propria tara. Nu la fel se
intampla cu comentatorul nostru, care nu atat comenteaza si analizeaza
fenomene, cat pledeaza cauze. Comentariul nostru mai continua sa fie
unul partizan, fie ca e vorba de publicistii ce sustin puterea ori de
cei care se afla de partea opozitiei. Cand trebuie sa analizam, noi
criticam, cand suntem indreptatiti sa criticam, noi obisnuim sa
etichetam. Ori chiar sa injuram.
Asa cum, de pilda, se intampla cu ocazia acestei dispute in jurul
“dictionarului lui Stati” . Oricat de absurd
si sfidator ar fi actul aparitiei acestuia, el trebuie examinat de
specialisti si comentatori cu competenta si sange rece. Bine, intr-o
disputa e loc si pentru atitudini mai “, acestea pot avea
uneori un efect mai mare decat un argument rational, dar nu ne putem
lipsi cu totul de acestea din urma. Am citit, bunaoara, ce au spus
despre dictionar unii savanti-filologi de la noi, adevarate somitati
in materie. “O prostie, o aberatie, o porcarie, o aiureala”, numai
atat au avut de zis. Omul din strada poate spune “prostie si
aiureala”, profesionistul e obligat sa analizeze si sa combata cu
argumente.
Pe de alta parte, eu unul as fi vrut sa inteleg prin ce se explica
faptul ca totusi destula lume, nu neaparat “aiurita”, a procurat si
mai procura aceasta “aiureala”, lucrul acesta trebuind sa mi-l explice
niste sociologi si specialisti in psihologia sociala, care sa
vorbeasca cu competenta si cu instrumentarul de rigoare. Se intampla,
insa, ca noi batjocorim comunistii, iar poporul ii alege, noi scuipam
in dictionarul cu pricina si lumea il cumpara. Atata timp cat fiecare
dintre noi nu-si va face datoria in mod profesionist, societatea in
care traim va ramane o continua si nesfarsita enigma pentru noi.
Dar nimic nu cred ca ne descalifica pe noi, publicistii, mai mult,
decat modul in care reactionam atunci cand devenim noi insine obiectul
unor comentarii sau critici. Se intampla ca unii oameni de la noi
si-au facut o specializare din a-i pune la stalpul infamiei pe toti si
pe toate, totodata ei facand isterici atunci cand comentariile si
criticile le vizeaza propria persoana.
O alta distinctie majora intre modul in care comentam si analizam noi
fenomenele si felul cum o fac comentatorii straini rezida in faptul
ca, in timp ce ei pornesc de la realitati economice si politice si
analizeaza toate celelalte fenomene, inclusiv factorii etnici, prin
prisma primelor, la noi adesea se intampla invers. Noi apreciem actul
guvernarii si evolutiile economice in primul rand prin grila
factorului etnic si a problemei nationale. Din cauza aceasta se
intampla ca putem fi mai putin credibili pentru occidentali, care
devin suspiciosi atunci cand este exaltat etnicismul.
Nici Mihnea Berindei nu se refera prea mult la problemele nationale,
asa cum banuiesc ca nici domnul Voronin nu a acordat in interviul sau
multa atentie acestui subiect. Asta intr-un total decalaj cu ceea ce
face domnia sa acasa, unde pare sa se preocupe cu precadere de aspecte
nationale. Atunci cand merge in Occident sau cand ii primeste la
Chisinau pe demnitarii straini, in special pe cei de la Banca Mondiala
ori FMI, domnul presedinte se arata foarte preocupat de cresterea
economica, de eradicarea saraciei, de Transnistria, iar cand ramane cu
noi, ne trateaza cu acte antinationale.
In situatia aceasta, problema e cum sa scriem si sa comentam astfel ca
sa-i combatem pe comunisti, sa ne aparam valorile nationale si,
totodata, sa vorbim in categoriile pe care le inteleg occidentalii.
Mai ales daca tinem cont si de faptul ca guvernarea comunista provoaca
problema nationala chiar pentru a ne instiga si pentru a-i spune apoi
poporului ca, uite, voi muriti de foame, iar astia tot de limba si de
tricolor se tin. Ori "a ne expune" in fata forurilor straine. Al
doilea iepure pe care vor sa-l prinda comunistii prin aceasta tactica
este acela de a ne canaliza atentia pe o alta pista decat aceea care
ii preocupa pe ei cel mai mult si anume aceea a reimpartirii sferelor
de influenta si a redistribuirii circuitelor financiare. Cand intr-un
ziar democratic de la noi apar articole nationaliste patimase, iar
alaturi – dezvaluiri nu mai putin patimase despre afaceri murdare ale
unor demnitari comunisti, occidentalii, dar si unii cititori de-ai
nostri, manifesta in masura egala neincredere atat fata de continutul
unui articol, cat si fata de faptele expuse in celalalt.
http://www.jurnal.md/articol.php?id=578&editie=193
Mihnea Berindei, impins in dosariada
de Mirela Corlatan / Cotidianul
O anonima incearca sa-l arunce in dosariada pe istoricul Mihnea Berindei, membru al Comisiei Tismaneanu. Documentul contine multe informatii false. Berindei are un dosar la CNSAS, dar el spune ca e masluit.
Scrisoarea anonima prezinta principalele momente din biografia lui Mihnea Berindei, unul dintre cei mai cunoscuti reprezentanti ai exilului romanesc din Franta, toate subordonate unei singure idei: acesta ar fi fost racolat de Securitate in 1968, pe cind era student la Facultatea de Istorie din Bucuresti, iar in 1977, dupa sapte ani de la plecarea sa in Franta, ar fi fost preluat de DIE. Mesajul a fost trimis catre mai multe ziare, dar si lui Vladimir Tismaneanu, presedintele Comisiei prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, din care face parte si Berindei.
Erorile anonimei
Plecind de la citeva chestiuni incontestabile din biografia lui Mihnea Berindei, anonima contine erori majore, care ii pun in discutie veridicitatea. Una dintre ele este aceea ca Berindei a plecat din tara in 1971 cu o bursa postuniversitara. In fapt, el a plecat in 1970, pe cind era student in anul IV la Facultatea de Istorie. Invatase turca, dorea sa se specializeze in turcologie si a obtinut in 1970, cind era in anul IV, o bursa de studii in Turcia. De acolo a plecat in Franta cu o viza de scurt sejur si nu s-a mai intors in tara decit in decembrie 1989. Potrivit anonimei, Mihnea Berindei ar fi incercat sa candideze, dupa moartea lui Vlad Georgescu, la postul de director al sectiei romanesti a Europei Libere, insa „serviciul american de securitate s-ar fi opus“, pentru ca mai apoi sa i se interzica accesul in redactie, iar „ziaristii, rugati sa nu mai preia informatii de la el“.
Acest episod este insa infirmat de multe persoane din exil. „Atunci am candidat si eu, si Emil Hurezeanu, si Mihnea Berindei pentru acest post. Am fost verificati cu totii de CIA, insa nu s-a gasit nimic. A fost preferat insa cineva din interior“, spune Dinu Zamfirescu, actualmente director la Institutul pentru Memoria Exilului. Spusele sale sint confirmate si de Emil Hurezeanu.
Anchetele din Eforie
Anii 1968 si 1977, ce marcheaza, potrivit anonimei, doua momente importante in relatia cu Securitatea, au avut insa intr-adevar o semnificatie speciala pentru Mihnea Berindei. Caci in 1968, dupa cum spune chiar el, Securitatea a inceput sa-l ancheteze in sediul de pe strada Eforie. Securistii doreau sa afle informatii despre un student japonez, Kanji Tsushima, cu care Berindei fusese prieten si care este actualmente ambasadorul Japoniei la Bucuresti. Tsushima a venit in Romania in 1965 pentru a studia istoria si a plecat dupa trei ani, moment dupa care Berindei a intrat pe mina securistilor: citeva intilniri care s-au finalizat cu declaratii semnate cu numele real, spune Berindei. Tsushima l-a reintilnit pe Berindei la Paris. Actualul ambasador spune ca acesta i-a povestit de ancheta Securitatii, dar ca nu l-a interesat ce declaratii a dat prietenul sau si ca, oricare ar fi fost ele, nu l-au afectat in nici un fel cind, in 1973, s-a intors in Romania. „Stiam doar ca toata lumea este urmarita“, spune el. In 1977, anul in care ar fi devenit agent DIE, Berindei l-a primit pe Paul Goma la Paris si a inceput sa se implice intens in lupta impotriva lui Ceausescu, din pozitia de vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului.
Dosarul de la CNSAS
Si totusi, Mihnea Berindei are un dosar la CNSAS, pe care si l-a vazut recent. Dosarul cuprinde un raport al unui ofiter de Securitate, potrivit caruia acesta ar fi fost racolat si ar fi colaborat cu ei. Lucru care, se pare, nu este insa sustinut si de alte documente din arhiva, cum ar fi angajament sau note informative. Cuprinde, in schimb, notele unor colegi care, cu nume de cod, l-au turnat pe Berindei, precum si inregistrarea unor convorbiri telefonice. In mod cu totul curios, lipsesc si declaratiile semnate cu numele real din timpul anchetei din 1968.
Mihnea Berindei, care locuieste si astazi la Paris, sustine ca acest dosar este contrafacut. „Nu am avut niciodata un angajament cu Securitatea, nu am dat note informative. Dosarul este unul atipic, nu contine nimic din toate astea. Este o facatura“, spune Mihnea Berindei, care a cerut si la SIE sa-si consulte dosarul din perioada exilului. „Presupun ca dosarul nu s-a inchis in 1989, de asta cred ca este de negasit, caci l-am cerut de nenumarate ori“, precizeaza Mihnea Berindei.
Coincidente cu anonima
Ion Varlam, un alt reprezentant al exilului romanesc la Paris, crede ca exista sanse mari ca acuzatiile continute in anonima despre Berindei sa fie adevarate, desi nu are probe sa sustina asta. „L-a injurat pe Ceausescu, dar niciodata sistemul. Asta e diferenta dintre disidenta si opozitie. Disidentii cred ca regimul e reformabil din interior“, spune Varlam, care, cam cu aceleasi argumente ca si anonima, l-a „deconspirat“ pe Berindei in cartea „Conspirarea deconspirarii“, aparuta in 2005 sub forma de dialoguri cu ziaristul Europei Libere, Liviu Valenas. Totusi, Varlam neaga paternitatea anonimei.
Tismaneanu a cerut verificarea
Date fiind acuzatiile extrem de grave din anonima, ce vin cu doar citeva saptamini inaintea prezentarii raportului comisiei lui Traian Basescu, Tismaneanu a cerut CNSAS verificarea lui Berindei in regim de urgenta. „Nu pun pret pe anonime, insa am cerut totusi verificarea acestor acuzatii. Pina la proba contrara functioneaza insa prezumtia de nevinovatieâ€, spune Tismaneanu. Radu Filipescu, presedintele GDS, al carui cofondator este si Berindei, crede ca este o incercare de compromitere din partea Securitatii. „Mi se par nefondate toate aceste acuzatii, caci il cunosc foarte bine. In acea perioada a facut pentru mine mai multe decit oricineâ€, spune Filipescu, referindu-se la contributia pe care Berindei a avut-o la eliberarea sa din inchisoare in 1986, dupa doar trei ani din cei zece pe care-i avea de executat pentru distribuirea unor manifeste impotriva regimului. Berindei a fost cel care a facut cunoscut cazul Filipescu in strainatate, in special organizatiilor de apararea drepturilor omului. „E normal ca Securitatea sa fi incercat compromiterea lui, cum a incercat si cu mineâ€, spune Radu Filipescu.
Aparut in editia din 21 Noiembrie 2006
***
IMPORTANT: Desi Mihnea Berindei recunoaste ca a fost obligat sa dea informatii la Securitate privind persoana studentului japonez Kanji Tsushima, ulterior devenit ambasador in Romania, acestea nu se regasesc in documentele consultate de CNSAS in vederea stabilirii tipului de colaborare a susnumitului cu Securitatea
Pingback: “Oculta”, de Sorin Rosca Stanescu si “Intelectualii rosii manipuleaza Romania”, de Victor Roncea. “Capete de acuzare” in procesul Liicheanu si al mafiei GDS patronate de Basescu cu spunentii ei, Macovei, Tismaneanu, Pat
Pingback: Istoricul Asociatiei Civic Media | Civic Media